Fragment „Fabrica de păpuși”, Elizabeth Macneal

© Silviu Suciu

Ianuarie este despre începuturi. Despre noi obiective – mai multe cărți, mai mult timp cu  oamenii care contează, mai multă liniște, mai mult curaj să facem lucrurile importante pentru noi, pe care le-am tot amânat

În acest context o cunoaștem pe Iris din Fabrica de păpuși, care îndrăznește să își ia viața în propriile mâini atunci când un membru al Frăției Prerafaelite îi oferă șansa să își perfecționeze talentul de pictoriță. În schimbul orelor de pictură oferite de acesta, Iris va trebui să-i pozeze ca model, ceea ce îi va schimba radical existența și o va duce pe un drum greu de imaginat.

Cartea se găsește pe lista lecturilor din luna ianuarie, disponibilă la Pauza de Citit. Citește mai jos un fragment.

FRAGMENT

Marele magazin de păpuşi
al doamnei Salter

   Iris îşi trece degetul mare de‑a lungul tivului fustelor în miniatură, gata să trosnească carapacea vreunui purice. Trage de un fir dus, apoi îl înnoadă. Chiar dacă e aproape amiază, stăpâna prăvăliei, doamna Salter, încă nu s‑a trezit. Sora geamănă a lui Iris e aşezată în spatele ei, cu capul aplecat deasupra lucrului de cusut.
— Măcar n‑are purici. Dar ai mai mult grijă, te rog, cu firele, îi spune Iris lui Albie. Sunt o grămadă de croitorese care şi‑ar vinde pruncii ca să pună mâna pe slujba ta.
— Dar, domnişoară, soră‑mea e bolnavă de gripă şi am îngrijit‑o toată noaptea. N‑am putut să merg nici să patinez de câteva zile şi nici că mi se pare drept.
— Bietul de tine.
   Iris se uită în spate, dar sora ei Rose e adâncită în lucru. Coboară glasul:
— Însă trebuie să‑ţi aminteşti că ai de‑a face c‑un diavol, nu cu o femeie, în persoana doamnei Salter, iar dreptatea n‑a interesat‑o niciodată. Ai văzut‑o vreodată scoţând limba?
   Albie scutură din cap că nu.
— E despicată în două.

   Zâmbetul lui Albie e atât de sincer, atât de lipsit de prefăcătorie, încât Iris vrea să‑l îmbrăţişeze. Părul lui blond soios, dintele singuratic din gură, faţa murdară de funingine: nimic din toate astea nu e vina lui. Într‑o altă lume, s‑ar fi putut naşte în familia lor din Hackney.
   Îi vâră următorul sul de stambă în traistă, se asigură iarăşi că Rose nu vede, apoi îi întinde şase penny. Plănuise să‑i pună deoparte pentru o nouă coală de hârtie şi o pensulă.
— Să‑i cumperi supă surorii tale.
   Albie se zgâieşte la monedă, ezitând.
— Nu te păcălesc, spune ea.
— Mulțumesc, domnişoară, zice băiatul, cu ochii negri ca piunezele.
   Îi smulge monedele din mână, ca şi cum i‑ar fi teamă să nu se răzgândească, şi îşi ia tălpăşiţa din prăvălie, aproape izbindu‑se de flaşnetarul italian, care îl pocneşte cu bastonul. Iris îl priveşte cum dispare şi poate în sfârşit să respire. Chiar dacă e o mică pușlama nespălată, nu poate înţelege nici în ruptul capului de ce duhneşte atât de tare a mortăciune.
   Clădirea îngustă a prăvăliei de pe strada Regent e mărginită de două cofetării rivale. Datorită unor mici spărturi în coşul de fum, în Marele Magazin de Păpuşi al doamnei Salter plutesc permanent mirosuri de zahăr topit şi caramele arse. Câteodată, Iris visează că mănâncă bomboane şi jeleuri de prună, prăjiturele perfecte cu foietaj şi frişcă bătută, că merge în cârca elefanţilor din turtă dulce până la Palatul Buckingham. Alteori visează că se îneacă în melasă clocotită.

   Când surorile Whittle au intrat prima oară în serviciul doamnei Salter – dacă este sau a fost vreodată măritată este un mister pentru ea –, Iris a fost vrăjită de salon. Judecând după clavicula ei diformă şi urmele de vărsat negru ale lui Rose, se aştepta să fie închise în camera cu materiale din pivniță. În schimb, au fost conduse către prăvălie, unde în mijloc se afla o masă de lucru aurită, iar clienţii interesaţi le puteau observa în timp ce lucrează. I‑au fost încredințate pulbere de vopsea şi pensule cu păr de vulpe ca să picteze picioarele, mâinile şi chipurile păpuşilor. Fireşte, ştia că zilele aveau să fie lungi, dar uimirea ei nu contenea la vederea bufetelor din lemn de abanos care acopereau toată lungimea camerei, a rafturilor ticsite cu păpuşi de porţelan. Locul era cald şi bine luminat; lumânările sfârâiau în sfeşnicele prinse în perete, iar în colţ ardea un foc.
   Dar acum, în timp ce stă la masă lângă sora ei, strângând în mână o păpuşă de porţelan şi o pensulă cu fire rărite, se căzneşte să‑ş i înăbuşe un căscat. Simte o extenuare a cărei greutate nu şi‑ar fi putut‑o închipui niciodată, o corvoadă chiar mai mare decât dacă prăvălia ar fi fost fabrică. Mâinile îi sunt înroşite şi crăpate de la frigul iernii; le‑ar unge cu seu, dar atunci pensula i‑ar aluneca din strânsoare și ar strica buzele şi obrajii păpuşilor. Se uită împrejur, la bufetele care nu sunt din abanos, ci din stejar ieftin vopsit în negru, la lacul auriu pe care căldura flăcărilor de lumânare îl decojeşte de pe sfeşnice şi la lucrul care‑i place cel mai puţin dintre toate: porţiunea cheală de covor pe care doamna Salter pășește zilnic, acum mai împuţinată decât creștetul stăpânei casei. Mirosul greţos de cofetărie, aerul îmbâcsit al încăperii şi rândurile de păpuşi care se holbează fac locul să pară mai curând o criptă decât o prăvălie. Sunt dăţi când
Iris se căzneşte să poată respira.
— Moartă? îi şopteşte Iris surorii ei gemene, împingând un dagherotip în direcţia ei.  Mica imagine sepia e a unei fetiţe cu mâinile împreunate în poală, ca doi porumbei cuminţi. Iris îşi ridică privirea când doamna Salter intră în prăvălie şi se opreşte în prag. Cotorul Bibliei trosnește când femeia o deschide.
   Rose îi aruncă o uitătură care îi spune să tacă. E una dintre puţinele distracții ale lui Iris, chiar dacă o face să se simtă vinovată: să‑ş i dea cu părerea dacă dagherotipurile înfăţişează copii morţi sau vii. Dintr‑un motiv pe care nu‑l poate explica, îi place să ştie dacă lucrează la o păpuşă de doliu, care urmează să fie aşezată pe un mormânt, sau dacă pictează o jucărie pentru un copil zglobiu, în carne și oase. Doamna Salter îşi datorează grosul veniturilor din furnizarea acestor păpuşi făcute la comandă. E iarnă acum, iar frigul şi bolile care însoţesc anotimpul dublează volumul de muncă, deseori făcându‑le să muncească nu douăsprezece, ci douăzeci de ore. „Este de înţeles“, obişnuieşte să spună doamna Salter cu tonul ei rezervat pentru clienţi, „şi e perfect normal să vă doriţi să comemoraţi un spirit drag trecut în nefiinţă. Până la urmă, după cum e scris în Corinteni: «Avem încredere şi voim mai bine să plecăm din trup şi să petrecem la Domnul.» Sufletul lor a plecat, iar această păpuşă e un simbol al învelișului pământesc pe care l‑au lăsat în urmă.“

Captivantă pauza de citit? Dă sfară-n țară:

Ce spune despre tine felul în care-ți aranjezi cărțile

De la cititorii care vor să-și vadă cărțile aranjate alfabetic până la creativii care merg pe ordonarea în funcție de culori, iată șase categorii în care se încadrează cititorii de pretutindeni.

Ca să-l parafrazăm pe regizorul John Waters: „dacă pleci acasă cu cineva care nu are cărți în casă, fugi cât te țin picioarele”.

Altfel spus, cărțile sunt o fereastră a sufletului. Sunt ca niște cărămizi prin care ne clădim cunoștințele, speranțele și personalitatea. Să-ți expui biblioteca înseamnă să afișezi o parte din tine – de aceea e foarte important felul în care alegem să ne aranjăm cărțile.

Întrebarea este cum facem asta. Ești genul de cititor-librar, care preferă să ordoneze totul după genuri literare? Un tiran al alfabetului care nu acceptă dezordinea? Sau, mai degrabă, un dezordonat creativ care nu vede în fața ochilor decât culori și curcubeu?

Te poți regăsi mai jos, într-una dintre cele șase categorii.

Alfabetic

Varianta clasică. Funcționează foarte bine pentru librării, așa că de ce nu ar funcționa și pentru tine? OK, poate am exagerat puțin cu această aluzie, dar cu siguranță ordonarea alfabetică arată că ești un cititor căruia îi pasă de cărți și care vrea să știe exact unde găsește un anumit titlu. Neal Shusterman în stânga și Sabaa Tahir în dreapta. Simplu.

Există totuși o problemă cu metoda alfabetică, mai ales dacă ești un cititor care vine acasă tot timpul cu o carte nouă. Imaginează-ți așa: ajungi la bibliotecă și ai în mână Elizabeth Macneal, una dintre noutățile musai de la Editura Art, dar nu mai ai spațiu pe raft. Așa că trebuie să-ți petreci următoarea jumătate de oră dând la o parte toate „M”-urile până la Sylvain Neuvel, ca să-i găsești loc. Sau ai putea să-ți cumperi un raft mai mare în loc.

Ce spune această metodă despre tine: Ești un cititor-devorator care vrea să găsească rapid orice titlu în colecția de cărți (probabil vastă).

În funcție de genul literar

Citești cărți din arii largi și probabil asta se vede și în felul în care îți ordonezi volumele. Printr-o metodă flexibilă. Una e să lași fiecare gen să treacă de la sine la următorul: de la istorie la ficțiune istorică; de la crime-ficțiune la crime reale; de la știință la sci-fi și tot așa. Și alta e să-ți ordonezi cărțile alfabetic.

Evident, metoda de ordonare a cărților nu trebuie să fie atât de prozaică – partea cea mai distractivă e să-ți găsești propria metodă. Cum ar suna „cărți cu final fericit”, „nonficțiune de cursă lungă” sau „cărți înfricoșătoare unde personajul negativ e un animal”? Cea mai mare enigmă aici: unde încadrezi Lumea fără noi – la „N” de la nonficțiune sau în funcție de tematica mediului înconjurător/salvarea planetei? Grea decizie.

Ce spune această metodă despre tine: ai o afinitate pentru cultură, ești interesant, știi multe despre multe.

În funcție de culoare

Cărțile înseamnă cunoaștere, dar și artă în același timp. Dacă folosești Instagram, cu siguranță ai văzut mulți cititori care își ordonează rafturile în funcție de culorile curcubeului. Este o metodă populară. Evident, ca să respecți culorile, e nevoie să faci câteva sacrificii. În primul rând, trebuie să te obișnuiești cu un raft întreg de albastru-cobalt dacă ai multe cărți de la Lonely Planets și Rough Guiddes (ceea ce poate să pună la îndoială estetica bibliotecii, în mintea unui perfectionist).

În al doilea rând, și probabil cel mai important, o să fie aproape imposibil să găsești rapid orice titlu, mai ales dacă nu ai o memorie de elefant. Din contră, o să stai în fața bibliotecii scanând cărțile timp de o jumătate de oră de fiecare dată când vrei să găsești un anumit titlu (mai ales dacă ești daltonist). Dar până la urmă, orele pierdute sunt un preț mic pentru o estetică frumoasă. Plus că biblioteca va arăta minunat pe Instagram dacă îi adaugi și un filtru.

