Recomandarea redacției: „Șirul pierdut al timpului” de Paige Britt

Uneori este destul de dificil să alegi o carte pentru un copil. Poate nu-i cunoști preferințele, dar îți dorești totuși să-l impresionezi cu alegerea ta. Ca să-ți fie mai ușor și să nu fie o misiune imposibilă, ți-am pregătit 5 titluri noi care ne-au rămas la suflet, despre care poți citi aici. Ce le leagă pe toate este că sunt cărți la care îți tot vine să te întorci și să le recitești, iar alegerea noastră din această săptămână este Șirul pierdut al timpului, de Paige Britt.

În curând, Penelope n-o să mai aibă timp. Visează să ajungă scriitoare, dar cum să-și poată urma pasiunea dacă are un program făcut pentru fiecare minut din viață? Și cum o să dovedească ea vreodată că scrisul merită osteneala dacă mama ei îi zice necontenit „să se apuce de treabă“ și „să fie mai productivă“? Într-o bună zi, Penelope descoperă o gaură în orarul ei – o zi întreagă fără niciun program – și cade în chip misterios prin ea.

Urmează o călătorie uimitoare prin Tărâmul Posibilității, zboară curajos pe aripile Fanteziei și se salvează din strânsoarea timpului. Înțesată cu vorbe de duh și jocuri meșteșugite de cuvinte, Șirul pierdut al timpului e o aventură cu miză mare care te poartă într-un loc unde nimic nu este imposibil și nu contează fiecare minut, ci oamenii contează.

Autoarea Paige Britt a crescut într-un orășel, cu nasul în cărți și capul în nori. La facultate a studiat jurnalismul, iar la masterat, teologia. Nu s-a considerat niciodată prea mare pentru a citi cărți de copii, fiindcă în ele găsești cele mai importante lecții de viață. Când nu scrie, lui Paige Britt îi place foarte mult să zăbovească. Șirul pierdut al timpului este primul ei roman, urmat de Why Am I Me? (De ce eu sunt eu?), o carte ilustrată pentru copii inclusă de Publishers Weekly pe lista celor mai bune cărți din 2017. În prezent locuiește în Georgetown, Texas, cu soțul ei.

Lee White este artist și profesor. Iubește să picteze cu acuarele, să facă printuri și să se cațăre în copaci. Își petrece zilele jucându-se în culori în atelierul lui din curtea casei, unde ceasurile de orice fel sunt interzise. A ilustrat peste cincisprezece cărți și și-a expus lucrările în galerii de peste tot din America, din Los Angeles până în New York. În prezent locuiește în Portland, împreună cu soția și cu fiul lor.

10 recomandări de vară de la primii cititori

person sitting on seashore
Foto unsplash.com

Redactorii și traducătorii sunt cei care iau contact cu povestea înainte să ajungă la raft și ulterior în casele cititorilor. În luna august, am adus laolaltă 10 recomandări de la oamenii din spatele cărților, oamenii care înțeleg importanța unei lecturi bune și creează, indirect, o relație specială cu cititorii.

Familia mea și alte animale – Youngart de Gerald Durrell (traducere din limba engleză de Lidia Ionescu) – tolănit în iarbă, alături de toate animalele pe care le poți găsi (cele de pluș inclusiv). – Ramona, Editura Art

Lungul drum al Aumei de Eucabeth Odhiambo (traducere din limba engleză de Bianca Dunav) – interesul meu pentru povești de pe continentul african a fost alimentat de „Povești nemuritoare”. Iar când protagonista este o tânără atletă, care își dorește să studieze și să revină în comunitatea ei, să ajute, nu mai am nevoie de alte argumente să citesc cartea. – Iulia Dromereschi, traducătoare

Aici de Richard McGuire (traducere din limba engleză de Laura Albulescu) – unul dintre cele mai fascinante experimente vizuale create vreodată. Despre natura umană, despre lucrurile pe care le tot adunăm și despre care avem convingerea că ne fac existența mai agreabilă, despre ritualurile pe care ni le creăm, despre fericirile și nefericile pe care le credem eterne și care rămân imobilizate în spațiile și timpurile pe care le traversăm. Despre camerele care au mai multe de spus despre noi decât avem noi despre ele. – Ramona, Editura Art

Ursul de Raymond Briggs (traducere din limba engleză de Radu Paraschivescu) – de la bun început vă spun că Tilly e foarte curajoasă: când ursul cel mare și alb intră în camera ei, nu se sperie, nu fuge, ci, foarte politicoasă, îi poftește să doarmă și el în pat, că o fi obosit după cât a umblat. Chiar dacă are o limbă foarte aspră și niște colți mari și galbeni, Tilly știe că e de fapt un urs tare cumsecade, care doar vrea să se joace și să înfulece borcane întregi cu miere. Când ești prieten cu cineva, îi ierți micile neajunsuri, cum ar fi să te ude din cap până-n picioare când iese din cadă sau să se ascundă în dormitorul părinților, unde n-are voie să intre. E complicat să conviețuiești în aceeași casă cu un urs, dar Tilly a învățat că dacă vrea ca prietenia lor să dureze trebuie să-l lase pe urs să fie el însuși. – Ioana și Matei, Editura Grafic

Femeia la 1000 ° C de Hallgrímur Helgason (traducere din limba engleză de Ioana Miruna Voiculescu) – este povestea cu sâmbure real a Herrei Björnsson. Cu unul dintre părinţi pe front în trupele SS şi o mamă rătăcită şi ea undeva în spatele frontului, Herra traversează singură atrocităţile celui de-al Doilea Război Mondial, înfruntând istoria şi, mai târziu, ca adult, prejudecăţile asupra feminităţii şi maternităţii. – Ioana Tudor, Editura Art

Prietenul de Sigrid Nunez (traducere din limba engleză de Iulia Gorzo) – dacă ai văzut animația My dog Tulip (sau ai citit cartea lui J.R. Ackerley), o să iubești sincer scrisoarea aceasta către suflete pereche. În mod suprinzător și minunat, nu putem decât să intuim cine este sufletul pereche al personajului central din cartea de față: bărbatul pe care l-a iubit și care s-a sinucis sau uriașul dog german pe care l-a lăsat în urma lui. – Beatrice Feleagă, Editura Art

Lumea fără noi  de Alan Weisman (traducere din engleză şi note de Mihaela Sofonea – pentru că ne aduce aminte de urmele adânci pe care noi, oamenii, i le lăsăm Terrei și pentru că ne vorbește despre puterea de regenerare a naturii. – Alina Bogdan, Editura Art, colecția Sapiens

Z, orașul pierdut de David Grann (traducere din limba engleză de Ioana Miruna Voiculescu) – am fost în Amazonia, pe rute turistice mai mult sau mai puțin sigure, și pot spune că descrierile din Z, orașul pierdut nu sunt cu nimic exagerate. David Grann pornește pe urmele lui Percy Fawcett încercând să deslușească destinul excentricului explorator dispărut în junglă. Iată o biografie admirabil scrisă și documentată atât pe teren, cât și în arhive. – Radu Lilea, Editura Art, colecția Sapiens

Ultimul polițist de Ben H. Winters (traducere din limba engleză de Dan Doboș) – probabil the hidden gem (nestemata ascunsă) a Paladinului. Intrigă polițistă, premisă SF și o dilemă morală eternă: TU ce ai face dacă s-ar ști că sfârşitul lumii este săptămâna viitoare? – Mihai-Dan Pavelescu, Editura Paladin

Ultima zăpadă de Allen Eskens (traducere din limba engleză de Ana-Veronica Mircea) – am citit-o vara, pe plajă, la peste 30 de grade Celsius, ceea ce recomand oricui. Pe lângă faptul că dacă ești deja așezat sub o umbrelă nu riști să te mai ridici și să te lovească soarele în cap, parcă reușește și să răcească puțin aerul din jur, până la o temperatură acceptabilă. – Alex Văsieș, traducător

„Cartea memoriei” – o poveste brutal de onestă | recenzie

Săptămâna trecută îți povesteam despre recomandările noastre din luna iunie – povești aventuroase, de iubit și pus deoparte. Una dintre ele este Cartea memoriei – o carte sinceră, amuzantă şi dulce-amăruie. Citește o recenzie scrisă de Andreea Bichir, participantă în tabăra de creație organizată de Editura Arthur, Locuiește în poveste!.

Atunci când atingi vârsta adolescenței, devine din ce în ce mai greu să găsești lecturi captivante, care să te mai poată impresiona (adolescenții chiar consideră că știu totul, nu-i așa?). Însă, oricât de anevoioasă pare această misiune a descoperirii cărții ideale, sugestia mea este una care sigur vă va plăcea: Cartea memoriei de Lara Avery.

Această operă publicată de editura Youngart abordează teme universale și foarte des întâlnite și disputate, care îi afectează în mod direct pe adolescenții din zilele noastre. Avery ne spune cu ingeniozitate povestea unei fete de șaisprezece ani numită Sammie McCoy, care se străduiește, ca oricare dintre voi, cititorii, să mențină un echilibru între viața școlară, cea socială și cea de familie. Special la ea este faptul că suferă de o boală genetică extrem de rară, care, într-un final, o va face să uite viața. Așa apare Cartea memoriei, care este, de fapt, jurnalul lui Sammie, în care aceasta își notează toate amintirile pentru a le putea citi mai târziu, atunci când boala își va spune cuvântul. 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este cartea-memoriei-cover_big.jpg

Trebuie să recunosc că primele pagini nu m-au convins cu adevărat de valoarea acestei lecturi; deși este scrisă foarte bine, povestea nu părea să fie cu nimic specială, ci doar banală și oarecum clișeică. Dar, odată ce descoperi cu adevărat firul narativ, acesta se dovedește a fi o carte pe care nu o vei mai putea lăsa din mână cu ușurință (decât dacă a doua zi ai vreun test important la matematică pentru care chiar nu ai învățat nimic).

Viața lui Sammy se dovedește a fi haioasă, dar și serioasă, dezordonată, dar în același timp foarte organizată, lacrimogenă, însă fără să devină „scârboasă”. Un lucru demn de menționat este faptul că povestea este brutal de onestă; autoarea nu se folosește de termeni care să îndulcească situația, ci transmite exact ceea ce gândește, metodă prin care, personal, m-a cucerit. Finalul nu este unul de „Și-au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”, dar, odată ce îți ștergi lacrimile, pe față ți se va schița un zâmbet: nu este un sfârșit previzibil sau care să îi poată mulțumi pe toți cititorii, însă mie mi se pare unul plauzibil, realist și dulce-amărui. 

Nu mi-a plăcut niciodată să acord note, pentru că am știut dintotdeauna că meseria de profesor nu este pentru mine, dar aș oferi pentru  Cartea memoriei un mare 10 oricând. Acum, în pragul verii, dragi cititori, zic să ne bucurăm și mai mult de lectură. 

Un text de Andreea Bichir, participantă în tabăra de creație Locuiește în poveste! 2019.

Nu te sfii să citești la birou

Cum se face că unele întâlniri de business complet inutile par mai productive decât cititul, se întreabă marketerul Seth Godin

Sursă unsplash.com

Warren Buffett este unul dintre cei mai de succes investitori din lume. 80 la sută din zi îl petrece cititind. La o primă vedere, ai crede că cele două nu sunt corelate.

Imaginează-ți ce s-ar întâmpla dacă într-o zi șeful ar trece pe lângă biroul tău și te-ar surprinde stând relaxat, citind o carte (în același timp, dacă ești manager, gândește-te ce ai simți dacă ți-ai surprinde angajatul citind la birou în timpul programului). Răspunsul depinde, desigur, de rolul tău în companie și de organizație în sine. Cu toate acestea, cel mai probabil, superiorul nu-ți va aprecia dorința de cultivare și vei avea o surpriză neplăcută la următoarea evaluare.

Ceea ce e complet ciudat, remarcă marketerul Seth Godin pe blogul lui. Evident, contextul în care citim contează – nimeni nu crede că un angajat care trebuie să fie la dispoziția clienților sau un chirurg ar trebui să-și petreacă timpul la muncă citind despre aventurile lui Harry Potter sau ale lui Katniss Everdeen – dar pentru majoritatea angajaților din domeniul cunoașterii, timpul petrecut citind este timp de calitate.

Înlocuiește întâlnirea de status cu o oră de lectură la birou

„Majoritatea organizațiilor nu se gândesc la cei 20 de angajați care își petrec o oră într-o întâlnire ce are tangențial legătură cu productivitatea lor”, observă Godin în postarea de pe blog. „Dar dacă acei angajați stau la birou și citesc o carte care le îmbunătățește perspectiva, productivitatea sau contribuția, pare cumva că nu fac nimic și că stau degeaba”.

În mod clar, avem așteptări diferite în ceea ce privește ideea de productivitate. Cum ar putea echipa să-și ducă la bun sfârșit proiectul dacă ar petrece un timp citind? „Și totuși ce s-ar întâmpla dacă ședința următoare s-ar anula și toată lumea din organizație ar lectura în loc?” se întreabă Godin.

Nu-i o sugestie rea. Cu toate acestea, dacă vrei să aduci o schimbare culturală în companie anunțându-i pe angajați că pot citi la serviciu când vor, o să remarci o schimbare foarte mică. Singura modalitate prin care poți schimba într-adevăr cultura organizației este prin modificarea comportamentului de sus în jos. Alții au mai sugerat un club de lectură la birou, ca soluție pentru dezvoltarea prin lectură la locul de muncă.

Prin urmare, ce am putea citi la birou? Iată care sunt cele 20 de sugestii ale lui Godin. Sau mai poți arunca un ochi peste recomandările echipei Pauza de Citit din luna august, atât pentru copii, cât și pentru adulți.

Și apropo, tu ce părere ai despre angajații care citesc la locul de muncă?

 Articol tradus de pe inc.com.