Recomandări de lectură pentru începutul verii

Luna iunie este una specială: nu doar că marchează începutul verii, dar este și perioada perfectă pentru a sărbători copilul din tine! Titlurile lunii iunie includ povești potrivite pentru toate vârstele și gusturile, abordând subiecte precum copilăria, curajul de a fi diferit și legende din mitologia românească.

Genius

Doctorul De Soto de William Steig

Doctorul De Soto și soția lui alină durerile de dinți ale animalelor mari sau mici. Sunt atât de pricepuți, încât norocoșii pacienți care intră pe mâna lor nu simt nici cea mai mică durere. O singură regulă are Doctorul De Soto: refuză să trateze animale ahtiate după rozătoare mici cu inimă mare – pentru că el însuși este un șoricel. Numai că, într-o bună zi, la ușa lor își face apariția un vulpoi și-i imploră să-l ajute cu un dinte stricat care-l doare de simte că-și pierde mințile.

Ciorile din Pearblossom de Aldous Huxley

Singura carte pentru copii scrisă de Aldous Huxley, Ciorile din Pearlblossom e o poveste despre inteligența care triumfă asupra egoismului. Domnul şi doamna Cioară au o mare problemă. În fiecare zi, doamna Cioară face un ou – mai puţin duminica şi de sărbătorile legale. Dar, după ce se întoarce de la cumpărături, ia oul de unde nu-i! Într-o bună zi, doamna Cioară ajunge mai repede acasă şi ce să vezi? Şarpele-cu-clopoţei, vecinul lor, tocmai termină de mâncat ouşorul ei scump şi drag. Odată făptaşul descoperit, soţii Cioară îi cer ajutorul Bătrânului Bufniţ şi împreună pun la cale un plan ca să-i vină de hac lacomului Şarpe.

Arthur

Povestea lui Tracy Beaker de Jacqueline Wilson

Tracy are zece ani. Trăiește într-un orfelinat, dar îşi doreşte ca într-o zi să aibă o casă a ei şi o familie adevărată. Îşi notează în jurnal toate grijile, dorinţele şi nemulţumirile, toate simpatiile şi aversiunile. Însă ceilalţi copii din orfelinat nu trebuie să știe nimic din toate astea. În plus, este sigură că mama ei celebră va veni să o ia de acolo. Cartea, scrisă la persoana întâi, este o poveste pe cât de amuzantă, pe atât de emoţionantă, despre o fetiţă năbădăioasă şi adorabilă totodată, care nu se dă bătută.

Regele hoților de Cornelia Funke

Printre canalele întortocheate şi aleile cețoase ale Veneţiei îşi duce veacul o bandă de copii fugari, hoţi de buzunare. Şeful şi protectorul lor e Scipio, un puşti mascat care-şi spune Regele hoţilor. Prosper şi Bo, doi frați rămaşi orfani, se refugiază în sânul familiei de strengari. Într-o sală de cinematograf abandonată, toți se simt liberi de constrângerile adulţilor care-i vor dresați. Nici leii înaripați ai Veneţiei nu par să-i mai apere pe copii odată ce le ia urma înţepata Estera, mătușa lui Prosper și Bo. Totul se transformă într-o cursă cu prefaceri, deghizări, dezvăluiri, iar personajele și cititorii alunecă pe canalele labirintului venețian spre un carusel vrăjit, în care vârsta copilăriei și cea adultă se contopesc.

Young Art

Vrăjitoarea de la Iazul Mierlei de Elizabeth George Speare

Kit a crescut pe insula Barbados, înconjurată de dragoste și răsfățată de bunicul ei. Dar când acesta dispare, trebuie să plece pentru că nu se cuvine ca o fată de șaisprezece ani să locuiască singură. Știe că are o mătușă și un unchi care trăiesc în colonia Connecticut. Așadar, singură și disperată, pornește înspre ei într-o călătorie pe mare, către Noua Anglie.

Când ajunge la destinație, Kit descoperă cu mâhnire un peisaj gri și umed, dar încă și mai tulburător i se pare modul de viață puritan din casa unchiului său. Nu-şi găseşte uşor locul acolo, dar asta până când o întâlnește pe Hannah Tupper, o femeie în vârstă, lângă care Kit simte că poate să fie, în sfârșit, ea însăși.

Un cuvânt din șapte litere de Kim Slater

Finlay McIntosh este un băiat perfect normal: vede bine, are auzul perfect și scrie cu ușurință. Problemele apar atunci când încearcă să vorbească: cuvintele, gata formate, i se blochează pe buze și începe să se bâlbâie. lar de când mama sa a dispărut, în urmă cu doi ani, bâlbâitul s-a agravat, motiv pentru care a început să fie hărțuit la școală. Jocul de Scrabble e singurul său moment de liniște — și singura legăturä care i-a mai rămas cu mama. Oare poate găsi, jucând, și o metodă de a intra în contact cu ea?

Cuvintele îi sunt și prieteni, și dușmani, așa că Finlay are de întrecut mai multe obstacole până să afle ce s-a intâmplat, de fapt, cu mama lui. Vorbind despre prietenie, curaj și inteligență, Un cuvânt din șapte litere este o provocare pentru noi toți.

Grafic și MiniGrafic

Pe scenă de Raina Telgemeier

Callie e pasionată de teatru și, deși ar vrea să joace în musicalul de la școala ei, nu poate se cânte, așa că alege să se ocupe de scenografia piesei. Anul acesta este hotărâtă să creeze niște decoruri demne de Broadway, chiar și cu bugetul pus la dispoziție de școală. Însă biletele la spectacol nu prea se vând, iar cei din echipa de producție par mai degrabă să se certe decât să se ajute unii pe alții – asta pe lângă toată drama de pe scenă și din culise! Pe scenă este o poveste amuzantă și savuroasă despre prietenie și adolescență.

Jaime cea ignorată de Terri Libenson

În ultima zi din clasa a șaptea, Jaime și Maya se întreabă cine sunt prietenele lor adevărate… Jaime a simțit că s-a schimbat ceva în grupul ei de prietene. Au început s-o excludă și să râdă de ea din cauza felul în care se îmbracă și a lucrurilor care îi plac. Noroc că se poate baza pe Maya să-i țină partea… sau nu? Maya e tot mai enervată pe Jaime, care pare foarte copilăroasă față de celelalte fete populare din grup. Parcă nu mai are nimic în comun cu Jai. Oare ăsta să fie sfârșitul prieteniei lor?

Paladin

Oceanul de la capătul aleii | ediție ilustrată de Neil Gaiman

Reîntoarcerea în orașul copilăriei este întotdeauna nostalgică, mai ales atunci când amintirile îți sunt vagi și ai impresia că ai cunoscut o fetiță care avea un ocean, o mamă veșnic tânără și o bunică ce a luat parte la făurirea lumii. Sosit în orașul natal pentru a participa la o înmormântare, un bărbat vizitează prietene vechi, însă incursiunea în propriul trecut uitat îi dezvăluie adevăruri nu în ultimul rând dureroase.

Marea de fier de China Miéville

Sham Yes ap Soorap este asistent medical la bordul cârtițierei Medes. Lumea post-apocaliptică în care el trăiește este practic o mare de fier – în toate direcțiile, se întinde o infinitate de căi ferate încrucișate, linii paralele, comutatoare și sensuri giratorii –, iar solul de sub șine este ostil și din el țâșnesc creaturi feroce și uriașe. Atras de farmecul desuet al obiectelor din alte vremuri sau lumi, Sham este intrigat de misterul unei anumite șine de cale ferată și, în goana roților pe șine, el descoperă că vânătoarea unei cârtițe gigantice poate deveni o filosofie de viață.

Art

Galápagos de Kurt Vonnegut

O catastrofă mondială este pe cale de-a distruge umanitatea, dar un vas de croazieră transformat într-un soi de Arcă a lui Noe îi duce pe cei câţiva supravieţuitori spre Insulele Galápagos, unde vor întemeia o nouă rasă umană, desigur, evoluată. Doar că evoluţia se întâmplă în maniera lui Vonnegut: implică aripioare, creiere mai mici şi o lipsă totală a agresivităţii. Ca de fiecare dată, Kurt Vonnegut îşi surprinde cititorii cu personaje insolite şi cu un amestec de fantastic şi realitate crudă, umor şi gravitate, atrăgând atenţia asupra pericolului pe care omenirea îl reprezintă pentru sine însăşi.

Dublul de F.M. Dostoievski

Deși reputația literară a lui Dostoievski s-a construit în jurul celebrelor sale romane, proza lui de dimensiuni mai restrânse e la fel de valoroasă ca Frații Karamazov, Crimă și pedeapsă sau Idiotul. Povestire, nuvelă sau chiar microroman, Dublul (1846) spune povestea lui Goliadkin, un funcționar singuratic tulburat de  surprinzătoarea apariție a sosiei sale, sosie care încearcă să-i distrugă reputația și să-i uzurpe locul în cadrul birocrației rusești. Această poveste halucinantă anticipează o serie de teme care-l vor preocupa mai târziu pe scriitor și este cea mai gogoliană operă a lui.

Cartea românească

Iadului îi era frică de Mama de Horia Dulvac

“Proiecție a unei memorii ultragiate, poezia lui Horia Dulvac pare să se nască dintr-o conștiință care vede dincolo de sau, mai exact, prin suprafata concretului. Tocmai de aceea, faptele apar într-o goliciune pe care n-o poate înșela niciun fel de tendativă de iluzionare. (…) Totul e altceva decât pare, și tocmai o astfel de desubstanțializare salvează. Frânturile cu mama (…) sunt, în fapt, niște imnuri; nu imnuri către noapte, dar ce relevanță mai are?” Mircea A. Diaconu

Călătoriile lui Făt-Frumos de Alexandru Mitru

Într-o reinterpretare a legendei lui Făt-Frumos, Al. Mitru scrie povestea fiului de împărat care refuză viața de huzur sortită, luptând pentru împlinirea propriului destin. Născut din îngăduința Lunii, Făt-Frumos, măcinat de întrebări despre viață și mistuit de un dor nedesluşit, porneşte la drum şi înfruntă nenumărate primejdii în căutarea adevărului.

Interviu cu Terri Libenson

Sursa foto: https://fcbg.org.uk/qa-with-terri-libenson/
Sursa foto: https://fcbg.org.uk/qa-with-terri-libenson/

Tyler, Brianna, Jaime, Izzy și Emmie sunt personajele care apar în romanele grafice create de Terri Libenson. Erin Hamilton a avut oportunitatea de a îi pune câteva întrebări lui Terri despre personajele sale.

Într-un interviu anterior, ai menționat că îți folosești „vocea” în timp ce desenezi. Cum te asiguri că vocea se remarcă atât în ilustrații, cât și în poveste?

Încerc să nu mă gândesc prea mult la acest lucru. Țin cont de preferințele, antipatiile și personalitatea personajelor. De obicei, pot să-mi dau seama instinctiv dacă un personaj are o reacție care nu i se potrivește. De exemplu, Emmie își dorește să fie pe placul tuturor și este timidă, așa că reacția ei la o situație nu ar fi una „agresivă” (doar dacă lucrurile nu merg prea departe, desigur!). În timp ce Bri este sarcastică și rebelă, deci o reacție „agresivă” ar fi specifică personalității sale. Același lucru se aplică ilustrații. Fiind un copil timid, Emmie este mai reținută, în timp ce un personaj mai sociabil cum ar fi Jaime se remarcă prin încrederea în sine.

Fiecare carte este scrisă din perspectiva unui personaj diferit – a fost planificată o serie de la început sau ți-a venit ideea pe parcurs? Ce provocări apar când scrii o serie de cărți care are aceleași personaje, dar perspective diferite?

Seria nu a fost planificată până când nu am terminat IZZY cea creativă. După Emmie cea invizibilă, am crezut că povestea lui Emmie s-a terminat… cel puțin pentru moment (deși am adus-o înapoi în prim-plan pentru TRULY TYLER). Așa că am decis să încerc un personaj nou. Brianna, cea mai bună prietenă a lui Emmie, a fost o alegere grozavă. Ea era protagonista perfectă pentru o poveste despre ce înseamnă să ajungi în lumina reflectoarelor – situație pe care o abordez din nou mai târziu în BECOMING BRIANNA (săraca Bri). După IZZY, nu m-am uitat înapoi. Îmi plac personajele din universul Lakefront Middle School! Acest univers reprezintă o provocare care captează atenția cititorilor. Copiii îmi scriu adesea și mă întreabă „cine urmează?”.

Acestea fiind spuse, există câteva provocări. Pentru personajele principale ale căror personalități nu fuseseră dezvoltate anterior, a trebuit să încep de la zero (cum ar fi Jaime și Maya, care fuseseră cunoscute doar drept bârfitoare. Sau Tyler, protagonistul ultimului roman grafic). Așa că este adesea o luptă când încep să scriu din punctul lor de vedere. Încerc să fac o listă cu trăsăturile, hobby-urile, și ciudățeniile lor. Asta ajuta. Lucrurile au sens în cele din urmă.

Talentul tău este incontestabil, dar sunt curioasă dacă stilul tău a evoluat sau s-a schimbat de-a lungul anilor?

Cu siguranță (și îți mulțumesc pentru compliment!). Practica reprezintă drumul către perfecțiune… sau cel puțin modifică stilul până devine ceea ce vrei cu adevărat să fie. Acest lucru a devenit evident când am început să lucrez zilnic la The Pijama Diaries. Deși am lucrat timp de 14 ani la acea bandă desenată, abia îmi mai recunosc stilul de la început!

Romanele grafice și benzile desenate se întorc în forță, cu ajutorul profesorilor care le promovează și al editurilor care le solicită în număr cât mai mare. De ce crezi că au succes în rândul cititorilor?

Cred că au succes pentru că sunt „o sărbătoare a simțurilor”. Jocul dintre scriere și artă captează altfel atenția. De asemenea, pentru oricine este atras de „umorul vizual” (cum eram eu când eram copil), romanele grafice sunt „o punte” minunată către alte cărți. Am început să citesc datorită benzilor desenate, iar acum îmi place tot ce ține de literatură (inclusiv romanele grafice pentru adulți). Cei care sunt reticenți în privința cititului se bucură de benzile desenate deoarece imaginile oferă o „pauză” de la atât de mult text.

Ce crezi că oferă cărțile tale cititorilor?

Sper că cititorii se vor regăsi în părțile emoționante și vor râde la scenele comice. Primesc multe scrisori de la cititori care îmi povestesc despre cum cărțile mele i-au ajutat să gestioneze situații similare. Acest lucru este mai mult decât aș putea cere!

Ce este mai greu: să ilustrezi sau să scrii?

Aș spune să scriu (de obicei). Necesită mai multă concentrare și devine intens pe parcurs. Poate să fie atât emoționant, cât și frustrant (deseori ambele în același timp). Cele mai grele părți sunt rescrierile – atunci când o poveste pur și simplu nu funcționează și îți dai seama că trebuie să o iei de la capăt. Dar când povestea are sens și funcționează, este atât de satisfăcător! A ilustra este mai simplu pentru mine deoarece îmi vine natural. Necesită mai mult timp într-adevăr, dar pot asculta muzică, podcasturi sau chiar o emisiune pe fundal. Poate deveni repetitiv, însă este distractiv și relaxant în majoritatea timpului.

Ai sfaturi pentru viitori ilustratori sau scriitori?

Sigur! După cum am spus și pe site-ul meu:

„În primul rând, exersează, exersează, exersează! Înscrie-te la cursuri și desenează sau scrie pe caiet, telefon, brațe, picioare, orice. Doar să fii constant! E singurul mod prin care poți deveni mai bun!

De asemenea, urmărește artiști care îți plac! Vezi cum este stilul lor. Este în regulă să încerci să-i imiți pentru un timp. Asta te ajută în cele din urmă să-ți găsești propriul stil.

De asemenea, citește! Citesc tot timpul, atât de plăcere, cât și pentru referințe. Există atât de mulți autori și ilustratori grozavi și sunt atât de ușor de găsit.

Iată ceva la care pun pariu că nu te așteptai: învață să editezi. Este la fel de important ca și scrisul și desenatul. Învață să scapi de cuvintele sau de imaginile inutile. De asemenea, nu îți fie teamă să rescrii! Cred că am rescris de patru ori IZZY și TYLER.

Nu în ultimul rând, nu uita să iei pauze de la opera ta. Revin-o la ea câteva zile (sau săptămâni) mai târziu și o vei privi dintr-o altă perspectivă. Cel mai bun truc al meseriei!”

Ne poți spune câteva lucruri despre cartea la care lucrezi în prezent?

În prezent lucrez la o nouă carte din serie! Nu vă pot spune cine o să fie personajul principal, dar fanii seriei îl vor reconoaște cu siguranță!

Interviu tradus de pe site-ul The Federation of Children’s Book Groups:

https://fcbg.org.uk/qa-with-terri-libenson/

Recomandările lunii august

Canicula din oraș nu ne face decât să ne gândim la momentele în care ne vom retrage într-o oază de răcoare la munte sau ne vom relaxa la răsăriturile răcoroase de la malul mării. Tu cât loc ai lăsat în bagaj pentru cărți? Iată propunerile noastre literare pentru cea mai călduroasă lună din an. 

Vlad și Cartea cu Genius 

Tu (nu) ești mic de Anna Kang

Mic sau mare? Ei bine, depinde. Depinde de cine, de unde și cum privește. O excelentă cale de a-i învăța pe copii că totul e relativ…

Anatol și Gregor la aeroport de Lavinia Braniște

Așa mic cum e, elefănțelul Anatol e mare campion la șah. Părinții și frățiorul Gregor sunt tare mândri de el, și când vine vorba să participe la un concurs important, se hotărăsc să meargă toți, cu mic, cu mare. Dar peripețiile se țin lanț: pe Anatol îl sperie călătoria cu avionul, în aeroport e o debandadă totală, tatăl elefant abia încape prin scannerul de securitate, Gregor se smiorcăie că nu mai are  suc și, colac peste pupăză, cei mici tot cer la baie. Unde mai pui că, în zbenguiala lui, Gregor se mai și pierde de familie.

Arthur

Băiatul de acvariu de Lisa Thompson

Au trecut multe săptămâni de când Matthew Corbin nu a mai ieșit din casă. Copiii din vecini îl poreclesc în fel și chip. Pentru mulți, chiar și pentru familie, este un ciudat: e obsedat să nu se murdărească și repetă cu îndârjire anumite acțiuni. Își petrece timpul observând oamenii din cartier și notându-le mișcările într-un carnețel. Când Teddy, un copilaș din vecini, dispare, Matthew ajunge să joace un rol-cheie în investigarea dispariției lui.

De ce plânge mama? de Ion Sîrbu

„Poți să înveți, pe dinlăuntru, care e rostul vieții și încotro mergem cu toții… să nu vă fie frică. Voi sunteți curați și buni. Pădurea știe asta. Aveți sufletul plin de dragoste: pădurea o simte. Ați avut un mare năcaz și umblați acum să ajungeți la un liman: pădurea are să vă ajute.“

Ligia și Radu nu înțeleg de ce tatăl lor s-a înstrăinat, vine târziu acasă, trist și cu ochii roșii, nici de ce mama lor pleacă, pe când ei stau mai mult singuri. Într-o zi, cei doi frați hotărăsc să pornească la drum pentru a-și revedea mama. Călătoria se arată anevoioasă, dar oamenii pe care-i întâlnesc îi întâmpină cu duioșie și încurajări. Drumul e prilej bun de reflecție, iar statornicia dragostei lor le asigură puterea să meargă mai departe.

Youngart

Cum se dansează în pereche de Nicola Yoon

De când a descoperit că tatăl ei are o aventură din cauza căreia familia lor se destramă, Evie Thomas nu mai crede în dragoste. Nu mai are încredere nici măcar în poveștile cu final fericit din romanele pe care până de curând le îndrăgea nespus. Așa se face că, după ce își duce la bun sfârșit hotărârea de a-și dona cărțile, ajunge în posesia unui manual de dansuri de societate și a unei abilități cel puțin bizare: e suficient să vadă două persoane sărutându-se pentru ca pe dinaintea ochilor să i se desfășoare întreaga poveste de dragoste a respectivului cuplu. Și trebuie spus că niciunul dintre cuplurile din jurul ei nu o sfârșește ca-n basme; mai devreme sau mai târziu toată lumea se desparte.

Circul nopții Erin Morgenstern

Circul a sosit fără nici o înștiințare; corturile lui magice, cu cupolele în dungi albe și negre, parcă au răsărit din pământ. Reprezentațiile fermecătoare, care n-au loc decât noaptea, sunt o experiență unică și o sărbătoare a simțurilor.

Ascunsă de ochii spectatorilor, în spatele labirintului de nori sau al grădinii construite din gheață, o competiție acerbă are loc. Celia și Marco sunt doi tineri magicieni care au fost antrenați încă de mici anume pentru acest duel crâncen al imaginației. Însă când cei doi se îndrăgostesc iremediabil unul de altul, consecințele iubirii lor se dovedesc a fi mult mai periculoase decât ar fi putut anticipa ei vreodată. 

Grafic

Viața pe înțelesul tuturor de Andrew Tsyaston

Ai uneori impresia că, orice ai face, viața vrea să te doboare? Încerci în zadar să găsești echilibrul între muncă, sport, viață socială și somn? Ți se pare că mereu există altcineva mult mai bun ca tine? Nu-ți face griji, nu ești singur! Adevărul e că toți avem probleme, mai mari sau mai mici.

În această carte de benzi desenate, Andrew Tsyaston vorbește pe înțelesul tuturor despre anxientate, depresie, stimă de sine și așteptările pe care societatea le are de la noi. O să te regăsești în situațiile descrise de el și o să râzi mult – chiar dacă uneori o să mai verși și câte-o lacrimă.

Batman #1. Conclavul bufnițelor de Scott Snyder

Bruce Wayne cunoaşte poveştile despre Conclavul bufniţelor din Gotham. Membrii periculoasei cabale se întâlnesc în secret şi conduc oraşul din umbră. Pentru Batman toate astea au fost doar născociri, căci Gothamul era oraşul lui. Dar un asasin aparent imposibil de oprit îşi împlântă adânc ghearele în inima metropolei, ţintind cetăţeni de marcă. E posibil ca aceste bufniţe să fie în spatele tuturor nelegiuirilor şi corupţiei? Sau Bruce Wayne începe s-o ia razna cedând stresului la care e supus în urma permanentului război pe care îl duce împotriva răufăcătorilor? 

Dacă legenda e adevărată, cei ce dirijează Gothamul sunt nişte prădători mult mai puternici decât par. Iar cuiburile lor sunt peste tot…

Editura Art 

Spiritualul în artă de Wassily Kandinsky

„Universul lui Kandinsky este unul sensibil, conceput pentru bucuria văzului […]. Abstractizarea este opera sensibilității, nu a inteligenței. E rezultatul elanului, nu al calculului. […] Kandinsky nu caută o simplificare a formei, ci fuge de definiția care ucide.” Marcel Brion

„Kandinsky nu a rămas niciodată prizonierul unei singure discipline, ci a vrut să extindă domeniul artei astfel încât să cuprindă toate categoriile cunoașterii, sintetizând pictura și muzica, știința și filozofia, pentru a găsi o rezultantă universală.” Jacques Lassaigne

Asasinul orb de Margaret Atwood

Dintr-o copilărie lipsită inițial de griji materiale, dar umbrită de tragedia mamei bolnave și de nefericirea viscerală a tatălui traumatizat de război, surorile Iris și Laura Chase pășesc neștiutoare în vârtejul amețitor al vieții care nu face compromisuri. Silită să se căsătorească pentru a susține financiar o afacere de familie sortită oricum colapsului, Iris, sora mai mare, acceptă în lumea ei și a Laurei schimbările care vin la pachet cu noul soț. Acest eveniment este catalizatorul unui șir nesfârșit de tristeți și ranchiune, mișcări greșite și hotărâri definitive. 

Paladin 

Orașul de Clifford D. Simak

Au trecut mii de ani de când oamenii au abandonat oraşele. Apoi au năzuit spre stele, pentru ca, în cele din urmă, să aleagă somnul veşnic. Pământul a rămas în stăpânirea Câinilor, care îşi cresc urmaşii cu legende transmise din generaţie în generaţie despre cei care le-au oferit darul vorbirii, dar care nu se vor mai întoarce niciodată. Cu ajutorul roboţilor, trăiesc în pace şi armonie, însă şi lumea lor e pe cale să se schimbe, fiindcă o nouă putere pretinde supremaţia pe Pământ.

Circe de Madeline Miller

Lumea este condusă de zei și titani. O lume plină de rivalități și intrigi în care Circe nu-și poate găsi locul. Mai întâi, îndură umilința și disprețul propriei familii, fiindcă ea, fiica lui Helios, zeul Soarelui și cel mai puternic dintre titani, nu-i nici la fel de puternică precum tatăl său și nici fermecătoare ca mama ei nimfă. Dar Circe se dovedește a fi un copil neobișnuit, care deține puterea vrăjitoriei, ceea ce constituie de acum o amenințare pentru zei…

Sapiens

Z, orașul pierdut. Povestea amazoniană a unei obsesii fatale de David Grann

În 1925, exploratorul britanic Percy Fawcett pornea în expediție în jungla amazoniană în căutarea unei civilizații legendare. Avea să fie ultima lui călătorie, din care nu s-a mai întors. Decenii la rând, alți aventurieri l-au urmat, în încercarea de a înțelege ce s-a întâmplat cu el și de a găsi orașul pierdut Z. Biografia lui Fawcett semnată de David Grann elucidează cel mai tulburător mister al explorărilor din ultimul secol. 

În umbra omului de Jane Goodall

Cimpanzeii studiați de Jane Goodall au devenit faimoși în întrega lume, iar În umbra omului este un volum clasic în domeniul etologiei. Cercetătoarea a câștigat încrederea primatelor din rezervația Gombe Stream, le-a dat nume și le-a urmărit ani la rând. Cartea aceasta vorbește despre relații sociale complexe, lupte între clanuri și abilități uimitoare, între care utilizarea uneltelor. Cimpanzeii devin adevărate personaje, iar destinul fiecăruia dintre ei este urmărit cu acribia cercetătorului pasionat și talentul naratorului autentic. 

4 cărți de vacanță pentru copii

Sursa foto: stock.adobe.com

Printre bagajele de vacanță ale părinților se regăsesc și 2-3 cărți care să completeze relaxarea zilelor călduroase de vară. Și cât timp citesc părinții, n-ar fi bine să aibă și cei mici aceeași activitate? Noi ne-am gândit și la ei și le-am pregătit patru sugestii de titluri numai bune de băgat în bagajul de vacanță de la Vlad și Cartea cu Genius și Editura Arthur.

Hai să găsim o comoară, Janosch

Odată, micul Urs a pescuit o zi întreagă la râu, dar nu a prins niciun pește. S-a întristat la gândul că prietenului său, micul Tigru, o să-i fie foame. Și apoi, s-au gândit ce bine ar fi fost să fie bogați, să-și poată cumpăra tot felul de bunătăți. Așa că au pornit să caute o comoară. Au trecut prin multe, bune și rele, păsăroiul cocor i-a trecut peste mare, dar slujbașul Regelui și banditul calic Hablitzel le-au luat banii. S-au certat și s-au împăcat de mai multe ori, iar în cele din urmă au ajuns acasă. Acolo îi aștepta prietenul lor, fericitul cârtițoi, și au mâncat împreună conopidă din grădină și au ascultat cântecul pănțărușului. Asta da fericire! Chiar asa.

Peppa Pig: Peppa pleacă în vacanță, Neville Astley și Mark Baker

N-am întâlnit încă un prichindel care să n-o adore pe faimoasa Peppa Pig. Cărți, serial TV, jucării. Peppa este peste tot. Tocmai ce a ales să plece în vacanță alături de familia ei în Italia. Sunt atâtea de văzut și de făcut, încât Peppa tot uită de sărmanul Teddy. Va mai ajunge oare acasă la sfârșitul vacanței micul Teddy?

Plictisitoarea vacanţă de vară a fraţilor Răţoi, Dan Coman

Frații Rățoi locuiesc într-un sat aflat acolo unde se agață harta-n cui, într-o casă verde ca pătrunjelul. A venit vacanța de vară, copiii de la școala din sat au plecat pe la casele lor de dincolo de dealuri, iar Ucu și Dan sunt singurii copii pe o rază de câțiva kilometri. Fără calculator, fără televizor, deci fără desene animate, ba chiar și fără jucării. Cât e ziua de lungă (și e taaare lungă) mănâncă pităceață, vorbesc păsăreasca și joacă fotbal în cimitir. Dar plictiseala moale și galbenă, cu miros de praf, ceapă prăjită, săpun de casă și biscuiți cu măr tot mușcă din vacanța de vară până la venirea verișorilor din Sfântu Gheorghe. Până atunci nimic nu pare să-i scoată pe cei doi frățiori din amorțeală. Doar poveștile. Iar frații Rățoi, copiii preotului din Gersa, sau Ucudan, cum îi știu toți, au o mulțime de povești de spus despre mica lor lume.

Confesiunile unui prieten imaginar. Memoriile lui Jacques Papier, Michelle Cuevas

Jacques Papier e convins că toată lumea îl urăște. La școală e ignorat de colegi și de profesori, iar acasă părinții uită să-i facă loc la masă. Ar vrea să spună lumii întregi cât de tare îl doare inima. Ca să afle care sunt locul și rostul lui în lume, pornește într-o călătorie la capătul căreia înțelege cât de mare este puterea prieteniei și a imaginației.