„Atlasul penelor. Totul despre păsări” – curiozități din lumea păsărilor

Atlasul penelor face parte din seria Biblioteca educațională Cotoi cu Pălărioi, din care a mai fost tradus la noi volumul Înăuntrul-Afarei tale. Totul despre corpul uman. Seria are în prezent 36 de cărți și a fost scrisă de Tish Rabe, cea care a dus mai departe moștenirea lui Dr Seuss în rândul copiilor.

Tish Rabe a scris peste 160 de titluri pentru copii, printre care și cărți pentru branduri tv cunoscute precum Strada Sesam, Curiosul George, Disney și altele. În 1996, la cinci ani de la moartea faimosului Dr Seuss, editura Random House a angajat-o pe Tish să scrie Biblioteca educațională Cotoi cu Pălărioi, iar ea s-a conformat și a dăruit copiilor o mulțime de cărți minunate care prezintă aspecte ale științei sau vieții într-o manieră nouă și amuzantă.

Așa cum îi spune și titlul, Atlasul penelor este despre ființele cu pene, zise și „neamul păsăresc”. Versurile hazlii îi vor însoți pe copii de-a lungul mapamondului în căutarea asemănărilor și deosebirilor dintre păsări.

„Păsările au trei pleoape-

Trei! – la ochii amândoi.

Nu au dinți. Care-i motivul?

Nu ne întrebați pe noi.”

Copiii vor afla care este cea mai mare dar și cea mai mică pasăre, de unde vin unele denumiri ale păsărilor („pițigoiul după glas/numele și l-a luat./El, cu glas pi-ți-gă-iat, cântă-n arbori ne-ncetat.”), care sunt sunetele pe care le scot păsările („Bufnițele fac bu-hu,/stârcii cârâie de zor./Guguștiucii fac gu-gu/Asta este limba lor.”).

Tot din categoria curiozități, aflăm și ce păsări nu zboară deloc, la ce specie tatăl este cel care clocește oul, cum arată dansul de împerechere al cocorilor sau cum zboară în formație gâștele sălbatice atunci când migrează.

Iar la final, când mama le dăruiește copiilor din carte un pui mic de „pufămăcine”, ei deja știu pe cine să consulte ca să afle cum să-l îngrijească. Pe Cotoi cu Pălărioi, desigur, care știe totul despre „prietenii cu pene”, ba mai mult, are și o mașină cu pene care „zboară bine pe-orice vreme” și care îi duce pe copii în zbor acasă.

Dacă aveți acasă copii cărora le plac versurile jucăușe sau ideea de a afla lucruri noi, dar în joacă, dintr-o carte fără pretenții de enciclopedie, dar cu mari pretenții de umor, atunci Atlasul penelor este pentru voi!

Un text de Laura Frunză

Captivantă pauza de citit? Dă sfară-n țară:

„Trandafirii din Mexic” de Pam Munoz Ryan

Trandafirii din Mexic este un roman scris de Pam Munoz Ryan, o scriitoare americană, cu origini mexicane, cunoscută mai ales pentru romanele cu tentă multiculturală pe care le scrie.

Romanul, inspirat din povestea reală a bunicii autoarei, urmăreşte parcusul unei fetiţe de 13 ani, dintr-o familie bogată de moşieri din Mexic, care se trezeşte, peste noapte, că rămâne fără nimic: tatăl ei este ucis de bandiţi, casa le ia foc, iar restul averii este rechiziţionată într-o bancă de către nişte unchi nemiloşi. Brusc, viaţa confortabilă şi tihnită a fetei se transformă într-o luptă pentru supravieţuire: împreună cu mama şi o familie de foşti servitori, Esperanza va traversa Mexicul pentru a ajunge în America, unde va locui într-o tabără de imigranţi lucrători în agricultură.

Aici, Esperanza va trebui să se adapteze unui nou stil de viaţă: de la o casă plină de servitori, ajunge să locuiască într-o baracă alături de alte două familii. De la rochiile elegante, trece la rochii ponosite donate la cutia milei. De la traiul ei de lux, ajunge să aibă grijă de bebeluşi şi să măture prin curte pentru câţiva bănuţi în plus. Ajutată de prietenii pe care şi-i face, Esperanza va învăţa să spele scutece, să gătească fasole şi să coacă tortillas, va merge la muncă pe linia de ambalat fructe şi legume şi va descoperi că, deşi nu credea, poate merge înainte cu speranţă şi încredere.

Printre temele abordate se numără: rasismul, devotamentul faţă de familie, capacitatea oamenilor de a o lua mereu de la capăt, importanţa educaţiei, prietenia, nedreptatea socială. De asemenea, cartea conţine multiple trimiteri către cultura mexicană, de la feluri de mâncare şi ocupaţii zilnice, până la tradiţii, sărbători şi legende. Cuvintele spaniole păstrate la traducere, cu tonalitatea lor melodioasă, fac deliciul cărţii, şi cu siguranţă copiii vor fi atraşi către această limbă şi vor dori să înveţe mai mult din ea.

Pam Muñoz Ryana scris peste patruzeci de cărţi – romane şi cărţi ilustrate – şi a primit nenumărate distincţii literare pentru contribuţia ei deosebita în domeniul literaturii pentru copii. Printre aceste premii se numără: Premiul pentru Drepturile Omului şi Drepturi Civile oferit de Asociaţia Naţională pentru Educaţie din SUA, Premiul literar Virginia Hamilton pentru literatură multiculturală, premiul Ludington pentru întreaga activitate. Pam Munoz Ryan este nominalizata Statelor Unite pentru Premiul Internaţional Hans Christian Andersen pe anul 2018.

Romanul Trandafirii din Mexic (titlu original Esperanza Rising) a fost transformat şi într-o piesă de teatru, care a fost jucată în teatre importante din Chicago şi Boston.

Celelalte cărţi ale autoarei sunt la fel de profunde ca aceasta tratând teme similare şi având în centru personaje puternice, unele dintre ele reale, cum ar fi Pablo Neruda sau Marian Anderson, altele imaginare, dar inspirate din realitate.

Un text de Laura Frunză

Fotografii de Ema Cojocaru

Captivantă pauza de citit? Dă sfară-n țară:

Cine sunt autoarele lunii martie?

În martie citim la feminin! 10 cărți scrise de 10 autoare îndrăgite. Intrăm în profunzimea acțiunii, le acordăm steluțe, poate le și dezbatem la cluburile lunare de lectură. Și totuși, cine sunt ele? Iată mai jos un profil sumar al celor 10 scriitoare din această lună. 

  1. Karen Cushman
Karen Cushman
Foto © Editura Art

Karen Cushman s-a născut la Chicago, în 1941, iar unsprezece ani mai târziu s-a mutat cu familia în sudul Californiei. A descoperit bibliotecile la o vârstă fragedă şi astfel cărţile au devenit o parte importantă a vieţii ei. Tot atunci a început să scrie poezii, piese de teatru şi povestiri. A studiat limbile engleză şi greacă la Stanford University şi apoi a obţinut două diplome de masterat. A lucrat o vreme ca profesor la John F. Kennedy University, dar în cele din urmă a ales să se dedice scrisului.
Karen Cushman a fost dintotdeauna pasionată de istorie, mai ales de Anglia medievală, şi a ales să împletească această pasiune cu scrisul. Cărţile ei sunt temeinic documentate, iar cei care le citesc au într-adevăr impresia că s-au întors în timp. Primul ei roman, Catherine cea îndărătnică, a apărut în 1994 şi s-a aflat pe lista de cărţi Newbery Honor din 1995. Un an mai târziu a publicat The Midwife’s Apprentice, pentru care a primit faimoasa Newbery Medal. A obţinut numeroase alte premii, printre care Golden Kite Award, Washington State Book Award şi Kerlan Award.
 
În prezent locuieşte pe o insulă în apropiere de Seattle şi scrie cu o ceaşcă de ceai alături şi cu o pisică în poală.
 
Imagini pentru melissa albert
Foto © twitter.com

Melissa este editor fondator al blog-ului pentru adolescenți Barnes & Noble și editor manager al BN.com. A scris pentru McSweeney’s, Time Out Chicago, MTV, iar în 2018 a publicat primul său roman, Crângul de Alun.
 
 
 
 
 
Vera Brosgol
Foto © Editura Art

Vera s-a născut la Moscova, în Rusia, dar şi-a petrecut majoritatea timpului fiind americană. Are o diplomă în Animaţie clasică obţinută la Sheridan College şi-şi petrece zilele desenând storyboard-uri pentru animaţii în Portland, Oregon. Nopţile şi le petrece realizând ilustraţii şi benzi desenate, dintre care unele i-au apărut în antologiile FlightFantoma Aniei este prima ei carte. 
 
 
Maria Surducan
Foto © Goodreads.com

Maria Surducan lucrează ca ilustrator, autor şi scenarist de bandă desenată, în studioul său din Cluj-Napoca. Poveştile ei propun o călătorie a cărei destinaţie este fantasticul ascuns în inima locurilor familiare. A publicat romane grafice şi cărţi ilustrate.
 
 
 
 
 
Imagini pentru eleanor catton
Foto © twitter.com

Eleanor Catton s-a născut în 1985 în Canada şi a copilărit în Noua Zeelandă. A finalizat studii masterale în cadrul programului Iowa Writers’ Workshop la Universitatea Iowa, unde deţine postul de profesor asistent. A obţinut, de asemenea, un masterat în scriere creativă la International Institute of Modern Letters, Wellington. În prezent, Catton locuiește în Auckland și predă scriere creativă la Manukau Institute of Technology. Romanul ei de debut, The Rehearsal (2008), a câștigat premiile literare Betty Trask, the Amazon.ca First Novel Award și NZSA Hubert Church Best First Book Award for Fiction. Cel de-al doilea roman al autoarei, Luminătorii, a fost recompensat cu premiul Governor General, unul dintre cele mai importante premii literare canadiene, și cu prestigiosul Man Booker Prize în 2013.
 
Lucia Berlin
Foto © Buddy Berlin

Lucia Berlin se naște în 1936 în Alaska, iar primii ani din viață și-i petrece în orașe miniere din Idaho, Kentucky și Montana. În 1955, este admisă la Universitatea din New Mexico unde studiază sub îndrumarea romancierului Ramon Sender. Locuiește în Berkeley și Oakland, California, și lucrează ca profesoară la liceu, centralistă, funcționară într-un spital, femeie de serviciu și secretara unui medic, timp în care se luptă cu dependența de alcool, încercând să-și întrețină cei patru fii. În 1994, Berlin este invitată să predea la Universitatea din Colorado, Boulder, unde va rămâne ca profesor asociat până în 2000. Moare în 2004, în Marina del Rey.
 
Kate Hamer
Foto © Goodreads.com

Kate Hamer (n. 1965) și-a petrecut majoritatea vieții în Wales și a studiat istoria artelor la Universitatea Manchester, după care a lucrat mai bine de zece ani în televiziune. Terminarea unui masterat în Creative Writing în 2011 și câștigarea în același an a unui premiu galez pentru proză scurtă au impulsionat-o să scrie romanul Fata cu palton roșu, apărut în 2015. După succesul masiv de critică și de librării înregistrat de acesta, a mai publicat două cărți: The Doll Funeral (2017) și Crushed (2019).

 

La întrebarea „Care este locul tău favorit din lume?”, Kate Hamer a răspuns: „Livingul locuinței mele. Are o fereastră uriașă și petrec mult prea mult timp uitându-mă la copaci și la cerul care se schimbă întruna. Nu mă plictisește niciodată. În nopțile senine, pot vedea luna cum traversează bolta dintr-o parte în cealaltă.”

8. N. K. Jemisin

N.K. Jemisin
Foto © nkjemisin.com

Licenţiată în psihologie, americana N. K. Jemisin (n. 1972) a devenit scriitoare liber-profesionistă în 2016, iar cărţile ei explorează diverse teme science-fiction şi fantasy. Romanul Cele o sută de mii de regate (Ed. Paladin, 2016) a fost nominalizat pentru toate premiile majore ale genului şi a obţinut Premiul Locus pentru debut în 2011. A urmat după aceea trilogia „Pământul sfărâmat”, care a stabilit un record în lumea SF-ului mondial, câștigând 3 premii Hugo în trei ani consecutivi pentru volumele sale. Editura Paladin le-a publicat deja pe primele două: Al cincilea anotimp și Poarta Obeliscului.

 

9. Jane Goodall

Imagini pentru jane goodall
Foto © npr.org

Dr. Jane Goodall s-a născut în 1934 la Londra. Și-a început studiile asupra cimpanzeilor în 1960. A scris zeci de cărți, iar rezultatele cercetărilor sale au fost prezentate în nenumărate documente. Susține conferințe în întreaga lume, Organizația Națiunilor Unite desemnând-o Mesager al Păcii. Este fondatoarea institutului care-i poartă numele, o organizație nonprofit globală care încurajează acțiunile de conservare a mediului. 

10. Candace Fleming

Imagini pentru candace fleming
Foto © wikipedia.org

Candace Groth Fleming este un scriitor american de cărți pentru copii, atât de ficțiune, cât și de non-ficțiune. Candace Groth s-a născut în Michigan City, Indiana. S-a căsătorit cu Scott Fleming. Din 1997 până în 2005, a fost profesoară la William Rainey Harper College de lângă Chicago.

 

Captivantă pauza de citit? Dă sfară-n țară:

Patru mărțișoare literare pentru cei mai mici cititori

Se spune că scriitoarele dau naștere unor povești mai intense, iar dacă luna martie este dedicată femeilor, iată câteva titluri de cărți pentru copii de la editura Vlad și Cartea cu Genius și Arthur pe care ți le recomandăm în luna mărțișorului.

Malala Yousafzai reușește să transmită un mesaj puternic pentru cei mai mici cititori: să creadă în magie și să găsească magia în tot ce ne înconjoară. Ea nu visează la lucruri mărețe, iar dorința ei supremă este o lume mai bună. Personajul este o sursă de inspirație pentru copii, o persoană reală care luptă pentru lucrurile în care crede. Malala și creionul magic (publicată la editura Vlad și Cartea cu Genius în mai 2019, traducere din limba engleză de Ioana Bâldea Constantinescu) este câștigătoare a Premiului Nobel pentru Pace.

Atlasul penelor face parte din seria Biblioteca educațională Cotoi cu Pălărioi, din care a mai fost tradus și volumul Înăuntrul-Afarei tale. Totul despre corpul uman. Seria are în prezent 36 de cărți și a fost scrisă de Tish Rabe, cea care a dus mai departe moștenirea lui Dr Seuss în rândul copiilor. Scrisă în unicul stil al lui Dr Seuss, Atlasul penelor. Totul despre păsări (apărută la editura Vlad și Cartea cu Genius în aprilie 2019, traducere din limba engleză de Florin Bican) îmbină tonul jucăuș, ilustrațiile haioase și curiozitățile prezentate pe înțelesul copiilor într-o mini enciclopedie care va capta atenția chiar și celui mai pretențios „cititor-ascultător”.

Recompensată cu Medalia Belpré, cartea Trandafirii din Mexic de Pam Munoz Ryan (publicată la editura Arthur în martie 2018, traducere din limba engleză de Mădălina Vasile) ne arată cum uneori se poate întâmpla ca totul să se năruiască, atunci când ți-e lumea mai dragă, și de pe cele mai înalte culmi să ajungi în cele mai întunecate abisuri. Demult, la El Rancho de las Rosas, Esperanza ducea o viață cât se poate de privilegiată: locuia într-o casă mare, avea rochii minunate, păpuși de porțelan, servitoare care erau mereu la dispoziția ei și o familie care o iubea nespus. Acum locuiește cu mama și cu alți oameni într-o baracă mică și înghesuită dintr-o tabără de lucru din California și trebuie să învețe să ia totul de la zero.

Unul dintre cele mai apreciate romane ale ultimului deceniu, Din 7 în 7 publicată la editura Arthur în mai 2018, traducere din limba engleză de Veronica D. Niculescu) o prezintă pe Willow Chance, o fetiță de doisprezece ani cu o minte de geniu, obsedată de natură și de stabilirea diagnosticelor medicale. Dacă e agitată, se liniștește numărând din 7 în 7. Nu i-a fost niciodată ușor să lege prietenii, iar cei mai apropiați oameni sunt chiar părinții ei adoptivi. Din 7 în 7 este o carte emoționantă despre cum e să fii diferit, despre cum se poate face față unei imense pierderi, despre ce înseamnă cu adevărat o familie.

Captivantă pauza de citit? Dă sfară-n țară:

Martie: 10 cărți scrise de autoare

Luna iubirii s-a terminat, așa că ne îndreptăm atenția spre martie – cea mai feminină lună din an. Cu această ocazie, am făcut o selecție a unora dintre cele mai îndrăgite titluri de la Grupul Editorial ART, scrise de autoare. Primăvară însorită, dragilor! 🙂

1. Catherine cea îndărătnică | paperback (traducere din limba engleză și note de Alina Popescu), Karen Cushman

Pe degetele mari ale Domnului, tare greu e să fii domniță în anul 1290!

Catherine are 14 ani și ar prefera să iasă cu păstorul de capre, la pășune, și să-și petreacă vremea dănțuind cu sătenii la praznice, dar mama și doica ei au alte idei: vor cu orice chip să o educe ca să devină o doamnă desăvârșită. Așa se face că este supusă la cele mai plicticoase cazne: trebuie să toarcă, să brodeze și să cârpească. Să învețe să-și țină ochii plecați și gura ferecată. Să pregătească diferite leacuri pentru mahmureală, burți stricate, dureri de cap și de dinți (tratate atunci cel mai eficient cu găinaț de corb).

Dar zile fripte îi face cu adevărat bestia de tată, care vrea să o mărite cu orice chip. Astfel, pe la conacul lor se perindă tot felul de pețitori, unul mai bătrân și mai neisprăvit ca altul, însă Catherine are mereu ac de cojocul lor. Face ea ce face și toți acești mocofani fug rupând pământul. Asta până când își face apariția Barbă Nețesălată…

2. Crângul de Alun (traducere din limba engleză și note de Laura Ciobanu), Melissa Albert

Alice și mama sa, Ella, și-au petrecut ultimii 17 ani pe drumuri, fugind mereu de ghinioanele care se încăpățânează să le urmărească oriunde. Atunci când primesc o scrisoare din care află că bunica lui Alice, Althea Proserpine – o scriitoare faimoasă, dar foarte retrasă -, a murit, cele două se liniștesc, crezând, pentru o clipă, că s-a terminat cu nenorocul. Însă, atunci când mama ei e răpită de Hinterland, lumea supranaturală din poveștile bunicii își face loc în realitate. Ca să-și salveze mama, Alice decide, în ciuda interdicției, că trebuie să ajungă la Crângul de Alun. Însă cum îl poate găsi, din moment ce locul nu e trecut pe nicio hartă?

3. Fantoma Aniei (traducere din limba engleză de Matei Sâmihăian), Vera Brosgol

Dintre toate lucrurile pe care se aştepta Ania să le găsească pe fundul unui vechi puţ, o nouă prietenă nu se număra printre ele. Mai ales nu o prietenă care să fie moartă de un secol. Să cazi într-un puţ e şi-aşa destul de rău, dar viaţa Aniei în sine s-ar putea să fie şi mai oribilă. Îi e ruşine cu familia ei, se jenează cu propriul ei corp şi a cam renunţat să-şi mai găsească locul în liceu. O nouă prietenă – fie ea şi moartă – este exact ce are nevoie. Dar prietena Aniei nu glumeşte deloc când zice că are de gând să-i fie alături pentru totdeauna…

4. Cele douăsprezece prințese dansatoare, Maria Surducan

Douăsprezece fiice de împărat strică noapte de noapte douăsprezece perechi de conduri de aur. Disperat, tatăl lor făgăduiește că-i va da o prințesă de soție celui care va lămuri misterul. Și astfel, zece prinți stau de strajă zece nopți la rând și dispar fără urmă. În dimineața celei de-a unsprezecea zile, un tânăr cu capul în nori bate la poarta castelului…

5. Luminătorii (traducere din limba engleză și note de Irina Negrea), Eleanor Catton

Un roman cu o structură monumentală și o intrigă complexă, în care personajele ni se dezvăluie sub influenţa cerului plin de stele.

În anul 1866, avocatul Walter Moody părăseşte Insulele Britanice plănuind să se alăture căutătorilor de aur din Noua Zeelandă. După ce este martorul unei întâmplări neobișnuite şi înfricoşătoare petrecute pe mare, tânărul ajunge din întâmplare în mijlocul unei reuniuni secrete, în care doisprezece bărbaţi încearcă să descâlcească misterul morţii unui pustnic, al averii colosale descoperite în coliba acestuia şi al tentativei de suicid a unei târfe. Moody este invitat să asculte întâmplările, iar din acest moment destinul lui se schimbă, împletindu-se cu cel al locuitorilor din orașul Hokitika.

Structurându-și romanul astfel încât să reflecte simbioza dintre protagoniștii cărții și mișcările aștrilor, Eleanor Catton creează în Luminătorii o poveste captivantă, în care psihicul uman este analizat cu umor și ironie detașată.

6. Manual pentru femei de serviciu (traducere din limba engleză și note de Ioana Miruna Voiculescu), Lucia Berlin

Această autoare extraordinară s-a inspirat pentru multe dintre povesti­rile ei din propria viață. Unul dintre fiii ei spunea, după moartea ei: „Mama a scris povești adevărate, nu neapărat autobiografice, dar pe-aproape.“ Cele patruzeci și trei de povestiri reunite în acest volum-eveniment stau mărturie. Traumele copilului abuzat, experiențele greu de imaginat ale unei tinere femei dependende de alcool, efortul de a-și crește și educa cei patru fii, relația dezastruoasă cu o mamă și ea alcoolică, clinicile de dezintoxicare, amorurile eșuate, muncile insolite pe care le prestează sunt toate ecouri ale unei vieți adevărate.

Lucia Berlin se dovedește a fi o maestră a formei și un fin observator al propriei vieți și al vieții în general, iar vivacitatea, umorul, tristețea și forța literară a scriiturii ei fac din ea o voce literară de neuitat.

7. Fata cu palton roșu (traducere din limba engleză de Alina Bogdan), Kate Hamer

Uneori cel mai urât gând devine un tren care nu se mai oprește.

Orice părinte se teme pentru siguranța copilului său. Dar ce faci când temerile ți se adeveresc? Cum reușești să nu-ți pierzi mințile? Festivalul Poveștilor se transformă pentru Beth în cel mai cumplit coșmar: Carmel, fiica ei de opt ani, este răpită. Sensibilă, diferită de copiii de vârsta ei, dotată cu o imaginație surprinzătoare și cu un har special, fetița pornește într-o călătorie extraordinară, o luptă continuă pentru păstrarea identității, trăind cea mai cruntă întemnițare: aceea de a nu ști că este captivă.

Tremur și plâng după vechea mea viață: plimbări, Crăciun, grădină, prietenele mamei bând vin la masa din bucătărie, fierbătorul dimineața și doamna Buckfast în fața clasei. Dar cel mai mult o să-mi lipsească albastrul tandru din ochii mamei.

8. Cele O Sută de Mii de Regate (traducere din limba engleză de Radu Hăulică), N.K. Jemisin

Yeine, tânăra conducătoare a unui sat din Nordul Îndepărtat, este chemată în capitala Celor O Sută de Mii de Regate de către bunicul său, Dekarta Arameri, stăpânul atotputernic al lumii. Spre marea ei surpriză se vede desemnată, alături de cei doi veri ai ei, printre cei trei posibili moștenitori ai lui Dekarta. Dar căile puterii sunt greu de străbătut, iar când zeii căzuți din vechime se amestecă în treburile muritorilor, secrete sângeroase încep să iasă la suprafață. Yeine se vede prinsă într-un jos periculos al iubirii și puterii, în care soarta lumii depinde de deciziile ei. Va reuși Nahadoth, zeul întunericului, acum transformat în sclav, să-i ofere lui Yeine dragostea și ajutorul de care are nevoie?

9. Familia Romanov. Asasinat, revoluție și prăbușirea Rusiei imperiale (traducere din limba engleză de Gabriel Tudor), Candace Fleming

Era cel mai bogat monarh din lume, avea 130 de milioane de supuși, iar imperiul său acoperea a șasea parte din uscat; însă Nicolae al II-lea al Rusiei n-a luat seama la mizeria extremă în care viețuia poporul său. Aflată mereu lângă țar, taciturna împărăteasă Alexandra trăia doar pentru familie și pentru obsesiile ei religioase, alimentate de viziunile unui mistic corupt, Rasputin. Înăuntrul palatelor, luxul nemăsurat al monarhului care conduce prin voie divină învăluie totul; dincolo de porțile lor, masele trăiesc împresurate de ororile Primului Război Mondial și de sărăcia care hrănește gânduri revoluționare. Curând, cele două lumi se vor ciocni, iar din această confruntare se va naște o nouă societate a terorii: Rusia Sovietică. Candace Fleming redă cu un incontestabil talent narativ destinul lui Nicolae al II-lea, ultimul autocrat rus, de la copilăria lui și a viitoarei sale soții până la abdicare și asasinarea întregii familii.

10. În umbra omului (traducere din limba engleză de Veronica Focșeneanu), Jane Goodall

Cimpanzeii studiați de Jane Goodall au devenit faimoși în întrega lume, iar În umbra omului este un volum clasic în domeniul etologiei. Cercetătoarea a câștigat încrederea primatelor din rezervația Gombe Stream, le-a dat nume și le-a urmărit ani la rând. Cartea aceasta vorbește despre relații sociale complexe, lupte între clanuri și abilități uimitoare, între care utilizarea uneltelor. Cimpanzeii devin adevărate personaje, iar destinul fiecăruia dintre ei este urmărit cu acribia cercetătorului pasionat și talentul naratorului autentic.

Captivantă pauza de citit? Dă sfară-n țară:

„Casa veselă” – o carte complexă și o lectură incomodă

#Loveislove. Indiferent că o sărbătorim în februarie sau în orice altă perioadă din an. Pe final de lună, în care ne-am bucurat de micile momente de iubire, te lăsăm cu o recenzie scrisă de Ema Cojocaru despre una dintre cărțile-cult ale literaturii LGBT: Casa veselă. O tragicomedie de familie, de Alison Bechdel. Articolul a fost inițial publicat pe blogul Grafic.

Citiți cărți grafice? Dacă răspunsul este nu, am o provocare pentru voi: intrați în prima librărie, luați Casa veselă de pe raft și răsfoiți volumul. Sau, și mai bine, luați-l acasă, pentru că veți avea parte de o experiență literară neobișnuită. Cartea lui Alison Bechdel este o alegere tocmai bună pentru a vă trezi interesul asupra acestui gen literar, care în România este mai degrabă nepopular (pe nedrept, aș adăuga – ar trebui să scăpăm de prejudecata că benzile desenate sunt doar pentru copii sau adolescenți).

Ce are Casa veselă atât de deosebit? În primul rând, aduce satisfacție până și cititorilor mai pretențioși, prin numeroasele referințe literare – Camus, Proust, Fitzgerald, Oscar Wilde sunt doar câțiva dintre autorii menționați de Alison Bechdel – și prin limbajul elevat, străbătut de sarcasm și presărat cu remarci inteligente. Este o carte complexă, care se citește fără grabă și se digeră lent, dar și o lectură incomodă, care provoacă cititorul prin temele abordate și prin franchețea dezvăluirilor – ca să nu mai spun că unele ilustrații sunt nerecomandate copiilor și pot lua prin surprindere chiar și un cititor matur.

În al doilea rând, textele și ilustrațiile se completează de minune, într-o relatare care curge atât pe plan vizual, cât și pe cel narativ, cu indicii ascunse în imagini și cu o atenție aproape maniacală pentru detalii și conexiunile dintre evenimente. La finalul lecturii, ai senzația că ai citit de fapt o nuvelă consistentă, cu toate că structura ei nu intră în tiparele clasice – iată cum povești memorabile se pot spune și altfel, nu doar prin tradiționala înșiruire de paragrafe.

În al treilea rând, Casa veselă este o poveste adevărată, iar sintagma „viața bate filmul” se aplică cu brio în acest caz: fără pudoare și fără ipocrizie, Alison Bechdel ne introduce în intimitatea familiei sale, unde aparențele maschează tot felul de secrete, conflicte și comportamente disfuncționale. Mi-au plăcut sinceritatea și naturalețea artistei-scriitoare, care vorbește deschis despre relația tensionată cu tatăl ei și despre descoperirea și asumarea propriei orientări sexuale. Viața într-un vechi conac în stil neogotic adaugă o dimensiune pitorească poveștii, iar afacerea familiei – biroul de pompe funebre la care se face referire în titlu – prilejuiește câteva secvențe savuroase, pline de umor negru.

Tatăl autoarei este figura centrală a cărții: Bruce Bechdel, profesor de literatură engleză și antreprenor de pompe funebre, pasionat de restaurare și un adevărat magician al artelor decorative, obsedat de perfecțiune și ocultat de măști construite cu grijă, irascibil și distant, perceput de Alison mai degrabă ca o absență. Literatura devine singurul limbaj prin care tatăl și fiica reușesc să comunice, și, tot prin intermediul literaturii, autoarea încearcă să-și înțeleagă tatăl și să găsească un sens evenimentelor care i-au marcat copilăria și adolescența.

Captivantă pauza de citit? Dă sfară-n țară:

Toby Gheruță zis și stră-stră-străbunicul lui Grumpy Cat

Pentru mulți cititori nativi de limbă engleză, Gata cu pupăturile, mamă! este o poveste clasică, cu care sunt familiarizați încă din copilărie. Cartea lui Tomi Ungerer, publicată pentru prima dată în 1973, a ajuns și la noi prin intermediul Editurii Art, în ediție bilingvă română-germană, în traducerea lui Iulian Bocai. Ilustrațiile autorului aduc un plus de umor și completează pățaniile năzbâtiosului Toby Gheruță, în care destui adulți se vor recunoaște pe ei înșiși la vârsta complicată a pre-adolescenței. La o privire aruncată pe coperta cărții, protagonistul trebuie să fie vreun stră-stră-străbunic al lui Grumpy Cat – impresie întărită și de o foarte simpatică ilustrație din interior, unde pisoiul afișează o mimă nespus de morocănoasă la micul dejun.

Toby Gheruță este un motan revoltat: se răzbună pe ceasul deșteptător, mototolește hainele călcate de mamă și refuză să se spele; pentru a-și păcăli părinții, freacă periuța de dinți de marginea chiuvetei, în timp ce răsfoiește benzile desenate pe care le-a ascuns în spatele căzii. Pisoiul a ajuns la vârsta aceea dificilă când nu mai suportă să fie alintat și cocoloșit de mamă, fiindcă se consideră îndeajuns de mare pentru a se descurca singur. Însă doamna Angora Gheruță, protectoare ca orice mamă iubitoare, îl sufocă cu manifestări de afecțiune, care-i stârnesc furia lui Toby. Cum să i se potrivească lui apelative ca „brotăcel dulce” sau „suflețel”, când la școală este cunoscut drept pisoiul-problemă? E drept că are note foarte bune la învățătură, dar nimeni nu-l întrece când vine vorba să facă farse colegilor și profesorilor. Conflictul cu mama atinge un punct critic după ce Toby se încaieră cu un coleg și doamna Angora Gheruță îl copleșește cu pupici în văzul tuturor.

Deși este o lectură tare haioasă și inteligentă, probabil că puțini autori ar mai scrie astăzi o astfel de poveste problematică, în care sunt încălcate regulile contemporane de parenting, iar „copilul” pare un mic gangster în devenire (vorbește urât cu mama, fumează pe ascuns în toaleta școlii, are un întreg arsenal de petarde și bombe puturoase în dulap etc.). Pentru părinții moderni, poate fi deranjant faptul că tatăl îl amenință pe Toby Gheruță cu o papară (deși ulterior îi ține un discurs foarte simpatic), iar într-o altă scenă mama îi trage o palmă peste ureche (cu toate că nimeni nu i-ar putea reproșa doamnei Angora Gheruță că este o mamă rea – din contră, e o mamă reală, care clachează într-o situație tensionată).

Tomi Ungerer este un cunoscut artist de origine franceză, autor și ilustrator a peste 140 de volume, de la cărți pentru copii care au devenit celebre la lucrări controversate pentru adulți. După cum am aflat de pe tomiungerer.com, cărțile lui au avut atât de mult succes pentru că autorul nu încearcă să îndulcească realitatea și respectă inteligența copiilor. Poveștile lui sunt citite și astăzi, iar asta se datorează faptului că au încălcat toate regulile literaturii pentru copii, în care „ursuleții drăgălași populează o lume ireală unde toată lumea e de treabă, fericită și stupidă.” În 1998, Tomi Ungerer a fost recompensat cu Medalia Hans Christian Andersen, iar în 2003 a fost ales primul Ambasador pentru copilărie și educație de către Consiliul Europei.

Text și fotografie de Ema Cojocaru

Captivantă pauza de citit? Dă sfară-n țară:

Și tu comiți „crime împotriva cărților”?

Cărțile tale arată impecabil sau le iubești până la profunzimea fiecărei litere? De la așezatul cărții neglijent, cu fața în jos, până la îndoitul paginilor – iată cele mai frecvente  „păcate” printre majoritatea cititorilor. Cum îți tratezi tu cărțile? E o întrebare care i-a separat pe cititori încă de când a fost imprimată cerneala pe hârtie și așezată între două coperte colorate.

Pentru unii  – așa cum eseistul American Anne Fadiman punctează minunat în colecția Ex Libris: Confessions of a Common Reader din 1998 – o carte este „sacrosanctă… forma ei este inseparabilă de conținut”, așa că ar trebui să „încerce să-i păstreze pentru totdeauna starea de castitate perfectă în care a lăsat-o vânzătorul”. Aceștia sunt, spune ea, „iubitorii curtenitori” de cărți.

În schimb, pentru „iubitorii carnali” „cuvintele unei cărți sunt sfinte, dar hârtia, pânza, copertele, lipiciul, firul și cerneala sunt doar un fond material, așa că nu e niciun sacrilegiu dacă-și manifestă dorința într-un mod mai „abuziv”.

Așadar tu ce fel de cititori ești? Ești cititorul care crede că e un păcat să scrii pe marginea cărților, să le așezi neglijent cu fața în jos sau să le desprinzi cotorul? Sau, din contra, îți place să pui cărțile înapoi pe raft răvășite și răscitite?

Cititorul care și-a tăiat cărțile în două

La începutul acestei luni, un bărbat și-a tăiat în două cele mai voluminoase cărți ca să distribuie greutatea în mod egal. A făcut furori pe Twitter.  „Ieri, colegul meu m-a numit „criminal de cărți ”pentru că am tăiat cărți mari pe jumătate pentru a le transporta mai ușor”, a scris pe Twitter scriitorul Alex Christofi, atașând în mod infam o fotografie cu trei tomuri mari tăiate pe jumătate în lungime: Middlesex, Infinite Jest și Dostoievski: A Writer in His Time. „Mai face cineva asta?”, a adăugat el. „Sau doar eu?”

Unii au văzut-o ca pe un act flagrant de biblio-vandalism. „Acesta este terorism”, a spus un utilizator de Twitter. „Sunteți un monstru”, au sărit mai mulți. „Pentru dragostea cățelușilor, opriți acest comportament îngrozitor”, a pledat un altul.

Alții însă l-au susținut. Autorul Rhiannon Lucy Cosslett (și contribuitorul penguin.co.uk) a glumit: „Mie mi se pare o idee bună. Cineva trebuia să ia atitudine împotriva unor cărți atât de dureros de lungi și voluminoase.”

O problemă rămâne însă nerezolvată: ce faci dacă pierzi jumătate din carte?!

Cititorii care fac adnotări 

În 1956, în timp ce studia la Cambridge, Sylvia Plath a împrumutat câteva cărți unui prieten care obișnuia să facă adnotări cu creionul. „Am fost furioasă”, a scris mai târziu Plath în jurnalul său, „am sentimentul că copiii mei au fost violați sau bătuți de un extraterestru.”

Practica (unii o numesc artă) a marginaliei a diferențiat cititorii de când există cărțile. Mark Twain a fost un infractor prolific. Virginia Woolf a considerat că este un act grav de violență împotriva autorului unei cărți. Dramaturgul Joe Orton a și fost arestat pentru asta.

Dar, atunci, Edgar Allan Poe a considerat că este crucial pentru meșteșugurile intelectuale și a evidențiat ideile pe care le considera importante. „Am fost mereu preocupat de marginile ample”, a scris în 1844. „Nu este atât dragoste pentru lucrul în sine, oricât de agreabil, cât pentru facilitatea pe care mi-o oferă creionarea gândurilor și a diferențelor de opinie sau pentru scurte comentarii critice în general.”

Cititorii care rup paginile pe măsură ce citesc

Este târziu. Tocmai ai citit zece pagini din cartea de lângă pat și ești doar … în derivă … aproape adormit … când deodată ești trezit de un sunet oribil: hârtie – hârtie de bună calitate – sfâșiată. Ai mai auzit acest sunet înainte. E sunetul colegei tale de apartament în dormitorul de alături, distrugând paginile cărții în timp ce citește.

Poate ți se pare ficțiune, dar i s-a întâmplat unui utilizator Reddit anul trecut. „Motivul pentru care există aceste „lacrimi de hârtie” este pentru că ea citește cărți rupându-le pagină cu pagină în timp ce înaintează, în loc să întoarcă paginile ca un om normal”, a scris el, postând o fotografie a podelei dormitorului cu pagini dezmembrate și o alta cu rămășițele mutilate ale cotorului. „Nici măcar cărțile cartonate nu sunt în siguranță”, a adăugat.

Dacă asta vă șochează, gândiți-vă că Lordul Chesterfield, în secolul al XVIII-lea, spunea că are mereu cu el o carte de poezie latină. În acest fel are mereu ceva bun de citit pe toaletă, fiind și o implicație practică pentru fiecare pagină pe care a citit-o.

Pete de mâncare

Care este cea mai „cărnoasă” carte pe care ai citit-o vreodată? Pentru fostul bibliotecar Jan Bild, a fost mai puțin cartea decât urmele de slănină pe care le-a găsit în interior, probabil lăsate de un cititor care mânca în timp ce citea ca să economisească timp.

Apoi a fost bibliotecarul din biblioteca Universității din Liverpool care săptămâna trecută a găsit o felie de brânză procesată în interiorul unei cărți. În urma descoperirii, biblioteca a emis o declarație care îi încuraja pe studenți să-și mănânce gustările în bibliotecă, dar „să nu le folosească în loc de semn de carte”.  Mâncatul și cititul pot fi, așa cum a arătat CS Lewis cândva, „două plăceri care se combină admirabil”, dar slănina și cărțile nu sunt. Nici cercurile de cafea și copertele de carte, nici gemul și paginile tipărite. Nimic nu înfrumusețează cartea cum o face o căpșună conservată în prolog.   

Cartea și câinele 

Dacă ai un câine, sunt șanse mari să treacă printr-o perioadă „devastatoare”. Ca atunci când e tânăr și distruge orice de valoare în care își poate înfige dinții: încălțăminte, jucării, îmbrăcăminte, ochelari de soare, exemplarul din Ulysses, în ediție limitată. Chiar dacă nu ești tu efectiv cel care a distrus cartea, faptul că ai lăsat-o la îndemâna lui te face complice.

E o calamitate des întâlnită printre cititori. I s-a întâmplat chiar și lui John Steinbeck, al cărui iubit Setter irlandez, Toby, a mâncat cândva singurul său manuscris din Of Mice and Men. Într-o scrisoare către agentul său, autorul spunea: „Scumpul meu, rămas singur o noapte, a transformat în confetti aproximativ jumătate din cartea mea”, a explicat el. Durează „două luni” s-o refac… poate micuțul meu a devenit un soi de critic literar.”

Una e când nu-ți faci temele și dai vina pe cățel, alta e când vine vorba de cărți.

Urechi de cățel și un cotor supărat

Când ai citit o carte, rămâne citită? Ești genul de persoană care îndoaie colțurile paginii pentru a-ți reaminti atât ție, cât și cărții, unde ai rămas? Îi forțezi coloana vertebrală până când se degradează cu vârsta? Sau îți respecți cu sfințenie cartea și-i întorci delicat paginile, ca pe niște petale fragile, ca să le păstrezi la fel de veritabile ca în ziua în care le-ai cumpărat?

Pentru unii, urmele pe carte sunt parte esențială și profund personală a procesului de lectură – ca atunci când îți lași amprentele pe o plajă pustie sau îți apeși palma pe un strat de beton proaspăt turnat. Pentru alții, este vandalism pur. Pentru cei din urmă, cărțile sunt sisteme sacre de transmitere a cunoștințelor, un simbol pentru gust, intelect și certitudini morale. Pentru ei, o carte trebuie respectată, nu tratată ca un simplu obiect care trebuie exploatat. A nerespecta o carte înseamnă a ne respecta pe noi înșine.

„Stâlp” pentru masă

„Urgh, de ce nu ai fixat încă masa asta?”, spune prietena tău în timp ce stați la un ceai, care-n mare parte s-a vărsat în farfurie pentru că, dintr-un motiv neîntemeiat, magazinul danez de mobilă de la capătul străzii ți-a vândut o masă cu un picior mai scurt decât celelalte.

Așa că acum se clatină ca un jeleu.  Prietena ta e deja lângă raftul de cărți. „- Nu Moby Dick. Prea mare ”, spune ea. „- Ah, Bătrânul și marea. Perfect.” La 112 pagini, clasicul 1952 al lui Hemingway se încadrează perfect sub piciorul jignitor, făcând masa la fel de fermă ca mâna autorului după trei mojitos. „Nu ai putea face asta cu un Kindle”, zice prietena ta. Problema este rezolvată, dar conștiința ta este distrusă. Poți fi sigur că Hemingway nu a transformat niciodată cărțile în mobilier.

Articol tradus și preluat de pe penguin.co.uk

 

Captivantă pauza de citit? Dă sfară-n țară:

Interviu cu Rachel Renee Russell, autoarea seriei “Însemnările unei puştoaice”

Sursa foto: dorkdiaries.com

Urmând trendul romanelor ilustrate în genul Jurnalului unui puştide Jeff Kinney sau al Marelui Natede Lincoln Peirce, autoarea Rachel Renee Russell s-a bucurat de un succes enorm datorită seriei Însemnările unei puştoaice, a cărei protagonistă, Nikki Maxwell, o puştoaică haoiasă de 14 ani, a cucerit, prin felul său de-a fi diferit şi prin întâmplările amuzante de care are parte, inimile cititorilor cu vârste cuprinse între 9 şi 14 ani din peste 20 de ţări. Aflaţi din interviul tradus mai jos care au fost sursele de inspiraţie ale autoarei şi care au fost motivele din spatele deciziilor pe care le-a luat în privinţa personajelor care-i populează cărţile.

Despre felul în care fiicele sale au fost o adevărată sursă de inspiraţie pentru autoarea seriei Însemnările unei puştoaice

Aş spune că aproape 80% dintre lucrurile care există şi se întâmplă în cărţile seriei sunt inspirate dintr-o poveste sau o situaţie reală cu care s-au confruntat fiicele mele, Erin şi Nikki. Când erau în şcoala generală erau fete isteţe, îşi făceau temele la timp, aveau o relaţie bună cu profesorii, răspundeau la întrebările acestora, dar erau considerate de către cei din jur nişte tocilare. Erau tachinate de către ceilalţi copii şi nu erau invitate la petreceri. Copiii făceau glume pe seama hainelor pe care le purtau şi a felului în care vorbeau, era oribil.

Într-o dimineaţă, Erin se săturase de toate astea şi a spus: „Ştiţi ceva? Sunt mândră că sunt numită tocilară, iar să fii tocilar e ceva cool. Sunt unică, diferită şi creativă.” Aşa că m-am folosit de această idee şi am transpus-o în cărţile din seria Însemnările unei puştoaice.

Despre felul în care nepoţelele ei o ajută în privinţa vocabularului

Ele ne spun dacă un cuvânt sau o expresie argotică este în continuare la modă sau nu. Un cuvânt la modă acum este ratchet, ceea ce înseamnă de prost gust sau vulgar sau orice altceva, chillax este încă un cuvânt de genul ăsta, care înseamnă să stai calm (to chill) şi să te relaxezi (to relax) şi din aceste două cuvinte compui unul nou, în concluzie, chillax.

Despre reacţia autoarei la criticii care spun că romanele sale sunt prea “uşurele”

Reacţia mea la astfel de comentarii este una de aprobare. Atunci când m-am apucat de scris şi am decis ce fel de autor aş vrea să fiu şi ce fel de cărţi să public, m-am gândit că aş vrea să fiu o scriitoare ale cărei cărţi sunt îndrăgite de copii, am vrut să fiu amuzantă, iar cărţile mele să fie relevante, aşa că nu mă simt deloc ofensată de această caracterizare. Repet, iubesc ceea ce fac, iar dacă asta înseamnă că literatura pe care o scriu e “uşurică”, puţin siropoasă şi pop, precum o vată pe băţ sau o gumă de mestecat, n-am nici cea mai mică problemă, iar asta face parte din ţelul meu. Tot ce îmi doresc este ca tinerii să citească.

Despre decizia de a-şi face personajul principal alb

Când am inventat-o pe Nikki Maxwell, m-am gândit la ea ca fiind o fetiţă albă, iar atunci când am luat această decizie m-am întrebat „Ei bine, oare ce o să creadă societatea? Ca femeie de culoare pot să fac asta?” Inspiraţia mea a fost Shonda Rhimes, regizoare şi producătoare de seriale pentru televiziune, care a făcut show-urile Scandal şi Anatomia lui Grey şi care s-a confruntat cu aceeaşi problemă. Aşa că m-am gândit „Ei bine, sunt într-o companie bună”. Dar ea foloseşte şi personaje afro-americane, iar eu fac acelaşi lucru, dar şi ea avut de-a face cu aceleaşi acrobaţii mentale cu care m-am confruntat şi eu.

Ca femeie de culoare, chiar îmi doresc să ies în afara zonei mele de confort şi să creez un personaj care are o rasă diferită şi o cu totul altă vârstă? Shonda a luat decizia de a depăşi această limită cu ambele seriale, care sunt teribil de populare. M-am gândit „Ei bine, dacă Shonda poate să facă asta, atunci o să încerc să fac şi eu acelaşi lucru.”

Despre cum seria Însemnările unei puştoaice i-a dăruit o nouă viaţă

Treceam printr-un divorţ, fusesem căsătorită timp de 25 de ani, iar viaţa mea se destrăma. Copiii mei erau maturi, la colegiu, şi simţeam cum pământul îmi fugea de sub picioare. O privesc pe Nikki Maxwell ca pe o forță care m-a motivat să merg mai departe şi ca pe un prieten cu care puteam sta de vorbă şi despre care puteam să scriu şi care m-a salvat din pragul unei căderi nervoase. Aşa că, da, am impresia că divorţul s-a finalizat în aprilie, iar cartea Însemnările unei puştoaice a apărut şase săptămâni mai târziu şi a ajuns în topul best-seller-urilor publicaţiei The New York Times. Aşa că aş spune că seria Însemnările unei puştoaice a însemnat cu siguranţă o portiţă de scăpare, dar şi o viaţă nouă şi o nouă carieră pentru mine.

Sursa articolului: kccu.org

Captivantă pauza de citit? Dă sfară-n țară:

Iubire = mici momente de bucurie

Credem că iubirea este despre ce suntem zilnic în raport cu noi și cu cei din jur. Despre micile bucurii, despre autenticitate și echilibru. De Valentine’s Day am făcut o selecție din cartea publicată la Editura Grafic, Mici momente de iubire, de Catana Comics – inspirată din momentele simple, intime și caraghioase care alcătuiesc zi de zi o relație. Cartea este disponibilă în abonamentul Pauza de Citit.

Captivantă pauza de citit? Dă sfară-n țară: