Etichetă: carti

Cărțile tale arată impecabil sau le iubești până la profunzimea fiecărei litere? De la așezatul cărții neglijent, cu fața în jos, până la îndoitul paginilor – iată cele mai frecvente  „păcate” printre majoritatea cititorilor. Cum îți tratezi tu cărțile? E o întrebare care i-a separat pe cititori încă de când a fost imprimată cerneala pe hârtie și așezată între două coperte colorate.

Pentru unii  – așa cum eseistul American Anne Fadiman punctează minunat în colecția Ex Libris: Confessions of a Common Reader din 1998 – o carte este „sacrosanctă… forma ei este inseparabilă de conținut”, așa că ar trebui să „încerce să-i păstreze pentru totdeauna starea de castitate perfectă în care a lăsat-o vânzătorul”. Aceștia sunt, spune ea, „iubitorii curtenitori” de cărți.

În schimb, pentru „iubitorii carnali” „cuvintele unei cărți sunt sfinte, dar hârtia, pânza, copertele, lipiciul, firul și cerneala sunt doar un fond material, așa că nu e niciun sacrilegiu dacă-și manifestă dorința într-un mod mai „abuziv”.

Așadar tu ce fel de cititori ești? Ești cititorul care crede că e un păcat să scrii pe marginea cărților, să le așezi neglijent cu fața în jos sau să le desprinzi cotorul? Sau, din contra, îți place să pui cărțile înapoi pe raft răvășite și răscitite?

Cititorul care și-a tăiat cărțile în două

La începutul acestei luni, un bărbat și-a tăiat în două cele mai voluminoase cărți ca să distribuie greutatea în mod egal. A făcut furori pe Twitter.  „Ieri, colegul meu m-a numit „criminal de cărți ”pentru că am tăiat cărți mari pe jumătate pentru a le transporta mai ușor”, a scris pe Twitter scriitorul Alex Christofi, atașând în mod infam o fotografie cu trei tomuri mari tăiate pe jumătate în lungime: Middlesex, Infinite Jest și Dostoievski: A Writer in His Time. „Mai face cineva asta?”, a adăugat el. „Sau doar eu?”

Unii au văzut-o ca pe un act flagrant de biblio-vandalism. „Acesta este terorism”, a spus un utilizator de Twitter. „Sunteți un monstru”, au sărit mai mulți. „Pentru dragostea cățelușilor, opriți acest comportament îngrozitor”, a pledat un altul.

Alții însă l-au susținut. Autorul Rhiannon Lucy Cosslett (și contribuitorul penguin.co.uk) a glumit: „Mie mi se pare o idee bună. Cineva trebuia să ia atitudine împotriva unor cărți atât de dureros de lungi și voluminoase.”

O problemă rămâne însă nerezolvată: ce faci dacă pierzi jumătate din carte?!

Cititorii care fac adnotări 

În 1956, în timp ce studia la Cambridge, Sylvia Plath a împrumutat câteva cărți unui prieten care obișnuia să facă adnotări cu creionul. „Am fost furioasă”, a scris mai târziu Plath în jurnalul său, „am sentimentul că copiii mei au fost violați sau bătuți de un extraterestru.”

Practica (unii o numesc artă) a marginaliei a diferențiat cititorii de când există cărțile. Mark Twain a fost un infractor prolific. Virginia Woolf a considerat că este un act grav de violență împotriva autorului unei cărți. Dramaturgul Joe Orton a și fost arestat pentru asta.

Dar, atunci, Edgar Allan Poe a considerat că este crucial pentru meșteșugurile intelectuale și a evidențiat ideile pe care le considera importante. „Am fost mereu preocupat de marginile ample”, a scris în 1844. „Nu este atât dragoste pentru lucrul în sine, oricât de agreabil, cât pentru facilitatea pe care mi-o oferă creionarea gândurilor și a diferențelor de opinie sau pentru scurte comentarii critice în general.”

Cititorii care rup paginile pe măsură ce citesc

Este târziu. Tocmai ai citit zece pagini din cartea de lângă pat și ești doar … în derivă … aproape adormit … când deodată ești trezit de un sunet oribil: hârtie – hârtie de bună calitate – sfâșiată. Ai mai auzit acest sunet înainte. E sunetul colegei tale de apartament în dormitorul de alături, distrugând paginile cărții în timp ce citește.

Poate ți se pare ficțiune, dar i s-a întâmplat unui utilizator Reddit anul trecut. „Motivul pentru care există aceste „lacrimi de hârtie” este pentru că ea citește cărți rupându-le pagină cu pagină în timp ce înaintează, în loc să întoarcă paginile ca un om normal”, a scris el, postând o fotografie a podelei dormitorului cu pagini dezmembrate și o alta cu rămășițele mutilate ale cotorului. „Nici măcar cărțile cartonate nu sunt în siguranță”, a adăugat.

Dacă asta vă șochează, gândiți-vă că Lordul Chesterfield, în secolul al XVIII-lea, spunea că are mereu cu el o carte de poezie latină. În acest fel are mereu ceva bun de citit pe toaletă, fiind și o implicație practică pentru fiecare pagină pe care a citit-o.

Pete de mâncare

Care este cea mai „cărnoasă” carte pe care ai citit-o vreodată? Pentru fostul bibliotecar Jan Bild, a fost mai puțin cartea decât urmele de slănină pe care le-a găsit în interior, probabil lăsate de un cititor care mânca în timp ce citea ca să economisească timp.

Apoi a fost bibliotecarul din biblioteca Universității din Liverpool care săptămâna trecută a găsit o felie de brânză procesată în interiorul unei cărți. În urma descoperirii, biblioteca a emis o declarație care îi încuraja pe studenți să-și mănânce gustările în bibliotecă, dar „să nu le folosească în loc de semn de carte”.  Mâncatul și cititul pot fi, așa cum a arătat CS Lewis cândva, „două plăceri care se combină admirabil”, dar slănina și cărțile nu sunt. Nici cercurile de cafea și copertele de carte, nici gemul și paginile tipărite. Nimic nu înfrumusețează cartea cum o face o căpșună conservată în prolog.   

Cartea și câinele 

Dacă ai un câine, sunt șanse mari să treacă printr-o perioadă „devastatoare”. Ca atunci când e tânăr și distruge orice de valoare în care își poate înfige dinții: încălțăminte, jucării, îmbrăcăminte, ochelari de soare, exemplarul din Ulysses, în ediție limitată. Chiar dacă nu ești tu efectiv cel care a distrus cartea, faptul că ai lăsat-o la îndemâna lui te face complice.

E o calamitate des întâlnită printre cititori. I s-a întâmplat chiar și lui John Steinbeck, al cărui iubit Setter irlandez, Toby, a mâncat cândva singurul său manuscris din Of Mice and Men. Într-o scrisoare către agentul său, autorul spunea: „Scumpul meu, rămas singur o noapte, a transformat în confetti aproximativ jumătate din cartea mea”, a explicat el. Durează „două luni” s-o refac… poate micuțul meu a devenit un soi de critic literar.”

Una e când nu-ți faci temele și dai vina pe cățel, alta e când vine vorba de cărți.

Urechi de cățel și un cotor supărat

Când ai citit o carte, rămâne citită? Ești genul de persoană care îndoaie colțurile paginii pentru a-ți reaminti atât ție, cât și cărții, unde ai rămas? Îi forțezi coloana vertebrală până când se degradează cu vârsta? Sau îți respecți cu sfințenie cartea și-i întorci delicat paginile, ca pe niște petale fragile, ca să le păstrezi la fel de veritabile ca în ziua în care le-ai cumpărat?

Pentru unii, urmele pe carte sunt parte esențială și profund personală a procesului de lectură – ca atunci când îți lași amprentele pe o plajă pustie sau îți apeși palma pe un strat de beton proaspăt turnat. Pentru alții, este vandalism pur. Pentru cei din urmă, cărțile sunt sisteme sacre de transmitere a cunoștințelor, un simbol pentru gust, intelect și certitudini morale. Pentru ei, o carte trebuie respectată, nu tratată ca un simplu obiect care trebuie exploatat. A nerespecta o carte înseamnă a ne respecta pe noi înșine.

„Stâlp” pentru masă

„Urgh, de ce nu ai fixat încă masa asta?”, spune prietena tău în timp ce stați la un ceai, care-n mare parte s-a vărsat în farfurie pentru că, dintr-un motiv neîntemeiat, magazinul danez de mobilă de la capătul străzii ți-a vândut o masă cu un picior mai scurt decât celelalte.

Așa că acum se clatină ca un jeleu.  Prietena ta e deja lângă raftul de cărți. „- Nu Moby Dick. Prea mare ”, spune ea. „- Ah, Bătrânul și marea. Perfect.” La 112 pagini, clasicul 1952 al lui Hemingway se încadrează perfect sub piciorul jignitor, făcând masa la fel de fermă ca mâna autorului după trei mojitos. „Nu ai putea face asta cu un Kindle”, zice prietena ta. Problema este rezolvată, dar conștiința ta este distrusă. Poți fi sigur că Hemingway nu a transformat niciodată cărțile în mobilier.

Articol tradus și preluat de pe penguin.co.uk