Q & A cu Han Kang: „Scrisul este pentru cei care au întrebări, nu pentru cei care au răspunsuri”

Cartea albă de Han Kang (traducere din limba coreeană și note de Iolanda Prodan) este una dintre noutățile editurii ART disponibile la târgul internațional de carte Gaudeamus, în perioada 20 – 24 noiembrie 2019. În plus, cartea face parte din titlurile lunii noiembrie la Pauza de Citit. De aceeași autoare la Editura ART au mai apărut romanele Vegetariana (traducere din limba coreeană și note de Iolanda Prodan) și Disecție (traducere din limba coreeană și note de Iolanda Prodan). Citește mai jos un interviu cu Han Kang, adaptat de Ema Cojocaru pentru blogul ART.

Pentru mine, Han Kang este una dintre scriitoarele care merită urmărite. M-a intrigat de la prima lectură, prin universul straniu și incomod din Vegetariana, iar atracția pentru proza ei a devenit și mai puternică după Disecție, un roman care m-a impresionat prin amestecul de duritate și lirism, dar și prin temele abordate.
 
Asemenea Marianei Enriquez, scriitura autoarei sud-coreene are o anumită ascuțime mai greu de suportat, iar violența este una dintre temele la care revine în cărțile sale. Han Kang este preocupată îndeosebi de complexitatea și de contradicțiile firii umane, care poate trece de la abnegație și sacrificiu de sine la o cruzime greu de imaginat. Poate tocmai asta mă și atrage la proza lui Han Kang – curajul cu care forează mai adânc în inima durerii, pentru a ne prezenta o imagine necosmetizată a realității, și felul cum îndulcește această duritate printr-un limbaj poetic. Am selectat câteva întrebări și răspunsuri relevante din interviurile pe care le-am citit, într-un mix de Q & A care sper să vă apropie un pic mai mult de această autoare atipică.
 
KRYS LEE: Ne poți spune cum ai devenit scriitoare? A fost ceva la care ai aspirat de timpuriu?
 
HAN KANG: Am fost mereu înconjurată de influențe literare – și tatăl meu este scriitor. Am trăit în locuințe modeste, ne mutam destul de des și nu aveam prea multă mobilă, dar tatălui meu îi plăcea să adune cărți, astfel că am trăit întotdeauna în mijlocul lor – podeaua, fiecare ungher al casei, totul era acoperit de cărți, cu excepția ferestrelor și a ușilor. Biblioteca creștea încontinuu, îmi amintesc că aveam cărți din abundență, astfel că am fost surprinsă când, vizitând un prieten, am observat că din casa lui lipseau cărțile.
 
Am citit tot ce am vrut și am asimilat limbajul, iar părinții m-au lăsat în pace, așa că am avut acces neîngrădit la romane mai dificile. Am descoperit că îmi plăcea să citesc. De asemenea, scrisul a venit în mod natural. În adolescență, am simțit genul de angoase existențiale proprii vârstei, pornind de întrebări precum Cine sunt eu? Care este scopul meu? De ce oamenii trebuie să moară și unde se duc după aceea? Toate aceste gânduri erau apăsătoare, astfel că m-am îndreptat din nou spre cărți, unde credeam că voi găsi răspunsurile la multe dintre întrebările din tinerețea mea. Nu conțineau niciun răspuns. În mod ironic, asta m-a încurajat. Mi-a arătat că și eu pot să fiu scriitoare, că scrisul este pentru cei care au întrebări, nu pentru cei care au răspunsuri.
 
HANNAH BECKERMAN: Ai suferit de migrene epuizante încă din adolescență. În ce fel te-a afectat acest lucru?
 
HAN KANG: Migrenele îmi amintesc mereu că sunt om. Atunci când sufăr de o migrenă, sunt nevoită să-mi întrerup munca, lecturile, rutina, ceea ce mă face întotdeauna smerită, amintindu-mi că sunt muritoare și vulnerabilă. Dacă aș fi fost sută la sută sănătoasă și plină de energie, poate că nu aș fi devenit scriitoare.
 
KRYS LEE: Un critic cunoscut, care îți este totodată și fan, a spus la un moment dat că cititorul trebuie să se pregătească și să fie într-o dispoziție diferită înainte de a-ți citi romanele. Cum interpretezi asta?
 
HAN KANG: Cred că are legătură cu faptul că romanele mele explorează suferința umană într-un mod direct. În loc să o evit, încerc să pătrund mai adânc. Am înclinația asta pentru că încerc întotdeauna să descopăr adevărul despre o persoană. Când am scris despre masacrul de la Gwangju, o tragedie care a implicat atât de multă durere, cred că ce a vrut el să spună e că, având un asemenea subiect pe mâinile mele, cititorii trebuie să fie pregătiți să simtă această suferință.  
 
SARAH SHIN: Istoria Coreei în secolul 20 este plină de traume – de ce ai ales să scrii tocmai despre revolta de la Gwangju?
 
HAN KANG: Secolul 20 a lăsat răni adânci nu doar asupra coreenilor, ci asupra întregii omeniri. Fiindcă m-am născut în 1970, n-am cunoscut nici ocupația japoneză, care a durat din 1910 până în 1945, nici Războiul Coreean, care a început în 1950 și s-a încheiat cu un armistițiu în 1953. Am început să public poezie și ficțiune la vârsta de 23 de ani, în 1993; a fost primul an de la lovitura militară din 1961 când a venit la putere un președinte civil, nu unul din rândurile armatei. Datorită acestui lucru, eu și alți scriitori din generația mea am simțit că am obținut libertatea de a investiga interiorul ființei umane, fără presiunea de a face declarații politice în scrierile noastre.
 
Așa că scrisul meu s-a concentrat asupra interiorului. Oamenii nu vor ezita să-și riște propria viață pentru a salva un copil căzut între șinele de tren, dar în același timp pot deveni instrumentele unei cruzimi înspăimântătoare, așa cum s-a întâmplat la Auschwitz. Spectrul vast al umanității, care se întinde de la sublim la brutalitate, a reprezentat pentru mine o problemă dificilă încă din copilărie. S-ar putea spune că scrierile mele sunt variații ale acestei teme, violența umană. În căutarea cauzei prime care a făcut ca acceptarea a ceea ce este omenesc să fie un lucru atât de dureros pentru mine, am bâjbâit în interiorul meu, unde am dat peste Gwangju, pe care l-am trăit în mod indirect în 1980.
 
SARAH SHIN: Cum a evoluat situația politică de când ai început să scrii cartea? Cum a fost primit Disecție și crezi că lucrurile s-ar petrece altfel dacă romanul ar fi publicat astăzi?
 
HAN KANG: Până în momentul publicării, am avut îndoieli cu privire la receptarea romanului. Dar, contrar tuturor așteptărilor, aproape toate publicațiile media (cu excepția celor cu orientare de dreapta) au oferit cărții o acoperire generoasă. Și reacția cititorilor a fost „Vrem să ne amintim de Gwangju în acest moment, nu vrem să fie șters din memorie”. Acel moment era luna mai 2014; dacă romanul ar fi publicat acum, cred că răspunsul ar fi unul foarte asemănător. Situația s-a înrăutățit de atunci și, în mod paradoxal și regretabil, s-ar părea că oamenii vor ajunge să folosească din ce în ce mai des numele Gwangju ca un substantiv comun, un termen în care violența și demnitatea umană coexistă în mod inextricabil.      

SARAH SHIN: Spuneai că toate scrierile tale se preocupă de ceea ce înseamnă să fii om. Disecție acoperă o arie uriașă, pendulând de la cruzime la tandrețe. Disecție, care pregătește dezvoltarea postbelică a unei națiuni tinere care răzbate cu greu spre democrație, pare la prima vedere foarte diferit de Vegetariana, un roman cu o arie intens personală, o arie singulară.
 
HAN KANG: Deși cele două romane par să fie foarte diferite, ele pot fi privite ca o pereche, cu rădăcinile încâlcite. În timp ce lucram la Vegetariana, nutream întrebări despre violența umană și despre (im)posibilitatea inocenței. Dincolo de încercarea extremă a protagonistei Yeong-hye de a întoarce spatele violenței prin renunțarea la propriul corp și prin transformarea într-o plantă, se află o adâncă deznădejde și neîncredere în umanitate. Într-o altă carte, Greek Lessons, protagonista își pierde capacitatea de a vorbi ca un mod de a respinge violența care saturează limbajul. Gestul respingerii conține și o încercare de redobândire – la limită, cu mare dificultate – a demnității printr-un act autodistructiv. Disecție se deschide de asemenea cu o agonizare în fața violenței, dar am vrut ca în final să ajung la demnitate – acel loc luminos, unde plantele înfloresc. A fost cea mai puternică motivație pentru a continua să scriu romanul.
 
SARAH SHIN: Structura romanului Disecție, cu capitole interconectate și relatate din perspective diferite, aduce aminte de Rashomon, unde fiecare mărturie oferă o dezvăluire parțială. De ce ai ales această structură pentru a spune povestea ultimelor ore din viața personajului central, Dong-Ho?
 
HAN KANG: Povestea despre viața și moartea lui Dong-Ho putea fi spusă doar în acest fel. Adunând fragmentele împrăștiate ale ultimelor sale ore, cititorii pot reconstitui o imagine al cărei adevăr este incomplet și care poate fi întrezărit doar pentru scurtă vreme, înainte de a se dizolva. Am folosit această tehnică și în Vegetariana. Vocea lui Yeong-hye poate fi auzită doar în monologuri scurte, onirice, astfel că imaginea acestei femei hotărâte și tenace se acumulează într-un compozit imperfect, prin intermediul vocilor și al privirilor celor din jurul ei. Mă preocupă acele povești și momente revelatorii care nu pot fi exprimate prin metode narative tradiționale.
 
KRYS LEE: Am aflat că la un moment dat ai fost vegetariană. Cum a influențat acest fapt scrierea romanului Vegetariana?
 
HAN KANG: Am fost vegetariană în jurul vârstei de 25 de ani, iar la acea vreme toți cei din jurul meu și-au făcut o misiune din a mă hrăni cu carne. Societatea coreeană este una foarte colectivă, a fost dificil să fiu singura cu un regim alimentar diferit. În ciuda acestor lucruri, am mers mai departe, până când medicul a devenit îngrijorat pentru sănătatea mea și mi-a spus să reintroduc puțină carne în dietă. Experiența mea personală a influențat cu siguranță romanul – a fost interesant felul cum oamenii din jurul meu au reacționat la decizia mea. Într-un fel, a fost amuzant.
 
Totuși, Vegetariana își are mai degrabă rădăcinile într-o proză scurtă intitulată Fruits of My Woman, publicată când aveam 26 de ani. Personajele sunt un bărbat și o femeie. Într-o zi, bărbatul se întoarce acasă de la muncă și descoperă că soția lui s-a transformat într-o plantă, astfel că o mută într-un ghiveci, o udă și are grijă de ea. Pe măsură ce trec anotimpurile, femeia își scuipă ultimele semințe. În timp ce duce semințele pe balcon, bărbatul se întreabă dacă soția lui va mai înflori primăvara următoare. În esență, povestirea nu este prea întunecată și este totodată magică, însă după ce am scris-o, am vrut s-o rescriu dintr-o perspectivă diferită. M-am gândit mulți ani la cum aș putea să o scriu. Încă de la prima pagină, Vegetariana a ieșit diferită și mult mai întunecată.
 
HANNAH BECKERMAN: Romanul Vegetariana a câștigat Man Booker International Prize în 2016. Ce impact a avut premiul asupra carierei tale?
 
HAN KANG: Am întâlnit mai mulți cititori și am ajuns la un public mai larg. Însă după câteva luni mi-am dorit să revin la viața mea privată, fiindcă prea multă atenție nu e întotdeauna benefică pentru un autor. E imposibil să-ți pese de atenție și să poți scrie în continuare.
 
HANNAH BECKERMAN: Noul tău roman, Cartea albă, spune povestea surorii tale, care a murit la două ore după naștere. Ce te-a determinat să scrii despre acest subiect acum?
 
HAN KANG: Nu plănuisem să scriu despre sora mea mai mare. Am fost crescută de părinții mei, care nu au putut-o uita. Când lucram la Disecție, am scris următoarea frază: „Nu muri. Te rog, nu muri.” În mod straniu, cuvintele îmi erau familiare și continuau să zăbovească în interiorul meu. Am descoperit dintr-o dată că veneau din memoria mamei mele: mi-a spus că rostise acele cuvinte, în repetate rânduri, surorii care murise înainte ca eu să mă nasc.
 
HANNAH BECKERMAN: Spui la un moment dat în carte că, dacă primii doi copii ai mamei tale nu ar fi murit, tu și fratele tău nu ați mai fi fost aduși pe lume. Ce simți vizavi de asta?
 
HAN KANG: Când mama era însărcinată cu mine, era foarte bolnavă și lua multe medicamente. Pentru că se simțea atât de slăbită, s-a gândit să avorteze, dar apoi m-a simțit mișcându-mă în interiorul ei și a decis să păstreze sarcina. Cred că lumea e efemeră și că mi-a fost oferită această lume printr-un noroc.
 
HANNAH BECKERMAN: Ce scriitori te-au influențat și pe care dintre ei, fie că sunt sau nu în viață, ți-ai dori să-i întâlnești?
 
HAN KANG: Dintre scriitorii coreeni, iubesc povestirile lui Lim Chul-woo, iar dintre cei străini îl iubesc pe Dostoievski. Nu îmi doresc să întâlnesc scriitori: i-am întâlnit deja prin intermediul cărților lor. Dacă le-am citit și am simțit ceva, e un lucru îndeajuns de prețios. Scriitorii pun ce-i mai bun din ei în cărțile lor, așa că îmi e suficient să îi citesc.
 
KRYS LEE: Am impresia că scriitorii din Coreea de Sud, indiferent de sex, sunt mai mult sau mai puțin pe picior de egalitate – o raritate în majoritatea țărilor. Impresia mea este corectă sau vezi lucrurile din altă perspectivă?
 
HAN KANG: E adevărat și e chiar uimitor. Nu m-am simțit niciodată discriminată ca scriitoare din cauză că sunt femeie. E ceva normal și celebrat în Coreea. Unul dintre motive este existența atâtor scriitoare talentate, fără de care lumea literară ar fi diminuată în mod drastic. M-am gândit și înainte la chestiunea asta, de când mi-am dat seama că respectul și egalitatea dintre sexe în mediul literar din Coreea de Sud este ceva neobișnuit, în comparație cu situația din cele mai multe țări. Acesta este unul din punctele forte ale literaturii coreene. Pe de altă parte, situația este diferită chiar și în alte domenii artistice: de exemplu, cinematografia națională este extrem de conservatoare. Regizorii de sex masculin dețin în continuare supremația în industria de film coreeană. E un aspect care dă de gândit.
 
Întrebări preluate și traduse de pe thewhitereview.org (Sarah Shin), theguardian.com (Hannah Beckerman), worldliteraturetoday.org (Krys Lee) // Credit foto: www.vg.no
 
Articol de Ema Cojocaru

Captivantă pauza de citit? Dă sfară-n țară:

3 cărți despre bullying & 3 personaje memorabile

#decitit: 3 cărți despre bullying & 3 personaje memorabile

Una dintre cele mai îndrăgite cărți din portofoliul Youngart, Eleanor & Park de Rainbow Rowell (traducere din limba engleză de Florentina Hojbotă), este acum disponibilă în format paperback.

O carte despre iubire, timiditate și naivitate într-o poveste captivantă. Citește mai jos un articol preluat de pe blogul Youngart despre amprenta pe care o lasă bullying-ul asupra adolescenților și descoperă alte recomandări minunate pe aceeași temă, de la Editurile Youngart și Arthur.

Școala nu a fost niciodată facilă pentru cei diferiți. Copiii sunt răi și brutal de sinceri, arată cu degetul și râd cu nerușinare, rostesc tot ce gândesc și simt, fără să ia în considerare durerea provocată. Sunt impulsivi, vor să aibă întotdeauna dreptate și să fie în centrul atenției. Excepțiile nu sunt nici pe departe puține, dar acei tineri aleg tabăra sigură, cea neutră, unde nu pot să fie judecați sau hăituiți, doar acceptați, invidiați sau ignorați.

Bullying-ul nu este un mit sau o reacție exagerată. Bullying-ul este un comportament ostil și o amenințare pentru sănătatea psihică și fizică a copiilor. Consecințele sunt vizibile și ușor de observat: lacrimi uscate pe obraji, haine mototolite sau rupte, cearcăne adânci, tendința de izolare și de respingere a lumii înconjurătoare.

Cărțile ne oferă oportunitatea să acționăm și să intervenim din timp; teme și probleme care înainte ni se păreau doar vag familiare capătă o semnificație aparte după ce descoperim, prin intermediul personajelor fictive, cât de dureroasă este indiferența noastră. Nu le putem oferi un sprijin, un sfat sau un umăr pe care să plângă. Le ascultăm poveștile și așteptăm să ne fie împărtășite amintiri, idealuri și fobii, cu ochii pe agresorii (bullies) care îi hărțuiesc pe protagoniști, așteptând momentul potrivit pentru următoarea lovitură sau umilință. Îi judecăm mult prea repede pe cei din tabăra neutră, dornici de o schimbare: vrem ca ei să intervină și își facă glasurile auzite, impulsionați în egală de măsură de curajul și suferința celor asupriți.

Pe August Pullman l-am cunoscut anul trecut, după ce am evitat o perioadă îndelungată să citesc Minunea, un roman excepțional despre curaj, integritate și prietenie. Mi-a fost teamă de poveste și de consecințe: nu voiam „să văd” cum un copil este jignit și brutalizat, cum colegii lui se întrec în porecle și farse. August este un băiat obișnuit să se afle în centrul atenției, însă din motive greșite, ce nu au depins de el sau de familia sa. El nu vrea să îți spună cum arată, iar eu îi vor respecta decizia. Dar pot să îți spun ce lecție minunată i-a învățat pe toți cei din jurul său, chiar și pe cei care l-au respins și l-au rănit, doar ca să nu fie la rândul lor etichetați drept „ciudați”, „bolnavi” sau „de evitat”: e ușor să fii bun.

Ura pare să o învăluie pe Eleanor Douglas, eroina volumului Eleanor & Park, aflat în curs de ecranizare (Rainbow Rowell va scrie scenariul). Dacă August are alături o familie iubitoare și cel puțin un motiv să zâmbească în fiecare zi, problemele lui Eleanor nu se opresc când ajunge acasă, unde o așteaptă un tată vitreg abuziv și vulgar. Cineva îi lasă mesaje urâte în manuale, iar colegele îi acoperă cu tampoane sanitare dulapul din sala de gimnastică. Este respinsă pentru cum arată și cum se îmbracă, glumele despre greutatea ei fiind o povară greu de îndurat. Părul ei devine doar în câteva secunde motiv de dezbatere și… și nu e drept. Cum să nu te enerveze astfel de reacții? Din fericire, Eleanor găsește un aliat și un prieten în Park, alături de care învață să lupte pentru ce își dorește și să își înfrunte agresorii. Finalul este dulce-amar, dureros de realist. Of, acele trei cuvinte misterioase!

Finlay McIntosh este băiatul care întotdeauna își găsește cuvintele, dar nu și curajul să le rostească. Bâlbâitul îl separă de ceilalți copii și îl transformă într-o țintă. Dacă la școală este hăituit și lovit, acasă nu știe cum să se comporte în preajma tatălui său, mereu obosit și agitat. Am prins repede drag de Finlay și i-am citit cu tristețe însemnările din jurnal. De fiecare dată când vedeam „Dragă mamă,”, și realizam că jurnalul era singurul confident de încredere din viața lui, eram tentată să iau o pauză de la citit și să recitesc ghidul lui de tips and tricks pentru Scrabble. Când formează noi cuvinte și enigme, Finlay devine mai încrezător și îndrăznește să vorbească de grijile ce îl împiedică să fie fericit. Jocul este puntea lui de legătură cu lumea și cel mai indicat mijloc de comunicare dacă vrei să te împrietenești cu un geniu sufletist și perseverent, care are nevoie doar de Un cuvânt din șapte litere ca să îți câștige prietenia.

Aș vrea ca toți copiii și adulții să îi accepte pe cei „diferiți” și să învețe ce efect devastator pot avea cuvintele rostite la mânie sau cu răutate. Dacă nu pot să fie buni și înțelegători, măcar să aibă decența să se abțină de la jigniri și să nu-i mai transforme pe cei mai mici sau temători în ținte și saci de box. Din păcate, bullying-ul este un fenomen în creștere, inclusiv în România, însă poate să fie combătut din timp, cu sprijinul familiilor și al profesorilor, dar, în mod special, cu sprijinul colegilor de clasă, care trebuie să abandoneze tabăra neutră și să ia inițiativă.

Un articol de Simona Stoica

Captivantă pauza de citit? Dă sfară-n țară:

„Emma Thompson? Iepurașul Peter aici…”

Sursa foto: makeyourbookreal.wordpress.com

Așa începe scrisoarea neobișnuită care a determinat-o pe actrița Emma Thompson să scrie o nouă poveste minunată despre Peter Iepurașul, Noile aventuri ale lui Peter Iepurașul (publicată la Vlad și Cartea cu Genius în septembrie 2019, traducere din limba engleză de Andreea Caleman).

În vara anului 2010, actrița, scriitoarea și câștigătoarea premiului Oscar, Emma Thompson, a primit o propunere foarte atractivă. Într-o cutie mică de carton, alături de o ridiche pe jumătate mâncată era o scrisoare de la Peter care îi comunica faptul că ea este cea care va duce mai departe povestea iepurașului buclucaș. Vestea cea mare i-a adus o sclipire aparte în privire și atunci a știut că este persoana perfectă pentru a scrie o nouă aventură pentru iepuraș, mai exact o continuare a poveștii adorate de generații întregi de copii, scrisă de Beatrix Potter.

Emma Thompson a copilărit alături de aventurile iepurașului și își amintește cum tatăl ei îi citea din cartea lui Beatrix Potter când ea era mică, iar noua carte scoate la iveală doze de nostalgie din copilăria actriței.

„A fost o invitație plină de vrajă și foarte isteață”, a spus Emma deoarece nu a putut refuza propunerea și s-a lăsat păcălită. „Dacă Frederick Warne, editorul poveștilor lui Peter Iepurașul mi-a trimis o scrisoare oficială prin care îmi oferea acest angajament, atunci nu mi-a rămas nimic altceva de făcut decât să calc pe urmele geniului Beatrix Potter și să continui aventurile iepurașului.” Așa a fost lansată cartea „Noile aventuri ale lui Peter Iepurașul”, în cea de-a 110-a aniversare a publicării primului volum.

În septembrie, 1893, Potter a aflat că fiul unei prietene era bolnav, iar ca să-l înveselească i-a trimis o scrisoare cu povestea unui iepuraș și a celor trei surori ale sale. Povestea scrisă de Emma Thompson păstrează o simetrie față de modul în care Beatrix Potter a scris volumul original, iar fanii lui Peter se vor bucura de încă o serie de aventuri pline de umor și suspans.

Articol tradus din telegraph.co.uk

Captivantă pauza de citit? Dă sfară-n țară:

Noutate editorială: „Îndrăznește să dezamăgești”, Editura Grafic

În luna noiembrie ne bucurăm de cele mai noi apariții editoriale. Printre ele se află și romanul grafic de memorii, Îndrăznește să dezamăgești, care vorbește despre efectele regimului autoritar din Turcia în anii ‘80 și ‘90.  Citește mai jos un articol preluat de pe blogul Grafic.

După ce a emigrat din Turcia în SUA, artista Özge Samancı a început să țină un jurnal online numit Ordinary Things pentru a-și amuza prietenii rămași acasă. Lucrările cuprinse alternau între ilustrație, caricatură, colaj și banda desenată. Tehnicile încercate de-a lungul timpului acolo, precum și în diferite reviste de umor, vor sta la baza romanului grafic de memorii Îndrăznește să dezamăgești.

Samancı povestește despre copilăria și adolescența ei petrecută în Turcia anilor ‘80 și ‘90. Coordonatele între care este înscrisă acțiunea benzii sunt greutățile produse de regimul din ce în ce mai autoritar și dificultățile personajului-autor de a se afirma ca persoană în acest context. Însă această traiectorie dificilă este populată cu tot soiul de anecdote haioase și glumițe.

Astfel se înscrie într-o tradiție a benzii desenate din care face parte Marjane Satrapi cu Persepolis sau Andreea Chirică cu The Year of the Pioneer. Tradiție pe care o înviorează prin abordarea grafică în care acumulează influențe din afara benzii desenate tradiționale (precum și Satrapi a adus influențe din gravurile lui Frans Masereel și arta persană).

Captivantă pauza de citit? Dă sfară-n țară:

Patru noutăți tomnatice pentru copii

Unele cărți își aleg singure sezonul în care vor să fie citite, iar noutățile de la Arthur și Vlad și Cartea cu Genius au ales anotimpul toamna. Nu e de mirare de ce. Crăciunul bate la ușă, iar o listă de noutăți vine ca un cadou în avans. Iată mai jos patru titluri noi care abia așteaptă să fie răsfoite alături de o ciocolată caldă.

Noile aventuri ale lui Peter Iepurașul (publicată la Vlad și Cartea cu Genius în septembrie 2019, traducere din limba engleză de Andreea Caleman) prezintă o poveste originală scrisă de actrița și scenarista căștigătoare a premiului Oscar, Emma Thompson, bazată pe clasicele cărți ale lui Beatrix Potter. Peter a fost creat în anul 1900 însă acrița continuă povestea iepurașului de unde a lăsat-o Potter, într-un mod inedit. Ilustrațiile realizate de Eleanor Taylor se potrivesc perfect cu edițiile anterioare, iar alături de tonul cald al autoarei rezultă o poveste perfectă pentru gustul celor mici.

Stă să plouă cu chiftele (publicată la Vlad și Cartea cu Genius în august 2019, traducere din limba engleză de Vlad Zografi) scrisă de Judi Barrett și ilustrată de Ron Barrett a avut un succes uriaș încă din primul an de la lansarea din anul 1982. Generații întregi de copii au crescut cu această poveste plină de umor, imaginație și fantezie. Totul începe într-o zi obișnuită când totul se transformă într-o lume magică și…comestibilă. Mâncarea începe să pice pur și simplu din cer, de trei ori pe zi, exact cât pentru mic dejun, prânz și cină, iar locuitorii nu mai au nevoie decât de farfurii și tacâmuri.

Neadaptații magici (publicată la Editura Arthur în septembrie 2019, traducere din limba engleză de Iulia Arsintescu) de Neil Patrick Harris este primul volum dintr-o serie de patru cărți și prezintă povestea unui grup de tineri magicieni cu personalități diferite care descoperă adevăratul scop al talentelor lor, iar cu puțină magie realizează că pot schimba lucrurile instantaneu.

Ca să rămânem într-un context magic, potrivit perioadei în care ne aflăm, Pădurea fermecată (apărută la Editura Arthur, traducere din limba engleză de Andreea Columban) este primul volum al seriei Copacul depărtărilor scrise de Enid Blyton. Cartea prezintă aventura a trei frați, Beth, Frannie şi Joe, care dscoperă ceva neobișnuit în pădurea de lângă noua lor casă. Odată ce înaintează descoperă cele mai neobişnuite personaje precum domnul Barbă-Lungă, doamna Spălăceală, Moş Cratiţă, Lună-Plină și zâna Mătăsuţă. Personaje surprinzătoare, care-şi poartă magia… în buzunare!

Captivantă pauza de citit? Dă sfară-n țară:

Toamna literară la Pauza de Citit: 10 noutăți de citit în noiembrie

Dacă în general toamna se numără bobocii, la Pauza de Citit numărăm noutățile editoriale. Indiferent că ești cititor de ficțiune, nonficțiune, Young Adult sau SF, descoperă mai jos o parte dintre titlurile proaspăt scoase din tipar, numai bune de răsfoit în serile tomnatice, sub o pătură călduroasă, cu un ceai aromat alături. Noiembrie e luna noutăților literare.

1. Lungul drum al Aumei (traducere din limba engleză de Bianca Dunav, Editura Youngart), Eucabeth Odhiambo

Auma aleargă de când se știe. În sătucul ei din Kenya, este o atletă de succes, cu vise îndrăznețe. O bursă de atletism i-ar permite să meargă la liceu, și poate chiar să devină medic într-o bună zi. Dar o boală misterioasă, numită SIDA, face prăpăd în sat și, după ce tatăl ei se îmbolnăvește, familia Aumei are nevoie de ajutor. Tot mai multă lume cade pradă bolii, ba chiar mulți mor și nimeni nu pare să știe de ce. Acum, Auma trebuie să ia o hotărâre. Fie renunță la școală și, ca să-și ajute familia, pleacă să muncească, fie îi lasă în urmă pe cei dragi, ca să-și îndeplinească visurile.

Eu voiam să vorbesc. Chiar dacă nimeni nu știa răspunsurile, voiam să pun un milion de întrebări. Și să le rostesc cu voce tare.

2. Eleanor & Park | paperback (traducere din limba engleză de Florentina Hojbotă, Editura Youngart), Rainbow Rowell

Dacă August are alături o familie iubitoare și cel puțin un motiv să zâmbească în fiecare zi, problemele lui Eleanor nu se opresc când ajunge acasă, unde o așteaptă un tată vitreg abuziv și vulgar. Cineva îi lasă mesaje urâte în manuale, iar colegele îi acoperă cu tampoane sanitare dulapul din sala de gimnastică. Este respinsă pentru cum arată și cum se îmbracă, glumele despre greutatea ei fiind o povară greu de îndurat. Părul ei devine doar în câteva secunde motiv de dezbatere și… și nu e drept. Cum să nu te enerveze astfel de reacții? Din fericire, Eleanor găsește un aliat și un prieten în Park, alături de care învață să lupte pentru ce își dorește și să își înfrunte agresorii. Finalul este dulce-amar, dureros de realist. Of, acele trei cuvinte misterioase! Cotinuarea, pe blogul Youngart.

3. Îndrăznește să dezamăgești (traducere din limba engleză de Mădălina Buican, Editura Grafic), Özge Samanci

După ce a emigrat din Turcia în SUA, artista Özge Samancı a început să țină un jurnal online numit Ordinary Things pentru a-și amuza prietenii rămași acasă. Lucrările cuprinse alternau între ilustrație, caricatură, colaj și banda desenată. Tehnicile încercate de-a lungul timpului acolo, precum și în diferite reviste de umor, vor sta la baza romanului grafic de memorii Îndrăznește să dezamăgești. Citește continuarea pe blogul Grafic.

4. Asterix și goții | vol. 3 (traducere din limba franceză de Ioana Pârvulescu, Editura Grafic), René Goscinny, Albert Uderzo

După ce și-a recăpătat cosorul în volumul anterior, Panoramix este pregătit să participe la întrunirea druizilor din Galia pentru a face schimb de experiență. Însă pădurea unde se ține conferința nu este patrulată doar de obișnuiții romani, ci și de o trupă de invadatori goți. După ce aceștia reușesc să captureze druidul, cele trei tabere se aruncă în jocuri de spionaj și contraspionaj pentru a-și îndeplini scopurile. Asterix și Obelix vor să-și salveze compatriotul, goții vor rețeta pentru licoarea magică, iar romanii vor să protejeze granițele însă nu prea pot face diferența între triburile de barbari. Mai multe, pe blogul Grafic.