Ce spune această metodă despre tine: ești un gânditor vizual cu un ochi creativ bine format. Și ai mult timp liber la dispoziție

Cronologic

Susan Sontag a numit acest principiu „de la Beowulf la Virginia Wolf”. Nu ai voie să faci nicio greșeală: asta nu presupune să-ți organizezi cărțile în funcție de data publicării. Nu, provocarea este să-ți transformi biblioteca într-un timeline pe baza perioadei în care se desfășoară acțiunea, decadă cu decată, eră după eră. Așa cum spune Sontag, îți poți împărți biblioteca deja ordonată cronologic pe ficțiune și nonficțiune. Spre exemplu, dacă așezi The Victorians, de AN Wilson lângă Oliver Twist, e o modalitate amuzantă să afli mai multe despre orfelinatele victoriene sau despre ce înseamnă de fapt fiertura de ovăz.

Ce spune această metodă despre tine: Cunoști istoria. Ai un background academic foarte bine pus la punct. La tine apelează prietenii pe furiș când sunt la un concurs de cultură generală într-un pub.

În funcție de valoarea cărților

Nu, nu e vorba despre cât de mult ai dat pe fiecare carte, ci despre cât de mult valorează pentru tine cartea respectivă. Este cea mai personală metodă de ordonare a titlurilor și, cu siguranță, cea mai dificilă. Dar este la îndemâna oricui dacă o parte din bibliotecă e chiar lângă fereastră și lumina soarelui riscă să deterioreze cărțile. Aici îți poți așeza volumele care înseamnă mai puțin pentru tine; cele mai importante  – primele ediții, exemplare cu autograf, cărți care ți-au schimbat viața – ar trebui să stea în siguranță la întuneric.

Ce spune această metodă despre tine: cărțile te-au transformat, așa că unele dintre ele sunt trofee ale trecutului. S-ar putea să fii și puțin sentimental.

După metoda stack ‘n’ pack

Pe scurt: îți așezi cărțile în multe grămezi. Vei avea nevoie de un raft rezistent, asta dacă nu vrei să te trezești în mijlocul nopții fiindcă s-a prăbușit raftul și a căzut tencuiala de pe pereți. Alternativ, poți să-ți creezi turnulețe pe podea, să le ordonezi într-un orășel al cărților și să te prefaci că ești Gulliver.

Avantajul acestei metode este că-ți vor încăpea o mulțime de cărți în casă. Dezavantajul: dacă vrei să iei un volum de la baza grămezii, s-ar putea să se termine dureros.

Ce spune această metodă despre tine: ai o abordare de „fie ce-o fi” în viață și nu prea crezi în ordine. De asemenea, e posibil să-ți cam placă pericolul.

Ilustrații de Mike Ellis

Articol tradus și adaptat de pe penguin.co.uk.

Captivantă pauza de citit? Dă sfară-n țară:

Cum îți schimbă cărțile perspectiva asupra vieții

Sursă: unsplash.com

Încă de când ne naștem avem o pespectivă limitată asupra lumii înconjurătoare. Pe măsură ce creștem, la școală, intrăm în contact cu o anumită versiune a lucrurilor, dintr-o perspectivă academică, subiectivă. Prin urmare, suntem responsabili de propria educație și care e cea mai la îndemână cale de a ne autoeduca dacă nu prin intermediul cărților? Pentru că prin lectură intrăm în contact cu viziuni diferite, care ne provoacă și ne ajută să ne înțelegem mai bine pe noi înșine.

Descoperă mai jos de ce acest hobby este atât de important:

  1. Cărțile ne provoacă imaginația:

A scrie înseamnă artă. Cărțile sunt scrise de giganți creativi care își folosesc creierul pentru ne arăta posibilitățile unor lumi diferite, narațiuni și personaje aparte. Practic, ne expun unor scenarii noi pe care, de cele mai multe ori, nu ni le imaginăm singuri.

Când ne conectăm la astfel de situații imaginare, diferite de realitate, devine din ce în ce mai ușor să ne creăm propria lume ireală și povești creative.  Unele dintre cele mai bune cărți au fost inspirate la rândul lor de alte cărți. Arta generează artă, așa că dacă vrei să fii un scriitor mai bun sau urmărești doar să-ți antrenezi imaginația, e musai să citești lectură de calitate.

  1. Cititul ne ajută să evoluăm

Se spune că lectura ne face mai empatici. Citim despre personaje diverse, despre vulnerabilitățile și gândurile lor, devenind la rândul nostru mai empatici nu doar în raport cu poveștile lor, ci și cu ale noastre. Când suntem empatici, devenim mai buni, mai blânzi și mai capabili să-i înțelegem pe cei din jur. Pentru că punându-ne în pielea celui din fața noastră, scăpăm de categorisiri, de alb sau negru, de bun sau rău. Îl vedem dintr-o perspectivă mai amplă, mai înțeleaptă.

Există cărți speciale care ne ajută în acest sens. Spre exemplu, sunt titluri pe tema dezvoltării personale, scrise de experți în psihologie în urma unor ani de research și experiență, ajutându-i pe cititori cu ponturi despre cum să-și îmbunătățească viața. Prin acest gen de lectură învățăm cum să renunțăm la energiile negative sau cum să descoperim noi perspective ale lumii, detalii care într-un final ne ajută să ne transformăm într-o versiune mai bună.

  1. Lectura ne întărește încrederea de sine

Când citim, aflăm insight-uri despre viețile personajelor pe care autorul le-a conturat atât de meticulous. Citim despre luptele lor, despre realizări și despre viețile lor în general. De cele mai multe ori ne identificăm cu aceste vieți. Prin lectură, ne dăm seama că trecem prin experiențe similare și cumva ajungem să nu ne mai simțim singuri când ne confruntăm cu o situație dificilă.

Sunt zile în care simțim că eșuăm și că tot ce se ni întâmplă rău e din cauza noastră. Citind despre personaje care trec prin probleme asemănătoare cu ale noastre, care într-un final le depășesc, începem să avem încredere că și noi putem trece peste ale noastre și că nu doar nouă ni se întâmplă lucruri urâte. Devenim mai încrezători în noi înșine și în abilitatea de a gestiona situațiile dificile. Observăm că toți oamenii sunt imperfecți, nu doar noi.

  1. Citind dobândim noi cunoștințe

Cu toții știm că prin lectură aflăm informații noi despre absolut tot. Nici măcar nu trebuie să citim enciclopedia ca să descoperim diverse lucruri noi. Indiferent ce gen alegem, scriitorii petrec oricum mult timp pentru research pe subiectele din cărți, ceea ce înseamnă că sunt șanse mari ca acele informațiile prezentate să fie adevărate.

În alte situații, în timp ce citim, putem să dăm peste concepte de care nu am auzit înainte, ceea ce ne face curioși să căutăm mai multe detalii. Așa ajungem să dobândim cunoștințe noi.

  1. Cititul ne ajută se gestionăm stresul

Citiul relaxează. Ficțiunea, în special, ne poartă în lumi cu totul diferite față de realitate. Aceste lumi înseamnă personaje diferite, cu probleme specifice care ne distrag atenția de la propriile probleme. Când suntem adânciți în lectură, evadăm din realitate, iar asta poate fi suficient ca să uităm de greutățile personale.

Cărțile au superputerea de ne face să râdem, să plângem și să ne exprimăm emoțiile într-un mod sănătos. Ajungem astfel să ne eliberăm de energiile negative și să ne echilibrăm emoțional. Am putea spune că lectura este cea mai ieftină terapie.

  1. Prin cărți ne îmbunătățim procesul analitic

În timp ce citim, procesăm o mulțime de informații. Asimilăm stări de spirit, dialoguri și acțiuni, construind un fir narativ din toate detaliile procesate.

Așa ajungem să ne antrenăm creierul prin imaginile create. Gândim analitic și procesăm informația mult mai repede în viața de zi cu zi. Cărțile au acest potențial minunat de a ne transforma în persoane imaginative, empatice, încrezătoare, mai puțin ignorante și mai inteligente. Dacă nu citești de obicei, nu e niciodată prea târziu să începi.

Articol tradus de pe bornrealist.com

P.S. La Pauza de Citit, în luna octombrie ne bucurăm de cărțile care schimbă lumi. Hai să vezi lista titlurilor atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari, care inspiră și motivează.

Captivantă pauza de citit? Dă sfară-n țară: