Timpul în banda desenată

Când ne confruntăm cu o operă intimidant de reușită și originală, care provine dintr-un gen sau dintr-un mediu nu foarte bine cotat cultural, avem instinctul să o protejăm scoțând-o de acolo. În cazul lui Aici am putea avea tendința să-i negăm calitatea de bandă desenată. Am putea să ne gândim la tablourile Zsofiei Schweger. Am putea să ne gândim mai ales la colajele lui Kenneth Josephson. Și astfel să spunem că Aici e de fapt o operă de artă plastică. Am putea să o considerăm un fel de livre d’artiste, deși e tipărită în masă.

Dar ceea ce face din acest roman grafic o capodoperă e tocmai felul în care rezolvă o problemă pe care autorii de bandă desenată și-au pus-o aproape încă de la începutul acestei forme de artă. Anume, cum să reprezinte trecerea timpului într-un mediu eminamente static? Și odată ce se stabilesc convenții pentru reprezentarea timpului, cum se poate interveni asupra lor? Punându-și aceste întrebări, autorii americani de bandă desenată au dezvoltat o poetică a trecerii timpului și mai ales a felului în care această trecere a timpului influențează spațiul fizic.

În cele ce urmează doar voi trece în revistă câteva astfel de benzi și câțiva autori care s-au preocupat de problematizarea temporalității în banda desenată. Nu va fi nici pe departe un studiu exhaustiv, însă sper că va demonstra de ce Aici nu doar că se preocupă de ceva fundamental benzii desenate, cel puțin în tradiția nord-americană, dar și că îi aduce o contribuție semnificativă.

Gasoline Alley de Frank King s-a remarcat ca fiind printre primele, și încă puținele, seriale de bandă desenată în care personajele îmbătrâneau aproximativ în timp real, fără a fi blocați în acel etern ”acum” în care se găsesc copiii din Peanuts, de exemplu, ci crescând, îmbătrânind și confruntându-se cu dilemele fiecărei vârste. Abordarea îi permite autorului să privească felul în care spațiile în care personajele trăiesc le influențează viețile și cum personajele schimbă aceste spații la rândul lor. De exemplu, în Martie și Aprilie 1934, desenatorul realizează o serie de trei stripuri duminicale în care Skeezix și prietenii săi descoperă că se construiește o casă peste terenul pe care jucau baseball. Copiii revin în același loc în fiecare săptămână, descoperind construcția într-un alt stadiu, jucându-se în fiecare săptămână în câte un alt fel. Acest lucru ar fi fost poate suficient pentru a o menționa, însă King a fost și un inovator grafic, testând limitele mediului nu doar narativ, ci și formal.

De interes pentru exercițiul de față este mai ales maniera în care King realizează această secvență. Fiecare planșă prezintă terenul din aceeași perspectivă, din același punct de vedere, iar cele câte 12 casete care le compun sunt organizate sub forma a ceea ce Scott McCloud numește poliptic. Anume, fundalurile compun o imagine unitară, precum piesele dintr-un puzzle, astfel încât casetele nu mai reprezintă doar un cadru (așa cum am percepe cadrul în film), ci doar selectează un moment de timp.

Legătura cu Aici îmi pare evidentă, precum și faptul că e remarcabilă intuiția lui McGuire de a suprapune casetele, de a se juca cu forma lor și mai ales de a nu mai mai urma o succesiune lineară.

Mr. Natural’s 719th Meditation de Robert Crumb

Robert Crumb este probabil cel mai renumit exponent al benzii desenate underground americane, cunoscut mai degrabă pentru transgresivitatea sa, pentru împingerea benzii desenate ca formă de exprimare prin care autorul să-și exorcizeze toate bubele și pentru redarea spiritului mișcării contra-culturale. Mr. Natural’s 719th Meditation este o scurtă bandă desenată emblematică mai ales pentru cel din urmă aspect, fiind o meditație asupra efemerității civilizației.

Mr. Natural se așază pe un petec de pământ din deșert, iar în jurul lui timpul accelerează. Urmărindu-l, iarăși, din același punct de vedere, observăm cum în jurul lui apar utilaje de construcții care trasează o autostradă, apoi cum apare un mic fast-food, care se extinde până când răsare un oraș cu tot ceea ce presupune asta, inclusiv autoritatea represivă a poliție, iar, în final, cum totul se clatină și dărâmă. O concluzie nu mult diferită de cea din Aici, realizată printr-o abordare mult mai puțin sofisticată, într-adevăr, dar care pornește dintr-o direcție asemănătoare.

Un concept foarte asemănător, dar cu o realizare mai rafinată este scurta povestire din 2006 a lui Kevin Huizenga, Glenn Ganges în: “Time Travelling”. Plimbându-se prin cartier, Glenn Ganges practică un soi de meditație seculară. Își limpezește gândurile, se concentrează și astfel își alterează percepția asupra timpului întinzând la nesfârșit momentul prezent sau retrăind amintiri pentru a ”călători în timp”, ancorat de anumite locuri. Ca în cazul lui King sau Crumb, tratează fiecare casetă de bandă desenată ca un moment de timp, și pornind de la intuițiile lui McGuire din 1989 Huizenga manipulează organizarea casetelor pentru a amplifica efectul de călătorie în timp în maniere care i-au scăpat (sau poate nu l-au interesat) chiar și lui McGuire din 2014. Le suprapune, le aranjează tridimensional, renunță la chenare sau permite personajului să pășească în afara lor, realizând ceva ce poate fi descris ca o artă poetică, în care banda desenată devine pentru autor însuși mijlocul de a călători prin timp.

Dar nu numai banda desenată underground și alternativă (cu toate că Gasoline Alley era pe cât de mainstream putea să fie o bandă desenată în anii ‘30) este interesată să exploreze această relație dintre timp și spațiu și mai ales cum percepția timpului poate fi manipulată prin felul în care este redat spațiul. Găsim suficient de multe asemenea exemple și benzi comerciale de gen.

Watchmen, de Alan Moore și Dave Gibbons, chiar începe cu câteva astfel de exemple și continuă în același stil până la final. În primele pagini doi detectivi investighează asasinarea lui Edward Blake prin azvârlirea sa de pe fereastra apartamentului. În timp ce detectivii cercetează locul faptei, momentul crimei este dezvăluit prin analepsă, prezentând ceea ce se descoperă. Pagina a patra e deosebit de isteață. Cât timp polițiștii iau liftul și coboară vedem un flashback redat ca un poliptic în care Comediantul cade spre a se izbi de asfalt. Iar ultima caseta a paginii începe o tranziție de tip racord către următoarea scenă, fixând punctul de vedere pe o clădire și făcând un salt în timp de câteva ore.

Acesta este doar un exemplu, dintre multele care pot fi găsite în Watchmen.

După aproape 30 de ani, Grant Morrison și Frank Quitely au oferit o replică acestei secvențe în paginile lui Multiversity: Pax Americana #1 în care reușesc mai degrabă să-l evoce pe Frank King. La fel ca în Gasoline Alley avem o planșă imensă, un poliptic de 32 de casete, însă precum în Watchmen sau în Aici, acțiunea prezentată nu este liniară, ci avem de fapt trei fire narative suprapuse pe același spațiu.

În Hellboy, personajul eponim se găsește deseori în locuri bântuite. Dar această bântuire nu înseamnă doar fantome, ci e o vorba de o istorie care nu mai poate rămâne îngropată și bolborosește la suprafață. Stafiile și strigoii sunt doar un simptom al acestei dezarticulări a timpului reprezentată de Mike Mignola prin extragerea unor detalii și o compoziție a paginii care oferă o direcție clară a lecturii. Trecând de la o casetă la alta nu îți dai seama dacă timpul se scurge, cât timp trece și nici în ce ordine se succed evenimentele. Singurul element de claritate este însuși Hellboy, colorat de Dave Stewart într-un roșu contrastant față de fundalurile șterse, care pare să experimenteze timpul linear.

B.P.R.D.: The Dead

Seria soră a lui Hellboy, B.P.R.D., preia acest interes pentru spații bântuite de trecut producând nu de puține ori scene în care personajele rămân fizic în același spațiu, însă îl experimentează senzorial așa cum ar fi arătat el cu ani în urmă. Modalitatea tehnică este probabil cea mai convențională din câte am prezentat până acum, pur și simplu o ”fluturare” a fundalurilor în casete succesive, dar exemplul rămâne ilustrativ pentru interesele și problemele pe care și le pun autorii nord-americani de bandă desenată.

Detective Comics Vol. 2 #31

Voi încheia cu o planșă întinsă dintr-o bandă cu supereroi nu pentru că e excepțională, ci tocmai fiindcă este comună. Francis Manapul (un desenator de casă de la DC Comics) și Brian Buccellato (coloristul cu care colaborează deseori) realizează o secvență în care Batman investighează scena unei altercații. Secvența este realizată ca un poliptic de patru casete, în fiecare din ele detectivul urecheat avansând mai adânc în pădure și descoperind detalii noi. Iar în fiecare dintre acestea avem o casetă inserată care acționează ca o fereastră în timp, arătându-ne evenimentele de la momentul incidentului.

Vedem astfel că ceea ce face din Aici un roman grafic deosebit nu este tehnica folosită, nici subiectul abordat, nici interesele tehnice sau narative ale autorului. Ceea ce înalță Aici, fără a o detașa din tradiția benzii desenate nord-americane, e amploarea sa. În tot ce am arătat în acest articol, poate cu excepția lui Watchmen, a fost vorba despre pagini sau povestiri scurte, despre folosirea punctuală ale tehnicilor cu un scop narativ bine definit și nu neapărat ambițios.

În schimb, romanul grafic al lui Richard McGuire abandonează sau folosește mult mai timid alte convenții ale benzii desenate, pentru a realiza o lucrare de anvergură în care să sondeze în adâncime felul în care banda desenată ilustrează relația dintre timp și spațiu.

Articol de Alin Răuțoiu

Captivantă pauza de citit? Dă sfară-n țară:

Lasă un răspuns