Interviu cu Mariana Enriquez: „Istoria sumbră e prielnică pentru literatură”

Ne-am propus ca în luna octombrie să venim cu o listă de recomandări adecvate perioadei, puțin înfricoșătoare, povești reale, ficțiune sau inspirate din realitate, toate având o doză de mister care te va pune puțin pe gânduri. Spargem gheața cu o serie de Q & A cu Mariana Enriquez.

Bongani Kona: Multe din povestirile din Ce-am pierdut în foc au ceva neliniștitor, straniu și misterios, dar dincolo de asta se poate simți dragostea pentru actul povestirii. Cu ce fel de povești ai crescut în anii copilăriei tale în Buenos Aires?

Mariana Enríquez: Am crescut la periferia orașului Buenos Aires, ceea ce noi numim „Conurbano”, într-un orășel pe nume Lanús. E un cartier care n-are nimic în comun cu viața literară sau intelectuală: un pic dur, cu multe fabrici care în copilăria mea începuseră să se închidă, în esență un loc al clasei muncitoare, unul care pe deasupra mai e și urât. Mie-mi place, dar n-are nimic idilic sau ceva care să aducă a natură. Însă părinții mei erau cititori avizi și aveau o colecție imensă de cărți. Orice de la literatură argentiniană la literatură europeană, americană sau sud-americană, de la García Márquez la Capote și Poe. Îmi plăceau Baudelaire și surorile Brontë, am fost întotdeauna atrasă de poveștile sumbre. Nu existau restricții și puteam citi orice. Cred că era o modalitate de a-mi imagina că trăiam într-un loc mai frumos sau mai interesant. În plus, bunica mea era o povestitoare involuntară. Nu cred că-i plăcea să spună povești, dar asta făcea parte din cultura ei – era fiica unor imigranți italieni care veniseră din nordul Argentinei, o zonă rurală și plină de superstiții, foarte diferită de Buenos Aires.

Bongani Kona: În Casa Adelei, mama naratoarei îi interzice să urmărească filme de groază pentru că este „prea mică”. Mulți părinți au tendința să-și apere copiii de ororile lumii. Mă întreb dacă ăsta a fost și cazul tău. 1976–1983 a fost o perioadă grotesc de violentă în istoria Argentinei. Mii de oameni dispăreau sau erau torturați și uciși. În copilăria ta, cât de conștientă erai de ceea ce se întâmpla? Ți se ascundeau anumite povești?

Mariana Enríquez: Trebuie să ții cont de faptul că dictatura din Argentina a fost incredibil de violentă, dar într-un mod secret. Mii de oameni au fost torturați și uciși, într-adevăr, dar lucrurile astea au fost ascunse cu succes de populație. Mulți oameni spun și astăzi că nu erau la curent cu amploarea ororilor – și nu spun minciuni. Armata nu împușca oamenii pe stradă. Îi răpea și îi ducea în centre de detenție clandestine. Desigur, asta a stârnit multă frică, în mare parte frica de necunoscut, teama de a nu ști ce se întâmplă cu adevărat. Chiar și cei dispăruți: situația era fantasmagorică. Părinții mei erau la curent, dar vorbeau despre asta în șoaptă și, de fiecare dată când înțelegeam ceva, îmi atrăgeau atenția să nu spun nimic în afara casei. Iar „în afara casei” însemna la școală, la petrecerile onomastice sau oriunde în viața de zi cu zi. Așa că eram la curent, pentru că părinții mei erau la curent, dar nu existau semne clare de violență, nu pentru un copil, în orice caz. Doar uneori apăreau zvonuri despre câte un vecin care „plecase”, pentru a nu se mai întoarce niciodată, sau despre militarii care supravegheau podul… Era un secret, un secret teribil. Când s-a sfârșit, a fost ca o explozie. Detaliile înfiorătoare erau peste tot, la televizor, în reviste, și, bineînțeles, în procesele generalilor unde victimele relatau ce li se întâmplase, iar cruzimea era explicită. Îmi amintesc cât de îngrozită eram citind despre toate aceste lucruri. Cred că au fost primele povești de groază pe care le-am citit. Părinții nu mi-au ascuns nimic, dimpotrivă. Voiau ca eu să știu. Pentru ei și pentru mulți alți argentinieni, amintirea celor întâmplate reprezenta o declarație politică.

Bongani Kona: În ciuda acestei istorii sumbre, ai spus că în Argentina există „un mare entuziasm pentru a scrie”. De unde crezi că vine acest entuziasm? Și când ai început să scrii? A fost ceva ce ai vrut să faci dintotdeauna?

Mariana Enríquez: O istorie sumbră e prielnică pentru literatură. Multe fantome, multe probleme. Ce mă miră, mai degrabă, e faptul că există entuziasm după atâtea crize economice. În timpul vieții mele am trăit cel puțin două de proporții și am 44 de ani. Dar, cumva, asta pare să fie un imbold. În ce mă privește, nu îmi doream neapărat să scriu atunci când am început. Am publicat un roman la vârsta de 21 de ani. O editură importantă căuta un roman scris de cineva tânăr, cu o tematică „tinerească”. Romanul se numește Bajar es lo peor și e un amestec de Bret Easton Ellis timpuriu și sensibilități gotice. Îl scrisesem pentru mine, fără speranța că aș putea să-l public, și am ajuns la editură întâmplător, printr-o serie de legături ciudate. Pe atunci studiam jurnalismul în La Plata, un oraș studențesc, și eram o tânără destul de impulsivă. După ce romanul a fost publicat și am mai scris încă unul, s-ar zice că mi-am dat seama că asta vreau să fac. Dar a durat ceva.

McSWEENEY’S: Cum procedezi când scrii povestiri despre crime? Începi cu un personaj sau cu o situație anume?

Mariana Enríquez: De obicei, nu scriu povești despre crime – însă scriu ficțiune întunecată, așa că povestirile mele implică uneori o crimă. Cea din Copilul jegos e inspirată parțial de un asasinat care a avut loc în urmă cu cinci ani, în provincia Corrientes. Băiatul mort se numea Ramoncito și trăia pe stradă. Crima n-a stârnit prea multe ecouri în presă – oricum, nu pe cât ar fi trebuit – din cauza implicațiilor politice și a detaliilor oribile care au ieșit la iveală. A fost ciudat – lăsa impresia unei crime care e ținută ascunsă. Există o carte de investigație pe tema asta, La misa del diablo (Liturghia diavolului), de Miguel Prenz, care nu s-a bucurat de succes la public, deși e foarte bună. De acolo am preluat informațiile de bază. Apoi am lăsat totul să se amplifice și să crească, așa cum fac cu toate povestirile mele. Am hotărât să nu fie o proză condusă de intrigă, ci am optat pentru o atmosferă stranie, aproape halucinatorie.

Întrebări preluate și traduse de pe johannesburgreviewofbooks.com (Bongani Kona), electricliterature.com (Adam Vitcavage), mcsweeneys.net, lithub.com (David Leo Rice).

Un text de Ema Cojocaru

Scarrytober – recomandări de lectură pentru luna octombrie

Când spunem octombrie, ne gândim exact la acel moment al lunii încărcat cu petreceri tematice, costume de Halloween, povești înfricoșătoare și magazine pline de accesorii dedicate evenimentului lunii. Scarrytober bate la ușă, așa că v-am pregătit o serie de titluri care să vă pregătească pentru Halloween. Vrăjitoare, suspans, acțiune, secrete și aventuri, toate în lista noastră de recomandări din luna octombrie pentru cei mici și pentru cei mari.

Vlad și Cartea cu Genius

  1. Strega Nona, Tomie dePaola

Într-un orăşel din Calabria trăia odată, demult, o femeie bătrână căreia toţi locuitorii îi ziceau Strega Nona, adică „Bunica Vrăjitoare“. Şi, chiar dacă toţi vorbeau despre ea numai în şoaptă, la ea se duceau când aveau vreun necaz. Ba până şi preotul şi măicuţele de la mânăstire se duceau la ea, pentru că Strega Nona chiar avea puteri magice.

  1. Jumanji, Chris Van Allsburg

Rămaşi singuri acasă, Judy şi Peter se plictisesc teribil. Dar odată ce descoperă JUMANJI, un joc misterios, lucrurile iau o întorsătură neaşteptată. Ultimele rânduri de la instrucțiuni, scrise cu litere mari, nu le spun nimic celor doi frați: „ODATĂ CE AȚI ÎNCEPUT UN JOC JUMANJI, EL NU SE VA SFÂRȘI PÂNĂ CÂND UN JUCĂTOR NU VA AJUNGE ÎN ORAȘUL DE AUR.“ În clipa în care un leu – un leu adevărat, mare și înfricoșător – intră în sufragerie, cei doi încearcă să pună capăt jocului, dar își dau seama că trebuie să continue să dea cu zarul.

Editura Arthur

  1. O poveste griminală, Adam Gidwitz

O poveste grimminală este o alternativă îndrăzneaţă la basmele clasice, în care cei doi fraţi înfruntă mai multe personaje malefice, de la diavol la un dragon uriaş, ba chiar şi Luna de pe cer, căreia se pare că-i place să mănânce copilaşi. Hänsel şi Gretel le vor dovedi atât regelui şi reginei, părinţii lor, cât şi tuturor locuitorilor din regatul Grimm că dragostea, prietenia şi curajul pot învinge răul şi pot face orice posibil. Şi au trăit fericiţi… Sau?

  1. O vrăjitoare îngrozitoare, Jill Murphy

Mildred Hubble are cele mai nobile intenţii. Vrea să fie o elevă model, o prietenă bună şi, mai ales, o vrăjitoare pe măsura aşteptărilor celor din jur. Dar cu toată străduinţa şi încercările ei de a se ţine departe de necazuri, Mildred intră în cele mai grozave încurcături. E drept, uneori nici sorţii nu sunt de partea ei: colegele îi joacă feste vrăjitoreşti, pisoiul Dunguliţă nu se poate ţine drept pe mătură, nici vrăjile nu-i ies tocmai bine. Ce mai! Mildred e cea mai îngrozitoare vrăjitoare care a trecut vreodată pe la Academia de vrăjitoare a doamnei Cackle.

Editura Youngart

  1. Miss Peregrine 1. Căminul copiilor deosebiți, Ransom Riggs

O tragedie îl aruncă pe tânărul Jacob, în vârstă de doar şaisprezece ani, pe o insulă izolată. Aici descoperă ruinele căminului “pentru copii deosebiţi” al domnişoarei Peregrine. Pe măsură de Jacob înaintează pe holurile şi prin dormitoarele părăsite, îşi dă seama că  cei care s-au adăpostit cândva acolo au fost mai mult decât deosebiţi. Poate că nu întâmplător au fost trimişi într-un loc uitat de lume. Şi, oricât de bizar ar suna, ar putea fi încă în viaţă. Un roman fascinant, ilustrat cu fotografii tulburătoare, care-i va încânta pe adulţi, pe tineri şi pe toţi cei care vor să se bucure de o aventură în lumea umbrelor.

O poveste frumoasă şi excentrică, care se distinge prin personajele bine construite, un spaţiu realist şi nişte monştri care îţi dau fiori. (Publishers Weekly)

  1. Al cincilea val #1, Rick Yancey

O invazie extraterestră distruge omenirea în patru Valuri succesive de nenorociri. Dar Al Cincilea Val este cel mai periculos, pentru că de data asta puţinii pământeni rămaşi în viaţă nu ştiu nici măcar ce îi ameninţă, cu atât mai puţin cum să înfrunte pericolul. Cassie, o adolescentă curajoasă de 16 ani, are o singură dorinţă: să îşi salveze frăţiorul – iar pentru asta nu se dă în lături de la nimic.

Fascinant şi original, Al Cincilea Val este un roman-tsunami care te prinde şi nu-ţi mai dă drumul. O poveste post-apocaliptică despre o invazie extraterestră, cu o eroină inteligentă şi vulnerabilă în mijlocul acţiunii. (New York Times)

MiniGrafic & Grafic

  1. Amuleta. Cartea întâi. Păstrătoarea pietrei, Kazu Kibuishi

Navin și Emily se mută cu mama lor într-o casă veche și de mult abandonată, care i-a aparținut străbunicului Silas Charnon. Dar viața liniștită la care speră cei trei e încă departe. Mama e răpită de o creatură sinistră, iar copiii pornesc într-o primejdioasă misiune de salvare. Aventura lor îi poartă pe un tărâm misterios unde pericolele pândesc la fiecare pas. Amuleta lui Silas i-ar putea salva, însă Emily va trebui să învețe să-i stăpânească puterea.

  1. V de la Vendetta, Alan Moore și David Lloyd

Într-un viitor distopic, după ce fața Planetei a fost schimbată de un război devastator, în Anglia puterea este preluată de un regim totalitar, neofascist, al cărui scop declarat este de a restabili ordinea. Dar aici ordine înseamnă teroare, pierderea libertății, lagăre de reeducare, foamete. Un singur om îndrăznește să lupte împotriva opresiunii: V. Arma lui: anarhia. Acolo unde linia dintre bine și rău se confundă, unde libertatea individului nu mai înseamnă nimic, unde a dispărut orice speranță, doar misteriosul V se mai împotrivește regimului.

V de la Vendetta e o poveste impresionantă despre libertate, o carte-cult esențială nu doar pentru fanii romanelor grafice, ci și pentru cititorii pasionați.

Editura Art & Musai

  1. Ce-am pierdut în foc, Mariana Enriquez

Universul Marianei Enriquez este populat de femei, dar nu e unul blând. Este bizar în cel mai sofisticat și mai neliniștitor mod cu putință, cu atât mai diabolic cu cât straniul irumpe din țesătura banală a vieții cotidiene. Personajele ei se confruntă cu abuzuri, sărăcie, droguri, criminalitate, trafic de copii, patologii dintre cele mai diverse, diformităţi, violenţă. Fiind jurnalistă de profesie, multe dintre proze pleacă de la întâmplări reale apărute în presa vremii – criminalul în serie copil rămas în istorie sub numele de Piticul Clăpăug, doi adolescenți torturați de poliție într-o suburbie sinistră a Buenos Airesului și forțați să se arunce în apele unui râu poluat -, dar ficțiunea ei împinge totul la un alt nivel.

De mică am adorat literatura horror şi gotică. Cu anii, mi-am lărgit orizonturile literare, dar pentru mine acest gen rămâne la fel de fascinant. E popular, ceea ce-mi place. Provoacă reacţii fizice, ceea ce-mi doresc mereu de la ficţiune. Şi e un gen minunat care-ţi permite să fii extrem de grav şi să atingi subiecte foarte serioase (politica, moartea, frica, insatisfacţia), rămânând în acelaşi timp captivant. Nu ştiu dacă-mi ies toate aceste lucruri în povestirile mele, dar asta încerc să fac. (Mariana Enriquez)

  1. Un proiect sângeros, Graeme Macrae Burnet

O triplă crimă petrecută într-o comunitate mică de arendași din Scoţia anului 1869 duce la arestarea tânărului Roderick Macrae, în vârstă de şaptesprezece ani. Nu există nicio îndoială că el este făptaşul, însă ce motive a avut să comită un gest atât de atroce și de sângeros?

Gândit ca o serie de documente descoperite de autor, romanul excelează în reconstituirea lumii respective, în subtilitatea și complexitatea cu care e conturat personajul principal. Permanenta schimbare a perspectivei în stil Rashomon – trecem prin declarațiile sătenilor, prin relatarea făptașului, prin rapoartele medicale și evaluările psihologice sau prin transcrierea procesului – îi alcătuiește criminalului un portret contradictoriu și-i lasă cititorului toată plăcerea de-a reinterpreta faptele pe măsură ce paginile se succed.

Un proiect sângeros este un roman-puzzle inteligent construit, tulburător și fascinant.

  1. Omul invizibil | serie de autor, H. G. Wells

O prezență cel puțin neobișnuită tulbură liniștea unui sătuc englezesc – un străin acoperit de bandaje, cu o fire neprietenoasă și activități ce stârnesc curiozitatea localnicilor. Curând, ei descoperă că sub deghizarea sa se ascunde o descoperire științifică uluitoare: invizibilitatea. În vreme ce se folosește de această putere în scopuri egoiste și malefice, bărbatul se desprinde treptat de umanitate, devenind un experiment moral eșuat.

Interesul romanului nu constă în conceptele sale științifice, ci în dezvoltarea strălucită a temei invizibilității. Dacă cineva ar putea fi invizibil, atunci ce s-ar întâmpla? (Arthur C. Clarke)

Paladin & Sapiens

  1. Metro 2033, Dmitri Gluhovski

În anul 2033, supraviețuitorii unui război atomic planetar încearcă să-și continue existența sub pământ, în stațiile de metrou din Moscova, unde pericole nebănuite îi așteaptă la tot pasul. În lupta cu Întunecații – creaturi misterioase care trăiesc la suprafață și care coboară în adâncuri în căutarea oamenilor –, Artiom, personajul central al cărții, trece prin experiențe care îi demonstrează că cel mai mare pericol pentru om rămân tot oamenii. Metro 2033 este un roman apocaliptic ce clădește un univers de coșmar pe ruinele lumii imperfecte a zilelor noastre.

Metro 2033 nu este doar o călătorie presărată cu întâmplări ieșite din comun, ci este o incursiune în psihicul uman, o călătorie ce explorează cele mai adânc înrădăcinate frici ale omului. (Fantasy Book Review)

  1. Furia Roșie, Pierce Brown

În viitor, populaţia lumii e împărţită în clase având funcţii strict și clar definite, iar fiecărei clase îi corespunde câte o culoare. Darrow e un Roşu şi un Sondor al Iadului care lucrează în adâncul minelor de pe Marte pentru a face suprafaţa planetei locuibilă. La fel ca toţi cei din neamul lui, trudeşte din greu pentru a oferi un viitor mai bun generaţiilor următoare. Darrow va descoperi însă destul de repede că umanitatea ajunsese demult să populeze planeta Marte, iar cei ca el sunt ţinuţi drept sclavi de o clasă conducătoare decadentă, cea Aurie. Singurul mod în care se poate face dreptate în această societate abuzivă este ca Darrow să se infiltreze în mijlocul Auriilor, devenind unul dintre ei.

Bine ritmat, captivant, excelent scris – genul de roman pe care nu poți să-l lași jos. Abia aștept următorul volum. (Terry Brooks)

  1. Viața secretă a cadavrelor, Mary Roach

Incinerate, înmormântate, îmbălsămate, disecate, furate, fetișizate, cadavrele umane au exercitat mereu o imensă fascinație asupra muritorilor. Cărora dintre întrebările și temerile noastre le pot da ele răspuns? Cum ne pot ajuta concret la rezolvarea problemelor din această viață, căreia nu-i mai aparțin? Mary Roach a adunat materialul acestei cărți memorabile din istoria preocupărilor macabre ale celor vii. Acribia științifică și apetitul autoarei pentru anecdotică fac din Viața secretă a cadavrelor una dintre cele mai serioase, surprinzătoare și… vesele cercetări asupra destinului trupurilor noastre după ce le-am părăsit.

Poate că Moartea este cea care râde la urmă. Până atunci însă, Mary Roach se delectează făcând haz de tot ce e macabru. (Booklist)

„Casa veselă” – o carte complexă și o lectură incomodă

Citiți cărți grafice? Dacă răspunsul este nu, am o provocare pentru voi: intrați în prima librărie, luați Casa veselă de pe raft și răsfoiți volumul. Sau, și mai bine, luați-l acasă, pentru că veți avea parte de o experiență literară neobișnuită. Cartea lui Alison Bechdel este o alegere tocmai bună pentru a vă trezi interesul asupra acestui gen literar, care în România este mai degrabă nepopular (pe nedrept, aș adăuga – ar trebui să scăpăm de prejudecata că benzile desenate sunt doar pentru copii sau adolescenți).

Ce are Casa veselă atât de deosebit? În primul rând, aduce satisfacție până și cititorilor mai pretențioși, prin numeroasele referințe literare – Camus, Proust, Fitzgerald, Oscar Wilde sunt doar câțiva dintre autorii menționați de Alison Bechdel – și prin limbajul elevat, străbătut de sarcasm și presărat cu remarci inteligente. Este o carte complexă, care se citește fără grabă și se digeră lent, dar și o lectură incomodă, care provoacă cititorul prin temele abordate și prin franchețea dezvăluirilor – ca să nu mai spun că unele ilustrații sunt nerecomandate copiilor și pot lua prin surprindere chiar și un cititor matur.

În al doilea rând, textele și ilustrațiile se completează de minune, într-o relatare care curge atât pe plan vizual, cât și pe cel narativ, cu indicii ascunse în imagini și cu o atenție aproape maniacală pentru detalii și conexiunile dintre evenimente. La finalul lecturii, ai senzația că ai citit de fapt o nuvelă consistentă, cu toate că structura ei nu intră în tiparele clasice – iată cum povești memorabile se pot spune și altfel, nu doar prin tradiționala înșiruire de paragrafe.

În al treilea rând, Casa veselă este o poveste adevărată, iar sintagma „viața bate filmul” se aplică cu brio în acest caz: fără pudoare și fără ipocrizie, Alison Bechdel ne introduce în intimitatea familiei sale, unde aparențele maschează tot felul de secrete, conflicte și comportamente disfuncționale. Mi-au plăcut sinceritatea și naturalețea artistei-scriitoare, care vorbește deschis despre relația tensionată cu tatăl ei și despre descoperirea și asumarea propriei orientări sexuale. Viața într-un vechi conac în stil neogotic adaugă o dimensiune pitorească poveștii, iar afacerea familiei – biroul de pompe funebre la care se face referire în titlu – prilejuiește câteva secvențe savuroase, pline de umor negru.

Tatăl autoarei este figura centrală a cărții: Bruce Bechdel, profesor de literatură engleză și antreprenor de pompe funebre, pasionat de restaurare și un adevărat magician al artelor decorative, obsedat de perfecțiune și ocultat de măști construite cu grijă, irascibil și distant, perceput de Alison mai degrabă ca o absență. Literatura devine singurul limbaj prin care tatăl și fiica reușesc să comunice, și, tot prin intermediul literaturii, autoarea încearcă să-și înțeleagă tatăl și să găsească un sens evenimentelor care i-au marcat copilăria și adolescența.

Casa veselă. O tragicomedie de familie, de Alison Bechdel

Grafic Art, 2016, 234 pag.

Traducere din limba engleză de Iulia Gorzo

Un text de Ema Cojocaru postat inițial pe blogul Grafic

Cartea face parte din lista lecturilor din luna august la Pauza de Citit.

„Micuțul Nicolas în vacanță” scris de René Goscinny și ilustrat de Jean-Jacques Sempé

Majoritatea se bucură c-a scăpat de școală, dar dacă vreți să vă distrați grozav, ar fi bine să luați școala în vacanță. S-o aveți la putător, să vă plimbați cu ea până în parc și să vă alăturați aventurilor haioase de care au parte Nicolas și colegii săi de generală. Evident, Nicolas nu e genul de puști care să se distreze doar la școală. Cea mai tare perioadă e, cât se poate de clar, vacanța. Hai să vedem cum se distrează Micuțul Nicolas în vacanță.

Chiar dacă mulți părinți și-l amintesc pe micuțul Nicolas din propriile copilării, asta nu însemnă că nu-i un personaj cool. Chiar mai mult, cărțile cu Nicolas sunt un fel de preistorie a volumelor cu preferații voștri: Greg Heffley, Nate, Timmy Fiasco sau Tom Gates. Dar nu o preistorie din aia cu fosile, ci de-aia cu dinozauri animați mecanic mai degrabă. Și chiar dacă volumul a fost scris în anii ’50, veți vedea că nu s-au schimbat atât de mult lucrurile.
Și atunci se făceau poze de grup cu clasa, dar nu erau aparate digitale, iar cele care existau trebuiau aduse la fața locului cu un camion. Nici Photoshop n-aveau, așa că dacă voiai să scoți capul cuiva din scenă trebuia să-l ștergi de mână sau să lipești, la propriu, ceva peste el.

Bumbăceala din pauze a rămas aproape neschimbată. Pe atunci nu exista internet să poți pierde timpul, iar și bătăile dintre băieți erau la ordinea zilei și, în plus, o distracție pe cinste.

Fotbalul era la fel, deși nu exista atâta publicitate în jurul lui și nici vreun Messi sau vreun Cristiano Ronaldo și nici transferuri de milioane de euro. Ei îi aveau în schimb pe di Stefano, pe Puskas și pe faimosul Pelé.

Mai există și profesori care nu înțeleg mare lucru și pe care ai senzația că-i poți păcăli.

Dar mai presus de toate astea există prieteni. Și tot ei sunt cei care te bagă și te scot din bucluc. Așa cum știi deja că se întâmplă în viața reală și la fel cum se întâmpla și acum cincizeci de ani în imaginația celor doi creatori francezi – René Goscinny și Jean-Jacques Sempé.

Cum ne ajută cărțile să creștem

Imagine de stoc gratuită din adult, călătorie, carte
Sursă pexels.com

Mereu auzim că cititul e un obicei sănătos. Dar ce înseamnă asta concret?

Un studiu realizat pe cărțile Harry Potter arată cum acestea influențează mințile tinerilor. S-a remarcat că cei care au crescut citind seria sunt mai puțin predispuși la prejudecăți și au deschidere mai mare de acceptare a comunităților marginalizate – refugiați, LGBT, imigranți etc. J.K. Rowling a reușit astfel să scape de bigotism și prejudecăți, cel puțin în rândul cititorilor ei, transformând lumea într-un loc mai bun.

Cărțile au această putere. Pot fi acel prieten bun pentru un copil care are nevoie să înțeleagă perspectiva asupra lumii. Cărțile le oferă o nouă lume copiilor – plină de noi posibilități și idei. Copiii trebuie să aibă acces la cărți bune pe măsură ce cresc, iar cele școlare nu sunt suficiente. Ar trebui să-i încurajăm să citească din plăcere. Toate studiile au arătat că lectura poate genera o viață mai bună, pe lângă o mulțime de alte avantaje.

Cărțile ajută din următoarele perspective:

Dobândirea cunoștințelor – cărțile ne spun atât de multe despre lumea în care trăim. Ne dăm seama că există atât de multe lucruri uimitoare în jurul nostru și atât de multe de pierdut. Cunoașterea este ceva ce nu putem pierde niciodată.

Ajută la concentrare – Cititul ne detașează de lumea înconjurătoare și ne ajută să ne concentrăm pe un singur lucru.  

Ne fac să gândim – Cărțile ne ajută să ne punem întrebări, să fim curioși. Începem să analizăm totul. Ne îmbunătățesc abilitățile de analiză.

Ajută la îmbunătățirea memoriei – În timp ce citim, trebuie să ne amintim o mulțime de lucruri. Numele personajelor, trecutul lor, sentimentele lor etc. Ceea ce duce la o memorie mai agilă.

Abilități mai bune de vocabular și scriere – Pe măsură ce citim, învățăm cuvinte noi. Acest lucru ne ajută să fim mai încrezători și mai capabili. Abilitățile de scriere și comunicare sunt importante în fiecare sferă a vieții. În zilele noastre, e mai greu să găsim oameni care citesc la fel de mult ca înainte. Ne petrecem timpul pe Facebook și discutând pe WhatsApp. Ne-am pierdut capacitatea de a ne concentra pe un singur lucru.

Articol tradus și adaptat de pe icytales.com.

Peștele-curcubeu – o poveste emoționantă despre generozitate și două fișe de activități

În lumea celor mici, orice vietate are o lume a ei plină de povești și aventuri. Pe timpul verii, peștii sunt printre personajele mai atent vizate de copii. Ce se află în lumea oceanelor și cum decurge viața unui pește alături de prietenii lui, ne putem doar imagina, iar cei mici nu duc lipsă de imaginație.

La fel se întâmplă și în Peștele-curcubeu – o poveste imaginată de Marcus Pfister – unde personajul principal, cel mai frumos pește din ocean, nu a învățat încă să împartă lucruri cu prietenii săi. Pe lângă povestea care ne oferă o lecție emoționantă despre empatie și dăruire, am pregătit pentru cei mici două fișe de activități pentru a petrece mai mult timp cu personajele din poveste.

 

 

Descarcă fișele de activități de aici: F1, F2.

La scăldat: un scenariu de vară

Pe o insulă minusculă și adorabilă din Golful Finlandei, Sophia, o fetiță care începe să deschidă ochii asupra lumii, și bunica ei extraordinară își petrec o vară de neuitat. Scormonesc după proteză în tufe de bujori, hoinăresc împreună pe insulă, meșteresc bărci din scoartă de copac, își construiesc o Veneție în miniatură, dezbat probleme grave despre Dumnezeu, viață, dragoste și moarte, spionează cu nerușinare casele vecinilor de pe alte insulițe, se dau în vânt după furtuni, fac schimburi nostime de pisici, după toanele nepoatei, și au tot felul de aventuri năucitoare.

O carte de citit sub umbrela de pe plajă sau într-un hamac sub un copac. Te invităm să descoperi o frântură din ea în rândurile de mai jos.

Descoperă și celelalte cărți din lista lunii august.

La scăldat

Era iulie – dis‑de‑dimineață, zăpușeală mare și plouase toată noaptea. Din stâncile golașe se ridicau aburi, însă mușchiul și scobiturile musteau de apă și toate culorile se adânciseră. Dincolo de verandă, vegetația încă ferită de razele dimineții era ca o adevărată pădure amazoniană, cu frunziș și flori bogate și dușmănoase, așa că trebuia să fie atentă să nu le rupă, în timp ce căuta proteza acoperindu‑și gura cu mâna și temându‑se la fiecare pas să nu‑și piardă echilibrul.
— Ce faci? întrebă micuța Sophia.
— Nimic! răspunse bunica. Adică, adăugă ea mânioasă, îmi caut proteza!
Copila coborî treptele verandei și întrebă sec:
— Unde ai pierdut‑o?
— Aici, răspunse bunica. Eram chiar aici. A căzut undeva, în tufele de bujori.
Căutară împreună.
— Lasă‑mă pe mine, zise Sophia. Abia te ții pe picioare. Dă‑te la o parte!

Fetița se afundă în desișul înflorit al grădinii, înaintând pe brânci printre tulpinile și lujerii verzi. Era bine acolo, ca într‑un loc interzis. Zări proteza alb‑rozalie zăcând pe pământul moale și negru, o întreagă gură de dinți bătrâni.
— I‑am găsit! țipă copila și se ridică. Pune‑ți‑i!
— Da’ să nu te uiți! spuse bunica. Nu se cade.
Sophia ascunse mâna cu dinții la spate.
— Ba vreau să văd! zise ea.
Așa că bunica nu avu încotro. Își băgă proteza în gură, cu un plescăit. Era ușor de pus, nimic de zis.
— Auzi, tu când mori? întrebă copila.
Iar bunica răspunse:
— În curând. Da’ nu te privește pe tine nicicum!
— De ce? întrebă nepoata.
Bătrâna nu îi răspunse, ci începu să urce stânca și o luă spre ravenă.
— Nu‑i voie acolo! strigă Sophia.
Bunica i‑o întoarse tăios:
— Știu că n‑avem voie, dar mergem oricum, că taică‑tu doarme și n‑o să afle!
Ajunseră în vârful pantei și începură să coboare pe partea cealaltă. Mușchiul era alunecos. Soarele se urcase binișor pe cer și de peste tot se ridicau aburi groși. Învăluită în ceața luminoasă, insula era foarte frumoasă.
— Și‑or să‑ți sape groapă? întrebă moale copila.
— Da, una mare, răspunse bunica. Mare cât s‑avem loc cu toții! adăugă ea răutăcioasă.

— Cum adică? întrebă fata.
Merseră mai departe spre capul insulei.
— N‑am mai fost niciodată atât de departe de casă, zise Sophia. Tu?
— Nu, răspunse bunica.
Ajunseră la promontoriu, unde stânca începea să coboare, în terase din ce în ce mai întunecate. Fiecare treaptă spre bezna adâncurilor era tivită cu alge de un verde‑deschis, ce se legănau înainte și înapoi în ritmul apei.
— Vreau să fac baie, zise copila.
Se aștepta ca bunica să se împotrivească, dar bătrâna nu spuse nimic. Neliniștită, se dezbrăcă încet. Bunica lăsa totul la voia întâmplării, nu te puteai bizui pe ea. Își băgă picioarele în apă și zise:
— E rece.
— Firește că‑i rece! spuse bătrâna, cu gândurile în altă parte. Ce te‑așteptai?
Copila intră în apă până la brâu și se opri încordată.
— Înoată! o îndemnă bunica. Doar știi să înoți!
„E adâncă! își zise Sophia. A uitat că nu intru niciodată în apă adâncă fără cineva lângă mine!“
Așa că ieși din apă, se așeză pe pietre și spuse:
— O să fie vreme frumoasă azi!
Soarele se ridicase și mai sus pe cer. Întreaga insulă strălucea și văzduhul era limpede.
— Pot să mă scufund, zise Sophia. Știi cum e când te scufunzi?
Bunica răspunse:

— Sigur că știu! Lași totul deoparte, îți iei avânt și te scufunzi, pur și simplu! Algele îți mângâie picioarele. Sunt brune, iar marea‑i limpede, mai deschisă spre suprafață, cu mulți bulbuci. Aluneci prin apă. Îți ții răsuflarea, te‑ntorci, lași apa să te împingă‑n sus. Răsufli. Pe urmă faci pluta. Plutești și atât.
— Și ții ochii deschiși tot timpul! spuse Sophia.
— De bună seamă! Nu se scufundă nimeni cu ochii închiși.
— Da’ mă crezi că pot să mă scufund, chiar dacă nu‑ți arăt? întrebă copila.
— Da, firește, răspunse bunica. Hai, îmbracă‑te! S‑apucăm să ne‑ntoarcem până se trezește!
Simți cum o cuprinde primul val de oboseală al zilei. „Când ajungem acasă, mă‑ntind oleacă. A, și să nu uit să‑i spun că fetei încă îi e frică de apă adâncă…“

4 cărți pentru copii de pus în bagaj

Suntem în plină vară, împachetăm și despachetăm de zor bagajele pentru următoarea vacanță. Pe lângă jucării, cu siguranță există și un pachet de cărți pregătit pentru toate călătoriile. În cazul în care vacanța este mai mare decât teancul de cărți, venim în ajutor cu 4 propuneri de cărți pentru copii de la Vlad și Cartea cu Genius și Editura Arthur care să completeze zilele de vară.

Călătorie, Aaron Becker

Ce face un copil când tata lucrează la calculator, mama gătește și sora mai mare citește? După o vreme, chiar și pisica s-a furișat tiptil din camera în care pare să nu se întâmple nimic. Fetița e singură și nimeni nu are timp pentru ea. Apoi găsește creionul roșu. Desenează o ușă pe perete, face un pas și încă un pas și pătrunde într-o lume în care nu mai e nici urmă de plictiseală. Ba chiar, de multe ori, pericolul e atât de aproape, că nici creionul roșu nu mai face față. O carte uimitoare despre puterea imaginației.

Peștele-curcubeu, Marcus Pfister

Peștele-curcubeu e cel mai frumos pește din ocean și toți îl privesc cu admirație. “Vino și joacă-te cu noi”, îi spun ceilalți pești. Dar Peștele-curcubeu trece lin și nepăsător pe lângă ei, mândru de solzii lui strălucitori. Încet-încet, cu toții se îndepărtează de el, iar Peștele-curcubeu devine cel mai singur pește din ocean.

Micuțul Nicolas în vacanță, René Goscinny, Jean-Jacques Sempé

Și personajele Arthur și-au pregătit planurile de vacanță. Când vine vara e grozav de tot, pentru că e perioada vacanțelor. Și, pentru că e anul în care tatăl lui Nicolas decide că-și vor petrece vacanța în sudul Franței, mama face rezervare la un hotel din Bretania. N-are nimic dacă plouă, pentru că domnul Lanternoiu se oferă să-i distreze pe toți copiii cazați acolo. Când Nicolas pleacă în tabără fără părinți e încă și mai grozav. N-are nimic că tatăl uită să-i dea și bagajul la urcarea în tren. În Tabăra de Azur își face o mulțime de prieteni noi: Gualberto – căruia îi place să doarmă, Paulică – el vrea mereu acasă la mama și la tata, și mulți alții. Fac baie în mare, merg în drumeții și la pescuit. Ce mai, e bine de tot!

Olguța și un bunic de milioane, Alex Moldovan

Olguţa e o puştoaică de doisprezece ani ca oricare alta. Bine, nu chiar ca oricare alta: e neîndemânatică, impertinentă, intră mereu în bucluc, nu prea are prieteni, iar familia ei e atât de dezbinată, încât nu-şi recunoaşte mătuşa când aceasta îşi face apariţia la uşă. Nu-i de mirare că Olguţei nu-i convine deloc când e nevoită să petreacă un weekend cu mătuşa pe care de-abia a cunoscut-o. Ba mai mult, Constantin, bunicul ei, ţine morţiş să o vadă. Şi nu are de gând să accepte un refuz.

August: 10 cărți de vară și relaxare

person sitting on seashore
Fotografie creată de Craig Cameron de la Unsplash

Continuăm tema lunii iulie cu recomandări de vară și cărți de luat în vacanță. Cel mai probabil deja ți-ai umplut geanta de plajă (sau rucsacul, după caz) cu titlurile preferate. Îți mai lăsăm totuși alte 10 sugestii în cazul în care încă mai cauți inspirație.

Îți dorim o vară însorită și tihnită!

  1. Cartea verii | paperback, Tove Jansson

Pe o insulă minusculă și adorabilă din Golful Finlandei, Sophia, o fetiță care începe să deschidă ochii asupra lumii, și bunica ei extraordinară își petrec o vară de neuitat. Scormonesc după proteză în tufe de bujori, hoinăresc împreună pe insulă, meșteresc bărci din scoartă de copac, își construiesc o Veneție în miniatură, dezbat probleme grave despre Dumnezeu, viață, dragoste și moarte, spionează cu nerușinare casele vecinilor de pe alte insulițe, se dau în vânt după furtuni, fac schimburi nostime de pisici, după toanele nepoatei, și au tot felul de aventuri năucitoare. Bunica pare cam morocănoasă la prima vedere și are un umor destul de sec, dar ea este cea care îi încurajează, de pildă, pornirile științifice ale nepoatei, scriind după dictare un delicios Tratat despre râmele rupte.

Cele două formează o pereche memorabilă și indestructibilă, menită parcă să ne aducă aminte tot ce este mai frumos și mai vulnerabil în ființa umană. Cartea verii ne spune încă o dată, într-un mod idilic și înduioșător, că doi oameni își pot crea singuri o lume a lor  la fel de perfectă ca o insulă.

2. Întreab-o pe Alice | paperback, autor anonim

Întreab-o pe Alice este povestea fascinantă și în același timp terifiantă a unei adolescente care se confruntă cu problemele obișnuite ale vârstei: își dorește să fie populară, să aibă un prieten, i se pare că ar trebui să țină o cură de slăbire etc. Dar viața i se schimbă radical în momentul în care începe să consume droguri. 

Emoționant și sensibil, jurnalul ei este mărturia cutremurătoare a luptei cu dependența, care o pune în situații dintre cele mai periculoase. Tânăra va înfrunta viața pe stradă, violența, ospiciul, anturajul periculos ‒ totul, paradoxal, numai din dorința de a duce o viață normală. 

3. Aici, Richard McGuire

Aici a cunoscut o primă versiune în 1989 sub forma a șase pagini publicate în revista RAW a lui Art Spiegelman. După douăzeci și cinci de ani, McGuire dezvoltă conceptul pe mai bine de 300 de pagini pentru a ne oferi o frescă impresionantă a memoriei și a vieții.

Aici este povestea unui colț de cameră, văzut mereu din același unghi, și a evenimentelor care au avut sau vor avea loc în acest spațiu de-a lungul a sute de mii de ani, invitând cititorul într-o experiență senzorială absolut unică, intensă și aproape magică.

4. Casa veselă. O tragicomedie de familie, Alison Bechdel

Autobiografia lui Alison Bechdel, structurată sub forma unui roman grafic, pune accentul pe relaţia tensionată cu tatăl ei, un fost profesor de literatură engleză şi apoi proprietar al unei firme de pompe funebre, poreclită de către familie „Casa veselă“. Sever şi distant, tatăl este o prezenţă destul de rece în viaţa lui fetei, singura apropiere dintre ei fiind posibilă doar prin pasiunea pentru literatură. Odată cu plecarea de acasă la facultate, Alison descoperă o nouă lume, devine interesată de mişcarea feministă şi îndrăzneşte să facă public ceea ce e bănuia încă din copilărie: este lesbiană. Curând, secretele familiei încep să iasă la iveală şi Alison descoperă lucruri neaşteptate despre tatăl ei.

Amuzantă, dar în acelaşi timp emoţionantă, plină de aluzii şi de ironie, Casa veselă este una dintre cărțile-cult ale literaturii LGBT.

5. Femeia la 1000°C, Hallgrímur Helgason

Singură într-un garaj închiriat, loială doar unei grenade de mână din al Doilea Război Mondial, Herra Björnsson își trăiește la optzeci de ani începutul sfârșitului vieții. Dar este pregătită: și-a făcut deja programare la crematoriu, unde i se garantează o dispariție rapidă la 1000 °C. Dar înainte de toate astea, ne cere ea, „permiteți-mi să-mi povestesc viața.“

Istoria care urmează pleacă de la viața reală a nepoatei primului președinte al Islandei – cu care autorul a interacționat întâmplător într-o conversație telefonică în anul 2006 –, dar își urmează propriul curs ficțional.

Pusă în contextul celui de-al Doilea Război Mondial, povestea individuală a Herrei completează tabloul atrocităților care devastau în acei ani Europa, însă amintirile personajului despre sine și despre întâmplările care i-au marcat existența se întrețes cu cel mai rafinat și mai surprinzător umor, cu o revigorantă autoironie, dar și empatie pentru cea care a fost în tinerețe. Fiecare capitol al romanului este o piesă dintr-un puzzle care se construiește încet, impredictibil.

6. Și copiii copiilor lor, Nicolas Mathieu

La începutul anilor ᾿90, numeroase familii din Heillange – un oraș ficțional plasat de Mathieu în nord-estul Franței, la granița cu Luxemburgul – devin victime ale dezindustrializării văii, o realitate care pentru mulți înseamnă șomaj, lipsa perspectivei și alunecarea într-un paseism naționalist. În acest peisaj, din care nu lipsesc violența domestică, dependența de alcool, ranchiuna la adresa migranților și plictisul, se desprind figurile a trei adolescenți – fiul unui fost muncitor în uzină, fiica unui parvenit din clasa de mijloc și fiul unui migrant nord-african. Cei trei se întâlnesc în circumstanțe nu dintre cele mai fericite, iar consecințele faptelor pe care le comit din teribilism adolescentin îi vor urmări și în viața adultă. Pe parcursul a șase ani suntem martorii evoluției lor și ai situațiilor care adâncesc sau estompează diferențele de clasă. Dincolo de problemele privind fracturile socio-culturale și umilințele care decurg de aici, Mathieu își îndreaptă atenția către viața emoțională a protagoniștilor săi, descoperirea sexualității, manifestarea furiei și efortul de a se decontamina de trecut. 

Heillange își poate găsi corespondentul în multe orașe periferice uitate de lume și, păstrând proporțiile, ar putea aminti de anii învolburați din România de după Revoluție.

7. Navigând singur în jurul lumii, Joshua Slocum

A trecut prin cumplitele furtuni ale Capului Horn, i-a înfruntat pe pirații mauri și pe cei fuegieni, a vizitat insula lui Robinson Crusoe și pe cea care i-a fost ultim adăpost lui Napoleon Bonaparte. În multele sale călătorii pe oceanele lumii, Joshua Slocum s-a întâmplat să și naufragieze, dar nu s-a dat bătut: și-a construit un alt vas și a pornit mai departe. A fost primul om care a făcut de unul singur înconjurul Pământului, la bordul slupului Spray, la sfârșitul secolului al XIX-lea. E drept, recordul nu a rezistat timpului, însă cărțile sale da. Navigând singur în jurul lumii și Călătoria ambarcațiunii Liberdade sunt titluri clasice ale literaturii de călătorie, printre cele mai frumoase, palpitante şi autentice istorisiri scrise vreodată. În acest volum le aveţi pe amândouă.

8. Vânătorii de umbre, Robert Kurson

Pentru scufundătorii prefesioniști John Chatterton și Richie Kohler, adâncurile Atlanticului păreau să nu mai aibă niciun secret. Însă la 60 de mile de New Jersey și la 70 de metri adâncime, un ultim vestigiu din cel de-al Doilea Război Mondial așteaptă să fie descoperit. Nici istoricii și nici experții guvernamentali nu știu nimic despre epava submarinului nazist ajuns atât de aproape de coastele Statelor Unite. Ecourile trecutului, rivalitățile și dramele trăite de descoperitori fac din Vânătorii de umbre una dintre cele mai palpitante cărți de aventuri. 

9. Cuvântul e crimă, Anthony Horowitz

La câteva ore după planificarea propriilor funeralii, Diana Cowper este găsită moartă prin strangulare, după care autorul cărții se inserează el însuși în poveste, atât ca narator, cât și ca personaj. Atras în ancheta ce urmează uciderii femeii, Anthony Horowitz îl reîntâlnește pe dificilul și genialul detectiv Daniel Hawthorne, cheia multor enigme, dar el însuși greu de deslușit. Însă în lumea reală, jocurile de cuvinte nu au fost nicicând mai periculoase, iar măștile pe care le poartă posibilii vinovați ascund adevăruri tulburătoare. Când universul ficțiunii și realitatea se întrepătrund, consecințele pot fi teribile.

10. Amurg, Stephenie Meyer

Viața adolescentei Bella Swan capătă o turnură diferită din momentul în care se mută în alt orășel, pentru a locui cu tatăl ei. Inițial totul i se pare deprimant, pentru că trebuie să se acomodeze cu noua locuință și cu noii colegi de școală, însă la scurt timp îl întâlnește pe misteriosul și seducătorul Edward Cullen. Nu va trece mult și ea va afla secretul teribil al lui Edward și al familiei sale…