Peyo, tatăl ștrumfilor

Peyo, tatăl ștrumfilor

Alături de TintinLucky Luke și Spirou et FantasioȘtrumfii este una dintre cele mai populare serii belgiene de bandă desenată. Iar la fel ca în cazul lui Asterix din Franța, succesul a depășit de mult matca albumelor de BD, materializându-se în animații, filme artistice, jocuri video, parcuri de distracții și tot felul de mărfuri. Spre deosebire de Goscinny și Uderzo, Pierre „Peyo” Culliford nu a fost nevoit să creeze industria modernă belgiană de bandă desenată pentru a ajunge la acest rezultat. Ceea ce nu înseamnă că a avut o traiectorie lină în carieră.

După ce își pierde tatăl la vârsta de șapte ani, familia Culliford începe să se confrunte cu dificultăți financiare. Iar apoi Belgia intră sub ocupație nazistă. Peyo e nevoit să renunțe la școală, găsindu-și de muncă ca proiecționist. Printre rolele de propagandă nazistă pe care trebuia să le proiecteze scăpă și filmul franțuzesc Les Visiteurs du soir al cărui decor medieval a rămas alături de artist pe parcursul vieții.

La 17 ani, căutând un salariu mai bun și posibilitatea unei cariere, își găsește un post de colorist la studioul de animație Compagnie Belge d’Actualités unde îi cunoaște pe André Franquin, Morris și Eddy Paape. Din nefericire pentru Culliford, CBA își încetează activitatea în 1946. Dacă colegii săi, mai mari și mai bine pregătiți, își găsesc repede de muncă în bandă desenată la revista Spirou, Peyo activează cu precădere ca artist comercial în publicitate pentru o lungă perioadă.

Această muncă îi aducea un venit stabil, dar în timpul stagiului de la CBA Peyo prinde drag de spus povești de umor și aventură. Aplică la un post pentru noua revistă Tintin, însă însuși Hergé refuză să-l angajeze. Fără a se descuraja, timp de cinci ani dezvoltă în paralel mai multe seriale de bandă desenată, reușind să vândă câteva episoade (Pied-TendrePoussy) diverselor ziare, însă fără a captiva publicul sau pe editorii lui Spirou, cărora le trimitea aproape săptămânal mostre de bandă desenată.

Încetul cu încetul, iar apoi brusc, perseverența sa dă roade. Serialul cu aventuri medievale Johan, inspirat de filmele cu Errol Flynn este publicat în La Dernière Heure și apoi în Le Soir. Între timp se regăsește cu Franquin care apreciază claritatea narațiunii grafice a fostului său coleg și îl recomandă astfel editorilor lui. Când Johan se mută în paginile lui Spirou, banda începe să fie trasă în culoare, aplicată de Janine „Nine” Devroye, soția lui Peyo, iar aventurile pajului continuă ani de-a rândul. 

Peyo, inventând cuvântul „ștrumf”, desenate de François Ayroles în Moments Clés du Journal du Spirou

La începutul anilor ‘50 artiștii de bandă desenată nu erau deosebit de bine plătiți, mediul fiind desconsiderat, iar condițiile de muncă deja precare se înrăutățeau pentru subcontractori, cum erau cei de la World Press. Ne aducem aminte că Goscinny, luptând pentru salarii mai bune și drepturi asupra operelor, a fost concediat de la aceeași agenție în 1956.

După ce-și termină stagiul militar, Yvan Delporte, un beatnik bărbos cu tendințe anarhiste, devine redactor-șef al revistei, aducând un nou suflu de idei și vitalitate. Mută birourile în Galerie du Centre pentru a fi aproape de birourile agenției World Press ai cărei artiști furnizau mare parte din benzile realiste publicate în Spirou. Delporte propune de asemenea tot felul de găselnițe editoriale, de la ghionturi date rivalului Le Journal de Tintin, pagini parfumate, concursuri și numere tematice. Iar în birourile revistei se înfiripă relații de camaraderie între artiști. Aceștia petrec timpul împreună desenând și schimbând idei nu doar în studiouri, ci și prin baruri, la restaurante și în vizitele pe care și le făceau. 

În 1958, în cadrul poveștii La flûte à six trous Johan și Pirlouit se întâlnesc cu un trib de omuleți albaștri (culoare aleasă de Nine), botezați după termenul inventat de Peyo pentru sare în timpul unei cine când nu-și mai aducea aminte numele condimentului. Când Delporte se gândește la o nouă găselniță, suplimente de tipul unor mini-albume de bandă desenată, ștrumfii cu dimensiunea lor diminutivă se potrivesc de minune. Așa ia naștere cartea Ștrumfii negri. Fiind un succes, urmează încă cinci astfel de suplimente. Iar cum Dupuis, editorului lui Spirou, își deschide în aceeași perioadă și un studio de animație, Ștrumfii devin un fel de mascote: sunt transformați în figurine de latex și încep să apară în diverse animații.

Succesul lui Peyo cu ștrumfii îi aduce și mai mult de muncă. Reînvie Poussy, întâi la Le Soir, printre primele ziare care l-au publicat, apoi la Spirou, creează un nou personaj hit, pe copilul-supererou Benoît Brisefer, care-și pierde super-forța când răcește, și scrie scenarii pentru Jacky et Celéstin. Artistul chiar nu părea că poate să-și dozeze eforturile. În 1966, când Kellog’s îi propun să-i licențieze ștrumfii pentru a-i pune ca surprize în pungile cu cereale, Peyo se angajează să deseneze el însuși toate reclamele pentru această promoție. 

Volumul de muncă, precum și atenția din ce în ce mai sporită acordată marketingului și licențierii a dus la includerea a tot mai mulți asistenți care-l ajutau să-și termine benzile desenate la timp. În timpul zilei lucra împreună cu fiica sa, Véronique Culliford, la distribuția albumelor și mărfurilor, iar noaptea, când telefoanele încetau să sune, desena. Chiar și așa, timpul dintre apariția albumelor creștea, iar zilele foarte lungi de muncă au început să-și spună cuvântul asupra sănătății sale. La 41 de ani, fix în ajunul aniversării zilei de naștere,  are un atac de cord. Supraviețuiește, dar cu o capacitate de muncă diminuată. Care se va diminua și mai mult câțiva ani mai târziu când în urma unui ulcer hemoragic se pricopseste cu diferite complicații de la hepatită la diabet. Astfel, ajunge să-și mute atenția și mai mult înspre licențieri și adaptări în diferite medii ale personajelor.

În 1981 bate palma cu studiourile Hanna-Barbera pentru emblematicul serial de animație. Deși un succes extraordinar, nici această experiență nu a fost deplin fericită, Peyo ajungând să-și petreacă majoritatea timpului supervizând scenariile împreună cu Delporte, întrucât nu se înțelegeau deloc cu studioul american în privința motivațiilor personajelor. Delporte dă ca exemplu problematica banilor, care nu prezintă interes pentru ștrumfii din banda desenată, însă apar constant în intrigile scenariilor desenului animat.

Înspre sfârșitul anilor ‘80 industria franco-belgiană se schimbă. Revistele antologice intră în declin sau își încetează apariția, editurile se consolidează și corporatizează, astfel încât Peyo nu mai lucrează cu și pentru prietenii săi, nici măcar pentru oameni pe care-i cunoaște. Fiind el însuși milionar, înființează editura Cartoon Creation și publică revista Schtroumpf! la care nu contribuie ca artist.

Peyo încetează din viață în 1992, în urma unui alt atac de cord. A lăsat în urmă nu doar foarte, foarte multe figurine de plastic albastru și niște filme nu deosebit de reușite, ci mai ales unele dintre cele mai accesibile și nemuritoare benzi desenate de aventuri.

Un articol de Alin Răuțoiu, publicat inițial pe blogul Editurii Grafic

Captivantă pauza de citit? Dă sfară-n țară:

5 motive pentru care cei mici vor adora „James și piersica uriașă”

  • Pentru ușurința cu care Roald Dahl te face să înțelegi că în lumea fanteziei ești liber să călătorești cu cele mai stranii mijloace de transport. Cu cât sunt mai neobișnuite, cu atât mai grozavă e aventura. De ce să zbori cu avionul și balonul sau să navighezi cu un vapor, când poți folosi o piersică uriașă? E drept că nu vei fi întotdeauna în siguranță, te așteaptă și pericolele – începând cu rechinii intrigați de fructul zemos și sfârșind cu cel mai mare zgârie-nor din New York.
  • Pentru că trăim cu toții momente în care ne simțim singuri și atunci ne e ușor să empatizăm cu personajele nefericite. O să-ți fie de ajuns să citești primele cinci capitole ca să-ți dai seama că nimic nu poate fi mai rău pentru un copil decât să trăiască izolat de lume într-o ,,dărăpănătură de casă pe vârful unui deal înalt din sudul Angliei” împreună cu două mătuși ,,egoiste, leneșe și crude”.
  • Pentru că singurii prieteni ai lui James se pricep de minune să compună rime.

 Toată lumea aplaudă și îi ceru Miriapodului să mai cânte. Miriapodul începu îndată cântecelul lui preferat:

A fost odat’ ca niciodat’,

Când porcului-i zicea Ignat,

Maimuța mesteca tabac,

Găinile prizau tutun

Să capete curaj nebun,

Și rațele făceau mac-mac,

Iar porcul cu spini

Bea tărie și vin,

Și iezii mâncau tapioca,

Pe când Moș Cocoloș

Se-nchisese-ntr-un c…

(traducerea versurilor de Florin Bican)

  • Pentru curiozitățile pe care le vei afla despre insecte.

Maestrul Greierini

Dacă vrei să ştii, eu sunt un greiere cu coarne scurte. Am două antene scurte pe cap. Le vezi? Astea sunt. Şi sunt foarte scurte, nu-i aşa? De aceea ni se spune greierii cu coarne scurte. Noi suntem singurii care cântăm ca la vioară, folosind un arcuş. Rudele mele cu coarne lungi, cele cu antene lungi şi curbate, cântă frecându-şi marginile aripilor superioare. Ei nu sunt violonişti, sunt țârâitori. Frecatul aripilor produce un sunet mult inferior. Seamănă mai mult cu un banjo decât cu o vioară. (p. 105-106)

Râma şi Buburuza

– Data viitoare când mai stai pe un câmp sau în grădină şi te uiți în jurul tău, zise Râma, să ştii că fiecare firicel de pământ pe care îl vezi a trecut în ultimii ani prin corpul unei râme. Nu-i aşa că este minunat?

– Nu se poate! zise James.

– Băiete dragă, chiar aşa stau lucrurile.

– Adică tu chiar înghiți pământ?

– Ca nebuna! zise Râma cu mândrie. Îl înghit printr-o parte şi îl elimin prin cealaltă.

– Dar în ce scop?

– Cum adică în ce scop?

– Adică de ce faci asta?

– Pentru fermieri. Noi facem solul bun, afânat şi moale, ca să fie roditor. Dacă vrei într-adevăr să ştii, fermierii nu s-ar descurca fără noi. Suntem foarte importante. Suntem indispensabile. Aşa că mi se pare normal să ne iubească fermierii. Cred căne iubesc mai mult decât pe buburuze.

– Buburuză! zise James întorcându-se spre ea. Fermierii vă iubesc şi pe voi?

– Aşa mi s-a spus, răspunse modestă Buburuza, roşind toată. De fapt, am înțeles că în unele locuri fermierii ne iubesc atât de mult, încât se duc şi cumpără buburuze cu sacul, iar apoi le dau drumul pe pământul lor. Sunt foarte încântați să aibă multe buburuze.

– Dar de ce? întrebă James.

– Pentru că noi înfulecăm toate micile insecte dăunătoare care înfulecă recolta fermierilor. Suntem foarte utile şi nu cerem niciun bănuț în schimbul serviciilor noastre. (p. 108-109)

Clădirea era o faimoasă fabrică de ciocolată. Prin găurile din pereți începu să se reverse aproape imediat un râu cald de ciocolată topită. Într-un minut, ciocolata maronie și lipicioasă curgea pe toate străzile satului, se strecura pe sub ușile caselor, intra în magazine și în grădinile oamenilor. Copiii se afundau în ea până la genunchi, unii chiar încercau să înoate în ea. Și toți se îndopau din ciocolată cu înghițituri mari și hulpave, țipând de bucurie. (p. 65)

Captivantă pauza de citit? Dă sfară-n țară:

Nu suntem singuri în univers și nu am fost niciodată

Giganții adormiți, prima carte din Dosarele Themis, face parte din lecturile listate în luna mai la Pauza de Citit. Citește în continuare o recenzie scrisă de Adrian, redactor la editura Paladin.

Giganții adormiți

Premiul Seiun pentru cel mai bun roman străin

În urma unui accident, Rose Franklin face o descoperire care va duce, șaptesprezece ani mai târziu, la dezvăluiri fascinante. Rose nu a căzut cu bicicleta doar într-o groapă ai cărei pereți sunt acoperiți cu simboluri complexe, ci și în palma unei mâini metalice uriașe. Firesc, acolo unde se află o mână, undeva în apropiere ar putea fi îngropate mai multe părți ale unui corp ipotetic. Cine a creat însă acea mână și de ce?

Aproape două decenii mai târziu, misterul artefactului bizar rămâne nesoluționat – originile sale, proiectanții și scopul pentru care a fost construit rămân enigmatice. Dar unii oameni nu încetează niciodată să caute răspunsuri, iar Rose știe că structura artificială nu este rezultatul creației umane. Compoziția arată clar că nu a putut fi construită cu tehnologia disponibilă în prezent, iar simbolurile sculptate pe pereții peșterii sunt la fel de criptice ca în ziua în care au fost văzute prima oară.

Rose Franklin este acum un fizician extrem de bine pregătit, care conduce o echipă secretă, formată din piloți și oameni de știință care primesc sarcina de a găsi originile mâinii și alte componente ale corpului, cercetând planeta pentru ceea ce ar putea fi cea mai mare descoperire din istoria omenirii. Iar activitatea lor implică decodarea tehnologiei folosite și reconstituirea unui dispozitiv fără a se cunoaște scopul pentru care acesta a fost construit.

Mâna descoperită inițial este doar o bucată dintr-un artefact care va fi recuperat în întreaga lume, chiar dacă acest lucru implică pătrunderea în spații aeriene străine și inițierea unor acțiuni politice și militare cu urmări aproape catastrofale. Motivele pentru urmărirea aparent oarbă a celorlalte componente ale unui trup artificial devin mai clare în timp, la fel și implicațiile reale ale descoperirii și semnificațiile pentru umanitate.

Alături de colegii ei, Rose este intervievată și supravegheată de un interogator fără nume, care lucrează din umbră, a cărui identitate nu ne este dezvăluită. Puterea pe care acesta pare să o dețină și viziunea asupra a ceea ce trebuie făcut sunt la fel de misterioase ca proveniența relicvei. Bărbatul stabilește derularea întregului proiect și are o abordare rece, care la început pare brutală.

Apoi, odată ce piesele puzzle-ului sunt puse la locul lor, apar noi provocări: rezultatul se va dovedi a fi un instrument aducător de pace, sau o armă de distrugere în masă? Ce mai ascunde subsolul planetei noastre?

Indiferent de răspunsuri, un lucru pare destul de limpede, și anume că nu suntem singuri în univers și că nu am fost niciodată.

Un text de Adrian

Captivantă pauza de citit? Dă sfară-n țară:

„Acest simț al solidarității se află chiar în centrul naturii umane”

În această perioadă ne căutăm reciproc și tânjim după ideea de a fi împreună. De aceea, în luna mai, la Pauza de Citit am listat 10 titluri care potolesc puțin dorul de împreună și care ne reamintesc de ce laolaltă reușim să trecem mai ușor peste obstacole. O astfel de carte este și Tribul, de Sebastian Junger (traducere din limba engleză și note de Radu Lilea) – cel mai convingător manifest pentru solidaritate într-un prezent tot mai imprevizibil. Citește mai jos o recenzie preluată de pe blogul Art.

Thomas Paine, unul dintre arhitecții democrației americane, se întreba la 1795 dacă civilizația „a stimulat sau a dăunat fericirii omului.” Deși triburile de amerindieni trăiau fără minunile artei, științei și tehnicii de fabricare din țările „civilizate”, spunea el, ele aveau un super avantaj în fața acestora: nu știau ce era sărăcia și susțineau cu tărie drepturile naturale ale omului. 

Aceste societăți egalitare, care respingeau acumularea de posesiuni și plasau binele comunității deasupra celui individual, sunt antiteza utopică a societăților moderne (occidentale) în Tribul lui Sebastian Junger. În drumul lor spre civilizare și prosperitate, acestea din urmă au tocit spiritul comunitar în favoarea acumulării bogăției și statutului, alienând individul și șubrezindu-i sănătatea psihică. Oamenii moderni suferă de depresie, anxietate și singurătate cronică mai mult decât în orice alt moment al istoriei omenirii. 

Într-un demers care îmbină istoria cu antropologia și psihologia, Junger pornește de la societățile de amerindieni, pe care le consideră un model comunitar perfect, pentru a arăta că lumea de azi are un deficit de solidaritate. În ciuda unei cruzimi feroce, aceste societăți tribale respingeau ideea de clase, înăbușeau dominația în cadrul grupului și aveau moravuri sexuale relaxate, dar și reguli foarte stricte legate de binele comunitar: de exemplu, cei care nu-și respectau datoria de a împărți totul cu ceilalți sau profitau de pe urma muncii altora erau aspru pedepsiți. Asta poate părea o glumă în lumea de azi, unde grupuri restrânse de indivizi profită de pe urma celor mulți. 

De cealaltă parte, chiar dacă societățile moderne oferă un confort și o protecție sporite în fața vitregiilor naturii, pe măsură ce devin tot mai îmbelșugate, ele cer tot mai mult timp și dăruire din partea indivizilor și îi îndeamnă să facă alegeri mai egoiste, favorizând acumularea de bunuri personale. Oamenii sunt îndemnați să ducă vieți independente în raport cu comunitatea, iar efortul depus în beneficiul tuturor este diminuat. Junger, celebru pentru scrierile și documentarele sale despre război, se folosește de acest demers comparativ pentru a explica drama soldaților americani la întoarcerea de pe front. 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este tribul_cop1.jpg

Înainte de a intra în acest subiect, el ține o pledoarie pentru efectele benefice ale catastrofelor – fie naturale, fie produse de om. Junger fetișizează în special războiul, pe care îl vede ca pe un stimulent al solidarității și ca pe un întăritor al sănătății psihice umane. „Comunitățile devastate de dezastre naturale sau provocate de om aproape că niciodată nu alunecă în haos sau neorânduială”, scrie jurnalistul. „Ele devin mai echitabile, mai egalitariste, de o manieră voit mai dreaptă cu individul.” Junger dă exemplul unor dezastre din trecut în timpul cărora legăturile sociale s-au consolidat, iar oamenii și-au investit energia mai mult în binele întregii colectivității decât al lor.   

În alte cuvinte, comunitățile se tribalizează în timpul colapsului social. Asta se întâmplă și cu plutoanele de soldați în război. Acesta le dă sentimentul că fac parte dintr-un grup bazat pe întrajutorare și că luptă pentru binele comunității de acasă. Astfel, își depășesc egoismul și lucrează cooperativ. Obișnuiți cu un mediu în care diferențele de rasă, religie și viziune politică sunt în mare parte ignorate, soldații se întorc apoi într-o societate polarizată, care pare în război cu ea însăși și unde se simt înstrăinați. După ce se întorc acasă, ei se lovesc de lipsa de susținere comunitară și ajung să deplângă solidaritatea de pe front. 

Junger observă că părăsirea comunității de soldați și întoarcerea într-o societate puternic individualizată și fragmentată poate fi „foarte abrutizant pentru spiritul uman.” Autorul analizează în detaliu și sindromul de stres post-traumatic în rândul veteranilor americani, lansând niște ipoteze provocatoare. Una dintre ele este fix ideea că la mulți dintre foștii soldați n-ar fi vorba de așa ceva, problema fiind mai degrabă lipsa reintegrării în societate.     

Ideea cu care putem rămâne după parcurgerea acestei cărți este că solidaritatea şi cooperarea sunt adânc imprimate, din punct de vedere evoluţionar, în ADN-ul uman. Le putem accesa oricând și mai ales în contextul pandemiei de azi. Oamenii sunt construiți ca să se întrajutoreze și se bucură de beneficii enorme când fac asta, scrie Junger. Aceste beneficii sunt atât sociale, cât și psihice – cooperarea ne crește nivelurile de oxitocină, iar asta are efecte pozitive atât pentru individ, cât și pentru comunitate. 

Un text de Dacian Negrea

Captivantă pauza de citit? Dă sfară-n țară:

Patru cărți pentru copii care întăresc sentimentul de „împreună”

Sursa foto: kindpng.com

Toată perioada aceasta ne-am gândit la momentul când vom fi din nou împreună, chiar dacă ne-am revăzut cu toții în amintiri și povești. Personajele noastre de la Vlad și Cartea cu Genius și Arthur ne-au fost alături întotdeauna, așa că luna aceasta ne dăm întâlnire în poveștile lor, cele prin care toți trecem cu bine împreună, indiferent de circumstanțe.

Cine nu şi-a dorit, măcar o dată, să aibă o dădacă atât de specială precum Mary Poppins? Povestea scrisă în cuvinte este simplă: copiii familiei Banks ies la plimbare, în Londra reală presărată cu un strop de imaginație, alături de dădaca lor favorită, Mary Poppins. Personajele sunt inspirate din cărţile faimoasei P. L. Travers, iubite de copii de generaţii întregi. O mică plimbare cu Mary Poppins scrisă de Hélène Druvert (publicată la editura Vlad și Cartea cu Genius în 2018, tradusă din limba franceză de Svetlana Cârstean) este o carte-album pentru adulţii şi copiii cu înclinaţii artistice sau pasionaţi de artă, pentru cei care deschid o carte cu atenţie, o mângâie şi o savurează ca pe o ciocolată fină sau ca pe un fruct exotic şi rar.

Sylvester și pietricica fermecată de William Steig (publicată la editura Vlad și Cartea cu Genius în 2016, tradusă din limba engleză de Laura Albulescu) prezintă povestea unui măgăruș care are o mare pasiune: colecționează pietricele. Într-o zi de vară ploioasă, găsește o pietricică roșie foarte frumoasă. Stând el așa și studiind pietricica, i se face tare frig și-și zice: „Ce n-aș da să se oprească ploaia asta!“ Și ce să vezi? — ploaia se oprește, iar pietricica pare a fi fermecată. Atunci când se grăbește să le arate și părinților săi minunea, lucrurile iau o întorsătură neașteptată, iar dorul de a fi alături de părinții săi se instalează.

Un uriaş rinocer scăpat de la Grădina Zoologică i-a mâncat pe părinţii lui James într-o clipă. Şi cum o nenorocire nu vine niciodată singură, James este trimis să locuiască împreună cu îngrozitoarele sale mătuşi, Sponge şi Spiker. Curând însă, în viaţa băiatului se va petrece un lucru minunat, iar cu ajutorul câtorva limbuţe fermecate de crocodil, va porni în cea mai grozavă călătorie, cu cel mai neaşteptat mijloc de locomoţie şi în compania celor mai amuzanţi şi mai simpatici tovarăşi de drum! James și piersică uriașă de Roald Dahl (publicată la editura Arthur în 2019, tradusă din limba engleză de Iulia Arsintescu) a câștigat Premiul Massachusetts pentru literatură pentru copii în 1982.

Crescuți doar de o bunică, trei frați descoperă un extraterestru cu trei ochi, trei mâini și trei picioare. Cu o mână poate arăta spre trecut, cu alta spre prezent, iar cu a treia spre viitor. Cu ochiul albastru vede spațiul, cu cel verde vede timpul, iar cu cel portocaliu visează. Extraterestrul le vine în ajutor copiilor, iar ei îl sprijină să înțeleagă ce înseamnă economia în sistemul solar. Și mai ales îi dau un nume pământesc. În Extraterestrul care își dorea ca amintire o pijama de Matei Vișniec (publicată la editura Arthur în 2019) vom alfa de ce lucruri mai are nevoie planeta noastră. Poate de bulgări de timp și acoperișuri de sticlă, un parchet verde și o bucătărie albastră, poate mai puține lacrimi și mai multe cuvinte.

Captivantă pauza de citit? Dă sfară-n țară:

Mai: 10 cărți despre puterea lui „împreună”

character hand wallpaper

© Tim MossholderUnsplash

Probabil că dorul de împreună este cel mai puternic în această perioadă. Chiar dacă la nivel psihic ne găsim ușor unii cu alții, prin online/telefon, ne dăm seama, poate mai mult ca niciodată, cât de importantă este apropierea fizică. Și totuși, împreună trecem mai ușor prin toate, oricât de clișeic ar suna. Respectând regulile, ținându-ne de urât la telefon, printr-o vorbă bună sau chiar printr-o poveste inspirațională.

Despre aceste cărți este luna mai. Despre personaje care împreună trec peste obstacole, indiferent sub ce formă. Descoperă-le mai jos.

1. Și soarele e o stea | ediție tie-in, Nicola Yoon ( traducere din limba engleză şi note de Iulia Arsintescu )

Natasha e o adolescentă cu o fire pragmatică. Nu crede în soartă, crede în fapte clare şi demonstrabile. Aceasta e o zi neagră pentru ea: urmează să fie deportată în Jamaica peste doisprezece ore. Nici pentru Daniel, un visător incurabil, asta nu e o zi oarecare: are un interviu care îi va hotărî viitorul. O va lua pe calea care-i va mulţumi pe părinţii săi, sau se va dedica pasiunii sale, poezia? Pentru niciunul dintre ei nu e tocmai momentul să li se aprindă călcâiele. Şi totuşi Natasha şi Daniel ajung să se îndrăgostească unul de altul în cele câteva ore pe care le petrec împreună, iar noi, la rândul nostru, nu putem decât să ne îndrăgostim iremediabil de ei.

2. Elias si spioana Cărturarilor I. Focul din cenușă | paperback, Sabaa Tahir (traducere din limba engleză de Iulia Arsintescu)

Elias este cel mai bun soldat al Academiei militare a Imperiului – şi, în secret, cel care îşi doreşte cel mai puţin să se afle acolo. Aflat pe punctul de a dezerta, se vede obligat să participe la o competiţie nemiloasă al cărei câştigător va fi desemnat împărat. Laia face parte din clanul Cărturarilor, înrobit de mulţi ani de către Războinici. Când fratele ei este arestat sub acuzaţia de trădare, Laia ia legătura cu mişcarea de rezistenţă împotriva asupritorilor, în speranţa că îi vor elibera fratele. În schimbul ajutorului, rebelii îi cer să se strecoare în Academie şi să spioneze pentru ei.

Când Elias şi Laia se întâlnesc, îşi vor da seama că legătura dintre ei este mult mai puternică decât ar fi crezut vreodată şi că soarta Imperiului se află în mâinile lor. Destinele li se încrucişează într-o poveste care se citeşte cu sufletul la gură, despre curaj, iubire, loialitate şi libertate, într-o lume în care totul le este potrivnic.

3. Watchmen, Alan Moore, Dave Gibbons (traducere din limba engleză de Iulia Gorzo)

Acțiunea din Watchmen se petrece într-o lume paralelă, unde supereroii au intervenit în mersul lucrurilor, astfel că mersul istoriei s-a schimbat: America a câștigat războiul împotriva Vietnamului, scandalul Watergate nu a avut loc, iar progresul tehnologic a atins culmi nebănuite. Însă vremea supereroilor a apus acum și activitatea lor e declarată ilegală. Dar când un ucigaș misterios începe să vâneze membri ai fostei echipe de supereroi Crimebusters, aceștia trebuie să intre iar în acțiune, într-o încercare disperată de salvare a propriilor vieți și chiar a lumii întregi, amenințată de izbucnirea unui nou război mondial.

Vândut în milioane de exemplare, Watchmen este romanul grafic care a influențat în mod hotărâtor întreaga industrie a benzilor desenate. Profunzime psihologică, realism, ilustrații uluitoare – toate acestea fac din creația lui Allan Moore și Dave Gibbons o capodoperă.

4. Ștrumfii negri, Y. Delporte, Peyo (traducere din limba franceză de Mihaela Dobrescu)

Cine n-a auzit de ștrumfi, micii spiriduși albaștri care trăiesc în pădure, vorbesc limba ștrumfă și ștrumfesc tot felul de aventuri, care mai de care mai năstrușnice? După mai bine de 50 de ani de când au fost creați de belgianul Peyo, micii ștrumfi naivi și caraghioși, dar curajoși nevoie mare, continuă să-i încânte pe cititorii de toate vârstele cu poveștile lor amuzante. Fie că încearcă să găsească leacul pentru o afecțiune misterioasă pricinuită de o muscă afurisită, vor să construiască un aparat de zbor dintr-o mătură și niște pene de găină, ori îl înfruntă pe maleficul vrăjitor Gargamel, simpaticii ștrumfi găsesc mereu o soluție, chiar dacă e una din cale afară de ștrumfească. 

5. Noi contra voastră, Fredrik Backman (traducere din limba suedeză de Andreea Caleman)

După toate înfrângerile și deziluziile prin care au trecut, locuitorii din Björnstad primesc o nouă lovitură: clubul de hochei în care toți își pun speranța pentru o viață mai bună va fi în curând desființat. Dar salvarea apare de unde nimeni nu spera. Un politician cu „viziune”, care merge contra curentului, vede în situația dificilă a clubului oportunitatea de a-și asigura scaunul la noile alegeri. Propunerea de salvare pe care i-o face directorului clubului, Peter Andersson, este un joc plin de compromisuri care va dezbina și mai mult comunitatea. Între timp, locuitorii din Björnstad mai au încă de învățat câteva lecții despre acceptare, căci noul antrenor de hochei este femeie și, pe deasupra, lesbiană, iar căpitanul echipei, unul dintre cei mai admirați tineri din Björnstad, se dovedește a fi gay.

6. Prietenul, Sigrid Nunez (traducere din limba engleză de Iulia Gorzo)

În lumea actuală, bântuită de spectrul depresiei, sinuciderea poate deveni contagioasă. Molipsit, prietenul de-o viață și mentorul unei scriitoare îngrozite de contextul literar al momentului, în care autorii urmaresc doar câștigul material și pentru asta n-ar refuza nici măcar oferta de a poza nud în calendare, alege să-și pună capăt zilelor lăsând în grija ei un uriaș dog german și povara unor întrebări cărora doar el le-ar fi putut da răspuns.

Alături de Apollo, uriașul, dar blândul patruped, deprimat – asemenea ei –  de moartea stăpânului său, femeia se descoperă capabilă de o relație de prietenie despre care până atunci auzise numai în povești. Amenințată atât cu evacuarea din apartament – în blocul unde locuiește, câinii nu sunt acceptați -,cât și cu despărțirea iminentă și definitivă de noul ei prieten blănos – câinii de talie mare nu trăiesc foarte mult -, începe să-și dorească și să creadă în miracole. Vrea ca Apollo să trăiască la fel de mult ca ea, pentru că mai puțin ar fi nedrept. Știe că nu se poate, dar speră mereu la o vară, două sau trei în plus.

7. Tribul. Despre întoarcerea acasă și apartenență, Sebastian Junger (traducere din engleză și note de Radu Lilea)

Am evoluat trăind în grupuri mici și egalitariste, dar am ajuns să locuim în comunități de milioane de membri. Mulți occidentali se simt înstrăinați în societatea modernă, în ciuda incontestabilelor beneficii pe care le aduce aceasta, iar fenomenul nu este deloc unul nou. Cu zeci de ani înainte de Revoluția Americană, Benjamin Franklin observa cum coloniștii englezi fugeau pentru a li se alătura amerindienilor; fenomenul invers nu avea loc niciodată.

Soldații întorși din războaiele prezentului nu se mai regăsesc, odată ajunși acasă. Nostalgia camaraderiei de pe front și, adesea, tulburarea de stres postraumatic îi împiedică să se reintegreze într-o societate care, altfel, pare să le ofere totul. Sintetizând date oferite de istorie, antropologie și psihologie, Sebastian Junger ne dovedește că, plăsmuind o lume mai sigură și mai prosperă, am dat uitării lucruri fundamentale pe care evoluția le-a zidit în chiar ființa umană. Le putem descoperi în această carte, împreună cu amerindienii shawnee sau kiowa, tribul african !kung, supraviețuitorii războiului bosniac și veteranii americani.

8. Charles și Emma. Crezul familiei Darwin, Deborah Heiligman (traducere din limba engleză de Andrei Bontaș)

Charles Darwin a publicat Originea speciilor, revoluționara sa lucrare asupra evoluției, în 1859. După mai mult de un secol și jumătate, tezele sale continuă să provoace polemici între oamenii de știință și comunitățile religioase. Dar înainte ca aceste dispute să se fi iscat, Charles a reflectat îndelung la felul în care va fi primită teoria lui de societatea conservatoare. Pietatea soției sale, Emma, și dragostea pe care el i-a purtat-o l-au făcut să cântărească bine fiecare idee care avea să ajungă la public. Această carte vorbește despre viața privată și marea iubire a celui care a revoluționat biologia și totodată viziunea asupra omului.

9. Giganții adormiți, Sylvain Neuvel (traducere din limba engleză şi note de Alexandra Fusoi)

Existența singulară a oamenilor în univers este pusă la îndoială după descoperirea întâmplătoare a unui artefact misterios care precedă civilizația umană, probabil cea mai mare enigmă care a confruntat vreodată omenirea. Originile, constructorii și scopul său ridică multe semne de întrebare: se știe doar că descifrarea secretului poate conduce Pământul fie spre evoluție, fie spre extincție. Din fericire, există oameni care nu încetează niciodată să caute răspunsuri.

10. Cronici marțiene, Ray Bradbury (traducere din limba engleză de Mihai‑Dan Pavelescu)

Promisiunea unui nou început îi îndeamnă pe oameni să părăsească o lume aflată pe marginea prăpastiei și să colonizeze Planeta Roșie, aducând cu ei dorințele cele mai adânci, dar și temerile ancestrale, puternic înrădăcinate în conștiința umanității. Marte este modelată de preconcepțiile astronauților și ale coloniștilor care o explorează și își proiectează fanteziile asupra planetei, creând o civilizație care îi va ajuta să și-o amintească pe aceea lăsată în urmă. Fie că spune povestea unui pământean, a unui marțian sau a unei simple case, Bradbury demască ambițiile, slăbiciunile și ignoranța speciei umane într-o lume stranie și fascinantă, căreia omul nu îi aparține. 

Captivantă pauza de citit? Dă sfară-n țară:

Mihai-Dan Pavelescu: Dintre cărțile mele favorite, editura Paladin

Știți cum e: nu-i ușor să vorbești despre numai câteva dintre favoritele tale. Eu unul recomand, dacă trebuie s-o faceți, să aplicați filtre. Filtrele sunt un instrument senzațional pentru eliminare – decizi simplu „Doar cărțile scrise de eschimoși cu ochi albaștri” și… pac! dispui de toată libertatea de a bate câmpii fericit despre orice altceva pe 2.000-3.000 de semne.

În fine… a fost doar o idee. E ușor să-mi amintesc cărți favorite pentru că sunt fix alea pe care (suferind de un sindrom hârciogăresc) mi-am dorit să le traduc… și m-am milogit apoi pe lângă directorii editurilor până s-au îndurat și le-au cumpărat ca să scape de mine. În general n-am mai apucat să le traduc eu, dar asta-i altă poveste, pentru altă dată.

Una dintre ele a fost Neuromantul. O visasem de când mergea vorba că Gibson scrie un ROMAN; până atunci „comisese” doar nişte proze scurte senzaționale. Așa că, atunci când a apărut, am făcut rost de el (another long-long story!) și l-am tradus în timp ce-l citeam… sau invers. Nu mi-am permis un spoiler nici măcar de o pagină. Asta s-a întâmplat în 1987.

După niște ani am citit Atingerea, de Claire North, și mi-am dorit s-o pot traduce. Nu mi-a propus-o însă nimeni 🙂 și de aceea am ajuns la Paladin (just kidding!), ca să ajut măcar la apariția ei.

Apoi a apărut Toate păsările din cer, despre care am scris fără rușine pe blogul Paladin și de aceea voi încerca să nu mă repet. Știți desigur despre relația bipolară dintre religie și știință (uneori mi se pare că aduce cu pisica lui Schrödinger și mă-ntreb cine și când va deschide cutia?), iar acum veți afla că un fel de relație similară există între fanii science-fictionului și cei ai fantasy-ului (SF-iștilor „puri” nu le place F-ul, și invers). Ei bine, Toate păsările din cer este pisica lui Schrödinger! Faceți-o cadou cuiva căruia îi place SF-ul și o să afle despre un băiețaș care citea Heinlein, care a ajuns om de știință când a crescut, care a inventat o mașină de călătorit prin timp și care s-a îndrăgostit de o fată. Faceți-o cadou cuiva căruia-i place fantasy-ul și o să afle despre o fetiță care a descoperit că putea vorbi cu păsările, care a ajuns vrăjitoare când a crescut și care s-a îndrăgostit de un băiat. Și e o poveste de dragoste minunată și reală și nesiropoasă între doi tineri și între două genuri de literatură (așa-mi zic eu).

Aici ar trebui să mă opresc fiindcă Borges spunea că am fi toți figuri ale unei fabule „și se cuvine să ne amintim că în fabule-i stăpânitor numărul trei”, dar… nu pot să nu zic care-i CHIAR prima mea carte favorită. S-a numit Legendele și miturile Greciei Antice. (Să știți că nu ăsta-i motivul pentru care Circe de Madeline Miller va fi publicată – sper – până la sfârşitul anului.)

Un articol de Mihai-Dan Pavelescu, redactor-șef la Editura Paladin

Textul a fost publicat inițial pe blogul Editurii Paladin în 2019, cu ocazia Zilei Cărții

Captivantă pauza de citit? Dă sfară-n țară:

Cum susții domeniul cărții în timpul pandemiei

Sursa foto: Ryan MacEachern/Penguin

În aceste perioade mai puțin plăcute, cărțile pot fi o sursă de comfort și escapadă. Ele sunt de asemenea modalitatea prin care putem rămâne conectați între noi, păstrând totuși distanța socială.

Domeniul cărții, ca toate domeniile sociale, se confruntă cu mari dificultăți în adaptarea consecințelor provocate de coronavirus. Librăriile sunt forțate să se închidă, târgurile de carte și orice alte evenimente similare sunt anulate, precum și caravanele organizate de autori pentru promovarea titlurilor.

Ce putem face ca să rămânem uniți? Iată mai jos câteva sugestii prin care putem rămâne conectați cu literatura chiar și de acasă.

Lasă o recenzie online a fiecărei cărți pe care o citești

Lectura unei cărți nu ar trebui să fie ca un drum cu un singur sens. Când vrei să susții un autor pe care îl apreciezi, o recenzie a cărții înseamnă foarte mult pentru el. Așa că o recenzie publicată pe Amazon sau Goodreads poate spori succesul unei cărți acum, mai mult ca oricând.

Urmărește autorii preferați pe paginile de social media

„Ceea ce mi-ar plăcea cel mai mult la o carte ar fi posibilitatea să sun autorul după terminarea cărții pentru a primi câteva lămuriri, ca și cum autorul ar fi un bun prieten.”, spunea J.D. Salinger în Catcher în the Rye. Acest lucru nu se întâmpla prea des în 1951, dar în prezent este din ce în ce mai realizabil. Twitter, Instagram sau Facebook nu sunt folosite doar pentru a citi anecdotele pe care le postează un autor, ci și pentru a interacționa direct cu acesta cerându-i recomandări de cărți, sugestii de evenimente și muzică.

Abonează-te la newsletterul unui autor

Încă un pas spre apropierea de un autor în social media este să te abonezi newsletterului său. Mulți autori folosesc newsletterul, nu doar ca o modalitate de distribuire a unor idei referitoare la unul dintre titluri, dar și pentru a oferi sugestii și sfaturi pasionaților de scris, precum și  posibilitatea de a vinde unele titluri direct fanilor săi. În plus de asta, mulți autori vor fi și mai activi în această perioadă.

Participă la cluburi de carte online

Doar pentru că nu putem sta împreună, nu înseamnă că nu putem citi împreună. Dacă putem lucra de acasă, înseamnă că putem organiza și cluburi de carte pe Skype, nu?

Social media va deveni claxonul tău de cărți

Dacă social media nu împarte iubire în această perioadă grea, atunci când? Folosește rețelele de socializare pentru a descoperi titluri noi. Circulă deja multe haștaguri ca #booklovers, #Booksconnectus, #amreading, #bibliophile, #bookaddict cu ajutorul cărora poți împărtăși titluri bune cu ceilalti cititori.

Sursa articolului: penguin.co.uk

Captivantă pauza de citit? Dă sfară-n țară:

Căței bogați, căței săraci – o carte despre curaj și toleranță, prietenie și libertate

Până să-l întâlnească pe înfumuratul baset Cutty, blândul și puternicul Fido nici nu știa ce înseamnă să fii sărac. Pentru el, libertatea de a alerga pe coline, pâinea proaspătă aruncată de stăpân, somnul sub cerul înstelat și mângâierile micuței Gabriella erau de ajuns pentru a se considera un câine fericit. Dar iată că remarcile umilitoare ale răsfățatului Cutty – care trăiește la oraș și se laudă cu zgarda lui cu clopoței, supa delicioasă din castronul înflorat și canapelele comode pe care doarme – sunt de ajuns pentru a-i strecura îndoieli în suflet. Printr-o întorsătură a sorții care m-a făcut să mă gândesc la Prinț și cerșetor (în varianta canină, bineînțeles), rolurile celor doi căței se inversează: Fido ajunge la oraș și cunoaște viața de câine-domn, iar Cutty rămâne la țară, unde este nevoit să își înfrunte fricile, aroganța și prejudecățile.

Povestea este relatată prin ochii lui Fido, câinele de pază mare și alb, neștiutor și cam naiv, care iubește copiii și le privește pe celelalte animale cu prietenie și bunătate. Curcanul și bibilica din bătătură par să cunoască mai multe decât el, dar Fido are în schimb o seamă de repere morale pe care le urmează instinctiv: este loial și curajos, cinstit și generos, fără a-i trece prin minte că aceste calități ar fi ceva deosebit. Când vine vorba să se laude cu o abilitate, el spune că e campion la prinsul pâinii din zbor, nicidecum faptul că a salvat un băiețel de la înec.

N-ai cum să nu-l îndrăgești pe Fido, atât de inocent și de modest, care rămâne la fel de împăciuitor în ciuda atitudinii ostile și răutăcioase pe care o întâmpină departe de casă, printre străini. Știindu-l viteaz, e cu atât mai amuzantă întâlnirea lui cu papagalul Lory, care-l înspăimântă prin înfățișarea neobișnuită și prin abilitatea de a vorbi în limba oamenilor. Am izbucnit de câteva ori în hohote de râs, pentru că remarcile ingenue ale lui Fido au un umor irezistibil, iar felul cum percepe el lumea este nespus de simpatic.

Basetul Cutty, la început atât de antipatic, își descoperă instincte latente și abilități neștiute, iar comportamentul lui se transformă radical. Experiențele prin care trec cei doi căței îi învață câte ceva despre curaj și toleranță, despre prietenie și libertate, despre ceea ce îi unește și îi face asemănători. Și mai învață că fericirea nu constă într-o zgardă lucioasă, un pat moale, o plimbare cu automobilul sau o viață comodă și ușoară, ferită de pericole și provocări. Căței bogați, căței săraci este, în fond, o parabolă care ne reamintește și nouă, cititorilor, de bucuriile simple și de lucrurile care merită prețuite.

Text și fotografii de Ema Cojocaru

Captivantă pauza de citit? Dă sfară-n țară:

Cărți ecranizate: 4 povești despre supraviețuire cu final fericit

Într-un volum captivant, Supraviețuitorii prezintă 23 de întâmplări extraordinare în care oameni aflați în condiții extreme reușesc să-și învingă destinul prin propriile forțe. Deși spectaculoase și aflate la granița cu un posibil scenariu de film, aceste povești au fost trăite de protagoniștii lor cu sentimentul că își trăiesc ultimele clipe. Iată că unele dintre ele chiar au devenit sursă de inspirație pentru câteva producții cinematografice:

  • Alpinistul care și-a tăiat propria mână – Aron Rolston s-a salvat singur după ce un bolovan dintr-un canion a căzut și i-a zdrobit mâna. Povestea lui a inspirat filmul 127 de ore din 2010, cu James Franco în rol principal. Iată trailerul.
127 Hours (2010) - IMDb
Sursă imdb.com
  • Femeia care a navigat într-un uragan – o tânără de 23 de ani rămâne singură pe ocean, după ce ambarcațiunea ei a fost lovită de un uragan puternic. Povestea a fost adaptată în filmul Adrift (2018). Trailer.
  • Comandantul care și-a salvat echipajul – marele explorator Shackleton este foarte cunoscut pentru expedițiile sale antarctice. Întâmplarea cu nava Endurance a inspirat o mulțime de scriitori să-i spună povestea, iar cinematografia a preluat-o: Endurance (1999), Shackleton (2002).
The Revenant (2015) - IMDb
Sursă imdb.com
  • Vânătorul care s-a luptat cu un grizzly – Hugh Glass a supraviețuit în urma unui atac al unei ursoaice și apoi a rămas singur în sălbăticie. Legenda a fost transformată în anul 2015 într-un film de succes, The Revenant. Leonardo DiCaprio a luat Premiul Oscar pentru interpretarea rolului faimosului vânător. Vezi aici trailerul.

Supraviețuitorii. Întâmplări extraordinare din sălbăticie și de dincolo de ea, David Long face parte din lista cărților disponibile în luna aprilie la Pauza de Citit.

Captivantă pauza de citit? Dă sfară-n țară: