Publicat pe

Ce citim în octombrie? 14 recomandări de la Grupul Editorial ART

În luna în care toată lumea citește cărți horror sau thriller, îndrăznește să fii diferit și alege lecturi din lista noastră. Spor la citit! 

Vlad și Cartea cu Genius

Cui i-e frică de Scufița Roșie?

A venit primăvara, iar doi lupișori cuminți înnoptează în pădure sub clar de lună. Se cam foiesc ei în culcuș și nu-și găsesc locul, căci pădurea mare e tare înfricoșătoare pentru niște lupi mici, chiar dacă îl au pe tătic  alături.

Doar nu știi niciodată ce pericole pândesc prin apropiere. Dacă îi urmărește cumva vreo Scufiță Roșie? Dar chiar există temutele Scufițe Roșii? Sau sunt doar niște povești de adormit lupișorii?

1,2,3… surpriză! 

Lucrurile nu sunt întotdeauna ce par a fi in această cărticică năstruşnică despre numere. Fiecare pagină împăturită dezvăluie o nouă surpriză, transformând totul într-un joc nostim de ghicit care le va stârni imaginația celor mici şi îi va amuza peste măsură.

Editura Arthur

Povestea lui Angelino Brown

Angelino chicotește, zâmbește, vorbește puțin și cântă duios. Repetă ce aude. Zburătăcește de colo colo, dând din aripi. Copiii care-l întâlnesc sunt încântați. Oamenii mari rămân cu gura căscată. Dar un înger de-o șchioapă care se rotește în aer, saltă și dansează e ușor de luat în vizor de escroci și răufăcători. Ei stau mereu la pândă în unghere întunecate, în așteptarea ocaziei de a trage foloase de pe urma unei asemenea ființe stranii.

Întunericul se revarsă în lume prin cele mai înguste cotloane și crăpături. Ar da năvală cu totul. Angelino și prietenii lui se află fată-n față cu el. Le stă în putere să caute înauntrul lor și între ei culoarea și lumina.

Cornute cosmonaute și alte 116 nonsensuri

Ai 117 motive să deschizi cartea și să te cufunzi în universul plin de fantezie și umor pus în versuri de Carmen Tiderle și colorat cum se cuvine de Petridean.

Te miri de cocoși înfloritori, de case care joacă fotbal sau de tigri dezintigrați? Atunci ține-te bine, pentru că în poeziile scrise de Carmen Tiderle se poate mult mai mult. Unde altundeva ai mai putea citi despre oi care joacă în filme horror, despre ființe croșetate pe altă planetă, ba chiar despre văcuțe trimise în spațiu?

YoungArt

Când ți se pune pata

O poveste comică de dragoste spusă pe două voci: a lui și a ei. Când se întâlnesc pentru prima oară, Bryce și Juli sunt doar niște copii. Ea se îndrăgostește fulgerător de ochii lui, în vreme ce el se panichează și o cataloghează imediat drept o ființă enervantă. Cartea îi urmărește pe cei doi vreme de șase ani, timp în care aceștia se caută – sau se evită – la școală, pe drumul spre casă, ori din spatele ferestrelor, într-o relație plină de suișuri și coborâșuri. 

Jurnalul secret al lui Adrian Mole

Adrian Mole e un băiat care se confruntă cu problemele tipice adolescenţei: fetele, părinţii, profii, iar nimănui nu-i pasă de necazurile lui. 

Dar, spre deosebire de alţi adolescenţi de vârsta lui, el ţine un jurnal de un haz nebun, ce devine o cronică a dezastrelor la care îl supune viaţa. Iubita l-a părăsit, mama are un amant, câinele a fugit de-acasă, iar cei de la BBC – în ciuda insistenţelor sale – nu vor nici în ruptul capului să-i publice poeziile. Cu cât disperarea e mai mare, cu atât însemnările sunt mai amuzante.

De o sinceritate cuceritoare, vocea tânărului Adrian a atras milioane de cititori, încă de la prima apariţie a Jurnalului, în epoca Thatcher. 

Grafic

GOPO în 100 de pagini de bandă desenată

Ați colecționat vreodată soare? Eu da! Am strâns fel de fel de sori: pictați, gravați sau ciopliți de om, după modelul strălucitor al soarelui de pe cer. Am găsit sori cu nas, cu ochi, cu gură, cu o coamă de flăcări în loc de păr, sori cu raze ondulate, sori cu săgeți, sori rotunzi, ovali. Odată am citit soare chiar sub un pătrat. Am desenat și eu un soare, dar alt fel – așa cum nu l-am văzut niciodată. Era un soare foarte frumos; nu aşa urât și rotund ca cel de azi! (…) Desenând soarele acesta risipit, mi-am ales o fărâmă din el – planeta cea umedă. Și curând am desenat o altă fărâmă din planeta aceasta pe care am numit-o: omulețul. (ION POPESCU GOPO)

GOPO în 100 de amintiri

Omul rămâne totuși un animal plăpând, vulnerabil și însingurat. Fericit cel ce poate face film, fiindcă trăiește mai multe vieți, dar ar trebui să ştie de la început că va uita să-și trăiască propria viață. (…) El era Omuletul. [Gopo] s-a întâlnit cu Fellini, Wajda, Tarkovski, Antonioni, Disney, Wells şi, într-un târziu, a fost chemat de Dumnezeu pentru o ultimă întâlnire: moartea vieţii lui… un alt subiect fantastic. (MIRCEA BUNESCU)

Paladin

Lifelike(LIFEL1K3. REALISTIK)

Înainte de Revoltă, au fost ei, realistikii. Aproape umani, aproape perfecți. Creația unui savant cu aspirații demiurgice. După aceea a mai rămas doar ea  – o adolescentă prinsă într-o viață care nu-i aparține, cu amintiri pe care nu le-a trăit. Pentru Evie, traiul în Resturi – un loc decăzut într-o lume post-apocaliptică – se schimbă brusc când îl întâlnește pe Ezekiel, un realistik a cărui existență se împletește cu a ei.

 Orașul

Au trecut mii de ani de când oamenii au abandonat oraşele. Apoi au năzuit spre stele, pentru ca, în cele din urmă, să aleagă somnul veşnic. Pământul a rămas în stăpânirea Câinilor, care îşi cresc urmaşii cu legende transmise din generaţie în generaţie despre cei care le-au oferit darul vorbirii, dar care nu se vor mai întoarce niciodată. Cu ajutorul roboţilor, trăiesc în pace şi armonie, însă şi lumea lor e pe cale să se schimbe, fiindcă o nouă putere pretinde supremaţia pe Pământ. 

Editura ART

Dragoste în vremea pandemiei

Nepotrivire

Secolul ăsta

e prea mic

pentru dragostea

noastră.

 

 

 

Demonii

„Geniul fără rival ca romancier ideologic al lui Dostoievski este reprezentat de capacitatea de a inventa acțiuni și situații în care ideile domină comportamentul uman fără ca acesta din urmă să devină alegoric. Dostoievski deținea ceea ce eu numesc imaginație escatologică, prin intermediul căreia punea ideile în practică și le urmărea desfășurându-se până la deznodământul final. În același timp, personajele lui răspund în contextul acestui deznodământ în conformitate cu standardele morale și sociale prevalente mediului în care trăiesc, iar îmbinarea acestor două planuri asigură romanelor sale atât amplitudinea fantezistă, cât și temelia realistă a vieții sociale.“ Joseph Frank 

Sapiens

Republica piraților

Colin Woodard spune povestea reală, fascinantă și prea puțin cunoscută a republicii piraților, bazându-se, în special, pe sursele primare descoperite în arhivele din Marea Britanie și cele două Americi. La începutul secolului al XVIII-lea, mai mulți proscrişi ai mărilor, printre care faimoșii Barbă-Neagră, Sam cel Negru şi Charles Vane, şi-au unit fortele pentru a pune bazele unei democrații primitive in Bahamas. Datorită surprinzătorului ei egalitarism, aceasta a zguduit fundamentele Imperiului Britanic şi ale Imperiului Spaniol, trezind în colonii o dorință de emancipare ce va duce, în cele din urmă, la Revoluția Americană. La Nassau, pentru o scurtă, dar glorioasă perioadă, servitorii au fost liberi, sclavia nu a existat, oamenii au avut aceleași drepturi indiferent de origine și culoarea pielii, iar liderii au fost aleşi sau demişi prin vot.

Inevitabilul 

Multe dintre schimbările din următoarele decenii sunt inevitabile, din cauza tendinţelor tehnologice aflate în mişcare. În această carte fascinantă și provocatoare, Kevin Kelly face o evaluare optimistă a viitorului, arătând că inovațiile care deja ne influenţează viaţa – de la realitatea virtuală la inteligenţa artificială încorporată în tot ceea ce producem – pot fi înțelese pornind de la câteva forțe determinante. E vorba despre tendinţe ce revoluţionează modul în care cumpărăm, lucrăm, învăţăm şi comunicăm unii cu alţii. Kelly identifică și descrie aceşti vectori, explorând felul în care se intersectează și conlucrează. Înţelegându-i şi acceptându-i, ne va fi mai ușor să ne adaptăm noilor condiții și să profităm din plin de beneficiile tehnologiei.

Publicat pe

Ce citim de Halloween?

În sfârșit putem profita de diminețile și serile răcoroase de toamnă pentru a citi, fie pe o bancă în parc, fie pe leagănul din curte, sau oriunde, de fapt 😊.

Luna aceasta ne pregătim serios pentru Halloween, așadar iată propunerile noastre:

Vlad și Cartea cu Genius:

E un monstru la tine-n carte de Tom Fletcher

O carte interactivă, inteligentă și teribil de amuzantă.

E un monstru la tine-n carte! Repede, scutură cartea, învârte-o ca pe un titirez! Gâdilă monstrul la tălpițe! Hi, hi, monstrul a fugit! O, nu! Monstrul e acum la tine-n cameră!

Winnie și Wilbur. Winnie Baba-Cloanța de Valerie Thomas

Winnie Baba-Cloanța își duce veacul într-o casă neagră ca tăciunele. Fotoliile sunt negre, scările sunt negre, podelele sunt negre și ele, până și ușile sunt tot negre. Problema e că Wilbur, cotoiul lui Winnie, e negru și el.

Winnie va trebui să facă o vrajă sau două, ca să fie sigură că o să-l vadă pe Wilbur pe oriunde s-ar tolăni…

Arthur:

Cartea cimitirului de Neil Gaiman

E nevoie de un cimitir pentru a crește un copil…

Nimeni Owens, cunoscut ca Nim, e un băiat normal. Ar fi pe deplin normal dacă n-ar trăi într-un cimitir, crescut de fantome, cu un protector care nu face parte nici dintre cei vii, nici dintre cei morți. Există tot felul de aventuri în cimitir pentru un băiat – un Bărbat Indigo de demult, o poartă către orașul abandonat al ghulilor, straniul și înfricoșătorul Asasin. Însă dacă Nim părăsește cimitirul, va fi pus în mare pericol de bărbatul pe nume Jack – cel care i-a ucis deja familia.

Rowley prezintă: Povești de groază superformidabile (3) de Jeff Kinney

Ia o lanternă, ascunde-te sub pătură și lasă-te cucerit de lumea bizară și neașteptat de amuzantă scornită de imaginația lui Rowley Jefferson. În aceste povestiri comico-înfricoșătoare o să dai peste zombi, vampiri, fantome și câte și mai câte.

Se prea poate ca poveștile de groază ale lui Rowley să te facă să râzi, dar ai grijă: o să te facă și să dormi cu lumina aprinsă!

Youngart:

Cum să spânzuri o vrăjitoare de Adriana Mather

După ce tatăl ei se îmbolnăveşte brusc, Samantha Mathers e nevoită să se mute împreună cu Vivian, mama sa vitregă, în Salem. Viaţa într-un nou oraş se dovedeşte a fi dificilă, iar să-şi facă prieteni e încă şi mai greu – căci Sam e descendenta preotului Cotton Mather, unul dintre bărbaţii responsabili pentru Procesele vrăjitoarelor din Salem. Astfel, fără să vrea, devine inamica unui grup de fete de la şcoală. Când în viaţa ei apar şi o fantomă, şi un blestem vechi de secole, iar oamenii din jur încep să moară, Sam se trezeşte aruncată direct în mijlocul unei vânători de vrăjitoare. Are ea puterea de a opri totul până nu e prea târziu?

Mormintele din Atuan de Ursula K. Le Guin

Când Cei Nenumiți o aleg pe micuța Tenar să devină Preoteasa Mormintelor, fetița pierde tot: casa, familia, până și numele.

Căci ea este Cea Devorată acum, stăpână peste tăcere și întuneric, și se află în slujba unor puteri vechi și nemiloase.

Cu timpul, fata ajunge să-și cunoască bine tărâmul și îndatoririle; soarta ei este limpede.

Până într-o zi, când un tânăr vrăjitor, Ged, pătrunde în labirintul interzis ca să fure o comoară inestimabilă. Ged aduce cu el lumina magiei, care e mult mai ispititoare decât întunericul adânc și îngrăditor.

Grafic:

BONE #1. Fuga din Boneville de Jeff Smith

După ce au fost alungați din Boneville, orașul lor de baștină, ce trei veri Bone – Fone Bone, Phoney Bone și Smiley Bone – se rătăcest în deșert. Ajung apoi într-o misterioasă vale împădurită, plină de creaturi nemaivăzute, unele minunate, dar altele cât se poate de înfricoșătoare.

Forțele întunecate ale răului conspiră împotriva locuitorilor pașnici ai văii, iar verii Bone se văd prinși la mijloc într-un conflict pe care nu-l înțeleg. Vor reuși cei trei să scape teferi din capcana pe care le-au întins-o șobo-monștrii?

Fantoma Aniei de Vera Brosgol

Dintre toate lucrurile pe care se aştepta Ania să le găsească pe fundul unui vechi puţ, o nouă prietenă nu se număra printre ele. Mai ales nu o prietenă care să fie moartă de un secol.

Să cazi într-un puţ e şi-aşa destul de rău, dar viaţa Aniei în sine s-ar putea să fie şi mai oribilă. Îi e ruşine cu familia ei, se jenează cu propriul ei corp şi a cam renunţat să-şi mai găsească locul în liceu. O nouă prietenă – fie ea şi moartă – este exact ce are nevoie.

Dar prietena Aniei nu glumeşte deloc când zice că are de gând să-i fie alături pentru totdeauna…

Paladin:

Furia Aurie de Pierce Brown

Darrow e nevoit să lupte în apărarea bărbatului care i-a spânzurat soţia, să fie cel mai bun dintre lăncierii lui. Pe fondul unui adevărat război civil declanşat în sânul Auriilor, într-un fundal desprins din Războiul stelelor, eroul nu trebuie să piardă niciun moment din vedere adevăratul lui scop: revoluţionarea Societăţii care înrobeşte Culorile considerate inferioare. În rândul duşmanilor săi, Darrow reuşeşte să găsească prietenie, respect, ba chiar şi dragoste. Însă cine ar mai rămâne alături de el dacă adevărata lui identitate ar ieşi la iveală?

Nu trezi diavolul adormit! de John Verdon

Ce ai face dacă povestea de noapte bună care ți se spunea din copilărie ar deveni cel mai mare coșmar al prezentului? Creatoarea unui documentar despre familiile victimelor unui ucigaș în serie încă în libertate descoperă că atunci când ți-l alegi pe Dave Gurney drept consilier, adevăruri incomode ies la iveală. Iar fostul detectiv de la Omucideri se pricepe cel mai bine să provoace haos și să elucideze mistere. Poate că uneori este bine să trezim diavolul adormit!

Art:

Sora mea, ucigașa în serie de Oyinkan Braithwaite

Sora mea, ucigaşa în serie este o comedie neagră despre cum sângele e mai gros – şi mai greu de scos din covor – decât apa. Când primeşte un telefon de la sora ei în timpul cinei, Korede ştie de ce are nevoie pentru întâlnirea care urmează: mănuşi de cauciuc, clor, nervi de oţel şi un stomac puternic. E deja al treilea iubit de care se descotoroseşte Ayoola – după spusele ei în legitimă apărare – şi al treilea loc al crimei pe care Korede trebuie să-l cureţe până la ultimul colţişor. Poate că ar fi bine să se ducă la poliţie, dar îşi iubeşte sora şi ştie şi ea că familia trebuie pusă mereu pe primul loc. Însă îl mai iubeşte şi pe bărbatul care a ajuns de curând în braţele Ayoolei şi riscă să sfârşească cu un cuţit in spate. Acum rămâne să-şi dea seama cum să evite vărsarea de sânge fără să trădeze sângele care-i curge prin vene.

Frankenstein de Mary Shelley

O splendidă ediție de lux sărbătorind 200 de ani de la apariția acestui clasic absolut al genului horror, reimaginat pentru secolul XXI într-o interpretare vizuală unică și proaspătă.

Vă invităm într-o călătorie întunecată care va fi o încântare atât pentru iubitorii de literatură, cât și pentru cei mai pretențioși iubitori de artă.

Frica în Occident. Secolele XIV – XVIII. O cetate asediată de Jean Delumeau

Frica în Occident este una dintre cele mai cunoscute lucrări ale istoricului Jean Delumeau, ilustru reprezentant al valului de specialiști în istoria mentalităților pe care Școala franceză l-a produs. Cu un vast câmp de observație – istoric, bineînțeles, dar și economic, sociologic, psihanalitic, psihologic și antropologic –, autorul creează fresca unei Europe traumatizate de ciumă, războaie, dispute religioase și permanenta nesiguranță.

Delumeau analizează fricile colective ale societăților occidentale din perioada cuprinsă între secolele al XIV-lea și al XVIII lea, încercând să răspundă la o simplă întrebare: cui îi e frică și de ce anume? Este recreată convingător și argumentat atmosfera acestor veacuri în care psihozele colective sunt declanșate nu doar de catastrofe, ci și de lucrarea agenților lui Satan: vrăjitorii, evreii, turcii, femeile.

Sapiens:

Viața secretă a cadavrelor de Mary Roach

Incinerate, înmormântate, îmbălsămate, disecate, furate, fetișizate, cadavrele umane au exercitat mereu o imensă fascinație asupra muritorilor. Cărora dintre întrebările și temerile noastre le pot da ele răspuns? Cum ne pot ajuta concret la rezolvarea problemelor din această viață, căreia nu-i mai aparțin? Mary Roach a adunat materialul acestei cărți memorabile din istoria preocupărilor macabre ale celor vii. Acribia științifică și apetitul autoarei pentru anecdotică fac din Viața secretă a cadavrelor una dintre cele mai serioase, surprinzătoare și… vesele cercetări asupra destinului trupurilor noastre după ce le-am părăsit.

Publicat pe

Sunteți pregătiți pentru o poveste grimminală?

O poveste grimminală este o alternativă îndrăzneaţă la basmele clasice, în care cei doi fraţi înfruntă mai multe personaje malefice, de la diavol la un dragon uriaş, ba chiar şi Luna de pe cer, căreia se pare că-i place să mănânce copilaşi. 

Hänsel și Gretel sunt copii ai unor regi cărora le place (nu știu dacă chiar le place, dar sigur o fac) să-și decapiteze copiii. Pentru că nici lui Hänsel, nici lui Gretel, nu le surâde ideea de a rămâne fără cap (încă nu am cunoscut pe cineva care să-și dorească așa ceva, adică sincer cum ai mai putea să mănânci înghețată fără cap!?!?!?) cei doi decid să plece în lumea largă. Bineînțeles, dăăăăh! Și pentru că într-o lume în care părinții sunt duși cu capul atât de tare încât vor să ia capul unor copii, Hänsel și Gretel ajung să înfrunte un dragon, dar nu orice fel de dragon, ci tocmai unul care atacă regatul părinților lor și care are un secret atât de înfricoșător încât nimeni nu s-ar mira dacă ar plânge în fiecare noapte din pricina lui. A secretului.

Ce nu-ți spune nimeni, cu excepția mea în rândurile care urmează, e că poveștile pe care le știi, pe care ți le citesc părinții sau profesorii nu sunt poveștile adevărate. Adică acum foarte mult timp, poveștile pentru copii erau foarte înspăimântătoare! Și violente! Și erau așa pentru că oamenii nu prea se puteau proteja de foarte multe lucruri și nici nu le puteau explica. Astfel încât s-au apucat să inventeze povești care să bage în sperieți atât de rău copiii încât să ajungă și ei adulți cu mintea creață care credeau în vrăjitori, monștrii, dragoni și altele. Astfel de oameni încă mai există, dar din alte motive decât poveștile din copilărie.

Oricum, scriitorul Adam Gidwitz își aduce aminte de aceste povești așa cum erau ele spuse în trecut și decide să scrie o poveste sângeroasă și înspăimântătoare care poate părea chiar stupidă pentru noi. Lucru absolut normal pentru că noi, cel puțin teoretic, știm în ziua de azi că nu există monștrii sau dragoni sau alte lucruri dubioase ca-n povestea grimminală. Și mai sigur este că poveștile precum cele scrise de Adam Gidwitz (dacă-l spui repede, repede și de mai multe ori, sună de parcă ai spune guiț! asta chiar pare amuzant!) sunt terifiante și amuzante tocmai pentru că sunt ciudate și inventate.

Trebuie să-ți mai zic ceva înainte de a se termina pagina pe care scriu: îți trebuie curaj, dar sigur ai curaj, ca să citești această carte. Și nu doar curaj din ăla pe care-l găsești pe toate drumurile, ci curaj de erou adevărat, curaj pe care-l construiești și poți să-l ai doar citind cărți și știind lucruri, acel gen de curaj pe care și-l doresc toți oamenii, dar pe care doar copii îl pot avea și pe care oamenii cei mari îl înțeleg mai greu. Genul de curaj care te face să ai aventuri nemaipomenite și prieteni nemaivăzuți!

Un text de Răzvan Zamfirescu

Publicat pe

Interviu cu Mariana Enriquez: „Istoria sumbră e prielnică pentru literatură”

Ne-am propus ca în luna octombrie să venim cu o listă de recomandări adecvate perioadei, puțin înfricoșătoare, povești reale, ficțiune sau inspirate din realitate, toate având o doză de mister care te va pune puțin pe gânduri. Spargem gheața cu o serie de Q & A cu Mariana Enriquez.

Bongani Kona: Multe din povestirile din Ce-am pierdut în foc au ceva neliniștitor, straniu și misterios, dar dincolo de asta se poate simți dragostea pentru actul povestirii. Cu ce fel de povești ai crescut în anii copilăriei tale în Buenos Aires?

Mariana Enríquez: Am crescut la periferia orașului Buenos Aires, ceea ce noi numim „Conurbano”, într-un orășel pe nume Lanús. E un cartier care n-are nimic în comun cu viața literară sau intelectuală: un pic dur, cu multe fabrici care în copilăria mea începuseră să se închidă, în esență un loc al clasei muncitoare, unul care pe deasupra mai e și urât. Mie-mi place, dar n-are nimic idilic sau ceva care să aducă a natură. Însă părinții mei erau cititori avizi și aveau o colecție imensă de cărți. Orice de la literatură argentiniană la literatură europeană, americană sau sud-americană, de la García Márquez la Capote și Poe. Îmi plăceau Baudelaire și surorile Brontë, am fost întotdeauna atrasă de poveștile sumbre. Nu existau restricții și puteam citi orice. Cred că era o modalitate de a-mi imagina că trăiam într-un loc mai frumos sau mai interesant. În plus, bunica mea era o povestitoare involuntară. Nu cred că-i plăcea să spună povești, dar asta făcea parte din cultura ei – era fiica unor imigranți italieni care veniseră din nordul Argentinei, o zonă rurală și plină de superstiții, foarte diferită de Buenos Aires.

