„Ziua în care a nins” – despre plăcerile copilăriei legate de zăpadă

Sugestivă, frumos ilustrată, cu o poveste simplă și minunată, Ziua în care a nins (0-3 ani) de Ezra Jack Keats este potrivită pentru a-i pregăti pe cei mici pentru sezonul poveștilor de iarnă, dar și pentru prima întâlnire cu zăpada.

Câștigătoare a Medaliei Caldecott, prezintă prima experiență cu zăpada a unui băiețel. Îmbrăcat în costumașul său roșu, Peter experimentează toate plăcerile copilăriei legate de zăpadă: lasă urme, scutură pomii, face îngeri, se uită la copiii mari care se bulgăresc, alunecă la vale pe derdeluș și chiar își face un bulgăre pe care îl pune în buzunar să-l ia acasă. După ce mama îl dezbracă pe băiețelul ud și înfrigurat și îl bagă la baie, Peter își caută bulgărele să se joace cu el, însă ia bulgărele de unde nu-i! Din fericire, afară mai e destulă zăpadă pentru ca Peter să își facă bulgări noi și să iasă din nou la joacă, să se bucure de iarnă.

Ezra Jack Keats (1916–1983) a crescut în Brooklin, New York, unde a descoperit arta încă din copilărie. În 1962, Ezra a publicat Ziua în care a nins, fiind inspirat de fotografia unui copil, publicată în revista Life. „Am vrut să transmit bucuria resimţită de băieţel în acea zi“, a spus el.

„E frig, pipăi zăpada şi devii conştient de lucrurile care-i fascinează pe toţi copiii.“ Cartea a fost distinsă cu Medalia Caldecott, cel mai important premiu oferit pentru cărţile ilustrate. În toamna lui 2017, poşta americană a emis o serie filatelică dedicată acestei poveşti iubite de toţi copiii.

Ezra a scris şi ilustrat peste douăzeci de cărţi pentru copii, care s-au bucurat de o primire călduroasă şi au fost răsplătite cu numeroase premii.

Interviu cu autorul și ilustratorul Tomi Ungerer

Tomi Ungerer s-a născut la Strasbourg, în 1931. În 1956 s-a mutat la New York, unde şi-a început cariera de scriitor. Este autorul a numeroase cărţi pentru copii şi câştigător al celor mai importante premii de specialitate, printre care: Medalia Hans Christian Andersen, Premiul Erich Kästner, Premiul European pentru Cultură. A scris în franceză, engleză și germană. 

Poveștile și ilustrațiile lui Ungerer sunt injectate cu porții copioase de absurd, cărțile sale debordează de creativitate, ireverență și umor, iar autorul nu se sfiește să aducă în discuție cuvinte din vocabular sau subiecte care, în mod tradițional, au fost considerate inabordabile în literatura pentru copii.

Numit uneori „băiatul rău al literaturii pentru copii”, Tomi Ungerer respectă inteligența copiilor și nu încearcă să îndulcească realitatea; de pildă, deși poveștile lui încorporează adeseori elemente de teamă, protagoniștii lui nu sunt niciodată speriați! Acesta este unul dintre motivele pentru care cărțile sale au devenit emblematice. Cărțile lui pentru copii includ povești care confruntă diferențele (Flix), rasismul (Making Friends) și războiul (Otto). Cărțile despre animale care trezesc aversiune, de pildă Crictor, o poveste despre un șarpe, și Rufus, o poveste despre un liliac, scot în evidență individualitatea și îi transmit micului cititor sentimentul că fiecare are ceva unic de oferit.

Ce m-a împins spre literatura pentru copii? Cred că dorința de a crea poveștile care mi-ar fi plăcut mie în copilărie. Copilul din mine, puteți să-i spuneți dezvoltare întârziată, a fost întotdeauna prezent, persistând de-a lungul carierei mele. Un element de inocență, care mi-a adus mirare și descoperire și a fost asemenea unui fir care a traversat tot ce am făcut, legând totul laolaltă.

În multe din primele mele cărți pentru copii am urmărit să reabilitez animale cu o reputație proastă, precum șerpii, liliecii, caracatițele, vulturii și șobolanii, sau personaje considerate respingătoare în mod stereotip, precum căpcăunii, tâlharii sau copiii străzii. Cred că este esențial să le arăți copiilor că, indiferent care sunt defectele fiecăruia, există întotdeauna o cale de a supraviețui și de a ieși învingător, fiind diferit și valorificând cât mai bine ceea ce are fiecare de oferit. Vreau să le arăt copiilor că fiecare ființă este diferită și în egală măsură unică.

Un element important este faptul că protagoniștii cărților mele sunt întotdeauna neînfricați. Mama m-a crescut în felul acesta. Nimic nu o putea enerva și umorul câștiga întotdeauna. De pildă, înaintea unei confruntări cu Gestapoul, a spus chicotind și făcând cu ochiul: „Ai să vezi, sunt cu toții niște cretini!”

Probabil că succesul cărților mele, traduse acum în peste 30 de limbi, se datorează faptului că, la vremea respectivă, au încălcat toate regulile literaturii pentru copii, populată de ursuleți drăgălași într-o lume ireală, unde toată lumea este de treabă, fericită și stupidă. Cărțile mele de mai târziu au țintit spre subiecte precise: Making Friends, povestea unui băiat de culoare într-un cartier de albi, vorbește despre integrare, Otto, povestea unui ursuleț de pluș care-i aparține unui băiețel evreu arestat de Gestapo împreună cu părinții, este despre război și prietenie, Flix, o poveste despre pisici și căței care învață să trăiască pașnic laolaltă, este despre toleranță. (Tomi Ungerer)

Un articol de Ema Cojocaru.

Sursa foto: tomiungerer.com

O altfel de prințesă de Halloween

Anul acesta lăsăm la naftalină rochițele cu tulle și paiete și dăm voie unui alt tip de prințesă să domine petrecerile de Halloween.  Aceasta nu-și dorește castele și un prinț pe cal alb. Se poate înțelege foarte bine cu un dragon și cu o plimbare în afara regatului. Prințesele au devenit domnișoare independente puse pe fapte mari, iar broscoii nu se mai transformă în prinți, dar învață să înfrunte viața de la înălțimea lor de broscuțe. 

Cea mai rea prințesă de Anna Kemp începe ca orice basm: A fost odată ca niciodată, / Într-un turn pe-aici, pe-aproape, / O prințesă singurică, / Suzi îi zicea, de mică. Până aici toate bune, dar prințesa noastră nu-i croită din același material care toate celelalte domnițe. Ea se dovedește dornică de aventură, gata să lupte cu oricine și mai ales mare amatoare de călătorii.

Când prințul își face în sfârșit apariția, pare să nu fie nici pe departe ceea ce cu nerăbdare așteptase prințesa Suzi și mult mai pe placul ei se dovedește a fi dragonul pe spinarea căruia pornește să cunoască toată lumea. Sigur, că la o așa prințesă, care nu vrea nici rochițe, nici nunți împărătești, nici celelalte personaje nu pot întruni calitățile clasice. Dragonului jovial îi place din când în când să se delecteze cu câte o ceașcă de ceai, în plus, se dovedește prieten de nădejde în setea de aventură a prințesei Suzi. Singurul care rămâne înțepenit în timp este prințul care până la urmă își dă seama că  are de-aface cu „cea mai rea prințesă”.

O poveste pentru toţi profesorii neînţeleși și pentru elevii lor neînţeleși

Unii copii spun că „Domnișoara învățătoare e un monstru!‟. Să fie oare așa? Uneori, relația dintre elev și profesor nu este perfectă din prima, însă ce-ar fi să ascultăm părerile amândurora și să-i transformăm în cei mai buni prieteni?

Peter Brown, cunoscut pentru romanul „Insula roboților‟ publicat la editura Arthur, ne spune de această dată o poveste amuzantă despre felul în care copiii pot percepe imaginea profesorului.

„Copiii care aruncă avioane de hârtie în clasă să-și ia gândul de la pauză‟, tună domnișoara Kirby, cea care îi dă fiori bietului Bobby zi de zi la școală. Și de parcă o săptămână de coșmar nu ar fi fost de ajuns, băiețelul dă nas în nas cu îngrozitoarea învățătoare și sâmbătă dimineața, în parcul în care își petrece timpul liber. Ar fi vrut s-o rupă la fugă, „să sape o groapă și să se ascundă‟, dar până la urmă tot ce face este să ridice mâna și să spună bună ziua. Și odată gheața spartă, mai lipsește doar o pălărie luată de vânt, un loc preferat pe care să-l împărtășești cu cel de lângă tine și, bineînțeles, un avion de hârtie, pentru ca cei doi, un elev înspăimântat și o învățătoare înspăimântătoare să devină prieteni.

Așa cum spune și Peter Brown, „Și eu pot fi un monstru uneori! Nimeni nu-i perfect!‟, însă dacă încerci să-l înțelegi pe cel de lângă tine îți poți schimba perspectiva. Dacă aveți acasă un micuț intimidat de educatoare sau de învățătoare, citiți împreună cartea lui Peter Brown, „Domnișoara învățătoare e un monstru‟, și, cine știe, poate în cele din urmă cei doi vor deveni prieteni.

„Crizantema” – o poveste despre încredere în sine, încurajare și multă dragoste

Crizantema este unicul pui al familiei de șoricei și pornește în prima ei zi de școală cu mare bucurie: „și-a pus cea mai veselă rochiţă și a fost tare zâmbitoare‟, pregătindu-se ca pentru o mare sărbătoare. Dar copiii uneori pot fi ciudoși și răutăcioși și nemulțumiți și plini de prejudecăți, așa că nu contenesc cu glumele pe seama numelui Crizantemei. „— Dacă aș avea un nume ca al tău, l-aș schimba‟, îi spun colegele de clasă,  iar sărmana Cizantemă se pleoștește la gândul că numele ei e atât de lung încât abia își face loc pe ecuson. În zadar părinții îi spun că numele ei e perfect, mica șoricuță e atât de chinuită, încât seară de seară e măcinată de coșmaruri. Nici profesorii nu știu cum să o liniștească sau nu au timp pentru asta. Până într-o zi, când în clasă apare o profesoară pe care o admiră și o îndrăgesc cu toții. Le vorbește prietenos, deschis și firesc. Și are un nume de floare…

Scrisă și ilustrată de Kevin Henkes, cunoscut cititorilor români pentru romanul „Anul lui Billy Miler‟, apărut la Editura Arthur în 2017, „Crizantema‟ a fost publicată pentru prima oară în anul 1991 și face parte dintre-o serie de cărți dedicate șoriceilor, pentru care autorul pare să aibă o mare pasiune. Kevin Henkes s-a născut în 1960 în oraşul Racine din Wisconsin, Statele Unite ale Americii. În copilărie îi plăcea să viziteze muzeul de artă din localitate şi a fost influenţat de picturile pe care le-a văzut acolo. A studiat la University of Wisconsin Madison, unde a aflat mai multe despre istoria cărţilor pentru copii şi a început să fie tot mai interesat de acest domeniu.

„Crizantema‟ este o carte sensibilă și sinceră despre greutățile pe care copiii le pot întâmpina la școală, despre cum pot deveni subiect de glumă, dar și despre cum pot depăși problemele, despre încrederea în ei înșiși și felul în care părinții trebuie să le fie mereu alături cu încurajări și multă, multă dragoste. Poate chiar și cu un Nu te supăra, frate! din când în când, înainte de culcare.

Ce citești când iei o pauză de la școală?

În fiecare an, luna septembrie pare că anulează orice eveniment și toată atenția se îndreaptă spre începutul anului școlar. Nu știm cum va fi de data aceasta, dar am început să simțim agitația încă de pe acum. Pentru cei mici și pentru cei care abia se obișnuiesc cu școala, iată 4 recomandări de la Vlad și Cartea cu Genius și Editura Arthur pentru momentele libere și pentru pauzele dintre ore.

Crizantema de Kevin Henkes (publicată la Vlad și Cartea cu Genius în 2017, în traducerea Elenei Morariu) este o șoricică tare mândră de numele ei, doar că în prima zi de școală află că numele ei nu este chiar atât de frumos pe cât își imagina ea. Colegii spun că e prea caraghios și mult prea lung pentru a intra pe ecuson. O profesoară nouă va preda ora de muzică în clasa Crizantemei, iar numele acesteia îi va reda încrederea.

Bobby, personajul principal al cărții Domnișoara învățătoare e un monstu, scrisă de Peter Brown, (publicată la editura Vlad și Cartea cu Genius în 2017, în traducerea Laurei Albulescu) are o mare problemă la școală. Domnișoara Kirby tună și fulgeră, iar copiii stau smirnă în bănci și tremură ca varga. „Copiii care aruncă avioane de hârtie în clasă să-și ia gândul de la pauză“, strigă ea, și ce poate fi mai îngrozitor? În timpul liber, Bobby se duce în parc, să mai uite de probleme. Dar, într-o sâmbătă dimineața, s-a întâmplat ce putea fi mai rău. Cine credeți că stătea pe o bancă, sub o pălărie cât casa? Ați ghicit, era chiar domnișoara Kirby.

Cine zice că micuților nu le place școala? Nicolas și prietenii lui nu se distrează nicăieri mai bine ca acolo. Deși uneori se răfuiește cu prietenii lui, până la urmă, orice s-ar spune, gândesc la fel, așadar se înțeleg. Ce îl uimește însă pe micuțul Nicolas e cum de cei mari nu reușesc să înțeleagă niciodată nimic. Micuțul Nicolas de René Goscinny a apărut la editura Arthur în 2014, în traducerea Ralucăi Dincă.

Când tatăl e un infractor, iar mama, o femeie cicălitoare şi nu tocmai inteligentă, viața nu este cea mai frumoasă. Cei doi cred că Matilda e o adevărată pacoste care pierde prea mult timp cu cititul în loc să se uite la televizor, ca oamenii normali… Nici îngrozitoarea domnişoară Trunchbull, directoarea şcolii, nu are o părere mai bună despre micuţa pasionată de lectură. Matilda de Roald Dahl a fost publicată la editura Arthur în 2018, în traducerea Christinei Anghelina.

„Amos e răcit” – o poveste tandră despre prietenie și înțelegere (fragment)

Amos este cel mai bun prieten al animalelor de la Grădina zoologică, iar când vine vremea răsplatei, bufnița care se teme de întuneric, elefantul amator de șah și toate celelalte animăluțe îi stau alături bătrânului îngrijitor când acesta are cea mai mare nevoie.

Amos e răcit de Philip C. Stead, în traducerea Andreei Caleman, este o poveste tandră și delicată despre prietenie, generozitate, înțelegere. Copiii vor vedea aici un model de comportament care îi va face să înțeleagă mai bine importanța prieteniei și ce înseamnă să fii un prieten adevărat: să ai răbdare, să fii atent la cel de lângă tine, să încerci să-l înțelegi, să te porți delicat, să-ți faci timp pentru prietenii tăi.

Amos, bătrânelul prietenos care lucrează la Grădina zoologică, se trezește devreme în fiecare zi, își pune uniforma frumos călcată, ia autobuzul nr. 5 și pleacă la serviciu, unde nu întârzie niciodată. Acolo, deși are mult de lucru, nu uită niciodată să-și viziteze cei cinci prieteni (elefantul, țestoasa, pinguinul, rinocerul și bufnița), cu care se joacă, le citește sau pur și simplu le stă alături. Într-o zi, Amos nu se simte bine, e răcit, și nu se duce la serviciu. Îngrijorați, prietenii lui se duc acasă la Amos să vadă ce se întâmplă. Au grijă de el, îl tratează cu aceeași căldură cu care el îi tratase întotdeauna.

Povestea a fost răsplătită cu Medalia Caldecott în anul 2011. Aceasta se acordă anual de către Association for Library Service to Children, secție a American Library Association, pentru cel mai frumos album ilustrat. 

Ce citesc oamenii din spatele cărților pentru copii? Patru recomandări de vară

Înainte să ajungă în librării și în mâinile cititorilor mici și mari, cărțile noastre sunt citite și recitite cu atenție de redactorii care se asigură că ne vom bucura de cele mai captivante lecturi. E greu să alegi câteva titluri preferate, însă iată patru recomandări de la oamenii din spatele editurii Vlad și Cartea cu Genius și Arthur.

Tăurașul Ferdinand de Munro Leaf (publicată la Vlad și Cartea cu Genius în 2017, în traducerea lui Vlad Zografi) este o poveste delicată și plină de umor, rămâne una dintre cele mai îndrăgite cărți pentru copii. A fost odată în Spania… A fost odată un tăuraș pe nume Ferdinand. Și, pentru că în Spania coridele sunt la mare căutare, Ferdinand ar fi trebuit să fie mândru că a fost ales să lupte în arenă.

Într-un stil de ilustrații pastelate, inteligente și cu un umor delicat, care întregesc povestea spusă în cuvinte, Amos e răcit de Philip C. Stead (publicată la Vlad și Cartea cu Genius în 2018, în traducerea Andreei Caleman) se regăsește în topul cărților preferate. Noi recunoaștem că înainte de a le citi cartea copiilor, nici nu observaserăm micile povești spuse de ilustrații. Amos e un bătrân îngrijitor de la Grădina zoologică. Are grijă de animale, le cunoaște bine, știe ce le place, ce nu le place și de ce le e teamă, iar ele îi oferă susținerea atunci când are nevoie de ea.

Prietenii copilăriei mele de Wilson Rawls (publicată la editura Arthur în 2020, în traducerea lui Răzvan Năstase) este un roman aflat în Top 100 cele mai bune cărți pentru copii din toate timpurile realizat de „School Library Journal” Billy locuiește la poalele munților Ozark, unde de dimineața până seara hălăduiește prin păduri și lunci și cunoaște toate ascunzișurile și potecile din împrejurimi. De când se știe își dorește din tot sufletul doi câini de vânătoare și, când vede că părinții lui nu își pot permite așa ceva, băiatul muncește și strânge fiecare bănuț ca să-și împlinească visul.

Penelope se trezește pe Tărâmul Posibilității, unde copiii pot să viseze cât vor cu ochii deschiși. Aici, Ideile, Fanteziile și Grijile există în carne și oase. Șirul pierdut al timpului de Paige Britt (publicat la editura Arthur în 2020, în traducerea Iuliei Arsintescu) este un omagiu exuberant adus puterii imaginației și creativității, care ne învață cât de important este să ne facem timp pentru noi înșine, pentru visurile noastre și pentru prietenie.

Aaron Becker: „Destinația mea preferată este imaginația unde mă poți găsi adesea desenând uși secrete și proiecții magice.”

O călătorie nu înseamnă întotdeauna bagaje impachetate și planuri de vacanță deoarece puterea imaginației te poate duce în cele mai surprinzătoare locuri, iar dacă ai la bază câteva ilustrații, călătoriile devin nesfârșite.

Aaron Becker s-a născut în 1974 la Baltimore. Ca mulți băieți născuți în perioada misiunilor Apollo de cucerire a Lunii, micul Aaron visa să devină astronaut. Când a crescut, a văzut că nu e ușor deloc să devii astronaut, așa că a început să deseneze spațiile care-i populau imaginația. A călătorit mult, din Japonia până în Africa, iar acum locuiește la Amherst, Massachusetts, împreună cu soția și fiica lui și cu o pisică leneșă, unde scrie și ilustrează cărți pentru copii.

De-a lungul timpului m-am bucurat de călătorii memorabile. Am văzut cum e viața în Japonia rurală și în Estul Africii și am călătorit cu rucsacul în spate prin Sudul Pacificului și Suedia. Dar până acum destinația mea preferată a rămas imaginația unde mă poți găsi adesea desenând uși secrete și proiecții magice.

Dacă vreți să cunoașteți mai bine lumea lui Aaron Becker răsfoiți Călătoria, o carte despre fascinanta puterea a imaginației, premiată cu Medalia Caldecott.

