Hai să-ncepem povești noi!

Ați pregătit lista pentru 2022? Știm că poate părea clișeic, dar listele rezoluțiilor pentru noul an chiar funcționează, așa că hai să punem printre primele locuri ceea ce ne face plăcere și poate fi ușor de realizat. Astfel vom fi motivați să le ducem la bun sfârșit și pe cele ceva mai dificile. Noi am pregătit o listă cu 14 dorințe literare pentru toate vârstele.

Vlad și Cartea cu Genius

Văd, nu văd, întrevăd, Romana Romanyshyn, Andriy Lesiv

Ce vede un copil la naștrere? Când a apărut lumina? Câte nuanțe și ce culori poate distinge ochiul uman? Dar ochii cameleonului? Să descoperim împreună întregul univers al lucrurilor văzute, de la iluzii optice, simboluri și complexitățile limbajului Braille și până la acele curiozități și mistere imposibil de pătruns cu ochiul liber.

 

Tare, încetișor, în șoaptă, Romana Romanyshyn, Andriy Lesiv

Clipă de clipă suntem înconjurați de sunete. Vorbim, ascultăm muzică, percepem zgomotele din jurul nostru. Dar de unde vine muzica? Cum funcționează urechea umană? Ce face un DJ, ce este un decibel? Dar limbajul semnelor? Cum sunt clasificate vocile în operă? Întreaga lume a sunetelor este explicată în acest album. Cu ilustrații moderne și originale, în culori vii, această carte ne spune totul despre alcătuirea urechii și despre feluritele sunete care ne înconjoară: muzica, vocea umană, freamătul orașului, zgomotele corpului uman, primele sunete auzite în pântecul mamei…

Editura Arthur

Hai pe Lună împreună, Florin Bican

Apolodor e mare călător. Din decorul păsărilor colorate din Delta Dunării, pinguinul pornește alături de pisoiul Tiț și de Maimuțică în explorarea Lunii. Cu casca pe cap, cei trei prieteni ajung pe suprafața denivelată care acoperă satelitul natural al Terrei și descoperă împreună o mie de minunății, cât să acopere distanța de la Pământ la Lună.

 

Bob cel Fără de Seamăn, Katherine Applegate

Bob e pe cale să fie domesticit, tocmai el, un câine cu spirit sălbatic, de lup. Urăște pupăturile, lesa și tentativele de a fi dresat. Dar nu refuză culcușul moale de lângă șemineu. Nici mâncarea bună, nici un scărpinat între urechi. Când dorește, merge la Parcul Zoologic cu Julia, „fata lui“, să-i viziteze pe gorila Ivan și elefănțica Ruby, prietenii săi.

 

YoungArt

Fata cu palton albastru, de Monica Hesse

După o livrare obișnuită, o clientă îi cere ajutorul. Așteptându-se ca doamna Janssen s-o roage să obțină carne sau cafea veritabilă, Hanneke este șocată să audă că i se cere să găsească o adolescentă evreică evaporată ca prin farmec din cămăruța unde bătrâna doamnă o ascundea. Inițial, Hanneke nu vrea să se implice într-o misiune atât de periculoasă, dar este atrasă curând într-un păienjeniș de mistere și de descoperiri uimitoare care o conduc în interiorul Rezistenței, îi deschid ochii în fața mașinăriei de război naziste și o obligă să acționeze.

Nu renunța, Simon, de Randbow Rowell

Simon Snow și Basilton Grimm-Pitch sunt colegi de cameră încă din primul lor an la Watford. Dar doar pentru că n-au de ales, din moment ce sunt dușmani juruiți și cel mai probabil unul dintre ei va sfârși ucis de mâna celuilalt. Norocul lor că nu mai au mult de îndurat: ultimul an școlar, de altfel pe cale să înceapă, va fi și ultimul an în care vor locui împreună. Însă întors la Watford după vacanța de vară, Simon descoperă că Baz e de negăsit. Cum e posibil ca inamicul lui cel mai aprig să nu profite de ultima ocazie de a-i face viața un calvar? Și unde să fi dispărut fără urmă?

Grafic

SpongeBob Comics #1. Aventuri marine trăsnite, de Stephen Hillenburg

Aruncă o privire în mintea complicată a lui Patrick! Cațără-te în arborele genealogic al lui Plancton! Descoperă ce se întâmplă când un celebru critic culinar vizitează restaurantul Krusty Krab! SpongeBob Pantaloni Pătrați și prietenii lui sunt gata de aventură în această bandă desenată plină de umor!

 

Enciclopedia Pământului Dintâi, de Isabel Greenberg

Cititorule, cartea asta nu este o enciclopedie de-adevăratelea, ci o operă de ficțiune! Vei descoperi aici aventurile și istorisirile unui povestaș pornit în căutarea unei bucăți pierdute din sufletului lui. Vei întâlni mituri reinterpretate, zei, monștri, eroi, regi nebuni, vraci, șamani și vrăjitoare, animale fabuloase și lumi misterioase. Și da, chiar și dragostea adevărată.

 

Editura Art

Între plată şi răsplată: Datoriile şi latura întunecată a bogăţiei, de Margaret Atwood

Apărută inițial în 2008 – în plină criză financiară și cu trei ani înainte ca antropologul David Graeber să-și publice faimosul și enciclopedicul studiu privind datoria -, cartea autoarei canadiene Margaret Atwood investighează povara datoriei atunci când ea nu are legătură doar cu banii. Demersul lui Atwood, cunoscută în special pentru operele sale de ficțiune, este unul complex: în cele cinci capitole-eseu ale cărții, autoarea discută aspectele psihologice, sociologice, istorice, dar și teologice și ecologice ale conceptului de datorie, pronind de la experiența personală și a altora, de la studiile și cercetările realizate de specialiști, precum și de la opere de ficțiune, ca de pildă Neguțătorul din Veneția, Faust, Paradisul pierdut sau Poveste de Crăciun. Într-o sumară incursiune în antropolgia animală, autoarea sugerează că datoria și simțul dreptății sunt trăsături genetice pe care oamenii le au în comun cu alte primate. Pe axa spațiu-timp, Între plată și răsplată ne poartă prin Mesopotamia, Egipt și Grecia antică, în Europa medievală și modernă, apoi într-o lume a viitorului ce ar putea să fie.

Zgomotul și furia, William Faulkner

William Faulkner aduce romanul american pe aceeași orbită cu marile creații europene care defineau noile tendințe literare, moderniste, de la început de secol XX.Zgomotul şi furia, cel de-al patrulea roman al lui William Faulkner, dă viață unora dintre cele mai frumoase și răvășitoare personaje ale literaturii universale: rebela Caddy, Benjy copilul perpetuu, nevroticul Quentin, cinicul Jason şi Dilsey, servitoarea de culoare. Povestea spusă de Faulkner nu evocă doar istoria familiei Compson, ci surprinde tot ce are mai profund Sudul american, captiv încă într-un trecut de care nu se poate desprinde. Romanul completează lista capodoperelor lui Faulkner, laureat al Premiului Nobel și unul dintre cei mai inovatori romancieri din istoria literaturii.

Editura Paladin

Lifelike (LIFEL1K3. REALISTIK), Jay Kristoff

Înainte de Revoltă, au fost ei, realistikii. Aproape umani, aproape perfecți. Creația unui savant cu aspirații demiurgice. După aceea a mai rămas doar ea  – o adolescentă prinsă într-o viață care nu-i aparține, cu amintiri pe care nu le-a trăit. Pentru Evie, traiul în Resturi – un loc decăzut într-o lume post-apocaliptică – se schimbă brusc când îl întâlnește pe Ezekiel, un realistik a cărui existență se împletește cu a ei. Dar pentru a afla adevărul, fata trebuie să se întoarcă acolo unde a început totul.

Seveneves. Șapte eve, Neal Stephenson

Pământul e o bombă cu ceas. În scurt timp, tot ceea ce înseamnă viață va deveni scrum și cenușă. N-ai unde să fugi, n-ai unde să te ascunzi, n-ai motive să speri că într-o bună zi o poți lua de la capăt. În orice caz, nu pe planeta ca ți-a fost casă și care, în curând, se va transforma în crematoriu. Spațiul cosmic pare singura soluție. Dar există riscul ca oamenii să nu știe să renunțe la jocuri de putere și ambiții nici măcar când de asta depinde supraviețuirea propriei specii.

 

Sapiens

Lumea tăcerii, de Jacques-Yves Cousteau

Înainte de a deveni faimos prin documentarele despre adâncurile mărilor, Jacques-Yves Cousteau s-a remarcat prin invențiile și premierele sale. Lumea tăcerii este istorisirea primilor ani de carieră, perioadă în care Cousteau experimenta filmarea subacvatică, „vâna“ minele marine ale naziștilor, căuta vechi epave cu încărcături prețioase, făcea primii săi pași în zoologia marină și stabilea noi recorduri în materie de scufundări. Imediat după publicare, volumul memorialistic a devenit un bestseller. La mai bine de jumătate de secol de la prima ediție, el rămâne un clasic al genului: s-a vândut în peste cinci milioane de exemplare și a fost tradus în zeci de limbi. Documentarul cu același nume a fost distins cu Premiul Academiei Americane de Film și cu Palme d’Or.

Furtuna perfectă, de Sebastian Junger

Octombrie 1991. „Furtuna perfectă“ izbucnește în apropierea coastelor atlantice ale Canadei și Statelor Unite. Cu o forță distructivă ce apare o dată într-un secol, ea dezlănțuie valuri monstruoase, de înălțimea unei clădiri de zece etaje. Sunt stihii cum nimeni n-a mai înfruntat. Nimeni în afara micului echipaj al vasului de pescuit Andrea Gail, care se îndreaptă chiar spre centrul furtunii.

14 recomandări de lectură în așteptarea Moșului

E oficial! A început cel mai așteptat sezon din an. Încă puțin și scoatem puloverul crăciunesc din cutia cu podoabe și ne bucurăm de cele mai liniștite zile din an. Ți-am pregătit o listă de 14 cărți de care să te bucuri în așteptarea Moșului. 

Vlad și Cartea cu Genius

Crăciunozaurul, Tom Fletcher

Crăciunozaurul visa să vin-o zi când zboară și el în noapte de Ajun, trăgând la sănioară.

-Îți arăt! dă Moșul chiot. Te învăț eu cum să zbori – să-ncepem cu începutul dacă-ți sunt învățător…

 

Olivia se pregătește de Crăciun, Ian Falconer

Amuzantă și minunat ilustrată, o carte tocmai bună de așezat sub brad. E Ajunul Crăciunului și purcelușa Olivia nu-și vede capul de treburi. Își ajută mama cu ultimele pregătiri, are grijă să lase în fața șemineului lapte și prăjituri pentru Moș Crăciun, pândește la fereastră alături de frații ei sosirea Moșului. Și iată că s-a făcut dimineața, cadourile așteaptă sub brad, iar Olivia a pregătit o surpriză pentru părinți.

Arthur

Mărețele aventuri ale Porcului de Crăciun, J.K. Rowling

Jack îl iubește pe Um Porc, jucăria sa din copilăria fragedă. UP a fost întotdeauna alături de el, la bine și la rău. Până când, într-un Ajun de Crăciun, se întâmplă ceva înspăimântător – UP e de negăsit. Însă Ajunul Crăciunului e o noapte a miracolelor și a cauzelor pierdute, o noapte când toate prind viață – chiar și jucăriile. Așa se face că Jack și Porcul de Crăciun (înlocuitorul agasant al lui UP) pornesc într-o călătorie uluitoare prin Tărâmul celor Pierduți, un loc cu totul magic. Cu ajutorul unei Merindașe vorbitoare, al unei Busole viteze și al unei creaturi înaripate, pe nume Speranța, își propun să-l salveze pe cel mai bun prieten al lui Jack din ghearele înspăimântătorului Pierzător, ronțăitorul de jucării.

Sora de Zăpadă, Maja Lunde

Mai e o săptămână până la Crăciun, iar casa lui Kristian e mai tristă ca oricând. Nici vorbă de decorațiuni, miros de turtă dulce și clementine – anul ăsta părinții lui n-au scos nici măcar sfeșnicul de advent. Toată familia suferă după Iunia, sora cea mare, și pare că tristețea nu o să-i părăsească niciodată… Într-o seară, la bazinul de înot, Kristian vede un nas pistruiat lipit de geam. Când iese de acolo face cunoștință cu Hedvig, cea mai vorbăreață și mai veselă fată din câte a văzut până atunci. Cei doi se împrietenesc pe dată și împreună descoperă care sunt lucrurile cu adevărat importante. Și, cine știe, poate că anul acesta o să vină Crăciunul…

YoungArt

Gașca pofticioșilor, David Arnold

Vic suferă de sindromul Moebius și e super-deștept. Coco e o rapperiță de treisprezece ani care înjură întruna. Baz este un fost hoț de mașini și, împreună cu fratele său Zuz, care nu vorbește decât pocnind din degete, au emigrat amândoi din Africa în urma urâtului război din Congo. Mad este frumoasa misterioasă de care se îndrăgostește Vic. Toți cinci au trecut în viața lor prin deziluzie, pierdere sau violență, dar își găsesc unii în alții salvarea improbabilă.

 

Crângul de Alun, Melissa Albert

Alice și mama sa, Ella, și-au petrecut ultimii 17 ani pe drumuri, fugind mereu de ghinioanele care se încăpățânează să le urmărească oriunde. Atunci când primesc o scrisoare din care află că bunica lui Alice, Althea Proserpine – o scriitoare faimoasă, dar foarte retrasă -, a murit, cele două se liniștesc, crezând, pentru o clipă, că s-a terminat cu nenorocul. Însă, atunci când mama ei e răpită de Hinterland, lumea supranaturală din poveștile bunicii își face loc în realitate. Ca să-și salveze mama, Alice decide, în ciuda interdicției, că trebuie să ajungă la Crângul de Alun. Însă cum îl poate găsi, din moment ce locul nu e trecut pe nicio hartă?

Grafic & MiniGrafic

Băiatul, cârtița, vulpoiul și calul, Charlei Mackesy

O carte universală și umană, pentru toate vârstele. Ea spune povestea prieteniei dintre un băiat curios, o cârtiță pofticioasă și plină de viață, un vulpoi pe care greutățile l-au făcut neîncrezător și un cal înțelept și blând. Toți patru explorează lumea largă. Și își pun unul altuia întrebări. Împreună înfruntă furtuni. Și învață să iubească. Această odă adusă inocenței și blândeții abundă în lecții de viață, ajungând în inimile a milioane de cititori.

Epoca mea de aur. Partea întâi, Daniela Horia

Dani are tot ce își poate dori un prichindel de cinci ani: părinți iubitori, bunici care îl adoră, cărți cu povești și multe jucării. Nicio zi nu e plictisitoare când bunicii se dau peste cap să-i facă toate poftele, îl duc la cinema și îl lasă să câștige la jocurile de cărți, iar excursiile la munte cu părinții, în Dacia lor portocalie, sunt cele mai grozave. Băiatul trăiește ferit de dramele din familie, cât și de greutățile vieții de zi cu zi de la sfârșitul anilor 1980. Revăzută însă cu ochi de adult, iluzia copilăriei perfecte începe să se destrame încetul cu încetul.

Art

Viață după viață, Kate Atkinson

Cu toţii experimentăm, în cele mai ciudate momente, acel sentiment pe care îl numim déjà-vu. Pentru Ursula Todd, însă, déjà-vu-urile sunt semne ale unei vieţi trăite la nesfârşit. Cum ar fi dacă ai putea să-ţi iei viaţa de la capăt, din nou şi din nou? Cu adevărat remarcabilă este abilitatea scriitoarei de a evoca trecutul zbuciumat al Europei secolului XX, de a construi saga unei familii ataşante şi de a ne face să reflectăm la cum istoriile mici, personale, intervin în cursul marii Istorii.

 

Transcrieri, Kate Atkinson

Suntem în Anglia anilor patruzeci. Deși pare să se fi obișnuit cu gândul că în ochii celor din jur condiția ei de femeie o obligă să fie întotdeauna cea care strânge după ceilalți, servește ceaiul și se îndeletnicește cu treburile casnice, Juliet Armstrong e plină de surprize. Tocmai a fost recrutată de serviciile secrete și urmează să transcrie la mașina de scris conversațiile înregistrate dintre un agent special și anumiți simpatizanți fasciști din societatea britanică. E conștientă că tot ca îndeletnicire femeiască e catalogată și această ocupație, dar Juliet descoperă că viața la noul loc de muncă, dincolo de zilele lungi și cu adevărat anoste, poate ajunge pe muchia unui cuțit. Sau în bătaia unui revolver.

Paladin

Vremea schimbării, Robert Silverberg  

Cât de puternice îți pot fi convingerile, dacă nu sunt puse la încercare de ispită? Puritanii care au colonizat cu sute de ani în urmă planeta Borthan au decretat că doar umilința le poate salva credința. Destăinuirea gândurilor și a sentimentelor personale reprezintă o crimă, iar cuvinte ca eu și mine sunt considerate indecente și interzise în orice exprimare. Dar prințul Kinnall Darival pune la îndoială strictețea acestui legământ și-i încalcă poruncile când se îndrăgostește de Halum, sora lui liant.

 

Sfărșitul eternității, Isaac Asimov

În afara spațiului și timpului există Eternitatea, al cărei scop este să vegheze la bunăstarea umanității. Sarcina lui Andrew Harlan este de a călători în timp și de a introduce în locul și la momentul potrivit câte o schimbare de realitate pentru binele comun al omenirii. Totuși, sfârșitul Eternității pare să fie aproape, deoarece Harlan nu mai este convins că rolul Eternilor este spre binele general al oamenilor. Iar din clipa în care întâlnește și se îndrăgostește de o femeie ce nu se numără printre Eterni, el va căuta să manipuleze timpul pentru propriile interese, astfel încât iubirea să supraviețuiască.

Sapiens

Ghid de călătorie în Sistemul Solar: tot ce trebuie să știi despre vacanțele spațiale, Olivia Kiski și Jana Grcevich

Te-ai gândit vreodată cum e vremea pe Marte sau ce sporturi ai putea practica pe Lună? Vrei să afli cum te poți distra pe Jupiter și care sunt atracțiile de pe Saturn? Atunci acest ghid pentru vacanțe spațiale e pentru tine. Bazându-se pe informații științifice riguroase, cartea explorează imaginativ felul în care se vor desfășura vacanțele noastre în Sistemul Solar. Este o lectură esențială pentru cei care vor să afle mai multe despre „vecinătățile” Terrei și pentru aventurierii care vor să-și planifice încă de pe acum o călătorie spațială spre destinații atât de diferite față de cele pe care le cunosc.

Profesorul şi nebunul: o poveste despre crimă, insanitate şi crearea Dicționarului Oxford, Simon Winchester

Profesorul și nebunul este o poveste extraordinară despre crimă, geniu și iubirea pentru cuvinte, transformată în obsesie, care ne spune cum a luat naștere Dicționarul Oxford, unul dintre monumentele culturale ale perioadei victoriene, ale cărui importanță și prestigiu dăinuie și astăzi. Editorul James Murray, care și-a dedicat cea mai mare parte din viață acestui grandios proiect lexicografic, a găsit colaboratori în cele mai neașteptate locuri. Peste 10 000 de fișe lexicale au fost întocmite de William Minor, un criminal american închis într-un ospiciu, a cărui minte era în egală măsură chinuită și strălucită.

Interviu cu Lavinia Braniște, autoarea volumelor cu Rostogol

Lavinia Braniște s-a născut în 1983 la Brăila, unde, după lungi peregrinări prin alte locuri, a ajuns să locuiască și în prezent. Scrie poezii, proză scurtă, romane și literatură pentru copii.

De ce ai ales ca personaj principal pentru cărțile tale un purceluș? Şi de ce îl cheamă Rostogol?

Bunicul meu creștea purcei mici și îmi plăcea să mă joc cu ei prin curte. Îmi amintesc că le plăcea mult să‐i scarpini pe burtă, se puneau imediat cu copituțele în sus și te invitau să pui mâna pe ei. I‐am asociat dintotdeauna cu cățeii. Și numele Rostogol tot de la un cățel l‐am luat. Am cunoscut pe cineva din Deltă care avea un cățel mic, alb și cu părul mare, pe care‐l chema Rostogol.

Crezi că și animalele mai oropsite sau mai bătute de soarta precum porcii pot deveni eroi într‐o carte sau într‐un film?

Sigur că da, orice animal sau obiect poate deveni personaj. Dar pentru asta trebuie ca cititorul să se lase purtat de poveste și să creadă – în timp ce citește – că ce e scris acolo e posibil în universul cărții.

Care sunt calitățile și defectele lui Rostogol? Ce îl face un personaj?

Rostogol a fost foarte pasiv în primele două cărți. El nu a vorbit deloc. Abia acum, în Rostogol și vulcanii noroioși, a început să scrie poezii și să le recite. În primele două, totul se întâmplă pe lângă el, el este în centru, dar nu el e personajul principal. Așadar, începem să‐l descoperim (îl descoperim cu toții – întâi eu, apoi cititorii) abia acum. E un purcel muncitor și supus, care‐și dorește și el, ca toată lumea, să aibă prieteni și să fie iubit.

Care este animalul tău favorit din lumea reală?

Aș zice că delfinii sunt favoriții. Îmi plac mult viețuitoarele marine și mediul acvatic în general. Iar delfinii îmi plac atât de mult pentru că sunt inteligenți și se joacă.

Care este animalul tău imaginar favorit?

Când eram mică eram fascinată de Tragempinge, antilopa pe care o salvase Doctorul Aumădoare.

Cărțile tale reprezintă de fapt o fabulă modernă? Asta a fost intenția ta?

Nu, nicidecum. Intenția mea a fost să spun o poveste amuzantă cu animale. Dar pentru că modelele pentru aceste animale au fost de fapt oameni, cu toate necazurile și bucuriile lor, cu toate greutățile și recompensele vieții de azi, a ieșit fără să vreau ceva ce poate fi văzut la un moment dat și ca o fabulă modernă.

Tu scrii și pentru cititori adulți. Când te simți mai în largul tău – atunci când scrii pentru copii sau pentru adulți?

Când scriu pentru copii. Mă simt mai liberă și e mult mai amuzant și pentru mine, văd personajele în minte și râd alături de ele.

Ce părere au copiii cititori cu care te‐ai întâlnit despre Rostogol?

Mi‐au dat de înțeles că le place, deși mi‐au pus întrebări încuietoare despre vârsta lui Rostogol de la o carte la alta sau despre lucruri care nu aveau prea multă logică în poveste (cum ar fi dorința lui Socott de a‐l da vulpiței să‐l mănânce). Cel mai amuzant moment a fost într‐o întâlnire cu copiii la Iași, când un băiețel foarte mic, care știa pesemne că scriitorii n‐o duc prea bine, m‐a întrebat îngrijorat dacă am o viață grea. A trebuit să‐l liniștesc și să‐i spun că sunt bine, mulțumesc.

Interviu realizat de Adina Popescu. 

Interviul a fost publicat în numărul Ordinul Povestitorilor #7.

12 recomandări pentru ultimele zile relaxante de toamnă

Sezonul cărților pentru zile friguroase e oficial aici. Pregătiți-vă o pătură pufoasă, ceaiul preferat și un carnețel în care să notați recomandările noastre. Iată mai jos 12 noutăți pentru ultimele weekenduri de toamnă.

Vlad și Cartea cu Genius

Rostogol merge acasă (#1), Lavinia Braniște 

După o carieră îndelungată, doamna Flavia, o barză inimoasă, așteaptă să iasă la pensie. Toată viața a zburat de colo, colo ducându-i pe bebeluși la mama lor. Încă un transport și gata: porcușorul Rostogol, ultimul din cei unsprezece frați transportați de ea, e însă și cel mai greu. În plus, are rău de înălțime. Trebuie să meargă pe jos și totul se complică: un vulpoi și trei corbi au pus ochii pe micul Rostogol.

Veverița Tremurici își găsește un prieten, Mélanie Watt

Veverița Tremurici nu are prieteni. Cum să lege prietenii, când lumea e plină de iepurași periculoși, de castori răutăcioși și de piranha? Pentru mai multă siguranță, își petrece timpul în copac, citind cartea de telefoane, fluierând și tricotând de zor. Asta până într-o bună zi, când ia o hotărâre curajoasă: se va împrieteni cu un peștișor auriu și neprimejdios. Dar planul ei ia o turnură neprevăzută și se trezește urmărită pas cu pas de un patruped dubios! Va supraviețui ea oare calvarului? Va înflori din toată aventura o nouă peietenie?

Arthur

Bob, Wendy Mass, Rebecca Stead

Multe lucruri se pot ascunde într-un dulap. De exemplu: e verde, nu prea înalt, e costumat în găină, locuiește în Australia, îi plac la nebunie jeleurile din lemn-dulce, joacă șah și învață cuvinte din dicționar. E greu de ghicit ce este. Nici el nu știe sigur ce sau cine e. Știe doar că îl cheamă Bob. Și nici Livy, cea mai bună prietenă a lui, nu prea își amintește. Au trecut cinci ani de când s-au văzut ultima oară. Așa că Livy începe să investigheze misterul lui Bob și încearcă să îl ajute să-și descopere identitatea și familia, iar împreună vor cunoaște magia aceea specială care durează pentru totdeauna: prietenia.

Cei cinci faimoși: Cei cinci pe insula comorii, Enid Mary Blyton

Anne, Dick și Julian, aflați în vacanță la domnișoara George, pleacă zi de zi cu barca să exploreze insula Kirrin, cu pachețelul de prânz pregătit de mătușa Fanny și însoțiți de câinele Timmy. Joaca lor se transformă într-o aventură periculoasă când copiii află ce se ascunde în temnițele castelului părăsit. Dar miza e foarte mare și pe lângă asta mai au o misiune: trebuie neapărat să ajungă în timp util la masă, altfel mătușa Fanny se va supăra foc!

Youngart

Anna și Omul Rândunică de Gavriel Savit

Totul începe pe 6 noiembrie 1939, când tatăl Annei, profesor de lingvistică în Cracovia, dispare fără urmă, lăsându-și fetița singură în Polonia invadată și de germani, și de ruși, în zorii celui de-al Doilea Război Mondial. Niciunul dintre vechii prieteni și niciuna dintre multele limbi pe care le cunoaște nu-i sunt de folos și totul pare pierdut, până ce Anna îl întâlnește pe Omul Rândunică, un bărbat înalt, slab, cu degete subțiri și o privire care-i poate îmblânzi pe soldații nemți și pe țăranii polonezi deopotrivă. Împreună pornesc într-o aventură plină de peripeții și, încercând să fugă din fața Lupilor din cauza cărora Anna a rămas fără tată, pătrund pe tărâmul Marelui Urs.

Miss Peregrine 5. Divanul păsărilor,Ransom Riggs

Cu gură de moarte, H îi încredințează lui Jacob o misiune ieșită din comun: să se asigure că Noor Pradesh, o deosebită nouă în lumea lor, ajunge în siguranță în grija ultimului vânător de strigoi, o femeie pe nume V. Doar că sunt mulți cei care se țin pe urmele lui Noor și-i vor răul și, în plus, se pare că fata e subiectul unei profeții străvechi care prevestește apocalipsa inevitabilă. Jacob înțelege curând că, pentru a salva bizara și fascinanta lume a deosebiților, trebuie să o salveze mai întâi pe Noor și să-și ducă misiunea la bun sfârșit.

Grafic

Saga #1, Brian K. Vaughan, Fiona Staples     

Războiul intergalactic pare să nu se mai sfârșească. Într-un univers din ce în ce mai primejdios și mai haotic, Alana și Marko, doi soldați din tabere opuse, se îndrăgostesc și riscă totul ca să aducă pe lume o nouă viață. Saga este povestea dramatică a unei tinere familii care se zbate să-i ofere fiicei lor un viitor, departe de conflictul și ura care au pus stăpânire pe lumile din jur.

 

Surori, Raina Telgemeier

Raina de-abia așteaptă să aibă o soră, dar, când se naște Amara, lucrurile nu sunt chiar roz. Amara e simpatică, dar și morocănoasă și irascibilă și preferă să se joace de una singură. Relația lor nu se îmbunătățește odată cu trecerea anilor. În plus, acum au și un frate mai mic și, parcă de ceva vreme încoace, părinții lor nu se mai înțeleg la fel de bine. Raina și Amara trebuie să găsească o cale să fie alături una de alta ⎯ doar sunt surori, nu?

Art

Ochi-de-pisică, Margaret Atwood

Astăzi o pictoriță celebră, ale cărei lucrări stârnesc controverse în rândul criticilor și-al consumatorilor de artă plastică, Elaine era cândva doar o fetiță supusă întru totul toanelor și personalității Cordeliei, cea mai bună prietenă a ei din copilărie și, totodată, persoana care-i inspira cele mai mari neliniști. Abordând în plan central un subiect destul de rar întâlnit în literatură – bullying-ul ul între fete -, dar și implicațiile psihologice ale amintirilor reprimate care definesc personalitatea unui om și trasează traiectoria unei vieți, alături de frământările unei femei ajunse la vârsta de mijloc fără sentimentul împlinirii, Margaret Atwood creează în plan secundar un potret al Canadei secolului XX, conturat prin abundența comentariilor la adresa peisajului politic și social al țării.

Femeia stângace, Peter Handke

În timpul unei cine cu soțul ei, Bruno, proaspăt întors dintr-o călătorie de afaceri, Marianne are revelația clară a unui fapt: mai devreme sau mai târziu, Bruno o va părăsi. Pentru că nu vrea să înfrunte acest moment, care ar putea totuși să nu aibă loc niciodată, femeia decide să-și alunge soțul, să învețe să se descurce fără el și să-și crească singură copilul, lucruri care se dovedesc extrem de complicate și care o duc aproape de depresie.

Paladin

Portalul Albuquerque, Peter Clines

Profesorul de liceu Mike Erikson e foarte mulțumit de slujba pe care o are și de traiul său liniștit; deși posedă un coeficient de inteligență ce se învecinează cu geniul, a decis să ducă o viață cât mai normală posibil. Un vechi prieten îl convinge însă să-l ajute să afle ce nu este în regulă cu proiectul secret pe care îl finanțează. Privit inițial cu suspiciune de către cercetătorii care lucrează la proiect, Mike trebuie să afle ce se întâmplă și dacă experimentul a deviat de la scopul propus. Pe măsură ce investigațiile avansează, el începe să se teamă de răspunsul găsit – s-ar putea să fie doar o chestiune de timp până când proiectul va distruge viața pe Pământ.

Germenul Andromeda, Michael Crichton

Lumea se poate sfârși în orice clipă. Poate fi un cataclism natural. Sau un fenomen cosmic. Dar cel mai probabil va fi o eroare umană. Numărătoarea inversă a omenirii este declanșată atunci când un germene de natură extraterestră extrem de versatil ajunge pe Pământ și provoacă instantaneu moartea tuturor locuitorilor unui orășel. Singurii supraviețuitori, un nou-născut și un bătrân, reprezintă răspunsul căutat de oamenii de știință. Tot ce au de făcut este să înșele timpul.

Sunteți pregătiți pentru o poveste grimminală?

O poveste grimminală este o alternativă îndrăzneaţă la basmele clasice, în care cei doi fraţi înfruntă mai multe personaje malefice, de la diavol la un dragon uriaş, ba chiar şi Luna de pe cer, căreia se pare că-i place să mănânce copilaşi. 

Hänsel și Gretel sunt copii ai unor regi cărora le place (nu știu dacă chiar le place, dar sigur o fac) să-și decapiteze copiii. Pentru că nici lui Hänsel, nici lui Gretel, nu le surâde ideea de a rămâne fără cap (încă nu am cunoscut pe cineva care să-și dorească așa ceva, adică sincer cum ai mai putea să mănânci înghețată fără cap!?!?!?) cei doi decid să plece în lumea largă. Bineînțeles, dăăăăh! Și pentru că într-o lume în care părinții sunt duși cu capul atât de tare încât vor să ia capul unor copii, Hänsel și Gretel ajung să înfrunte un dragon, dar nu orice fel de dragon, ci tocmai unul care atacă regatul părinților lor și care are un secret atât de înfricoșător încât nimeni nu s-ar mira dacă ar plânge în fiecare noapte din pricina lui. A secretului.

Ce nu-ți spune nimeni, cu excepția mea în rândurile care urmează, e că poveștile pe care le știi, pe care ți le citesc părinții sau profesorii nu sunt poveștile adevărate. Adică acum foarte mult timp, poveștile pentru copii erau foarte înspăimântătoare! Și violente! Și erau așa pentru că oamenii nu prea se puteau proteja de foarte multe lucruri și nici nu le puteau explica. Astfel încât s-au apucat să inventeze povești care să bage în sperieți atât de rău copiii încât să ajungă și ei adulți cu mintea creață care credeau în vrăjitori, monștrii, dragoni și altele. Astfel de oameni încă mai există, dar din alte motive decât poveștile din copilărie.

Oricum, scriitorul Adam Gidwitz își aduce aminte de aceste povești așa cum erau ele spuse în trecut și decide să scrie o poveste sângeroasă și înspăimântătoare care poate părea chiar stupidă pentru noi. Lucru absolut normal pentru că noi, cel puțin teoretic, știm în ziua de azi că nu există monștrii sau dragoni sau alte lucruri dubioase ca-n povestea grimminală. Și mai sigur este că poveștile precum cele scrise de Adam Gidwitz (dacă-l spui repede, repede și de mai multe ori, sună de parcă ai spune guiț! asta chiar pare amuzant!) sunt terifiante și amuzante tocmai pentru că sunt ciudate și inventate.

Trebuie să-ți mai zic ceva înainte de a se termina pagina pe care scriu: îți trebuie curaj, dar sigur ai curaj, ca să citești această carte. Și nu doar curaj din ăla pe care-l găsești pe toate drumurile, ci curaj de erou adevărat, curaj pe care-l construiești și poți să-l ai doar citind cărți și știind lucruri, acel gen de curaj pe care și-l doresc toți oamenii, dar pe care doar copii îl pot avea și pe care oamenii cei mari îl înțeleg mai greu. Genul de curaj care te face să ai aventuri nemaipomenite și prieteni nemaivăzuți!

Un text de Răzvan Zamfirescu

Al cincilea val #1, Rick Yancey – fragment

Dacă ne-ar vizita vreodată extratereştrii, cred că ar fi ca atunci când Cristofor Columb a debarcat pentru prima dată în America. N-a ieşit prea bine pentru amerindieni.

STEPHEN HAWKING

Intruziune: 1995
Nimeni nu se va trezi. Femeia care doarme nu va simţi nimic dimineaţă, va avea doar o senzaţie vagă de nelinişte şi sentimentul puternic că cineva o priveşte. Teama i se va estompa în mai puţin de o zi şi curând va uita de ea. Amintirea visului va persista ceva mai mult. În visul femeii, o bufniţă mare stă cocoţată pe pervaz, holbându-se la ea prin fereastră cu ochi imenşi, conturaţi cu alb. Nu se va trezi. Nici ea şi nici bărbatul care doarme alături. Umbra care pluteşte deasupra lor nu le va tulbura somnul. Iar cel pe care îl caută umbra – copilul din pântecele femeii adormite – nu va simţi nimic. Intruziunea nu lasă urme, nu agresează nici măcar o celulă din corpul ei sau al copilului.
Totul se sfârşeşte în mai puţin de un minut. Umbra se retrage. Mai rămân doar bărbatul, femeia, copilul din pântecele ei şi intrusul dinăuntrul copilului, dormind cu toţii.
Femeia și bărbatul se vor trezi dimineaţă, copilul câteva luni mai târziu, când se va naște.
Intrusul dinăuntrul lui va continua să doarmă şi nu se va trezi câţiva ani buni, când neliniştea mamei şi amintirea acelui vis se vor fi şters demult.
Cinci ani mai târziu, în timpul unei vizite la grădina zoologică împreună cu copilul, femeia va vedea o bufniţă asemenea celei din vis. Imaginea o va tulbura fără să înţeleagă de ce.
Nu e prima persoană care visează bufniţe în întuneric. Nu va fi nici ultima.

I
Ultimul istoric

Extratereştrii sunt proşti.
Nu vorbesc despre extratereştrii adevăraţi. Ceilalţi nu sunt proşti. Ceilalţi sunt atât de avansaţi faţă de noi, încât e ca şi cum ai compara cel mai prost om cu cel mai deștept
câine. Nu există termen de comparaţie. Nu, vorbesc despre extratereştrii din capul nostru. Cei pe care i-am inventat noi, cei pe care-i tot inventăm de când ne-am dat seama că luminiţele alea strălucitoare de pe cer sunt nişte sori la fel ca al nostru, care probabil
au planete la fel ca a noastră, care se învârtesc în jurul lor.
Extratereştrii pe care ni-i imaginăm, aceia care am vrea să ne atace, extratereştrii umani. I-aţi văzut de un milion de ori. Se năpustesc din cer în farfuriile lor zburătoare ca să distrugă New Yorkul şi Tokio şi Londra sau defi lează pe câmpuri în maşinării imense care arată ca nişte păianjeni mecanici, trăgând cu arme cu laser şi mereu, dar mereu, oamenii dau uitării toate neînţelegerile şi îşi unesc forţele ca să înfrângă hoarda extraterestră. David îl omoară pe Goliat şi toţi (mai puţin Goliat) se întorc fericiţi pe la casele lor. Ce tâmpenie!
E ca şi cum un gândac şi-ar construi o strategie ca să învingă pantoful care e pe cale să-l strivească. Nu bag mâna-n foc, dar sunt aproape sigură că Ceilalţi ştiau cum ne-am imaginat noi că arată extratereştrii.

Şi pun pariu că li s-a părut al naibii de amuzant. Cred că se ţineau cu mâinile de burtă de râs. Asta dacă au simţul umorului… sau burţi. Cred că au râs aşa cum râdem noi când un câine face ceva foarte drăguţ şi tembel. „Ah, ce drăguţi şi tembeli sunt oamenii! Ei cred că noi gândim ca ei! Nu-i aşa că e adorabil?“
Uitaţi de farfuriile zburătoare şi omuleţi verzi şi păianjeni mecanici uriaşi care scuipă raze ucigătoare. Uitaţi de bătăliile legendare cu tancuri şi avioane de luptă şi de victoria noastră fi nală – bătăioşii, nesupuşii, cutezătorii oameni împotriva furnicarului cu ochi de gândaci. Toate astea sunt la fel de departe de adevăr precum era planeta lor muribundă de planeta noastră plină de viaţă. Adevărul este că, odată ce ne-au găsit, am fost terminaţi.

2

Uneori mă gândesc că e posibil să fi u ultimul om de pe pământ. Asta înseamnă că sunt ultima fi ință umană din Univers. Știu că e o prostie. Nu se poate să-i fi omorât pe toţi…
Îmi dau seama însă, că s-ar putea întâmpla, în cele din urmă. Şi apoi mă gândesc că asta e exact ce vor Ceilalţi să gândesc.
Mai ţineţi minte dinozaurii? Ei bine… Deci probabil că nu sunt ultimul om de pe pământ, dar sunt printre ultimii. Complet singură – şi foarte probabil aşa voi rămâne – până când cel de-Al Patrulea Val va trece şi mă va lua cu el.
Ăsta e unul dintre gândurile mele nocturne. Un gând în genul vai-de-mine-sunt-mâncată de la ora trei dimineaţa. Când mă fac covrig, atât de speriată că nici nu pot închide ochii, când mă înec atât de adânc în frică încât trebuie să-mi reamintesc să respir, să-mi rog inima să continue să bată. Când creierul mi-o ia razna și sare ca un CD zgâriat.
„Singură, singură, singură, Cassie eşti singură.“ Aşa mă cheamă. Cassie. Cassie nu vine de la Cassandra. Nici de la Cassidy. Ci de la Cassiopeia, constelaţia de pe cerul nordic, cu regina cea frumoasă, dar orgolioasă, legată de tronul ceresc de către Poseidon, zeul apelor, drept pedeapsă pentru mândria ei.
În greacă numele meu înseamnă „Cea ale cărei cuvinte se fac cunoscute.“ Părinţii mei nu ştiau nimic despre acest mit. Şi-au spus doar că e un nume frumos.
Chiar şi atunci când mai existau încă oameni care să mă strige pe nume, nimeni nu mă striga Cassiopeia. În afară de tata. Care-mi zicea aşa doar atunci când mă tachina. Şi mereu cu un accent italian foarte prost: „Cas-iii-oo-PEE-a“.
Mă scotea din minţi. Nu mi se părea nici amuzant, nici simpatic şi mă făcea să-mi urăsc propriul nume.
— Mă cheamă Cassie! urlam la el. Scurt, Cassie! Acum aș da orice să-l aud pronunţându-l măcar o dată. Când am împlinit doisprezece ani – cu patru ani înainte de Sosire – tata mi-a adus un telescop de ziua mea. Într-o seară de toamnă, când văzduhul era rece şi limpede, l-a montat în curtea din spate şi mi-a arătat constelaţia.
—Vezi? Arată ca un M, a zis el.
— De ce au botezat-o Cassiopeia dacă e în formă de M? am întrebat. De la ce vine M-ul?
— Păi… nu ştiu dacă vine de la ceva, a răspuns tata zâmbind.
Mama îi spunea mereu că zâmbetul e punctul lui forte, aşa că îl folosea des, mai ales după ce a început să chelească. Ca să atragă privirea oamenilor spre partea inferioară a feţei.
— Aşa că poate să fi e de la ce vrei tu! Ce părere ai despre minunată? Sau măreaţă? Sau maestră?
Şi-a lăsat mâna pe umărul meu, în timp ce priveam prin lentile cele cinci stele arzând la peste cincizeci de ani lumină distanţă de locul în care ne afl am. Simţeam respiraţia tatei pe obraz, caldă şi umedă în aerul rece şi uscat de toamnă. Respiraţia lui era atât de aproape, stelele din Cassiopeia atât de departe.
Acum stelele par mult mai aproape. La o distanţă mai mică decât cele patru sute de milioane de kilometri cât sunt până la ele. Sufi cient de mică încât să poţi întinde mâna până la ele, sufi cient cât să le ating, cât să mă atingă şi ele la rândul lor. Sunt la fel de aproape de mine ca respirația lui de atunci. Vorbesc ca un om nebun. Oare sunt nebună? Mi-am pierdut minţile? Poţi să spui despre cineva că e nebun doar dacă mai e şi altcineva prin preajmă care să fi e normal. La fel e şi cu binele şi răul. Dacă totul ar fi bun, atunci nimic n-ar fi bun.
Uau. Asta chiar că sună… a nebunie. Nebunia: noua normalitate. Cred că aş putea spune că sunt nebună din moment ce mai există o persoană cu care mă pot compara: eu însămi. Nu eu, cea de acum, cea care tremură într-un cort în mijlocul pădurii, prea speriată să-şi scoată măcar capul din sacul de dormit. Nu despre această Cassie e vorba. Nu, mă refeream la Cassie cea de dinainte de Sosire, de dinainte ca Ceilalţi să-şi mişte fundurile lor de extratereştri până aici. Eu, cea de doisprezece ani, cea care avea ca singure probleme pistruii mărunţi de pe nas, părul ondulat care nu stătea în niciun fel şi băiatul drăguţ care o vedea în fi ecare zi, fără să aibă habar că ea există. Cassie cea care abia se obişnuia cu gândul că este un om normal. Că arată normal. Că e normal la şcoală. La fel şi la karate şi la fotbal. Practic, singurele lucruri deosebite la ea erau numele ciudat – Cassie de la Cassiopeia, de care oricum nu ştia nimeni – şi abilitatea de a-şi atinge nasul cu vârful limbii, un talent care deja nu mai era aşa de impresionant de când ajunsese în şcoala generală.
După standardele acelei Cassie, probabil că sunt nebună. După mine, ea e cea clar nebună. Uneori ţip la ea, la Cassie cea de doişpe ani, mă iau de părul ei sau de nume, sau de faptul că e pur şi simplu normală.
— Ce faci? strig. Tu nu ştii ce o să se-ntâmple? Dar nu-i corect. Adevărul e că nu ştia, n-avea de unde, şi ăsta era norocul ei şi de-asta mi-e atât de dor de ea, mai mult decât de oricine, ca să fi u sinceră. Atunci când plâng – când îmi dau voie să plâng – pentru ea plâng. Nu plâng pentru mine. Plâng pentru Cassie cea care nu mai este. Şi mă întreb ce ar crede acea Cassie despre mine. Despre Cassie cea care ucide.

Interviu cu Mariana Enriquez: „Istoria sumbră e prielnică pentru literatură”

Ne-am propus ca în luna octombrie să venim cu o listă de recomandări adecvate perioadei, puțin înfricoșătoare, povești reale, ficțiune sau inspirate din realitate, toate având o doză de mister care te va pune puțin pe gânduri. Spargem gheața cu o serie de Q & A cu Mariana Enriquez.

Bongani Kona: Multe din povestirile din Ce-am pierdut în foc au ceva neliniștitor, straniu și misterios, dar dincolo de asta se poate simți dragostea pentru actul povestirii. Cu ce fel de povești ai crescut în anii copilăriei tale în Buenos Aires?

Mariana Enríquez: Am crescut la periferia orașului Buenos Aires, ceea ce noi numim „Conurbano”, într-un orășel pe nume Lanús. E un cartier care n-are nimic în comun cu viața literară sau intelectuală: un pic dur, cu multe fabrici care în copilăria mea începuseră să se închidă, în esență un loc al clasei muncitoare, unul care pe deasupra mai e și urât. Mie-mi place, dar n-are nimic idilic sau ceva care să aducă a natură. Însă părinții mei erau cititori avizi și aveau o colecție imensă de cărți. Orice de la literatură argentiniană la literatură europeană, americană sau sud-americană, de la García Márquez la Capote și Poe. Îmi plăceau Baudelaire și surorile Brontë, am fost întotdeauna atrasă de poveștile sumbre. Nu existau restricții și puteam citi orice. Cred că era o modalitate de a-mi imagina că trăiam într-un loc mai frumos sau mai interesant. În plus, bunica mea era o povestitoare involuntară. Nu cred că-i plăcea să spună povești, dar asta făcea parte din cultura ei – era fiica unor imigranți italieni care veniseră din nordul Argentinei, o zonă rurală și plină de superstiții, foarte diferită de Buenos Aires.

Bongani Kona: În Casa Adelei, mama naratoarei îi interzice să urmărească filme de groază pentru că este „prea mică”. Mulți părinți au tendința să-și apere copiii de ororile lumii. Mă întreb dacă ăsta a fost și cazul tău. 1976–1983 a fost o perioadă grotesc de violentă în istoria Argentinei. Mii de oameni dispăreau sau erau torturați și uciși. În copilăria ta, cât de conștientă erai de ceea ce se întâmpla? Ți se ascundeau anumite povești?

Mariana Enríquez: Trebuie să ții cont de faptul că dictatura din Argentina a fost incredibil de violentă, dar într-un mod secret. Mii de oameni au fost torturați și uciși, într-adevăr, dar lucrurile astea au fost ascunse cu succes de populație. Mulți oameni spun și astăzi că nu erau la curent cu amploarea ororilor – și nu spun minciuni. Armata nu împușca oamenii pe stradă. Îi răpea și îi ducea în centre de detenție clandestine. Desigur, asta a stârnit multă frică, în mare parte frica de necunoscut, teama de a nu ști ce se întâmplă cu adevărat. Chiar și cei dispăruți: situația era fantasmagorică. Părinții mei erau la curent, dar vorbeau despre asta în șoaptă și, de fiecare dată când înțelegeam ceva, îmi atrăgeau atenția să nu spun nimic în afara casei. Iar „în afara casei” însemna la școală, la petrecerile onomastice sau oriunde în viața de zi cu zi. Așa că eram la curent, pentru că părinții mei erau la curent, dar nu existau semne clare de violență, nu pentru un copil, în orice caz. Doar uneori apăreau zvonuri despre câte un vecin care „plecase”, pentru a nu se mai întoarce niciodată, sau despre militarii care supravegheau podul… Era un secret, un secret teribil. Când s-a sfârșit, a fost ca o explozie. Detaliile înfiorătoare erau peste tot, la televizor, în reviste, și, bineînțeles, în procesele generalilor unde victimele relatau ce li se întâmplase, iar cruzimea era explicită. Îmi amintesc cât de îngrozită eram citind despre toate aceste lucruri. Cred că au fost primele povești de groază pe care le-am citit. Părinții nu mi-au ascuns nimic, dimpotrivă. Voiau ca eu să știu. Pentru ei și pentru mulți alți argentinieni, amintirea celor întâmplate reprezenta o declarație politică.

Bongani Kona: În ciuda acestei istorii sumbre, ai spus că în Argentina există „un mare entuziasm pentru a scrie”. De unde crezi că vine acest entuziasm? Și când ai început să scrii? A fost ceva ce ai vrut să faci dintotdeauna?

Mariana Enríquez: O istorie sumbră e prielnică pentru literatură. Multe fantome, multe probleme. Ce mă miră, mai degrabă, e faptul că există entuziasm după atâtea crize economice. În timpul vieții mele am trăit cel puțin două de proporții și am 44 de ani. Dar, cumva, asta pare să fie un imbold. În ce mă privește, nu îmi doream neapărat să scriu atunci când am început. Am publicat un roman la vârsta de 21 de ani. O editură importantă căuta un roman scris de cineva tânăr, cu o tematică „tinerească”. Romanul se numește Bajar es lo peor și e un amestec de Bret Easton Ellis timpuriu și sensibilități gotice. Îl scrisesem pentru mine, fără speranța că aș putea să-l public, și am ajuns la editură întâmplător, printr-o serie de legături ciudate. Pe atunci studiam jurnalismul în La Plata, un oraș studențesc, și eram o tânără destul de impulsivă. După ce romanul a fost publicat și am mai scris încă unul, s-ar zice că mi-am dat seama că asta vreau să fac. Dar a durat ceva.

McSWEENEY’S: Cum procedezi când scrii povestiri despre crime? Începi cu un personaj sau cu o situație anume?

Mariana Enríquez: De obicei, nu scriu povești despre crime – însă scriu ficțiune întunecată, așa că povestirile mele implică uneori o crimă. Cea din Copilul jegos e inspirată parțial de un asasinat care a avut loc în urmă cu cinci ani, în provincia Corrientes. Băiatul mort se numea Ramoncito și trăia pe stradă. Crima n-a stârnit prea multe ecouri în presă – oricum, nu pe cât ar fi trebuit – din cauza implicațiilor politice și a detaliilor oribile care au ieșit la iveală. A fost ciudat – lăsa impresia unei crime care e ținută ascunsă. Există o carte de investigație pe tema asta, La misa del diablo (Liturghia diavolului), de Miguel Prenz, care nu s-a bucurat de succes la public, deși e foarte bună. De acolo am preluat informațiile de bază. Apoi am lăsat totul să se amplifice și să crească, așa cum fac cu toate povestirile mele. Am hotărât să nu fie o proză condusă de intrigă, ci am optat pentru o atmosferă stranie, aproape halucinatorie.

Întrebări preluate și traduse de pe johannesburgreviewofbooks.com (Bongani Kona), electricliterature.com (Adam Vitcavage), mcsweeneys.net, lithub.com (David Leo Rice).

Un text de Ema Cojocaru

Scarrytober – recomandări de lectură pentru luna octombrie

Când spunem octombrie, ne gândim exact la acel moment al lunii încărcat cu petreceri tematice, costume de Halloween, povești înfricoșătoare și magazine pline de accesorii dedicate evenimentului lunii. Scarrytober bate la ușă, așa că v-am pregătit o serie de titluri care să vă pregătească pentru Halloween. Vrăjitoare, suspans, acțiune, secrete și aventuri, toate în lista noastră de recomandări din luna octombrie pentru cei mici și pentru cei mari.

Vlad și Cartea cu Genius

  1. Strega Nona, Tomie dePaola

Într-un orăşel din Calabria trăia odată, demult, o femeie bătrână căreia toţi locuitorii îi ziceau Strega Nona, adică „Bunica Vrăjitoare“. Şi, chiar dacă toţi vorbeau despre ea numai în şoaptă, la ea se duceau când aveau vreun necaz. Ba până şi preotul şi măicuţele de la mânăstire se duceau la ea, pentru că Strega Nona chiar avea puteri magice.

  1. Jumanji, Chris Van Allsburg

Rămaşi singuri acasă, Judy şi Peter se plictisesc teribil. Dar odată ce descoperă JUMANJI, un joc misterios, lucrurile iau o întorsătură neaşteptată. Ultimele rânduri de la instrucțiuni, scrise cu litere mari, nu le spun nimic celor doi frați: „ODATĂ CE AȚI ÎNCEPUT UN JOC JUMANJI, EL NU SE VA SFÂRȘI PÂNĂ CÂND UN JUCĂTOR NU VA AJUNGE ÎN ORAȘUL DE AUR.“ În clipa în care un leu – un leu adevărat, mare și înfricoșător – intră în sufragerie, cei doi încearcă să pună capăt jocului, dar își dau seama că trebuie să continue să dea cu zarul.

Editura Arthur

  1. O poveste griminală, Adam Gidwitz

O poveste grimminală este o alternativă îndrăzneaţă la basmele clasice, în care cei doi fraţi înfruntă mai multe personaje malefice, de la diavol la un dragon uriaş, ba chiar şi Luna de pe cer, căreia se pare că-i place să mănânce copilaşi. Hänsel şi Gretel le vor dovedi atât regelui şi reginei, părinţii lor, cât şi tuturor locuitorilor din regatul Grimm că dragostea, prietenia şi curajul pot învinge răul şi pot face orice posibil. Şi au trăit fericiţi… Sau?

  1. O vrăjitoare îngrozitoare, Jill Murphy

Mildred Hubble are cele mai nobile intenţii. Vrea să fie o elevă model, o prietenă bună şi, mai ales, o vrăjitoare pe măsura aşteptărilor celor din jur. Dar cu toată străduinţa şi încercările ei de a se ţine departe de necazuri, Mildred intră în cele mai grozave încurcături. E drept, uneori nici sorţii nu sunt de partea ei: colegele îi joacă feste vrăjitoreşti, pisoiul Dunguliţă nu se poate ţine drept pe mătură, nici vrăjile nu-i ies tocmai bine. Ce mai! Mildred e cea mai îngrozitoare vrăjitoare care a trecut vreodată pe la Academia de vrăjitoare a doamnei Cackle.

Editura Youngart

  1. Miss Peregrine 1. Căminul copiilor deosebiți, Ransom Riggs

O tragedie îl aruncă pe tânărul Jacob, în vârstă de doar şaisprezece ani, pe o insulă izolată. Aici descoperă ruinele căminului “pentru copii deosebiţi” al domnişoarei Peregrine. Pe măsură de Jacob înaintează pe holurile şi prin dormitoarele părăsite, îşi dă seama că  cei care s-au adăpostit cândva acolo au fost mai mult decât deosebiţi. Poate că nu întâmplător au fost trimişi într-un loc uitat de lume. Şi, oricât de bizar ar suna, ar putea fi încă în viaţă. Un roman fascinant, ilustrat cu fotografii tulburătoare, care-i va încânta pe adulţi, pe tineri şi pe toţi cei care vor să se bucure de o aventură în lumea umbrelor.

O poveste frumoasă şi excentrică, care se distinge prin personajele bine construite, un spaţiu realist şi nişte monştri care îţi dau fiori. (Publishers Weekly)

  1. Al cincilea val #1, Rick Yancey

O invazie extraterestră distruge omenirea în patru Valuri succesive de nenorociri. Dar Al Cincilea Val este cel mai periculos, pentru că de data asta puţinii pământeni rămaşi în viaţă nu ştiu nici măcar ce îi ameninţă, cu atât mai puţin cum să înfrunte pericolul. Cassie, o adolescentă curajoasă de 16 ani, are o singură dorinţă: să îşi salveze frăţiorul – iar pentru asta nu se dă în lături de la nimic.

Fascinant şi original, Al Cincilea Val este un roman-tsunami care te prinde şi nu-ţi mai dă drumul. O poveste post-apocaliptică despre o invazie extraterestră, cu o eroină inteligentă şi vulnerabilă în mijlocul acţiunii. (New York Times)

MiniGrafic & Grafic

  1. Amuleta. Cartea întâi. Păstrătoarea pietrei, Kazu Kibuishi

Navin și Emily se mută cu mama lor într-o casă veche și de mult abandonată, care i-a aparținut străbunicului Silas Charnon. Dar viața liniștită la care speră cei trei e încă departe. Mama e răpită de o creatură sinistră, iar copiii pornesc într-o primejdioasă misiune de salvare. Aventura lor îi poartă pe un tărâm misterios unde pericolele pândesc la fiecare pas. Amuleta lui Silas i-ar putea salva, însă Emily va trebui să învețe să-i stăpânească puterea.

  1. V de la Vendetta, Alan Moore și David Lloyd

Într-un viitor distopic, după ce fața Planetei a fost schimbată de un război devastator, în Anglia puterea este preluată de un regim totalitar, neofascist, al cărui scop declarat este de a restabili ordinea. Dar aici ordine înseamnă teroare, pierderea libertății, lagăre de reeducare, foamete. Un singur om îndrăznește să lupte împotriva opresiunii: V. Arma lui: anarhia. Acolo unde linia dintre bine și rău se confundă, unde libertatea individului nu mai înseamnă nimic, unde a dispărut orice speranță, doar misteriosul V se mai împotrivește regimului.

V de la Vendetta e o poveste impresionantă despre libertate, o carte-cult esențială nu doar pentru fanii romanelor grafice, ci și pentru cititorii pasionați.

Editura Art & Musai

  1. Ce-am pierdut în foc, Mariana Enriquez

Universul Marianei Enriquez este populat de femei, dar nu e unul blând. Este bizar în cel mai sofisticat și mai neliniștitor mod cu putință, cu atât mai diabolic cu cât straniul irumpe din țesătura banală a vieții cotidiene. Personajele ei se confruntă cu abuzuri, sărăcie, droguri, criminalitate, trafic de copii, patologii dintre cele mai diverse, diformităţi, violenţă. Fiind jurnalistă de profesie, multe dintre proze pleacă de la întâmplări reale apărute în presa vremii – criminalul în serie copil rămas în istorie sub numele de Piticul Clăpăug, doi adolescenți torturați de poliție într-o suburbie sinistră a Buenos Airesului și forțați să se arunce în apele unui râu poluat -, dar ficțiunea ei împinge totul la un alt nivel.

De mică am adorat literatura horror şi gotică. Cu anii, mi-am lărgit orizonturile literare, dar pentru mine acest gen rămâne la fel de fascinant. E popular, ceea ce-mi place. Provoacă reacţii fizice, ceea ce-mi doresc mereu de la ficţiune. Şi e un gen minunat care-ţi permite să fii extrem de grav şi să atingi subiecte foarte serioase (politica, moartea, frica, insatisfacţia), rămânând în acelaşi timp captivant. Nu ştiu dacă-mi ies toate aceste lucruri în povestirile mele, dar asta încerc să fac. (Mariana Enriquez)

  1. Un proiect sângeros, Graeme Macrae Burnet

O triplă crimă petrecută într-o comunitate mică de arendași din Scoţia anului 1869 duce la arestarea tânărului Roderick Macrae, în vârstă de şaptesprezece ani. Nu există nicio îndoială că el este făptaşul, însă ce motive a avut să comită un gest atât de atroce și de sângeros?

Gândit ca o serie de documente descoperite de autor, romanul excelează în reconstituirea lumii respective, în subtilitatea și complexitatea cu care e conturat personajul principal. Permanenta schimbare a perspectivei în stil Rashomon – trecem prin declarațiile sătenilor, prin relatarea făptașului, prin rapoartele medicale și evaluările psihologice sau prin transcrierea procesului – îi alcătuiește criminalului un portret contradictoriu și-i lasă cititorului toată plăcerea de-a reinterpreta faptele pe măsură ce paginile se succed.

Un proiect sângeros este un roman-puzzle inteligent construit, tulburător și fascinant.

  1. Omul invizibil | serie de autor, H. G. Wells

O prezență cel puțin neobișnuită tulbură liniștea unui sătuc englezesc – un străin acoperit de bandaje, cu o fire neprietenoasă și activități ce stârnesc curiozitatea localnicilor. Curând, ei descoperă că sub deghizarea sa se ascunde o descoperire științifică uluitoare: invizibilitatea. În vreme ce se folosește de această putere în scopuri egoiste și malefice, bărbatul se desprinde treptat de umanitate, devenind un experiment moral eșuat.

Interesul romanului nu constă în conceptele sale științifice, ci în dezvoltarea strălucită a temei invizibilității. Dacă cineva ar putea fi invizibil, atunci ce s-ar întâmpla? (Arthur C. Clarke)

Paladin & Sapiens

  1. Metro 2033, Dmitri Gluhovski

În anul 2033, supraviețuitorii unui război atomic planetar încearcă să-și continue existența sub pământ, în stațiile de metrou din Moscova, unde pericole nebănuite îi așteaptă la tot pasul. În lupta cu Întunecații – creaturi misterioase care trăiesc la suprafață și care coboară în adâncuri în căutarea oamenilor –, Artiom, personajul central al cărții, trece prin experiențe care îi demonstrează că cel mai mare pericol pentru om rămân tot oamenii. Metro 2033 este un roman apocaliptic ce clădește un univers de coșmar pe ruinele lumii imperfecte a zilelor noastre.

Metro 2033 nu este doar o călătorie presărată cu întâmplări ieșite din comun, ci este o incursiune în psihicul uman, o călătorie ce explorează cele mai adânc înrădăcinate frici ale omului. (Fantasy Book Review)

  1. Furia Roșie, Pierce Brown

În viitor, populaţia lumii e împărţită în clase având funcţii strict și clar definite, iar fiecărei clase îi corespunde câte o culoare. Darrow e un Roşu şi un Sondor al Iadului care lucrează în adâncul minelor de pe Marte pentru a face suprafaţa planetei locuibilă. La fel ca toţi cei din neamul lui, trudeşte din greu pentru a oferi un viitor mai bun generaţiilor următoare. Darrow va descoperi însă destul de repede că umanitatea ajunsese demult să populeze planeta Marte, iar cei ca el sunt ţinuţi drept sclavi de o clasă conducătoare decadentă, cea Aurie. Singurul mod în care se poate face dreptate în această societate abuzivă este ca Darrow să se infiltreze în mijlocul Auriilor, devenind unul dintre ei.

Bine ritmat, captivant, excelent scris – genul de roman pe care nu poți să-l lași jos. Abia aștept următorul volum. (Terry Brooks)

  1. Viața secretă a cadavrelor, Mary Roach

Incinerate, înmormântate, îmbălsămate, disecate, furate, fetișizate, cadavrele umane au exercitat mereu o imensă fascinație asupra muritorilor. Cărora dintre întrebările și temerile noastre le pot da ele răspuns? Cum ne pot ajuta concret la rezolvarea problemelor din această viață, căreia nu-i mai aparțin? Mary Roach a adunat materialul acestei cărți memorabile din istoria preocupărilor macabre ale celor vii. Acribia științifică și apetitul autoarei pentru anecdotică fac din Viața secretă a cadavrelor una dintre cele mai serioase, surprinzătoare și… vesele cercetări asupra destinului trupurilor noastre după ce le-am părăsit.

Poate că Moartea este cea care râde la urmă. Până atunci însă, Mary Roach se delectează făcând haz de tot ce e macabru. (Booklist)

„Casa veselă” – o carte complexă și o lectură incomodă

Citiți cărți grafice? Dacă răspunsul este nu, am o provocare pentru voi: intrați în prima librărie, luați Casa veselă de pe raft și răsfoiți volumul. Sau, și mai bine, luați-l acasă, pentru că veți avea parte de o experiență literară neobișnuită. Cartea lui Alison Bechdel este o alegere tocmai bună pentru a vă trezi interesul asupra acestui gen literar, care în România este mai degrabă nepopular (pe nedrept, aș adăuga – ar trebui să scăpăm de prejudecata că benzile desenate sunt doar pentru copii sau adolescenți).

Ce are Casa veselă atât de deosebit? În primul rând, aduce satisfacție până și cititorilor mai pretențioși, prin numeroasele referințe literare – Camus, Proust, Fitzgerald, Oscar Wilde sunt doar câțiva dintre autorii menționați de Alison Bechdel – și prin limbajul elevat, străbătut de sarcasm și presărat cu remarci inteligente. Este o carte complexă, care se citește fără grabă și se digeră lent, dar și o lectură incomodă, care provoacă cititorul prin temele abordate și prin franchețea dezvăluirilor – ca să nu mai spun că unele ilustrații sunt nerecomandate copiilor și pot lua prin surprindere chiar și un cititor matur.

În al doilea rând, textele și ilustrațiile se completează de minune, într-o relatare care curge atât pe plan vizual, cât și pe cel narativ, cu indicii ascunse în imagini și cu o atenție aproape maniacală pentru detalii și conexiunile dintre evenimente. La finalul lecturii, ai senzația că ai citit de fapt o nuvelă consistentă, cu toate că structura ei nu intră în tiparele clasice – iată cum povești memorabile se pot spune și altfel, nu doar prin tradiționala înșiruire de paragrafe.

În al treilea rând, Casa veselă este o poveste adevărată, iar sintagma „viața bate filmul” se aplică cu brio în acest caz: fără pudoare și fără ipocrizie, Alison Bechdel ne introduce în intimitatea familiei sale, unde aparențele maschează tot felul de secrete, conflicte și comportamente disfuncționale. Mi-au plăcut sinceritatea și naturalețea artistei-scriitoare, care vorbește deschis despre relația tensionată cu tatăl ei și despre descoperirea și asumarea propriei orientări sexuale. Viața într-un vechi conac în stil neogotic adaugă o dimensiune pitorească poveștii, iar afacerea familiei – biroul de pompe funebre la care se face referire în titlu – prilejuiește câteva secvențe savuroase, pline de umor negru.

Tatăl autoarei este figura centrală a cărții: Bruce Bechdel, profesor de literatură engleză și antreprenor de pompe funebre, pasionat de restaurare și un adevărat magician al artelor decorative, obsedat de perfecțiune și ocultat de măști construite cu grijă, irascibil și distant, perceput de Alison mai degrabă ca o absență. Literatura devine singurul limbaj prin care tatăl și fiica reușesc să comunice, și, tot prin intermediul literaturii, autoarea încearcă să-și înțeleagă tatăl și să găsească un sens evenimentelor care i-au marcat copilăria și adolescența.

Casa veselă. O tragicomedie de familie, de Alison Bechdel

Grafic Art, 2016, 234 pag.

Traducere din limba engleză de Iulia Gorzo

Un text de Ema Cojocaru postat inițial pe blogul Grafic

Cartea face parte din lista lecturilor din luna august la Pauza de Citit.

„Micuțul Nicolas în vacanță” scris de René Goscinny și ilustrat de Jean-Jacques Sempé

Majoritatea se bucură c-a scăpat de școală, dar dacă vreți să vă distrați grozav, ar fi bine să luați școala în vacanță. S-o aveți la putător, să vă plimbați cu ea până în parc și să vă alăturați aventurilor haioase de care au parte Nicolas și colegii săi de generală. Evident, Nicolas nu e genul de puști care să se distreze doar la școală. Cea mai tare perioadă e, cât se poate de clar, vacanța. Hai să vedem cum se distrează Micuțul Nicolas în vacanță.

Chiar dacă mulți părinți și-l amintesc pe micuțul Nicolas din propriile copilării, asta nu însemnă că nu-i un personaj cool. Chiar mai mult, cărțile cu Nicolas sunt un fel de preistorie a volumelor cu preferații voștri: Greg Heffley, Nate, Timmy Fiasco sau Tom Gates. Dar nu o preistorie din aia cu fosile, ci de-aia cu dinozauri animați mecanic mai degrabă. Și chiar dacă volumul a fost scris în anii ’50, veți vedea că nu s-au schimbat atât de mult lucrurile.
Și atunci se făceau poze de grup cu clasa, dar nu erau aparate digitale, iar cele care existau trebuiau aduse la fața locului cu un camion. Nici Photoshop n-aveau, așa că dacă voiai să scoți capul cuiva din scenă trebuia să-l ștergi de mână sau să lipești, la propriu, ceva peste el.

Bumbăceala din pauze a rămas aproape neschimbată. Pe atunci nu exista internet să poți pierde timpul, iar și bătăile dintre băieți erau la ordinea zilei și, în plus, o distracție pe cinste.

Fotbalul era la fel, deși nu exista atâta publicitate în jurul lui și nici vreun Messi sau vreun Cristiano Ronaldo și nici transferuri de milioane de euro. Ei îi aveau în schimb pe di Stefano, pe Puskas și pe faimosul Pelé.

Mai există și profesori care nu înțeleg mare lucru și pe care ai senzația că-i poți păcăli.

Dar mai presus de toate astea există prieteni. Și tot ei sunt cei care te bagă și te scot din bucluc. Așa cum știi deja că se întâmplă în viața reală și la fel cum se întâmpla și acum cincizeci de ani în imaginația celor doi creatori francezi – René Goscinny și Jean-Jacques Sempé.