Publicat pe

Puzzle marca Dahl

Citești o povestire, totul începe așezat, cu personaje cuminți pe care știi să le recunoști și să le încadrezi în categorii, intri mai adânc în acțiune și afli contextul în care autorul îți prezintă aceste personaje, relațiile lor cu toate cele din jur, apoi apare conflictul – și conflictul e mereu bine creat, te ține cu sufletul la gură. Până aici pare o proză așezată, clară, bună. Dar apoi se întâmplă ceva… și îți dai seama că autorul te-a păcălit tot timpul ăsta, că avea de la început planul să te uimească, să te dea pe spate, și tu nici măcar n-ai bănuit…

Asta aș putea spune despre toate cele 11 povestiri ale lui Roald Dahl din volumul Țoc Țoc. A fost o încântare să le citesc și m-au făcut să chicotesc de una singură sau să dau paginile cu mai multă frenezie pentru că cele citite mă intrigau. Oricum ar fi, astea nu sunt niște texte care să te lase indiferent.

Iar întregul volum are aerul ăsta… cumva convențional, de parcă ar fi un domn cu pălărie și mustață, nimic excentric la protagoniștii aleși, dar domnul cu pălărie și mustață este doar un mulaj din carton din spatele căruia îți face cu ochiul autorul. De fapt finalul textelor lui Dahl este mereu cheia, este partea care îți oferă „aha-ul” după ce te-a păcălit să crezi că citești altceva decât citești, dar toate aceste răsturnări de situație sunt cât se poate de naturale în economia poveștii și narațiunea curge firesc de la început până la final.

N-aș spune că lui Roald Dahl îi place să exploreze partea întunecată a umanității, ci doar că nu se poate abține să își facă cititorii să se foiască puțin stânjeniți pe scaun atunci când le vorbește despre scurtăturile morale pe care suntem dispuși să le alegem și nu se sfiește nici de finalurile care nu seamănă a happy-end. Dar apoi ne bate liniștitor pe umăr cu un nou pasaj plin de umor.

În povestirile lui avem parte de soți tiranici care își torturează soțiile subtil, prin gesturi cotidiene, precum picătura chinezească, dar victimele reușesc în două cazuri să se elibereze de sub dominație: în prima povestire doamna rămasă singură după moartea aproximativă a soțului reușește să se și răzbune („Willian și Mary”) iar în a doua soția docilă ia problema în propriile mâini și scapă de soț într-o manieră care nu o poate indica ca vinovat („Drumul spre rai”).

O povestire despre o tânără familie cu un copil nou-născut se transformă într-o poveste horror atunci când ne dăm seama că substanța care i-a ajuta să conceapă este aceea care îi și transformă în ceva… mai puțin uman („Lăptișor de matcă”). Iar în „Plăcerea pastorului” sufletul cititorului se bucură de artă împreună cu un anticar deghizat în pastor numai ca la final să își simtă sufletul la fel de pustiit ca cel al protagonistului.

Țoc Țoc este un volum unitar și încearcă să ne spună ceva încă din titlul care induce în eroare, dar tocmai faptul că este imposibil să ghicești ce te așteaptă face lectura cu atât mai savuroasă.

Text și fotografii de Andreea Chebac

Cartea face parte din titlurile lunii iulie la Pauza de Citit

Publicat pe

10 învățăminte extrase din cărțile lui Roald Dahl

 Sursa foto: https://imgur.com/a/RKVgjvH

Ne întrebăm de ce cărțile lui Roald Dahl au atât de mult succes la cititorii de toate vârstele. Copiii sunt fermecați de replicile și peripețiile delicios de scandaloase, precum și de micii eroi neajutorați care sfidează figurile autoritare și încalcă regulile de bună purtare. Probabil că părinții care se iau prea în serios nu vor fi la fel de încântați, mai ales că adulții răuvoitori sunt adeseori victime în poveștile lui Dahl, cum sunt și copiii lacomi, răzgâiați sau egoiști. Însă părinții care și-au păstrat mintea deschisă și simțul umorului se vor lămuri repede că, deși întâmplările pot fi pe alocuri înspăimântătoare sau insolente, autorul le oferă copiilor minunate exemple de curaj, generozitate, prietenie și independență, pregătindu-i totodată pentru imprevizibila și dificila vârstă a maturității. Iată 10 învățăminte pe care cei mici le extrag din cărțile lui Roald Dahl.

  1. Învață lecții de la cei care sunt diferiți de tine. Întotdeauna. Păstrează-ți în preajmă prietenii care sunt diferiți. Diversitatea este condimentul vieții. 
  2. Este ok dacă ești diferit. Nu este un dezastru. Multe din personajele lui Dahl nu par a se potrivi celor din jur. Willy Wonka este un excentric. Matilda este complet diferită față de familia ei. Mătușile lui James nu au nimic în comun cu el, iar el își dorește altceva. Să fii unic poate fi de-a dreptul magic!
  3. Independența este cuvântul cheie. Multe dintre personajele mature din cărțile lui Dahl, cei care ar trebui să aibă grijă de copii de fapt, sunt cruzi sau absurzi. Copiii din cărțile lui Dahl își iau destinul în propriile mâini pentru a-și găsi drumul în viață. Dahl ne învață că nu întotdeauna avem părinți care merită să joace roluri de model. Oricum ar fi însă, trebuie să avem inteligența și puterea să ne susținem singuri în viață.
  4. Lectura are efecte pozitive asupra noastră. Matilda ne învață că oamenii pot evada din realitate prin lectură. În plus, face eforturi să înțeleagă și să fie înțeleasă de cei din jur. Lectura o poartă prin locuri extraordinare, ba navighează cu Joseph Conrad, ba pleacă în Africa cu Ernest Hemingway sau în India cu Rudyard Kipling. Și face toate aceste călătorii în timp ce se află în cămăruța ei, dintr-un orășel englezesc. Cărțile ne pot transporta prin colțuri nebănuite de lume și ne pot provoca atât de multă bucurie.
  5. Uneori visele pot deveni adevărate. Charlie și-a dorit atât de mult un bilet la fabrica lui Willy Wonka. Și culmea, l-a primit! Nu numai că a primit biletul, dar a primit întreaga fabrică, numai pentru că nu a renunțat la ceva ce era important pentru el: familia. Matilda a vrut ceva mai bun pentru ea decât familia pe care o avea. Și a primit-o pe profesoara Miss Honey. James și-a dorit prieteni de joacă și o familie drăguță. Așa că acum trăiește în Manhattan și are numeroși prieteni în jurul lui. Morala este una singură: dacă îți dorești ceva cu adevărat, visul se va împlini, dacă faci bine pentru tine și pentru cei din jur.
  6. Două lucruri rele adunate nu fac deloc un bine. Uriașul prietenos refuză să folosească violența împotriva celorlalți uriași, chiar dacă aceștia nu se poartă deloc frumos cu oamenii. În schimb, el vorbește cu regina Angliei și împreună găsesc o cale să-i captureze pe uriași și să-i pedepsească, dar cât mai uman posibil. Binele nu se face niciodată așadar cu răul.
  7. Aparențele pot înșela. Pentru că da, uriașul este de fapt foarte prietenos. În Vrăjitoarele, acestea iau aparența unor femei absolut normale și atractive. Nu judeca pe nimeni după aparențe. Și nici o carte după copertă.
  8. Trebuie întotdeauna să ai încredere în tine. Domnul Vulpoi are foarte multă încredere în el și acesta este motivul pentru care reușește atât de multe lucruri. Desigur, nu trebuie să devii arogant, dar încrederea în tine, într-o doză rezonabilă, nu poate face decât bine. Crede așadar în tine și în visele tale!
  9. Acționează cât de bine poți, în orice situație în care ajungi. Familia lui Charlie este foarte săracă. Familia Matildei nu se poartă prea frumos cu aceasta. Mătușa lui James abia dacă îi dă de mâncare și îl ține închis în cameră. Și totuși, aceste personaje fac cât de bine pot. Când realizează că nu este destul, încearcă să schimbe lucrurile. Iar schimbările pe care le fac îi ajută să aibă vieți mai bune. Morala este una singură: putem scăpa de ceea ce este rău în viețile noastre și de oamenii răi, dar numai dacă încercăm.
  10. Un pic de neastâmpăr n-a făcut rău nimănui. La urma urmei, cărțile lui Dahl sunt pentru copii, iar copiii nu prea au cum să fie întotdeauna cei mai cuminți. Iar uneori, să nu fii cuminte, poate face diferența.

Sursa: Editura Arthur

Publicat pe

5 motive pentru care cei mici vor adora „James și piersica uriașă”

  • Pentru ușurința cu care Roald Dahl te face să înțelegi că în lumea fanteziei ești liber să călătorești cu cele mai stranii mijloace de transport. Cu cât sunt mai neobișnuite, cu atât mai grozavă e aventura. De ce să zbori cu avionul și balonul sau să navighezi cu un vapor, când poți folosi o piersică uriașă? E drept că nu vei fi întotdeauna în siguranță, te așteaptă și pericolele – începând cu rechinii intrigați de fructul zemos și sfârșind cu cel mai mare zgârie-nor din New York.
  • Pentru că trăim cu toții momente în care ne simțim singuri și atunci ne e ușor să empatizăm cu personajele nefericite. O să-ți fie de ajuns să citești primele cinci capitole ca să-ți dai seama că nimic nu poate fi mai rău pentru un copil decât să trăiască izolat de lume într-o ,,dărăpănătură de casă pe vârful unui deal înalt din sudul Angliei” împreună cu două mătuși ,,egoiste, leneșe și crude”.
  • Pentru că singurii prieteni ai lui James se pricep de minune să compună rime.

 Toată lumea aplaudă și îi ceru Miriapodului să mai cânte. Miriapodul începu îndată cântecelul lui preferat:

A fost odat’ ca niciodat’,

Când porcului-i zicea Ignat,

Maimuța mesteca tabac,

Găinile prizau tutun

Să capete curaj nebun,

Și rațele făceau mac-mac,

Iar porcul cu spini

Bea tărie și vin,

Și iezii mâncau tapioca,

Pe când Moș Cocoloș

Se-nchisese-ntr-un c…

(traducerea versurilor de Florin Bican)

  • Pentru curiozitățile pe care le vei afla despre insecte.

Maestrul Greierini

Dacă vrei să ştii, eu sunt un greiere cu coarne scurte. Am două antene scurte pe cap. Le vezi? Astea sunt. Şi sunt foarte scurte, nu-i aşa? De aceea ni se spune greierii cu coarne scurte. Noi suntem singurii care cântăm ca la vioară, folosind un arcuş. Rudele mele cu coarne lungi, cele cu antene lungi şi curbate, cântă frecându-şi marginile aripilor superioare. Ei nu sunt violonişti, sunt țârâitori. Frecatul aripilor produce un sunet mult inferior. Seamănă mai mult cu un banjo decât cu o vioară. (p. 105-106)

Râma şi Buburuza

– Data viitoare când mai stai pe un câmp sau în grădină şi te uiți în jurul tău, zise Râma, să ştii că fiecare firicel de pământ pe care îl vezi a trecut în ultimii ani prin corpul unei râme. Nu-i aşa că este minunat?

– Nu se poate! zise James.

– Băiete dragă, chiar aşa stau lucrurile.

– Adică tu chiar înghiți pământ?

– Ca nebuna! zise Râma cu mândrie. Îl înghit printr-o parte şi îl elimin prin cealaltă.

– Dar în ce scop?

– Cum adică în ce scop?

– Adică de ce faci asta?

– Pentru fermieri. Noi facem solul bun, afânat şi moale, ca să fie roditor. Dacă vrei într-adevăr să ştii, fermierii nu s-ar descurca fără noi. Suntem foarte importante. Suntem indispensabile. Aşa că mi se pare normal să ne iubească fermierii. Cred căne iubesc mai mult decât pe buburuze.

– Buburuză! zise James întorcându-se spre ea. Fermierii vă iubesc şi pe voi?

– Aşa mi s-a spus, răspunse modestă Buburuza, roşind toată. De fapt, am înțeles că în unele locuri fermierii ne iubesc atât de mult, încât se duc şi cumpără buburuze cu sacul, iar apoi le dau drumul pe pământul lor. Sunt foarte încântați să aibă multe buburuze.

– Dar de ce? întrebă James.

– Pentru că noi înfulecăm toate micile insecte dăunătoare care înfulecă recolta fermierilor. Suntem foarte utile şi nu cerem niciun bănuț în schimbul serviciilor noastre. (p. 108-109)

Clădirea era o faimoasă fabrică de ciocolată. Prin găurile din pereți începu să se reverse aproape imediat un râu cald de ciocolată topită. Într-un minut, ciocolata maronie și lipicioasă curgea pe toate străzile satului, se strecura pe sub ușile caselor, intra în magazine și în grădinile oamenilor. Copiii se afundau în ea până la genunchi, unii chiar încercau să înoate în ea. Și toți se îndopau din ciocolată cu înghițituri mari și hulpave, țipând de bucurie. (p. 65)