De ce cititul este mai educativ decât TV-ul

woman covering her face with white book
Sursă unsplash.com

Tehnologia media a evoluat enorm și, odată cu ea, cresc și opțiunile noastre de conținut educativ. Totuși, prin TV  și filme în general ni-l însușim într-un mod pasiv, spre deosebire de cărți, unde depunem mai mult efort. De aceea, cititul e mult mai educativ decât uitatul la TV sau filme.

În timp ce creierul uman procesează ușor informația vizuală, totuși, nu putem ignora pasivitatea asociată cu televizorul. Haideți să ne gândim, de exemplu, la toate dățile în care ne uităm la un ecran fără să procesăm cu adevărat conținutul. Aceste distrageri nu sunt anormale când vine vorba de materialele video. De ce: în primul rând, nivelul de interacțiune e foarte scăzut și nu se compară cu citiul unei cărți, unde e nevoie să ne implicăm conștient și să ne folosim imaginația în același timp. Prin urmare, eliminăm pasivitatea și interiorizăm informația într-un mod activ.

Mai mult, lecturarea implică abilități auditive, olfactive și imaginative, în timp ce uitatul la TV sau filme o presupune doar pe cea vizuală. Studiile au arătat că pe măsură ce implicăm sistemul nervos în procesarea unui conținut, avem șanse mai mari să reținem informația respectivă. Prin urmare, studenții sau elevii care aleg cărțile rețin mai bine datele și au note mai bune față de cei care preferă conținutul video.

În ultimul rând, ecranele le distrag atenția studenților. De exemplu, televizorul le oferă opțiuni multiple de conținut pe canale diferite. Chiar dacă sunt educative, studentul ajunge să fie copleșit de avalanșa informațiilor. Această abundență îi reduce productivitatea și îi îngreunează capacitatea de concentrare, necesară pentru înțelegerea conținutului educativ. Pe de altă parte, studenții care citesc au o singură opțiune. Chiar dacă sunt tentați să sară peste anumite capitole, totuși, nu sunt bombardați de alte alegeri, cum se întâmplă la conținutul video.

Articol preluat și adaptat de pe medium.com.

De ce iubim „Omul de zăpadă” de Raymond Briggs

Nu are cuvinte și nici nu are nevoie. Cartea Omul de zăpadă, publicată la editura Grafic în colecția miniGrafic, este una dintre cele mai iubite povești de Crăciun. O poveste spusă doar din imagini.

„Omul de zăpadă a devenit un fenomen internațional. Cartea a fost tradusă în peste cincisprezece țări și de-a lungul a treizeci de ani a fost mereu republicată. În ultimul sfert de secol, nu a fost Crăciun în care filmul să nu fie difuzat. În prezent, musicalul pus an de an în scenă a trecut de cea de-a zecea ediție. Există sute de obiecte care pot fi cumpărate, mai ales în Japonia, dar și în multe alte țări. O mulțime de oameni de afaceri japonezi umblă cu șosete cu semnătura mea pe ele. De ce, pentru numele lui Dumnezeu?” – Raymond Briggs

De ce iubim această carte? Noi zicem să te convingi singur dintr-o selecție de ilustrații care spun mai multe decât toate cuvintele din lume. În cazul în care nu știai, titlul face parte din abonamentul Pauza de Citit al lunii noiembrie. Vezi aici lista completă.

„Ziua în care a nins” – despre plăcerile copilăriei legate de zăpadă

Sugestivă, frumos ilustrată, cu o poveste simplă și minunată, Ziua în care a nins (0-3 ani) de Ezra Jack Keats este potrivită pentru a-i pregăti pe cei mici pentru sezonul poveștilor de iarnă, dar și pentru prima întâlnire cu zăpada.

Câștigătoare a Medaliei Caldecott, prezintă prima experiență cu zăpada a unui băiețel. Îmbrăcat în costumașul său roșu, Peter experimentează toate plăcerile copilăriei legate de zăpadă: lasă urme, scutură pomii, face îngeri, se uită la copiii mari care se bulgăresc, alunecă la vale pe derdeluș și chiar își face un bulgăre pe care îl pune în buzunar să-l ia acasă. După ce mama îl dezbracă pe băiețelul ud și înfrigurat și îl bagă la baie, Peter își caută bulgărele să se joace cu el, însă ia bulgărele de unde nu-i! Din fericire, afară mai e destulă zăpadă pentru ca Peter să își facă bulgări noi și să iasă din nou la joacă, să se bucure de iarnă.

Ezra Jack Keats (1916–1983) a crescut în Brooklin, New York, unde a descoperit arta încă din copilărie. În 1962, Ezra a publicat Ziua în care a nins, fiind inspirat de fotografia unui copil, publicată în revista Life. „Am vrut să transmit bucuria resimţită de băieţel în acea zi“, a spus el.

„E frig, pipăi zăpada şi devii conştient de lucrurile care-i fascinează pe toţi copiii.“ Cartea a fost distinsă cu Medalia Caldecott, cel mai important premiu oferit pentru cărţile ilustrate. În toamna lui 2017, poşta americană a emis o serie filatelică dedicată acestei poveşti iubite de toţi copiii.

Ezra a scris şi ilustrat peste douăzeci de cărţi pentru copii, care s-au bucurat de o primire călduroasă şi au fost răsplătite cu numeroase premii.

4 cărți pentru colțul vostru de lectură

Imagine de stoc gratuită din act, acțiuni, afla
Sursă unsplash.com

Ieri ți-am povestit despre 10 cărți potrivite pentru cel mai cozy colț de lectură, pe care să le citești în zilele de relaxare. Astăzi îți propunem 4 titluri potrivite pentru micii cititori, deși adevărul este că le pot citi și oamenii mari la fel de bine. 🙂

1. Olivia se pregătește de Crăciun, Ian Falconer (traducere din limba engleză de Laura Albulescu)

Amuzantă și minunat ilustrată, o carte tocmai bună de așezat sub brad.

E Ajunul Crăciunului și purcelușa Olivia nu-și vede capul de treburi. Își ajută mama cu ultimele pregătiri, are grijă să lase în fața șemineului lapte și prăjituri pentru Moș Crăciun, pândește la fereastră alături de frații ei sosirea Moșului.

Și iată că s-a făcut dimineața, cadourile așteaptă sub brad, iar Olivia a pregătit o surpriză pentru părinți.

2. Ziua în care a nins, Ezra Jack Keats (traducere din limba engleză de Vlad Zografi)

Ce poate fi mai plăcut decât să pătrunzi într-o lume peste care s-a așternut zăpada? Micuțul Peter arde de nerăbdare să-și îmbrace hăinuța de iarnă și să alerge afară. Câte îl așteaptă! Poate face un om de zăpadă, se poate cățăra pe troiene pentru a se afunda apoi în omăt, ba chiar poate imprima în zăpadă silueta unui înger. Iar când se lasă întunericul, în vreme ce Peter cutreieră tărâmul viselor, afară ninge neîncetat, pentru ca a doua zi băieţelul să se bucure din nou de zăpadă. Nici o carte n-a surprins mai bine magia și emoția primei ninsori decât Ziua în care a nins.

3. Crăciunozaurul | paperback, Tom Fletcher (traducere din limba engleză de Iulia Arsintescu)

Pregătește-te să-ți schimbi părerea despre Polul Nord și despre fabrica de jucării a lui Moș Crăciun!

Aceasta e cartea din care afli ce se întâmplă de fapt în seara de Ajun și cum ajung cadourile sub brad…

Pornește într-o aventură crăciunomagică alături de William Trundle, un băiețel deștept și mare iubitor de dinozauri, tatăl lui, Bob Trundle, Brenda Payne, cea mai rea fată din școală, Moș Crăciun (da, da, chiar el!), un personaj bizar pe nume Vânătorul și un dinozaur cu totul și cu totul special.

4. Odd și Uriașii de Chiciură, Neil Gaiman (traducere din engleză de Alexandra Columban)

După ce tatăl său își pierde viața pe o navă vikingă, iar piciorul îi este strivit de un buștean, Odd trebuie să facă față și unei ierni care pare fără sfârșit.

Soarta lui e pe cale să se schimbe atunci când îi salvează viața unui urs. Ursul e însoțit de un vulpoi și un vultur, și toți trei se dovedesc a fi zei nordici, transformați în animale sălbatice de Uriașii de Chiciură. Mai mult, uriașii au pus stăpânire pe Asgard, ținutul zeilor. Iar Odd luptă să recupereze ciocanul lui Thor, să elibereze Asgardul și să-i salveze pe zei.

10 recomandări pentru cel mai cozy colț de lectură

photo of gel candle on board beside pillow
Sursă unsplash.com

A venit oficial sezonul în care punem deoparte cărți pentru zilele friguroase. Știi la ce ne referim – la momentele de respiro, cu ploaie sau zăpadă afară și căldură înăuntru; cu fotoliul pregătit pentru citit și ceaiul sau ciocolata caldă alături; cu sâmbete și duminici nesfârșite și pătura pufoasă ce miroase un pic a Crăciun, care e și el aproape.

Despre asta este luna noiembrie – 10 recomandări pentru cel mai intim colț de lectură. Descoperă-le mai jos.

1. Fata cu palton albastru | paperback, Monica Hesse (traducere din limba engleză de Virgil Stanciu)

Amsterdam, 1943. Hanneke procură și livrează mărfuri de pe piața neagră, le ascunde părinților îngrijorați adevărata natură a ocupației sale și-n fiecare clipă e cu gândul la iubitul ei ucis pe front când nemții au invadat țara.

După o livrare obișnuită, o clientă îi cere ajutorul. Așteptându-se ca doamna Janssen s-o roage să obțină carne sau cafea veritabilă, Hanneke este șocată să audă că i se cere să găsească o adolescentă evreică evaporată ca prin farmec din cămăruța unde bătrâna doamnă o ascundea. Inițial, Hanneke nu vrea să se implice într-o misiune atât de periculoasă, dar este atrasă curând într-un păienjeniș de mistere și de descoperiri uimitoare care o conduc în interiorul Rezistenței, îi deschid ochii în fața mașinăriei de război naziste și o obligă să acționeze.

2. Ursul și privighetoarea, Katherine Arden (traducere din limba engleză de Cătălina Stanislav)

În sălbăticia Rusiei, iarna pare că durează mai tot anul. Dar pe Vasilisa nu o deranjează frigul, şi după o zi petrecută afară, serile rămâne lângă foc, ascultând basmele doicii sale despre Împăratul Îngheţ, demonul zăpezii. La câţiva ani după ce mama Vasilisei moare, tatăl ei călătoreşte la Moscova, de unde se întoarce cu o nouă nevastă. O femeie cu credinţă în Dumnezeu, care le interzice tuturor să mai slujească spiritele casei şi datinile păgâne. Familia întreagă o ascultă, doar Vasya i se împotriveşte, hrănind în continuare spiritele ce sălăşluiesc în jurul căminului, simţind că dispariţia lor ar putea aduce cu sine necazuri mari. Şi, într-adevăr, recoltele devin tot mai slabe, rele de tot felul se abat asupra întregului sat, în vreme ce creaturi malefice apar tot mai aproape de casă. E timpul ca Vasya să-şi descopere adevăratele puteri.

Ursul şi privighetoarea e mai mult decât un basm – e o incursiune într-o lume în care o tânără fată se maturizează, îşi ascultă instinctul şi refuză să se supună „destinului femeilor”, într-o epocă în care acestea nu puteau decât să-şi slujească bărbatul şi gospodăria.

3. Omul de zăpadă, Raymond Briggs

Ajuns un clasic al literaturii grafice pentru copii, Omul de zăpadă este o bandă desenată mută, adică fără casete diegetice sau baloane de dialog, despre un băiețel care într-o zi de iarnă se pune pe construit un om de zăpadă ce pare să prindă viață cu venirea nopții. Creioanele colorate și cerate ale lui Raymond Briggs evocă iernile din copilărie, maleabile și pline de posibilități, în care gerul nu era așa de aprig, iar căldura era oricum la câțiva pași.

4. Ursul, Raymond Briggs (traducere din limba engleză de Radu Paraschivescu)

Un urs polar urcă într-o noapte în camera lui Tilly.

Dar Tilly nu se sperie niciun pic – îl lasă să doarmă în patul ei, iar blana lui e caldă și pufoasă. Ursul îi dă mult de furcă lui Tilly – nu-i ușor să-i faci duș unui ditamai ursul polar și nici să faci mereu curat după el. Fetița îl mai ceartă uneori, dar îl iartă mereu, pentru că ursul e prietenul ei cel mai bun și alături de el nu se teme de nimic.

5. Dacă într-o noapte de iarnă un călător, Italo Calvino (traducere din limba italiană de Anca Giurescu)

Dacă într-o noapte de iarnă un călător este un experiment postmodern în care Italo Calvino îşi desfăşoară toate forţele dând la iveală nu unul, ci zece începuturi de roman, fiecare cu un alt subiect, alte personaje şi un stil cu totul diferit de precedentul. Singurul fir narativ comun este povestea de dragoste dintre Cititor şi Cititoare, care se străduiesc să dezlege iţele curioasei întâmplări care face ca niciunul dintre romanele începute să nu aibă sfârşit. Organizaţii secrete, un traducător-conspirator, poliţie politică, autori misterioşi se întrec se întrec în a da viaţă acestei istorisiri despre scris, iubire şi literatură.

6. Preaiubita, Toni Morrison (traducere din limba engleză şi note de Virgil Stanciu)

Premiul Pulitzer pentru Ficțiune

Premiul Nobel pentru Literatură

O întâmplare teribilă tulbură liniştea căminului în care Sethe, o sclavă fugară, încearcă să ia viaţa de la capăt alături de cei patru copii ai săi. Liniştea mult aşteptată nu va apărea însă până când spiritul răzbunător care-i bântuie casa nu-şi va găsi pacea.

Emoţionant, dur, apăsător, romanul lui Toni Morrison este o mărturie tulburătoare despre o rană nevindecată a unui popor, o istorie care reuşeşte să înspăimânte, intrige, emoţioneze, revolte chiar şi pe cititorul de astăzi.

7. Elogiu umbrei, Jun’ichirō Tanizaki (traducere din limba japoneză și note de Magdalena Ciubăncan)

În acest eseu publicat înaintea celui de-al Doilea Război Mondial, Jun’ichirō Tanizaki prevestea dispariția unei lumi a tradițiilor și disoluția vechiului concept nipon de frumos, șlefuit de-a lungul secolelor. Discursul este în același timp melancolic și provocator, pe alocuri chiar șocant, dar mereu seducător, scriitorul vorbind despre arhitectura templelor și teatrul Nō, despre closete și bătrânețe, despre gastronomia tradițională și obliterarea carnalității feminine. Pentru cititorul occidental de azi, viziunea paseistă a lui Tanizaki asupra frumosului poate trece uneori drept reacționară; nu e mai puțin adevărat însă că în cele câteva zeci de pagini ale eseului el a reușit să surprindă ceva din inefabilul sufletului japonez.

