Puzzle marca Dahl

Citești o povestire, totul începe așezat, cu personaje cuminți pe care știi să le recunoști și să le încadrezi în categorii, intri mai adânc în acțiune și afli contextul în care autorul îți prezintă aceste personaje, relațiile lor cu toate cele din jur, apoi apare conflictul – și conflictul e mereu bine creat, te ține cu sufletul la gură. Până aici pare o proză așezată, clară, bună. Dar apoi se întâmplă ceva… și îți dai seama că autorul te-a păcălit tot timpul ăsta, că avea de la început planul să te uimească, să te dea pe spate, și tu nici măcar n-ai bănuit…

Asta aș putea spune despre toate cele 11 povestiri ale lui Roald Dahl din volumul Țoc Țoc. A fost o încântare să le citesc și m-au făcut să chicotesc de una singură sau să dau paginile cu mai multă frenezie pentru că cele citite mă intrigau. Oricum ar fi, astea nu sunt niște texte care să te lase indiferent.

Iar întregul volum are aerul ăsta… cumva convențional, de parcă ar fi un domn cu pălărie și mustață, nimic excentric la protagoniștii aleși, dar domnul cu pălărie și mustață este doar un mulaj din carton din spatele căruia îți face cu ochiul autorul. De fapt finalul textelor lui Dahl este mereu cheia, este partea care îți oferă „aha-ul” după ce te-a păcălit să crezi că citești altceva decât citești, dar toate aceste răsturnări de situație sunt cât se poate de naturale în economia poveștii și narațiunea curge firesc de la început până la final.

N-aș spune că lui Roald Dahl îi place să exploreze partea întunecată a umanității, ci doar că nu se poate abține să își facă cititorii să se foiască puțin stânjeniți pe scaun atunci când le vorbește despre scurtăturile morale pe care suntem dispuși să le alegem și nu se sfiește nici de finalurile care nu seamănă a happy-end. Dar apoi ne bate liniștitor pe umăr cu un nou pasaj plin de umor.

În povestirile lui avem parte de soți tiranici care își torturează soțiile subtil, prin gesturi cotidiene, precum picătura chinezească, dar victimele reușesc în două cazuri să se elibereze de sub dominație: în prima povestire doamna rămasă singură după moartea aproximativă a soțului reușește să se și răzbune („Willian și Mary”) iar în a doua soția docilă ia problema în propriile mâini și scapă de soț într-o manieră care nu o poate indica ca vinovat („Drumul spre rai”).

O povestire despre o tânără familie cu un copil nou-născut se transformă într-o poveste horror atunci când ne dăm seama că substanța care i-a ajuta să conceapă este aceea care îi și transformă în ceva… mai puțin uman („Lăptișor de matcă”). Iar în „Plăcerea pastorului” sufletul cititorului se bucură de artă împreună cu un anticar deghizat în pastor numai ca la final să își simtă sufletul la fel de pustiit ca cel al protagonistului.

Țoc Țoc este un volum unitar și încearcă să ne spună ceva încă din titlul care induce în eroare, dar tocmai faptul că este imposibil să ghicești ce te așteaptă face lectura cu atât mai savuroasă.

Text și fotografii de Andreea Chebac

Cartea face parte din titlurile lunii iulie la Pauza de Citit

Cuvânt în apărare – un text de Gerald Durrell, autorul cărții „Familia mea și alte animale”

Aceasta este povestea celor cinci ani pe care eu şi familia mea i-am petrecut pe insula grecească Corfu. Am intenţionat la început să fac o relatare uşor nostalgică a istoriei naturale de pe această insulă, dar am comis greşeala gravă să-mi introduc familia în primele pagini ale cărţii. De-ndată ce s-a văzut pe hârtie, s-a apucat să se instaleze şi să invite musafiri cu care să împartă capitolele. Numai cu mare greutate şi cu nenumărate şiretlicuri am reuşit să reţin câteva pagini ici şi colo pe care să le dedic exclusiv animalelor.

