Fragment „Fabrica de păpuși”, Elizabeth Macneal

© Silviu Suciu

Ianuarie este despre începuturi. Despre noi obiective – mai multe cărți, mai mult timp cu  oamenii care contează, mai multă liniște, mai mult curaj să facem lucrurile importante pentru noi, pe care le-am tot amânat

În acest context o cunoaștem pe Iris din Fabrica de păpuși, care îndrăznește să își ia viața în propriile mâini atunci când un membru al Frăției Prerafaelite îi oferă șansa să își perfecționeze talentul de pictoriță. În schimbul orelor de pictură oferite de acesta, Iris va trebui să-i pozeze ca model, ceea ce îi va schimba radical existența și o va duce pe un drum greu de imaginat.

Cartea se găsește pe lista lecturilor din luna ianuarie, disponibilă la Pauza de Citit. Citește mai jos un fragment.

FRAGMENT

Marele magazin de păpuşi
al doamnei Salter

   Iris îşi trece degetul mare de‑a lungul tivului fustelor în miniatură, gata să trosnească carapacea vreunui purice. Trage de un fir dus, apoi îl înnoadă. Chiar dacă e aproape amiază, stăpâna prăvăliei, doamna Salter, încă nu s‑a trezit. Sora geamănă a lui Iris e aşezată în spatele ei, cu capul aplecat deasupra lucrului de cusut.
— Măcar n‑are purici. Dar ai mai mult grijă, te rog, cu firele, îi spune Iris lui Albie. Sunt o grămadă de croitorese care şi‑ar vinde pruncii ca să pună mâna pe slujba ta.
— Dar, domnişoară, soră‑mea e bolnavă de gripă şi am îngrijit‑o toată noaptea. N‑am putut să merg nici să patinez de câteva zile şi nici că mi se pare drept.
— Bietul de tine.
   Iris se uită în spate, dar sora ei Rose e adâncită în lucru. Coboară glasul:
— Însă trebuie să‑ţi aminteşti că ai de‑a face c‑un diavol, nu cu o femeie, în persoana doamnei Salter, iar dreptatea n‑a interesat‑o niciodată. Ai văzut‑o vreodată scoţând limba?
   Albie scutură din cap că nu.
— E despicată în două.

   Zâmbetul lui Albie e atât de sincer, atât de lipsit de prefăcătorie, încât Iris vrea să‑l îmbrăţişeze. Părul lui blond soios, dintele singuratic din gură, faţa murdară de funingine: nimic din toate astea nu e vina lui. Într‑o altă lume, s‑ar fi putut naşte în familia lor din Hackney.
   Îi vâră următorul sul de stambă în traistă, se asigură iarăşi că Rose nu vede, apoi îi întinde şase penny. Plănuise să‑i pună deoparte pentru o nouă coală de hârtie şi o pensulă.
— Să‑i cumperi supă surorii tale.
   Albie se zgâieşte la monedă, ezitând.
— Nu te păcălesc, spune ea.
— Mulțumesc, domnişoară, zice băiatul, cu ochii negri ca piunezele.
   Îi smulge monedele din mână, ca şi cum i‑ar fi teamă să nu se răzgândească, şi îşi ia tălpăşiţa din prăvălie, aproape izbindu‑se de flaşnetarul italian, care îl pocneşte cu bastonul. Iris îl priveşte cum dispare şi poate în sfârşit să respire. Chiar dacă e o mică pușlama nespălată, nu poate înţelege nici în ruptul capului de ce duhneşte atât de tare a mortăciune.
   Clădirea îngustă a prăvăliei de pe strada Regent e mărginită de două cofetării rivale. Datorită unor mici spărturi în coşul de fum, în Marele Magazin de Păpuşi al doamnei Salter plutesc permanent mirosuri de zahăr topit şi caramele arse. Câteodată, Iris visează că mănâncă bomboane şi jeleuri de prună, prăjiturele perfecte cu foietaj şi frişcă bătută, că merge în cârca elefanţilor din turtă dulce până la Palatul Buckingham. Alteori visează că se îneacă în melasă clocotită.

   Când surorile Whittle au intrat prima oară în serviciul doamnei Salter – dacă este sau a fost vreodată măritată este un mister pentru ea –, Iris a fost vrăjită de salon. Judecând după clavicula ei diformă şi urmele de vărsat negru ale lui Rose, se aştepta să fie închise în camera cu materiale din pivniță. În schimb, au fost conduse către prăvălie, unde în mijloc se afla o masă de lucru aurită, iar clienţii interesaţi le puteau observa în timp ce lucrează. I‑au fost încredințate pulbere de vopsea şi pensule cu păr de vulpe ca să picteze picioarele, mâinile şi chipurile păpuşilor. Fireşte, ştia că zilele aveau să fie lungi, dar uimirea ei nu contenea la vederea bufetelor din lemn de abanos care acopereau toată lungimea camerei, a rafturilor ticsite cu păpuşi de porţelan. Locul era cald şi bine luminat; lumânările sfârâiau în sfeşnicele prinse în perete, iar în colţ ardea un foc.
   Dar acum, în timp ce stă la masă lângă sora ei, strângând în mână o păpuşă de porţelan şi o pensulă cu fire rărite, se căzneşte să‑ş i înăbuşe un căscat. Simte o extenuare a cărei greutate nu şi‑ar fi putut‑o închipui niciodată, o corvoadă chiar mai mare decât dacă prăvălia ar fi fost fabrică. Mâinile îi sunt înroşite şi crăpate de la frigul iernii; le‑ar unge cu seu, dar atunci pensula i‑ar aluneca din strânsoare și ar strica buzele şi obrajii păpuşilor. Se uită împrejur, la bufetele care nu sunt din abanos, ci din stejar ieftin vopsit în negru, la lacul auriu pe care căldura flăcărilor de lumânare îl decojeşte de pe sfeşnice şi la lucrul care‑i place cel mai puţin dintre toate: porţiunea cheală de covor pe care doamna Salter pășește zilnic, acum mai împuţinată decât creștetul stăpânei casei. Mirosul greţos de cofetărie, aerul îmbâcsit al încăperii şi rândurile de păpuşi care se holbează fac locul să pară mai curând o criptă decât o prăvălie. Sunt dăţi când
Iris se căzneşte să poată respira.
— Moartă? îi şopteşte Iris surorii ei gemene, împingând un dagherotip în direcţia ei.  Mica imagine sepia e a unei fetiţe cu mâinile împreunate în poală, ca doi porumbei cuminţi. Iris îşi ridică privirea când doamna Salter intră în prăvălie şi se opreşte în prag. Cotorul Bibliei trosnește când femeia o deschide.
   Rose îi aruncă o uitătură care îi spune să tacă. E una dintre puţinele distracții ale lui Iris, chiar dacă o face să se simtă vinovată: să‑ş i dea cu părerea dacă dagherotipurile înfăţişează copii morţi sau vii. Dintr‑un motiv pe care nu‑l poate explica, îi place să ştie dacă lucrează la o păpuşă de doliu, care urmează să fie aşezată pe un mormânt, sau dacă pictează o jucărie pentru un copil zglobiu, în carne și oase. Doamna Salter îşi datorează grosul veniturilor din furnizarea acestor păpuşi făcute la comandă. E iarnă acum, iar frigul şi bolile care însoţesc anotimpul dublează volumul de muncă, deseori făcându‑le să muncească nu douăsprezece, ci douăzeci de ore. „Este de înţeles“, obişnuieşte să spună doamna Salter cu tonul ei rezervat pentru clienţi, „şi e perfect normal să vă doriţi să comemoraţi un spirit drag trecut în nefiinţă. Până la urmă, după cum e scris în Corinteni: «Avem încredere şi voim mai bine să plecăm din trup şi să petrecem la Domnul.» Sufletul lor a plecat, iar această păpuşă e un simbol al învelișului pământesc pe care l‑au lăsat în urmă.“

Captivantă pauza de citit? Dă sfară-n țară:

Harry Potter și piatra filosofală: O ediție de colecție

Un cititor privește stelele și așteaptă o scrisoare. Tresare, aproape imperceptibil, când un spirit al nopții plonjează în apropiere. Nu este o bufniță cu pene albe. Nu este un mesager misterios, ce îi poate strecura magia în suflet, sfidând realitatea necruțătoare, aparent lipsită de aventură și mister. Dar speră, în continuare, indiferent câți ani se scurg în clepsidra timpului, că va primi un semn, o invitație și o pelerină.

Un cititor nu are vârstă și nu încetează să viseze. Poate că nu îi poți desluși trăsăturile, însă explicația e dureros de simplă: poate să fie oricine. Poate că tu te agăți în acest moment de pervazul ferestrei, atras de un zgomot neobișnuit sau de dispariția subită a unei siluete, absorbită mult prea repede de întuneric. O iluzie, o imaginație bogată sau o provocare? Adevărul este că nu vrei să afli răspunsul la întrebare, nu cât timp ai puterea să pășești într-o lume alternativă, una în care te rătăcești cu entuziasm pe holurile de la Hogwarts, căutând pasaje secrete, pergamente interzise și vrăji ce ar putea să-ți asigure un renume în universul creat de J.K.Rowling în urmă cu mai bine de două decenii.

Trebuie să recunoști: întotdeauna îți vei dori mai mult. Un backstory, un ghid, poate chiar și o ediție… specială? Ilustrată de Jim Kay, Editura Arthur ne răsfață cu o ediție de colecție pentru „Harry Potter și piatra filosofală”. Reîntoarce-te cu nostalgie la primul volum și însoțește-l pe Harry în primul an la Hogwarts, când te holbai cu nerușinare la fantome, tentat să le întrebi cum au murit sau de ce arată așa (scuze, Nick-Cel-Decapitat-Un-Pic), sau când țipai la majoritatea orelor, neobișnuit să fii mușcat de cărți sau să îți explodeze ceaunul (mai ales dacă erai prea darnic cu ingredientele).

Ilustrațiile te vor distrage periodic de la lectură; privirea o să îți fie atrasă de silueta impunătoare a lui Hagrid sau de ochii cercetători ai șarpelui, fericit că a fost eliberat din cușcă. O să zâmbești pe furiș și o să admiri în secret ediția ilustrată, răsfoind-o periodic când crezi că nimeni nu îți cunoaște intențiile, dar vei avea probleme dacă o hartă anume este folosită împotriva ta.

Nu uita că un cititor nu are vârstă. Iar un cititor Harry Potter, un adevărat Potterhead, întotdeauna va vedea dincolo de iluzii și va surprinde efectele magiei.

Un text de Simona Stoica

Captivantă pauza de citit? Dă sfară-n țară:

Ce spune despre tine felul în care-ți aranjezi cărțile

De la cititorii care vor să-și vadă cărțile aranjate alfabetic până la creativii care merg pe ordonarea în funcție de culori, iată șase categorii în care se încadrează cititorii de pretutindeni.

Ca să-l parafrazăm pe regizorul John Waters: „dacă pleci acasă cu cineva care nu are cărți în casă, fugi cât te țin picioarele”.

Altfel spus, cărțile sunt o fereastră a sufletului. Sunt ca niște cărămizi prin care ne clădim cunoștințele, speranțele și personalitatea. Să-ți expui biblioteca înseamnă să afișezi o parte din tine – de aceea e foarte important felul în care alegem să ne aranjăm cărțile.

Întrebarea este cum facem asta. Ești genul de cititor-librar, care preferă să ordoneze totul după genuri literare? Un tiran al alfabetului care nu acceptă dezordinea? Sau, mai degrabă, un dezordonat creativ care nu vede în fața ochilor decât culori și curcubeu?

Te poți regăsi mai jos, într-una dintre cele șase categorii.

Alfabetic

Varianta clasică. Funcționează foarte bine pentru librării, așa că de ce nu ar funcționa și pentru tine? OK, poate am exagerat puțin cu această aluzie, dar cu siguranță ordonarea alfabetică arată că ești un cititor căruia îi pasă de cărți și care vrea să știe exact unde găsește un anumit titlu. Neal Shusterman în stânga și Sabaa Tahir în dreapta. Simplu.

Există totuși o problemă cu metoda alfabetică, mai ales dacă ești un cititor care vine acasă tot timpul cu o carte nouă. Imaginează-ți așa: ajungi la bibliotecă și ai în mână Elizabeth Macneal, una dintre noutățile musai de la Editura Art, dar nu mai ai spațiu pe raft. Așa că trebuie să-ți petreci următoarea jumătate de oră dând la o parte toate „M”-urile până la Sylvain Neuvel, ca să-i găsești loc. Sau ai putea să-ți cumperi un raft mai mare în loc.

Ce spune această metodă despre tine: Ești un cititor-devorator care vrea să găsească rapid orice titlu în colecția de cărți (probabil vastă).

În funcție de genul literar

Citești cărți din arii largi și probabil asta se vede și în felul în care îți ordonezi volumele. Printr-o metodă flexibilă. Una e să lași fiecare gen să treacă de la sine la următorul: de la istorie la ficțiune istorică; de la crime-ficțiune la crime reale; de la știință la sci-fi și tot așa. Și alta e să-ți ordonezi cărțile alfabetic.

Evident, metoda de ordonare a cărților nu trebuie să fie atât de prozaică – partea cea mai distractivă e să-ți găsești propria metodă. Cum ar suna „cărți cu final fericit”, „nonficțiune de cursă lungă” sau „cărți înfricoșătoare unde personajul negativ e un animal”? Cea mai mare enigmă aici: unde încadrezi Lumea fără noi – la „N” de la nonficțiune sau în funcție de tematica mediului înconjurător/salvarea planetei? Grea decizie.

Ce spune această metodă despre tine: ai o afinitate pentru cultură, ești interesant, știi multe despre multe.

În funcție de culoare

Cărțile înseamnă cunoaștere, dar și artă în același timp. Dacă folosești Instagram, cu siguranță ai văzut mulți cititori care își ordonează rafturile în funcție de culorile curcubeului. Este o metodă populară. Evident, ca să respecți culorile, e nevoie să faci câteva sacrificii. În primul rând, trebuie să te obișnuiești cu un raft întreg de albastru-cobalt dacă ai multe cărți de la Lonely Planets și Rough Guiddes (ceea ce poate să pună la îndoială estetica bibliotecii, în mintea unui perfectionist).

În al doilea rând, și probabil cel mai important, o să fie aproape imposibil să găsești rapid orice titlu, mai ales dacă nu ai o memorie de elefant. Din contră, o să stai în fața bibliotecii scanând cărțile timp de o jumătate de oră de fiecare dată când vrei să găsești un anumit titlu (mai ales dacă ești daltonist). Dar până la urmă, orele pierdute sunt un preț mic pentru o estetică frumoasă. Plus că biblioteca va arăta minunat pe Instagram dacă îi adaugi și un filtru.

Ce spune această metodă despre tine: ești un gânditor vizual cu un ochi creativ bine format. Și ai mult timp liber la dispoziție

Cronologic

Susan Sontag a numit acest principiu „de la Beowulf la Virginia Wolf”. Nu ai voie să faci nicio greșeală: asta nu presupune să-ți organizezi cărțile în funcție de data publicării. Nu, provocarea este să-ți transformi biblioteca într-un timeline pe baza perioadei în care se desfășoară acțiunea, decadă cu decată, eră după eră. Așa cum spune Sontag, îți poți împărți biblioteca deja ordonată cronologic pe ficțiune și nonficțiune. Spre exemplu, dacă așezi The Victorians, de AN Wilson lângă Oliver Twist, e o modalitate amuzantă să afli mai multe despre orfelinatele victoriene sau despre ce înseamnă de fapt fiertura de ovăz.

Ce spune această metodă despre tine: Cunoști istoria. Ai un background academic foarte bine pus la punct. La tine apelează prietenii pe furiș când sunt la un concurs de cultură generală într-un pub.

În funcție de valoarea cărților

Nu, nu e vorba despre cât de mult ai dat pe fiecare carte, ci despre cât de mult valorează pentru tine cartea respectivă. Este cea mai personală metodă de ordonare a titlurilor și, cu siguranță, cea mai dificilă. Dar este la îndemâna oricui dacă o parte din bibliotecă e chiar lângă fereastră și lumina soarelui riscă să deterioreze cărțile. Aici îți poți așeza volumele care înseamnă mai puțin pentru tine; cele mai importante  – primele ediții, exemplare cu autograf, cărți care ți-au schimbat viața – ar trebui să stea în siguranță la întuneric.

Ce spune această metodă despre tine: cărțile te-au transformat, așa că unele dintre ele sunt trofee ale trecutului. S-ar putea să fii și puțin sentimental.

După metoda stack ‘n’ pack

Pe scurt: îți așezi cărțile în multe grămezi. Vei avea nevoie de un raft rezistent, asta dacă nu vrei să te trezești în mijlocul nopții fiindcă s-a prăbușit raftul și a căzut tencuiala de pe pereți. Alternativ, poți să-ți creezi turnulețe pe podea, să le ordonezi într-un orășel al cărților și să te prefaci că ești Gulliver.

Avantajul acestei metode este că-ți vor încăpea o mulțime de cărți în casă. Dezavantajul: dacă vrei să iei un volum de la baza grămezii, s-ar putea să se termine dureros.

Ce spune această metodă despre tine: ai o abordare de „fie ce-o fi” în viață și nu prea crezi în ordine. De asemenea, e posibil să-ți cam placă pericolul.

Ilustrații de Mike Ellis

Articol tradus și adaptat de pe penguin.co.uk.

Captivantă pauza de citit? Dă sfară-n țară:

„Cum e posibil să fim atât de diferiți și să simțim atât de asemănător?”

Stelaluna, un pui de liliac, trăiește aventura vieții lui atunci când este separat de mama sa. Cartea prezintă o poveste clasică despre asemănări și diferențe, iar pe lângă firul narativ plin de emoție, cei mici vor învăța câteva curiozități despre familia liliecilor.

Janell Cannon s-a născut în Minnesota și încă din primii ani de școală a început să picteze în acrilice. După finalizarea studiilor a lucrat ca grafician până în 1993, când a publicat prima sa carte, „Stelaluna”. Mult apreciatul debut a făcut din Janell Cannon unul dintre cei mai cunoscuți scriitori pentru copii, iar îndrăgitele sale cărți au primit de-a lungul timpului numeroase premii.

Mare iubitoare de animale, Janell își ia în serios rolul de a transforma chiar și cele mai neobișnuite creaturi în personaje îndrăgite atât de copii, cât și de părinți. Până acum, Editura Vlad și Cartea cu Genius v-a făcut cunoștință doar cu micuțul liliac Stelaluna, dar Janell Cannon a scris cu aceeași tandrețe și despre pitoni, hiene sau salamandre. De altfel, atunci când e în pană de idei, autoarea trage o fugă la grădina zoologică și un alt animal mai puțin obișnuit își găsește, prin intermediul textelor ei, un culcuș în casele cititorilor. Odată ce inspirația își face loc, Janell scrie și desenează zi-lumină pentru a da viață candidelor ei personaje. Fascinată de anatomia, fiziologia și întregul mod în care funcționează animalele, tot procesul de cercetare până la construirea personajului i se pare foarte amuzant. Asta nu înseamnă însă că nu-și fac loc în textele ei și experiențe personale. De exemplu, atunci când Stelaluna este nevoită să mănânce gândaci, Janell își amintește de vremurile în care mama ei o obliga să mănânce salată de țelină, și așa mesele se transformau într-un calvar.

Cum spuneam mai sus, prima carte scrisă de Janell Cannon a fost “Stelaluna”, publicată la Editura Vlad și Cartea cu Genius în 2017, în traducerea Evei Leonte. Personajul principal este un pui de liliac care vrând, nevrând trăiește aventura vieții atunci când o bufniță îl desparte de mama lui. Salvarea micului liliac vine tot de la o pasăre care îi permite micuței Stelaluna să se adăpostească în cuib, alături de puii ei. Condiția – să trăiască întocmai ca puișorii de pasăre. Întregul aranjament ar fi fost cum nu se poate mai potrivit, dacă bietului liliac nu i s-ar fi părut totul cu susul în jos (la propriu). De la statul în cuib, în loc să atârne cu capul în jos, până la zburatul pe timp de zi și chiar mâncatul de gândaci, Stelaluna s-ar fi bucurat să se delecteze cu un mango savuros, ca orice alt liliac de fructe. Când încalcă regulile, și pornirile de liliac sunt mai puternice decât noul mod de viață, mama-pasăre o apostrofeazaă scurt pe Stelaluna: „Îmi înveți puii la lucruri rele! Nu mai ai ce căuta în cuib până nu promiți să respecți toate regulile casei. Stelaluna promise.” Soarta este însă binevoitoare cu Stelaluna, iar cartea nu poate fi decât cu happy end, așa cum îi stă bine oricărei cărți. Tot printr-o întâmplare Stelaluna își regăsește locul printre lilieci. „Nu voi mai mânca gândaci câte zile voi avea, se bucură Stelaluna, în timp ce se ghiftuia.” Chiar dacă în sfârșit ajunge printre ai ei, nu uită de prietenii care i-au fost alături. „În ziua următoare, Stelaluna merse să le viziteze pe păsări.” Iar povestea puiului de liliac ne învață încă o dată că diferențele de orice fel nu-și au locul atunci când prietenia este una adevărată.

Ilustrațiile semnate tot de Janell Cannon, realizate în creion și acrilice, desavârșesc povestea care îmbină atât de firesc știința cu imaginația, în timp ce pe fundal, în schițe delicate, este spusă mai departe povestea mamei puiului de liliac care continuă să o caute pe Stelaluna.

“Stelaluna” a însemnat pentru autoare un debut neașteptat de bine primit, cartea fiind aclamată de-a lungul generațiilor și publicată totodată în sute de mii de exemplare. Pentru copii, Stelaluna e o ocazie, dincolo de bucuria poveștii, de a afla mai multe despre lilieci, într-o manieră mai puțin convențională.

Un text de Mădălina Vasile

Captivantă pauza de citit? Dă sfară-n țară:

Lista de dorințe: 1. Noi începuturi

Sursa foto: freepik.com

Ați pregătit lista de dorințe pentru anul 2020? Se spune că în fiecare început de an trebuie să pregătim o listă cu obiectivele pentru noul an. Zis și făcut. Mare parte din lista noastră de dorințe este plină de titlui pe care abia așteptăm să le citim, iar luna ianuarie este despre noi începuturi. Iată mai jos patru recomandări de la Arthur și Vlad și Cartea cu Genius potrivite pentru începutul de an.

Cine a spus că seria Harry Potter s-a terminat cu siguranță nu știa de surpriza pregătită de Editura Arthur. Citite și recitite de milioane de fani, volumele Harry Potter revin cu un aer nou și… ilustrat. Cu siguranță fanii vor regăsi magia în primul volum ilustrat al seriei, Harry Potter și piatra filosofală (Editura Arthur, noiembrie 2019, traducere din limba engleză de Florin Bican). „Am fost profund emoționată să văd ilustrațiile lui Jim Kay. Îmi place enorm interpretarea pe care o dă el lumii lui Harry Potter. Mă simt onorată și recunoscătoare că și-a pus talentul la lucru pentru asta.” J.K. Rowling.

Peter Brown este autorul și ilustratorul multor cărți îndrăgite pentru copii, iar cărțile lui sunt bestselleruri New York Times. Până în acest punct al carierei a fost răsplătit cu Caldecott Honor, un premiu New York Times pentru Cea mai bună carte ilustrată pentru copii și un Children’s Choice Book Award pentru Ilustratorul Anului.Insula roboților” (Editura Arthur, 2017, traducere din limba engleză de Mădălina Ivoniciu) este romanul lui de debut pentru copii. Când roboțica Roz deschide ochii pentru întâia oară, se trezește singură pe o insulă sălbatică, în mijlocul oceanului. Toți semenii ei roboți, care se aflau cu ea pe aceeași navă, s-au făcut țăndări, sfărâmați de valuri. Roz este singura supraviețuitoare, dar habar nu are cum a ajuns acolo sau ce-ar putea să facă în acel loc uitat de lume.

Stelaluna este prima carte scrisă de Janell Cannon și a fost publicată la Editura Vlad și Cartea cu Genius în 2017, în traducerea Evei Leonte. Personajul principal este un pui de liliac care vrând, nevrând trăiește aventura vieții atunci când o bufniță îl desparte de mama lui. Salvarea micului liliac vine tot de la o pasăre care îi permite micuței Stelaluna să se adăpostească în cuib, alături de puii ei. Condiția – să trăiască întocmai ca puișorii de pasăre. Mult apreciatul debut a făcut din Janell Cannon unul dintre cei mai cunoscuți scriitori pentru copii, iar îndrăgitele sale cărți au primit de-a lungul timpului numeroase premii.

Jon Klassen s-a născut în 1981 în Winnipeg, Canada şi a studiat animaţie la Sheridan College din Ontario. Prima lui carte pentru copii, Vreau pălăria înapoi!(Vlad și Cartea cu Genius, 2018, traducere din limba engleză de Vlad Zografi) a ajuns în top 10 al celor mai bune cărţi ilustrate din 2011 realizat de New York Times Book Review. „Când am început să mă ocup în totalitate de cărți, a devenit destul de limpede pentru mine că trebuie să îmi scriu singur textele dacă voiam ca munca mea să devină ceva serios, dar aveam o problemă cu faptul că nu-mi plăcea să desenez personaje. Îmi plac poveștile care îi permit cititorului să rătăcească puțin pentru ca apoi să regăseasca de unul singur calea.” Jon Klassen.

Captivantă pauza de citit? Dă sfară-n țară:

10 începuturi pentru 2020

Probabil că cele mai mărețe gânduri au loc la începutul anului. Aflați sub influența ideii de nou și neprevăzut, ne setăm tot felul obiective pe care le ducem sau nu la bun sfârșit. Începutul anului e și un prilej de reflecție – un prilej să ne dăm restart și să ne îngăduim noi începuturi.

Aceasta este și tema lunii ianuarie la Pauza de Citit. Indiferent că vorbim despre începuturi de serii sau doar începuturi metaforice, iată 10 recomandări care sigur te vor pune pe gânduri:

1.Secera (traducere din limba engleză de Dan Sociu, Editura Youngart), Neal Shusterman

Un început în forță al unei serii sci-fi excelente, Secera este o carte cu adevărat uimitoare și o lectură de nelăsat din mână. Această lume a viitorului pare una ideală: foametea și sărăcia au fost eradicate, la fel și bolile și războaiele, grație tehnologiei. Nemurirea oamenilor însă are un preț: în prezent, Secerile reprezintă o clasă specială, singurii oameni care pot lua viața altora. Și e nevoie să facă asta, pentru a ține populația sub control. Citra și Rowan sunt doi adolescenți aleși drept ucenici ai unei Secere. E un rol pe care nu și-l dorește niciunul dintre ei. A lua viața unui om presupune compasiune, dar și un talent anume, pentru a îndeplini sarcina cât mai nedureros. Cum se vor descurca cei doi?

2. Elias şi spioana Cărturarilor I. Focul din cenușă (traducere din limba engleză de Iulia Arsintescu, Editura Youngart), Sabaa Tahir

Elias este cel mai bun soldat al Academiei militare a Imperiului – şi, în secret, cel care îşi doreşte cel mai puţin să se afle acolo. Aflat pe punctul de a dezerta, se vede obligat să participe la o competiţie nemiloasă al cărei câştigător va fi desemnat împărat. Laia face parte din clanul Cărturarilor, înrobit de mulţi ani de către Războinici. Când fratele ei este arestat sub acuzaţia de trădare, Laia ia legătura cu mişcarea de rezistenţă împotriva asupritorilor, în speranţa că îi vor elibera fratele. În schimbul ajutorului, rebelii îi cer să se strecoare în Academie şi să spioneze pentru ei. Când Elias şi Laia se întâlnesc, îşi vor da seama că legătura dintre ei este mult mai puternică decât ar fi crezut vreodată şi că soarta Imperiului se află în mâinile lor. Destinele li se încrucişează într-o poveste care se citeşte cu sufletul la gură, despre curaj, iubire, loialitate şi libertate, într-o lume în care totul le este potrivnic.

3. Saga #1 (traducere din limba engleză de Beatrice Feleagă, Editura Grafic), Brian K. Vaughan, Fiona Staples

Războiul intergalactic pare să nu se mai sfârșească. Într-un univers din ce în ce mai primejdios și mai haotic, Alana și Marko, doi soldați din tabere opuse, se îndrăgostesc și riscă totul ca să aducă pe lume o nouă viață. Saga este povestea dramatică a unei tinere familii care se zbate să-i ofere fiicei lor un viitor, departe de conflictul și ura care au pus stăpânire pe lumile din jur. Fantezia și science-fictionul se împletesc cu măiestrie în această poveste impresionantă pentru publicul adult.

4. Sandman #1. Preludii și nocturne (traducere din limba engleză de Alex Văsieș, Editura Grafic), Neil Gaiman

Preludii și nocturne este primul volum dintr-o saga unică în literatura benzilor desenate, care-i introduce pe cititori în lumea fantastică și întunecată a viselor și coșmarurilor, pe tărâmul lui Morfeu. Membrii unei organizații oculte încearcă să captureze Moartea pentru a obține viața veșnică, dar îl prind pe fratele ei, Visul/Morfeu. Șaptezeci de ani mai târziu, Visul reușește să evadeze și pornește în căutarea a trei obiecte magice care i-au fost furate la întemnițare. Și astfel începe una dintre cele mai extraordinare serii din istoria romanului grafic.

5. Testul psihopatului. O călătorie prin industria nebuniei (traducere din limba engleză şi note de Luiza Vasiliu, Editura Art) Jon Ronson

Se spune că un individ dintr-o sută este psihopat. Ceea ce înseamnă că în fiecare zi interacționăm direct sau măcar trecem pe stradă pe lângă o astfel de persoană. Teoretic, psihopații sunt ușor de recunoscut: nu empatizează, sunt manipulatori, mincinoși, șarmanți, înșelători. Totuși, cum stabilim limita dintre normal și patologic? Unde se sfârșește normalitatea acceptată de societate și unde începe cu adevărat nebunia? Urmărind investigația jurnalistică a lui Jon Ronson prin industria nebuniei, descoperim că granița este destul de înșelătoare și că este extrem de ușor să interpretăm firescul ca anormal și viceversa. Un singur lucru e clar: dacă v-ați pus vreodată întrebarea dacă nu cumva sunteți psihopat, cu siguranță nu sunteți. Restul e interpretabil.

6. Fabrica de păpuși (traducere din limba engleză de Radu Șorop, Editura Art) Elizabeth Macneal

Sufocată de constrângerile societății victoriene și de o familie conservatoare, Iris îndrăznește să își ia viața în propriile mâini atunci când un membru al Frăției Prerafaelite îi oferă șansa să își perfecționeze talentul de pictoriță. În schimbul orelor de pictură oferite de acesta, Iris va trebui să-i pozeze ca model, ceea ce îi va schimba radical existența și o va duce pe un drum greu de imaginat. Pornind de la o intrigă simplă, Elizabeth Macneal deconstruiește modelul iubirii cavalerești, care, deși idealizat în literatură și pictură, se dovedește impracticabil și adesea dezastruos în viața reală.

7. Giganții adormiți (traducere din limba engleză şi note de Alexandra Fusoi,  Editura Paladin) Sylvain Neuvel – cartea întâi din Dosarele Themis

Existența singulară a oamenilor în univers este pusă la îndoială după descoperirea întâmplătoare a unui artefact misterios care precedă civilizația umană, probabil cea mai mare enigmă care a confruntat vreodată omenirea. Originile, constructorii și scopul său ridică multe semne de întrebare: se știe doar că descifrarea secretului poate conduce Pământul fie spre evoluție, fie spre extincție. Din fericire, există oameni care nu încetează niciodată să caute răspunsuri.

8. Șoimul maltez (traducere din limba engleză de Vali Florescu, Editura Paladin) Dashiell Hammett

Noul caz al detectivului particular Sam Spade este o sursă inepuizabilă de probleme. Moartea partenerului său nu e decât primul mister al unei poveşti tot mai suspecte, iar lucrurile devin și mai periculoase când jocurile sunt făcute de gangsteri, criminali şi femei fatale. Miza lor? O statuetă nepreţuită, veche de mii de ani, care a scris istorie. O comoară pentru care merită să ucizi şi pentru care până şi oamenii legii ar face compromisuri. Modern Library a inclus Șoimul maltez pe lista celor mai bune 100 de romane scrise în limba engleză în secolul XX. Cartea a fost ecranizată de patru ori, iar versiunea din 1941 (cu Humphrey Bogart) este considerată un clasic al filmului noir.

9. Supraviețuitorii. Întâmplări extraordinare din sălbăticie și de dincolo de ea (traducere din engleză de Iulia Pomagă,  Editura Art – colecția Sapiens), David Long

Dintre toate poveștile de supraviețuire în condiții extreme, puține se pot compara cu cele din această carte. Pornind de la expediții clasice, între care veți găsi călătoria antarctică a lui Ernest Shackleton din 1914, și ajungând la aventuri recente, cum este cea care a inspirat filmul 127 de ore, istoriile din acest volum au un lucru în comun: vorbesc despre incredibila tărie de caracter a unor oameni care au reușit să învingă destinul prin propriile forțe. Au supraviețuit și ne-au putut astfel relata cumplitele încercări prin care au trecut. Scrisă cu măiestrie de David Long și tulburător ilustrată de Kerry Hyndman, această carte își va fascina cititorii.

10. Lumea fără noi (traducere din engleză şi note de Mihaela Sofonea, Editura Art – colecția Sapiens), Alan Weisman

Construcțiile din marile orașe încep să se ruineze. Jungla de ciment, oțel și sticlă este cucerită de plante și animale, cărora nimic nu li se mai opune: Homo sapiens a dispărut, iar natura își revendică stăpânirea asupra Terrei. Făcând cercetări în diferite colțuri ale lumii, intervievând oameni de știință, căutând repere în istorie, Alan Weisman construiește scenariul Pământului fără oameni. Cartea nu ne spune cum vom dispărea, ci ne povestește ce se va întâmpla în absența noastră cu urmele civilizației. Antrenantă și tulburătoare, ea este o mostră de narațiune științifică de cea mai înaltă calitate, un bestseller tradus în peste 30 de limbi.

Captivantă pauza de citit? Dă sfară-n țară:

Cum să citești mai mult în 2020

Cititul e momentul meu de tihnă. Cam singura pauză autentică pe care o am cu mine însămi, oricât de clișeic ar suna asta. La începutul anului 2019 mi-am propus să citesc 40 de cărți. Folosesc goodreads.com ca să țin evidența cărților citite sau a celor pe care vreau să le citesc. Sunt la două cărți distanță să-mi ating targetul. Wish me luck!

Pe cât de frumoase sunt unele începuturi pe atât de grele mi se par. La fel e și cu începutul anului. Avem o tendință, aș zice ușor exagerată, să ne facem așa-zisa listă cu rezoluții (acest sens eronat al cuvântului), care se traduce în „dorințe la început de an sau obiective”. Singurul target pe care mi-l setez la începutul anului este legat de cărți. Și asta doar pentru că am nevoie să-mi organizez timpul ca să citesc cât mai mult. Nu de alta, dar mă cuprinde o ușoară panică gândindu-mă cât de scurtă e viața și cât de multe cărți faine sunt pe lumea asta, haha.

Dacă și tu vrei să citești mai mult în 2020, iată câteva aspecte care au funcționat pentru mine în 2019:

1.Cititul în retrospectivă

Gândește-te retrospectiv la câte cărți ai citit în anul anterior și cu ce frecvență. De exemplu, eu în 2018 mi-am propus să ajung la 30 de cărți (am reușit să citesc 32). Citeam, în general, două cărți pe lună sau uneori doar una, în funcție de cât îmi permitea timpul. La sfârșitul anului mi-am propus să adaug o carte în plus la această rutină. A funcționat, în principiu. Sincer, cred că am fost motivată, mai degrabă, de numărul 40 în loc de 30. Deci oricare a fost targetul tău în 2019, mărește-l puțin. S-ar putea să ai o surpriză plăcută la sfârșitul anului.

2. Recomandări

Cred că e important să citești de drag, nu ghidat neapărat după trenduri. Eu citesc ficțiune, în general, iar recomandările mi le iau de obicei de pe goodreads.com sau de la prieteni foarte apropiați, care citesc tot ficțiune. Cum spuneam, am o stare ușor anxioasă la gândul că sunt atâtea cărți pe lume care merită atenția mea când timpul e atât de limitat. De aceea, cred că e important să avem pe listă intrigi care ni se potrivesc, altfel citim fără niciun impact. Când ne potrivim cu povestea, căutăm lecturi similare, vrem mai mult și mai mult, ceea ce înseamnă  timp extra dedicat cititului și un target atins la sfârșit de an.

3. Lipsa timpului e o iluzie

Ok, m-am tot plâns că timpul e limitat, dar adevărul e că avem timp pentru orice dacă ne dorim cu adevărat lucrul respectiv. Restul sunt doar pretexte. E mai greu la început, dar dacă îți formezi un obicei din a citi zilnic, devine rutină. Eu, spre exemplu, citesc la metrou și circa 15 minute înainte de somn (când nu sunt prea obosită). Saaau poți să-ți creezi pretexte pentru a citi mai mult: de exemplu, un club de lectură cu prietenii apropiați.

Un text de Beatrice,

PR-ul de serviciu al Grupului Editorial Art

Captivantă pauza de citit? Dă sfară-n țară:

„Ziua în care a nins” – carte câștigătoare a Medaliei Caldecott

Mirosul lemnului proaspăt ars în șemineu, o pătură călduroasă, papucii pufoși și o carte preferată alături de cei mici. Așa arată un tablou de iarnă perfect. Însă atunci când prima zăpadă stârnește atât de multe curiozități, copiii ar sta oriunde numai în casă nu.

Ce poate fi mai plăcut decât să pătrunzi într-o lume peste care s-a așternut zăpada? Un băiețel se trezește într-o dimineață cu ceva nemaiîntâlnit, alb, pufos și rece așternut peste întregul oraș.

Ziua în care a nins”, câștigătoare a Medaliei Caldecott, de Ezra Jack Keats este o carte minunată despre prima ninsoare și bucuria copiilor la frumusețea primei ninsori. Este o poveste liniștitoare despre bucuria unui băiețel pentru prima zăpadă din viața lui. Cu ilustrații colorate și un fir narativ ușor, carte se potrivește perfect cu zilele de iarnă ale micilor cititori.

A căzut prima ninsoare, iar icuțul Peter arde de nerăbdare să-și îmbrace hăinuța de iarnă și să alerge afară. Câte îl așteaptă! Poate face un om de zăpadă, se poate cățăra pe troiene pentru a se afunda apoi în omăt, ba chiar poate imprima în zăpadă silueta unui înger.

Când se lasă întunericul, în vreme ce Peter cutreieră tărâmul viselor, afară ninge neîncetat, pentru ca a doua zi băieţelul să se bucure din nou de zăpadă. Nici o carte n-a surprins mai bine magia și emoția primei ninsori decât „Ziua în care a nins”.

Captivantă pauza de citit? Dă sfară-n țară:

Fragment „Charles și Emma. Crezul familiei Darwin”, Deborah Heiligman

Charles și Emma. Crezul familiei Darwin de Deborah Heiligman (traducere din limba engleză de Andrei Bontaș) este o carte minunată despre viața privată și marea iubire a lui Charles Darwin, cel care a revoluționat biologia și totodată viziunea asupra omului. Cartea se află pe lista cărților de pus sub brad în luna decembrie. Citește un fragment:

În vara lui 1838, în locuința sa de pe strada Great Marlborough din Londra, unde stătea cu chirie, Charles Darwin trasa o linie la jumătatea unei coli de hârtie. Trecuseră aproape doi ani de când se întorsese în Anglia după incredibila sa călătorie în jurul lumii și în curând avea să împlinească 30 de ani. Venise momentul să ia o decizie. Sus, în partea stângă a hârtiei, scrisese „mă căsătoresc“, în partea dreaptă, „nu mă căsătoresc“, iar în mijloc, „aceasta este întrebarea“.

[…]

Lui Charles Darwin îi plăcea să fie înconjurat de oameni. Avea prieteni apropiați și ținea la surorile și la fratele lui. Să aibă și o soție ar fi fost de bun augur. A continuat apoi lista motivelor în favoarea căsătoriei cu următoarea notă: „cineva care să‑mi țină companie (și să‑mi fie prietenă la bătrânețe) și care să se intereseze de soarta mea“.

Spera că soția lui va trăi o viață lungă, spre deosebire de mama sa, care murise în chinuri, probabil din cauza unei infecții, atunci când Charles avea doar opt ani. Tatăl lui, deși medic de succes, cu multă experiență, nu reușise s‑o salveze. Moartea ei îl îndurerase profund pe domnul Darwin. Charles abia dacă și‑o mai amintea pe mama lui. Cu siguranță își dorea să găsească pe cineva care să se intereseze de soarta lui, dar pe care să o poată și iubi. A mai scris pe foaie: „obiect al afecțiunii și al răsfățului“.

Apoi a adăugat: „Oricum, o soție este mai bună decât un câine.“ Uneori lui Charles îi venea să spună că oamenii sunt mult mai dificili decât câinii. Iubea aceste patrupede încă din copilărie, iar ele îi întorceau afecțiunea. Când s‑a întors din expediție, la început i s‑a părut dificil să‑și reia relația cu surorile și cu tatăl său. Se schimbase, iar ei nu păreau capabili să‑l înțeleagă. Însă atunci când a ieșit în curte și a fluierat, câinele său (care nu prea era prietenos cu nimeni în afară de Charles) i‑a ieșit imediat în întâmpinare, gata de plimbare, ca și cum trecuse abia o zi de când se văzuseră ultima dată, și nu cinci ani. De ce nu erau oamenii mai asemănători câinilor? Erau însă multe lucruri pe care câinii nu le puteau face, iar o nevastă era oricum mai bună decât un câine.

Alte motive pentru a se căsători: „sentimentul că ai un cămin și pe cineva care să aibă grijă de casă – șarmul muzicii și plăcerea taifasului în doi – toate astea fac bine la sănătate – însă…“. Și din nou: „o groaznică irosire a timpului“. Prea multă muzică, prea multe discuții fără scop. Prea puțin timp rămas pentru cercetări. Gândul i‑a fugit iar la fratele său, Erasmus. Deși era celibatar, acesta își petrecea timpul cu diverse femei – în general, soții ale altor bărbați – pe care le plimba cu trăsura și le scotea la cină în oraș. Apoi le aducea înapoi acasă la soții lor. Harriet Martineau nu era căsătorită și umblau tot felul de zvonuri despre ea și Erasmus. Însă acesta părea hotărât să rămână celibatar. Tatăl și surorile lui încercau să‑i aranjeze o întâlnire cu verișoara Emma Wedgwood, mai degrabă pentru a opri bârfele, deocamdată fără sorți de izbândă. Erasmus își trăia propria viață așa cum considera de cuviință, la fel cum ar fi putut face și Charles dacă avea să rămână celibatar. Cu toate acestea, scria el, „Doamne, este groaznic când te gândești că ți‑ai putea trăi întreaga viață ca o ființă asexuată, doar muncind, muncind și nimic mai mult. Nu, așa ceva nu se poate. Imaginează‑ți că ar trebui să trăiești mereu însingurat, într‑o casă înnegrită de fum din Londra.“

Singur, în casa lui mizeră din Londra, Charles se gândea la dragoste și aventuri romantice și la tot ce aduceau acestea. Citea poezii de William Wordsworth și Samuel Taylor Coleridge – „Adevărata flacără a Iubirii se arată când Dorința s‑a topit“. Umplea caietele cu note privind aspecte științifice ce țin de dragoste și cu cercetări despre reproducere și ereditate. Majoritatea curiozităților sale aveau legătură cu animalele, însă într‑unul dintre caietele‑jurnal, este vorba despre cel marcat cu litera B, Charles notase cu cerneală maro pe paginile cu linii de un verde pal: „La om se spune că există un instinct care face caracterele opuse să se atragă.“ Poate el și soția lui vor fi
caractere opuse, însă apropiați unul de celălalt.

„Imaginează‑ți o soție blândă care te așteaptă pe canapea, cu focul aprins în șemineu, cărți și, poate, muzică.“ Și apoi, mai târziu, în pat… Lista de motive pentru a se căsători se încheia cu: „Compară această versiune a realității cu cea a existenței șterse în Great Marlborough“ – referindu‑se la strada pe care se afla locuința sa, unde mergea la culcare singur. Cele două liste păreau să fie oarecum egale. Însă lui Charles i se părea că descoperise mai multe motive pentru a se căsători decât pentru a rămâne burlac. Pe jumătatea stângă a foii, a înghesuit în partea de jos răspunsul la întrebare: „Mă căsătoresc. Mă căsătoresc. Mă căsătoresc. QED“. 

QED, quod erat demonstrandum, este o expresie latinească ce înseamnă „ceea ce era de dovedit“. Își dovedise că trebuia să se căsătorească. Era o demonstrație teoretică, pe hârtie. Mai avea însă o teamă pe care nu găsise tăria să o noteze. Era o problemă mult prea mare. Trebuia să o discute cu tatăl său.

Captivantă pauza de citit? Dă sfară-n țară:

Pornește într-o aventură crăciunomagică alături de Tom Fletcher

Pregătește-te să-ți schimbi părerea despre Polul Nord și despre fabrica de jucării a lui Moș Crăciun! Aceasta e cartea din care afli ce se întâmplă de fapt în seara de Ajun și cum ajung cadourile sub brad.

Voi credeţi în Moş Crăciun? Dar în renii zburători, în spiriduşii de la Polul Nord, în miracolele de Crăciun? Dacă da, atunci neapărat trebui să citiţi cartea Crăciunozaurul de Tom Fletcher. E important să continuaţi să credeţi în Moş Crăciun, pentru ca acesta să continue să existe:

„Peste tot în lume există milioane de copii, la fel ca voi, care ştiu cu toţii de existenţa renilor zburători ai Moşului. Ei nu se gândesc că renii Moşului pot zbura. Cred, fără nicio umbră de îndoială, iar credinţa este cea mai puternică vrajă care există. Să crezi este singura vrajă care poate face ceva absolut imposibil să fie posibil şi ceva indiscutabil irealizabil să fie realizabil! Iar, dintre toate felurile de credinţă, credinţa unui copil este de departe cea mai de neoprit.

Dacă toţi copiii din lume ar înceta dintr-odată să creadă în Moş Crăciun, în reni zburători şi în restul minunăţiilor de la Polul Nord, atunci toate aceste lucruri nemaipomenite ar dispărea într-o clipă aşa cum dispare un balon de săpun! De aceea este atât de important să crezi. Asta ţine vraja în viaţă!”

După cum o să vă daţi seama de pe copertă, Crăciunozaurul este chiar un… dinozaur. Dar este unul mai special. Crăciunozaurul era doar un ou pe vremea când toţi dinozaurii au fost nimiciţi de un asteroid şi a rezistat, îngheţat, pe fundul unei mări, până când l-au descoperit spiriduşii de la Polul Nord şi l-au dus lui Moş Crăciun, iar acesta l-a botezat Crăciunozaur. Crăciunozaurul a crescut la Polul Nord, urmărindu-i pe renii zburători şi dorindu-şi să tragă şi el două lucruri: să aibă un prieten la fel ca el şi să ajungă să tragă sania Moşului, alături de renii zburători.

Însă povestea nu este despre Crăciunozaur, ci despre felul în care acesta a schimbat viaţa unor oameni obişnuiţi: lui William şi Bob Trundle, tată şi fiu.

William este un băieţel care a rămas paralizat în urma unui accident care i-a răpit şi mama. William este un puşti simpatic, simpatizat de colegi, dar asta numai până când, la şcoală vine Brenda, o fetiţă absolut adorabilă, dar doar la înfăţişare. Brenda începe să-l chinuie pe William şi, odată cu ea, încep şi ceilalţi copii. Astfel, viaţa lui William devine un coşmar.

Bob Trundle este un văduv pasionat de Crăciun, singuratic şi cam ciudat. Nu are prieteni şi se ocupă singur de fiul său, căruia îi povesteşte lucruri minunate despre Moş Crăciun şi despre felul în care cresc cadourile în pământ, din păstăi magice, la Polul Nord.

William este pasionat de dinozauri, aşa că îi cere lui Moş Crăciun un dinozaur adevărat, pe care îl şi primeşte. Numai că există cineva care îşi doreşte capul acestui dinozaur pe peretele său cu trofee: un Vânător abil care a vânat cele mai frumoase şi mai rare animale din lume. Dar oare poate un băieţel în scaun cu rotile să salveze un ditamai dinozaurul de cel mai malefic vânător din lume?

O să vă spun un secret: sigur că poate, dar numai dacă primeşte cel mai neaşteptat ajutor.

Crăciunozaurul este o poveste minunată despre prietenie, încredere, loialitate şi speranţă. Dar, mai ales, este o carte despre puterea magică a copilăriei:

„Copiii sunt cele mai magice făpturi din lume (…) a zis, zâmbind, Moşul.

– Copii? a zis William. Copiii nu sunt magici. Eu sunt copil şi nu sunt magic deloc! (…)

– O, ba eşti! Chiar eşti cu adevărat. Numai că nu ştii. Poţi crea în imaginaţia ta lumi imposibile care nu există în realitate. Asta-i magie. Poţi vedea în oameni, în lume şi în viaţă numai ce-i mai bun. Asta-i magie. Înţelegi importanţa naivităţii, importanţa veseliei, a râsului şi a jocului, lucruri pe care cei mari le-au uitat. Asta-i magie. Şi, mai presus de toate, crezi în imposibil fără să-ţi pui întrebări. Fără să ai nevoie de dovezi. Fără să stai pe gânduri. Asta-i magie.”

                                                                                                                                       Un text de Laura Frunză

Captivantă pauza de citit? Dă sfară-n țară: