4 imagini horror din Dracula de Bram Stoker

Toate acestea erau atât de ciudate şi de misterioase, încât, stăpânit de spaimă, nu îndrăzneam nici să vorbesc, nici să mă mişc. Vremea părea fără sfârşit, ca şi călătoria noastră, care continua iar într‑o beznă deplină, fiindcă nori grei acoperiseră din nou luna. Urcam întruna, cu scurte momente când drumul cobora, căci de regulă urca. Deodată îmi dădui seama de faptul că vizitiul era pe punctul de a mâna caii în curtea unui castel vast şi căzut în ruină, de la ale cărui ferestre înalte şi negre nu se zărea nici o rază de lumină şi ale cărui creneluri sparte se profilau crestat pe cerul luminat de lună.

Avea obrazul vulturesc, cu nasul coroiat şi foarte subţire, cu nările foarte arcuite şi proeminente, fruntea boltită, mândră, cu păr rărit la tâmple şi bogat în restul capului. Sprâncenele, foarte groase, aproape că se întâlneau la rădăcina nasului, stufoase şi răsucite. Gura, cât se putea vedea sub mustaţa groasă, avea un aer crud şi dinţi deosebit
de albi şi de ascuţiţi, ieşind peste buzele a căror roşeaţă neobişnuită vădea o vitalitate uimitoare pentru un bărbat de vârsta lui. În rest, avea urechile palide, cu vârfurile extrem de ascuţite, bărbia largă şi puternică, obraji fermi. Totul de o paloare extraordinară.

La început nu‑mi venea să‑mi cred ochilor. Îmi ziceam că lumina lunii, ori poate mişcarea umbrelor, îmi joacă un renghi. Dar, privind mai departe, mi‑am dat seama că nu putea fi nici o eroare. I‑am văzut degetele de la mâini şi de la picioare apucând colţurile pietrelor din zidul de pe care anii îndepărtaseră mortarul şi folosind la coborâre fiecare protuberanţă şi neregularitate a zidului, cu mare iuţeală, aşa cum şerpuieşte o şopârlă pe zid. Ce soi de om este ăsta, sau ce fel de creatură asemănătoare unui om? Groaza acestor locuri mă copleşeşte; o groază cumplită şi fără scăpare. Mă înconjoară taine pe care nu îndrăznesc să le dezleg.

Aerul pare plin de fire de colb, plutind şi învârtindu‑se purtate de curenţii de vânt ce intră pe fereastră, lumina lămpii scade şi se întunecă. Ce să fac?

Dracula de Bram Stoker face parte din lista cărților disponibile în abonamentul Pauza de Citit.

Mary Roach – Privind viața în gol

Scriitoarea atipică de știință, Mary Roach, vorbește despre una dintre cărțile sale, care abordează curiozitățile corpului uman și lumea bizară a descoperirilor științifice.

Pot să am jobul tău, te rog?

Sigur, dar e posibil să te confrunți cu: îndoială de sine, anxietate, e-mailuri fără răspuns către cercetători, probleme de acces în diverse locuri, recenzii urâte. O să le înfig într-un cui mare și strălucitor. Pentru restul taskurilor va trebui să ajungem la o înțelegere. Îmi plac destul de mult.  

OK, serios acum: ce ai lua la tine într-o călătorie pe Marte?

Balsam suplimentar pentru buze, pentru că lucrurile plutesc întotdeauna și se pierd pe nave spațiale (și pentru că sunt dependentă de balsamul de buze). O sticlă de sos picant. Un e-book reader. Dopuri pentru urechi. Răbdare.

Ce ți-ar lipsi cel mai mult în timpul unei misiuni spațiale prelungite?

Soțul meu Ed, fiicele mele vitrege, prietenii mei, casa noastră, Hallmark. Mâncare: tacos de la food truckul meu favorit Fruitvale, supa pho vietnameză, mazărea proaspătă care are gustul Pământului. Confidențialitatea, sexul. Mirosuri: iasomie și caprifoi în floare, carnea la grătar, asfaltul după ploaie. Sunete: valul, tunetul, vântul din copaci, păsările. Monotonia reconfortantă a lumii cunoscute.

Ce te-a surprins cel mai mult la explorarea spațiului și la cercetarea zero-G?

După ce am petrecut 10 minute glorioase în imponderabilitate, am fost foarte surprinsă să aflu că astronauții obosesc de multe ori. Se plâng că nu poți așeza nimic la locul lui fără să plutească, că până și mâinile lor plutesc și îi împiedică să facă orice. Pentru mine a fost cea mai încântătoare experiență pe care am avut-o vreodată. Pe ei îi deranjează! În mod similar, m-a surprins să aflu că una dintre cele mai mari probleme ale vieții în spațiu, pe termen lung, este plictiseala. Unul dintre astronauții Apollo a spus că „ar fi trebuit să aduc câteva Integrame”.

Am fost, de asemenea, surprinsă să aflu despre camera de odihnă de la UT Galveston – unde NASA plătește oamenii să stea în pat 24/7 (pentru a simula gravitația zero și a studia efectele ei asupra corpului). Când nu-ți folosești oasele și mușchii, corpul începe să le demonteze. Dacă sunt inactive timp de doi ani, cât ține o misiune pe Marte, vei obține genul de atrofie musculară și osoasă cu care se confruntă un tetraplegic.

Viața secretă a cadavrelor

Având în vedere că analizezi intens corpul uman, te-ai confruntat vreodată cu o stare de greață în timpul cercetării pentru o carte?

Sunt autor și observator, așa că simțul curiozității îl depășește pe cel de dezgust. Pot să urmăresc orice. Dar dacă-mi dai bisturiul sau forcepsul, atunci încep să mă pierd. Noaptea trecută soțul meu m-a rugat să-i rad părul de pe spate și mi-a fost foarte dificil. David Sedaris a definit odată iubirea drept abilitatea de a face față unei pustule apărute pe fesele iubitului său Hugh și trebuie să spun că sunt de acord cu această definiție.

Îmi imaginez că lucrările tale atrag o mulțime interesantă de oameni – există vreo poveste despre fani pe care ai vrea să o împărtășești?

Cărțile mele îi atrag pe cei mai minunați, destepți, amuzanți, ciudați oameni. Cititorii mei sunt toți oamenii pe care ai vrea să-i întâlnești la o petrecere. Îi iubesc. Rareori se întâmplă să mă contacteze cineva deranjant. Deși am primit odată un e-mail din Franța de la un bărbat care m-a întrebat care e  cel mai eficient mod de a scăpa de un cadavru. I-am scris înapoi: „Pierre, ai omorât pe cineva?” Nu a mai răspuns.

Text adaptat și preluat de pe bookpage.com

Cartea Viața secretă a cadavrelor face parte din lista titlurilor disponibile în abonamentul Pauza de Citit din luna octombrie. Le poți vedea pe toate aici.