În paginile care urmează am încercat să schiţez un portret exact şi nedeformat al familiei mele; membrii ei apar aşa cum îi vedeam eu. Pentru a explica câteva dintre apucăturile lor mai curioase simt că este necesar să vă informez că, pe vremea când locuiam în Corfu, întreaga familie era încă tânără: Larry, cel mai în vârstă, avea douăzeci şi trei de ani; Leslie, nouăsprezece; Margo, optsprezece; în timp ce eu, cel mai mic, eram la frageda şi impresionabila vârstă de zece ani. N-am fost nicicând prea siguri de vârsta mamei mele, pentru simplul motiv că niciodată nu şi-a putut aminti data naşterii. Tot ce pot spune este că era destul de în vârstă ca să aibă patru copii. Mama insistă să vă informez şi că era văduvă, deoarece, aşa cum a remarcat ea cu multă perspicacitate, nu poţi şti niciodată ce-şi închipuie lumea.

Pentru a comprima cinci ani de întâmplări, observaţii şi trai fericit într-o carte ceva mai scurtă decât Enciclopedia Britanică, am fost silit să restrâng, să tai şi să altoiesc zdravăn, încât n-a mai rămas decât puţin din continuitatea originală a evenimentelor. La fel cum am fost forţat să las pe dinafară multe întâmplări şi personaje pe care mi-ar fi plăcut să le descriu.

Țin să subliniez că toate anecdotele despre insulă şi despre locuitorii ei sunt absolut adevărate. A călători în Corfu era ca şi cum ai fi trăit într-una dintre cele mai viu colorate şi mai comice opere bufe. Toată atmosfera şi farmecul locului au fost, cred eu, rezumate perfect într-o hartă maritimă pe care o avem, unde insula şi linia de coastă alăturată sunt prezentate în detaliu. La sfârşit se află o mică adnotare, şi anume: Atenţie! Balizele care indică bancurile de nisip fiind adesea deplasate, marinarii sunt avertizaţi să navigheze
cu prudenţă de-a lungul acestei coaste.

Cartea Familia mea și alte animale se află pe lista lecturilor din luna iulie în abonamentul Pauza de Citit.

„Faceți cunoștință cu frații Rățoi!” – un articol de Dan Coman

Faceți cunoștință cu frații Rățoi!

Plictisitoarea vacanță a fraților Rățoi începe cu un așa-zis indiciu în pagina dedicației, motiv pentru care l-am rugat pe scriitorul Dan Coman să ne povestească mai multe despre carte. Veți afla din textul de mai jos cum a apărut cartea și cine sunt frații Rățoi, iar la final puteți citi unul dintre capitolele la care autorul ține foarte mult. 
 

DAN COMAN: Acel indiciu de la începutul cărții e o capcană. O capcană nu foarte sofisticată, e adevărat, dar suficient de bine camuflată pentru ca adulții (care, vai, sunt atât de ușor de păcălit!) să nu o observe și să cadă în ea. Pentru că așa sunt adulții: caută mereu indicii dincolo de poveste – așadar această mică scamatorie este exclusiv pentru ei, pentru minunații oameni mari care nu se pot abține și, pe ascuns, deschid cărțile copiilor lor 🙂. Sunt convins că pentru copii acel indiciu nu există. Plictisitoarea vacanță e de fapt o jucărie. Genul acela de jucărie care capătă sens / are efect doar atunci când ai terminat de jucat cu ea.  

Povestea fraților Rățoi a apărut așa cum apar poveștile: mai întâi o idee, apoi, după câteva luni, niște propoziții în jurul acelei idei, mai apoi (după câțiva ani) anumite amintiri care abia așteptau să iasă din amorțeală și să se plimbe de-a lungul unei cărți. Motivul principal pentru care am scris cartea e legat de faptul că îmi place să mă joc. Să mixez povești. Să sar de la una la alta. Să îmi îndeplinesc promisiunea (față de Horia și Mara). Să îmi fac pofta ce-am poftit (oho, de când visam să scriu o carte pentru copii!). Să introduc în această carte pentru copii un poem, câteva fragmente sau o povestire care aparțin cărților mai vechi (și deloc pentru copii). Să reglez volumul și să optimizez ritmul până ce vocea din fundal începe să se potrivească noii povești.   

