Top 16 cărți cu care să începi toamna

Nici nu am simțit când a trecut vara și deși ne mai bucurăm de zilele călduroase, știm că nu mai avem cale de întoarcere. Însă toamna vine la pachet cu bucuriile ei și cu o serie de recomandări literare pentru copii și adulți. 

Vlad și Cartea cu Genius 

Stingeți lunaaa! de Dana Grigorcea

Lupului îi era tare somn. 

Dar luna strălucește galbenă și rotundă,

iar broaștele orăcăie tare.

Și Lupul nu are o coadă stufoasă

în care să se înfășoare, ca vicleanul vulpoi.

„Stingeți lunaaa!” strigă Lupul furios.

O bufniță acoperă luna cu aripile ei

și pentru o clipă e întuneric.

Dar apoi pădurea se umplea iar de lumină.

Cel mai cool bob de fasole de Jory John

“- Ai nevoie de-o mână de ajutor?

-Da, te rog.

Asta înseamnă să fii cool.”

Arthur

Ceasornicul de Philip Pullman

Un maestru povestitor ne oferă o poveste gotică, ce ne dă fiori pe șira spinării, întemeiată în tradiția romantică germană a lui E.T.A. Hoffmann și a Fraților Grimm. Tic, tac, tic, tac! După ce întorci un ceas, există ceva înspăimântător în felul în care el își continuă mersul neîntrerupt. La fel de necruțătoare sunt și unele povești.

Calm ecuatorial de Nicholas Gannon

Archer B. Helmsley a crescut într-o casă doldora de curiozități și comori colecționate de bunicii lui, exploratori faimoși. Le știe pe toate pe dinafară. A avut timp să le studieze: de când bunicii au dispărut undeva în Antarctica, mama abia dacă-i mai dă voie să iasă pe afară. Asta nu-nseamnă că Archer nu mai visează la aventuri mărețe, cu apusuri exotice, dimpotrivă chiar: are de gând să pornească în căutarea bunicilor.

Youngart

Absolut tot | ediție tie-in de Nicola Yoon

Boala lui Maddy, protagonista cărții, este pe cât de rară, pe atât de faimoasă. Pe scurt, e alergică la lume. Nu are voie să iasă din casă, n-a mai ieșit de șaptesprezece ani. Singurii oameni pe care-i vede în carne și oase sunt mama ei și Carla, sora medicală care o îngrijește. Dar apoi, într-o bună zi, vine la casa de alături o camionetă. Maddy se uită pe fereastră și îl vede pe el. E înalt, suplu, îmbrăcat tot în negru – tricou negru, blugi negri, teniși negri și un fes negru care-i acoperă părul în întregime. O surprinde privindu-l și se uită fix la ea. Maddy îi răspunde la fel. Numele lui e Olly.

O listă a cuștilor de Robin Roe

Ajuns sub tutela unui unchi violent și abuziv după ce părinții lui au murit într-un accident de mașină, Julian – un băiat timid, tăcut și anxios – trece printr-un adevărat coșmar. Dincolo de problemele de acasă, despre care nu știe nimeni nimic, nici liceul nu e tocmai un vis frumos. Abia a început clasa a noua, dar colegii îl iau peste picior pentru că citește cărți pentru copii mici, profesorii nu sunt conștienți de dislexia lui nediagnosticată și îl trag la răspundere pentru că nu participă la ore și are multe greșeli de scriere, iar ședințele de psihoterapie la care e nevoit să meargă nu fac decât să-i amplifice anxietatea și nefericirea. 

Grafic

Manual pentru Supereroi 1: Manualul de Elias și Agnes Våhlund

Lisa nu se simte deloc bine la noua școală. Are niște colegi care o hărțuiesc mereu, iar singurul loc în care poate scăpa de ei este biblioteca din oraș. Într-o zi, în timp ce se ascunde printre rafturi după o altă încăierare, Lisei îi sare în ochi un titlu: Manual pentru supereroi. Fără să mai stea pe gânduri, începe să răsfoiască manualul. Dacă e adevărat ce scrie în el, atunci viața Lisei e pe cale să se schimbe pentru totdeauna.

Nimona de Noelle Stevenson

Nimona este o puștoaică impulsivă care poate să-și schimbe înfățișarea și căreia îi stă capul numai la ticăloșii. Lord Ballister Blackheart e un ticălos cu o poliță de plătit. 

Unindu-și forțele, cei doi se pregătesc să facă ravagii. Misiunea lor este să le demonstreze celor din regat că sir Ambrosius Goldenloin și prietenii lui de la Institutul Eroilor pentru Menținerea Ordinii nu sunt eroi, așa cum crede toată lumea. 

Editura Art

Vremurile bune de altădată de Bohumil Hrabal

Stilul excentric, ironia şi umorul lui Hrabal, dublate de un simţ al tragicului şi al atentei observaţii psihologie fac din povestirile lui adevărate lumi în miniatură, în care viaţa reală este prezentă în fiecare rând. Teribila iscusinţă a redării dialogului firesc, a creării unor personaje memorabile şi a unor situaţii insolite se regăseşte în fiecare dintre povestirile cuprinse în acest volum. „O după-amiază anostă”, „Fanfaronul“, „Vreţi să vedeţi Praga de aur?“, pentru a enumera doar câteva, vă vor cuceri prin hazul nebun, însoţit, ca în toate scrierile lui Hrabal, de grotesc.

Furtul. O poveste de iubire de Peter Carey

Viața lui Michael Butcher Bones, pictorul căzut în dizgrație, falit și proaspăt divorțat, și a fratelui său, Hugh, hirsutul „cu probleme“ și cântărind o sută de kilograme, se schimbă radical când în peisaj intră Marlene, tânăra fermecătoare care se dovedește a fi expert în artă. Însă arta nu e singurul domeniu la care Marlene se pricepe, iar asta dă naștere unui întreg periplu de-a lungul a trei continente: din Australia până în Manhattan, New York via Tokio, Butcher trece printr-o gamă largă de stări sufletești, în vreme ce diverse întrebări despre artă, fraudă, responsabilități și izbăvire i se învârtesc prin cap.

Pe patul de moarte de William Faulkner

Pe patul de moarte, titlu nelipsit din topul celor mai bune romane ale secolului XX, este una dintre cele mai sfâșietoare drame de familie din literatura americană. Grav bolnavă și fără șanse să-și revină, Addie Brunden privește pe geamul casei sale sărăcăcioase cum întâiul ei născut, Cash, de meserie tâmplar, îi construiește coșciugul. Aceasta este imaginea obsesivă sub care se desfășoară apoi, după moartea femeii, călătoria homerică a familiei ei spre comitatul Jeffreson, locul unde ar trebui s-o îngroape. Întâmplările care au loc pe drum, prezentate din perspectiva a cincisprezece personaje narator, întregesc taboul uman dezolant din Yoknapatawpha, tărâmul imaginar al lui Faulkner. 

Paladin 

Furia Roșie de Pierce Brown 

În viitor, populaţia lumii e împărţită în clase având funcţii strict și clar definite, iar fiecărei clase îi corespunde câte o culoare. Darrow e un Roşu şi un Sondor al Iadului care lucrează în adâncul minelor de pe Marte pentru a face suprafaţa planetei locuibilă. La fel ca toţi cei din neamul lui, trudeşte din greu pentru a oferi un viitor mai bun generaţiilor următoare. Darrow va descoperi însă destul de repede că umanitatea ajunsese demult să populeze planeta Marte, iar cei ca el sunt ţinuţi drept sclavi de o clasă conducătoare decadentă, cea Aurie. Singurul mod în care se poate face dreptate în această societate abuzivă este ca Darrow să se infiltreze în mijlocul Auriilor, devenind unul dintre ei. 

Fântănile Paradisului de Arthur C. Clarke

O stație orbitală legată de Pământ printr-o rețea de cabluri, de-a lungul căreia un ascensor de proporții nemaiîntâlnite va transporta în spațiu oameni și materiale la un cost mult inferior celui practicat de operatorii rachetelor convenționale – iată invenția care inaugurează o nouă eră spațială în secolul XXII. Există însă o problemă delicată: unicul amplasament potrivit aparține unui străvechi ordin religios. Cine va ieși învingător din înfruntarea între știința atotcuceritoare și credința de nestrămutat?

Băieții din Anansi de Neil Gaiman

Viața lui Fat Charlie nu va mai fi niciodată la fel. Odată cu decesul tatălui său, el descoperă atât că acesta fusese de fapt zeul Anansi, cât și că are un frate despre care nu știuse nimic niciodată, Spider – care este tot ceea ce Fat Charlie nu poate fi: atrăgător, isteț și amuzant. Într-o lume magică a zeilor-animale, Fat Charlie descoperă însă că are o putere ce-l poate ajuta să descurce ițele existenței sale tot mai încurcate.

Sapiens

Charles și Emma. Crezul familiei Darwin de Deborah Heiligman

Charles Darwin a publicat Originea speciilor, revoluționara sa lucrare asupra evoluției, în 1859. După mai mult de un secol și jumătate, tezele sale continuă să provoace polemici între oamenii de știință și comunitățile religioase. Dar înainte ca aceste dispute să se fi iscat, Charles a reflectat îndelung la felul în care va fi primită teoria lui de societatea conservatoare. Pietatea soției sale, Emma, și dragostea pe care el i-a purtat-o l-au făcut să cântărească bine fiecare idee care avea să ajungă la public. Această carte vorbește despre viața privată și marea iubire a celui care a revoluționat biologia și totodată viziunea asupra omului.

Navigând singur în jurul lumii de Joshua Slocum

A trecut prin cumplitele furtuni ale Capului Horn, i-a înfruntat pe pirații mauri și pe cei fuegieni, a vizitat insula lui Robinson Crusoe și pe cea care i-a fost ultim adăpost lui Napoleon Bonaparte. În multele sale călătorii pe oceanele lumii, Joshua Slocum s-a întâmplat să și naufragieze, dar nu s-a dat bătut: și-a construit un alt vas și a pornit mai departe. A fost primul om care a făcut de unul singur înconjurul Pământului, la bordul slupului Spray, la sfârșitul secolului al XIX-lea. E drept, recordul nu a rezistat timpului, însă cărțile sale da. Navigând singur în jurul lumii și Călătoria ambarcațiunii Liberdade sunt titluri clasice ale literaturii de călătorie, printre cele mai frumoase, palpitante şi autentice istorisiri scrise vreodată. În acest volum le aveţi pe amândouă.

Lasă un răspuns