Fragment „Ursul și privighetoarea”, Katherine Arden

Noiembrie este despre cărțile pe care le citim cu drag în fotoliul preferat, cu liniștea alături și imaginația zburdând prin tot felul de lumi. O carte potrivită pentru acest moment este Ursul și privighetoarea de Katherine Arden, publicată la editura Youngart. Te invităm să-ți iei pătura preferată și să începi cu un fragment din carte, publicat în acest articol.

Dacă te convinge, află că romanul face parte din lista lecturilor disponibile la Pauza de Citit luna aceasta.

FRAGMENT

Pe plaiu‑ntins sub geana mării,
Smălțat în aur e‑un tufan;
Din zori și până‑n faptul serii
Îi toarce basme un motan;
Spre dreapta‑i zice‑un cânt agale,
Spre stânga spune o poveste.
— A.S. Pușkin

1.
Îngheț


Era iarnă târzie în nordul Rusiei, cu aerul greu de umezeala care nu era nici ploaie, nici zăpadă. Frumosul peisaj de februarie îi făcuse loc unui martie gri și mohorât, iar membrii familiei Piotr Vladimirovici erau fonfăiți de la umezeală și slăbănogi în urma celor șase săptămâni în care postiseră cu pâine neagră și varză fermentată. Dar nimeni nu se gândea la degerat și nasuri înfundate și nici măcar, melancolici, la terci de ovăz și friptură, căci Dunia se pregătea să spună o poveste. În seara aceea, bătrâna stătea în cel mai bun loc pentru povești: în bucătărie, pe banca de lemn de lângă sobă. Soba era imensă, făcută din lut ars, mai înaltă decât unom și suficient de mare cât să încapă înăuntru toți copiii lui Piotr Vladimirovici. Capacul plat era bun pe post de loc de dormit; măruntaiele acesteia găteau, încălzeau bucătăria şi pregăteau băi de abur pentru cei bolnavi.
— Ce poveste vreți în seara asta? a întrebat Dunia, bucurându‑se de focul care îi încălzea spatele.
Copiii lui Piotr stăteau în fața ei, așezați pe scaune. Toți iubeau poveștile, chiar și fiul mijlociu, Sașa, care era timid și evlavios și ar fi insistat – dacă întreba cineva – că preferă să își petreacă seara rugându‑se. Dar în biserică era frig, iar afară lapovița era neînduplecată.

Sașa și‑a scos capul pe ușă, a fost lovit din plin de umezeală, şi s‑a retras, înfrânt, pe un scaun puțin mai îndepărtat de celelalte, unde s‑a așezat cu o expresie de indiferență pioasă. Ceilalți au început să vocifereze, agitați de întrebarea Duniei:
— Pana șoimului Finist!
— Ivan și lupul cel sur!
— Pasărea de foc! Pasărea de foc!
Micuțul Alioșa stătea pe scaunul lui și dădea din mâini ca să se poată auzi mai tare peste frații lui mai mari, iar câinele de vânătoare al lui Piotr şi‑a ridicat capul cel mare și plin de cicatrici înspre toată zarva aceea. Dar înainte ca Dunia să poată răspunde, ușa de la intrare s‑a deschis cu zgomot și furtuna a vâjâit de afară. În prag a apărut o femeie care‑și scutura apa din părul lung. Chipul îi era luminos, în frig, însă ea era mai slabă chiar decât copiii ei; focul îi desena umbre dedesubtul pomeților, pe gât și pe tâmple. Ochii ei adânci reflectau
flăcările. S‑a aplecat și l‑a îmbrățișat pe Alioșa. Copilul a chiuit de bucurie:
— Mama! a strigat. Matiușka!

Marina Ivanovna s‑a lăsat moale în scaun, trăgându‑l mai aproape de flacără. Alioșa, încă la ea în brațe, s‑a agățat cu ambele mâini de pleata ei. Femeia tremura, deși hainele groase ascundeau asta.
— Rugați‑vă ca biata noastră oaie să fete în noaptea asta, a zis ea. Altfel tare îmi e teamă că n‑o să‑l mai vedem pe tatăl vostru niciodată. Spui povești, Dunia?
— Dacă avem și liniște, a zis bătrâna pe un ton aspru.
Fusese doica Marinei de prea, prea multă vreme.
— Aș asculta și eu o poveste, a spus Marina deodată.

Tonul ei era senin, dar ochii îi erau întunecați. Duniai‑a aruncat o privire aprigă. Vântul șuiera de afară.
— Spune‑ne povestea lui Îngheț, Duniașka. Spune‑ne despre demonul înghețului, regele zăpezii, Karaciun. El e pretutindeni în noaptea asta și e nervos pe topirea zăpezii. Dunia a ezitat. Copiii mai mari s‑au uitat unul la celălalt. În rusă, pe Îngheț îl chema Morozko, demonul zăpezii. Dar acum multă vreme, oamenii îi spuneau Karaciun, zeul morții. Sub numele ăsta a fost regele negru al iernii, care venea după copiii răi și îi îngheța în noapte. Era un cuvânt care prevestea lucruri rele și era de rău augur să îl pronunți cât el încă avea pământul în mâinile sale. Marina își ținea fiul foarte strâns. Alioșa se răsucea și trăgea de
coada împletită a mamei sale.
— Prea bine, a spus Dunia, după un moment de ezitare.
O să vă spun povestea despre Morozko, despre bunătatea și cruzimea lui. A pus accentul pe numele ăsta: numele care era sigur de pronunțat și nu le aducea ghinion. Marina a zâmbit malițios și a descleștat degetele fiului ei din plete. Niciunul dintre ceilalți nu a protestat, deși povestea lui Îngheț era una veche și o auziseră de multe ori înainte. Rostită
pe vocea intensă și hotărâtă a Duniei, ar fi fost greu să nu le placă.

— Într‑un anume principat… a început Dunia.
S‑a oprit și s‑a uitat la Alioșa, care țipa ca un liliac și țopăia în brațele mamei lui, făcându‑i semn din ochi să tacă.
— Șșș, a spus Marina și i‑a dat din nou capătul cozii sale împletite, ca să tacă.

Într‑un oarecare principat, a repetat bătrâna cu demnitate, locuia un țăran care avea o fiică frumoasă.
— Cum o chema? a mormăit Alioșa.
Era destul de mare ca să testeze autenticitatea basmelor, căutând detalii exacte de la povestitori.
— O chema Marfa, a spus bătrâna. Micuța Marfa. Și era frumoasă ca soarele în iunie, și curajoasă și bună la suflet pe deasupra. Dar Marfa nu avea mamă; mama ei murise când ea era bebeluș. Deși tatăl s‑a recăsătorit, Marfa tot orfană de mamă rămânea. Chiar dacă mama vitregă a Marfei era o femeie arătoasă, se spune, și făcea prăjituri delicioase, țesea haine frumoase, făcea un kvas aromat, inima ei era rece și dură. O ura pe Marfa pentru frumusețea și bunătatea ei și le prefera pe fiicele ei slute și leneșe pentru orice.

Mai întâi, femeia a încercat să o urâțească pe Marfa, dându‑i, pe rând, cele mai grele munci de făcut în casă, ca mâinile să îi stea sucite, spatele aplecat și fața să‑i fie ridată. Dar Marfa era o fată puternică și pesemne că avea nişte puteri magice, căci şi‑a îndeplinit toate treburile fără să se plângă și se făcea din ce în ce mai drăguță pe măsură ce treceau anii. Așadar, mama vitregă – observând gura deschisă a lui Alioșa, Dunia a adăugat: Daria Nikolaevna o chema – văzând că nu putea să o facă pe Marfa mai aspră sau mai urâtă, a plănuit să se descotorosească de fată odată și pentru totdeauna. Așadar, într‑o zi, în plină iarnă, Daria s‑a întors către soțul ei și i‑a spus: „Bărbate, cred că e vremea să o căsătorim pe Marfa.“ Marfa era în izbă, făcea clătite. S‑a uitat surprinsă către mama vitregă, pentru că femeia nu se arătase niciodată interesată de ea, mai puțin atunci când voia să‑i găsească vreo vină. Dar bucuria i s‑a transformat repede în dezamăgire: „Și am găsit soțul perfect pentru ea. Urc‑o în sanie și du‑o în pădure. O s‑o cununăm cu Morozko, împăratul iernii.

10 recomandări pentru cel mai cozy colț de lectură

photo of gel candle on board beside pillow
Sursă unsplash.com

A venit oficial sezonul în care punem deoparte cărți pentru zilele friguroase. Știi la ce ne referim – la momentele de respiro, cu ploaie sau zăpadă afară și căldură înăuntru; cu fotoliul pregătit pentru citit și ceaiul sau ciocolata caldă alături; cu sâmbete și duminici nesfârșite și pătura pufoasă ce miroase un pic a Crăciun, care e și el aproape.

Despre asta este luna noiembrie – 10 recomandări pentru cel mai intim colț de lectură. Descoperă-le mai jos.

1. Fata cu palton albastru | paperback, Monica Hesse (traducere din limba engleză de Virgil Stanciu)

Amsterdam, 1943. Hanneke procură și livrează mărfuri de pe piața neagră, le ascunde părinților îngrijorați adevărata natură a ocupației sale și-n fiecare clipă e cu gândul la iubitul ei ucis pe front când nemții au invadat țara.

După o livrare obișnuită, o clientă îi cere ajutorul. Așteptându-se ca doamna Janssen s-o roage să obțină carne sau cafea veritabilă, Hanneke este șocată să audă că i se cere să găsească o adolescentă evreică evaporată ca prin farmec din cămăruța unde bătrâna doamnă o ascundea. Inițial, Hanneke nu vrea să se implice într-o misiune atât de periculoasă, dar este atrasă curând într-un păienjeniș de mistere și de descoperiri uimitoare care o conduc în interiorul Rezistenței, îi deschid ochii în fața mașinăriei de război naziste și o obligă să acționeze.

2. Ursul și privighetoarea, Katherine Arden (traducere din limba engleză de Cătălina Stanislav)

În sălbăticia Rusiei, iarna pare că durează mai tot anul. Dar pe Vasilisa nu o deranjează frigul, şi după o zi petrecută afară, serile rămâne lângă foc, ascultând basmele doicii sale despre Împăratul Îngheţ, demonul zăpezii. La câţiva ani după ce mama Vasilisei moare, tatăl ei călătoreşte la Moscova, de unde se întoarce cu o nouă nevastă. O femeie cu credinţă în Dumnezeu, care le interzice tuturor să mai slujească spiritele casei şi datinile păgâne. Familia întreagă o ascultă, doar Vasya i se împotriveşte, hrănind în continuare spiritele ce sălăşluiesc în jurul căminului, simţind că dispariţia lor ar putea aduce cu sine necazuri mari. Şi, într-adevăr, recoltele devin tot mai slabe, rele de tot felul se abat asupra întregului sat, în vreme ce creaturi malefice apar tot mai aproape de casă. E timpul ca Vasya să-şi descopere adevăratele puteri.

Ursul şi privighetoarea e mai mult decât un basm – e o incursiune într-o lume în care o tânără fată se maturizează, îşi ascultă instinctul şi refuză să se supună „destinului femeilor”, într-o epocă în care acestea nu puteau decât să-şi slujească bărbatul şi gospodăria.

3. Omul de zăpadă, Raymond Briggs

Ajuns un clasic al literaturii grafice pentru copii, Omul de zăpadă este o bandă desenată mută, adică fără casete diegetice sau baloane de dialog, despre un băiețel care într-o zi de iarnă se pune pe construit un om de zăpadă ce pare să prindă viață cu venirea nopții. Creioanele colorate și cerate ale lui Raymond Briggs evocă iernile din copilărie, maleabile și pline de posibilități, în care gerul nu era așa de aprig, iar căldura era oricum la câțiva pași.

4. Ursul, Raymond Briggs (traducere din limba engleză de Radu Paraschivescu)

Un urs polar urcă într-o noapte în camera lui Tilly.

Dar Tilly nu se sperie niciun pic – îl lasă să doarmă în patul ei, iar blana lui e caldă și pufoasă. Ursul îi dă mult de furcă lui Tilly – nu-i ușor să-i faci duș unui ditamai ursul polar și nici să faci mereu curat după el. Fetița îl mai ceartă uneori, dar îl iartă mereu, pentru că ursul e prietenul ei cel mai bun și alături de el nu se teme de nimic.

5. Dacă într-o noapte de iarnă un călător, Italo Calvino (traducere din limba italiană de Anca Giurescu)

Dacă într-o noapte de iarnă un călător este un experiment postmodern în care Italo Calvino îşi desfăşoară toate forţele dând la iveală nu unul, ci zece începuturi de roman, fiecare cu un alt subiect, alte personaje şi un stil cu totul diferit de precedentul. Singurul fir narativ comun este povestea de dragoste dintre Cititor şi Cititoare, care se străduiesc să dezlege iţele curioasei întâmplări care face ca niciunul dintre romanele începute să nu aibă sfârşit. Organizaţii secrete, un traducător-conspirator, poliţie politică, autori misterioşi se întrec se întrec în a da viaţă acestei istorisiri despre scris, iubire şi literatură.

6. Preaiubita, Toni Morrison (traducere din limba engleză şi note de Virgil Stanciu)

Premiul Pulitzer pentru Ficțiune

Premiul Nobel pentru Literatură

O întâmplare teribilă tulbură liniştea căminului în care Sethe, o sclavă fugară, încearcă să ia viaţa de la capăt alături de cei patru copii ai săi. Liniştea mult aşteptată nu va apărea însă până când spiritul răzbunător care-i bântuie casa nu-şi va găsi pacea.

Emoţionant, dur, apăsător, romanul lui Toni Morrison este o mărturie tulburătoare despre o rană nevindecată a unui popor, o istorie care reuşeşte să înspăimânte, intrige, emoţioneze, revolte chiar şi pe cititorul de astăzi.

7. Elogiu umbrei, Jun’ichirō Tanizaki (traducere din limba japoneză și note de Magdalena Ciubăncan)

În acest eseu publicat înaintea celui de-al Doilea Război Mondial, Jun’ichirō Tanizaki prevestea dispariția unei lumi a tradițiilor și disoluția vechiului concept nipon de frumos, șlefuit de-a lungul secolelor. Discursul este în același timp melancolic și provocator, pe alocuri chiar șocant, dar mereu seducător, scriitorul vorbind despre arhitectura templelor și teatrul Nō, despre closete și bătrânețe, despre gastronomia tradițională și obliterarea carnalității feminine. Pentru cititorul occidental de azi, viziunea paseistă a lui Tanizaki asupra frumosului poate trece uneori drept reacționară; nu e mai puțin adevărat însă că în cele câteva zeci de pagini ale eseului el a reușit să surprindă ceva din inefabilul sufletului japonez.

8. Vincent și Theo. Frații van Gogh, Deborah Heiligman (traducere din engleză de Gabriel Tudor)

Vincent n-ar fi fost același fără Theo van Gogh. Călătorind prin volutele unei vieți chinuite, pictorul l-a avut mereu alături pe credinciosul său frate. Relația lor a fost zbuciumată, dar profundă, definitorie pentru amândoi. Minuțios documentată, bazată pe corespondența dintre Vincent și Theo, cartea lui Deborah Heiligman spune dramatica poveste a acestor destine și a devotamentului nemărginit care le-a legat.

9. Fata cu palton roșu, Kate Hamer (traducere din limba engleză de Alina Bogdan)

Orice părinte se teme pentru siguranța copilului său. Dar ce faci când temerile ți se adeveresc? Cum reușești să nu-ți pierzi mințile? Festivalul Poveștilor se transformă pentru Beth în cel mai cumplit coșmar: Carmel, fiica ei de opt ani, este răpită. Sensibilă, diferită de copiii de vârsta ei, dotată cu o imaginație surprinzătoare și cu un har special, fetița pornește într-o călătorie extraordinară, o luptă continuă pentru păstrarea identității, trăind cea mai cruntă întemnițare: aceea de a nu ști că este captivă.

10. Ultima zăpadă, Allen Eskens (traducere din limba engleză de Ana-Veronica Mircea)

Viața lui Joe Talbert n-a fost niciodată fericită. Are un frate autist, alături de care ar fi putut trăi liniștit, dacă mama lor n-ar fi fost alcoolică și n-ar fi avut o pasiune pentru jocuri de noroc și bărbați nepotriviți. Printre cursuri și joburi part-time, ultimul lucru care-i lipsește este un proiect pentru facultate: trebuie să scrie o biografie într-un timp foarte scurt. Așa întâlnește un veteran de război, acuzat și închis pentru crimă cu treizeci de ani în urmă, aflat acum pe moarte într-un azil pentru bătrâni. Cine este cu adevărat necunoscutul acesta al cărui destin pare să-i fi fost dintotdeauna potrivnic?