5 motive pentru care trebuie să-i lăsăm pe copii șă-și aleagă singuri cărțile

Sursa foto: tes.com

Timp de 18 ani într-un sistem de învățământ tradițional, o profesoară a constatat tot ceea ce făcuse greșit pentru elevii săi. Mecanismul era simplu: tema pentru acasă reprezenta citirea cu atenție a unui număr de pagini, iar ulterior se desfășurau proiecte pe care le considera foarte atractive. În tot acest timp, părerea copiilor nu a contat nicio secundă.  În urmă cu șase ani, profesoara și-a dat seama că mare parte din activitățile desfășurate la clasă nu erau realizate în scopul de a stimula interesul elevilor pentru lectură, ba din contră, alegea o variantă acceptată de sistemul de învățământ învechit. Astfel, în urma unor cursuri specializate în educarea tinerilor, au fost observate 5 modalități prin care profesorii trebuie să se raporteze la un stil de predare-învățare actual.

  1. Când îi lași pe elevi să aleagă ce vor să citească, își vor asuma singuri unele riscuri legate de lectură.

Este important să le lăsăm copiilor posibilitatea de a alege singuri dintr-o varietate de genuri. Fiind plictisiți de clasicele genuri impuse în școală, elevii au apreciat inițiativa, iar titlurile alese au fost dintr-un domeniu pe care școala nu l-ar fi impus niciodată.

  1. Dacă îi lași pe elevi să citească ce vor, cu siguranță vor citi mai mult.

Urmând principiile unui sistem de învățământ deloc prietenos cu elevii, profesoara menționa că în trecut, când lecturile erau alese cu rigurozitate de câtre profesori, rareori se întâmpla ca acestea să fie citite integral. După noua abordare pe care a aplicat-o alături de elevii săi, a observat cu mândrie că, în medie, numărul cârților citite într-un an de un elev ajungea chiar și la 100 de titluri, fiind din ce în ce mai mare de la an la an.

  1. Atunci când au libertatea de a alege ce să citească, elevii tind să se exprime mult mai bine în scris.

Libertatea de a alege să citească ce vor îi va îndrepta spre pasiunea scrisului. Dorința lor pentru scrierea creativă va fi mai accentuată, iar cel mai frecvent se vor îndrepta spre fan fiction, din dorința de a duce mai departe pasiunea pentru anumite titluri.

  1. Când aleg ce să citească, copiii chiar citesc din plăcere.

Acesta este răspunsul pe care elevii îl oferă ori de câte ori sunt întrebați de ce preferă să-și aleagă singuri cărțile. Și pentru că au dorit să susțină cu argumente clare, copiii și-au exprimat frustrarea povestind cât de neplăcut este să citească recomandările profesorilor și să completeze jurnale de lectură cu întrebări învechite care nu presupun creativitate din partea lor.

  1. Copiii devin mult mai încrezători atunci când au libertatea de a-și alege cărțile.

Nimic mai adevărat. Părinții și profesorii ar trebui să manifeste mai multă încredere în copii, în ceea ce privește lectura. Iar această precizare vine din rândul celor mici, susținută de un argument foarte simplu: adultul trebuie să aibă încredere în alegerile copilului, pentru ca mai târziu, cel mic să accepte o propunere din partea adultului.

Sursa articolului: nerdybookclub.wordpress.com

Captivantă pauza de citit? Dă sfară-n țară:

Odată ce-ai descoperit plăcerea lecturii, nu prea mai e cale de întoarcere

Sunt freelancer, iar o parte a muncii mele se învârte în jurul cărților. Înainte de a sări cu „Ia uite la ea, citește toată ziua!” sau „Ce noroc pe fata asta!”, vreau să vă liniștesc: citesc destul de rar în timpul zilei. Mintea mea nu percepe lectura ca fiind un job, ci o activitate de plăcere, al cărei timp vine seara, când restul treburilor s-au încheiat. Însă cărțile s-au infiltrat atât de adânc în structura mea mentală, încât am ajuns să le prefer filmelor sau rețelelor de socializare (dar nu și întâlnirilor cu prietenii). Poate că e vorba de un microb (pozitiv, thank God) care mi-a contaminat creierul și cu care voi trăi în simbioză până la adânci bătrâneți; poate că e doar o deprindere formată în timp sau o activitate plăcută și stimulatoare de care nu mă mai pot lipsi. Cert e că nu-mi pot imagina viața fără cărți, chiar dacă nu citesc constant și nici nu mă pot lăuda cu suta de titluri la finalul anului.

Sunt și perioade (o săptămână, două, mai rar trei) când, din varii motive, nu citesc aproape deloc, dar nici nu mă uit la filme, nici nu stau pe rețelele de socializare, ci pur și simplu îmi ocup timpul cu altceva – cu cealaltă muncă, fotografia, sau cu studiul unei noi pasiuni care m-a lovit subit, sau cu o vacanță mai lungă, fiindcă în vacanțe nu-mi rămâne timp pentru lectură, cu excepția celor de pe litoral. Însă perioadele astea de abstinență nu durează niciodată prea mult. Vine o zi când dorul de o carte bună mă copleșește și bam! Revin la rutina mea de cititor, dar tot atunci revine și ușoara deznădejde în fața sutelor de cărți necitite din bibliotecă, și-mi vine să mă cert că două săptămâni am stat pe bară. (De altfel, nu e singurul motiv de ceartă cu mine însămi: mi se întâmplă și când amân un autor ani de zile, pentru a descoperi într-un târziu că pare să fi scris special pentru mine.)

Așadar, sunt un cititor moderat, în general nu fac excese de lectură. N-am studiat la Litere și nici n-am avut un mentor care să mă îndrume pe drumul literaturii, astfel că lecturile mele au fost multă vreme dezordonate, cu lacune serioase prin punctele esențiale. Au fost doar două perioade în viața mea când am citit ca o maniacă: pe la doisprezece ani, când am descoperit colecția de romane polițiste a părinților, bine camuflată în spatele unor tratate de chimie, și pe la treizeci de ani, când mi-am cumpărat un e-book reader și am regăsit pasiunea pentru lectură, serios zdruncinată de îngrozitoarea profă de engleză din facultate.

Abia în al treilea deceniu de viață mi-am dat seama câte cărți grozave există pe lumea asta și m-am aruncat ca o nebună asupra lor, încercând să recuperez. Mi-au fost de mare ajutor recomandările altor cititori, care m-au îndrumat nu doar spre cărți consacrate, ci și spre unele mai puțin cunoscute. În acea perioadă am și început să scriu despre cărți, iar odată cu trecerea vremii am fost surprinsă să observ efectele: exprimarea mea a devenit mai coerentă, vocabularul meu s-a extins, la fel și capacitatea de memorare; parcă și modul meu de a gândi a devenit mai limpede, mai reflexiv, mai pătrunzător. Evident că nu pentru „beneficiile” astea mă înhămasem eu la lectură, ci de dragul poveștilor, dar iată că am testat pe pielea mea teoriile din acele articole bine intenționate, care încearcă să atragă lumea spre literatură: „Oamenii de știință au descoperit că cititul romanelor clasice poate declanșa apariția unor puteri nebănuite!”.

Un articol de Ema Cojocaru

Cititoare împătimită, blogger și fotograf

Captivantă pauza de citit? Dă sfară-n țară: