Romanul Trandafirii din Mexic de Pam Muñoz Ryan se numără printre cele mai îndrăgite titluri de la Editura Arthur. Această carte este apreciată și de criticii literari, fiind recompensată cu Medalia Belpré.
Pam Muñoz Ryan s-a născut pe 25 decembrie 1951 și a crescut în Bakersfield, California. Este o autoare americană de origine mexicană. După ce a absolvit Universitatea de Stat din San Diego, a lucrat ca profesoară. Când și-a terminat studiile, drumul ei s-a îndreptat spre profesia de scriitor.
Prima sa carte a fost publicată în 1994 și se numește One Hundred Is a Family. Printre cele mai cunoscute cărți ale acesteia se numără romanele Echo, The Dreamer și Becoming Naomi León. Până în prezent a scris peste patruzeci de cărți pentru copii care au fost recompensate cu numeroase premii (NEA’s Human and Civil Rights Award, Premiul Virginia Hamilton, Premiul Willa Catcher, Medalia Pura Belpré).
Romanul Trandafirii din Mexic a fost adaptat pentru teatru și piesa s-a jucat în mai multe orașe din Statele Unite.
Esperanza Ortega a crezut că va trăi întotdeauna o viață privilegiată în Mexic. Acolo avea totul: o casă mare, rochii minunate, păpuși de porțelan, servitoare care erau mereu la dispoziția ei și o familie care o iubea nespus.
După ce tatăl său este ucis cu sânge rece, Esperanza și mama ei sunt obligate să fugă în America și să lucreze într-o tabără de lucru din California. La început, fetița nu reușește să se adapteze la munca grea și la condițiile de viață dificile, însă totul se schimbă când Ramona se îmbolnăvește.
De teamă să nu își piardă mama, Esperanza acceptă să muncească în condiții vitrege. Astfel, protagonista își lasă în urmă trecutul de moștenitoare bogată și se transformă într-o copilă muncitoare, capabilă de orice sacrificiu pentru familia sa.
Printre temele abordate regăsim atât tema creștinismului în rugăciunile Esperanzei, cât și alte manifestări ale credinței precum superstițiile. O altă temă prezentă în roman este cea a familiei, cu bune și cu rele.
Tata era un om generos care își iubea familia și avea grijă de muncitorii săi. Mama este o femeie mândră și nobilă care se adaptează bine la noua viață din Statele Unite. Cu toate acestea, ea renunță la speranță când este bolnavă și departe de Abuelita. Bunica este o femeie înțeleaptă, care o învață pe Esperanza multe lucruri despre viață și căreia îi pasă de familia ei. De cealaltă parte, Tío Luiz, unchiul Esperanzei, este un bărbat crud și egoist căruia îi pasă mai mult de bani și de reputație decât de familie. Nu în ultimul rând, Alfonso și familia lui sunt amabili cu Esperanza și familia ei, ajutându-i să se adapteze la noua lor viață din Statele Unite.
— Pământul nostru este viu, Esperanza, spuse Papa, cuprinzându‑i mânuţa, în timp ce înaintau printre lăstarii delicaţi de vie.
Cârceii de viţă înfrunziţi se înfăşuraseră în jurul butucului, iar strugurii stăteau să cadă. Esperanza avea
şase ani şi era înnebunită după plimbările pe care le făcea cu tatăl ei printre rândurile şerpuitoare, rămânând cu privirea pierdută la el şi la ochii lui care păreau că dansează de atâta dragoste pentru pământ.
— Toată valea asta respiră şi trăieşte, spuse tatăl ei, făcând un gest larg cu mâna către munţii care stăteau de strajă în depărtare. Ne dă rod şi ne face să ne simţim bine‑veniţi.
Atinse cu grijă un lăstar crescut aiurea, care se întinsese pe rând ca şi cum ar fi aşteptat până atunci să‑i
strângă mâna. Papa luă de jos un pumn de pământ.
— Ştii că dacă te întinzi pe pământ îi simţi respiraţia? zise el uitându‑se atent la mâna de ţărână. Îi
simţi inima bătând.
— Tati, vreau şi eu să simt, spuse fetiţa.
— Vino.
Merseră până în capătul rândului, acolo unde pământul înclinat formase un prag înverzit.
Papa se întinse pe burtă şi ridică ochii către ea, bătând uşor cu palma bucata de pământ de alături.
Esperanza îşi netezi rochia şi îngenunche. Apoi, ca o omidă, se întinse încetişor lângă el, cu fața spre fața
lui. Căldura soarelui o apăsa pe un obraz, iar căldura pământului pe celălalt.
Fetiţa chicoti.
— Şşşt, îi atrase el atenţia. Nu poţi simţi bătăile de inimă ale pământului decât dacă rămâi nemişcată şi tăcută.
Copila se abţinu cu greu să râdă şi după un moment spuse:
— Eu n‑aud nimic, Papi.
— Aguántate tantito y la fruta caerá en tu mano. Ai puțină răbdare și fructul o să‑ți cadă în palmă. Trebuie să ai răbdare, Esperanza.
Malala reușește să transmită un mesaj puternic pentru cei mai mici cititori: să creadă în magie și să găsească magia în tot ce ne înconjoară. Ea nu visează la lucruri mărețe, iar dorința ei supremă este o lume mai bună. Personajul este o sursă de inspirație pentru copii, o persoană reală care luptă pentru lucrurile în care crede. 