Bongani Kona: În Casa Adelei, mama naratoarei îi interzice să urmărească filme de groază pentru că este „prea mică”. Mulți părinți au tendința să-și apere copiii de ororile lumii. Mă întreb dacă ăsta a fost și cazul tău. 1976–1983 a fost o perioadă grotesc de violentă în istoria Argentinei. Mii de oameni dispăreau sau erau torturați și uciși. În copilăria ta, cât de conștientă erai de ceea ce se întâmpla? Ți se ascundeau anumite povești?

Mariana Enríquez: Trebuie să ții cont de faptul că dictatura din Argentina a fost incredibil de violentă, dar într-un mod secret. Mii de oameni au fost torturați și uciși, într-adevăr, dar lucrurile astea au fost ascunse cu succes de populație. Mulți oameni spun și astăzi că nu erau la curent cu amploarea ororilor – și nu spun minciuni. Armata nu împușca oamenii pe stradă. Îi răpea și îi ducea în centre de detenție clandestine. Desigur, asta a stârnit multă frică, în mare parte frica de necunoscut, teama de a nu ști ce se întâmplă cu adevărat. Chiar și cei dispăruți: situația era fantasmagorică. Părinții mei erau la curent, dar vorbeau despre asta în șoaptă și, de fiecare dată când înțelegeam ceva, îmi atrăgeau atenția să nu spun nimic în afara casei. Iar „în afara casei” însemna la școală, la petrecerile onomastice sau oriunde în viața de zi cu zi. Așa că eram la curent, pentru că părinții mei erau la curent, dar nu existau semne clare de violență, nu pentru un copil, în orice caz. Doar uneori apăreau zvonuri despre câte un vecin care „plecase”, pentru a nu se mai întoarce niciodată, sau despre militarii care supravegheau podul… Era un secret, un secret teribil. Când s-a sfârșit, a fost ca o explozie. Detaliile înfiorătoare erau peste tot, la televizor, în reviste, și, bineînțeles, în procesele generalilor unde victimele relatau ce li se întâmplase, iar cruzimea era explicită. Îmi amintesc cât de îngrozită eram citind despre toate aceste lucruri. Cred că au fost primele povești de groază pe care le-am citit. Părinții nu mi-au ascuns nimic, dimpotrivă. Voiau ca eu să știu. Pentru ei și pentru mulți alți argentinieni, amintirea celor întâmplate reprezenta o declarație politică.

Bongani Kona: În ciuda acestei istorii sumbre, ai spus că în Argentina există „un mare entuziasm pentru a scrie”. De unde crezi că vine acest entuziasm? Și când ai început să scrii? A fost ceva ce ai vrut să faci dintotdeauna?

Mariana Enríquez: O istorie sumbră e prielnică pentru literatură. Multe fantome, multe probleme. Ce mă miră, mai degrabă, e faptul că există entuziasm după atâtea crize economice. În timpul vieții mele am trăit cel puțin două de proporții și am 44 de ani. Dar, cumva, asta pare să fie un imbold. În ce mă privește, nu îmi doream neapărat să scriu atunci când am început. Am publicat un roman la vârsta de 21 de ani. O editură importantă căuta un roman scris de cineva tânăr, cu o tematică „tinerească”. Romanul se numește Bajar es lo peor și e un amestec de Bret Easton Ellis timpuriu și sensibilități gotice. Îl scrisesem pentru mine, fără speranța că aș putea să-l public, și am ajuns la editură întâmplător, printr-o serie de legături ciudate. Pe atunci studiam jurnalismul în La Plata, un oraș studențesc, și eram o tânără destul de impulsivă. După ce romanul a fost publicat și am mai scris încă unul, s-ar zice că mi-am dat seama că asta vreau să fac. Dar a durat ceva.

McSWEENEY’S: Cum procedezi când scrii povestiri despre crime? Începi cu un personaj sau cu o situație anume?

Mariana Enríquez: De obicei, nu scriu povești despre crime – însă scriu ficțiune întunecată, așa că povestirile mele implică uneori o crimă. Cea din Copilul jegos e inspirată parțial de un asasinat care a avut loc în urmă cu cinci ani, în provincia Corrientes. Băiatul mort se numea Ramoncito și trăia pe stradă. Crima n-a stârnit prea multe ecouri în presă – oricum, nu pe cât ar fi trebuit – din cauza implicațiilor politice și a detaliilor oribile care au ieșit la iveală. A fost ciudat – lăsa impresia unei crime care e ținută ascunsă. Există o carte de investigație pe tema asta, La misa del diablo (Liturghia diavolului), de Miguel Prenz, care nu s-a bucurat de succes la public, deși e foarte bună. De acolo am preluat informațiile de bază. Apoi am lăsat totul să se amplifice și să crească, așa cum fac cu toate povestirile mele. Am hotărât să nu fie o proză condusă de intrigă, ci am optat pentru o atmosferă stranie, aproape halucinatorie.

Întrebări preluate și traduse de pe johannesburgreviewofbooks.com (Bongani Kona), electricliterature.com (Adam Vitcavage), mcsweeneys.net, lithub.com (David Leo Rice).

Un text de Ema Cojocaru

Publicat pe

Scarrytober – recomandări de lectură pentru luna octombrie

Când spunem octombrie, ne gândim exact la acel moment al lunii încărcat cu petreceri tematice, costume de Halloween, povești înfricoșătoare și magazine pline de accesorii dedicate evenimentului lunii. Scarrytober bate la ușă, așa că v-am pregătit o serie de titluri care să vă pregătească pentru Halloween. Vrăjitoare, suspans, acțiune, secrete și aventuri, toate în lista noastră de recomandări din luna octombrie pentru cei mici și pentru cei mari.

Vlad și Cartea cu Genius

  1. Strega Nona, Tomie dePaola

Într-un orăşel din Calabria trăia odată, demult, o femeie bătrână căreia toţi locuitorii îi ziceau Strega Nona, adică „Bunica Vrăjitoare“. Şi, chiar dacă toţi vorbeau despre ea numai în şoaptă, la ea se duceau când aveau vreun necaz. Ba până şi preotul şi măicuţele de la mânăstire se duceau la ea, pentru că Strega Nona chiar avea puteri magice.

  1. Jumanji, Chris Van Allsburg

Rămaşi singuri acasă, Judy şi Peter se plictisesc teribil. Dar odată ce descoperă JUMANJI, un joc misterios, lucrurile iau o întorsătură neaşteptată. Ultimele rânduri de la instrucțiuni, scrise cu litere mari, nu le spun nimic celor doi frați: „ODATĂ CE AȚI ÎNCEPUT UN JOC JUMANJI, EL NU SE VA SFÂRȘI PÂNĂ CÂND UN JUCĂTOR NU VA AJUNGE ÎN ORAȘUL DE AUR.“ În clipa în care un leu – un leu adevărat, mare și înfricoșător – intră în sufragerie, cei doi încearcă să pună capăt jocului, dar își dau seama că trebuie să continue să dea cu zarul.

Editura Arthur

  1. O poveste griminală, Adam Gidwitz

O poveste grimminală este o alternativă îndrăzneaţă la basmele clasice, în care cei doi fraţi înfruntă mai multe personaje malefice, de la diavol la un dragon uriaş, ba chiar şi Luna de pe cer, căreia se pare că-i place să mănânce copilaşi. Hänsel şi Gretel le vor dovedi atât regelui şi reginei, părinţii lor, cât şi tuturor locuitorilor din regatul Grimm că dragostea, prietenia şi curajul pot învinge răul şi pot face orice posibil. Şi au trăit fericiţi… Sau?

  1. O vrăjitoare îngrozitoare, Jill Murphy

Mildred Hubble are cele mai nobile intenţii. Vrea să fie o elevă model, o prietenă bună şi, mai ales, o vrăjitoare pe măsura aşteptărilor celor din jur. Dar cu toată străduinţa şi încercările ei de a se ţine departe de necazuri, Mildred intră în cele mai grozave încurcături. E drept, uneori nici sorţii nu sunt de partea ei: colegele îi joacă feste vrăjitoreşti, pisoiul Dunguliţă nu se poate ţine drept pe mătură, nici vrăjile nu-i ies tocmai bine. Ce mai! Mildred e cea mai îngrozitoare vrăjitoare care a trecut vreodată pe la Academia de vrăjitoare a doamnei Cackle.

Editura Youngart

  1. Miss Peregrine 1. Căminul copiilor deosebiți, Ransom Riggs

O tragedie îl aruncă pe tânărul Jacob, în vârstă de doar şaisprezece ani, pe o insulă izolată. Aici descoperă ruinele căminului “pentru copii deosebiţi” al domnişoarei Peregrine. Pe măsură de Jacob înaintează pe holurile şi prin dormitoarele părăsite, îşi dă seama că  cei care s-au adăpostit cândva acolo au fost mai mult decât deosebiţi. Poate că nu întâmplător au fost trimişi într-un loc uitat de lume. Şi, oricât de bizar ar suna, ar putea fi încă în viaţă. Un roman fascinant, ilustrat cu fotografii tulburătoare, care-i va încânta pe adulţi, pe tineri şi pe toţi cei care vor să se bucure de o aventură în lumea umbrelor.

O poveste frumoasă şi excentrică, care se distinge prin personajele bine construite, un spaţiu realist şi nişte monştri care îţi dau fiori. (Publishers Weekly)

  1. Al cincilea val #1, Rick Yancey

O invazie extraterestră distruge omenirea în patru Valuri succesive de nenorociri. Dar Al Cincilea Val este cel mai periculos, pentru că de data asta puţinii pământeni rămaşi în viaţă nu ştiu nici măcar ce îi ameninţă, cu atât mai puţin cum să înfrunte pericolul. Cassie, o adolescentă curajoasă de 16 ani, are o singură dorinţă: să îşi salveze frăţiorul – iar pentru asta nu se dă în lături de la nimic.

Fascinant şi original, Al Cincilea Val este un roman-tsunami care te prinde şi nu-ţi mai dă drumul. O poveste post-apocaliptică despre o invazie extraterestră, cu o eroină inteligentă şi vulnerabilă în mijlocul acţiunii. (New York Times)

MiniGrafic & Grafic

  1. Amuleta. Cartea întâi. Păstrătoarea pietrei, Kazu Kibuishi

Navin și Emily se mută cu mama lor într-o casă veche și de mult abandonată, care i-a aparținut străbunicului Silas Charnon. Dar viața liniștită la care speră cei trei e încă departe. Mama e răpită de o creatură sinistră, iar copiii pornesc într-o primejdioasă misiune de salvare. Aventura lor îi poartă pe un tărâm misterios unde pericolele pândesc la fiecare pas. Amuleta lui Silas i-ar putea salva, însă Emily va trebui să învețe să-i stăpânească puterea.

  1. V de la Vendetta, Alan Moore și David Lloyd

Într-un viitor distopic, după ce fața Planetei a fost schimbată de un război devastator, în Anglia puterea este preluată de un regim totalitar, neofascist, al cărui scop declarat este de a restabili ordinea. Dar aici ordine înseamnă teroare, pierderea libertății, lagăre de reeducare, foamete. Un singur om îndrăznește să lupte împotriva opresiunii: V. Arma lui: anarhia. Acolo unde linia dintre bine și rău se confundă, unde libertatea individului nu mai înseamnă nimic, unde a dispărut orice speranță, doar misteriosul V se mai împotrivește regimului.

V de la Vendetta e o poveste impresionantă despre libertate, o carte-cult esențială nu doar pentru fanii romanelor grafice, ci și pentru cititorii pasionați.

Editura Art & Musai

  1. Ce-am pierdut în foc, Mariana Enriquez

Universul Marianei Enriquez este populat de femei, dar nu e unul blând. Este bizar în cel mai sofisticat și mai neliniștitor mod cu putință, cu atât mai diabolic cu cât straniul irumpe din țesătura banală a vieții cotidiene. Personajele ei se confruntă cu abuzuri, sărăcie, droguri, criminalitate, trafic de copii, patologii dintre cele mai diverse, diformităţi, violenţă. Fiind jurnalistă de profesie, multe dintre proze pleacă de la întâmplări reale apărute în presa vremii – criminalul în serie copil rămas în istorie sub numele de Piticul Clăpăug, doi adolescenți torturați de poliție într-o suburbie sinistră a Buenos Airesului și forțați să se arunce în apele unui râu poluat -, dar ficțiunea ei împinge totul la un alt nivel.

De mică am adorat literatura horror şi gotică. Cu anii, mi-am lărgit orizonturile literare, dar pentru mine acest gen rămâne la fel de fascinant. E popular, ceea ce-mi place. Provoacă reacţii fizice, ceea ce-mi doresc mereu de la ficţiune. Şi e un gen minunat care-ţi permite să fii extrem de grav şi să atingi subiecte foarte serioase (politica, moartea, frica, insatisfacţia), rămânând în acelaşi timp captivant. Nu ştiu dacă-mi ies toate aceste lucruri în povestirile mele, dar asta încerc să fac. (Mariana Enriquez)

  1. Un proiect sângeros, Graeme Macrae Burnet

O triplă crimă petrecută într-o comunitate mică de arendași din Scoţia anului 1869 duce la arestarea tânărului Roderick Macrae, în vârstă de şaptesprezece ani. Nu există nicio îndoială că el este făptaşul, însă ce motive a avut să comită un gest atât de atroce și de sângeros?

Gândit ca o serie de documente descoperite de autor, romanul excelează în reconstituirea lumii respective, în subtilitatea și complexitatea cu care e conturat personajul principal. Permanenta schimbare a perspectivei în stil Rashomon – trecem prin declarațiile sătenilor, prin relatarea făptașului, prin rapoartele medicale și evaluările psihologice sau prin transcrierea procesului – îi alcătuiește criminalului un portret contradictoriu și-i lasă cititorului toată plăcerea de-a reinterpreta faptele pe măsură ce paginile se succed.

Un proiect sângeros este un roman-puzzle inteligent construit, tulburător și fascinant.

  1. Omul invizibil | serie de autor, H. G. Wells

O prezență cel puțin neobișnuită tulbură liniștea unui sătuc englezesc – un străin acoperit de bandaje, cu o fire neprietenoasă și activități ce stârnesc curiozitatea localnicilor. Curând, ei descoperă că sub deghizarea sa se ascunde o descoperire științifică uluitoare: invizibilitatea. În vreme ce se folosește de această putere în scopuri egoiste și malefice, bărbatul se desprinde treptat de umanitate, devenind un experiment moral eșuat.

Interesul romanului nu constă în conceptele sale științifice, ci în dezvoltarea strălucită a temei invizibilității. Dacă cineva ar putea fi invizibil, atunci ce s-ar întâmpla? (Arthur C. Clarke)

Paladin & Sapiens

  1. Metro 2033, Dmitri Gluhovski

În anul 2033, supraviețuitorii unui război atomic planetar încearcă să-și continue existența sub pământ, în stațiile de metrou din Moscova, unde pericole nebănuite îi așteaptă la tot pasul. În lupta cu Întunecații – creaturi misterioase care trăiesc la suprafață și care coboară în adâncuri în căutarea oamenilor –, Artiom, personajul central al cărții, trece prin experiențe care îi demonstrează că cel mai mare pericol pentru om rămân tot oamenii. Metro 2033 este un roman apocaliptic ce clădește un univers de coșmar pe ruinele lumii imperfecte a zilelor noastre.

Metro 2033 nu este doar o călătorie presărată cu întâmplări ieșite din comun, ci este o incursiune în psihicul uman, o călătorie ce explorează cele mai adânc înrădăcinate frici ale omului. (Fantasy Book Review)

  1. Furia Roșie, Pierce Brown

În viitor, populaţia lumii e împărţită în clase având funcţii strict și clar definite, iar fiecărei clase îi corespunde câte o culoare. Darrow e un Roşu şi un Sondor al Iadului care lucrează în adâncul minelor de pe Marte pentru a face suprafaţa planetei locuibilă. La fel ca toţi cei din neamul lui, trudeşte din greu pentru a oferi un viitor mai bun generaţiilor următoare. Darrow va descoperi însă destul de repede că umanitatea ajunsese demult să populeze planeta Marte, iar cei ca el sunt ţinuţi drept sclavi de o clasă conducătoare decadentă, cea Aurie. Singurul mod în care se poate face dreptate în această societate abuzivă este ca Darrow să se infiltreze în mijlocul Auriilor, devenind unul dintre ei.

Bine ritmat, captivant, excelent scris – genul de roman pe care nu poți să-l lași jos. Abia aștept următorul volum. (Terry Brooks)

  1. Viața secretă a cadavrelor, Mary Roach

Incinerate, înmormântate, îmbălsămate, disecate, furate, fetișizate, cadavrele umane au exercitat mereu o imensă fascinație asupra muritorilor. Cărora dintre întrebările și temerile noastre le pot da ele răspuns? Cum ne pot ajuta concret la rezolvarea problemelor din această viață, căreia nu-i mai aparțin? Mary Roach a adunat materialul acestei cărți memorabile din istoria preocupărilor macabre ale celor vii. Acribia științifică și apetitul autoarei pentru anecdotică fac din Viața secretă a cadavrelor una dintre cele mai serioase, surprinzătoare și… vesele cercetări asupra destinului trupurilor noastre după ce le-am părăsit.

Poate că Moartea este cea care râde la urmă. Până atunci însă, Mary Roach se delectează făcând haz de tot ce e macabru. (Booklist)

Publicat pe

4 imagini horror din Dracula de Bram Stoker

Toate acestea erau atât de ciudate şi de misterioase, încât, stăpânit de spaimă, nu îndrăzneam nici să vorbesc, nici să mă mişc. Vremea părea fără sfârşit, ca şi călătoria noastră, care continua iar într‑o beznă deplină, fiindcă nori grei acoperiseră din nou luna. Urcam întruna, cu scurte momente când drumul cobora, căci de regulă urca. Deodată îmi dădui seama de faptul că vizitiul era pe punctul de a mâna caii în curtea unui castel vast şi căzut în ruină, de la ale cărui ferestre înalte şi negre nu se zărea nici o rază de lumină şi ale cărui creneluri sparte se profilau crestat pe cerul luminat de lună.

Avea obrazul vulturesc, cu nasul coroiat şi foarte subţire, cu nările foarte arcuite şi proeminente, fruntea boltită, mândră, cu păr rărit la tâmple şi bogat în restul capului. Sprâncenele, foarte groase, aproape că se întâlneau la rădăcina nasului, stufoase şi răsucite. Gura, cât se putea vedea sub mustaţa groasă, avea un aer crud şi dinţi deosebit
de albi şi de ascuţiţi, ieşind peste buzele a căror roşeaţă neobişnuită vădea o vitalitate uimitoare pentru un bărbat de vârsta lui. În rest, avea urechile palide, cu vârfurile extrem de ascuţite, bărbia largă şi puternică, obraji fermi. Totul de o paloare extraordinară.

La început nu‑mi venea să‑mi cred ochilor. Îmi ziceam că lumina lunii, ori poate mişcarea umbrelor, îmi joacă un renghi. Dar, privind mai departe, mi‑am dat seama că nu putea fi nici o eroare. I‑am văzut degetele de la mâini şi de la picioare apucând colţurile pietrelor din zidul de pe care anii îndepărtaseră mortarul şi folosind la coborâre fiecare protuberanţă şi neregularitate a zidului, cu mare iuţeală, aşa cum şerpuieşte o şopârlă pe zid. Ce soi de om este ăsta, sau ce fel de creatură asemănătoare unui om? Groaza acestor locuri mă copleşeşte; o groază cumplită şi fără scăpare. Mă înconjoară taine pe care nu îndrăznesc să le dezleg.

Aerul pare plin de fire de colb, plutind şi învârtindu‑se purtate de curenţii de vânt ce intră pe fereastră, lumina lămpii scade şi se întunecă. Ce să fac?

Dracula de Bram Stoker face parte din lista cărților disponibile în abonamentul Pauza de Citit.

Publicat pe

Mary Roach – Privind viața în gol

Sursă dallasnews.com

Scriitoarea atipică de știință, Mary Roach, vorbește despre una dintre cărțile sale, care abordează curiozitățile corpului uman și lumea bizară a descoperirilor științifice.

Pot să am jobul tău, te rog?

Sigur, dar e posibil să te confrunți cu: îndoială de sine, anxietate, e-mailuri fără răspuns către cercetători, probleme de acces în diverse locuri, recenzii urâte. O să le înfig într-un cui mare și strălucitor. Pentru restul taskurilor va trebui să ajungem la o înțelegere. Îmi plac destul de mult.  

OK, serios acum: ce ai lua la tine într-o călătorie pe Marte?

Balsam suplimentar pentru buze, pentru că lucrurile plutesc întotdeauna și se pierd pe nave spațiale (și pentru că sunt dependentă de balsamul de buze). O sticlă de sos picant. Un e-book reader. Dopuri pentru urechi. Răbdare.

Ce ți-ar lipsi cel mai mult în timpul unei misiuni spațiale prelungite?

Soțul meu Ed, fiicele mele vitrege, prietenii mei, casa noastră, Hallmark. Mâncare: tacos de la food truckul meu favorit Fruitvale, supa pho vietnameză, mazărea proaspătă care are gustul Pământului. Confidențialitatea, sexul. Mirosuri: iasomie și caprifoi în floare, carnea la grătar, asfaltul după ploaie. Sunete: valul, tunetul, vântul din copaci, păsările. Monotonia reconfortantă a lumii cunoscute.

Ce te-a surprins cel mai mult la explorarea spațiului și la cercetarea zero-G?

După ce am petrecut 10 minute glorioase în imponderabilitate, am fost foarte surprinsă să aflu că astronauții obosesc de multe ori. Se plâng că nu poți așeza nimic la locul lui fără să plutească, că până și mâinile lor plutesc și îi împiedică să facă orice. Pentru mine a fost cea mai încântătoare experiență pe care am avut-o vreodată. Pe ei îi deranjează! În mod similar, m-a surprins să aflu că una dintre cele mai mari probleme ale vieții în spațiu, pe termen lung, este plictiseala. Unul dintre astronauții Apollo a spus că „ar fi trebuit să aduc câteva Integrame”.

Am fost, de asemenea, surprinsă să aflu despre camera de odihnă de la UT Galveston – unde NASA plătește oamenii să stea în pat 24/7 (pentru a simula gravitația zero și a studia efectele ei asupra corpului). Când nu-ți folosești oasele și mușchii, corpul începe să le demonteze. Dacă sunt inactive timp de doi ani, cât ține o misiune pe Marte, vei obține genul de atrofie musculară și osoasă cu care se confruntă un tetraplegic.

Viața secretă a cadavrelor

Având în vedere că analizezi intens corpul uman, te-ai confruntat vreodată cu o stare de greață în timpul cercetării pentru o carte?

Sunt autor și observator, așa că simțul curiozității îl depășește pe cel de dezgust. Pot să urmăresc orice. Dar dacă-mi dai bisturiul sau forcepsul, atunci încep să mă pierd. Noaptea trecută soțul meu m-a rugat să-i rad părul de pe spate și mi-a fost foarte dificil. David Sedaris a definit odată iubirea drept abilitatea de a face față unei pustule apărute pe fesele iubitului său Hugh și trebuie să spun că sunt de acord cu această definiție.

Îmi imaginez că lucrările tale atrag o mulțime interesantă de oameni – există vreo poveste despre fani pe care ai vrea să o împărtășești?

Cărțile mele îi atrag pe cei mai minunați, destepți, amuzanți, ciudați oameni. Cititorii mei sunt toți oamenii pe care ai vrea să-i întâlnești la o petrecere. Îi iubesc. Rareori se întâmplă să mă contacteze cineva deranjant. Deși am primit odată un e-mail din Franța de la un bărbat care m-a întrebat care e  cel mai eficient mod de a scăpa de un cadavru. I-am scris înapoi: „Pierre, ai omorât pe cineva?” Nu a mai răspuns.

Text adaptat și preluat de pe bookpage.com

Cartea Viața secretă a cadavrelor face parte din lista titlurilor disponibile în abonamentul Pauza de Citit din luna octombrie. Le poți vedea pe toate aici.