8. Vincent și Theo. Frații van Gogh, Deborah Heiligman (traducere din engleză de Gabriel Tudor)

Vincent n-ar fi fost același fără Theo van Gogh. Călătorind prin volutele unei vieți chinuite, pictorul l-a avut mereu alături pe credinciosul său frate. Relația lor a fost zbuciumată, dar profundă, definitorie pentru amândoi. Minuțios documentată, bazată pe corespondența dintre Vincent și Theo, cartea lui Deborah Heiligman spune dramatica poveste a acestor destine și a devotamentului nemărginit care le-a legat.

9. Fata cu palton roșu, Kate Hamer (traducere din limba engleză de Alina Bogdan)

Orice părinte se teme pentru siguranța copilului său. Dar ce faci când temerile ți se adeveresc? Cum reușești să nu-ți pierzi mințile? Festivalul Poveștilor se transformă pentru Beth în cel mai cumplit coșmar: Carmel, fiica ei de opt ani, este răpită. Sensibilă, diferită de copiii de vârsta ei, dotată cu o imaginație surprinzătoare și cu un har special, fetița pornește într-o călătorie extraordinară, o luptă continuă pentru păstrarea identității, trăind cea mai cruntă întemnițare: aceea de a nu ști că este captivă.

10. Ultima zăpadă, Allen Eskens (traducere din limba engleză de Ana-Veronica Mircea)

Viața lui Joe Talbert n-a fost niciodată fericită. Are un frate autist, alături de care ar fi putut trăi liniștit, dacă mama lor n-ar fi fost alcoolică și n-ar fi avut o pasiune pentru jocuri de noroc și bărbați nepotriviți. Printre cursuri și joburi part-time, ultimul lucru care-i lipsește este un proiect pentru facultate: trebuie să scrie o biografie într-un timp foarte scurt. Așa întâlnește un veteran de război, acuzat și închis pentru crimă cu treizeci de ani în urmă, aflat acum pe moarte într-un azil pentru bătrâni. Cine este cu adevărat necunoscutul acesta al cărui destin pare să-i fi fost dintotdeauna potrivnic?

7 motive pentru care toamna e cel mai frumos anotimp pentru cititori

Imagine de stoc gratuită din agrement, cădere, carte
Sursă unsplash.com

Pe măsură ce nopțile devin mai lungi, iar zilele mai reci, mulți oameni tânjesc tot mai mult după vară, mai puțin cititorii. Pentru că ei știu ceva ce restul lumii nu știe: toamna e cel mai potrivit anotimp pentru citit. Așa că, în loc să regreți vremea caldă, mai bine dă o fugă până la librărie și întâmpină sezonul rece cu o casă plină de cărți.

Nu te îngrijora dacă TBR-ul strâns într-un turn gigantic pare că a scăpat de sub control; toamna ai atâ de mult timp pentru citit încât cu siguranță o să citești toate cărțile strânse de-a lungul ultimelor luni. Acum că nu mai ai activități outdoor, cum ar fi mersul la piscină sau petreceri, te poți orienta către bibliotecă. Toamna, nimeni n-o să se supere dacă refuzi o invitație ca să rămâi acasă să citești. De fapt, în secret, toți se gândesc să facă același lucru. E clar: cititul toamna e cea mai frumoasă activitate.

Da, noi, cititorii, putem sta cu o carte oriunde și oricând, indiferent de anotimp. Sigur, cititul pe plajă sau sub pomul de Crăciun e minunat. Dar lectura toamna e și mai frumoasă – iată de ce.

1. Atmosfera devine cozy

Pe măsură ce temperatura scade, poți să stingi lumina și să aprinzi lumânări în schimb, de preferat cu un pulover tricotat pe tine și șosete lungi. Toamna, parcă toți suntem desprinși din pozele de pe bookstagram

2. Vremea e încă blândă

Citiul afară are o magie aparte, iar toamna e încă suficient de cald să faci asta. Fix ca Rory Gilmore citind afară  înconjurată de frunze.

3. Cel mai frumos anotimp

Toamna, cu toate culorile ei, arată ca o scenă dintr-o carte. Când rămâi cu privirea pierdută în peisajul tomnatic, te simți ca în interiorul unei cărți.

4. Sunt atâtea lansări de cărți…

Cele mai multe lansări de cărți se întâmplă toamna, așa că pregătește-ți voucherele strânse de-a lungul timpului, o să ai nevoie de ele.

5. …și atâtea altele rămase din timpul verii

Îți amintești cărțile alea noi-nouțe cumpărate vara trecută pe care plănuiai să le citești în vacanță, dar cerul albastru și cocteilurile ți-au stat în cale? Ei bine, poți să le citești acum. Le vei iubi, îți garantăm.

6. Băuturile de toamnă merg perfect cu cărțile

Ce poate fi mai frumos decât cititul unei cărți în timp ce savurezi un latte cu aromă de dovleac?

7. Ai mai mult timp pentru citit

De obicei, vara ai atââtea de făcut, iar Crăciunul te copleșește cu goana după cadouri și cozonaci. Toamna înseamnă trei luni de citit glorios și neîntrerupt – așa că bucură-te de el.

Articol tradus și adaptat de pe bustle.com.

4 imagini horror din Dracula de Bram Stoker

Toate acestea erau atât de ciudate şi de misterioase, încât, stăpânit de spaimă, nu îndrăzneam nici să vorbesc, nici să mă mişc. Vremea părea fără sfârşit, ca şi călătoria noastră, care continua iar într‑o beznă deplină, fiindcă nori grei acoperiseră din nou luna. Urcam întruna, cu scurte momente când drumul cobora, căci de regulă urca. Deodată îmi dădui seama de faptul că vizitiul era pe punctul de a mâna caii în curtea unui castel vast şi căzut în ruină, de la ale cărui ferestre înalte şi negre nu se zărea nici o rază de lumină şi ale cărui creneluri sparte se profilau crestat pe cerul luminat de lună.

Avea obrazul vulturesc, cu nasul coroiat şi foarte subţire, cu nările foarte arcuite şi proeminente, fruntea boltită, mândră, cu păr rărit la tâmple şi bogat în restul capului. Sprâncenele, foarte groase, aproape că se întâlneau la rădăcina nasului, stufoase şi răsucite. Gura, cât se putea vedea sub mustaţa groasă, avea un aer crud şi dinţi deosebit
de albi şi de ascuţiţi, ieşind peste buzele a căror roşeaţă neobişnuită vădea o vitalitate uimitoare pentru un bărbat de vârsta lui. În rest, avea urechile palide, cu vârfurile extrem de ascuţite, bărbia largă şi puternică, obraji fermi. Totul de o paloare extraordinară.

La început nu‑mi venea să‑mi cred ochilor. Îmi ziceam că lumina lunii, ori poate mişcarea umbrelor, îmi joacă un renghi. Dar, privind mai departe, mi‑am dat seama că nu putea fi nici o eroare. I‑am văzut degetele de la mâini şi de la picioare apucând colţurile pietrelor din zidul de pe care anii îndepărtaseră mortarul şi folosind la coborâre fiecare protuberanţă şi neregularitate a zidului, cu mare iuţeală, aşa cum şerpuieşte o şopârlă pe zid. Ce soi de om este ăsta, sau ce fel de creatură asemănătoare unui om? Groaza acestor locuri mă copleşeşte; o groază cumplită şi fără scăpare. Mă înconjoară taine pe care nu îndrăznesc să le dezleg.

Aerul pare plin de fire de colb, plutind şi învârtindu‑se purtate de curenţii de vânt ce intră pe fereastră, lumina lămpii scade şi se întunecă. Ce să fac?

Dracula de Bram Stoker face parte din lista cărților disponibile în abonamentul Pauza de Citit.

Coraline – despre uși secrete, povești de Halloween și un final neașteptat

Sursa foto: @lumea.cartilor_24

Dacă te întrebi ce poți găsi dincolo de o ușă secretă, iți putem spune doar că ai nevoie de câteva lucruri pentru a afla misterul: curaj, imaginaţie, prezenţă de spirit şi o pisică neagră. Acestea sunt elementele de care are nevoie Coraline pentru a porni în aventură. Nu întotdeauna dacă deschizi o uşă dai de o altă încăpere. Nu ştii niciodată când te aşteaptă o lume paralelă de cealaltă parte. Realitatea nu s-a mai transfigurat atât de straniu de când Alice s-a rostogolit în gaura iepurelui şi a ajuns în Ţara Minunilor.

21 de geamuri și 14 uși sunt în casa lui Coraline. 13 normale, așa cum sunt în orice casă și una specială care o transportă într-o lume în care lucrurile par exact ca-n lumea sa inițială, doar că totul pare mult mai fain! Jucăriile sunt mai interesante și mai multe, mâncarea mult mai bună, iar părinții – mai atenți. Doar că oamenii din lumea asta nouă au nasturi în loc de ochi, iar dacă Coraline vrea să rămână în această lume magică în care părinții au timp de ea, tot ce trebuie să facă fetița e să o lasă pe cealaltă mamă să-i coasă nasturi în locul ochilor. Oare ce o să facă Coraline?

Îmi plac foarte mult filmele de groază pentru că de fiecare dată când mă uit la ele mă gândesc dacă ceva din ce văd ar putea fi adevărat. Mi se face pielea de găină, mă sperii, deschid ușile doar puțin și arunc un ochi să văd dacă sunt în regulă, ca să deschid lumina și să merg să-mi iau sucul din frigider. Dar, cu toate acestea tot mă uit la filme de groază pentru că știu că nu sunt adevărate, că ce văd este doar imaginația unei persoane care a scris un scenariu și talentul alteia de a filma imagini înfricoșătoare. Ca să nu mai zic că-mi place cum mintea mea mă ajută să trăiesc intens tot ceea ce văd. Spre deosebire de filme, cărțile mă fac să pătrund și mai mult pe ciudatul teren al imaginației, deoarece cărțile mă ajută să fiu chiar eu atât scenarist, cât și regizor!

Neil Gaiman este un fel de Messi sau Cristiano Ronaldo al cărților. Scrie cărți la fel de frumoase și spectaculoase precum golurile pe care le înscriu cei doi fotbaliști. Nu știi când se va petrece magia și când vei fi surprins, cam la fel ca la meciurile de fotbal, iar în Coraline, Gaiman ridică deasupra capului trofeul Champions League. Ce vreau să zic e că, dacă te apuci de citit Coraline, o să-ți bată inima mai tare, o să te întristezi, o să tremuri de emoție, o să aștepți cu înfrigurare pauza, dar s-ar putea să te bucuri enorm la final.