Patru cărți pentru copii de luat în bagaj vara aceasta

Sursa foto: iscreamsundae.com

Pentru adulți, cărțile citite în călătorie sunt ceva obișnuit, o formă de relaxare și șansa de a vizita și mai multe destinații cu fiecare pagină citită. Însă cei mici nu asociază vacanțele cu cărți, mai ales atunci când se anunță o drumeție pe cinste sau un sejur la mare. Dar dacă e vorba despre cărți care te poartă în propria lor călătorie? Iată mai jos patru titluri de la Editura Arthur și Vlad și Cartea cu Genius pe care să le iei în bagajul de călătorie.

Călătorie, de Aaron Becker (publicată la editura Vlad și Cartea cu Genius în 2017) este o carte uimitoare despre puterea imaginației. Tata lucrează la calculator, mama gătește, sora mai mare citește. După o vreme, chiar și pisica s-a furișat tiptil din camera în care pare să nu se întâmple nimic. Fetița e singură și nimeni nu are timp pentru ea. Apoi găsește creionul roșu. Desenează o ușă pe perete, face un pas și încă un pas și pătrunde într-o lume în care nu mai e nici urmă de plictiseală. Ba chiar, de multe ori, pericolul e atât de aproape, că nici creionul roșu nu mai face față.

O, ce frumos e în Panama!,  de Janosch (publicată la editura Vlad și Cartea cu Genius în 2018, în traducerea Andreei Stănescu) – povestea despre cum au călătorit micul Tigru și micul Urs în Panama. Micul Urs și micul Tigru trăiesc liniștiți în căsuța lor de pe malul râului. Într-o zi, o lădiță pe care scrie PANAMA vine plutind pe râu. Lădița miroase minunat, a banane, iar cei doi prieteni încep să viseze la locuri îndepărtate. Ajung ei oare în Panama? Într-un fel nu, într-un fel da. Dar poate că într-o călătorie nu destinația contează cel mai mult, ci chiar drumul, felul în care știi să privești, cei pe care îi întâlnești… Aventură, umor și poezie într-o poveste pe care o veți citi pe nerăsuflate.

Povestea doctorului Dolittle, de Hugh Lofting (publicată la editura Arthur în 2020, în traducerea Ecaterinei Godeanu). Dolittle este doctorul la care toți bolnavii din Balta Mocirloasă vin cu încredere. Asta până când fel de fel de animale i se aciuează în gospodărie: o familie de iepuri în cămară, niște șoricei albi în pian, un arici în pivniță… și un crocodil în grădină. Unde să mai încapi de ele? Tocmai când doctorul Dolittle începe să sufere că nu mai are pacienți, primește un mesaj prin care este chemat de urgență în Africa, să vindece maimuțele care suferă de o boală îngrozitoare. Astfel doctorul împreună cu animalele lui se îmbarcă pe o corabie și pornesc într-o călătorie peste mări și țări. Nici nu știți câte au de pierdut copiii care nu ajung să-l cunoască pe acest doctor-naturalist atât de bun și de pasionat și pe animalele cu care este el prieten. (Jane Goodall)

Miraculoasa călătorie a lui Edward Tulane, Kate DiCamillo, publicată în 2013, în traducerea Laviniei Braniște. Odată, într-o casă de pe strada Egipt, trăia un iepure de porţelan pe nume Edward Tulane. Iepurele era foarte mulţumit cu viața pe care o ducea şi pe bună dreptate: stăpâna lui, Abilene, se purta cu el cu cea mai mare grijă şi-l iubea nespus. Dar, într-o bună zi, iepurele s-a pierdut. Kate DiCamillo ne poartă într-o călătorie extraordinară, din adâncul oceanului până în plasa unui pescar, din vârful unei grămezi de gunoi până în tabăra unor vagabonzi, de la căpătâiul unui copil suferind până pe străzile aglomerate din Memphis. Şi așa, de-a lungul întregii călătorii, devenim martorii unui adevărat miracol: până şi o inimă dintre cele care se pot sparge foarte uşor poate învăţa să iubească, să piardă şi apoi să iubească din nou.