Printre bagajele de vacanță ale părinților se regăsesc și 2-3 cărți care să completeze relaxarea zilelor călduroase de vară. Și cât timp citesc părinții, n-ar fi bine să aibă și cei mici aceeași activitate? Noi ne-am gândit și la ei și le-am pregătit patru sugestii de titluri numai bune de băgat în bagajul de vacanță de la Vlad și Cartea cu Genius și Editura Arthur.
Hai să găsim o comoară, Janosch
Odată, micul Urs a pescuit o zi întreagă la râu, dar nu a prins niciun pește. S-a întristat la gândul că prietenului său, micul Tigru, o să-i fie foame. Și apoi, s-au gândit ce bine ar fi fost să fie bogați, să-și poată cumpăra tot felul de bunătăți. Așa că au pornit să caute o comoară. Au trecut prin multe, bune și rele, păsăroiul cocor i-a trecut peste mare, dar slujbașul Regelui și banditul calic Hablitzel le-au luat banii. S-au certat și s-au împăcat de mai multe ori, iar în cele din urmă au ajuns acasă. Acolo îi aștepta prietenul lor, fericitul cârtițoi, și au mâncat împreună conopidă din grădină și au ascultat cântecul pănțărușului. Asta da fericire! Chiar asa.
Peppa Pig: Peppa pleacă în vacanță, Neville Astley și Mark Baker
N-am întâlnit încă un prichindel care să n-o adore pe faimoasa Peppa Pig. Cărți, serial TV, jucării. Peppa este peste tot. Tocmai ce a ales să plece în vacanță alături de familia ei în Italia. Sunt atâtea de văzut și de făcut, încât Peppa tot uită de sărmanul Teddy. Va mai ajunge oare acasă la sfârșitul vacanței micul Teddy?
Plictisitoarea vacanţă de vară a fraţilor Răţoi, Dan Coman
Frații Rățoi locuiesc într-un sat aflat acolo unde se agață harta-n cui, într-o casă verde ca pătrunjelul. A venit vacanța de vară, copiii de la școala din sat au plecat pe la casele lor de dincolo de dealuri, iar Ucu și Dan sunt singurii copii pe o rază de câțiva kilometri. Fără calculator, fără televizor, deci fără desene animate, ba chiar și fără jucării. Cât e ziua de lungă (și e taaare lungă) mănâncă pităceață, vorbesc păsăreasca și joacă fotbal în cimitir. Dar plictiseala moale și galbenă, cu miros de praf, ceapă prăjită, săpun de casă și biscuiți cu măr tot mușcă din vacanța de vară până la venirea verișorilor din Sfântu Gheorghe. Până atunci nimic nu pare să-i scoată pe cei doi frățiori din amorțeală. Doar poveștile. Iar frații Rățoi, copiii preotului din Gersa, sau Ucudan, cum îi știu toți, au o mulțime de povești de spus despre mica lor lume.
Confesiunile unui prieten imaginar. Memoriile lui Jacques Papier, Michelle Cuevas
Jacques Papier e convins că toată lumea îl urăște. La școală e ignorat de colegi și de profesori, iar acasă părinții uită să-i facă loc la masă. Ar vrea să spună lumii întregi cât de tare îl doare inima. Ca să afle care sunt locul și rostul lui în lume, pornește într-o călătorie la capătul căreia înțelege cât de mare este puterea prieteniei și a imaginației.
Un răspuns la „4 cărți de vacanță pentru copii”