Știți cum e: nu-i ușor să vorbești despre numai câteva dintre favoritele tale. Eu unul recomand, dacă trebuie s-o faceți, să aplicați filtre. Filtrele sunt un instrument senzațional pentru eliminare – decizi simplu „Doar cărțile scrise de eschimoși cu ochi albaștri” și… pac! dispui de toată libertatea de a bate câmpii fericit despre orice altceva pe 2.000-3.000 de semne.
În fine… a fost doar o idee. E ușor să-mi amintesc cărți favorite pentru că sunt fix alea pe care (suferind de un sindrom hârciogăresc) mi-am dorit să le traduc… și m-am milogit apoi pe lângă directorii editurilor până s-au îndurat și le-au cumpărat ca să scape de mine. În general n-am mai apucat să le traduc eu, dar asta-i altă poveste, pentru altă dată.
Una dintre ele a fost Neuromantul. O visasem de când mergea vorba că Gibson scrie un ROMAN; până atunci „comisese” doar nişte proze scurte senzaționale. Așa că, atunci când a apărut, am făcut rost de el (another long-long story!) și l-am tradus în timp ce-l citeam… sau invers. Nu mi-am permis un spoiler nici măcar de o pagină. Asta s-a întâmplat în 1987.
După niște ani am citit Atingerea, de Claire North, și mi-am dorit s-o pot traduce. Nu mi-a propus-o însă nimeni 🙂 și de aceea am ajuns la Paladin (just kidding!), ca să ajut măcar la apariția ei.
.jpg)
Apoi a apărut Toate păsările din cer, despre care am scris fără rușine pe blogul Paladin și de aceea voi încerca să nu mă repet. Știți desigur despre relația bipolară dintre religie și știință (uneori mi se pare că aduce cu pisica lui Schrödinger și mă-ntreb cine și când va deschide cutia?), iar acum veți afla că un fel de relație similară există între fanii science-fictionului și cei ai fantasy-ului (SF-iștilor „puri” nu le place F-ul, și invers). Ei bine, Toate păsările din cer este pisica lui Schrödinger! Faceți-o cadou cuiva căruia îi place SF-ul și o să afle despre un băiețaș care citea Heinlein, care a ajuns om de știință când a crescut, care a inventat o mașină de călătorit prin timp și care s-a îndrăgostit de o fată. Faceți-o cadou cuiva căruia-i place fantasy-ul și o să afle despre o fetiță care a descoperit că putea vorbi cu păsările, care a ajuns vrăjitoare când a crescut și care s-a îndrăgostit de un băiat. Și e o poveste de dragoste minunată și reală și nesiropoasă între doi tineri și între două genuri de literatură (așa-mi zic eu).
Aici ar trebui să mă opresc fiindcă Borges spunea că am fi toți figuri ale unei fabule „și se cuvine să ne amintim că în fabule-i stăpânitor numărul trei”, dar… nu pot să nu zic care-i CHIAR prima mea carte favorită. S-a numit Legendele și miturile Greciei Antice. (Să știți că nu ăsta-i motivul pentru care Circe de Madeline Miller va fi publicată – sper – până la sfârşitul anului.)
Un articol de Mihai-Dan Pavelescu, redactor-șef la Editura Paladin
Textul a fost publicat inițial pe blogul Editurii Paladin în 2019, cu ocazia Zilei Cărții