Îți mai spun un singur lucru: am citit prima dată cartea acum 6 ani și încă mai caut ușa secretă din casa mea. Încă nu am găsit-o, dar sunt sigur că undeva există. Și dacă, totuși, nu există, măcar o am pe Coraline în bibliotecă și pot să trec oricând prin ușa din casa ei.

Un articol de Răzvan Zamfirescu

10 lucruri de știut despre Daniel Defoe și convingătoarea lui relatare asupra Marii Ciume din Anglia

Acceptat ca ficţiune, Jurnalul lui Defoe are totuşi valoare de document istoric, constituind cea mai cuprinzătoare şi mai convingătoare relatare asupra Marii Ciume din Anglia. Ca document artistic, Jurnalul, împreună cu Robinson Crusoe, constituie prototipuri ale operelor care arată încleştarea omului – ca entitate individuală sau colectivă – cu forţele tiranice, cu despotismul absurdului, cu primejdia şi spaima de necunoscut.

1. Jurnal din Anul Ciumei este o ficțiune istorică.

Pentru cititorul neavizat, Jurnalul lui Defoe din anul de pomină în care flagelul ciumei a decimat populaţia Londrei şi a întregii Anglii apare drept un „document de viaţă“: trăirile unui londonez care a supravieţuit calamităţii şi care a notat conştiincios întreaga desfăşurare a tragediei la care a fost martor şi participant nemijlocit. Ei bine, cartea este totuşi o operă de ficţiune, care îmbină, fireşte, adevărul istoric, documentul, cu adevărul artistic, rod al imaginaţiei creatoare. Daniel Defoe, născut în 1660, avea numai cinci ani când ciuma a năpăstuit Londra, astfel încât amintirile personale trebuie excluse dintre sursele documentare ale Jurnalului.

2. Defoe nu își arogă paternitatea tuturor operelor sale de ficțiune.

Defoe, uzând de procedeul caracteristic tuturor operelor sale de ficţiune, ba chiar şi unora dintre scrierile sale politice şi gazetăreşti, nu-şi arogă paternitatea consemnărilor, atribuindu-le lui H.F., un negustor şelar, locuitor în acea vreme al parohiei Aldgate. Mai mult, la prima ediţie a Jurnalului, apărută în primăvara anului 1722, numele lui Defoe nici nu figura pe copertă. Părinte sau precursor al realismului englez, Defoe se autoeclipsează, se dă în lături de la actul de creaţie, el nu face decât să ne capteze încrederea reproducând memorii, jurnale, însemnări aparţinând altora şi doar găsite de el.

Prima pagină a ediției originale publicate în 1722

3. Personajele sale nu sunt întru totul ficționale.

H.F., naratorul ciumei, este, după toate probabilităţile, Henry Foe, unchi al lui Daniel, un şelar care a locuit în parohia Aldgate şi a fost într-adevăr îngropat, alături de sora sa, la cimitirul Moorfields (amănunt subliniat de Defoe în unica notă cu care-şi îngăduie să întrerupă Jurnalul lui H.F.). La moartea lui Henry Foe, tânărul Daniel avea paisprezece ani. Aşa încât este posibil ca unele dintre povestirile unchiului să se fi imprimat în memoria sensibilă a copilului.

4. Defoe s-a documentat minuțios pentru scrierea Jurnalului.

Biblioteca lui Defoe, scoasă la vânzare după moartea sa, conţinea toate tainele autenticităţii acestui roman: nenumăratele lucrări de călătorii, de istorie naturală, de negoţ, precum şi tratatele medicale ale vremii, Loimologiile şi Loimografiile ce susţineau punctele de vedere atât de deosebite şi controversate ale medicilor şi clericilor cu privire la originile, căile de propagare şi mijloacele de tratare a ciumei. Şi, alături de acestea, figurau colecţiile de documente şi de ordonanţe ale autorităţilor din timpul repetatelor epidemii ce bântuiseră Anglia, precum şi colecţiile de Buletine mortuare săptămânale pe care Defoe le citează copios şi le reproduce atât de frecvent. Astfel încât, mutatis mutandis, Defoe, ca şi Jules Verne, şi-a compus la masa de lucru, încărcată de tomuri şi tratate, atât de „trăitele“ romane de aventuri exotice şi de jurnale ale ciumei.

Buletinele mortuare săptămânale // Bills Of Mortality

5. Defoe își începe cariera de scriitor la vârsta de 60 de ani, după o viață extrem de tumultoasă.

Destinat carierei clericale de către un tată lumânărar şi măcelar de tradiţie puritană, îşi schimbă vocaţia religioasă pe negustoria de ciorapi şi tricotaje; călătoreşte, cu interese comerciale, în Spania, Germania, Franţa şi Italia, este capturat de piraţi, ia parte la răscoala ratată a ducelui de Monmouth, intră în armatele victorioase ale lui Wilhelm al III-lea de Orania, redevine negustor, dă faliment, deschide un atelier de cărămizi, intră în gazetăria politică şi scrie nenumărate pamflete virulente, de gălăgios ecou, de la care i se trage întemniţarea timp de optsprezece luni la închisoarea Newgate, sub dominaţia reginei Anne; este legat în trei zile succesive la stâlpul infamiei, unde e încununat cu lauri de către admiratorii săi; eliberat din închisoare, editează o revistă cu caracter politic, se apropie de guvern, devine agent secret al partidului la putere şi îşi păstrează această calitate pe parcursul alternării la conducere a celor două partide, pregăteşte unirea Scoţiei cu Anglia, este arestat pentru neplata datoriilor, apoi amnistiat şi, în preajma vârstei de şaizeci de ani, când logic şi fiziologic forţele şi elanurile ar trebui să i se frângă sub povara atâtor vicisitudini, îşi începe cariera de scriitor.

Daniel Defoe la stâlpul infamiei. Lucrare de James Charles Armitage

6. Setea de senzațional și formația sa de gazetar l-au îndemnat pe Defoe să scrie Jurnal din Anul Ciumei în anul 1722, deși publicase – în același an – încă două romane.

Defoe a rămas toată viaţa un gazetar pasionat care îşi alegea subiectele pentru actualitatea lor. Or ciuma, aparent stinsă după 1666, răbufnise iar în 1720, în Marsilia, devenind o ameninţare pentru toate ţările care făceau negoţ pe mare. Interesul ziaristic, avid de împrejurări senzaţionale, al lui Defoe fusese obsedat de tragedia din 1665. Cu un deceniu înainte de apariția romanului, Defoe publica în periodicul Review numeroase articole, dând glas convingerilor sale privire la posibilitatea revenirii epidemiei în Anglia. La un moment dat, converteşte ciuma în argument menit să-i susţină vederile sale politice, pacifiste. Protestând, într-o serie de articole, împotriva angajării Angliei în războaiele „nordice“, adică în luptele dintre Suedia şi puterile celei de-a doua coaliţii, după bătălia de la Poltava, Defoe demonstrează că urmările imediate ale unui război ar fi foametea şi ciuma. Așadar, în 1720, când sumbrele-i premoniţii încep să se materializeze, obsesia lui Defoe începe să ia forme paroxistice.

7. Naratorului marii ciume are conceptii foarte moderne față de boală.

Naratorul H.F. îmbrățișează opiniile iluministe ale vremii, respingând motivaţia mâniei cereşti şi neputinţa omului de a o înfrunta, pe care le vehiculau diverși clerici. Concepțiile sale sunt foarte moderne, iar fraza – „Nimeni în ţara asta nu s-a îmbolnăvit decât prin molipsire“ – dărâmă toate eşafodajele teologice. De altfel, H.F. se face interpretul vederilor lui Defoe nu numai în ce priveşte legătura dintre molimă şi divinitate, ci şi cea dintre molimă şi societate. Şelarul ne ţine o adevărată prelegere de sociologie atunci când ne enumeră categoriile cel mai crunt lovite de urmările molimei – şi anume toţi cei ce trăiau din truda braţelor. Sunt urmărite înlănţuirile dintre cauză şi efect care au determinat ca majoritatea victimelor bolii să fie secerate din rândurile sărăcimii, iar molima să capete denumirea de „ciuma săracilor“.

Marea Ciumă din Anglia și efectele ei: cadre medicale care îngrijesc bolnavii, locuințe sigilate cu o cruce roșie, nobilimea care părăsește Londra, îngroparea și jelirea celor morți și revenirea supraviețuitorilor în oraș odată cu declinul epidemiei. Gravură de John Dunstall

8. Stilul literar al lui Defoe este unul al realismului flegmatic, cum îl numesc criticii săi.

În personalitatea creatoare a lui Defoe, negustorul este dublat de gazetar. Pe lângă setea de senzaţional, de fenomenul inedit şi singular, spiritul gazetăresc se traduce la Defoe tot printr-o acumulare, dar de astă dată o acumulare de fapte. Structura realismului său se constituie dintr-o succesiune, cu meşteşug dozată, de fapte cotidiene. O zugrăvire a vieţii prin mijloace de investigaţie jurnalistică, cu o deosebită preocupare pentru detaliul material. Cumulând calm detaliu după detaliu şi fapt după fapt – unele banale sau, aparent, neesenţiale, altele dramatice, ori stranii –, Defoe creează o impresie aproape fotografică a vieţii, convingându-l pe cititor că i se înfăţişează o transcriere literală a realităţii.

9. Unii dintre contemporanii săi văd în Defoe un precursor al behavioriştilor.

Din înşirarea faptelor se alcătuieşte şi psihologia personajelor, pentru că el nu cercetează universul lăuntric al personajelor sale, nu face disecţie sufletească. Acumularea detaliilor circumstanţiale este atât de vertiginoasă şi de copleşitoare, acţiunile se derulează atât de alert, încât autorul nu zăboveşte asupra motivaţiilor psihice, nu se emoţionează, nu sondează, ci merge înainte, robust, vital şi indiferent, asemenea vieţii. Adevărul său psihologic e limitat şi simplificat, redus la comportamentul personajelor.Virginia Woolf, mare admiratoare a lui Defoe, îl acuză că „lasă la o parte întreaga natură vegetală şi mult din natura umană“.

10. Defoe este poetul Londrei secolului al XVIII-lea în aceeaşi măsură în care Dickens a fost poetul Londrei victoriene.

Romanele lui Defoe nu sunt numai văduvite de analiza psihologică, dar şi golite de peisaj. Toate abundă în geografie şi topografie, în schimb decorul e absent. Dar dacă în Jurnal nu vom descoperi recuzită de peisaj, în schimb vom cunoaşte o vibrantă Londră. În romanele sale apare spectacolul unei Londre dinamice, tumultuoase, pline de freamăt, de culoare şi de primejdii. O Londră care, în Jurnal, e spectaculos amuţită şi împietrită. Şi aici, fără a fi descrisă, Londra se recompune în faţa ochilor noştri din menţionarea repetată a străzilor, aleilor, hanurilor, berăriilor, bisericilor, cimitirelor, parohiilor, suburbiilor, podurilor, pieţelor, o Londră sinistră, devastată de ciumă, dar pulsând, suferind ca o fiinţă vie, zbătându-se să supravieţuiască şi triumfând.

Jurnal din Anul Ciumei de Daniel Defoe
Traducere din limba engleză, prefață și note de Antoaneta Ralian
Colecția Cărți cult
Editura ART, 2020

Un articol bazat pe prefața semnată de traducătoarea Antoaneta Ralian, preluat de pe blogul Editurii ART

Surse foto: Londonfictions.comHousesandbooks

Interviu cu autorul și ilustratorul Tomi Ungerer

Tomi Ungerer s-a născut la Strasbourg, în 1931. În 1956 s-a mutat la New York, unde şi-a început cariera de scriitor. Este autorul a numeroase cărţi pentru copii şi câştigător al celor mai importante premii de specialitate, printre care: Medalia Hans Christian Andersen, Premiul Erich Kästner, Premiul European pentru Cultură. A scris în franceză, engleză și germană. 

Poveștile și ilustrațiile lui Ungerer sunt injectate cu porții copioase de absurd, cărțile sale debordează de creativitate, ireverență și umor, iar autorul nu se sfiește să aducă în discuție cuvinte din vocabular sau subiecte care, în mod tradițional, au fost considerate inabordabile în literatura pentru copii.

Numit uneori „băiatul rău al literaturii pentru copii”, Tomi Ungerer respectă inteligența copiilor și nu încearcă să îndulcească realitatea; de pildă, deși poveștile lui încorporează adeseori elemente de teamă, protagoniștii lui nu sunt niciodată speriați! Acesta este unul dintre motivele pentru care cărțile sale au devenit emblematice. Cărțile lui pentru copii includ povești care confruntă diferențele (Flix), rasismul (Making Friends) și războiul (Otto). Cărțile despre animale care trezesc aversiune, de pildă Crictor, o poveste despre un șarpe, și Rufus, o poveste despre un liliac, scot în evidență individualitatea și îi transmit micului cititor sentimentul că fiecare are ceva unic de oferit.

Ce m-a împins spre literatura pentru copii? Cred că dorința de a crea poveștile care mi-ar fi plăcut mie în copilărie. Copilul din mine, puteți să-i spuneți dezvoltare întârziată, a fost întotdeauna prezent, persistând de-a lungul carierei mele. Un element de inocență, care mi-a adus mirare și descoperire și a fost asemenea unui fir care a traversat tot ce am făcut, legând totul laolaltă.

În multe din primele mele cărți pentru copii am urmărit să reabilitez animale cu o reputație proastă, precum șerpii, liliecii, caracatițele, vulturii și șobolanii, sau personaje considerate respingătoare în mod stereotip, precum căpcăunii, tâlharii sau copiii străzii. Cred că este esențial să le arăți copiilor că, indiferent care sunt defectele fiecăruia, există întotdeauna o cale de a supraviețui și de a ieși învingător, fiind diferit și valorificând cât mai bine ceea ce are fiecare de oferit. Vreau să le arăt copiilor că fiecare ființă este diferită și în egală măsură unică.

Un element important este faptul că protagoniștii cărților mele sunt întotdeauna neînfricați. Mama m-a crescut în felul acesta. Nimic nu o putea enerva și umorul câștiga întotdeauna. De pildă, înaintea unei confruntări cu Gestapoul, a spus chicotind și făcând cu ochiul: „Ai să vezi, sunt cu toții niște cretini!”

Probabil că succesul cărților mele, traduse acum în peste 30 de limbi, se datorează faptului că, la vremea respectivă, au încălcat toate regulile literaturii pentru copii, populată de ursuleți drăgălași într-o lume ireală, unde toată lumea este de treabă, fericită și stupidă. Cărțile mele de mai târziu au țintit spre subiecte precise: Making Friends, povestea unui băiat de culoare într-un cartier de albi, vorbește despre integrare, Otto, povestea unui ursuleț de pluș care-i aparține unui băiețel evreu arestat de Gestapo împreună cu părinții, este despre război și prietenie, Flix, o poveste despre pisici și căței care învață să trăiască pașnic laolaltă, este despre toleranță. (Tomi Ungerer)

Un articol de Ema Cojocaru.

Sursa foto: tomiungerer.com