Publicat pe

„Colți” – o poveste de dragoste monstruoasă

Colți este povestea unică a unei vampirițe și a unui vârcolac care învață să își trăiască povestea de iubire în ciuda diferențelor dintre aceștia.

În timp ce era într-un bar numit Bizarium, lui Elsie i se pune clasica întrebare: pisici sau caini? Ea răspunde: De ce, câinii desigur! Răspunsul ei este auzit de Jimmy, care este atras de femeia misterioasă. Își ia inima în dinți și decide să o abordeze. După câteva băuturi și multe replici de agățat, cei doi recunosc că se simt singuri din cauză că lumea nu îi înțelege cu adevărat pe monștri. Elsie este o vampiriță de trei sute de ani care arată ca o tânără goth în vârstă de 26 ani. Jimmy este un băiat cuminte care se transformă într-o fiară periculoasă în nopțile cu lună plină. Apoi se sărută pasional, pentru că ce altceva ar putea să facă creaturile nopții după o discuție atât de profundă?

Elsie este forțată să facă o listă pro/contra: îl mănâncă sau devine iubita lui? Astfel încep aventurile înfiorător de drăguțe ale unei vampirițe fără griji și ale iubitului ei vârcolac. Împreună dansează sub clar de lună, fac plimbări dramatice prin cimitire și trec peste diferențele dintre ei cu mult umor. Acest roman grafic este atât încântător, cât și macabru.

Andersen a găsit echilibrul dintre adorabil și înfricoșător. Relația dintre Elsie și Jimmy se simte ca o abordare milenială a relației dintre Morticia și Gomez Addams. Există un tip de umor negru specific în conversațiile lor care poate stârni cu ușurință chicotelile cititorilor. Stilul lui Andersen se remarcă prin simplitate, devenind astfel iconic. Personajele sunt realizate într-un stil clasic. Stilul modern ne amintește că vampirii și vârcolacii sunt monștrii preferați ai istoriei.

Comicul este genial. Umorul este negru, dar păstrează farmecul pentru care Andersen este cunoscută: crează situații în care cititorii se regăsesc. Întâmplările au la bază și mituri de tipul: vampirii urăsc usturoiul, vârcolacii – argintul, dar și referințe de actualitate. Într-o secvență, cei doi citesc Dracula și Interviu cu un vampir, în alta se uită la Masacrul din Texas. Colți se adresează celor cu un simț al umorului dezvoltat și oricui apreciază jocurile de cuvinte.

Nu e ușor să fii monstru. Oamenii cred că e cool. Dar mă simt singură. Nu mai e nimeni pe lume ca mine.

Nu sunt religios,  dar mă interesează spiritualitatea. Natura și omul sunt una. Ca să mă simt în comuniune cu pământul, practic destul de des diverse ritualuri și meditez în natură.

Azi am o dispoziție… dramatică.

Unui câine îi poți pune lesă. Un lup însă… alege să stea cu tine.

În secolul al XVIII-lea, mi se zicea Vrăjitoarea Nopții. În secolul al XIX-lea, în ziare eram numită Vânătoreasa Neagră. În 1920, m-am autoproclamat Regina Întunericului. Acum mi se spune… Neața, dulcico!

Te iubesc pentru totdeauna… Iar eu… Știu ce-nseamnă totdeauna.

Cadrul modern le permite lui Elsie și Jimmy să iasă din tipare. Elsie este sinceră, dură și sarcastică, în timp ce Jimmy este gânditor, grijuliu și timid. Eliminarea trăsăturilor clișeice ale vampirilor și vârcolacilor face acest cuplu să fie de neuitat și să iasă în evidență față de alte cupluri ale literaturii moderne.

Deși este un roman grafic ușor de citit, cu puține pagini, îl poți citi de nenumărate ori, fără să te plictisești. Umorul este etern valabil, iar relația lor este demnă de #couplegoals.

Trăsăturile de vârcolac ale lui Jimmy sunt remarcabile. Nu se poate abține din a urmări veverițe și sare de bucurie când Elsie vrea să-l scoată la plimbare. Aceste situații sunt pe placul iubitorilor genului horror și al iubitorilor de câini. Povestea are un aer modern, fiind relatată într-o manieră autentică.

Estetica este înfricoșătoare și de actualitate. Nu poți să nu fii cucerit de atenția la detalii: decorul și ținutele sunt captivante. Îi vor face pe cei care sunt pasionați de Halloween să zâmbească pe tot parcursul cărții.   

Sarah Andersen este o ilustratoare și creatoare de benzi desenate din America. Aceasta are 30 de ani și a absolvit Maryland Institute College of Art în 2014. În timp ce era studentă, a început o serie intitulată Sarah’s Scribbles, despre viața unei introvertite care iubește pisicile și are probleme cu trezitul dimineața și cu productivitatea.

Într-un eseu pentru site-ul nytimes, autoarea mărturisește: La 19 ani, când am început să scriu, mi-am dat seama ce presupune maturitatea. M-am simțit cel puțin confuză. Iluzia rețelelor sociale, Facebook fiind cea mai populară la momentul respectiv, mă făcea să cred că toți cei din jurul meu aveau viața perfectă, în timp ce eu mă simțeam mediocră. Dar m-am gândit că nu puteam să fiu singura care se simte astfel. 

Sarah’s Scribbles a avut un succes răsunător: Sarah Andersen a câștigat trei ani la rând premiul Goodreads Choice Award pentru această serie. Un alt roman grafic de succes al artistei este Colți, devenit bestseller New York Times în octombrie 2020.

Sursa: comicbookyeti.com

Publicat pe

Dreptul la Pauza de citit

Sursă pexels.com

Nu pot să-mi aduc aminte de o vreme în care nu citeam. Sigur, gusturile mele de cititor s-au mai schimbat, am renunțat la anumite lecturi care la un moment dat m-au încântat nespus, am îndrăznit să mă apropii de altele, care inițial nu mi se păreau potrivite sau mă intimidau. Și în timp am remarcat că citesc cu mai multă plăcere cărți pe care le-am evitat cândva.

Au fost și perioade în care am citit mai puțin, desigur, sau mai rar, dar nu pot să îmi aduc aminte de o vreme în care nu citeam.

Nu am fost un copil genial care să știe să citească înainte de a merge la școală, am învățat literele una câte una odată cu restul clasei mele. Dar pasiunea pentru citit precede abilitatea de a citi, sau cel puțini așa mi-au povestit părinții care se plâng că le ceream să îmi citească povești până la epuizare :).

Iar una dintre cele mai mari angoase este gândul la acea carte pe care nu o voi termina de citit. Cartea care va rămâne pe noptieră la final pentru că nu am mai apucat să o duc la capăt. Pentru că nu-mi pot imagina o vreme în care să nu citesc.

Unde vreau să ajung cu toate aceste divagații sentimentale?

Mă gândesc pur și simplu că cititul nu poate dispărea din viața mea. Și pentru că petrecem opt ore pe zi la muncă, mi se pare un lucru firesc să îl integrez și aici. Așa că Pauza de citit este un drept, nu un moft. În doar 15 minute reușind să îmi încarc bateriile cât pentru o oră întreagă. Pentru că cititul are anumite avantaje pe care nicio altă activitate nu le are:

  • este singura activitate care te deconectează 100%: pui pe stop lumea din jur și te scufunzi în lumea ficțională dintre coperțile unei cărți. Ca să nu mai spun că nu e nimic care să îți distragă atenția cât timp ții o carte în mână (nu tu notificări sau bâzâituri enervante)
  • puține lucruri stimulează creativitatea mai mult decât cititul: toți ne mai blocăm din când în când și parcă nu există ieșire din impasul în care ne-a abandonat mintea noastră. Lectura îți poate oferi soluții nebănuite și surprinzătoare pentru cam orice task ți-a picat în brațe.
  • o pauză de la ecrane: hai să fim sinceri, dacă ar trebui să cuantificăm timpul pe care îl petrecem zilnic în fața ecranelor de tot felul, ne-am cam speria. Așa că mintea și fizicul nostru are nevoie de o pauză în care să întoarcem liniștiți pagina fără să glisăm ceva dreapta sau stânga.

Un articol de Andreea Chebac

Cititoare, blogger, om de comunicare

Publicat pe

Anchetă de cititor: interviu cu Doina Ruști în #pauzadecitit

Sursă doinarusti.ro

NOTĂ: Prin #anchetadecititor, vrem să înțelegem mai bine perspectiva cărții în era digitală, atât acasă, cât și la serviciu. De aceea, i-am rugat pe câțiva reprezentanți din lumea literară și nu numai să ne răspundă la o serie de întrebări. Mai jos povestește Doina Ruști, scriitoare, profesor universitar și scenarist.

Cărțile în format fizic vs. format digital. Ce avantaje și dezavantaje credeți că au cele două formate pentru cititorii tineri?

Doina Ruști: Ador cărțile în format electronic pentru că pot lua forma pe care eu o doresc; mă refer la font, culoare, așezare în pagină. Uneori „învechesc” pagina, alteori o păstrez imaculată. Cărțile pe hârtie sunt doar de câteva feluri, au literă măruntă și nu pot să citesc decât cu ochelari. În plus sunt făcute să arate voluminos, în mod artificial, ceea ce mi se pare o insultă. Iei o carte groasă și descoperi o poveste subțire! Sau invers: cumperi o carte cu un text amplu, înghesuit într-o plachetă cu scris făcut din furnici. Cărțile tipărite arată după chipul și asemănarea editorului, pe câtă vreme cele electronice arată așa cum vreau eu. Folosesc Cool Reader, un program care-mi permite să modific textul, să fac note s.a.

Nu cred că lectura pe device electronic dăunează cuiva. Deja am văzut copii care citesc pe telefon și scriu cu o viteză incredibilă. Acesta este mersul lumii. Mi se pare firesc ca bătrânele cărți să fie abandonate.

A existat o perioadă lungă în care îmi plăcea să citesc doar carte tipărită. Și-acum mai citesc, mai răsfoiesc cărțile, dar nu mai am acea bucurie pe care mi-o dă textul de pe telefon, de pe laptop. Tableta nu-mi place. Am și un e-reader, care imită foarte bine fila, iluziile care zac în fibra hârtiei:)

Cred sincer că doar cititorii conservatori și cei ocazionali mai citesc pe hârtie: pentru ei cartea rămâne o sărbătoare. Cei înrăiți, mulți dintre ei, fără să știe chiar că sunt cititori, stau cu nasul în telefon.

Copiii citesc doar dacă părinții citesc? Cum ajung cărțile la copiii care nu cresc cu o bibliotecă în casă și cu părinți cititori?

Doina Ruști: Modelul părintesc este esențial, dar am întâlnit și copii care nu voiau să citească, în ciuda faptului că aveau părinți pasionați de cărți. Este cazul acelor părinți lipsiți de tact sau prea prinși în pasiunea lor pentru a constitui un model funcțional. Ca să atragă atenția, copiii resping adeseori valorile părinților, uneori chiar cu ostentație.

Calea spre biblioteci vine numai de la modele (învățători, profesori, mentori, colegi, prieteni, rivali etc) sau din pasiuni spontane (de exemplu, din jocuri). Am întâlnit sportivi care citeau pentru că avuseseră un antrenor care făcea caz de citit, fără ca el să fie vreun mare cititor. Dar am întâlnit și cititori care au ajuns la carte prin film sau prin jocurile electronice.

Mai există și întâlnirile capitale, de exemplu cu un  scriitor invitat la școală, ori cu un librar pasionat. Dar esențial este modelul din familie, din prima parte a adolescenței.

Ne dorim ca toți cititorii să aibă o pauză de citit la locul de muncă. Ce-ați zice dacă într-o zi ați afla că toate companiile încurajează lectura la birou?

Doina Ruști: Aș zâmbi și imediat mi-ar veni în minte Galeria cu viță sălbatică de Constantin Țoiu. Acolo este un personaj proletcultist care dă ordin ca salopetele muncitorilor să fie prevăzute cu un buzunar exact de dimensiunile cărții sale, pe care fiecare e obligat s-o poarte cu el, iar din când în când să facă pauză pentru citit. Nu cred în programe pentru toți. Dar cred în întâlniri. O cafea cu un scriitor/librar/editor/bibliotecar –  asta mi se pare interesant, iar acum vorbesc ca om cu mulți ani de muncă în spate. Ar putea să fie fain ca în pauza de cafea să găsesc un scriitor dispus să stea cu mine de vorbă, apoi cu alt coleg venit să-și facă pauza. Am oroare de sălile pline de lume,  în care e adus un conferențiar să trăncănească în neștire.

De asemenea, cred că sunt utile fragmentele de roman, citatele, textele scurte plasate pe obiecte, într-un spațiu neconvențional etc. Ele pot trimite la carte.

Publicat pe

De ce este important să punem pauză din când în când

E important să ne luăm un timp pentru noi din când în când. Să ne detașăm de task-uri pentru o vreme, de grijile mărunte, poate chiar și de telefonul care ne notifică la infinit.

Imaginează-ți un hamac într-o poiană la baza munților, cu răcoarea pe piele și vântul adiind ușor. Nu e frig, nici cald, e fix temperatura de care aveai nevoie. Și, cel mai important, ți-ai închis telefonul. Gata cu e-mailurile, gata cu facebook, gata cu aplicația care îți spune când să mergi la somn ca să dormi „suficient”, când tu știi că iar n-o să te odihnești din cauza milioanelor de gânduri care te stresează.

De ce e important să iei o pauză:

Îți limpezești gândurile. Sigur ai situații când intri într-un impas la birou și pare complicat să găsești o soluție. În plus, trebuie să ajungi și la sală după muncă (îți expiră abonamentul) și ai un million de cumpărături de făcut pentru acasă, unde te așteaptă alte treburi. Poate dacă ai găsi un răgaz de 15 minute să pui stop, împreună cu un somn de 7 – 8 ore, problemele s-ar rezolva mai ușor și ai avea mai multă energie pentru a doua zi.

Te conectezi la tine. Deși această afirmație tinde să sune ca un clișeu, s-a dovedit că pauzele petrecute singuri ne ajută să ne dăm seama mai ușor ce ne face fericiți, ba chiar să ne construim o rutină care ne devine dragă. Și nu trebuie neapărat să petrecem ore întregi izolați, nici măcar nu trebuie să fugim în pustietate. Sunt suficiente câteva minute/zi, ori de câte ori simțim că avem nevoie de un moment de respiro.

(Re)descoperim hobby-uri. Când decizi să pui stop și să faci ceva pentru tine, e posibil să (re)descoperi activități care nu doar că te relaxează, dar îți plac atât de mult încât ajungi să le introduci în rutină. De exemplu: alergatul, plimbarea sau cititul.

Dacă te-am convins să pui pauză, știi și tu că vara este momentul ideal să te detașezi. Și nu vorbim aici doar despre clasicul concediu, ci și despre viața de zi cu zi, care este la fel de importantă ca acel e-mail la care e musai să răspunzi până la finalul zilei.