5. Un străin în Olondria (traducere din limba engleză de Alexandra Fusoi, Editura Paladin), Sofia Samatar

Jevick, fiul negustorului de piper, a crescut cu povești despre Olondria, un tărâm îndepărtat și fascinant, unde cărțile sunt obiecte obișnuite, nefiind atât de rare ca în țara lui. După moartea tatei, noile responsabilități îl vor conduce pe tânăr pe tărâmul acela la care visase cu ochii deschiși întreaga copilărie. Prins în lupta dintre cele mai puternice culte religioase ale imperiului, Jevick va înțelege ce înseamnă arta și viața, căminul și exilul și limitele celei mai seducătoare dintre vrăjitorii: cititul.

O carte este o fortăreață, un loc al plângerii, cheia către deșert, un râu fără poduri, o grădină de lănci.

6. Artemis (traducere din limba engleză de Mihai-Dan Pavelescu, Editura Paladin), Andy Weir

Traiul în Artemis, primul și singurul oraș de pe Lună, implică privațiuni dacă nu te numeri printre turiștii bogați sau miliardarii excentrici, iar visul lui Jazz Bashara e să se îmbogățească. Doar că un simplu job de comisionară n-o să-i îndeplinească acest vis. Și nici micile ei acțiuni de contrabandă. Viața lui Jazz va căpăta o întorsătură teribilă atunci când planul ei de îmbogățire pune în pericol existența orașului și a cetățenilor lui.

Luna este o jigodie bătrână și-afurisită, căreia nu-i pasă de ce ți s-a stricat costumul. Când se-ntâmplă așa, ea te omoară și gata!

7. Cartea albă (traducere din limba coreeană și note de Iolanda Prodan, Editura Art), Han Kang

Pe fundalul unui oraș european cu o istorie recentă zbuciumată, o naratoare nenumită se confruntă cu o tragedie care a urmărit-o peste continente, o poveste adânc ascunsă în carnea familiei sale: povestea surorii ei care a murit în brațele mamei, la câteva ore după naștere. Pornind de la o listă de obiecte albe care conțin în ele atât viața, cât și moartea – scutecul bebelușului, laptele matern, prăjiturile din orez rotunde ca chipul fetiței -, tânăra îi scrie surorii pe care n-a cunoscut-o niciodată, încercând să se împace cu această imensă povară care o apasă.

Citește un Q&A cu autoarea pe blogul Art.

8. Inima cedează ultima (traducere din limba engleză și note de Irina Negrea, Editura Art), Margaret Atwood

După ce economia orașului s-a prăbușit, iar străzile au început să fie pline de bande de vandali, Charmaine și Stan și-au părăsit casa și s-au refugiat în mașină, trăind de pe-o zi pe alta din venitul pe care femeia reușea să-l obțină la barul unde lucra. Frustrarea și mizeria par însă să ia sfârșit când acceptă să intre în Proiectul Positron, o societate-experiment, unde violența și grijile cotidiene au fost eradicate. Singurul preț este renunțarea la libertate, căci, odată ajunși în orașul Consilience, vor fi pentru jumătate din timp prizonieri, iar restul lunilor din an le vor petrece în casa pe care o împart cu Alternanții. Încrezători în fericirea promisă, Charmaine și Stan semnează contractul pe terment nelimitat și se mută în interiorul zidului ce-i separă de lumea în descompunere. Dacă la început totul este conform planului, treptat, lucrurile încep să scape de sub control. Pasiunea pe care fiecare o face pentru Alternanți le pune nu numai căsnicia în pericol, dar și viețile, descoperind pe propria piele că, într-adevăr, inima cedează ultima.

9. Vincent și Theo (traducere din engleză de Gabriel Tudor, Editura Art – colecția Sapiens), Frații van Gogh, Deborah Heiligman

Vincent n-ar fi fost același fără Theo van Gogh. Călătorind prin volutele unei vieți chinuite, pictorul l-a avut mereu alături pe credinciosul său frate. Relația lor a fost zbuciumată, dar profundă, definitorie pentru amândoi. Minuțios documentată, bazată pe corespondența dintre Vincent și Theo, cartea lui Deborah Heiligman spune dramatica poveste a acestor destine și a devotamentului nemărginit care le-a legat.

10. Familia Romanov. Asasinat, revoluție și prăbușirea Rusiei imperiale (traducere din engleză de Gabriel Tudor, Editura Art – colecția Sapiens), Candace Fleming

Era cel mai bogat monarh din lume, avea 130 de milioane de supuși, iar imperiul său acoperea a șasea parte din uscat; însă Nicolae al II-lea al Rusiei n-a luat seama la mizeria extremă în care viețuia poporul său. Aflată mereu lângă țar, taciturna împărăteasă Alexandra trăia doar pentru familie și pentru obsesiile ei religioase, alimentate de viziunile unui mistic corupt, Rasputin. Înăuntrul palatelor, luxul nemăsurat al monarhului care conduce prin voie divină învăluie totul; dincolo de porțile lor, masele trăiesc împresurate de ororile Primului Război Mondial și de sărăcia care hrănește gânduri revoluționare. Curând, cele două lumi se vor ciocni, iar din această confruntare se va naște o nouă societate a terorii: Rusia Sovietică. Candace Fleming redă cu un incontestabil talent narativ destinul lui Nicolae al II-lea, ultimul autocrat rus, de la copilăria lui și a viitoarei sale soții până la abdicare și asasinarea întregii familii.

Captivantă pauza de citit? Dă sfară-n țară:

„Persepolis” de Marjane Satrapi: o carte-schimbă-lume

Volumele  Persepolis 1 și Persepolis 2 de Marjane Satrapi fac parte din lista de cărți-schimbă-lume, tema lunii octombrie la Pauza de Citit. Persepolis este un roman grafic controversat, fiind interzis în țara de origine a scriitoarei, în special din cauza criticii aduse politicilor violente și represive.  Te invităm să citești mai jos o recenzie preluată de pe blogul Grafic și să afli mai multe despre biografia autoarei. 

Este imposibil de separat Persepolis de biografia lui Marjane Satrapi. Este până la urmă un memoriu. Dar și o istorie a Iranului, așa cum a resimțit-o autoarea, crescând într-o familie înstărită animată de idealuri revoluționare, dar și cum o redescoperă la maturitate după o adolescență petrecută în Austria.

Petrecându-se într-o perioadă tumultuoasă a Iranului din copilăria autoarei, prima parte este cea mai plină de încărcătură politică și expunere istorică. Aflăm cum educația timpurie a lui Marjane s-a făcut citind benzi desenate despre materialismul dialectic și marile religii monoteiste ale lumii, dezvoltând o sinteză a celor două. În ochii săi Marx arăta precum Dumnezeu, Dumnezeu precum Marx, iar ea le era profet. Ultimul profet, care ar fi adus menajera familiei la aceeași masă cu șefii ei, care ar fi alinat durerile de genunchi ale bunicii.

Între timp, se implică alături de familia ei în protestele împotriva Șahului, însă Revoluția este deturnată de fundamentaliști, care pe fondul războiului cu Irakul devin din ce în ce mai puternici în societatea iraniană. După cum remarcă tatăl lui Marjane când aceasta se lasă pradă propagandei militariste: „Adevărata invazie islamică a venit de la propriul nostru guvern”.

Firea rebelă a protagonistei o împinge să adopte din ce în ce mai mult din cultura occidentală și să intre în conflict cu figurile autorității, reușind să fie exmatriculată. Fiindu-le frică de ce ar putea păți din cauza frondei sale, părinții săi o trimit în Austria să locuiască la o bună prietenă de-a familiei și să studieze la „una dintre cele mai bune școli franceze din Europa”. De fapt ajunge la un internat condus de măicuțe catolice. Cel puțin pentru o perioadă.

Astfel începe partea a doua, mult mai personală decât prima, marcată de încercările eroinei de a-și găsi și defini o identitate. Deși curioasă și dornică de a se asimila este prea directă și îndrăzneață pentru viața de internat, prea șovăitoare pentru cea a tineretului libertin și se confruntă constant cu șovinism. Neavând o structură de sprijin, singură într-o țară străină, sare dintr-o locuință în altă, trece printr-o relație problematică, ajunge să abuzeze de droguri și chiar petrece două luni pe stradă. După o internare în spital se întoarce acasă în Teheran.

Urmează probabil cea mai întunecată perioadă din viața lui Satrapi, cel puțin din cât ne este relevat în roman, însă și motivul pentru care există cartea: prezentarea unui Iran care nu se înscrie doar în coordonatele fundamentalismului, fanatismului și terorismului. Un Iran în care oamenii încearcă să întrețină cariere și căsnicii, nu mereu cu succes, un Iran în care se găsesc mijloace de a acționa împotriva regimului.

Aici putem găsi și cea mai ilustrativă scenă a romanului grafic, momentul care conține în sine tensiunea tematică în jurul căreia este construită banda. În timpul examenului de admitere pentru Facultatea de Arte, Marjane reproduce o fotografie după La Pietà lui Michelangelo, dar o îmbracă pe Maica Maria într-un chador și pe Iisus în port militar iranian. Iar pentru a evita orice fel de confuzie, înconjoară personajele cu lalele: simbolurile martirilor.

Găsim aici capacitatea autoarei de a sintetiza influențe, găsim conflictul interior dintre identitatea sa occidentală și cea iraniană, precum și capacitatea sa de a disimula, de a-și afișa doar o anumită față atunci când circumstanțele o cer. Această scenă ne relevă însă și genealogia abordării sale grafice.

Supralicitând importanța țării de origine, sunt critici care văd în Persepolis un exemplu de artă plastică iraniană, grăbindu-se să o compare cu miniaturi și sculpturi persane deoarece acestea au inspirat multe din scenele alegorice ale benzii. Însă este doar o componentă a sintezei din care-i este format stilul, cealaltă venind pe filieră franceză (limba în care și este scris original romanul). Mai exact prin David B., autorul lui L’Ascension du Haut-Mal, celălalt bestseller al editurii independente L’Association, de asemenea un roman grafic autobiografic cu aspect de gravură în care expunerea unor subiecte dificile se face folosind scene alegorice, diagrame, precum și secvențe simple, clare, foarte ușor de citit.

Aducând împreună aceste tendințe, Satrapi deschide Persepolis unui public internațional și cosmopolit într-un fel în care, de exemplu, Poulet aux prunes nu pare să reușească, iar opere ca An Iranian Metamorphosis cu atât mai puțin.

Așa cum simbolistica iraniană este așternută peste reproducerea unei sculpturi renascentiste, și romanul grafic, deși e biografia lui Satrapi îmbrăcată în istoria Iranului, spune povestea revoltei împotriva unei conduceri autoritare și sângeroase, împotriva fundamentalismului religios, povestea asumării unei identități în ciuda unui mediu represiv. Teme în care oricine se poate regăsi.

Captivantă pauza de citit? Dă sfară-n țară:

„Sămânța de morcov” – O carte despre încredere în sine, răbdare și perseverență

„Sămânța de morcov” de Ruth Krauss

Ilustrații de Crockett Johnson

Traducere din limba engleză de Laura Albulescu

Timp de lectură: 10 minute

Vârsta recomandată: 3+

Recomandarea psihologului

Povestea Sămânța de morcov ne oferă ocazia de a discuta cu copiii mai multe teme care-i pot ajuta să-și dezvolte capacitățile și atitudinile de învățare, precum și abilitățile socio-emoționale. Pornind de la textul lui Ruth Krauss putem discuta cu copiii despre perseverență, răbdare, încrederea în sine, reacția în fața criticilor și/sau a descurajărilor. Prin exemplul băiețelului care nu se lasă intimidat de descurajările familiei, le putem stimula copiilor capacitatea de autoreglare emoțională, de asumare a responsabilităților, le putem stimula curiozitatea și curajul de a lua decizii singuri (simple, adecvate vârstei, desigur).

Subiect

Un băiețel plantează o sămânță de morcov, și toată familia – mama, tata, chiar și fratele mai mare – îi spune că sigur n-o să răsară nimic. Dar băiețelul nu se descurajează. Zi de zi, stropește locul unde a plantat sămânța și-l plivește de buruieni. Așteaptă să răsară morcovul, deși în tot timpul acesta toți îi repetă că n-o să iasă nimic. Și totuși, băiețelul nu se lasă. Îngrijește în continuare locul, stropește,  plivește,  și iată că într-o zi din pământ apar frunzele unui morcov uriaș.

Teme:

  • Perseverență
  • Răbdare
  • Reușită
  • Reacția în fața criticilor
  • Familie
  • Muncă

Inventaţi jocuri pornind de la personajele cărţilor

Continuați jocul de roluri și după încheierea lecturii, copiilor le place să intre în pielea unui personaj, iar asta îi va face să-i înțeleagă mai bine pe ceilalți, să analizeze situații, stări. Puteți desena/bricola personaje din cărți, puteți crea costume sau obiecte folosite de personaje.

Captivantă pauza de citit? Dă sfară-n țară:

Interviu cu Kimberly Brubaker Bradley, autoarea romanului „Războiul care mi-a salvat viața”

Sursa foto: libnotes.missouristate.edu

Kimberly Brubaker Bradley este autoarea cărții „Războiul care mi-a salvat viața” (apărut la editura Arthur în anul 2016, tradus din limba engleză de Iulia Arsintescu), un roman istoric pentru tinerii cititori, inspirațional, amuzant și complet remarcabil. Ea ne-a povestit despre întregul proces de scriere din spatele romanului laureat cu Newbery Honor în anul 2016 și speră ca cei mici să găsească inspirație și motivație printre paginile sale.

Cum ai ales această temă pentru „Războiul care mi-a salvat viața”?

Nu am avut în minte o temă de la bun început. Am început să cercetez evacuarea copiilor britanici în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, iar apoi m-am gândit la un personaj pentru care imigrarea ar fi fost destul de dificilă. Pentru un copil este destul de traumatizant să fie luat de langă părinți și trimis să locuiască într-o familie străină, însă cum ar fi dacă s-ar întămpla exact opusul?

Cartea este plasată într-o perioadă din trecut însă tinerii din prezent se pot regăsi cu ușurință în personaje din carte. De ce crezi că romanul este foarte apreciat de copiii din secolul XXI?

Ada și Jamie sunt cu adevărat în pericol, iar copiii empatizează foarte mult cu situația lor și se implică emoțional. Acesta este secretul pentru care romanul are un succes enorm în prezent.

În timp ce frații fug de cruda lor mamă, încep să caute afecțiunea și figura maternă în altă persoană, iar conceptul surprinde ideea de reîntregire a familiei. Pentru tine ce înseamnă familia?

În cei 27 de ani de căsătorie am fost supusă în permanență provocărilor, iar iubirea din partea soțului și a copiilor nu are limită. Asta înseamnă o familie.

La începutul romanului, mama Adei îi interzice să părăsească apartamentul deoarece piciorul rupt ar împiedica-o să meargă și să facă lucruri normale pentru un copil însă chiar și așa, Ada a învățat să meargă contrar așteptărilor mamei ei. Ce speri să învețe copiii din determinarea Adei?

Nimeni nu este cu adevărat neputincios.

Cartea tratează unele teme pentru adulți însă a fost apreciată de publicul tânăr și de adulți deopotrivă. Cum găsești echilibrul dintre scrierea unei povești pentru copii și oferirea unei experiențe reale personajelor?

Copiii se confruntă cu lucruri grele tot timpul, iar cel mai bun cadou pe care îl pot oferi este onestitatea cu privire la micile lupte din viața lor, dar și din viața personajelor mele.

Sursa foto: libnotes.missouristate.edu

Articol tradus din: readbrightly.com

Captivantă pauza de citit? Dă sfară-n țară:

Vrei să asculți muzică? Să citești? Să vorbești? Atunci… plătește!

În  luna octombrie, citim cărți care schimbă lumi. Acele titluri care provoacă la dezbatere, ne trezesc spiritul critic și ne îndeamnă să luăm atitudine. Un astfel de roman este  Toate drepturile rezervate (traducere din limba engleză de Vlad Pojoga, Editura Youngart, 2018) de Gregory Scott Katsoulis, o distopie în care fiecare cuvânt este Marcă Înregistrată™, Restricționată® sau sub incidența Drepturilor de Autor©. Cum ai reacționa într-un astfel de univers?Ai putea să-ți limitezi sentimentele, visele și dorințele, să îți urmărești părinții cum suferă, sora cum plânge, prietenii cum tremură de durere, știind că nu ai suficienți bani pentru a-i alina? Citește mai jos recenzia cărții,  preluată de pe blogul Youngart.

Ai putea să trăiești zi de zi, noapte de noapte, cu o Cătușă strălucitoare în jurul antebrațului? Înregistrează tot ce spui și tot ce faci, ca să poți plăti drepturile de autor Deținătorilor. E indestructibilă, cu excepția cazului în care bateria NanoLion™ se defectează și îți topește Cătușa. Și odată cu ea și mâna.

Într-o viziune cutremurătoare a viitorului, Gregory Scott Katsoulis taxează trecerea de la copil la adult. Fiecare cuvânt rostit, fiecare gest, indiferent cât de scurt sau cât de neînsemnat poate să pară în ochii cititorilor, are un preț. Vrei să țipi și să îți eliberezi furia? Te costă 1,98 $ (doar două secunde). Vrei să îți pui mâinile pe urechi? 7,99 $. Pe minut. Vrei să îți ceri Scuze? Sper că ai zece 10 $, pentru că este un cuvânt cu preț fix și reprezintă o recunoaștere a vinovăției în fața legii.

Banii întotdeauna „au ajutat” la evoluția discrepanțelor dintre cei săraci și cei bogați, însă, de data aceasta, cei care nu își pot plăti datoriile nici măcar nu au puterea să riposteze. Dacă reacționează, factura le crește aproape exponențial. Sunt nevoiți să se abțină și să-și accepte statutul, să îi lase pe cei bogați să îi defăimeze, să îi jignească și să îi lovească. Tot ceea ce ne definește ca oameni dispare: devenim statui, umbre sau roboți. Iar dacă îndrăznești să riști și să îți protejezi familia, dacă alegi să ai glas și o opinie, ești stigmatizat, dat în judecată sau Înrobit.

Cum supraviețuiește Speth Jime într-o astfel de lume? Păstrează tăcerea. Și devine, involuntar, simbolul rebeliunii.

Pe blogul Youngart poți citi un fragment din carte.

Captivantă pauza de citit? Dă sfară-n țară: