Premiul Nebula

Sursă nebulas.sfwa.org

În luna septembrie,  citim cărți premiate. Indiferent că e vorba despre literatură pentru copii sau adulți, ne bucurăm de lecturile care au obținut de-a lungul timpului distincții importante precum: Pulitzer, Nebula, Locus, Costa, medaliile Newbery, Caldecott, National Book Award etc.

În lumea SF, unul dintre cele mai notabile premii este Nebula. Mai jos poți citi un articol, preluat de pe blogul Paladin, despre unul dintre cele mai importante premii pe care îl poate obține un autor SF. Dacă nu chiar cel mai important.

Nebula se acordă din 1966 de asociația Science Fiction and Fantasy Writers of America și îl poate primi orice lucrare SF publicată în anul precedent în Statele Unite în limba engleză (sunt acceptate și traducerile din alte limbi). Spre deosebire de Hugo (celălalt mare premiu), Nebula se acordă prin votul profesioniștilor, nu al fanilor. Ca și Premiul Goncourt, nu are o valoare financiară directă, dar câștigătorul (care primește un trofeu sub forma spiralată a unei nebuloase – formațiune de praf interstelar) poate fi sigur că vânzările îi vor crește mulțumitor.

Nebula a avut inițial patru secțiuni: Cel mai bun roman (texte de peste 40.000 de cuvinte: în SUA se plătește la cuvânt, deci aceasta este unitatea de bază a oricărei clasificări), Cea mai bună novella  (pentru texte – de fapt miniromane – între 17.500 și 40.000 de cuvinte), Cea mai bună nuvelă (texte de 7.500-17.500 de cuvinte), cea mai bună povestire (sub 7.500 de cuvinte). De asemenea, între 1974–1978 și 2000–2008 s-a acordat Premiul pentru Cel mai bun scenariu de film (pentru cinema sau tv); începând cu 2009, acest premiu s-a numit Ray Bradbury, în onoarea marelui scriitor, și a încetat să mai fie considerat un premiu Nebula (deși a continuat să fie acordat în cadrul aceleiași ceremonii). Din 2018 se acordă și un Premiu pentru texte în domeniul jocurilor video.

La categoria roman, primul câștigător a fost Frank Herbert, cu Dune. De-a lungul timpului au mai câștigat la această secțiune Samuel R. Delany, Daniel Keyes (Flori pentru Algernon, trad. Dan Rădulescu, Youngart, 2015), Ursula K. Le Guin, Larry Niven (Lumea inelară, trad. Maria Drăguț, Paladin, 2018), Robert Silverberg (Vremea schimbării, trad. Radu Mihai Hăulică, Paladin, 2018), Isaac Asimov (Marginea Fundației, trad. Ana-Veronica Mircea, Paladin, 2016), Arthur C. Clarke (Fântânile Paradisului, trad. Daniel Pătraşcu, Paladin, 2014), Gene Wolfe (Cavalerul, trad. Dan Doboș, 2018), David Brin, William Gibson (Neuromantul, trad. Mihai-Dan Pavelescu, Paladin, 2017), Lois McMaster Bujold, Neil Gaiman (Zei americani, trad. Liviu Radu, Paladin, 2014), Michael Chabon (Sindicatul polițiștilor idiș, trad. Iulia Dromereschi, Paladin, 2017), Jo Walton (Printre ceilalţi, trad. Liviu Szoke, Paladin, 2017), Ann Leckie (Răzbunare ancilară, trad. Petru Iamandi, Paladin, 2017) ș.a.

Volumele Flori pentru Algernon, Lumea inelară și Sindicatul polițiștilor idiș fac parte din kitul de cititor oferit în abonamentele de lectură Pauza de Citit din luna septembrie. Află mai multe: