10 cărți cu personaje feminine memorabile

Imagine de stoc gratuită din cărți, flori, lalele
Photo de Ylanite Koppens, de la Pexels

Luna martie este despre personaje feminine remarcabile din cărțile pe care le iubim. Descoperă mai jos 10 eroine din 10 povești frumoase, musai de pus pe listă luna aceasta.

  1. Diabolica, S.J. Kincaid (traducere din limba engleză de Gabriel Tudorie)

Nemesis e o Diabolică – un monstru, ar spune unii –, un umanoid creat în laborator special pentru Sidonia, fiica Senatorului von Impyrean. E nemiloasă, are o forţă fizică de temut şi i-a fost încredinţată o singură misiune: să ucidă pe oricine ar vrea să-i facă rău Sidoniei. Şi-ar da bucuroasă viaţa pentru ca aceasta să fie în siguranţă. Aşa încât atunci când Împăratul află de ereziile Senatorului Impyrean şi-i porunceşte să i-o trimită pe fiica lui la curtea galactică, Nemesis e cea care, deghizată, îi va lua locul Sidoniei. Odată ajunsă acolo, va descoperi că politica e un adevărat cuib de vipere, unde trebuie să se adapteze rapid pentru a supravieţui, folosindu-şi alte abilităţi decât cele fizice. Astfel, în mijlocul pericolelor şi al rebeliunilor, Nemesis îşi va descoperi umanitatea şi, poate, va găsi calea de a salva lumea.

2. Lungul drum al Aumei, Eucabeth Odhiambo (traducere din limba engleză de Bianca Dunav)

Auma aleargă de când se știe. În sătucul ei din Kenya, este o atletă de succes, cu vise îndrăznețe. O bursă de atletism i-ar permite să meargă la liceu, și poate chiar să devină medic într-o bună zi. Dar o boală misterioasă, numită SIDA, face prăpăd în sat și, după ce tatăl ei se îmbolnăvește, familia Aumei are nevoie de ajutor.

3. Wonder Woman. Terra Unu. Volumul 1, Grant Morrison (traducere din limba engleză de Ioana Tudor)

Secole de-a rândul amazoanele de pe Insula Paradisului au creat o societate înfloritoare complet izolată de lumea bărbaților. Însă Diana, prințesa lor, fiica lui Hercule și a reginei Hipollita, vrea să cunoască mai mult, să descopere ce se află dincolo de teritoriul lor. Așa că atunci când Steve Trevor, un pilot american, eșuează pe Insula Paradisului, Diana îi salvează viața și fuge cu el în SUA, unde dă piept cu o lume complet necunoscută. Însă amazoanele sunt pe urmele ei și vor s-o aducă acasă cu orice preț.

Grant Morrison și Yanick Paquette ne oferă o fascinantă versiune a poveștii lui Wonder Woman, care vă va ține cu sufletul la gură.

4. Fantoma Aniei, Vera Brosgol (traducere din engleză de Matei Sâmihăian)

Dintre toate lucrurile pe care se aştepta Ania să le găsească pe fundul unui vechi puţ, o nouă prietenă nu se număra printre ele. Mai ales nu o prietenă care să fie moartă de un secol.

Să cazi într-un puţ e şi-aşa destul de rău, dar viaţa Aniei în sine s-ar putea să fie şi mai oribilă. Îi e ruşine cu familia ei, se jenează cu propriul ei corp şi a cam renunţat să-şi mai găsească locul în liceu. O nouă prietenă – fie ea şi moartă – este exact ce are nevoie.

Dar prietena Aniei nu glumeşte deloc când zice că are de gând să-i fie alături pentru totdeauna…

5. Britt-Marie a fost aici, Fredrik Backman (traducere din limba suedeză de Andreea Caleman)

Personajul Britt-Marie apare pentru prima dată, în toată splendoarea răutăților ei obsesive, în Bunica mi-a zis că-i pare rău, dar Backman a simțit imensul potențial al personajului său și, poate, a tânjit cumva să-i facă dreptate. Și reușește.

Britt-Marie are în continuare obsesiile ei legate de felul cum trebuie făcute lucrurile, are liste de la care nu se poate abate pentru nimic în lume, iar complimentele pe care concede uneori să le facă par mai degrabă atacuri la persoană. Dar curajul cu care își ia în mâini propria viață, după o căsnicie în care nu a avut aproape niciun cuvânt de spus, o umanizează și o transformă într-un personaj digerabil, pentru ca treptat, aproape fără să ne dăm seama, să ajungem să o iubim.

6. Fata cu Leica, Helena Janeczek (traducere din limba italiană de Liviu Ornea)

1 august 1937. Parisul e plin de steaguri roșii. Este ziua de naștere și, totodată, procesiunea de înmormântare a Gerdei Taro, prima femeie fotograf ucisă pe front. Robert Capa –  cel care o învățase să folosească un aparat Leica și alături de care plecase în Spania să documenteze Războiul civil – este în fruntea procesiunii.

Gerta Pohorylle – sub numele său adevărat – fusese arestată în 1933 pentru activitățile antinaziste și se exilase la Paris, unde întâlnise alți tineri „înstrăinați”, care asemenea ei, luptau pentru a-și găsi locul într-o lume a cărei atitudine ostilă împotriva evreilor era din ce în ce mai pregnantă. Naționalitatea germană a Gerdei, desigur, nu-i spăla păcatul de a avea origini israelite. Tot la Paris l-a întâlnit pe André Friedmann, pentru care avea să inventeze pseudonimul Robert Capa. Fotografiile realizate de aceștia în Spania devastate de război constituie materialul celebrei „valise mexicane” – peste 4000 de negative dispărute în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și redescoperite abia în 2007.

7. În mintea unei caracatițe: o explorare surprinzătoare a miracolului conştiinței, Sy Montgomery (traducere din limba engleză și note de Laura Ciobanu)

Sy Montgomery știe că nu suntem singurele minți conștiente de sine din Univers. Iar pentru a ne convinge, nu ne îndeamnă să privim spre bolta cerească, spre alte galaxii, ci tot spre planeta noastră. Și nu, candidatele la titlul de cele mai enigmatice inteligențe nu provin din rândul mamiferelor, ci dintre… moluște. Curioase, ghidușe, creative, caracatițele lui Sy ne arată că pentru a le înțelege trebuie să renunțăm la prejudecăți, devenind astfel noi înșine mai înțelepți.

8. Supraviețuitorii. Întâmplări extraordinare din sălbăticie și de dincolo de ea, David Long (traducere din engleză de Iulia Pomagă)

Pornind de la expediții clasice, între care veți găsi călătoria antarctică a lui Ernest Shackleton din 1914, și ajungând la aventuri recente, cum este cea care a inspirat filmul 127 de ore, istoriile din acest volum au un lucru în comun: vorbesc despre incredibila tărie de caracter a unor oameni care au reușit să învingă destinul prin propriile forțe. Au supraviețuit și ne-au putut astfel relata cumplitele încercări prin care au trecut.

9. Circe, Madeline Miller (traducere din limba engleză de Ioana Filat)

Lumea este condusă de zei și titani. O lume plină de rivalități și intrigi în care Circe nu-și poate găsi locul. Mai întâi, îndură umilința și disprețul propriei familii, fiindcă ea, fiica lui Helios, zeul Soarelui și cel mai puternic dintre titani, nu-i nici la fel de puternică precum tatăl său și nici fermecătoare ca mama ei nimfă. Dar Circe se dovedește a fi un copil neobișnuit, care deține puterea vrăjitoriei, ceea ce constituie de acum o amenințare pentru zei…

10. Războiul macului, R. F. Kuang (traducere din limba engleză de Alexandra Fusoi)

Ce legătură ar putea exista între o orfană de război, care nu-i nici frumoasă și nici educată, și Academia Militară de la Sinegard, cea mai prestigioasă instituție din Imperiul Nikan? Lui Rin i s-a spus toată viața că ea nu merită mai mult decât i se oferă, iar o propunere de căsătorie ar fi un noroc neașteptat. Însă ea este capabilă de orice pentru a intra la Academie, unde se transformă treptat, nu doar într-un soldat care va răspunde noii amenințări de război, ci și în practicanta unei arte de mult uitate. După ce îl cunoaște pe unicul supraviețuitor al celui mai înfiorător genocid, Rin descoperă că invocarea zeilor poate aduce cu sine consecințe teribile…

De ce să citești cărți romantice

love neon signage
Photo by Jez Timms on Unsplash
  1. În cărțile romantice, personajul feminin câștigă întotdeauna

Această frază a fost spusă de Sarah Wendell pe blogul ei, Smart Bitches, Trashy Books. Evident, și alții au gândit-o înainte. Și au dreptate. În poveștile de dragoste, finalul e mereu fericit pentru eroine. Chiar dacă înfruntă greutăți pe parcurs, personajul feminine este mereu răsplătit – primește ce-și dorește. Îmi place acest model. Cu toții merităm iubire și fericire în viețile noasre, dar haideți să fim realiști, în viața reală nu se întâmplă mereu așa. Criticii numesc asta „escapism”. Eu o numesc „expunere la fericire”, ceea ce sună foarte logic.

2. Poveștile romantice nu îți alimentează așteptări nerealiste

Oamenii care nu citesc cărți de iubire tind să le critice susținând că sunt fantezii care le alimentează femeilor așteptări nerealiste în viața reală. (Pentru mine Viața reală înseamnă și poveștile pe care le citesc, dar despre asta vom vorbi în alt articol.) Știți ce? Poveștile de dragoste CHIAR alimentează așteptări, dar nu nearealiste. Nu cred că e în regulă să ne mulțumim cu puțin. Dacă aș avea o fiică, i-aș spune să nu se conformeze normelor fără a fi fericită în iubire sau în viață. Și să continue să citească.

3. Cărțile romantice și lecturile de iubire în general sunt „focare” pentru răspândirea ideilor feministe

Serios! Nu am întâlnit niciodată un grup mai călduros și mai deschis la minte cum este cel al scriitoarelor de cărți romantice și al cititoarelor. Și sunt o mulțime pe Twitter. Poți încerca și tu să-ți găsești tribul potrivit.  

4. E o industrie profitabilă

Mai exact, 1.08 miliarde de dolari pe an, conform BookStats. În plus, conform documentarului Love Between the Covers, 46% dintre oameni citesc cel puțin o carte romantică pe săptămână.  

5. Nu trebuie să-ți mai faci griji în privința copertei stânjenitoare

E-book-uri, dragilor, e-book-uri.

6. De ce să nu? Cui nu-i pasă de iubire? Cine nu vrea să o descopere?

Mă întreb tot timpul de ce cărțile romantice, deși bestseller, nu primesc mai multă atenție în presă și online (multe publicații care recenzează cărți le ignore, de exemplu). Cui nu-i pasă de iubire? Știți poveștile în care personajele se află pe patul de moarte? Care sunt regretele lor? Că n-au petrecut mai mult timp la muncă? Um, nu. Iubirea face ca pământul să se rotească. E un clișeu, dar adevărat. Personal, voi continua să citesc literatură romantică.

Un articol de Jenny Holiday, tradus și adaptat de pe imperfectwomen.com

„Numără stelele: O poveste din Copenhaga” – roman distins cu Medalia Newbery

Într-o notă dominată de curaj, altruism, unde lumea este stăpânită de frică, Lois Lowry surprinde în romanul Numără stelele: O poveste din Copenhaga momentul în care ritmul vieții simple a două familii – Johansen și Rosen – este întrerupt de zgomotul soldaților germani prin oraș. Cu ținuta impunătoare, aceștia stârnesc groaza la fiecare colț de stradă în timp ce caută familiile de evrei pentru a le deporta.

Între anii 1940–1945, Danemarca a fost ocupată de Germania nazistă. Suedia, ca stat neutru și liber, a ajutat la salvarea a aproximativ 7 000 de evrei danezi care urmau să fie deportați în lagărele naziste.

Annemarie Johansen, o fată de zece ani, e elevă, fiică, soră și prietenă. Are teme de făcut, o familie iubitoare care se chinuie să găsească hrană în penuria cauzată de război, o soră de cinci ani – Kirsti – și o prietenă foarte bună – Ellen Rosen. Cu toate lipsurile, fetele nu-și pierd spiritul ludic, iar seara poveștile însuflețesc casa.

„Este mult mai ușor să fii curajos dacă nu știi totul“ este o frază esențială în carte. Părinții fetelor nu le divulgă fetelor adevărata gravitate a situației. Inocența lor și dragostea pentru celălalt le conduc acțiunile.

În 1943, când autoritățile vin în căutarea familiei Rosen, ei știu ce au de făcut, oricât de riscant ar fi, oricât ar fi frica de mare: să facă orice pentru a-și salva prietenii evrei. Din acel moment teama și curajul se confundă, iar personajele acționează din umanitate.

Detaliile cu care Lois Lowry construiește cele mai tensionate scene cresc suspansul și-ți fac pielea de găină. Inspirate din istoria reală, soluțiile găsite de personaje – fuga cu bărcile pescarilor, păcălirea mirosului câinilor cu batista îmbibată într-un praf special – sunt semnul hotărârii de a face puțină dreptate într-un context dominat de istoria mare și răul generat de ea.

Numără stelele: O poveste din Copenhaga ne arată încă o dată că în vremurile crunte ale războiului, în care lupta pentru supraviețuire e principala grijă, prietenia, dragostea, speranța sunt „armele“ care pot salva umanitatea.

O recenzie de Alina Ioan

„Poeta X” – roman în versuri – fragment

Ce citesc tinerii - Poeta X, Elizabeth Acevedo

Poeta X de Elizabeth Acevedo este un roman în versuri despre puterea de a schimba lumea la nivel micro prin cuvinte. În viața familială din România, părinții tind să devină la fel de autoritari și control freak ca cei ai Xiomarei, din cauza felului în care au fost educați la rândul lor. Xiomara ne învață cum să rupem acest lanț și e grozavă vocea asta a ei care ne reamintește să prețuim altfel libertatea sub orice formă, pe care uneori tindem să o subestimăm. Mai ales libertatea cuvintelor.

Cartea face parte din lista titlurilor disponibile în abonamentul Pauza de Citit.

Citește mai jos câteva versuri despre libertate:

Consecințe

Mama împrăştie cuvântul „fără“ Ca pe un milion de boabe de orez pe care să îngenunchez din nou.

Fără mobil.

Fără bani de prânz.

Fără după-amiezi libere de la biserică.

Fără băieți.

Fără mesaje.

Fără să ies în oraș după școală.

Fără libertate.

Fără timp pentru mine.

Fără să scap de spovedit duminica asta cu părintele Sean.

Versiune brută pentru tema 4 – Când a fost ultima oară când v-ați simțit liberi?

Scările din fața blocului pot fi un loc unde să fii liber?

Simt că de fiecare dată când am stat acolo am putut să mă uit la lume

fără ca ea să se uite la mine cu prea mare atenție. Peste vară, zici că au trecut ani de-atunci,

scările de jos au fost un loc de joacă.

Erau un răgaz în care puteam să respir

fără ca vreo persoană să-mi ceară să fac sau să fiu altceva decât eram:

o fată, aproape femeie, care stătea la soare și se bucura de căldură.

Tipii nu prea te deranjează

când stai la scările din fața blocului tău.

M-am simțit liberă și când am stat pe scări cu băiatul căruia credeam că-i pasă de mine.

Libertatea era în corpurile noastre care se apropiau unul

de altul,

în felul în care mi-am permis, într-un final, să fiu imprudentă.

Te simți liber când vii și pleci doar pentru că poți să faci asta.

Te simți liber când alegi să stai nemișcat

când totul în jur îți spune necontenit să te miști, repede, cât mai repede.

4 titluri de iubit când ești mic

Când ești mic, iubirea pentru cărți se manifestă într-o serie de emoții care mai de care mai intense. Ajungi să iubești personajele, să râzi cu lacrimi în timp ce mama iți citește o poveste haioasă, să răsfoiești singur cartea chiar dacă nu ai învățat încă să citești prea bine sau când lectura e deja floare la ureche, nu mai lași cartea din mână. E prea mult spus romantic atunci când ne gândim la cei mici, însă în luna iubirii le-am pregătit 4 titluri de la  Vlad și Cartea cu Genius și Editura Arthur de care se vor îndrăgosti încă de la primele pagini.

Primii ani de viață ai copilului vin cu o serie de întrebări, uneori simple, alteori atât de complexe încât nu te-ai fi așteptat la ele, așa că părinții sunt puși în situația în care trebuie să răspundă pe înțelesul celui mic. Philip Bunting a găsit un mijloc simplu, frumos și inteligent de a spune pe înțelesul copiilor povestea apariției vieții pe Pământ. De la primele particule de praf din vremea Big Bangului, la crearea stelelor și a planetelor, la viața acvatică, la migrațiile populațiilor din Africa, până la apariția lui Homo sapiens, toate sunt descrise cu inteligență și umor în Cum am ajuns aici? de Philip Bunting, în traducerea lui Vlad Zografi.

Vă facem cunoștință cu cel mai egoist mops din lume. Lacom, supărăcios și lipsit de maniere, nu lasă pe nimeni să se atingă de jucăriile lui. Șoricarul Trevor, drăguț și prietenos, ar vrea să se joace cu Porc și îi trece cu vederea obrăzniciile. Trevor va reuși în cele din urmă, dar în ce condiții – veți vedea. Mopsul Porc de Aaron Blabey în traducerea lui Florin Bican este o carte de un comic irezistibil, ilustrată senzațional.

Este anul 1943, iar pentru Annemarie Johansen viaţa în Copenhaga e un amestec de îndatoriri pentru şcoală, de lipsuri şi foamete, totul desfăşurându-se sub privirea atentă a soldaţilor germani aflaţi la fiecare colţ de stradă. Curajul pare să-şi mai găsească loc doar în poveştile pe care fetiţa i le spune seara la culcare surorii ei mai mici, Kirsti. Aflând de raziile autorităţilor germane pentru ridicarea populaţiei evreieşti, familia Johansen hotărăşte s-o salveze pe Ellen Rosen, cea mai bună prietenă a fiicei lor, dând-o drept propriul lor copil. Dar asta va fi oare de ajuns? Numără stelele. O poveste din Compenhaga, de Lois Lowry, în traducerea Alinei-Nicoleta Ioan este o poveste tulburătoare despre iubire, curaj şi altruism, într-o lume stăpânită de frică.

Max Crumbly e pe cale să dea piept cu cel mai înspăimântător loc în care a fost vreodată: Școala Generală South Ridge. Sunt multe lucruri pe cinste la școala asta nouă, dar are o mare problemă – bătăușului Brută îi cam place să-l îngrămădească pe Max în dulap. Ce grozav ar fi dacă Max ar avea abilitățile unui erou din benzile lui desenate preferate. Din păcate, puterea lui neobișnuită, ba chiar supraomenească, de a mirosi pizza de la un bloc distanță n-o să salveze nicio viață, nici n-o să răstoarne planurile răufăcătorilor. Dar asta nu înseamnă că Max nu o să facă tot posibilul să devină eroul de care are nevoie școala lui! Stai pe-aproape și-o să descoperi dacă Max apucă să mai danseze victorios până la urmă sau nu. Peripețiile lui Max Crumbly I: Eroul din dulap este prima carte dintr-o serie nouă semnată de autoarea Însemnărilor unei puștoaice, Rachel Renée Russell. Traducerea prezentei ediții este semnată de Irina Ornea.

Iubire la prima citire: 10 cărți de iubit în februarie

Imagine de stoc gratuită din 50 mm, abstract, afaceri
Sursă pexels.com

Februarie e considerată cea mai romantică lună din an, ocazie cu care ne-am gândit la 10 titluri pe care să le citești și iubești în săptămânile ce urmează. Povești despre curaj, speranță, creștere și, evident, dragoste în toate formele ei. Descoperă-le mai jos.

  1. Poeta X, Elizabeth Acevedo (traducere din limba engleză și note de Ioana Vîlcu)

În copilărie dar și în adolescență, alături de o mamă habotnică și un tată pierdut în lumea lui, Xiomarei i s-a tot repetat cum trebuie să fie o fată – ce nu se cade să facă și cum se cuvine să se îmbrace, ce prieteni are voie să aibă și în ce trebuie să creadă. Apoi, adolescentă fiind, cu bucle, buze pline și gene lungi care o fac aproape frumoasă, Xiomara înfruntă privirile flămânde, care ar vrea să o dezbrace, să o transforme în ce nu este. 

Unde ar mai putea găsi loc să fie ea însăși și cum să se facă auzită și înțeleasă când toată lumea o toarnă în tipare? Iar când se îndrăgostește, cum să mai poată ascunde forța care o locuiește? Xiomara are armele ei, un caiet plin de poezii, pe care-l ascunde de ochii mamei și un club de poezie unde va înțelege că trebuie să refuze să tacă.

2. Porcarul, Paul Zindel (traducere din limba engleză de Andrei Dósa)

John şi Lorraine sunt în clasa a zecea şi amândoi provin din familii alienate, poate de aceea se şi împrietenesc imediat şi îşi caută prezenţa unul altuia. Într-o zi încep un joc copilăresc – apelează numere de telefon la întâmplare, iar cel care reuşeşte să-l ţină cel mai mult timp angajat în conversaţie pe interlocutor e câştigător.

Aşa ajung să îl cunoască pe Angelo Pignati, un bătrân misterios, dar simpatic, iar prietenia care se leagă între cei trei protagonişti le va schimba radical vieţile. Sfârşitul neaşteptat al întâlnirii lor îi va face pe John şi Lorraine să aştearnă pe hârtie povestea acestei prietenii – adevărata poveste a Porcarului.

3. Pe scenă, Raina Telgemeier (traducere din limba engleză de Ioana Vîlcu)

Vă rugăm să luați loc!

Callie e pasionată de teatru și, deși ar vrea să joace în musicalul de la școala ei, nu poate se cânte, așa că alege să se ocupe de scenografia piesei. Anul acesta este hotărâtă să creeze niște decoruri demne de Broadway, chiar și cu bugetul pus la dispoziție de școală. Însă biletele la spectacol nu prea se vând, iar cei din echipa de producție par mai degrabă să se certe decât să se ajute unii pe alții – asta pe lângă toată drama de pe scenă și din culise!

Pe scenă este o poveste amuzantă și savuroasă despre prietenie și adolescență.

4. Nimona, Noelle Stevenson (traducere din limba engleză de Beatrice Feleagă)

Nimona este o puștoaică impulsivă care poate să-și schimbe înfățișarea și căreia îi stă capul numai la ticăloșii. 

Lord Ballister Blackheart e un ticălos cu o poliță de plătit. 

Unindu-și forțele, cei doi se pregătesc să facă ravagii. Misiunea lor este să le demonstreze celor din regat că sir Ambrosius Goldenloin și prietenii lui de la Institutul Eroilor pentru Menținerea Ordinii nu sunt eroi, așa cum crede toată lumea. 

5. Anul fugarilor, Sunjeev Sahota (traducere din limba engleză şi note de Virgil Stanciu)

În timp ce valurile de refugiați din calea războiului din Siria creează în Europa una dintre cele mai grave și mai urgente crize umanitare ale secolului, migranții ilegali ajunși cu bine din alte părți ale lumii pe tărâmurile mult visate din Vest rămân captivi în păienjenișul sărăciei, șomajului, al muncii la negru istovitoare și prost plătite. Dar poate că realitatea cel mai puțin cunoscută este cea a sacrificiilor pe care migranții ilegali le fac în țările lor pentru a-și putea cumpăra șansa să treacă în Occident, unii cu prețul vieții.

6. Exit West, Mohsin Hamid (traducere din limba engleză de Radu Șorop)

Povestea spusă în această carte de autorul de origine pakistaneză Moshin Hamid s-ar putea întâmpla în orice țară devastată de războaie civile și de terorism. Nadia – independentă și aventuroasă, dincolo de vălul ei islamic – și Saeed, un tânăr mai degrabă reținut și conservator, se întâlnesc și îndrăgostesc cu puțin înainte ca orașul lor să capituleze în fața militanților fanatici. Violențele escaladează, atentatele și moartea devin o realitate tot mai greu de ignorat, iar cei doi caută soluții să scape din acest infern. În cele din urmă, ocazia așteptată apare, dar șansele ca ei să reușească să treacă teferi dincolo sunt mici.

Povestea lui Saeed și a Nadiei este poate experiența reală de viață a multor familii care decid să migreze spre Vest pentru a-și salva viețile. Dar, chiar și dacă reușesc să treacă dincolo, viitorul care îi așteaptă nu e întotdeauna cel visat, iar marginalizarea, discriminarea, sărăcia, naționalismul violent devin noile probleme pe care le au de înfruntat.

7. Jungla de piatră, William Carlsen (traducere din engleză și note de Laura Ciobanu)

În 1839, diplomatul John L. Stephens și artistul britanic Frederick Catherwood pornesc în aventura vieții lor pentru a desluși enigma unor vechi orașe din America Centrală, ale căror ruine fuseseră înghițite de junglă cu secole în urmă. Într-un climat marcat de teribile turbulențe politice și sociale, cei doi vor cerceta siturile de la Copán, Palenque, Uxmal, Chichen Itzá, Tulum, aducând în atenția întregii lumi vestigiile mayașe. William Carlsen reface traseul descoperirii acestei civilizații uitate, relatând totodată excepționalele destine ale celor doi exploratori. În volum sunt reproduse superbele desene realizate de Frederick Catherwood în timpul expediției.

8. Charles și Emma. Crezul familiei Darwin, Deborah Heiligman (traducere din limba engleză de Andrei Bontaș)

Charles Darwin a publicat Originea speciilor, revoluționara sa lucrare asupra evoluției, în 1859. După mai mult de un secol și jumătate, tezele sale continuă să provoace polemici între oamenii de știință și comunitățile religioase. Dar înainte ca aceste dispute să se fi iscat, Charles a reflectat îndelung la felul în care va fi primită teoria lui de societatea conservatoare. Pietatea soției sale, Emma, și dragostea pe care el i-a purtat-o l-au făcut să cântărească bine fiecare idee care avea să ajungă la public. Această carte vorbește despre viața privată și marea iubire a celui care a revoluționat biologia și totodată viziunea asupra omului.

9. Amurg, Stephenie Meyer (traducere din limba engleză de Laura Frunză și Mihaela Alexandrescu)

Viața adolescentei Bella Swan capătă o turnură diferită din momentul în care se mută în alt orășel, pentru a locui cu tatăl ei. Inițial totul i se pare deprimant, pentru că trebuie să se acomodeze cu noua locuință și cu noii colegi de școală, însă la scurt timp îl întâlnește pe misteriosul și seducătorul Edward Cullen. Nu va trece mult și ea va afla secretul teribil al lui Edward și al familiei sale…

De trei lucruri eram complet sigură. Primul, Edward era un vampir.

Al doilea, o parte din el era însetată după sângele meu.

Și al treilea, eram necondiționat și irevocabil îndrăgostită de el.

10. Assassin’s Creed. Ultimii descendenți. Mormântul hanului, Mathew J. Kirby (traducere din limba engleză de Ana‑Veronica Mircea)

Conflictele dintre Asasini și Templieri continuă. Crezul ghidează acțiunile Asasinilor și îi face să pară mai onorabili, deși încă nu este clar cine are intenții mai bune. Memoria genetică a celor șase tineri oferă ambelor societăți secrete posibilitatea de a localiza mormântul unui han mongol, în care a fost ascuns al doilea vârf al Tridentului. Vor reuși „ultimii descendenți” să găsească arma mult râvnită?

Volumul doi din seria Assassin’s Creed. Ultimii descendenți

FRAGMENT: „În mintea unei caracatițe”, Sy Montgomery

Sy Montgomery știe că nu suntem singurele minți conștiente de sine din Univers. Iar pentru a ne convinge, nu ne îndeamnă să privim spre bolta cerească, spre alte galaxii, ci tot spre planeta noastră. Și nu, candidatele la titlul de cele mai enigmatice inteligențe nu provin din rândul mamiferelor, ci dintre… moluște. Curioase, ghidușe, creative, caracatițele lui Sy ne arată că pentru a le înțelege trebuie să renunțăm la prejudecăți, devenind astfel noi înșine mai înțelepți.

În mintea unei caracatițe: o explorare surprinzătoare a miracolului conştiinței

Cartea ei, În mintea unei caracatițe face parte din lista lecturilor disponibile în luna ianuarie la Pauza de Citit. Te invităm să citești un fragment:

Capitolul 1
Athena
Prim contact cu mintea unei moluște

Într‑o zi caldă, atât de rară la jumătatea lui martie, când zăpada din New Hampshire se transformă în noroi, am călătorit spre Boston. Acolo, lumea se plimba prin port sau stătea pe bănci savurând înghețate la cornet. Eu însă am renunțat la binecuvântarea razelor soarelui pentru incinta umedă și întunecoasă a Acvariului New England. Aveam întâlnire cu o caracatiță uriașă de Pacific. Nu știam mare lucru despre caracatițe – nici măcar faptul că pluralul corect din punct de vedere științific nu este octopi, așa cum crezusem dintotdeauna (se pare că nu poți să‑i adaugi un sufix latin – „i“ – unui cuvânt derivat din greacă, cum e octopus). Dar ce știam îmi stârnise curiozitatea. Iată un animal care are venin ca un șarpe, cioc ca un papagal și cerneală ca un stilou de modă veche.

Cu toate că poate atinge greutatea unui bărbat și lungimea unei mașini, își poate strecura trupul deșirat și lipsit de oase printr‑o deschizătură de dimensiunile unei portocale. Își poate schimba culoarea și forma. Poate gusta cu ajutorul pielii. Şi, lucrul cel mai fascinant dintre toate, citisem despre caracatițe că sunt inteligente. Asta venea cumva să confirme puțina experiență pe care o aveam deja în această privință: asemenea multora care au văzut caracatițe la acvariile publice, am avut adesea senzația că exemplarul la care mă uitam mă privea la rândul lui cu un interes la fel de viu ca al meu. Cum era posibil așa ceva?

E greu să găsești viețuitoare mai puțin asemănătoare omului decât caracatițele. Trupul lor nu este structurat ca al nostru. În ce ne priveşte, ordinea e următoarea: cap, trup, membre. În ce le priveşte, lucrurile stau așa: trup, cap, membre. Au gura poziționată la axilă sau inghinal, dacă preferați să comparați tentaculele lor cu membrele noastre inferioare, nu cu cele superioare. Caracatițele respiră apă. Membrele lor sunt acoperite cu ventuze lacome, agile, organe fără echivalent în lumea mamiferelor.

Caracatițele nu numai că se află de cealaltă parte a graniței care separă ființele vertebrate, cum ar fi mamiferele, păsările, reptilele, amfibienii și peștii, de restul vietăților, dar în cadrul nevertebratelor, acestea sunt clasificate ca moluște, la fel ca scoicile sau melcii cu și fără cochilie, animale nu tocmai vestite pentru mintea lor. Scoicile nici măcar n‑au creier. Acum mai bine de o jumătate de miliard de ani, ramurile evolutive din care aveau să apară caracatițele, respectiv omul, s‑au separat. Era posibil oare, m‑am întrebat eu, să cunoști o inteligență aflată de cealaltă parte a acestei linii de separație?

Caracatițele reprezintă marele mister al Alterității. Par a fi de pe altă planetă și totuși lumea lor, oceanul, acoperă o proporție mai mare din suprafața Pământului decât uscatul (70% din suprafața sa și mai mult de 90% din aria locuibilă). Cele mai multe animale de pe planetă trăiesc în ocean. Și cele mai multe dintre ele sunt nevertebrate. Voiam să cunosc o caracatiță. Voiam să iau contact cu o astfel de realitate diferită. Voiam să explorez un alt tip de conștiință, dacă există aşa ceva. Cum e să fii caracatiță? Seamănă vreun pic cu a fi om? Se poate afla cumva? Așa că, atunci când directorul departamentului pentru relații cu publicul al Acvariului m‑a întâmpinat la intrare și s‑a oferit să mi‑o prezinte pe caracatița Athena, m‑am simțit ca un vizitator privilegiat al unei alte lumi. Totuşi, în acea zi nu am început să descopăr altceva decât draga mea planetă albastră: o lume uimitor de străină, de surprinzătoare, un loc plin de minuni, unde, după o jumătate de veac de viață, un naturalist cu vechime, ca mine, avea să se simtă în sfârșit cu adevărat acasă.


Cum am citit 50 de cărți în 2020

Sursă unsplash.com

Am citit zilele trecute un articol despre poveștile pe care ni le spunem despre noi înșine și despre lume, în funcție de ceea ce credem că putem sau nu putem face. Mi-a plăcut mult ideea asta conform căreia suntem capabili de o mulțime de lucruri pe care alegem să nu le îndeplinim din cauza poveștilor pe care ni le spunem și pe care le credem cu tărie: „nu am timp”, „am alte priorități” etc.

Așa se întâmplă și cu cititul. Am avut o perioadă acum câțiva ani în care îmi spuneam că nu am când să citesc. Dar îmi găseam timp pentru atât de multe alte lucruri. Tot timpul și schimbarea de perspectivă m-au făcut să privesc lucrurile diferit și să prioritizez altfel ce e important pentru mine. Efectul: mai multe cărți citite și o viziune infinit mai largă asupra vieții. O nouă paradigmă, aș îndrăzni să spun. 🙂 Așa am ajuns în 2020 să citesc 50 de cărți, deși acum câțiva ani mi se părea imposibil și-i priveam suspicios pe cei care reușeau. Evident, pentru unii cititori 50 nu e o cifră mare, dar pentru un om care nu depășea 30 de lecturi anual, credeți-mă că este o îmbunătățire. Așadar, ce a funcționat pentru mine:

  • Odată cu pandemia și work from home am continuat să mă trezesc la aceeași oră și am înlocuit timpul petrecut în tranzit până la birou cu cititul. Rezultatul: cel puțin 30 de minute de lectură zilnic, de luni până vineri, versus 15 – 20, cât reușeam în metrou. Am continuat această rutină chiar și când m-am reîntors, doar că am setat alarma mai devreme.
  • Am renunțat la televizor și l-am înlocuit cu cititul seara. Recunosc că nu fac asta zilnic, dar reușesc de cele mai multe ori.
  • Când am puțin timp liber, prefer să citesc: în metrou, înainte de somn, în zilele de weekend fără planuri etc. Mai în glumă, mai în serios, aș putea spune că cititul a înlocuit ieșitul în oraș, petrecerile și alte activități care în prezent sunt aproape imposibile. Dar adevărul e că totul ține de rutină și prioritizare. La fel ca orice aspect pe care îl plasăm pe o scară a priorităților în funcție de ce căutăm și ce poveste alegem să ne spunem nouă înșine și celorlalți despre noi.

Aș încheia cu întrebarea: cât de important e pentru tine să citești? Dacă răspunsul este „foarte”, atunci sigur îi vei găsi un loc potrivit, la fel cum găsești zilnic pentru orice sau oricine are prioritate de obicei în viața ta.

Un articol de Beatrice

Regele Fistichiu și Împăratul Malefic – aventuri captivante cu intrigi, ciocolată și crocodili arțăgoși

Pe tărâmul Edwinland domnește Edwin, Regele Fistichiu. Are nouă ani, e super amuzant și e înconjurat de prieteni de nădejde. Ministrul Jill îi sare mereu în ajutor, e aproape ca vocea conștiinței micuțului rege. Ea face lucrurile complicate și găsește soluții pentru orice. De exemplu, dacă ai nevoie de un urs dansator pentru o petrecere aniversară, o chemi pe Jill. Dacă ursul i-a mâncat cuiva un braț și e nevoie de cineva care să scrie o scrisoare de iertare, tot la ea apelezi. Mai este și Megan, cu ideile ei trăsnite de cântece la lăută și cu voioșia care îl înveselește pe Edwin Fistichiul.

Probabil ai vizitat deja satul și locuitorii lui – țărani harnici și de treabă, în general. Numai stai să vezi ce repede se poate schimba un om când nu mai are parte de dulciuri. Iar dacă ți-au zis părinții să o lași mai ușor cu ciocolata, au știut ei ce spuneau. Dacă nu ți se pare important, ia aminte. Nu știi când o să apară vreun împărat care să pună stăpânire pe țara ta și să interzică toate distracțiile.

De cealaltă parte a liniei punctate, trecând de câmpurile noroioase și de cocioabele țăranilor, locuiește Împăratul Nurbison. E malefic cât cuprinde și stă mereu cu ochii pe Edwinland. Invidios și ofticos, vrea cu orice preț să pună mâna pe tărâmul vecin. Iar slăbiciunea supușilor lui Edwin îi este servită Împăratului Malefic ca o minge la fileu. Și de acolo pornește toată tevatura.

Se poate să ai tu ceva abilități, dar după ce citești Regele Fistichiu și Împăratul Malefic o să mai aduni câteva. O să ai un râs malefic care le întrece pe toate: FO HOO HOO HOO. O să știi cum să faci cu propriile mâini un dragon înspăimântător. Bine, fie vorba între noi, te sfătuiesc ca nu cumva să înfigi lumânări în nasul vreunei vaci. Și, fie, o să înveți câte ceva și despre ce înseamnă prietenia adevărată, cum să administrezi banii înțelept, cum să asculți sfaturile primite și pentru ce motive ar fi mai bine să nu te răzvrătești.

Cartea este de-a dreptul fistichie, plină de aventuri absurde și amuzante, prietenoasă și călduroasă, scrisă cu naturalețea cu care ar privi un copil lumea din jurul lui.

O recenzie de Felicia Roman

3 idei de la Paul Arden

Nu contează cât de bun eşti, ci cât de bun vrei să fii

La început de an, suntem tentați să ne setăm diverse obiective, unele concrete, care se pot întâmpla chiar a doua zi, altele mai abstracte, legate de dezvoltarea noastră în timp. În acest sens, am desprins 3 idei de la Paul Arden, care s-ar putea să-i ajute pe cei mai creativi dintre noi. Paul Arden este autorul cărții Nu contează cât de bun ești, ci cât de bun vrei să fii, disponibilă luna aceasta în abonamentul Pauza de Citit.

  1. DE CE CĂUTĂM CU ORICE PREŢ EXCELENŢA, CÂND CEEA CE SE CERE E MEDIOCRITATEA?

În lumea comercială, excelenţa nu se află la prea mare căutare. Există o cerere mult, mult mai mare pentru mediocritate. Sincer să fiu, mă bucur că lucrurile stau aşa. Imaginează-ţi o lume în care toţi clienţii ar fi minunaţi, unde am putea produce fără restricţii ceea ce avem chef, unde toată lumea şi-ar putea pune în practică fanteziile, la adăpost de clienţii dificili. Ce ne-am face? Am reacţiona în răspăr, spunând: „Nu-i aşa că-i plictisitor? Cum să fim aşa de monotoni? Hai s-o facem greşit, s-o facem urât şi s-o facem foarte ieftin“.

Aceasta este natura unui creativ. Toţi creativii au nevoie de ceva împotriva căruia să se răzvrătească, asta le condimentează vieţile, iar creativii sunt cei care le condimentează vieţile clienţilor.

2. ÎMPĂRTĂŞEŞTE-ŢI IDEILE.

Împarte cu ceilalţi tot ce ştii, ţi se va întoarce înmiit. Cu siguranţă îţi aminteşti din şcoală de cei care-şi ţineau mâna în faţa caietului sau a foii de examen, pentru a nu te lăsa să le vezi răspunsurile. La fel se întâmplă şi la serviciu, unde oamenii sunt foarte secretoşi cu ideile lor. „Nu le spune asta, vor spune că-i a lor.“ Problema păstrării ideilor pentru sine este că vei ajunge să-ţi epuizezi resursele. Până la urmă, vei ajunge secătuit. Dacă împărtăşeşti tot ce ai, nu rămâi cu nimic. Asta te forţează să fii cu ochii-n patru, să fii pe fază, să te realimentezi. Uneori, cu cât împărtăşeşti mai mult, cu atât ţi se întoarce mai mult.

Ideile sunt cunoaştere deschisă. Nu pretinde drepturi de proprietate asupra lor. Oricum nu sunt ideile tale, ci ale altcuiva. Plutesc acolo, undeva în eter. Nu trebuie decât să-ţi creezi un cadru mental pentru a le prelua.

3. NU PROMITE MAI MULT DECÂT POŢI FACE.

Atunci când ne vindem ideile, din entuziasmul nostru creativ avem tendinţa de a promite mai mult decât putem onora. În viziunea noastră despre cum sperăm că vor fi lucrurile, nu e loc pentru eşec. Rezultatul va fi, probabil, dezamăgitor. Nu dezastruos, dar ceva mai
puţin decât ne aşteptam. Nimeni nu va spune nimic, doar că data viitoare nu vor mai avea la fel de multă încredere în tine. Ai dat-o-n bară, cu alte cuvinte.

Dar dacă în schimb sublicitezi, indicând posibilele slăbiciuni şi eventualele soluţii, în cazul în care ar interveni pe parcurs, nu numai că stabileşti o relaţie de încredere cu clientul tău, ci eşti şi capabil să rezolvi orice problemă. Iar dacă totul va ieşi până la urmă aşa cum ţi-ai propus, va fi un bonus.