7 motive pentru care toamna e cel mai frumos anotimp pentru cititori

Imagine de stoc gratuită din agrement, cădere, carte
Sursă unsplash.com

Pe măsură ce nopțile devin mai lungi, iar zilele mai reci, mulți oameni tânjesc tot mai mult după vară, mai puțin cititorii. Pentru că ei știu ceva ce restul lumii nu știe: toamna e cel mai potrivit anotimp pentru citit. Așa că, în loc să regreți vremea caldă, mai bine dă o fugă până la librărie și întâmpină sezonul rece cu o casă plină de cărți.

Nu te îngrijora dacă TBR-ul strâns într-un turn gigantic pare că a scăpat de sub control; toamna ai atâ de mult timp pentru citit încât cu siguranță o să citești toate cărțile strânse de-a lungul ultimelor luni. Acum că nu mai ai activități outdoor, cum ar fi mersul la piscină sau petreceri, te poți orienta către bibliotecă. Toamna, nimeni n-o să se supere dacă refuzi o invitație ca să rămâi acasă să citești. De fapt, în secret, toți se gândesc să facă același lucru. E clar: cititul toamna e cea mai frumoasă activitate.

Da, noi, cititorii, putem sta cu o carte oriunde și oricând, indiferent de anotimp. Sigur, cititul pe plajă sau sub pomul de Crăciun e minunat. Dar lectura toamna e și mai frumoasă – iată de ce.

1. Atmosfera devine cozy

Pe măsură ce temperatura scade, poți să stingi lumina și să aprinzi lumânări în schimb, de preferat cu un pulover tricotat pe tine și șosete lungi. Toamna, parcă toți suntem desprinși din pozele de pe bookstagram

2. Vremea e încă blândă

Citiul afară are o magie aparte, iar toamna e încă suficient de cald să faci asta. Fix ca Rory Gilmore citind afară  înconjurată de frunze.

3. Cel mai frumos anotimp

Toamna, cu toate culorile ei, arată ca o scenă dintr-o carte. Când rămâi cu privirea pierdută în peisajul tomnatic, te simți ca în interiorul unei cărți.

4. Sunt atâtea lansări de cărți…

Cele mai multe lansări de cărți se întâmplă toamna, așa că pregătește-ți voucherele strânse de-a lungul timpului, o să ai nevoie de ele.

5. …și atâtea altele rămase din timpul verii

Îți amintești cărțile alea noi-nouțe cumpărate vara trecută pe care plănuiai să le citești în vacanță, dar cerul albastru și cocteilurile ți-au stat în cale? Ei bine, poți să le citești acum. Le vei iubi, îți garantăm.

6. Băuturile de toamnă merg perfect cu cărțile

Ce poate fi mai frumos decât cititul unei cărți în timp ce savurezi un latte cu aromă de dovleac?

7. Ai mai mult timp pentru citit

De obicei, vara ai atââtea de făcut, iar Crăciunul te copleșește cu goana după cadouri și cozonaci. Toamna înseamnă trei luni de citit glorios și neîntrerupt – așa că bucură-te de el.

Articol tradus și adaptat de pe bustle.com.

4 imagini horror din Dracula de Bram Stoker

Toate acestea erau atât de ciudate şi de misterioase, încât, stăpânit de spaimă, nu îndrăzneam nici să vorbesc, nici să mă mişc. Vremea părea fără sfârşit, ca şi călătoria noastră, care continua iar într‑o beznă deplină, fiindcă nori grei acoperiseră din nou luna. Urcam întruna, cu scurte momente când drumul cobora, căci de regulă urca. Deodată îmi dădui seama de faptul că vizitiul era pe punctul de a mâna caii în curtea unui castel vast şi căzut în ruină, de la ale cărui ferestre înalte şi negre nu se zărea nici o rază de lumină şi ale cărui creneluri sparte se profilau crestat pe cerul luminat de lună.

Avea obrazul vulturesc, cu nasul coroiat şi foarte subţire, cu nările foarte arcuite şi proeminente, fruntea boltită, mândră, cu păr rărit la tâmple şi bogat în restul capului. Sprâncenele, foarte groase, aproape că se întâlneau la rădăcina nasului, stufoase şi răsucite. Gura, cât se putea vedea sub mustaţa groasă, avea un aer crud şi dinţi deosebit
de albi şi de ascuţiţi, ieşind peste buzele a căror roşeaţă neobişnuită vădea o vitalitate uimitoare pentru un bărbat de vârsta lui. În rest, avea urechile palide, cu vârfurile extrem de ascuţite, bărbia largă şi puternică, obraji fermi. Totul de o paloare extraordinară.

La început nu‑mi venea să‑mi cred ochilor. Îmi ziceam că lumina lunii, ori poate mişcarea umbrelor, îmi joacă un renghi. Dar, privind mai departe, mi‑am dat seama că nu putea fi nici o eroare. I‑am văzut degetele de la mâini şi de la picioare apucând colţurile pietrelor din zidul de pe care anii îndepărtaseră mortarul şi folosind la coborâre fiecare protuberanţă şi neregularitate a zidului, cu mare iuţeală, aşa cum şerpuieşte o şopârlă pe zid. Ce soi de om este ăsta, sau ce fel de creatură asemănătoare unui om? Groaza acestor locuri mă copleşeşte; o groază cumplită şi fără scăpare. Mă înconjoară taine pe care nu îndrăznesc să le dezleg.

Aerul pare plin de fire de colb, plutind şi învârtindu‑se purtate de curenţii de vânt ce intră pe fereastră, lumina lămpii scade şi se întunecă. Ce să fac?

Dracula de Bram Stoker face parte din lista cărților disponibile în abonamentul Pauza de Citit.

Coraline – despre uși secrete, povești de Halloween și un final neașteptat

Sursa foto: @lumea.cartilor_24

Dacă te întrebi ce poți găsi dincolo de o ușă secretă, iți putem spune doar că ai nevoie de câteva lucruri pentru a afla misterul: curaj, imaginaţie, prezenţă de spirit şi o pisică neagră. Acestea sunt elementele de care are nevoie Coraline pentru a porni în aventură. Nu întotdeauna dacă deschizi o uşă dai de o altă încăpere. Nu ştii niciodată când te aşteaptă o lume paralelă de cealaltă parte. Realitatea nu s-a mai transfigurat atât de straniu de când Alice s-a rostogolit în gaura iepurelui şi a ajuns în Ţara Minunilor.

21 de geamuri și 14 uși sunt în casa lui Coraline. 13 normale, așa cum sunt în orice casă și una specială care o transportă într-o lume în care lucrurile par exact ca-n lumea sa inițială, doar că totul pare mult mai fain! Jucăriile sunt mai interesante și mai multe, mâncarea mult mai bună, iar părinții – mai atenți. Doar că oamenii din lumea asta nouă au nasturi în loc de ochi, iar dacă Coraline vrea să rămână în această lume magică în care părinții au timp de ea, tot ce trebuie să facă fetița e să o lasă pe cealaltă mamă să-i coasă nasturi în locul ochilor. Oare ce o să facă Coraline?

Îmi plac foarte mult filmele de groază pentru că de fiecare dată când mă uit la ele mă gândesc dacă ceva din ce văd ar putea fi adevărat. Mi se face pielea de găină, mă sperii, deschid ușile doar puțin și arunc un ochi să văd dacă sunt în regulă, ca să deschid lumina și să merg să-mi iau sucul din frigider. Dar, cu toate acestea tot mă uit la filme de groază pentru că știu că nu sunt adevărate, că ce văd este doar imaginația unei persoane care a scris un scenariu și talentul alteia de a filma imagini înfricoșătoare. Ca să nu mai zic că-mi place cum mintea mea mă ajută să trăiesc intens tot ceea ce văd. Spre deosebire de filme, cărțile mă fac să pătrund și mai mult pe ciudatul teren al imaginației, deoarece cărțile mă ajută să fiu chiar eu atât scenarist, cât și regizor!

Neil Gaiman este un fel de Messi sau Cristiano Ronaldo al cărților. Scrie cărți la fel de frumoase și spectaculoase precum golurile pe care le înscriu cei doi fotbaliști. Nu știi când se va petrece magia și când vei fi surprins, cam la fel ca la meciurile de fotbal, iar în Coraline, Gaiman ridică deasupra capului trofeul Champions League. Ce vreau să zic e că, dacă te apuci de citit Coraline, o să-ți bată inima mai tare, o să te întristezi, o să tremuri de emoție, o să aștepți cu înfrigurare pauza, dar s-ar putea să te bucuri enorm la final.

Îți mai spun un singur lucru: am citit prima dată cartea acum 6 ani și încă mai caut ușa secretă din casa mea. Încă nu am găsit-o, dar sunt sigur că undeva există. Și dacă, totuși, nu există, măcar o am pe Coraline în bibliotecă și pot să trec oricând prin ușa din casa ei.

Un articol de Răzvan Zamfirescu

10 lucruri de știut despre Daniel Defoe și convingătoarea lui relatare asupra Marii Ciume din Anglia

Acceptat ca ficţiune, Jurnalul lui Defoe are totuşi valoare de document istoric, constituind cea mai cuprinzătoare şi mai convingătoare relatare asupra Marii Ciume din Anglia. Ca document artistic, Jurnalul, împreună cu Robinson Crusoe, constituie prototipuri ale operelor care arată încleştarea omului – ca entitate individuală sau colectivă – cu forţele tiranice, cu despotismul absurdului, cu primejdia şi spaima de necunoscut.

1. Jurnal din Anul Ciumei este o ficțiune istorică.

Pentru cititorul neavizat, Jurnalul lui Defoe din anul de pomină în care flagelul ciumei a decimat populaţia Londrei şi a întregii Anglii apare drept un „document de viaţă“: trăirile unui londonez care a supravieţuit calamităţii şi care a notat conştiincios întreaga desfăşurare a tragediei la care a fost martor şi participant nemijlocit. Ei bine, cartea este totuşi o operă de ficţiune, care îmbină, fireşte, adevărul istoric, documentul, cu adevărul artistic, rod al imaginaţiei creatoare. Daniel Defoe, născut în 1660, avea numai cinci ani când ciuma a năpăstuit Londra, astfel încât amintirile personale trebuie excluse dintre sursele documentare ale Jurnalului.

2. Defoe nu își arogă paternitatea tuturor operelor sale de ficțiune.

Defoe, uzând de procedeul caracteristic tuturor operelor sale de ficţiune, ba chiar şi unora dintre scrierile sale politice şi gazetăreşti, nu-şi arogă paternitatea consemnărilor, atribuindu-le lui H.F., un negustor şelar, locuitor în acea vreme al parohiei Aldgate. Mai mult, la prima ediţie a Jurnalului, apărută în primăvara anului 1722, numele lui Defoe nici nu figura pe copertă. Părinte sau precursor al realismului englez, Defoe se autoeclipsează, se dă în lături de la actul de creaţie, el nu face decât să ne capteze încrederea reproducând memorii, jurnale, însemnări aparţinând altora şi doar găsite de el.

Prima pagină a ediției originale publicate în 1722

3. Personajele sale nu sunt întru totul ficționale.

H.F., naratorul ciumei, este, după toate probabilităţile, Henry Foe, unchi al lui Daniel, un şelar care a locuit în parohia Aldgate şi a fost într-adevăr îngropat, alături de sora sa, la cimitirul Moorfields (amănunt subliniat de Defoe în unica notă cu care-şi îngăduie să întrerupă Jurnalul lui H.F.). La moartea lui Henry Foe, tânărul Daniel avea paisprezece ani. Aşa încât este posibil ca unele dintre povestirile unchiului să se fi imprimat în memoria sensibilă a copilului.

4. Defoe s-a documentat minuțios pentru scrierea Jurnalului.

Biblioteca lui Defoe, scoasă la vânzare după moartea sa, conţinea toate tainele autenticităţii acestui roman: nenumăratele lucrări de călătorii, de istorie naturală, de negoţ, precum şi tratatele medicale ale vremii, Loimologiile şi Loimografiile ce susţineau punctele de vedere atât de deosebite şi controversate ale medicilor şi clericilor cu privire la originile, căile de propagare şi mijloacele de tratare a ciumei. Şi, alături de acestea, figurau colecţiile de documente şi de ordonanţe ale autorităţilor din timpul repetatelor epidemii ce bântuiseră Anglia, precum şi colecţiile de Buletine mortuare săptămânale pe care Defoe le citează copios şi le reproduce atât de frecvent. Astfel încât, mutatis mutandis, Defoe, ca şi Jules Verne, şi-a compus la masa de lucru, încărcată de tomuri şi tratate, atât de „trăitele“ romane de aventuri exotice şi de jurnale ale ciumei.

Buletinele mortuare săptămânale // Bills Of Mortality

5. Defoe își începe cariera de scriitor la vârsta de 60 de ani, după o viață extrem de tumultoasă.

Destinat carierei clericale de către un tată lumânărar şi măcelar de tradiţie puritană, îşi schimbă vocaţia religioasă pe negustoria de ciorapi şi tricotaje; călătoreşte, cu interese comerciale, în Spania, Germania, Franţa şi Italia, este capturat de piraţi, ia parte la răscoala ratată a ducelui de Monmouth, intră în armatele victorioase ale lui Wilhelm al III-lea de Orania, redevine negustor, dă faliment, deschide un atelier de cărămizi, intră în gazetăria politică şi scrie nenumărate pamflete virulente, de gălăgios ecou, de la care i se trage întemniţarea timp de optsprezece luni la închisoarea Newgate, sub dominaţia reginei Anne; este legat în trei zile succesive la stâlpul infamiei, unde e încununat cu lauri de către admiratorii săi; eliberat din închisoare, editează o revistă cu caracter politic, se apropie de guvern, devine agent secret al partidului la putere şi îşi păstrează această calitate pe parcursul alternării la conducere a celor două partide, pregăteşte unirea Scoţiei cu Anglia, este arestat pentru neplata datoriilor, apoi amnistiat şi, în preajma vârstei de şaizeci de ani, când logic şi fiziologic forţele şi elanurile ar trebui să i se frângă sub povara atâtor vicisitudini, îşi începe cariera de scriitor.

Daniel Defoe la stâlpul infamiei. Lucrare de James Charles Armitage

6. Setea de senzațional și formația sa de gazetar l-au îndemnat pe Defoe să scrie Jurnal din Anul Ciumei în anul 1722, deși publicase – în același an – încă două romane.

Defoe a rămas toată viaţa un gazetar pasionat care îşi alegea subiectele pentru actualitatea lor. Or ciuma, aparent stinsă după 1666, răbufnise iar în 1720, în Marsilia, devenind o ameninţare pentru toate ţările care făceau negoţ pe mare. Interesul ziaristic, avid de împrejurări senzaţionale, al lui Defoe fusese obsedat de tragedia din 1665. Cu un deceniu înainte de apariția romanului, Defoe publica în periodicul Review numeroase articole, dând glas convingerilor sale privire la posibilitatea revenirii epidemiei în Anglia. La un moment dat, converteşte ciuma în argument menit să-i susţină vederile sale politice, pacifiste. Protestând, într-o serie de articole, împotriva angajării Angliei în războaiele „nordice“, adică în luptele dintre Suedia şi puterile celei de-a doua coaliţii, după bătălia de la Poltava, Defoe demonstrează că urmările imediate ale unui război ar fi foametea şi ciuma. Așadar, în 1720, când sumbrele-i premoniţii încep să se materializeze, obsesia lui Defoe începe să ia forme paroxistice.

7. Naratorului marii ciume are conceptii foarte moderne față de boală.

Naratorul H.F. îmbrățișează opiniile iluministe ale vremii, respingând motivaţia mâniei cereşti şi neputinţa omului de a o înfrunta, pe care le vehiculau diverși clerici. Concepțiile sale sunt foarte moderne, iar fraza – „Nimeni în ţara asta nu s-a îmbolnăvit decât prin molipsire“ – dărâmă toate eşafodajele teologice. De altfel, H.F. se face interpretul vederilor lui Defoe nu numai în ce priveşte legătura dintre molimă şi divinitate, ci şi cea dintre molimă şi societate. Şelarul ne ţine o adevărată prelegere de sociologie atunci când ne enumeră categoriile cel mai crunt lovite de urmările molimei – şi anume toţi cei ce trăiau din truda braţelor. Sunt urmărite înlănţuirile dintre cauză şi efect care au determinat ca majoritatea victimelor bolii să fie secerate din rândurile sărăcimii, iar molima să capete denumirea de „ciuma săracilor“.

Marea Ciumă din Anglia și efectele ei: cadre medicale care îngrijesc bolnavii, locuințe sigilate cu o cruce roșie, nobilimea care părăsește Londra, îngroparea și jelirea celor morți și revenirea supraviețuitorilor în oraș odată cu declinul epidemiei. Gravură de John Dunstall

8. Stilul literar al lui Defoe este unul al realismului flegmatic, cum îl numesc criticii săi.

În personalitatea creatoare a lui Defoe, negustorul este dublat de gazetar. Pe lângă setea de senzaţional, de fenomenul inedit şi singular, spiritul gazetăresc se traduce la Defoe tot printr-o acumulare, dar de astă dată o acumulare de fapte. Structura realismului său se constituie dintr-o succesiune, cu meşteşug dozată, de fapte cotidiene. O zugrăvire a vieţii prin mijloace de investigaţie jurnalistică, cu o deosebită preocupare pentru detaliul material. Cumulând calm detaliu după detaliu şi fapt după fapt – unele banale sau, aparent, neesenţiale, altele dramatice, ori stranii –, Defoe creează o impresie aproape fotografică a vieţii, convingându-l pe cititor că i se înfăţişează o transcriere literală a realităţii.

9. Unii dintre contemporanii săi văd în Defoe un precursor al behavioriştilor.

Din înşirarea faptelor se alcătuieşte şi psihologia personajelor, pentru că el nu cercetează universul lăuntric al personajelor sale, nu face disecţie sufletească. Acumularea detaliilor circumstanţiale este atât de vertiginoasă şi de copleşitoare, acţiunile se derulează atât de alert, încât autorul nu zăboveşte asupra motivaţiilor psihice, nu se emoţionează, nu sondează, ci merge înainte, robust, vital şi indiferent, asemenea vieţii. Adevărul său psihologic e limitat şi simplificat, redus la comportamentul personajelor.Virginia Woolf, mare admiratoare a lui Defoe, îl acuză că „lasă la o parte întreaga natură vegetală şi mult din natura umană“.

10. Defoe este poetul Londrei secolului al XVIII-lea în aceeaşi măsură în care Dickens a fost poetul Londrei victoriene.

Romanele lui Defoe nu sunt numai văduvite de analiza psihologică, dar şi golite de peisaj. Toate abundă în geografie şi topografie, în schimb decorul e absent. Dar dacă în Jurnal nu vom descoperi recuzită de peisaj, în schimb vom cunoaşte o vibrantă Londră. În romanele sale apare spectacolul unei Londre dinamice, tumultuoase, pline de freamăt, de culoare şi de primejdii. O Londră care, în Jurnal, e spectaculos amuţită şi împietrită. Şi aici, fără a fi descrisă, Londra se recompune în faţa ochilor noştri din menţionarea repetată a străzilor, aleilor, hanurilor, berăriilor, bisericilor, cimitirelor, parohiilor, suburbiilor, podurilor, pieţelor, o Londră sinistră, devastată de ciumă, dar pulsând, suferind ca o fiinţă vie, zbătându-se să supravieţuiască şi triumfând.

Jurnal din Anul Ciumei de Daniel Defoe
Traducere din limba engleză, prefață și note de Antoaneta Ralian
Colecția Cărți cult
Editura ART, 2020

Un articol bazat pe prefața semnată de traducătoarea Antoaneta Ralian, preluat de pe blogul Editurii ART

Surse foto: Londonfictions.comHousesandbooks

Interviu cu autorul și ilustratorul Tomi Ungerer

Tomi Ungerer s-a născut la Strasbourg, în 1931. În 1956 s-a mutat la New York, unde şi-a început cariera de scriitor. Este autorul a numeroase cărţi pentru copii şi câştigător al celor mai importante premii de specialitate, printre care: Medalia Hans Christian Andersen, Premiul Erich Kästner, Premiul European pentru Cultură. A scris în franceză, engleză și germană. 

Poveștile și ilustrațiile lui Ungerer sunt injectate cu porții copioase de absurd, cărțile sale debordează de creativitate, ireverență și umor, iar autorul nu se sfiește să aducă în discuție cuvinte din vocabular sau subiecte care, în mod tradițional, au fost considerate inabordabile în literatura pentru copii.

Numit uneori „băiatul rău al literaturii pentru copii”, Tomi Ungerer respectă inteligența copiilor și nu încearcă să îndulcească realitatea; de pildă, deși poveștile lui încorporează adeseori elemente de teamă, protagoniștii lui nu sunt niciodată speriați! Acesta este unul dintre motivele pentru care cărțile sale au devenit emblematice. Cărțile lui pentru copii includ povești care confruntă diferențele (Flix), rasismul (Making Friends) și războiul (Otto). Cărțile despre animale care trezesc aversiune, de pildă Crictor, o poveste despre un șarpe, și Rufus, o poveste despre un liliac, scot în evidență individualitatea și îi transmit micului cititor sentimentul că fiecare are ceva unic de oferit.

Ce m-a împins spre literatura pentru copii? Cred că dorința de a crea poveștile care mi-ar fi plăcut mie în copilărie. Copilul din mine, puteți să-i spuneți dezvoltare întârziată, a fost întotdeauna prezent, persistând de-a lungul carierei mele. Un element de inocență, care mi-a adus mirare și descoperire și a fost asemenea unui fir care a traversat tot ce am făcut, legând totul laolaltă.

În multe din primele mele cărți pentru copii am urmărit să reabilitez animale cu o reputație proastă, precum șerpii, liliecii, caracatițele, vulturii și șobolanii, sau personaje considerate respingătoare în mod stereotip, precum căpcăunii, tâlharii sau copiii străzii. Cred că este esențial să le arăți copiilor că, indiferent care sunt defectele fiecăruia, există întotdeauna o cale de a supraviețui și de a ieși învingător, fiind diferit și valorificând cât mai bine ceea ce are fiecare de oferit. Vreau să le arăt copiilor că fiecare ființă este diferită și în egală măsură unică.

Un element important este faptul că protagoniștii cărților mele sunt întotdeauna neînfricați. Mama m-a crescut în felul acesta. Nimic nu o putea enerva și umorul câștiga întotdeauna. De pildă, înaintea unei confruntări cu Gestapoul, a spus chicotind și făcând cu ochiul: „Ai să vezi, sunt cu toții niște cretini!”

Probabil că succesul cărților mele, traduse acum în peste 30 de limbi, se datorează faptului că, la vremea respectivă, au încălcat toate regulile literaturii pentru copii, populată de ursuleți drăgălași într-o lume ireală, unde toată lumea este de treabă, fericită și stupidă. Cărțile mele de mai târziu au țintit spre subiecte precise: Making Friends, povestea unui băiat de culoare într-un cartier de albi, vorbește despre integrare, Otto, povestea unui ursuleț de pluș care-i aparține unui băiețel evreu arestat de Gestapo împreună cu părinții, este despre război și prietenie, Flix, o poveste despre pisici și căței care învață să trăiască pașnic laolaltă, este despre toleranță. (Tomi Ungerer)

Un articol de Ema Cojocaru.

Sursa foto: tomiungerer.com

Mary Roach – Privind viața în gol

Scriitoarea atipică de știință, Mary Roach, vorbește despre una dintre cărțile sale, care abordează curiozitățile corpului uman și lumea bizară a descoperirilor științifice.

Pot să am jobul tău, te rog?

Sigur, dar e posibil să te confrunți cu: îndoială de sine, anxietate, e-mailuri fără răspuns către cercetători, probleme de acces în diverse locuri, recenzii urâte. O să le înfig într-un cui mare și strălucitor. Pentru restul taskurilor va trebui să ajungem la o înțelegere. Îmi plac destul de mult.  

OK, serios acum: ce ai lua la tine într-o călătorie pe Marte?

Balsam suplimentar pentru buze, pentru că lucrurile plutesc întotdeauna și se pierd pe nave spațiale (și pentru că sunt dependentă de balsamul de buze). O sticlă de sos picant. Un e-book reader. Dopuri pentru urechi. Răbdare.

Ce ți-ar lipsi cel mai mult în timpul unei misiuni spațiale prelungite?

Soțul meu Ed, fiicele mele vitrege, prietenii mei, casa noastră, Hallmark. Mâncare: tacos de la food truckul meu favorit Fruitvale, supa pho vietnameză, mazărea proaspătă care are gustul Pământului. Confidențialitatea, sexul. Mirosuri: iasomie și caprifoi în floare, carnea la grătar, asfaltul după ploaie. Sunete: valul, tunetul, vântul din copaci, păsările. Monotonia reconfortantă a lumii cunoscute.

Ce te-a surprins cel mai mult la explorarea spațiului și la cercetarea zero-G?

După ce am petrecut 10 minute glorioase în imponderabilitate, am fost foarte surprinsă să aflu că astronauții obosesc de multe ori. Se plâng că nu poți așeza nimic la locul lui fără să plutească, că până și mâinile lor plutesc și îi împiedică să facă orice. Pentru mine a fost cea mai încântătoare experiență pe care am avut-o vreodată. Pe ei îi deranjează! În mod similar, m-a surprins să aflu că una dintre cele mai mari probleme ale vieții în spațiu, pe termen lung, este plictiseala. Unul dintre astronauții Apollo a spus că „ar fi trebuit să aduc câteva Integrame”.

Am fost, de asemenea, surprinsă să aflu despre camera de odihnă de la UT Galveston – unde NASA plătește oamenii să stea în pat 24/7 (pentru a simula gravitația zero și a studia efectele ei asupra corpului). Când nu-ți folosești oasele și mușchii, corpul începe să le demonteze. Dacă sunt inactive timp de doi ani, cât ține o misiune pe Marte, vei obține genul de atrofie musculară și osoasă cu care se confruntă un tetraplegic.

Viața secretă a cadavrelor

Având în vedere că analizezi intens corpul uman, te-ai confruntat vreodată cu o stare de greață în timpul cercetării pentru o carte?

Sunt autor și observator, așa că simțul curiozității îl depășește pe cel de dezgust. Pot să urmăresc orice. Dar dacă-mi dai bisturiul sau forcepsul, atunci încep să mă pierd. Noaptea trecută soțul meu m-a rugat să-i rad părul de pe spate și mi-a fost foarte dificil. David Sedaris a definit odată iubirea drept abilitatea de a face față unei pustule apărute pe fesele iubitului său Hugh și trebuie să spun că sunt de acord cu această definiție.

Îmi imaginez că lucrările tale atrag o mulțime interesantă de oameni – există vreo poveste despre fani pe care ai vrea să o împărtășești?

Cărțile mele îi atrag pe cei mai minunați, destepți, amuzanți, ciudați oameni. Cititorii mei sunt toți oamenii pe care ai vrea să-i întâlnești la o petrecere. Îi iubesc. Rareori se întâmplă să mă contacteze cineva deranjant. Deși am primit odată un e-mail din Franța de la un bărbat care m-a întrebat care e  cel mai eficient mod de a scăpa de un cadavru. I-am scris înapoi: „Pierre, ai omorât pe cineva?” Nu a mai răspuns.

Text adaptat și preluat de pe bookpage.com

Cartea Viața secretă a cadavrelor face parte din lista titlurilor disponibile în abonamentul Pauza de Citit din luna octombrie. Le poți vedea pe toate aici.

4 personaje în care să te costumezi de Halloween

În fiecare an, luna octombrie vine la pachet cu o întrebare: În ce te deghizezi de Halloween? Parca dovlecii, vampirii și vrăjitoarele nu mai sunt în topul costumelor, iar cei mici preferă ceva original. Ce-ar fi să alegi un personaj preferat din cărți și să te deghizezi în el? Nu este obligatoriu să porți prea multe măști și costume pompoase. E suficient să-i împrumuți atitudinea pentru o zi și să devii chiar tu personajul din poveste. Hai să vezi 4 propuneri de personaje de la Vlad și Cartea cu Genius și Arthur în care te poți deghiza Halloweenul acesta.

Știți povestea celor trei tâlhari? Cei îmbrăcați în pelerine și coifuri negre, doar cu ochii la vedere? Cei trei tâlhari au semănat groază și teama în toți cei care le-au tăiat calea vreodată. Nimeni n-a putut să-i înfrunte pe tâlhari până la Tiffany, o fetiță orfană care și-a luat inima în dinți și a decis să afle misterul celor trei. Cartea scrisă de Tomi Ungerer a apărut la editura Vlad și Cartea cu Genius în traducerea lui Gabriel H. Decuble.

Costumele clasice de prințesă sunt atât de folosite de Halloween încât nu mai aduc niciun farmec acestui moment din an. Dar dacă prințesele nu sunt chiar atât de drăguțe cum ni le imaginăm noi? Și dacă mai au drept prieten un ditamai dragonul, cu siguranță vor ieși din tipar. Cea mai rea prințesă de Anna Kemp, publicată la editura Vlad și Cartea cu Genius, în traducerea Andreei Caleman, îndeplinește toate condițiile unei prințese atipice, pregătită oricând de o petrecere de Halloween.

Câți detectivi găsești în general la o petrecere de Halloween? Hmm… poate nici nu ți-ai dat seama că sunt acolo. Cei mai îndrăgiți detectivi pleacă într-un schimb interșcolar la Bran. Nici nu se cazează bine la atipicul Hotel Clementina că Marlău, Gesicaflecer, Bolumbo, Scupidu și Șerloc au un nou caz de rezolvat. De data aceasta investighează dispariția cameleonului Clementina, care se zice că poate ghici viitorul. Volumul #3. Dosarul unei vacanțe de groază  din Seria detectivilor Aerieni, scris de Ana Rotea a fost publicat la editura Arthur.

Oare dacă deschizi o ușă în perioada Halloweenului, te vei teleporta în altă lume? Nu ştii niciodată când te aşteaptă o lume paralelă de cealaltă parte. Realitatea nu s-a mai transfigurat atât de straniu de când Alice s-a rostogolit în gaura iepurelui şi a ajuns în Ţara Minunilor. Curaj, imaginaţie, prezenţă de spirit şi o pisică neagră – acestea sunt elementele de care ai nevoie ca să te transformi în Coraline de Halloween. Cartea scrisă de Neil Gaiman a apărut la editura Arthur în traducerea Florentinei Hojbotă.

10 recomandări spooky în așteptarea zilei de Halloween

person wearing gray sock standing on stairs
Sursă unsplash.com

În octombrie îți propunem 10 titluri spooky, cu vrăjitoare, Dracula, perspective mai mult sau mai puțin distopice sau scenarii de thriller. Sunt potrivite oricărui cititor, indiferent dacă sărbătorește Halloween sau nu. Hai mai jos să vezi titlurile selectate.

1. Cum să spânzuri o vrăjitoare, Adriana Mather (traducere din limba engleză de Ela‑Evelina Jianu)

Cum să spânzuri o vrăjitoare dă viaţă unor personaje fascinante din istoria vrăjitoarelor din Salem, şi le oferă şansa să se elibereze, descoperind prietenia şi dragostea.

După ce tatăl ei se îmbolnăveşte brusc, Samantha Mathers e nevoită să se mute împreună cu Vivian, mama sa vitregă, în Salem. Viaţa într-un nou oraş se dovedeşte a fi dificilă, iar să-şi facă prieteni e încă şi mai greu – căci Sam e descendenta preotului Cotton Mather, unul dintre bărbaţii responsabili pentru Procesele vrăjitoarelor din Salem. Astfel, fără să vrea, devine inamica unui grup de fete de la şcoală. Când în viaţa ei apar şi o fantomă, şi un blestem vechi de secole, iar oamenii din jur încep să moară, Sam se trezeşte aruncată direct în mijlocul unei vânători de vrăjitoare. Are ea puterea de a opri totul până nu e prea târziu?

2. Denton Little are întâlnire cu moartea, Lance Rubin (traducere din limba engleză de Laura Ciobanu)

Să ai şaptesprezece ani, să ai o iubită minunată, o familie grozavă şi prieteni buni. Sună ca o viaţă perfectă, nu? Atâta doar că, pentru Denton Little, toate acestea sunt pe cale să dispară – căci mâine, fix în ziua balului de liceu, el va muri. Şi ştie asta – în lumea în care trăieşte el, toţi oamenii îşi cunosc data morţii şi lucrurile nu sunt luate în tragic. Ce-i rămâne de făcut? Sigur n-o să stea în casă, pur şi simplu, aşteptând. Prima sa beţie, primul triunghi amoros, primul duşman adevărat – toate acestea se petrec în ultimele sale ore. Şi apoi, mai e de dezlegat şi misterul mesajelor rămase de la mama sa naturală, şi oamenii de la guvern care par a fi pe urmele lui…

3. Sandman #2. Casa Păpușii, Neil Gaiman (traducere din limba engleză de Alex Văsieș)

În cel de-al doilea volum al seriei Sandman, Morfeu trebuie să dea de urma creaturilor care au evadat din Visare și să-i apere de Vortexul distrugător pe toți cei care visează. În același timp, Rose Walker pornește în căutarea fratelui ei mai mic și descoperă mai mult decât și-ar imaginat vreodată – rude de mult pierdute, o întrunire a unor ucigași în serie și, în cele din urmă, adevărata ei identitate.

Stăpânul Viselor încearcă să dezlege ițele, fără să bănuiască existența unui maestru păpușar ce manevrează totul.

Primul volum, Sandman #1. Preludii și nocturne, este disponibil pe site-ul Grafic.

4. Batman. Gluma ucigașă, Alan Moore, Brian Bolland (traducere din limba engleză de Iulia Gorzo)

O zi proastă. Asta e tot ce-i separă pe oamenii sănătoși mintal de psihopați, în viziunea lui Joker – o mașinărie de nebunie și cruzime. Abia eliberat din azilul Arkham, Joker vrea să-și demonstreze punctul de vedere dement, folosindu-se de comisarul Jim Gordon, un om de frunte al poliției din Gotham, și de fiica acestuia, Barbara.

Batman trebuie să-și oprească dușmanul de moarte înainte ca cei doi prieteni ai lui să-i cadă victime. Poate el să pună capăt șirului de nelegiuiri nebunești și vărsării de sânge?

5. Jurnal din Anul Ciumei, Daniel Defoe (traducere din limba engleză, prefață și note de Antoaneta Ralian)

Începutul anului 1665 – două morți suspecte sunt raportate deja într-o suburbie săracă a Londrei, dar nimeni nu le ia cu adevărat în seamă, fiindcă cine și-ar fi putut închipui că vesteau Marea Ciumă care avea să nimicească, în optsprezece luni, un sfert din populația Londrei, aproximativ o sută de mii de oameni.

Daniel Defoe avea doar cinci ani când izbucnea al doilea mare val de ciumă neagră din Anglia, însă amintirea morților de pe străzile orașului pustiu, a mirosurilor pestilențiale ale bolii și a urletelor de durere nu l-a părăsit niciodată. Folosindu-se de sursele scrise ale vremii, de abilitățile lui de jurnalist și de talentul literar, Defoe reînvie ororile acelui an în ficțiunea istorică Jurnal din Anul Ciumei, carte publicată în 1722 și considerată de critici cea mai detaliată și bine documentată cronică a epidemiei.

Personajul ficțional al lui Defoe este martorul evoluției devastatoare a bolii, dar și cel care ascultă poveștile terifiante ale supraviețuitorilor pe care îi întâlnește în cale.

6. Dracula, Bram Stoker (traducere şi note de Ileana Verzea şi Barbu Cioculescu)

Când Jonathan Harker primeşte o scrisoare de la Contele Dracula, în care e invitat la castelul acestuia din inima Carpaţilor, tânărul avocat englez se pregăteşte numaidecât de călătorie, ignorând semnele şi superstiţiile pe care le tot şoptesc localnicii. Prizonier în inima pădurii, bărbatul se va găsi înconjurat de mistere şi demoni străvechi, cu chip de femeie, care dispar odată cu răsăritul. Sau, poate, doar şi le-a imaginat?…

7. Viața secretă a cadavrelor, Mary Roach (traducere din limba engleză și note de Gabriel Tudor)

Incinerate, înmormântate, îmbălsămate, disecate, furate, fetișizate, cadavrele umane au exercitat mereu o imensă fascinație asupra muritorilor. Cărora dintre întrebările și temerile noastre le pot da ele răspuns? Cum ne pot ajuta concret la rezolvarea problemelor din această viață, căreia nu-i mai aparțin? Mary Roach a adunat materialul acestei cărți memorabile din istoria preocupărilor macabre ale celor vii. Acribia științifică și apetitul autoarei pentru anecdotică fac din Viața secretă a cadavrelor una dintre cele mai serioase, surprinzătoare și… vesele cercetări asupra destinului trupurilor noastre după ce le-am părăsit.

8. Lumea fără noi, Alan Weisman (traducere din engleză şi note de Mihaela Sofonea)

Construcțiile din marile orașe încep să se ruineze. Jungla de ciment, oțel și sticlă este cucerită de plante și animale, cărora nimic nu li se mai opune: Homo sapiens a dispărut, iar natura își revendică stăpânirea asupra Terrei. Făcând cercetări în diferite colțuri ale lumii, intervievând oameni de știință, căutând repere în istorie, Alan Weisman construiește scenariul Pământului fără oameni. Cartea nu ne spune cum vom dispărea, ci ne povestește ce se va întâmpla în absența noastră cu urmele civilizației. Antrenantă și tulburătoare, ea este o mostră de narațiune științifică de cea mai înaltă calitate, un bestseller tradus în peste 30 de limbi.

9. Când mâine nu mai vine, Heine Bakkeid (traducere din limba engleză de Silviu Genescu)

Viața lui Thorkild s-a schimbat pentru totdeauna în doar o clipă. Fostul maestru al anchetelor, dat afară din poliție și abia ieșit de la închisoare, nu dorește decât moartea. Propria sa moarte. Însă o datorie mai veche îl obligă să investigheze dispariția unui tânăr, pe care trebuie să-l găsească cu orice preț, viu sau mort, chiar dacă asta va însemna să coboare în adâncul mării. Între cercetări poticnite și confruntarea cu propriii demoni interiori, pe măsură ce își rememorează relația cu fosta iubită, Thorkild descoperă că marea ascunde mult mai multe secrete.

10. Fără ieșire, Taylor Adams (traducere din limba engleză de Roxana Brânceanu)

Ce poți face facă un viscol te-a blocat într-un refugiu din creierul munților, fără nicio cale de comunicare, alături de patru străini, dintre care știi că unul a răpit un copil? Pe neașteptate, tânăra Darby se vede pusă în situația de a deveni îngerul păzitor al unei fetițe de șapte ani. Hotărâtă să salveze viața micuței, ea nu poate decât să se bazeze pe propria ingeniozitate, demers ce devine o luptă cruntă pentru supraviețuire într-un spațiu pe care natura l-a decretat fără ieșire…

10 semne după care să recunoști instant un cititor

person holding pile of books
Sursă unsplash.com

Cititorii sunt unii dintre cei mai interesanți oameni. Sunt loiali (doar rămân devotați personajelor favorite), sunt răbdători (mai ales cei care preferă cărțile cu muuulte pagini) și sunt foarte empatici. Problema este: cum te împrietenești cu persoanele care citesc la fel de mult ca tine? Mai ales că tind să se ascundă în spatele copertelor. Găsești mai jos câteva indicii.

Nu te teme: poți să identifici șoarecii de bibliotecă fără să purtați conversații profunde. Poate te gândești că e imposibil să găsești un cititor adevărat fără să-ți spună explicit că-i place să citească, dar de fapt există câteva indicii destul de clare. Chiar și tu poți fi un cititor evident fără să-ți dai seama.

Gândește-te la personajul preferat dintr-o carte, căruia îi place să citească. Trebuie să stea într-o librărie și să strige din toți rărunchii „Îmi placeee să citeeesc!” ca să-ți dai seama că iubește cărțile? Normal că nu – îți poți da ușor seama că le plac cărțile (sau audiobooks sau ebooks) la fel de mult ca și ție. Iată câteva dintre cele mai evidente semne pentru a recunoaște un șoarece de bibliotecă și, cel mai important, următorul membru al clubului tău de lectură.

1. Îi întâlnești într-un loc cu multe cărți

Cel mai evident semn care îți arată dacă cineva citește sau nu e să-l întâlnești într-un loc cu multe cărți. Dacă nu-i place cititul, normal că nu va umbla prin librării sau biblioteci. Dar dacă îl găsești printre rafturi, mirosind în profunzime cărțile (știi tu, ACEA senzație), atunci ți-ai găsit șoarecele de bibliotecă.

2. Poartă haine cu citate sau care duc cu gândul la cărți

Persoana pe care tocmai ai întâlnit-o poartă un tricou cu un citat dintr-o carte? Sau cu un personaj literar? Are pe umăr un tote bag pe care scrie „I <3 Mr. Darcy?”. Tocmai ți-ai găsit cititorul.

3. Chiar se îmbracă identic cu un personaj literar

Desigur, sunt unii cititori care se identifică în totalitate cu ceea ce citesc. Dacă realmente vezi pe cineva îmbrăcat ca un personaj din carte sau poartă elemente inspirate de acel personaj fictiv, îți dai seama imediat de unde și-a luat inspirația de fashion: din cărți.

4. Menționează des personaje din cărți

La început, purtați o conversație normală și dintr-o dată îl menționează pe Holden Caulfield. Puncte bonus dacă se referă la personaj ca și cum ar fi o persoană reală.

5. Se entuziasmează imediat dacă primesc o carte cadou

Odată am auzit pe cineva spunând că, pentru el, o carte cadou înseamnă o muncă în plus. Evident, nu citește de obicei și nu s-a bucurat de cadou. Adevărații cititori vor cumpăra mereu cărți-cadou pentru că știu că e cel mai grozav dar.

6. Când cunosc pe cineva care citește, se apropie mai ușor

Dacă ești cititor și auzi pe cineva care spune că-i place să citească la rândul lui, probabil că simți o afinitate pentru persoana respectivă. Așadar, dacă observi că cineva are mulți prieteni cititori, cel mai probabil este și el fan al cărților

7. Dețin un eReader sau alte aplicații pentru citit

Oamenii care urăsc să citească probabil că nu au kindle sau aplicația Nook sau un cont pe Goodreads. Însă șoarecii de bibliotecă nu ratează nicio șansă să folosească tehnologia pentru a citi mai mult.

8. Se prind imediat la referințele literare

Tocmai a râs la o glumă despre 1984? S-a prins când te-ar referit în mod obscur la Northanger Abbey? Această persoană, doamnă sau domn, cel mai probabil citește literatură de calitate.

9. Citează din cărți

Dacă iubești cărțile, probabil că nu te poți abține să nu citezi din ele. Des. Am citate peste tot prin casă – atârnate de perete, notate în agendă și le menționez tot timpul. Poți să-ți dai seama de cât de mult citește cineva după numărul de citate strecurate în conversație

10. Țin în mână o carte

Cea mai ușoară metodă să identifici un cititor? Ține o carte în mână (și o citește).

Articol preluat de pe bustle.com

Micuțul Nicolas – un mare clasic al literaturii pentru copii

Dacă ar fi să alegem un cadou pentru un copil de 10 ani, atunci cartea Micuțul Nicolas ar fi perfectă. Povestea este despre viața de zi cu zi a lui Nicolas, un băiețel curios, puțin obraznic, care merge la o școală elementară. Succesul cărții constă în stilul unic de scriere: a eliminat orice povestitor și l-a lăsat pe micul personaj să-și povestească singur viața: o combinație perfectă între aventurile petrecute la școală și acasă, de la certurile între prieteni, visele lor, până la vacanța de vară și petrecerea de ziua tatălui, toate într-un stil naiv, potrivit vârstei lui.

Umorul este predominant și se regăsește în fiecare replică și în fiecare poveste, amintind cititorilor de copilăria lor, momentul acela minunat în care orice este posibil. Povestea este o dovadă de iubire pentru familie și pentru prieteni.

Mai presus de orice, cartea amintește cititorilor de copilărie, acea perioadă când suntem liberi să facem totul și suficient de curajoși să ne gândim la toate.

Ilustrațiile realizate de Jean-Jacques Sempé reprezintă un alt motiv pentru succesul cărții. Ilustratorul a realizat o serie de portrete ale lui Nicolas și ale prietenilor săi, deși simple, acestea sunt pline de farmec.

Cartea garantează râs cu lacrimi și o introducere în trecutul minunat al copilăriei, cu râsete și voie bună. Recomandăm lectura și adulților care vor să se rupă de cotidian și să se relaxeze.

Sursa articolului: theguardian.com