De ce Margaret Atwood a spus „nu” continuării romanului Povestea slujitoarei – până acum

Sursă: ctvnews.ca

NOTĂ: Margaret Atwood este unul dintre scriitorii contemporani multipremiați, iar cartea ei, The Testaments, tocmai a câștigat Booker Prize For Fiction. Romanul va fi publicat anul viitor la Editura Art.

Margaret Atwood a scris continuarea pentru Povestea slujitoarei (traducere din limba engleză de Diana Marin-Caea, Editura Paladin, 2017). Propoziția în sine atrage milioane de cititori avizi s-o cumpere cât mai repede.

Noua carte se numește The Testaments și ne readuce, 15 ani mai târziu, la teocrația totalitară a Gileadului, împreună cu Slujitoarele, Servitoarele, Soțiile, Comandanții și Mătușile.

Atwood spune că a simțit nevoia unei continuări. „Oamenii m-au tot rugat să scriu continuarea poveștii și am refuzat pentru că am crezut că vor să duc mai departe povestea lui Offred, ceea ce nu puteam face”, susține scriitoarea. „Dar apoi m-am gândit, dacă altcineva ar spune povestea? Și dacă această poveste s-ar întâmpla 15 sau 16 ani mai târziu? Și am mai simțit că e cazul să o continui pentru că, mult timp am crezut că ne îndepărtăm de Povestea Slujitoarei. Până când am început să ne apropiem din nou, iar prezența ei se simte în tot mai multe părți ale lumii. Așa că am simțit că e timpul să mă reîntorc la întrebarea: cum sfârșesc regimurile ca cel din Gilead? Pentru că așa cum știm din Povestea slujitoarei, acest regim a luat sfârșit.

Idei importante din interviu

Despre cei trei naratori din noul volum

Doi dintre ei sunt tineri și au legătură cu Offred. Unul dintre ei a crescut în interiorul Gileadului, iar celălalt în afară. Cel de-al treilea este un pesonaj pe care îl cunoaștem deja din Povestea slujitoarei, dar îl știm din exterior, adică din perspectiva lui Offred – este vorba despre Mătușa Lydia, conducătoarea contingentului de Mătuși din Gilead.

O altă întrebare care a început să mă intereseze, citind despre istoria regimurilor totalitare, a fost: cum ajung oamenii în poziții înalte într-un astfel de regim? Ce i-a motivat? Cred cu adevărat în politicile totalitare? Sunt oportuniști care speră să se îmbogățească? Sau ajung în această funcție din frică, cum erau cei din regimul lui Stalin – „Dacă nu obțin o funcție mai bună în organizație ca să-mi anihilez rivalii, eu voi fi cel anihilat.” Așadar, care este motivația acestor persoane?

De ce crede că munca ei este ficțiune speculativă și nu science fiction

Există două direcții referitoare la ideea de poveste ce are loc în viitor. Una derivă din Jules Verne care a scris despre lucruri pe care el le credea posibile în viitor, cum ar fi submarinele. Cealaltă are legătură cu H.G.Wells care a scris despre marțienii care invadează Pământul într-o canistră imensă. Și când Jules Verne a citit asta, a spus „dar inventează lucruri!”. El, în schimb, a simțit că scrie despre aspecte care se pot întâmpla cât de curând. Pe când pe H.G. Wells l-a simțit ca fiind un autor care merge în zona fantasticului. Cu toate acestea, H.G. Wells a fost cel care a dat naștere călătoriei interplanetare, navelor spațiale, marțienilor și tuturor acelor caractere pe care le cunoaștem din filmele anilor ’50. Sau, cel puțin, de acolo le știu eu. Și apoi, mai este o direcție care a dus la cărți precum 1984, Minunata lume nouă și Fahrenheit 451. Nimic bazat pe tehnologie sau pe aspecte care se pot întâmpla în viitorul apropiat. La fel se întâmplă și cu Povestea slujitoarei.

Despre cum regimurile asemănătoare cu cel din Gilead ajung să se destrame

Să presupunem că există o generație fondatoare a regimului. Și apoi se nasc alți oameni, care cresc în interiorul lui. Să mai presupunem că cei care dau jos acest regim prin violență ajung să fie responsabili de mersul lucrurilor. Și dețin puterea. Și știți ce se spune despre putere. Normal că ajung să-și stabilească propriile excepții – cum se întâmplă și în Povestea slujitoarei. Regulile sunt pentru restul oamenilor. Și apoi situația devine din ce în ce mai coruptă. Este cazul menșevici versus bolșevici. Sau „reforma bisericii din interior” versus „separarea și nașterea unei noi secte”. De-a lungul timpului, am tot văzut în lume aceste pattern-uri. Așadar, de ce să nu se întâmple și în Gilead?

Despre finalul The Testaments cu un sentiment de speranță

Așa cum știm din prima carte, Gilead ia sfârșit. Unul dintre modelele mele pentru acest sfârșit este chiar cartea 1984, care nu se încheie cu Winston Smith împușcat în cap, ci cu un eseu despre Novlimbă, scris la timpul trecut în engleza standard – ceea ce însemna că lumea din 1984 a luat sfârșit.

George Orwell a făcut asta intenționat. Nu ne spune cum se termină, dar ne dă de înțeles că s-a încheiat… Poate n-o să vă surprindă, dar, când scriam această carte, am fost destul de interesată să aflu mai multe despre agenții dubli și despre cei care lucrează în interiorul regimurilor totalitare, dar sunt împotriva lor.

Un articol de Scott Simon pentru npr.org.

Captivantă pauza de citit? Dă sfară-n țară:

Cartea sau filmul: Povestea slujitoarei

În general, cartea prezintă mai multe detalii. Citind-o, trecem prin filtrul imaginației acțiunea, personajele, chiar și emoțiile lor. Pe de altă parte, filmul sau serialul ne oferă o imagine „de-a gata”, cu efecte speciale uneori, completate de un soundtrack pe care nu ni-l putem scoate din minte.

În cazul Povestea slujitoarei, noi am început cu lectura și am continuat cu serialul. Ne-au captivat amândouă, poate și pentru că pelicula e deja mult mai avansată decât cartea. Bine că apare în curând volumul 2, The Testaments (în România, va fi publicat la editura Paladin anul viitor), ca să comparăm acțiunea din ambele surse.

În roman, caracterul memorialistic este cel care îi dă viață, veridicitate și oferă o subliniere a problemelor pe care le prezintă. Margaret Atwood este o autoare extraordinară pentru că a reușit nu doar să creeze o lume atât de complexă și un personaj atât de uman, ci și pentru că a reușit să îi insufle viață. Povestea Slujitoarei respiră. Te îndeamnă să îți pui întrebările importante, să studiezi cu atenție factorii care au ușurat munca celor care au creat această lume. Te îndeamnă să te întrebi cine ești tu și cine sunt ceilalți. Te îndeamnă să îți cauți libertatea, oferindu-le și altora libertatea de a fi cine sunt cu adevărat, nu cine crezi tu că sunt. Iar toate aceste gânduri apar indiferent că citim cartea sau urmărim serialul. Concluzie: noi le recomandăm pe amândouă. 😊

Tu ai citit cartea sau te uiți la serial?

Captivantă pauza de citit? Dă sfară-n țară:

10 cărți ecranizate de citit în vacanță

Sursă pexels.com

August este despre cărțile ecranizate. Acele titluri de care sigur ai auzit de la prieteni sau pe care deja le-ai văzut. Luna aceasta îți recomandăm 10 cărți ecranizate care au făcut și încă fac furori. Pregătește-ți popcornul și descoperă-le mai jos.

  1. Miss Peregrine 1. Căminul copiilor deosebiți | paperback de Ransom Riggs, ecranizată în 2016, este o carte pentru copii serioși și oameni mari copilăroși, scrisă în 2011. Tânărul autor american, Ransom Riggs, și-a început cariera de scriitor chiar prin acest titlu. Lucrul cel mai fascinant al acestei cărțulii este faptul că ideea ei a pornit de la o grămadă de fotografii vechi, alb-negru, adunate de autor de prin târguri de vechituri sau de prin valizele colecționarilor. Mai multe despre carte poți citi pe bookaholic.ro.
  2. Și soarele e o stea de Nicola Yoon. Uneori nu e nevoie să apelezi la unelte fantastice pentru ca realitatea să se pună în calea dragostei tale, asta află Natasha și Daniel. Ea este rațională și înclinată spre științe, el e un poet visător, și până și aspectul lor fizic îți spune că nu ar trebui să aibă prea multe în comun – ea afro, el asiatic –, dar dragostea trece peste toate și cei doi au nevoie doar de câteva ore pentru a se îndrăgosti. În cosmopolitul New York, amândoi învață să privească orașul cunoscut prin ochii celuilalt. Ecranizarea cărții a fost lansată chiar anul acesta. Vezi aici trailerul.
  3. V de la Vendetta de Alan Moore și David Lloyd are un aspect familiar chiar și pentru cei care n-au citit romanul grafic al lui Alan Moore și David Lloyd. Masca lui Guy Fawkes desenată de David Lloyd este unul dintre simbolurile cele mai iconice ale ultimului deceniu și ceva. Ea a fost adoptată ca logo de gruparea de hackeri Anonymous, dar și de mișcarea Occupy din 2011. Desigur, nu e vorba de nici o întâmplare sau coincidență: V de la Vendetta este biblia grafică a anarhismului contemporan. Mult mai hardcore decât filmul lansat în 2005 pe un scenariu scris de realizatorii trilogiei Matrix, frații Wachowski (transformați între timp în surorile Wachowski). Citește continuarea recenziei pe blogul Grafic.
  4. Watchmen de Alan Moore și Dave Gibbons nu seamănă cu nimic altceva. Pentru cei mai mulți dintre cunoscătorii benzilor desenate, e o carte-fetiș. Pentru pasionații de film, e romanul grafic după care s-a făcut filmul cu supereroi întunecați din 2009. Pentru cititorii mai degrabă clasici, care spun că literatura înseamnă text și atât, e o ciudățenie spre care privesc suspicioși. Mai degrabă acestora din urmă și celor care au tot ezitat să citească romane grafice, le-aș sugera să-și înceapă inițierea cu Watchmen. Fiindcă e una dintre cele mai puternice lovituri pe care un autor le-a dat în istoria genului. Recenzia completă, pe blogul Grafic.
  5. Povestea slujitoarei | ediție tie-in de Margaret Atwood. Caracterul memorialistic al romanului este cel care îi dă viață, veridicitate și oferă o subliniere a problemelor pe care le prezintă. Margaret Atwood este o autoare extraordinară pentru că a reușit nu doar să creeze o lume atât de complexă și un personaj atât de uman, ci și pentru că a reușit să îi insufle viață. Povestea Slujitoarei respiră. Te îndeamnă să îți pui întrebările importante, să studiezi cu atenție factorii care au ușurat munca celor care au creat această lume. Te îndeamnă să te întrebi cine ești tu și cine sunt ceilalți. Te îndeamnă să îți cauți libertatea, oferindu-le și altora libertatea de a fi cine sunt cu adevărat, nu cine crezi tu că sunt. Cartea este ecranizată într-un serial din 2017.
  6. Cronicile orașelor flămânde #1. Mașinării infernale de Philip Reeve. În viitorul post-apocaliptic al romanului, orașele s-au transformat în vehicule uriașe, care vânează, de-a lungul unei câmpii nesfârșite, orașe mai slabe pentru a le încorpora resursele. Este, pe scurt, un roman cu pirați în care navele au fost înlocuite de uriașe tancuri urbane. Dar, dincolo de conceptul steampunk și de felul în care acesta modelează lumea imaginată de Philip Reeve, toate elementele literaturii de aventuri (pirați, dueluri, explorări arheologice în căutarea unor Sfinte Graaluri, povești de dragoste, trădări, evadări spectaculoase și bătălii epice) sunt prezente. Citește mai multe pe blogul Paladin. Cartea a fost ecranizată în 2018.
  7. Camera de Emma Donoghue. O mamă îşi riscă sănătatea, atât cea psihică, cât şi cea fizică, pentru a-i asigura fiului său stabilitate în viaţă, un echilibru precar, prin care încearcă să-l protejeze şi să îi ofere iluzia normalităţii, chiar dacă sunt prizonieri în Cameră, de şapte, respectiv cinci ani. Găsești continuarea recenziei pe blogul Art. Romanul a fost ecranizat în 2015, iar în 2016 a fost nominalizat la Premiul Oscar pentru cel mai bun film
  8. Alegerea Sofiei de William Styron. Tema Holocaustului a fost abordată în nenumărate rânduri de scriitori de pretutindeni, dar puțini dintre ei au reușit să o redea cu precizie, iar și mai puțini au avut talentul de a transpune cititorul în universul dramatic al acelor vremuri. William Styron, însă, a dovedit pe deplin această capacitate în romanul „Alegerea Sofiei” (1979): povestea tulburătoare a unei femei puse în fața unei alegeri, pentru mulți dintre noi, imposibile. Citește recenzia completă pe blogdecarti.ro. Cartea a fost ecranizată în 1982, obținând numeroase premii.
  9. Z, orașul pierdut de David Grann. Cartea merge pe urmele unei enigma: dispariția învăluită în mister a marelui exploratory Percy Fawcett în goana sa pentru descoperirea Orașului Pierdut Z. Autorul a devenit fascinat de celebrul colonel după ce a dat întâmplător peste câteva dintre jurnalele acestuia. Nu a fost singurul captivat de această poveste. Sute de oameni s-au simțit atât de inspirați de el încât au plecat în jungle amazoniană pentru a-l căuta. Continuarea recenziei este disponibilă aici. Ecranizarea cărții a apărut în 2016.
  10. Furtuna perfectă de Sebastian Junger. Octombrie 1991. „Furtuna perfectă“ izbucnește în apropierea coastelor atlantice ale Canadei și Statelor Unite. Cu o forță distructivă ce apare o dată într-un secol, ea dezlănțuie valuri monstruoase, de înălțimea unei clădiri de zece etaje. Sunt stihii cum nimeni n-a mai înfruntat. Nimeni în afara micului echipaj al vasului de pescuit Andrea Gail, care se îndreaptă chiar spre centrul furtunii. Romanul a fost ecranizat în anul 2000.
Captivantă pauza de citit? Dă sfară-n țară:

10 titluri ideale pentru vacanța de vară

Nu știm despre tine, dar noi ne visăm pe o plajă însorită, pe un șezlong, cu o limonadă rece alături și un teanc imens de cărți. Dacă suntem pe aceeași lungime de undă sau de val, experții Pauza de Citit îți vin în ajutor cu 10 recomandări de lecturi dedicate adolescenților și adulților, ideale pentru vacanță. Unele dintre ele sunt noutăți, altele au făcut și încă fac vâlvă. Și nu-ți face griji dacă nu-ți place să mergi la plajă, lista se potrivește la fix și cu alte peisaje. Vacanță să fie! 🙂

Editura Art

1. Simpatizantul, Viet Thanh Nguyen

Simpatizantul este „cartea de debut literar a lui Viet Thanh Nguyen, profesor la Universitatea Carolina de Sud, născut în Vietnam, crescut și educat în America. Este povestea inspirată din întîmplări reale a unui spion comunist care a fost mult timp ordonanța unui general în armata Vietnamului de Sud. Dubla sa postură îi dă acces la perechile antinomice de realități ale Vietnamului, cea pro-comunistă și cea pro-americană, cea de nord și cea de sud, cea învingătoare și cea învinsă.” Citește recenzia completă scrisă de Ionuț Iamandi, jurnalist la Radio România Actualități, pentru dilemaveche.ro.

2. Un bărbat pe nume Ove, Fredrik Backman

Ove este probabil cel mai simpatic și arțăgos personaj pe care îl vei întâlni vreodată. Iată ce spune despre el Simona Stoica pe blogul ART:„…povestea morocănosului Ove, pe care mulți cred că o cunoașteți deja (dacă nu, puneți mâna pe carte!), mi-a prilejuit destule chicoteli și râsete, în ciuda substratului serios și grav. Criticile și observațiile ironice ale lui Ove se potrivesc mănușă societății contemporane, în care principiile, munca, ordinea și cumpătarea contează tot mai puțin. Deși e unul dintre cele mai asociale personaje din literatură, e aproape imposibil să nu-l îndrăgești pe Ove, mai ales după ce, în spatele fațadei inflexibile și enervante, descoperi un caracter cu totul aparte. Plus că seriozitatea și planurile îi sunt zădărnicite în mod constant de situațiile comice în care se regăsește grație vecinilor care s-au mutat recent în cartier și unui motan sfrijit care ține morțiș să-i iasă în cale.”

Editura Paladin

1. Ultima zăpadă, Allen Eskens

„Joe Talbert, protagonistul din Ultima zăpadă (traducere din limba engleză de Ana-Veronica Mircea), tocmai a ieșit din adolescență. Provine dintr-o familie disfuncțională. Nu-și cunoaște tatăl (deși îi știe numele), iar mama lui este alcoolică și violentă. De asemenea, Joe are un frate autist. Deși nu s-ar zice că a tras lozul cel mare la loteria vieții, Joe Talbert face tot ce poate pentru a-și îmbunătăți situația. A reușit să strângă o mică sumă pentru a studia literatura la universitatea din Minnesota. Pentru a absolvi un curs trebuie să scrie biografia cuiva. Așa îl întâlnește pe Carl Iverson, un condamnat pe viață pentru crimă, acum bolnav terminal care-și trăiește ultimele clipe într-un azil.” Descoperă continuarea pe blogul Paladin.

2. Povestea slujitoarei, Margaret Atwood

„Caracterul memorialistic al romanului este cel care îi dă viață, veridicitate și oferă o subliniere a problemelor pe care le prezintă. Margaret Atwood este o autoare extraordinară pentru că a reușit nu doar să creeze o lume atât de complexă și un personaj atât de uman, ci și pentru că a reușit să îi insufle viață. Povestea Slujitoarei respiră. Te îndeamnă să îți pui întrebările importante, să studiezi cu atenție factorii care au ușurat munca celor care au creat această lume. Te îndeamnă să te întrebi cine ești tu și cine sunt ceilalți. Te îndeamnă să îți cauți libertatea, oferindu-le și altora libertatea de a fi cine sunt cu adevărat, nu cine crezi tu că sunt.” Simona Stoica pentru blogul Paladin.

Editura Youngart

1. Fata cu palton albastru, Monica Hesse

„Hanneke era o fată de 17 ani îndrăgostită. Care acum suferă din dragoste. Și aici se termină normalitatea, căci iubitul ei, Sebastian, este ucis pe front în luptele din Al Doilea Război Mondial. Faptul că protagoniștii romanului sunt adolescenți marchează cum nu se poate mai bine felul în care toată naivitatea și toate iluziile oamenilor sunt distruse de războiul din jur, căci războiul nu ține cont de ei, marea istorie nu ia în calcul istoria personală a nimănui și vieți sunt curmate sau retrasate prin decizii care nu privesc indivizi, ci armate.” Andreea Chebac pentru blogul Youngart.

2. În Brooklyn crește un copac, Betty Smith

„În 1912, într-un cartier viu și haotic din Brooklyn, unde copiii adună gunoi pentru bani, o cunoaștem pe Francie Nolan. Are doar unsprezece ani și locuiește într-un bloc fără lift, la umbra unui cenușar, „singurul care creștea din ciment” și căruia îi plăceau oamenii săraci. Visează la o familie unită și iubitoare, la un cămin cald și primitor, unde sărăcia nu amenință să-i distrugă dorințele încă din primii ani de școală. Citește recenzia completă aici.

Editura Grafic

1. Sandman #1. Preludii și nocturne, Neil Gaiman

„Sandman este una dintre cele mai bune serii de autor din toate timpurile (adică din ultima sută de ani – benzile desenate n-au o istorie prea lungă), alături de Tintin de Hergé, Corto Maltese de Hugo Pratt și Dylan Dog de Tiziano Sclavi. Potrivit lui Norman Mailer, prezent cu un blurb pe coperta la Preludii și nocturne, <<Sandman e o bandă desenată pentru intelectuali>>.” Vezi articolul integral pe Scena9.ro.

2. Saga, Brian K. Vaughan, Fiona Staples

Saga de Brian K. Vaughan, cu ilustrații de Fiona Staples, roman grafic distins cu prestigiosul premiu Hugo ajunge și la pasionații genului din România, tradus de Beatrice Feleagă. Deocamdată a apărut primul volum și, de la ilustrații, până la truculența dialogurilor, obraznice și adesea fără perdea, totul emană un aer rebel și dezinhibat. Pentru cine cunoaște genul, dar și pentru cei care ar vrea să încerce un graphic novel inteligent, plin de umor și foarte „graficˮ când vine vorba de scene cheie (fie ele de război sau erotice), Saga e o opțiune dintre cele mai bune.” Eliza Ștefan pentru blogul Grafic.

Colecția Sapiens

1. Viața secretă a cadavrelor, Mary Roach

„Viaţa secretă a cadavrelor de Mary Roach explorează modul în care studiul cadavrelor a îmbogăţit, de-a lungul timpului, cunoaşterea, în nenumărate domenii, de la farmacologie, la medicină legală sau chirurgie estetică, şi face asta într-un mod nebănuit de dinmic, amuzant şi informat.” Citește continuarea și un fragment aici.

2. Endurance. Incredibila călătorie a lui Shackleton, Alfred Lansing

„Considerată astăzi cea mai elocventă relatare a expediției lui Ernest Shackleton din 1914, care s-a transformat într-o odisee a supraviețuirii în condiții extreme, cartea lui Alfred Lansing are ea însăși propria istorie complicată: publicată pentru prima oară în 1959, Endurance s-a bucurat de recenzii elogioase, dar a intrat curând într-un con de umbră, fiind redescoperită 25 de ani mai târziu. De atunci, a devenit prima alegere a cititorilor care aud pentru întâia oară de Shackleton sau de povestea navei Endurance, care a fost zdrobită de gheţuri în Marea Weddell, în octombrie 1915.” Pe blogul Art poți citi un fragment din carte.

Captivantă pauza de citit? Dă sfară-n țară: