Publicat pe

„Cu toții au văzut o pisică” de  Brendan Wenzel –  o lecție despre perspective

Povestea lui Brendan Wenzel este una simplă, despre un concept care poate fi privit într-o manieră intelectuală raportată la nivelul de înțelegere al copiilor: toată lumea are o perspectivă diferită asupra lucrurilor. Textul simplu completează perfect ilustrațiile realizate în culori vibrante, reprezentând felul în care este văzută o pisică de către un câine, o vulpe, un șoarece sau o pasăre. Cartea reprezintă alegerea ideală pentru lectura de noapte bună, în timp ce ilustrațiile oferă teme de gândire micilor cititori.

Cu toții au văzut o pisică urmează drumul unei pisici din casă până afară, pe unde pisica își plimbă mustățile, urechile și ghearele. După ce copilul se joacă cu ea, o zăresc un câine, o vulpe, un pește, o albină, un purice, un șarpe, un sconcs, un vierme și un liliac, fiecare oferind posibilitatea de a observa pisica din diferite perspective. În final, pisica ajunge la o apă, iar cititorul este rugat să-și imagineze ce a văzut pisica în apă.

O pisică văzută de alte animale – un prădător, o pradă – fiecare văzând pisica diferit, oferă o lecție despre percepție. Deoarece copiii sunt egocentrici în dezvoltare, și nu pentru că ar fi egoiști, ci din simplul fapt că nu și-au dezvoltat capacitatea de a lua în considerare și alte puncte de vedere, Cu toții au văzut o pisică reprezintă o excelentă introducere în concept, conform căruia cu toții vedem lumea înconjurătoare într-o perspectivă unică.

Textul ritmic transformă lectura cu voce tare într-una fascinantă, iar ilustrațiile introduc concepte științifice precum vederea pixelată a unei albine sau ecolocarea liliecilor, transformă cartea într-o lectură apreciată de părinți și copii. De asemenea, oferă subiecte de discuție precum De ce peștele vede pisica blurată?, De ce șoarecele vede pisica asemenea unui monstru uriaș? Cum vede pisica celelalte animale? Cum a folosit ilustratorul culorile, dimensiunile și formele astfel încât să redea diferite perspective?

Sursa articolului: commonsensemedia.org

Publicat pe

„O mică plimbare cu Mary Poppins” – interviu cu ilustratoarea Hélène Druvert

O mică plimbare în Paris prima carte din seria O mică plimbare cu… a scriitoarei Hélène Druvert, cuprinde opt decupaje laser strecurate printre paginile printate, detaliind într-un mod complex și intim o poveste magică ce îi poartă pe cititori printr-un oraș plin de viață. Hélène este designer specializat pe textil și hârtie, iar creațiile ei sunt decupaje complexe care ocupă întreaga pagină a unei cărți.

Mary Poppins este, probabil, cea mai îndrăgită dădacă din cărți și de pe marile ecrane, iar această încântătoare carte de povești, cu paginile sale ornate cu decupaje laser și ilustrații delicate, aduce un omagiu mijlocului ei preferat de transport. Bazată pe romanele semnate de Pamela L. Travers, O mică plimbare cu Mary Poppins reprezintă o călătorie magică deasupra Londrei, pe fundul mării și oriunde altundeva.

Haideți să vorbim cu Hélène Druvert!

Î: Fiind primul artist textil pe care am ocazia să-l intervievez în cadrul acestei serii, prima mea întrebare va fi mai tehnică. Ce instrumente folosești pentru a crea decupajele? Și cam cât durează să creezi un decupaj de o pagină?

R: Folosesc bisturiul sau un cuțit X-acto pentru a decupa primul desen, ceea ce mă ajută să îmi fac o idee despre ilustrația finală. Apoi lucrez la ilustrație pe computer în Photoshop sau pe tableta mea Wacom. Pot adăuga nenumărate detalii pentru că decupajul final făcut cu laser este extrem de precis! Iubesc această tehnică! Lucrez cu o firmă de lasere din Paris, așa că îmi pot imagina cu ușurință cum va arăta produsul final. Poate dura câteva ore… sau câteva zile până ajung la faza finală a unui decupaj de o pagină.

Î: Mary Poppins este a doua carte din seria O mică plimbare cu…, după Paris, prima apărută. Ce crezi că le leagă pe cele două?

R: Acțiunea ambelor cărți are loc în două orașe foarte frumoase: Paris și Londra. Orașe cu identități puternice și arhitectură unică în lume, mobilier urban și monumente celebre, deci a fost foarte interesant pentru mine să desenez așa ceva.

Paris și Mary Poppins sunt amândouă povești foarte poetice. A fost foarte ușor să lucrez la Mary Poppins deoarece povestea ei este foarte aproape de lumea mea artistică. Orice este posibil, să ajungi până la stele sau pe fundul oceanului, nu există limite ale imaginației tale!

Î: Atât în Mary Poppins, cât și în Paris, dai peste o pagină cu decupaje aproape oriunde ai deschide cartea, iar aceste decupaje încadrează textul sau îl ascund, de la caz la caz. Cum decizi incorporarea textului în decupaje? Și ce apare primul, textul sau decupajul?

R: Procesul este unul foarte lung chiar la începutul lucrului la carte. Hotărăsc împreună cu editorul ce pagini vor fi decupate și pe acelea le desenez primele. Apoi adaug textul și imaginea pe pagina dinaintea sau de după decupaj. Așa că trebuie să modific detalii în pagina decupată pe măsură ce avansez cu cartea. Durează o vreme până obțin trei pagini care îmi plac, și nu doar pagina decupată.

Î: Cum creezi restul ilustrațiilor?

R: Desenez restul paginilor pe tabletă și îmi place foarte mult să lucrez așa pentru că pot încerca mai multe variante înainte să o aleg pe cea mai bună!

Î: La ce carte lucrezi acum? Vor urma mai multe volume din această serie? Și ce altceva creezi atunci când nu faci cărți ilustrate?

R: Lucrez la o nouă carte cu decupaje laser numită Anatomie. Sper ca seria „O mică plimbare cu…” să continue, dar încă nu știu. Anul trecut am lucrat la o carte de basme numită Piele de măgar (editura Gautier-Languereau) alături de soțul meu. Piele de măgar este un celebru basm francez scris de Charles Perrault (…). Și mai fac decupaje pentru vitrinele unor magazine din Paris. Îmi place să îmi imaginez scenarii din hârtie!

Î: Dacă ai putea alege un ilustrator care să deseneze biografia ta ilustrată, pe cine ai alege și de ce?

R: Este foarte greu să răspund! Iubesc ilustrațiile lui Charley Harper, dar el din păcate este mort. Îmi mai plac ilustratorii francezi precum Julia Wauters sau Aki care sunt mereu amuzanți și poetici.

Un text de Andreea Chebac

Sursa: letstalkpicturebooks.com

Publicat pe

Patru cărți pentru copii care întăresc sentimentul de „împreună”

Sursa foto: kindpng.com

Toată perioada aceasta ne-am gândit la momentul când vom fi din nou împreună, chiar dacă ne-am revăzut cu toții în amintiri și povești. Personajele noastre de la Vlad și Cartea cu Genius și Arthur ne-au fost alături întotdeauna, așa că luna aceasta ne dăm întâlnire în poveștile lor, cele prin care toți trecem cu bine împreună, indiferent de circumstanțe.

Cine nu şi-a dorit, măcar o dată, să aibă o dădacă atât de specială precum Mary Poppins? Povestea scrisă în cuvinte este simplă: copiii familiei Banks ies la plimbare, în Londra reală presărată cu un strop de imaginație, alături de dădaca lor favorită, Mary Poppins. Personajele sunt inspirate din cărţile faimoasei P. L. Travers, iubite de copii de generaţii întregi. O mică plimbare cu Mary Poppins scrisă de Hélène Druvert (publicată la editura Vlad și Cartea cu Genius în 2018, tradusă din limba franceză de Svetlana Cârstean) este o carte-album pentru adulţii şi copiii cu înclinaţii artistice sau pasionaţi de artă, pentru cei care deschid o carte cu atenţie, o mângâie şi o savurează ca pe o ciocolată fină sau ca pe un fruct exotic şi rar.

Sylvester și pietricica fermecată de William Steig (publicată la editura Vlad și Cartea cu Genius în 2016, tradusă din limba engleză de Laura Albulescu) prezintă povestea unui măgăruș care are o mare pasiune: colecționează pietricele. Într-o zi de vară ploioasă, găsește o pietricică roșie foarte frumoasă. Stând el așa și studiind pietricica, i se face tare frig și-și zice: „Ce n-aș da să se oprească ploaia asta!“ Și ce să vezi? — ploaia se oprește, iar pietricica pare a fi fermecată. Atunci când se grăbește să le arate și părinților săi minunea, lucrurile iau o întorsătură neașteptată, iar dorul de a fi alături de părinții săi se instalează.

Un uriaş rinocer scăpat de la Grădina Zoologică i-a mâncat pe părinţii lui James într-o clipă. Şi cum o nenorocire nu vine niciodată singură, James este trimis să locuiască împreună cu îngrozitoarele sale mătuşi, Sponge şi Spiker. Curând însă, în viaţa băiatului se va petrece un lucru minunat, iar cu ajutorul câtorva limbuţe fermecate de crocodil, va porni în cea mai grozavă călătorie, cu cel mai neaşteptat mijloc de locomoţie şi în compania celor mai amuzanţi şi mai simpatici tovarăşi de drum! James și piersică uriașă de Roald Dahl (publicată la editura Arthur în 2019, tradusă din limba engleză de Iulia Arsintescu) a câștigat Premiul Massachusetts pentru literatură pentru copii în 1982.

Crescuți doar de o bunică, trei frați descoperă un extraterestru cu trei ochi, trei mâini și trei picioare. Cu o mână poate arăta spre trecut, cu alta spre prezent, iar cu a treia spre viitor. Cu ochiul albastru vede spațiul, cu cel verde vede timpul, iar cu cel portocaliu visează. Extraterestrul le vine în ajutor copiilor, iar ei îl sprijină să înțeleagă ce înseamnă economia în sistemul solar. Și mai ales îi dau un nume pământesc. În Extraterestrul care își dorea ca amintire o pijama de Matei Vișniec (publicată la editura Arthur în 2019) vom alfa de ce lucruri mai are nevoie planeta noastră. Poate de bulgări de timp și acoperișuri de sticlă, un parchet verde și o bucătărie albastră, poate mai puține lacrimi și mai multe cuvinte.

Publicat pe

„Atlasul penelor. Totul despre păsări” – curiozități din lumea păsărilor

Atlasul penelor face parte din seria Biblioteca educațională Cotoi cu Pălărioi, din care a mai fost tradus la noi volumul Înăuntrul-Afarei tale. Totul despre corpul uman. Seria are în prezent 36 de cărți și a fost scrisă de Tish Rabe, cea care a dus mai departe moștenirea lui Dr Seuss în rândul copiilor.

Tish Rabe a scris peste 160 de titluri pentru copii, printre care și cărți pentru branduri tv cunoscute precum Strada Sesam, Curiosul George, Disney și altele. În 1996, la cinci ani de la moartea faimosului Dr Seuss, editura Random House a angajat-o pe Tish să scrie Biblioteca educațională Cotoi cu Pălărioi, iar ea s-a conformat și a dăruit copiilor o mulțime de cărți minunate care prezintă aspecte ale științei sau vieții într-o manieră nouă și amuzantă.

Așa cum îi spune și titlul, Atlasul penelor este despre ființele cu pene, zise și „neamul păsăresc”. Versurile hazlii îi vor însoți pe copii de-a lungul mapamondului în căutarea asemănărilor și deosebirilor dintre păsări.

„Păsările au trei pleoape-

Trei! – la ochii amândoi.

Nu au dinți. Care-i motivul?

Nu ne întrebați pe noi.”

Copiii vor afla care este cea mai mare dar și cea mai mică pasăre, de unde vin unele denumiri ale păsărilor („pițigoiul după glas/numele și l-a luat./El, cu glas pi-ți-gă-iat, cântă-n arbori ne-ncetat.”), care sunt sunetele pe care le scot păsările („Bufnițele fac bu-hu,/stârcii cârâie de zor./Guguștiucii fac gu-gu/Asta este limba lor.”).

Tot din categoria curiozități, aflăm și ce păsări nu zboară deloc, la ce specie tatăl este cel care clocește oul, cum arată dansul de împerechere al cocorilor sau cum zboară în formație gâștele sălbatice atunci când migrează.

Iar la final, când mama le dăruiește copiilor din carte un pui mic de „pufămăcine”, ei deja știu pe cine să consulte ca să afle cum să-l îngrijească. Pe Cotoi cu Pălărioi, desigur, care știe totul despre „prietenii cu pene”, ba mai mult, are și o mașină cu pene care „zboară bine pe-orice vreme” și care îi duce pe copii în zbor acasă.

Dacă aveți acasă copii cărora le plac versurile jucăușe sau ideea de a afla lucruri noi, dar în joacă, dintr-o carte fără pretenții de enciclopedie, dar cu mari pretenții de umor, atunci Atlasul penelor este pentru voi!

Un text de Laura Frunză

Publicat pe

Patru mărțișoare literare pentru cei mai mici cititori

Se spune că scriitoarele dau naștere unor povești mai intense, iar dacă luna martie este dedicată femeilor, iată câteva titluri de cărți pentru copii de la editura Vlad și Cartea cu Genius și Arthur pe care ți le recomandăm în luna mărțișorului.

Malala Yousafzai reușește să transmită un mesaj puternic pentru cei mai mici cititori: să creadă în magie și să găsească magia în tot ce ne înconjoară. Ea nu visează la lucruri mărețe, iar dorința ei supremă este o lume mai bună. Personajul este o sursă de inspirație pentru copii, o persoană reală care luptă pentru lucrurile în care crede. Malala și creionul magic (publicată la editura Vlad și Cartea cu Genius în mai 2019, traducere din limba engleză de Ioana Bâldea Constantinescu) este câștigătoare a Premiului Nobel pentru Pace.

Atlasul penelor face parte din seria Biblioteca educațională Cotoi cu Pălărioi, din care a mai fost tradus și volumul Înăuntrul-Afarei tale. Totul despre corpul uman. Seria are în prezent 36 de cărți și a fost scrisă de Tish Rabe, cea care a dus mai departe moștenirea lui Dr Seuss în rândul copiilor. Scrisă în unicul stil al lui Dr Seuss, Atlasul penelor. Totul despre păsări (apărută la editura Vlad și Cartea cu Genius în aprilie 2019, traducere din limba engleză de Florin Bican) îmbină tonul jucăuș, ilustrațiile haioase și curiozitățile prezentate pe înțelesul copiilor într-o mini enciclopedie care va capta atenția chiar și celui mai pretențios „cititor-ascultător”.

Recompensată cu Medalia Belpré, cartea Trandafirii din Mexic de Pam Munoz Ryan (publicată la editura Arthur în martie 2018, traducere din limba engleză de Mădălina Vasile) ne arată cum uneori se poate întâmpla ca totul să se năruiască, atunci când ți-e lumea mai dragă, și de pe cele mai înalte culmi să ajungi în cele mai întunecate abisuri. Demult, la El Rancho de las Rosas, Esperanza ducea o viață cât se poate de privilegiată: locuia într-o casă mare, avea rochii minunate, păpuși de porțelan, servitoare care erau mereu la dispoziția ei și o familie care o iubea nespus. Acum locuiește cu mama și cu alți oameni într-o baracă mică și înghesuită dintr-o tabără de lucru din California și trebuie să învețe să ia totul de la zero.

Unul dintre cele mai apreciate romane ale ultimului deceniu, Din 7 în 7 publicată la editura Arthur în mai 2018, traducere din limba engleză de Veronica D. Niculescu) o prezintă pe Willow Chance, o fetiță de doisprezece ani cu o minte de geniu, obsedată de natură și de stabilirea diagnosticelor medicale. Dacă e agitată, se liniștește numărând din 7 în 7. Nu i-a fost niciodată ușor să lege prietenii, iar cei mai apropiați oameni sunt chiar părinții ei adoptivi. Din 7 în 7 este o carte emoționantă despre cum e să fii diferit, despre cum se poate face față unei imense pierderi, despre ce înseamnă cu adevărat o familie.

Publicat pe

„Pomul cel darnic” – o poveste despre o altfel de prietenie

Sursa foto: simonandschuster.com

Shel Silverstein s-a născut în anii ‘30 în Chicago, într-o familie cu origini mixte: tatăl era un imigrant est-european, iar mama americancă. Shel a avut de mic înclinație spre desen, dar nu a fost încurajat să continue în această direcție de către familie. Tatăl său, un om violent, se aștepta ca Shel să lucreze în brutăria familiei.

Shel a crescut mare și a dat la facultate, unde a pierdut vremea fără să devină absolvent. După aceea s-a înrolat în armată și a plecat să lupte în război, în Japonia. Când a fost lăsat la vatră, era un om trist, care trecuse prin multe, fără un loc de muncă, perspective sau o parteneră care să-l susțină. În mod ironic, șansa lui a fost întâlnirea cu Hugh Hefner, editorul unei reviste pentru bărbați. A început să creeze benzi desenate pentru revistă și să publice articole despre călătoriile pe care le făcea. Ba mai mult, Shel a compus și cântece pentru interpreți celebri (Johnny Cash, Bob Dylan) și părea că nu are absolut nimic în comun cu literatura pentru copii. Ba chiar nu-și dorea și nu-i plăceau copiii.

Ca mulți oameni care nu au copii, dar care emit păreri despre aceștia (unele surprinzător de realiste), Shel detesta literatura pentru copii cu final fericit. Nu-i înțelegea sensul. Având, la rândul său, o copilărie nefericită, și-ar fi dorit să se identifice cu texte cu final mai ambiguu sau nefericit. Cam ca Hans Christian Andersen, dacă stăm să ne gândim, ale cărui povești se termină destul de dezastruos pentru personaje. Cam ca în viață, uneori, dacă ne gândim și mai departe de atât.

Prin urmare, Shel s-a apucat de scris povești pentru copii, care să reflecte realitatea așa cum o vedea el și care să forțeze cititorul să se gândească mai mult la ceea ce tocmai a citit. În 1964 a publicat primele sale trei cărți pentru copii, printre care și Pomul cel darnic, care are un succes complet neașteptat la public.

Nu știm dacă a fost din cauza cărții Pomul cel darnic și a faptului că mereu a trebuit s-o apere și s-o justifice, sau din cauza faptului că și-a pierdut primul copil la o vârstă fragedă (deși nu și-a dorit copii, a avut totuși o fată și un băiat), dar Shel Silverstein a ajuns să se retragă cu totul din viața publică, chiar dacă a continuat să scrie. De-a lungul ultimilor 20 de ani de viață, a mai publicat un volum intitulat „Where the Sidewalk Ends” (Acolo unde nu mai e trotuar), care a fost interzis în librării, moment în care a refuzat să-și mai explice poveștile.

Despre Pomul cel darnic a spus că este o carte despre un băiețel și un copac și că nu are niciun înțeles ascuns.

Însă pomul din carte nu este unul obișnuit, ci este un pom de sex feminin. În limba română este tradus „fetița-copac”, dar în engleză nu se specifică dacă pomul este la vârsta copilăriei sau a maturității, ci este doar „she” (ea). Fetița-copac se împrietenește cu un băiețel care se folosește de ea pentru ceea ce are nevoie în viață, în diferite etape.

Îi ia frunzele pentru coronițe, mănâncă merele și se cațără sau se leagănă pe trunchiul ei când e copil. Apoi crește și are nevoie de bani și îi ia merele pentru a le vinde. Apoi îi ia crengile pentru a-și face casă. Apoi trunchiul pentru a-și face o barcă. Apoi mai rămâne doar un ciot pe care se așază la bătrânețe să se odihnească.

Iar fetița-copac îi dăruiește toate acestea „fericită”, ba chiar ea i le oferă, nu așteaptă să i le ceară. La final, din fetița-copac nu mai rămâne aproape nimic, dar băiatul, ajuns acum bătrân, continuă să vină la ea, să ceară ajutor.

Primele interpretări au dus cu gândul la relația părinte-copil, în care părintele dă totul din sine până nu-i mai rămâne nimic, iar copilul ia totul fără să dea nimic înapoi. Nici nu-i de mirare că cititorii s-au supărat pe Shel pentru povestea asta! Deși e adevărat că mulți părinți fac sacrificii mari pentru copiii lor, nu acesta este comportamentul pe care-l vrem de la copiii noștri.

Ar mai putea fi despre o relație de co-dependență, în care un partener dă totul, iar celălalt nimic. Despre oameni egoiști, cărora nu le pasă decât de propria persoană și despre oameni prea slabi pentru a putea să spună „nu” atunci când trebuie.

Dar, la polul opus, putem să ne gândim și că este o poveste despre prietenie, despre altruism și despre bunătate. Copacul se dăruiește pe sine în relația cu celălalt și nu se simte folosit, ci fericit.

Cred că povestea asta a ajuns atât de faimoasă tocmai din cauza controverselor pe care le stârnește și a punctelor de vedere diferite. E aceeași poveste, sunt aceleași cuvinte, și totuși percepția cititorilor asupra ei este cu totul diferită de la om la om.

Citiți povestea și discutați cu copiii despre ce înseamnă dărnicia. Despre ce înseamnă să dai, dar să și primești. Puneți-le întrebări (de exemplu: a spus vreodată băiețelul ”mulțumesc” copacului?) și provocați-i pe ei să vă pună întrebări legate de carte. S-ar putea ca ei să tragă cu totul alte concluzii din poveste și să vă ofere un punct de vedere nou, nealterat de preconcepțiile noastre de adulți.

Un text de Laura Frunză

Publicat pe

4 recomandări de cărți pentru copii de citit în luna iubirii

Sursa: pinterest.com

Iubirea este cuvântul cheie al lunii februarie. Fie că alegem să o celebrăm în stil autohton de Dragobete sau în stil ceva mai modern, de Valentine’s Day, iubirea este pe primul loc. Însă atunci când ești mic, sărbătoarea iubirii nu este la fel, iar cea mai întâlnită formă a ei este cea pentru părinți. Și cum cărțile pentru copii nu duc lipsă de iubire, v-am pregătit o listă de patru titluri potrivite aceste luni de la editurile Arthur și Vlad și Cartea cu Genius.

Ce-i drept, mămicile sunt pe primul loc în viața celor mici, dar să nu uităm că și tăticii au farmecul lor. Tăticul urs din povestea „Un pupic pentru tătic” (Frances Watts, publicată la ediura Vlad și Cartea cu Genius în 2019) depune multă muncă de convingere pentru a primi un pupic de noapte bună de la ursuleț. Poate un pupic lung-lung de girafă, unul cu dungi și mârâieli de tigrișor, un pupic poznaș și gâdilicios de maimuțică sau măcar un pupic mic și mustăcios de șoricel. Dar ușor-ușor, îmbufnarea ursulețului se preface în zâmbet, apoi în râs și, în cele din urmă, tăticul primește pupicul de noapte bună.

„Pomul cel darnic” de Shel Silverstein (publicată la editura Vlad și Cartea cu Genius în 2017) este o poveste profundă despre iubire, care poate fi înțeleasă ușor de copii și descifrată în nenumărate sensuri de către adulți. „A fost odată o fetiță-pom.” Așa începe această poveste emoționantă, presărată cu un strop de tristețe și cu multă, multă dragoste. Scrisă într-un ritm liniștitor, în puține cuvinte, cu ilustrații simple și sugestive, cartea lui Shel Silverstein spune totul despre cum rodește dragostea de la primul fir de rădăcină până la cea mai proaspătă frunzuliță din vârful coroanei.

Într-o notă amuzantă, editura Arthur prezintă iubirea din perspectiva unor copii ceva mai mari. „Însemnările unei puștoaice” este o serie iubită de preadolescente, iar volumul #12 Povestirile unei catastrofe amoroase nu chiar atât de secrete (de Rachel Renee Russell, publicată la editura Arthur în 2019) povestește fazele unei îndrăgostiri: „Cum m-am pricopsit cu forma asta acută de tulburare amoroasă e o poveste lungă și complicată.”

Păstrând nota amuzantă, vă prezentăm o carte tandră și neconvențională despre iubirea dintre o mamă și fiu ei rebel. „Gata cu pupăturile, mamă!” de Tomi Ungerer (ediție bilingvă, publicată la editura Arthur în 2018) este un titlu clasic pentru copiii și adulții cu un dezvoltat simț al umorului. Toby Gheruță este un motan aflat la vârsta pubertății care face tot felul de năzbâtii la școală și nu este prea prietenos cu dulcegăriile de orice fel. În special pupăturile mamei sale super-protectoare, cumsecadea doamnă Angora Gheruță, care-și iubește fiul ca pe ochii din cap. Sătul de cocoloșelile ei siropoase lucrurile iau o întorsătură neașteptată.

Publicat pe

„Vreau pălăria înapoi” – interviu cu autorul Jon Klassen

Pentru Jon Klassen contează să scrie cărți bune, iar acest lucru se poate observa ușor. La numai 31 de ani a câștigat o medalie Caldecott, iar acest lucru l-a motivat să se ocupe și mai mult de acest domeniu. Îi plac cărțile care se citesc bine și arată bine. Iată mai jos un interviu cu autorul cărții „Vreau pălăria înapoi”, publicată la editura Vlad Și Cartea cu Genius.

„Când am început să mă ocup în totalitate de cărți, a devenit destul de limpede pentru mine că trebuie să îmi scriu singur textele dacă voiam ca munca mea să devină ceva serios, dar aveam o problemă cu faptul că nu-mi plăcea să desenez personaje. Acum îmi place să desenez scene întregi și obiecte, dar în vremea aceea nu îmi plăcea la fel de mult. Simțeam de fiecare dată că trișez atunci când desenam personaje. Ca și cum aș alege calea ușoară pentru a atrage atenția cititorului. Îmi plac poveștile care îi permit cititorului să rătăcească puțin pentru ca apoi să regăseasca de unul singur calea.

Tot în această perioadă, o companie mi-a cerut să realizez niște felicitări, iar eu le-am trimis niște schițe cu niște scaune și alte obiecte. Mi-au scris înapoi întrebându-mă dacă n-aș putea să-mi încerc mâna cu ceva mai antrenant, cum ar fi niște personaje. Le-am spus ca eu nu fac așa ceva, dar au insistat și în final le-am trimis o serie de animale care purtau pălării aniversare și baloane, dar fețele lor și postura păreau să-mi transmită că habar nu au ce e o zi de naștere și nici nu le pasă. Mi-a plăcut mai ales ursul care apărea pe una dintre felicitări. Chiar și așa, nemișcat și lipsit de orice emoție părea amenințător. M-am gândit că de vreme ce am încălcat jurământul de a nu desena vreodată personaje, aș putea la fel de bine să-l folosesc într-o carte.

<<Un urs și-a pierdut pălăria.

-Unde mi-e pălăria? a întrebat el.>>

Nu-mi plăcea deloc. Habar nu aveam încotro vreau să meargă narațiunea, ce trebuia să mai adaug și despre ce era până la urmă povestea asta.Nu știu ce-a declanșat asta, dar într-o noapte mi-a venit ideea să transform totul într-un dialog fără narațiune și să ma folosesc de culori pentru a-l marca pe cel care vorbește, așa încât nici măcar să nu fie nevoie să le dau nume.Ideea unui dialog cu imaginea personajelor alături sugera că unul dintre personaje mințea. Și puteam arăta cititorului care e mincinosul. Apoi textul a curs foarte ușor și lin.

Ilustrațiile le-am păstrat foarte simple. Întotdeauna mi-au plăcut cărțile ilustrate cu o imagine curată, dar mă temeam să le fac prea curate și pentru alții ca nu cumva să le găsească plictisitoare. Dar pentru cartea mea era amuzant.Cartea a fost scrisă într-un limbaj foarte rigid. Era rigid pentru că era tensionat că trebuia să scriu o carte și îmi plăcea ideea că personajele mele nu le prea au cu vorbitul. Așa că au ieșit niște personaje rigide care se tot uitau la cameră în loc să se uite unul la altul așa cum se întâmplă când două personaje vorbesc. Păreau uluite că apar într-o carte, iar eu eram uluit că scriu una.”

Publicat pe

„Cum e posibil să fim atât de diferiți și să simțim atât de asemănător?”

Stelaluna, un pui de liliac, trăiește aventura vieții lui atunci când este separat de mama sa. Cartea prezintă o poveste clasică despre asemănări și diferențe, iar pe lângă firul narativ plin de emoție, cei mici vor învăța câteva curiozități despre familia liliecilor.

Janell Cannon s-a născut în Minnesota și încă din primii ani de școală a început să picteze în acrilice. După finalizarea studiilor a lucrat ca grafician până în 1993, când a publicat prima sa carte, „Stelaluna”. Mult apreciatul debut a făcut din Janell Cannon unul dintre cei mai cunoscuți scriitori pentru copii, iar îndrăgitele sale cărți au primit de-a lungul timpului numeroase premii.

Mare iubitoare de animale, Janell își ia în serios rolul de a transforma chiar și cele mai neobișnuite creaturi în personaje îndrăgite atât de copii, cât și de părinți. Până acum, Editura Vlad și Cartea cu Genius v-a făcut cunoștință doar cu micuțul liliac Stelaluna, dar Janell Cannon a scris cu aceeași tandrețe și despre pitoni, hiene sau salamandre. De altfel, atunci când e în pană de idei, autoarea trage o fugă la grădina zoologică și un alt animal mai puțin obișnuit își găsește, prin intermediul textelor ei, un culcuș în casele cititorilor. Odată ce inspirația își face loc, Janell scrie și desenează zi-lumină pentru a da viață candidelor ei personaje. Fascinată de anatomia, fiziologia și întregul mod în care funcționează animalele, tot procesul de cercetare până la construirea personajului i se pare foarte amuzant. Asta nu înseamnă însă că nu-și fac loc în textele ei și experiențe personale. De exemplu, atunci când Stelaluna este nevoită să mănânce gândaci, Janell își amintește de vremurile în care mama ei o obliga să mănânce salată de țelină, și așa mesele se transformau într-un calvar.

Cum spuneam mai sus, prima carte scrisă de Janell Cannon a fost “Stelaluna”, publicată la Editura Vlad și Cartea cu Genius în 2017, în traducerea Evei Leonte. Personajul principal este un pui de liliac care vrând, nevrând trăiește aventura vieții atunci când o bufniță îl desparte de mama lui. Salvarea micului liliac vine tot de la o pasăre care îi permite micuței Stelaluna să se adăpostească în cuib, alături de puii ei. Condiția – să trăiască întocmai ca puișorii de pasăre. Întregul aranjament ar fi fost cum nu se poate mai potrivit, dacă bietului liliac nu i s-ar fi părut totul cu susul în jos (la propriu). De la statul în cuib, în loc să atârne cu capul în jos, până la zburatul pe timp de zi și chiar mâncatul de gândaci, Stelaluna s-ar fi bucurat să se delecteze cu un mango savuros, ca orice alt liliac de fructe. Când încalcă regulile, și pornirile de liliac sunt mai puternice decât noul mod de viață, mama-pasăre o apostrofeazaă scurt pe Stelaluna: „Îmi înveți puii la lucruri rele! Nu mai ai ce căuta în cuib până nu promiți să respecți toate regulile casei. Stelaluna promise.” Soarta este însă binevoitoare cu Stelaluna, iar cartea nu poate fi decât cu happy end, așa cum îi stă bine oricărei cărți. Tot printr-o întâmplare Stelaluna își regăsește locul printre lilieci. „Nu voi mai mânca gândaci câte zile voi avea, se bucură Stelaluna, în timp ce se ghiftuia.” Chiar dacă în sfârșit ajunge printre ai ei, nu uită de prietenii care i-au fost alături. „În ziua următoare, Stelaluna merse să le viziteze pe păsări.” Iar povestea puiului de liliac ne învață încă o dată că diferențele de orice fel nu-și au locul atunci când prietenia este una adevărată.

Ilustrațiile semnate tot de Janell Cannon, realizate în creion și acrilice, desavârșesc povestea care îmbină atât de firesc știința cu imaginația, în timp ce pe fundal, în schițe delicate, este spusă mai departe povestea mamei puiului de liliac care continuă să o caute pe Stelaluna.

“Stelaluna” a însemnat pentru autoare un debut neașteptat de bine primit, cartea fiind aclamată de-a lungul generațiilor și publicată totodată în sute de mii de exemplare. Pentru copii, Stelaluna e o ocazie, dincolo de bucuria poveștii, de a afla mai multe despre lilieci, într-o manieră mai puțin convențională.

Un text de Mădălina Vasile

Publicat pe

Lista de dorințe: 1. Noi începuturi

Sursa foto: freepik.com

Ați pregătit lista de dorințe pentru anul 2020? Se spune că în fiecare început de an trebuie să pregătim o listă cu obiectivele pentru noul an. Zis și făcut. Mare parte din lista noastră de dorințe este plină de titlui pe care abia așteptăm să le citim, iar luna ianuarie este despre noi începuturi. Iată mai jos patru recomandări de la Arthur și Vlad și Cartea cu Genius potrivite pentru începutul de an.

Cine a spus că seria Harry Potter s-a terminat cu siguranță nu știa de surpriza pregătită de Editura Arthur. Citite și recitite de milioane de fani, volumele Harry Potter revin cu un aer nou și… ilustrat. Cu siguranță fanii vor regăsi magia în primul volum ilustrat al seriei, „Harry Potter și piatra filosofală” (Editura Arthur, noiembrie 2019, traducere din limba engleză de Florin Bican). „Am fost profund emoționată să văd ilustrațiile lui Jim Kay. Îmi place enorm interpretarea pe care o dă el lumii lui Harry Potter. Mă simt onorată și recunoscătoare că și-a pus talentul la lucru pentru asta.” J.K. Rowling.

Peter Brown este autorul și ilustratorul multor cărți îndrăgite pentru copii, iar cărțile lui sunt bestselleruri New York Times. Până în acest punct al carierei a fost răsplătit cu Caldecott Honor, un premiu New York Times pentru Cea mai bună carte ilustrată pentru copii și un Children’s Choice Book Award pentru Ilustratorul Anului. „Insula roboților” (Editura Arthur, 2017, traducere din limba engleză de Mădălina Ivoniciu) este romanul lui de debut pentru copii. Când roboțica Roz deschide ochii pentru întâia oară, se trezește singură pe o insulă sălbatică, în mijlocul oceanului. Toți semenii ei roboți, care se aflau cu ea pe aceeași navă, s-au făcut țăndări, sfărâmați de valuri. Roz este singura supraviețuitoare, dar habar nu are cum a ajuns acolo sau ce-ar putea să facă în acel loc uitat de lume.

„Stelaluna” este prima carte scrisă de Janell Cannon și a fost publicată la Editura Vlad și Cartea cu Genius în 2017, în traducerea Evei Leonte. Personajul principal este un pui de liliac care vrând, nevrând trăiește aventura vieții atunci când o bufniță îl desparte de mama lui. Salvarea micului liliac vine tot de la o pasăre care îi permite micuței Stelaluna să se adăpostească în cuib, alături de puii ei. Condiția – să trăiască întocmai ca puișorii de pasăre. Mult apreciatul debut a făcut din Janell Cannon unul dintre cei mai cunoscuți scriitori pentru copii, iar îndrăgitele sale cărți au primit de-a lungul timpului numeroase premii.

Jon Klassen s-a născut în 1981 în Winnipeg, Canada şi a studiat animaţie la Sheridan College din Ontario. Prima lui carte pentru copii, „Vreau pălăria înapoi!”(Vlad și Cartea cu Genius, 2018, traducere din limba engleză de Vlad Zografi) a ajuns în top 10 al celor mai bune cărţi ilustrate din 2011 realizat de New York Times Book Review. „Când am început să mă ocup în totalitate de cărți, a devenit destul de limpede pentru mine că trebuie să îmi scriu singur textele dacă voiam ca munca mea să devină ceva serios, dar aveam o problemă cu faptul că nu-mi plăcea să desenez personaje. Îmi plac poveștile care îi permit cititorului să rătăcească puțin pentru ca apoi să regăseasca de unul singur calea.” Jon Klassen.