„Pomul cel darnic” – o poveste despre o altfel de prietenie

Sursa foto: simonandschuster.com

Shel Silverstein s-a născut în anii ‘30 în Chicago, într-o familie cu origini mixte: tatăl era un imigrant est-european, iar mama americancă. Shel a avut de mic înclinație spre desen, dar nu a fost încurajat să continue în această direcție de către familie. Tatăl său, un om violent, se aștepta ca Shel să lucreze în brutăria familiei.

Shel a crescut mare și a dat la facultate, unde a pierdut vremea fără să devină absolvent. După aceea s-a înrolat în armată și a plecat să lupte în război, în Japonia. Când a fost lăsat la vatră, era un om trist, care trecuse prin multe, fără un loc de muncă, perspective sau o parteneră care să-l susțină. În mod ironic, șansa lui a fost întâlnirea cu Hugh Hefner, editorul unei reviste pentru bărbați. A început să creeze benzi desenate pentru revistă și să publice articole despre călătoriile pe care le făcea. Ba mai mult, Shel a compus și cântece pentru interpreți celebri (Johnny Cash, Bob Dylan) și părea că nu are absolut nimic în comun cu literatura pentru copii. Ba chiar nu-și dorea și nu-i plăceau copiii.

Ca mulți oameni care nu au copii, dar care emit păreri despre aceștia (unele surprinzător de realiste), Shel detesta literatura pentru copii cu final fericit. Nu-i înțelegea sensul. Având, la rândul său, o copilărie nefericită, și-ar fi dorit să se identifice cu texte cu final mai ambiguu sau nefericit. Cam ca Hans Christian Andersen, dacă stăm să ne gândim, ale cărui povești se termină destul de dezastruos pentru personaje. Cam ca în viață, uneori, dacă ne gândim și mai departe de atât.

Prin urmare, Shel s-a apucat de scris povești pentru copii, care să reflecte realitatea așa cum o vedea el și care să forțeze cititorul să se gândească mai mult la ceea ce tocmai a citit. În 1964 a publicat primele sale trei cărți pentru copii, printre care și Pomul cel darnic, care are un succes complet neașteptat la public.

Nu știm dacă a fost din cauza cărții Pomul cel darnic și a faptului că mereu a trebuit s-o apere și s-o justifice, sau din cauza faptului că și-a pierdut primul copil la o vârstă fragedă (deși nu și-a dorit copii, a avut totuși o fată și un băiat), dar Shel Silverstein a ajuns să se retragă cu totul din viața publică, chiar dacă a continuat să scrie. De-a lungul ultimilor 20 de ani de viață, a mai publicat un volum intitulat „Where the Sidewalk Ends” (Acolo unde nu mai e trotuar), care a fost interzis în librării, moment în care a refuzat să-și mai explice poveștile.

Despre Pomul cel darnic a spus că este o carte despre un băiețel și un copac și că nu are niciun înțeles ascuns.

Însă pomul din carte nu este unul obișnuit, ci este un pom de sex feminin. În limba română este tradus „fetița-copac”, dar în engleză nu se specifică dacă pomul este la vârsta copilăriei sau a maturității, ci este doar „she” (ea). Fetița-copac se împrietenește cu un băiețel care se folosește de ea pentru ceea ce are nevoie în viață, în diferite etape.

Îi ia frunzele pentru coronițe, mănâncă merele și se cațără sau se leagănă pe trunchiul ei când e copil. Apoi crește și are nevoie de bani și îi ia merele pentru a le vinde. Apoi îi ia crengile pentru a-și face casă. Apoi trunchiul pentru a-și face o barcă. Apoi mai rămâne doar un ciot pe care se așază la bătrânețe să se odihnească.

Iar fetița-copac îi dăruiește toate acestea „fericită”, ba chiar ea i le oferă, nu așteaptă să i le ceară. La final, din fetița-copac nu mai rămâne aproape nimic, dar băiatul, ajuns acum bătrân, continuă să vină la ea, să ceară ajutor.

Primele interpretări au dus cu gândul la relația părinte-copil, în care părintele dă totul din sine până nu-i mai rămâne nimic, iar copilul ia totul fără să dea nimic înapoi. Nici nu-i de mirare că cititorii s-au supărat pe Shel pentru povestea asta! Deși e adevărat că mulți părinți fac sacrificii mari pentru copiii lor, nu acesta este comportamentul pe care-l vrem de la copiii noștri.

Ar mai putea fi despre o relație de co-dependență, în care un partener dă totul, iar celălalt nimic. Despre oameni egoiști, cărora nu le pasă decât de propria persoană și despre oameni prea slabi pentru a putea să spună „nu” atunci când trebuie.

Dar, la polul opus, putem să ne gândim și că este o poveste despre prietenie, despre altruism și despre bunătate. Copacul se dăruiește pe sine în relația cu celălalt și nu se simte folosit, ci fericit.

Cred că povestea asta a ajuns atât de faimoasă tocmai din cauza controverselor pe care le stârnește și a punctelor de vedere diferite. E aceeași poveste, sunt aceleași cuvinte, și totuși percepția cititorilor asupra ei este cu totul diferită de la om la om.

Citiți povestea și discutați cu copiii despre ce înseamnă dărnicia. Despre ce înseamnă să dai, dar să și primești. Puneți-le întrebări (de exemplu: a spus vreodată băiețelul ”mulțumesc” copacului?) și provocați-i pe ei să vă pună întrebări legate de carte. S-ar putea ca ei să tragă cu totul alte concluzii din poveste și să vă ofere un punct de vedere nou, nealterat de preconcepțiile noastre de adulți.

Un text de Laura Frunză

Captivantă pauza de citit? Dă sfară-n țară:

Lasă un răspuns