Pe frații Rățoi i-am cunoscut foarte bine. Aș putea spune că pe vremuri, în copilărie și-n adolescență, am fost nedespărțiți. În satul în care i-am întâlnit, numele lor nu era deloc special. Sau nu ni se părea special nouă, celor care-l foloseam dintotdeauna, fără alte întrebări și / sau interpretări. Dar apoi, așa cum se întâmplă în viață, drumurile noastre au luat-o în direcții diferite pentru ca, iată, la muuuulți ani după despărțire, să îi reîntâlnesc. De data asta în calitatea lor de personaje. Așa am aflat lucruri pe care nu mi le mai aminteam – sau pe care, altfel, nu le-aș mai fi aflat niciodată.

Te invităm pe blogul editurii Arthur să citești în continuare un fragment din carte.

Volumul Plictisitoarea vacanță de vară a fraților rățoi face parte din lista lecturilor din luna iulie, dedicate celor mici.

„Uită-te pe unde mergi”, Jason Reynolds – fragment

O carte curajoasă, cât zece povești din zece cartiere diferite, despre ce se întâmplă după ce sună ultimul clopoțel la sfârșitul ultimei ore, dar și despre ocolurile pe care le facem uneori nu doar în drum spre casă, ci și în viață. Volumul face parte din lista lecturilor din luna iulie de la Pauza de Citit. Citește mai jos un fragment.

May be an image of drink and book

PERIUȚELE
DAU LOVITURA
DIN NOU

TOT CE POT SĂ ZIC e că dacă‑i vezi vreodată pe John John Watson, Francy Baskin, Trista Smith, sau mai ales pe Britton „Bit“ Burns – Periuțele – ar fi bine să‑ți păzești buzunarele. Ăștia patru sunt în stare să fure orice zornăie; până și mâinile ți le‑ar fura dacă le‑ai avea în buzunare și‑ar zăngăni. Adevărul e că ți‑ar fura și buzunarele din buzunare dac‑ar putea. O dată au intrat într‑un magazin din acela cu o farfurioară pe tejghea pe care scrie IA UN CENT, LASĂ UN CENT și au luat toți bănuții.
Nelăsând niciun bănuț.
I‑au înșfăcat și au fugit.


Bine, n‑au făcut‑o doar o dată. Făceau asta mereu. Furau mărunțișul așa des, încât patronii magazinului au început să țină farfurioara după tejghea și să le dea ei câte un bănuț clienților care n‑aveau destul mărunt. Alte dăți, Bit, Francy, John John și Trista provocau lumea să joace „bătălia monedelor“: două persoane pun câte o monedă cu muchia pe o bancă sau o masă și le fac să se învârtă ca niște titirezi. Moneda care o răstoarnă pe cealaltă sau care se învârte cel mai mult câștigă. Dar gașca asta nu ține cont de reguli.

Moneda adversarului e furată sau adversarul e pocnit. Și nu merită să te alegi cu un ochi umflat pentru douăzeci și cinci de cenți. Dar Periuțele nu fură doar ca să fure. N‑o fac de
dragul distracției. De fapt, nu le face nicio plăcere. O fac pentru că sunt nevoiți. Sau cel puțin așa consideră ei, că trebuie. Înainte să‑și zică Periuțele, făceau parte din alt grup în care ajunseseră tot forțați de împrejurări. Grupul celor care mâncau gratis la cantina școlii. Suna mult mai șmecher decât era în realitate. Nu însemna că mâncau pe gratis fiindcă erau speciali. Sau fiindcă erau atât de populari și de îndrăgiți, încât primeau bastonașe de mozzarella pane și cartofi prăjiți ondulați din partea casei.

În realitate, însemna că părinții lor erau strâmtorați, la ananghie, nevoiași, fără posibilități. Părinții lor n‑aveau de unde să le dea bani să‑și astâmpere foamea. Nu primeau bani de pachet la școală. Iar asta era valabil pentru fiecare dintre Periuțe. Nu era vreun motiv de mândrie, dar nici nu considerau c‑ar fi vreo rușine, deși alți copii încercau să‑i facă să creadă asta.


4 cărți de vacanță pentru copii

Sursa foto: stock.adobe.com

Printre bagajele de vacanță ale părinților se regăsesc și 2-3 cărți care să completeze relaxarea zilelor călduroase de vară. Și cât timp citesc părinții, n-ar fi bine să aibă și cei mici aceeași activitate? Noi ne-am gândit și la ei și le-am pregătit patru sugestii de titluri numai bune de băgat în bagajul de vacanță de la Vlad și Cartea cu Genius și Editura Arthur.

Hai să găsim o comoară, Janosch

Odată, micul Urs a pescuit o zi întreagă la râu, dar nu a prins niciun pește. S-a întristat la gândul că prietenului său, micul Tigru, o să-i fie foame. Și apoi, s-au gândit ce bine ar fi fost să fie bogați, să-și poată cumpăra tot felul de bunătăți. Așa că au pornit să caute o comoară. Au trecut prin multe, bune și rele, păsăroiul cocor i-a trecut peste mare, dar slujbașul Regelui și banditul calic Hablitzel le-au luat banii. S-au certat și s-au împăcat de mai multe ori, iar în cele din urmă au ajuns acasă. Acolo îi aștepta prietenul lor, fericitul cârtițoi, și au mâncat împreună conopidă din grădină și au ascultat cântecul pănțărușului. Asta da fericire! Chiar asa.

Peppa Pig: Peppa pleacă în vacanță, Neville Astley și Mark Baker

N-am întâlnit încă un prichindel care să n-o adore pe faimoasa Peppa Pig. Cărți, serial TV, jucării. Peppa este peste tot. Tocmai ce a ales să plece în vacanță alături de familia ei în Italia. Sunt atâtea de văzut și de făcut, încât Peppa tot uită de sărmanul Teddy. Va mai ajunge oare acasă la sfârșitul vacanței micul Teddy?

Plictisitoarea vacanţă de vară a fraţilor Răţoi, Dan Coman

Frații Rățoi locuiesc într-un sat aflat acolo unde se agață harta-n cui, într-o casă verde ca pătrunjelul. A venit vacanța de vară, copiii de la școala din sat au plecat pe la casele lor de dincolo de dealuri, iar Ucu și Dan sunt singurii copii pe o rază de câțiva kilometri. Fără calculator, fără televizor, deci fără desene animate, ba chiar și fără jucării. Cât e ziua de lungă (și e taaare lungă) mănâncă pităceață, vorbesc păsăreasca și joacă fotbal în cimitir. Dar plictiseala moale și galbenă, cu miros de praf, ceapă prăjită, săpun de casă și biscuiți cu măr tot mușcă din vacanța de vară până la venirea verișorilor din Sfântu Gheorghe. Până atunci nimic nu pare să-i scoată pe cei doi frățiori din amorțeală. Doar poveștile. Iar frații Rățoi, copiii preotului din Gersa, sau Ucudan, cum îi știu toți, au o mulțime de povești de spus despre mica lor lume.

Confesiunile unui prieten imaginar. Memoriile lui Jacques Papier, Michelle Cuevas

Jacques Papier e convins că toată lumea îl urăște. La școală e ignorat de colegi și de profesori, iar acasă părinții uită să-i facă loc la masă. Ar vrea să spună lumii întregi cât de tare îl doare inima. Ca să afle care sunt locul și rostul lui în lume, pornește într-o călătorie la capătul căreia înțelege cât de mare este puterea prieteniei și a imaginației.

Iulie: 10 cărți de vacanță

Imagine de stoc gratuită din aparat de fotografiat, aparat foto, aparat foto analog
Fotografie creată de Karolina Grabowska, de la Pexels

Indiferent unde pleci în vacanță în iulie, nu uita să adaugi în bagaj cărțile preferate. Dacă încă ești în căutarea lecturilor de vară, în acest articol vei găsi 10 recomandări alese special pentru timpul tău de relaxare.

  1. Uită-te pe unde mergi, Jason Reynolds

O carte curajoasă, cât zece povești din zece cartiere diferite, despre ce se întâmplă după ce sună ultimul clopoțel la sfârșitul ultimei ore, dar și despre ocolurile pe care le facem uneori nu doar în drum spre casă, ci și în viață.

Cartea asta trebuia să înceapă în stil mare. Mai exact, trebuia să înceapă cu povestea autobuzului școlar care a picat din cer. Dar n-a văzut nimeni faza. N-a auzit nimeni nimic. Toată lumea era ocupată să vorbească despre urși de apă, să-i buzunărească pe trecători, să facă liste, să-i înfrunte pe bătăuși, să execute saluturi complicate, să pună la cale o evadare, să inventeze poante, să se dea cu cremă, să depășească situații dificile, dar mai ales să se întoarcă acasă de la școală.

2. Familia mea și alte animale – Youngart, Gerald Durrell

Atunci când excentrica familie Durrell nu mai suportă deprimanta climă britanică, face ceea ce orice familie rezonabilă ar face: își vinde casa din Anglia și se mută cu tot cu cățel în însorita insulă grecească Corfu.

Pentru Gerry, în vârstă de zece ani, acesta este începutul unei perioade magice și pline de aventuri. Întâlnirea dintre fabuloasa menajerie pe care Gerry o aduce în casă și originala lui familie dă naștere unei serii de catastrofe irezistibil de comice: șerpi salvați de insolație care ajung în cadă, cutii de chibrituri pline cu scorpioni mișunând pe masă la micul dejun, două coțofene care devastează casa și se îmbată criță la o petrecere, o cățelușă urâțică în călduri căreia îi iese piciorul din încheietură când ți-e lumea mai dragă și multe altele. Nici ceilalți membri ai familiei Durrell nu sunt tocmai insipizi: o să vedeți ce se poate întâmpla în fața unor moaște sfinte, cum ieși dintr-o mlaștină la vânătoare de rațe, cum se conduce o barcă rotundă când suferi din amor etc.

Familia mea și alte animale este o veselă cronică de familie, iubită cu pasiune de milioane de cititori, un clasic al umorului britanic de cea mai bună calitate.

3. Povești din suburbia îndepărtată, Shaun Tan

Sau scafandrul pe care l-am găsit lângă pasajul subteran?

Știi de ce latră câinii în miez de noapte?

Shaun Tan, creatorul cărții Sosirea, ne dezvăluie misterele aparent banale ale vieții de zi cu zi, povestindu-ne despre animăluțe făcute în casă, nunți periculoase, mamifere marine eșuate pe peluze, studenți micuți veniți în schimb de experiență și despre încăperi secrete pline de întuneric și bucurii.

4. Oul și ștrumfii, Y. Delporte și Peyo

Ca să serbeze Ziua Ștrumfilor, Marele Ștrumf a venit cu ideea să pregătească un tort, așa că toată lumea ajută cu ce poate. Un singur ingredient le lipsește: un ou. Când, într-un final, fac rost de el, ce să vezi? E un ou magic, care îți îndeplinește toate dorințele! Ștrumfii se reped și își pun cele mai ștrumfești dorințe: să fie mov, să fie bogați, să aibă un elefant și câte și mai câte!

În celelalte două povești din volum, câte un ștrumf mai altfel își face apariția în sat și, fie că vrea, fie că nu, dă totul peste cap!

5. Minunea | musai, Emma Donoghue

Este anul 1859, iar Irlanda încă nu și-a revenit după Marea Foamete care a ucis aproape un sfert din populația țării. Lib Wright, o infirmieră cu experiență, este chemată din Anglia să o supravhegeze pe Anna O̕Donnel – o tânără de unsprezece ani care pretinde că trăiește de mai multe luni fără hrană, doar cu mană cerească. Unii o privesc ca pe o anomalie a naturii, alții ca pe o farsoare, dar majoritatea celor care vin să o vadă sunt convinși că au în față o minune dumnezeiască. Însă refuzul Annei de a mânca are cu o totul altă explicație, iar cea care va avea răbdare să afle adevărul își va pune viața în joc. Situația Annei scoate la iveală puterea nefastă a prejudecății, dar și ignoranța celor care, deși ar fi putut face ceva, aleg să își urmărească interesele meschine.

6. Țoc țoc, Roald Dahl

Ce poate merge rău când o soție amanetează haina de nurcă pe care o primește în dar de la amantul ei? Ce i se poate îmtâmpla nefast unui preot psihotic ale cărui enoriașe sunt gata să-l ia sub protecția lor? Cum se poate răzbuna, fără să miște un deget, o femeie traumatizată psihic de soțul ei și ce poate face un bărbat a cărui soție crede că pisica lor e încarnarea lui Franz Liszt? În aceste povestiri macabre și răscolitoare, Roald Dahl explorează latura sinistră a naturii umane și felul în care viclenia și egoismul ne pot împinge în situații neașteptate, greu de gestionat și uneori fără scăpare. Stilistic desăvârșită și asezonată cu un rafinat umor negru, proza scurtă a lui Roald Dahl produce un delicios sentiment de neliniște.

7. Vincent și Theo. Frații van Gogh, Deborah Heiligman

Vincent n-ar fi fost același fără Theo van Gogh. Călătorind prin volutele unei vieți chinuite, pictorul l-a avut mereu alături pe credinciosul său frate. Relația lor a fost zbuciumată, dar profundă, definitorie pentru amândoi. Minuțios documentată, bazată pe corespondența dintre Vincent și Theo, cartea lui Deborah Heiligman spune dramatica poveste a acestor destine și a devotamentului nemărginit care le-a legat.

8. Charles și Emma. Crezul familiei Darwin, Deborah Heiligman

Charles Darwin a publicat Originea speciilor, revoluționara sa lucrare asupra evoluției, în 1859. După mai mult de un secol și jumătate, tezele sale continuă să provoace polemici între oamenii de știință și comunitățile religioase. Dar înainte ca aceste dispute să se fi iscat, Charles a reflectat îndelung la felul în care va fi primită teoria lui de societatea conservatoare. Pietatea soției sale, Emma, și dragostea pe care el i-a purtat-o l-au făcut să cântărească bine fiecare idee care avea să ajungă la public. Această carte vorbește despre viața privată și marea iubire a celui care a revoluționat biologia și totodată viziunea asupra omului.

9. Poştaşul sună întotdeauna de două ori, James M. Cain

Dragostea pasională ce izbucnește torid între hoinarul Frank, pripășit la un mic restaurant de pe marginea autostrăzii, și Cora, soția proprietarului grec al localului, ia o turnură neașteptată în momentul în care cei doi hotărăsc că sunt capabili de orice pentru a-și împlini iubirea… și nevoia de bani. De unde încurcăturile și lovitura de grație… pentru că totul se plătește.

10. Dexter. Vise întunecate, Jeff Lindsay

În adâncul inimii, Dexter Morgan este gentlemanul perfect, are o prietenă timidă și pare să ducă o viață normală și discretă, ba chiar banală. Deși vederea sângelui îi face rău, el analizează tipare de împroșcare a sângelui pentru poliția din Miami. Însă Dexter mai are un hobby secret: este un criminal în serie care a ucis deja 36 de oameni, dar acționând de fiecare dată ca un adevărat justițiar anonim. 

Cititorii povestesc despre copilărie și cărți (III)

Pentru că iunie este despre cărțile care ne-au fost alături în perioada copilăriei (și care poate încă ne mai sunt), ne-am dorit să aflăm direct de la sursă cum ajută lectura de-a lungul timpului. Așa că am întrebat mai mulți cititori, printr-un mic chestionar, ce a însemnat și înseamnă pentru ei cititul. Răspunsurile lor vor apărea săptămânal, pe parcursul lunii, în articole dedicate Festivalului copilăriei.

Articolul din această săptămână este despre Marcia, cititoare visătoare, care caută în cărți emoții și pietre rare.

Cum ai descoperit cititul și la ce vârstă? Ce a însemnat pentru tine lectura la momentul respectiv?

Marcia: Din fericire pentru mine, cititul era ceva firesc acasă, deci n-a fost o descoperire pe cont propriu. Fiindcă eram mezina familiei și le imitam mereu pe surorile mele mai mari, pot să spun că și lectura era o imitație, o activitate pe care o învățam de la ele. Existau în fiecare zi momente când se lăsa liniștea în cameră pentru că toate citeam. Îmi aduc aminte că le urmăream pe surori cum se cufundau în cărțile lor și asta mă făcea să-mi imaginez că erau altfel cărțile pentru adolescenți și oameni mari, sigur ascundeau lucruri pe care eu nu le puteam afla. Nu mai puteam de curiozitate, voiam să mă fac mare ca să citesc cărțile lor stufoase.

Cel mai mult îmi plăcea când citeam și reciteam împreună, unele dintre cărți ajunseseră ferfeniță și le puneam supracoperte de hârtie. Furnica și porumbița de Lev Tolstoi a fost o carte pe care am iubit-o. Pe atunci evident că nu luam în serios învățămintele fabulelor, dar mă atașasem de animăluțele din ilustrații, era o carte cartonată cu o copertă foarte frumoasă. Tot ilustrațiile m-au fascinat și la Vrăjitorul din Oz, cea în format mare de la Editura Ion Creangă. Dar am și amintiri cu cărți fără niciun desen – două volume uriașe de Petre Ispirescu – unul de basme și altul de snoave, pilde și ghicitori. Al doilea volum era obiect de joacă pentru noi. Citeam cu voce tare ghicitorile și ne amuzam, le învățasem pe de rost.

Îmi mai amintesc când am descoperit singură că o carte poate să te facă să trăiești emoții noi împreună cu personajele. Era primul meu roman: La Medeleni. L-am citit într-o vacanță de vară la țară. Ca să nu mă întrerupă nimeni, mă ascundeam în grădină. Mâncam corcodușe sau prune și citeam.

Spune-ne un titlu din copilărie la care te întorci și acum cu drag.

Marcia: Heidi, fetița munților. Și acum, după mai bine de 25 de ani de când am cunoscut-o, am mare încredere în fetița asta veselă. Aș lăsa-o să mă tragă de mână și să alergăm spre cabana bunicului, să ne împrietenim cu Clara, să sărim în sus la primul apus de soare și să strigăm: Peter, Peter! Au luat foc munții!

Mary Poppins – cum să transformi o carte pentru copii în artă

O mică plimbare cu Mary Poppins nu va rata nicio privire, fie că vorbim despre copii sau adulți. Este o carte-album pentru adulţii şi copiii cu înclinaţii artistice sau pasionaţi de artă, pentru cei care deschid o carte cu atenţie, o mângâie şi o savurează ca pe o ciocolată fină sau ca pe un fruct exotic şi rar.

Povestea scrisă în cuvinte este simplă: copiii familiei Banks ies la plimbare, în Londra reală, dar şi în imaginaţie, cu dădaca lor favorită, Mary Poppins. Personajele sunt inspirate din cărţile faimoasei P. L. Travers, iubite de copii de generaţii întregi. Cine nu şi-a dorit, măcar o dată, să aibă o dădacă aşa de specială precum Mary Poppins?

Povestea scrisă în imagini este, însă, mult mai complexă. Ineditul acestei cărţi constă în paginile realitare în tehnica filigran, cu zeci şi zeci de detalii decupate cu măiestrie. Tocmai de aceea spuneam că este o carte pentru cei care ştiu să aprecieze arta, pentru că aceste pagini trebuie tratate cu multă delicateţe.

Tehnica filigranului constă în decupaje pe coală neagră de hârtie, aşezate pe un fundal deschis la culoare care reliefează sau pune în valoare modelele decupate. În carte, filele realizate în filigran se suprapun peste tablouri simple, cu puţine detalii, cu fundal preponderent alb.

Fiecare pagină decupată în filigran este protejată de o foiţă de hârtie de mătase, lucru care mă duce cu gândul la clasoarele din copilărie, când timbrele, aşezate frumos în spatele benzilor de plastic erau protejate cu foi subţiri de hârtie cerată. Această atenţie la detaliu a editurii ne duce cu gândul la ceva preţios încă de prima oară când deschidem cartea.

Imaginile din hârtie neagră, mată, ne vor plimba, pe rând, prin parc, pe la Palatul Buckingham, prin ploaie pe Podul Londrei, prin Piccadilly Circus. După plimbarea prin Londra, ajungem în ocean, apoi urcăm pe o cometă tocmai în cerul înstelat.

Coperţile cartonate vor proteja comoara din interior, iar ilustraţiile alb-negru îi vor fascina pe copii. Măiestria unui ilustrator nu constă mereu în felul în care combină culorile ci în felul în care, prin câteva tuşe şi câteva siluete schiţate reuşeşte să transmită o întreagă poveste, care se desfăşoară chiar în imaginaţia cititorilor.

Recomand să aveţi în bibliotecă această carte, dacă doriţi să cultivaţi în copiii voştri pasiunea şi preţuirea faţă de un obiect de artă.

Un text de Laura Frunză

Fotografii de Ema Cojocaru

Cititorii povestesc despre copilărie și cărți (II)

Pentru că iunie este despre cărțile care ne-au fost alături în perioada copilăriei (și care poate încă ne mai sunt), ne-am dorit să aflăm direct de la sursă cum ajută lectura de-a lungul timpului. Așa că am întrebat mai mulți cititori, printr-un mic chestionar, ce a însemnat și înseamnă pentru ei cititul. Răspunsurile lor vor apărea săptămânal, pe parcursul lunii, în articole dedicate Festivalului copilăriei.

Articolul din această săptămână este despre Alina, cititoare entuziastă și superpovestitoare.

Cum ai descoperit cititul și la ce vârstă?

Alina: Îmi amintesc că în vacanța de vară după clasa întâi n-am făcut decât dictări cu mama. Am umplut trei caiete 😊 și da, încă le mai am. Așa că de la începutul clasei a doua mi-era deja ușor să citesc legat. Am citit repede-repede ce era pe lista de lecturi și apoi am început cu „eu ce pot să citesc”. Oooo și câte opțiuni am primit!

Ce a însemnat pentru tine lectura la momentul respectiv?

Alina: A fost totul.

A fost acces la lucruri necunoscute.

Au fost locuri incredibile în care am ajuns într-o clipită.

Au fost personaje care mi-au devenit instantaneu prieteni.

A fost libertatea de a alege în ce lume să mă pierd.

Și tot cititul ăsta a venit cu ușurința de a mă exprima, cu înțelegerea facilă a unui text și cu drag de cuvinte.

Spune-ne un titlu din copilărie la care te întorci și acum cu drag.

Alina: N-o să uit vreodată prima carte citită ca cititor independent. Era Cuore, inimă de copil, de Edmondo de Amicis. Mi-a plăcut foarte mult că personajele principale (doar copii, ceea ce mi se părea super cool) erau atât de curajoase și de dedicate celor din jur. Îmi amintesc povestea unui băiețel care salvase viața altuia, sacrificiul unui fiu care lucra în fiecare noapte pentru ca familia să aibă venituri în plus. Cred că mi-a plăcut mult partea asta eroică 😊)

Am recitit-o acum câțiva ani și m-a surprins că a trezit aceleași sentimente în mine.