10 începuturi pentru 2020

Probabil că cele mai mărețe gânduri au loc la începutul anului. Aflați sub influența ideii de nou și neprevăzut, ne setăm tot felul obiective pe care le ducem sau nu la bun sfârșit. Începutul anului e și un prilej de reflecție – un prilej să ne dăm restart și să ne îngăduim noi începuturi.

Aceasta este și tema lunii ianuarie la Pauza de Citit. Indiferent că vorbim despre începuturi de serii sau doar începuturi metaforice, iată 10 recomandări care sigur te vor pune pe gânduri:

1.Secera (traducere din limba engleză de Dan Sociu, Editura Youngart), Neal Shusterman

Un început în forță al unei serii sci-fi excelente, Secera este o carte cu adevărat uimitoare și o lectură de nelăsat din mână. Această lume a viitorului pare una ideală: foametea și sărăcia au fost eradicate, la fel și bolile și războaiele, grație tehnologiei. Nemurirea oamenilor însă are un preț: în prezent, Secerile reprezintă o clasă specială, singurii oameni care pot lua viața altora. Și e nevoie să facă asta, pentru a ține populația sub control. Citra și Rowan sunt doi adolescenți aleși drept ucenici ai unei Secere. E un rol pe care nu și-l dorește niciunul dintre ei. A lua viața unui om presupune compasiune, dar și un talent anume, pentru a îndeplini sarcina cât mai nedureros. Cum se vor descurca cei doi?

2. Elias şi spioana Cărturarilor I. Focul din cenușă (traducere din limba engleză de Iulia Arsintescu, Editura Youngart), Sabaa Tahir

Elias este cel mai bun soldat al Academiei militare a Imperiului – şi, în secret, cel care îşi doreşte cel mai puţin să se afle acolo. Aflat pe punctul de a dezerta, se vede obligat să participe la o competiţie nemiloasă al cărei câştigător va fi desemnat împărat. Laia face parte din clanul Cărturarilor, înrobit de mulţi ani de către Războinici. Când fratele ei este arestat sub acuzaţia de trădare, Laia ia legătura cu mişcarea de rezistenţă împotriva asupritorilor, în speranţa că îi vor elibera fratele. În schimbul ajutorului, rebelii îi cer să se strecoare în Academie şi să spioneze pentru ei. Când Elias şi Laia se întâlnesc, îşi vor da seama că legătura dintre ei este mult mai puternică decât ar fi crezut vreodată şi că soarta Imperiului se află în mâinile lor. Destinele li se încrucişează într-o poveste care se citeşte cu sufletul la gură, despre curaj, iubire, loialitate şi libertate, într-o lume în care totul le este potrivnic.

3. Saga #1 (traducere din limba engleză de Beatrice Feleagă, Editura Grafic), Brian K. Vaughan, Fiona Staples

Războiul intergalactic pare să nu se mai sfârșească. Într-un univers din ce în ce mai primejdios și mai haotic, Alana și Marko, doi soldați din tabere opuse, se îndrăgostesc și riscă totul ca să aducă pe lume o nouă viață. Saga este povestea dramatică a unei tinere familii care se zbate să-i ofere fiicei lor un viitor, departe de conflictul și ura care au pus stăpânire pe lumile din jur. Fantezia și science-fictionul se împletesc cu măiestrie în această poveste impresionantă pentru publicul adult.

4. Sandman #1. Preludii și nocturne (traducere din limba engleză de Alex Văsieș, Editura Grafic), Neil Gaiman

Preludii și nocturne este primul volum dintr-o saga unică în literatura benzilor desenate, care-i introduce pe cititori în lumea fantastică și întunecată a viselor și coșmarurilor, pe tărâmul lui Morfeu. Membrii unei organizații oculte încearcă să captureze Moartea pentru a obține viața veșnică, dar îl prind pe fratele ei, Visul/Morfeu. Șaptezeci de ani mai târziu, Visul reușește să evadeze și pornește în căutarea a trei obiecte magice care i-au fost furate la întemnițare. Și astfel începe una dintre cele mai extraordinare serii din istoria romanului grafic.

5. Testul psihopatului. O călătorie prin industria nebuniei (traducere din limba engleză şi note de Luiza Vasiliu, Editura Art) Jon Ronson

Se spune că un individ dintr-o sută este psihopat. Ceea ce înseamnă că în fiecare zi interacționăm direct sau măcar trecem pe stradă pe lângă o astfel de persoană. Teoretic, psihopații sunt ușor de recunoscut: nu empatizează, sunt manipulatori, mincinoși, șarmanți, înșelători. Totuși, cum stabilim limita dintre normal și patologic? Unde se sfârșește normalitatea acceptată de societate și unde începe cu adevărat nebunia? Urmărind investigația jurnalistică a lui Jon Ronson prin industria nebuniei, descoperim că granița este destul de înșelătoare și că este extrem de ușor să interpretăm firescul ca anormal și viceversa. Un singur lucru e clar: dacă v-ați pus vreodată întrebarea dacă nu cumva sunteți psihopat, cu siguranță nu sunteți. Restul e interpretabil.

6. Fabrica de păpuși (traducere din limba engleză de Radu Șorop, Editura Art) Elizabeth Macneal

Sufocată de constrângerile societății victoriene și de o familie conservatoare, Iris îndrăznește să își ia viața în propriile mâini atunci când un membru al Frăției Prerafaelite îi oferă șansa să își perfecționeze talentul de pictoriță. În schimbul orelor de pictură oferite de acesta, Iris va trebui să-i pozeze ca model, ceea ce îi va schimba radical existența și o va duce pe un drum greu de imaginat. Pornind de la o intrigă simplă, Elizabeth Macneal deconstruiește modelul iubirii cavalerești, care, deși idealizat în literatură și pictură, se dovedește impracticabil și adesea dezastruos în viața reală.

7. Giganții adormiți (traducere din limba engleză şi note de Alexandra Fusoi,  Editura Paladin) Sylvain Neuvel – cartea întâi din Dosarele Themis

Existența singulară a oamenilor în univers este pusă la îndoială după descoperirea întâmplătoare a unui artefact misterios care precedă civilizația umană, probabil cea mai mare enigmă care a confruntat vreodată omenirea. Originile, constructorii și scopul său ridică multe semne de întrebare: se știe doar că descifrarea secretului poate conduce Pământul fie spre evoluție, fie spre extincție. Din fericire, există oameni care nu încetează niciodată să caute răspunsuri.

8. Șoimul maltez (traducere din limba engleză de Vali Florescu, Editura Paladin) Dashiell Hammett

Noul caz al detectivului particular Sam Spade este o sursă inepuizabilă de probleme. Moartea partenerului său nu e decât primul mister al unei poveşti tot mai suspecte, iar lucrurile devin și mai periculoase când jocurile sunt făcute de gangsteri, criminali şi femei fatale. Miza lor? O statuetă nepreţuită, veche de mii de ani, care a scris istorie. O comoară pentru care merită să ucizi şi pentru care până şi oamenii legii ar face compromisuri. Modern Library a inclus Șoimul maltez pe lista celor mai bune 100 de romane scrise în limba engleză în secolul XX. Cartea a fost ecranizată de patru ori, iar versiunea din 1941 (cu Humphrey Bogart) este considerată un clasic al filmului noir.

9. Supraviețuitorii. Întâmplări extraordinare din sălbăticie și de dincolo de ea (traducere din engleză de Iulia Pomagă,  Editura Art – colecția Sapiens), David Long

Dintre toate poveștile de supraviețuire în condiții extreme, puține se pot compara cu cele din această carte. Pornind de la expediții clasice, între care veți găsi călătoria antarctică a lui Ernest Shackleton din 1914, și ajungând la aventuri recente, cum este cea care a inspirat filmul 127 de ore, istoriile din acest volum au un lucru în comun: vorbesc despre incredibila tărie de caracter a unor oameni care au reușit să învingă destinul prin propriile forțe. Au supraviețuit și ne-au putut astfel relata cumplitele încercări prin care au trecut. Scrisă cu măiestrie de David Long și tulburător ilustrată de Kerry Hyndman, această carte își va fascina cititorii.

10. Lumea fără noi (traducere din engleză şi note de Mihaela Sofonea, Editura Art – colecția Sapiens), Alan Weisman

Construcțiile din marile orașe încep să se ruineze. Jungla de ciment, oțel și sticlă este cucerită de plante și animale, cărora nimic nu li se mai opune: Homo sapiens a dispărut, iar natura își revendică stăpânirea asupra Terrei. Făcând cercetări în diferite colțuri ale lumii, intervievând oameni de știință, căutând repere în istorie, Alan Weisman construiește scenariul Pământului fără oameni. Cartea nu ne spune cum vom dispărea, ci ne povestește ce se va întâmpla în absența noastră cu urmele civilizației. Antrenantă și tulburătoare, ea este o mostră de narațiune științifică de cea mai înaltă calitate, un bestseller tradus în peste 30 de limbi.

Lecturi de toamnă: 10 cărți premiate

Sursă imagine pexels.com

Tu după ce criterii îți alegi următoarea lectură? La noi, un reper îl reprezintă și cele mai importante premii literare. Nebula, Costa, Pulitzer, Hugo etc. sunt doar câteva dintre indiciile unei cărți valoroase. Găsești mai jos 10 titluri pentru adolescenți și adulți care au primit distincții importante:

1. Flori pentru Algernon, Daniel Keyes – Premiul Nebula

Pornind de la o ipoteză îndrăzneaţă, sporirea inteligenţei în mod artificial, Flori pentru Algernon urmăreşte evoluţia lui Charlie, un bărbat de treizeci de ani, cu un IQ foarte scăzut. Societatea îl va cataloga drept „redus mintal” sau „handicapat”. Îl va evita sau îşi va bate joc de el. Însă Charlie nu vede răutatea care îl înconjoară: se comportă ca un copil, este naiv şi bun la suflet, mereu pregătit să ofere o mână de ajutor sau un zâmbet, chiar dacă îşi cunoaşte limitele şi ştie că este diferit. Este un personaj pentru care vrei să lupţi, pe care vrei să-l îmbrăţişezi şi să-l ocroteşti, un personaj ce ţi se strecoară în inimă şi în suflet, fără să aibă intenţii sau dorinţe ascunse. Citește continuarea pe palarisme.ro.

2. Făuritoarea de albastru, Lois Lowry – Medalia Newbery

Trecând printr-o serie întreagă de dezastre, civilizaţia a regresat până la un stadiu primitiv. Cei slabi sunt alungaţi din rândul semenilor, căci nu li se găseşte niciun rost în comunitate. În această lume, o copilă cu un beteşug la picior, rămasă de izbelişte după moartea mamei sale, este pe cale să fie alungată din satul în care şi-a trăit toată viaţa. Ceea ce o salvează este talentul cu care e înzestrată. Kira stăpâneşte arta brodatului ca nimeni alta şi astfel ajunge să i se încredinţeze o enormă responsabilitate. Dar Kira întrevede nişte secrete teribile ţinute ascunse de către cei ce deţin puterea. Responsabilitatea ei e chiar mai mare decât ar fi crezut vreodată.

3. Persepolis,  Marjane Satrapi – multipremiat la prestigiosul Festival de Benzi Desenate de la Angoulême (Franţa)

Este imposibil de separat Persepolis de biografia lui Marjane Satrapi. Este până la urmă un memoriu. Dar și o istorie a Iranului, așa cum a resimțit-o autoarea, crescând într-o familie înstărită animată de idealuri revoluționare, dar și cum o redescoperă la maturitate după o adolescență petrecută în Austria. Petrecându-se într-o perioadă tumultuoasă a Iranului din copilăria autoarei, prima parte este cea mai plină de încărcătură politică și expunere istorică. Descoperă continuarea pe blogul Grafic.

4. Saga #1, Brian K. Vaughan, Fiona Staples – Premiul Hugo

Saga de Brian K. Vaughan, cu ilustrații de Fiona Staples, roman grafic distins cu prestigiosul premiu Hugo ajunge și la pasionații genului din România, tradus de Beatrice Feleagă. Deocamdată a apărut primul volum și, de la ilustrații, până la truculența dialogurilor, obraznice și adesea fără perdea, totul emană un aer rebel și dezinhibat. Pentru cine cunoaște genul, dar și pentru cei care ar vrea să încerce un graphic novel inteligent, plin de umor și foarte „graficˮ când vine vorba de scene cheie (fie ele de război sau erotice), Saga e o opțiune dintre cele mai bune. Textul complet, pe blogul Grafic.

5. Sindicatul polițiștilor idiș, Michael Chabon – Premiile Hugo, Nebula

Sindicatul polițiștilor idiș este un roman noir care pleacă de la o ipoteză de tip anacronic: ce s-ar fi întâmplat dacă în 1941 evreilor refugiați din Europa li s-ar fi oferit rezidență în Sitka, Alaska, iar statul Israel ar fi fost distrus în 1948? „Pământul făgăduinței” mutat în Alaska – iată o ipoteză pe care Michael Chabon construiește o întreagă lume alternativă. Citește continuarea pe blogul Paladin.

6. Lumea inelară, Larry Niven – Premiile Hugo, Nebula, Locus

Publicat în 1970, romanul Lumea Inelară (traducere din limba engleză de Maria Drăguț, Paladin, 2018) a intrat în istorie ca unul dintre cele mai importante romane SF. A fost răsplătit cu Premiile Hugo, Nebula, Locus. S-a vorbit în mai multe rânduri de ecranizarea lui, dar până în prezent proiectul nu a fost dus la capăt. Există mai multe puncte forte ale Lumii Inelare, scrierea principală a lui Niven, care transformă lectura într-o experiență de neuitat. Amatorii de hard SF vor găsi o serie de speculații, de idei și de concepte fascinante, începând cu însăși arhitectura Lumii Inelare și terminând cu câmpul de stază Slaver. Mai multe detalii, pe blogul Paladin.

7. Refugiații, Viet Thanh Nguyen – Premiul Pulitzer

Colecția de povestiri semnată de Viet Thanh Nguyen ne dezvăluie încă din titlu tipologia de personaje asupra căreia se focusează acțiunea: refugiații vietnamezi din America, și mai exact din comunitatea acestora din statul California. El însuși refugiat cu părinții din Vietnam la o vârstă fragedă, poveștile lui Viet Thanh Nguyen nu au scopul să șocheze cititorul prezentând o realitate dificilă, ci aduc detalii despre războiul din Vietnam, fugă și adaptare, într-o manieră firească, așa cum un copil ar primi orice realitate a copilăriei sale. Poate și deoarece, așa cum spune un citat din carte, poveștile sunt bunuri de preț, singurele pe care nu le poate lua nimeni: „Singurele bunuri pe care le aveam noi erau poveștile.” Descoperă recenzia completă pe blogul Art.

8. Un zeu năruit, Kate Atkinson – Premiul Costa

Dacă în Viață după viață Atkinson prezintă posibilele vieți ale Ursulei Todd în timpul celui ce-al Doilea Război Mondial, Un zeu năruit propune o schimbare a perspectivei, în centrul atenției fiind acum fratele Ursulei, Teddy, căpitan de bombardier în timpul conflagrației. Autoarea dislocă voit cronologia evenimentelor, ceea ce face să aflăm înainte de vreme amănunte din viața lui Teddy, dar, paradoxal, acest lucru nu diminuează, ci amplifică suspansul relatării, lăsându-ne să ne întrebăm, cu fiecare capitol parcurs: cum de s-a ajuns aici? Romanul este, printre altele, o reflecție etică asupra războiului și, în contextul morții, asupra a ceea ce înseamnă a fi de partea binelui sau a răului.

9. Supraviețuitorii. Întâmplări extraordinare din sălbăticie și de dincolo de ea, David Long – Premiul Blue Peter Book

O adolescentă se prăbușește în junglă de la înălțimea de 3000 de metri, după ce avionul în care călătorește este lovit de un fulger și se dezintegrează în aer. Un polițist sicilian care participă la un ultramaraton în Sahara este surprins de o furtună de nisip și se rătăcește în deșert. Singurul medic de la o stație de cercetare din Antarctica se îmbolnăvește și este nevoit să se opereze de apendicită, fără niciun fel de anestezie. În al Doilea Război Mondial, un britanic reușește să scape dintr-un submarin scufundat la o adâncime de 82 de metri și se strecoară neobservat pe insula Kefalonia, ocupată de trupele fasciste. Citește continuarea pe blogul Art.

10. Verde uimitor, Stefano Mancuso, Alessandra Viola – Premiul Național pentru Promovarea Științei, Asociația Italiană a Cărții Premiul Gambrinus „Giuseppe Mazzotti

Trăim înconjurați de materie vie, existența noastră depinde cu totul de cea a plantelor și de procesul de fotosinteză prin care se generează oxigen și, cu toate astea, suntem foarte ignoranți în ceea ce privește lumea vegetală. Fără plante, viața noastră ar fi o ficțiune improbabilă în mintea unei inteligențe plistisite dintr-un alt sistem capabil să susțină forme de viață. Și, cu toate astea, de cele mai multe ori noi înșine privim lumea plantelor ca pe un regn pe cât de familiar, pe atât de ˮextraterestruˮ, pe care, din comoditate, preferăm să-l privim ca decor plăcut și folositor, static și lipsit de complexitate sau inteligență. Stefano Mancuso. profesor la Universitatea din Florența, un expert cu cotă internațională în cercetarea dedicată lumii vegetale, ne arată, ajutat de jurnalista Alessandra Viola, cât de elaborată este lumea plantelor, cum comunică acestea, cum simt, calculează și se orientează, pe scurt, cum reușesc să depășească probleme, să se adapteze și să supraviețuiască. Recenzia completă, în revista radio guerilla.