Etichetă: sf

În anii când devoram peste o sută de cărți în 365 de zile, am fost întrebată adeseori care e secretul, cum fac să citesc atât de mult. Principalul motiv era simplu: aveam timp liber, însă nu era singurul răspuns. Redescoperisem plăcerea lecturii și încercam să recuperez, astfel că cititul avea întâietate; de atunci, foamea asta s-a mai domolit și în viața mea au apărut mai multe preocupări, dar lectura a rămas o constantă și una dintre cele mai faine (și utile) activități cu care mi-aș putea ocupa timpul. N-am mai ajuns la performanța de o sută de titluri și m-am „stabilizat” la o medie de 50 de cărți pe an, deși sunt conștientă că aș putea citi mai mult dacă m-aș organiza mai bine.

Organizarea asta! Eu, una, mă lovesc mereu de această problemă, dar am observat că sunt mult mai împăcată cu mine dacă reușesc să-mi folosesc timpul eficient. De-a lungul anilor, am limitat sau chiar am renunțat la lucrurile care nu-mi aduceau cine știe ce mulțumire, cum ar fi serialele interminabile, site-urile cu articole amuzante, uitatul pe pereți (fizici sau virtuali), jocurile pe calculator – iar televizor nu mai am de peste cincisprezece ani. Faptul că am ales lectura în locul acestor activități a venit cumva de la sine: odată ce ai cunoscut starea aia grozavă pe care ți-o dă o carte bună, nu prea mai e cale de întoarcere, ești cititor pe viață.

La început a fost mai greu (trebuie să te lupți cu obișnuința – poate chiar cu dependența – și cu tentația de a alege varianta mai ușoară), dar vă spun din proprie experiență că un obicei poate fi înlocuit treptat cu altul, până când noul obicei (lectura, în cazul de față) va deveni la fel de necesar pentru minte ca mâncarea pentru stomac: în lipsa lui, neuronii se simt slăbiți și-ncep să dea rateuri, creierul are o cădere de imaginație din cauza deficitului de povești, tonusul mental devine apatic fără antrenamentul oferit de subiecte provocatoare și o scriitură inteligentă. Dar să nu mai lungesc vorba: voi trece acum la „stratagemele” care pe mine m-au ajutat să citesc mai mult și care sper să funcționeze și în cazul vostru. 🙂

• Citesc treizeci de pagini în loc să stau o oră pe Facebook, pentru că mi-am dat seama la un moment dat că rețelele de socializare sunt doar o dulce amăgire; a durat ceva până am reușit să mă detașez (și s-a întâmplat cumva firesc), dar senzația că-mi irosesc timpul mă apucă acum după nici zece minute de derulat feed-ul. Dacă vreau să aflu ce mai face cineva, decât să-i caut profilul și să dau next-next la pozele recente, mai bine îl sun sau îi scriu un mesaj.
• Citesc o carte înainte de a vedea ecranizarea, pentru că vreau ca lumea imaginată de autor să prindă contur mai întâi în mintea mea și nu să o văd transpusă pe peliculă de mintea altcuiva; prefer cartea și pentru că arareori regăsesc în film bogăția de trăiri și gânduri a unui personaj, așa cum este exprimată în cuvinte. De seriale mă cam feresc, pentru că dau dependență – și nu de puține ori renunț să mai văd și ecranizarea, fiindcă deja știu povestea, așa că nu mai bine trec la o carte nouă?
• Cunosc oameni (demni de admirație) care și-au propus să citească un număr de pagini zilnic și se ambiționează să-și îndeplinească „norma” de lectură: sferturi sau jumătăți de oră furate în timpul zilei, o oră sau două seara, înainte de somn. Aici e însă vorba de disciplină și recunosc că metoda asta nu prea funcționează în cazul meu – de îndată ce o activitate capătă un aer de obligativitate, încep să mă fofilez în mod inconștient.
• Port întotdeauna o carte în geantă, fiindcă invariabil apar buzunare de timpi morți în care mai pot citi câteva pagini: în așteptarea mijlocului de transport în comun, în traficul blocat la orele de vârf (dacă am baftă să nu fie zarvă mare în autobuz), cât îmi aștept prietena care întârzie la întâlnire, în sala de așteptare la dentist. Sunt fragmente din zi în care aștept ca ceva să se întâmple – dar iată că am mai avansat un pic cu lectura, iar în câteva zile voi termina și cartea. Am observat că cele mai potrivite pentru astfel de momente sunt volumele de proză scurtă și foarte scurtă (hei, s-au dus trei povestiri de Raymond Carver de când m-am urcat în metrou și până am ajuns la destinație!) sau lecturile ușoare, care pot fi întrerupte și reluate fără probleme și nu necesită o deosebită capacitate de concentrare (cărți fantastice, SF, polițiste, de aventură, literatură pentru copii etc.).
• Decât să gătesc un fel de mâncare sofisticat, mai bine fac niște paste și-mi mai rămâne timp și pentru lectură (uneori supraviețuiesc zile în șir doar cu sandvișuri); decât să șterg praful în fiecare lună, mă ocup de activitatea asta nu mai mult de patru ori pe an și – ați ghicit! – am mai mult timp pentru citit. Mda, recunosc: nu prea mă omor nici cu gătitul, nici cu curățenia. Unii dintre voi mă vor înțelege, alții vor fi scandalizați, dar asta e realitatea: treburile casnice în exces dăunează lecturii.
• Sunt și perioadele acelea nefaste când vreau să încep o carte nouă, scot zece volume din bibliotecă și nimic nu îmi este pe plac, iar în cele din urmă las baltă lectura și mă orientez spre altă activitate (dacă nu cumva s-a făcut deja unu noaptea). Pentru a preîntâmpina astfel de momente, am grijă să am întotdeauna măcar o carte începută, fiindcă cea mai mare bătaie de cap o reprezintă primele zeci de pagini, până mă familiarizez cu personajele și pătrund în universul imaginat de autor. O altă soluție: apelez la autorii preferați, care au mai multe șanse să mă scoată din impas prin stilul lor familiar și prin plăcerea cu care mă gândesc la lecturile anterioare.
• Nu în ultimul rând, încerc să aleg cât mai bine cărțile cu care-mi petrec vremea, pentru că pofta de lectură se hrănește cu povești inteligente și excelent scrise. (Următorul pas – aici mai am de lucru – e să pot renunța fără remușcări la o carte care nu-mi place.) Urmăresc recomandările oamenilor în gustul cărora am încredere, aleg cărți mai vechi sau mai noi care au trecut testul timpului, îmi fac o părere despre o carte citind câteva recenzii pe Goodreads și, din nou, mă întorc la autorii preferați, fiindcă riscurile să mă dezamăgească sunt mai mici.

Un articol de Ema Cojocaru

Cititoare împătimită, blogger și fotograf