4 personaje feminine memorabile din cărțile pentru copii

Iubim cărțile pentru copii care ne ajung imediat la inimă, iar copiilor, chiar și nouă, ne plac tare mult cărțile cu personaje feminine remarcabile. Nu, nu trebuie să fie zâne sau prințese. Ne plac și ele deopotrivă, dar în luna martie am ales patru dintre cele mai apreciate titluri cu personaje feminine memorabile de la Vlad și Cartea cu Genius și Editura Arthur. 

Cine a întâlnit-o măcar o dată pe Olivia (scrisă și ilustrată de Ian Falconer, în traducerea Laurei Albulescu, publicată la editura Vlad și Cartea cu Genius în februarie 2019), n-are cum s-o mai uite vreodată. Este o purceluşă precoce şi încăpăţânată care iubeşte arta, moda, baletul, opera. O are ca model pe nepoata lui Falconer din viaţa reală, iar cartea în sine este o operă de artă, cu desene simple, rafinate, în alb, negru și roșu.

Malala reușește să transmită un mesaj puternic pentru cei mai mici cititori: să creadă în magie și să găsească magia în tot ce ne înconjoară. Ea nu visează la lucruri mărețe, iar dorința ei supremă este o lume mai bună. Personajul este o sursă de inspirație pentru copii, o persoană reală care luptă pentru lucrurile în care crede. Malala și creionul magic scrisă de Malala Yousafzai, ilustrată de Kerascoët, în traducerea Ioanei Bâldea Constantinescu a apărut la editura Vlad și Cartea cu Genius în mai 2019.

Matilda (scrisă de Roald Dahl, ilustrată de Quentin Blake și tradusă de Christina Anghelina a apărut la Editura Arthur în noiembrie 2020) nu-i și ea o fetiță normală, cum ar vrea părinții, e o „pacoste“ care citește tot ce prinde și e as la înmulțire. Adorată de colegi, răbdătoare și glumeață, le vine de hac celor care îi subestimează inteligența. Tatăl ei e un infractor, iar mama, o femeie cicălitoare şi nu tocmai inteligentă. Cei doi cred că Matilda e o adevărată pacoste care pierde prea mult timp cu cititul în loc să se uite la televizor, ca oamenii normali… Nici îngrozitoarea domnişoară Trunchbull, directoarea şcolii, nu are o părere mai bună despre micuţa pasionată de lectură.  Dar Matilda nu e chiar singură. Domnişoara Honey, învăţătoarea ei, ştie că fetiţa e un geniu şi că ascunde câţiva aşi în mânecă.

Am zis că nu avem pe listă prințese, dar avem o vrăjitoare. Timpul e de partea mea . Versul ăsta al trupei de future rock The Leprechauns o însufleţeşte în fiecare zi pe Domnişoara Poimâine, care vrea să revoluţioneze managementul timpului. O fire rebelă, cu o minte sclipitoare, ea contestă modul învechit şi obtuz în care unchiul ei, Tempus Întâiul, guvernează asupra timpului, pe care ea vrea să-l plieze la schimbările rapide din lumea oamenilor. Încăpăţânarea lor îi învaţă pe amândoi o lecţie valoroasă despre acceptare şi familie pe care o vom descoperi în primul volum din Cronicile Domnișoarei Poimâine: Vremea Vrăjitoarei Niciodată  scrisă de Adina Rosetti și ilustrată de Oana Ispir (publicată la Editura Arthur în noiembrie 2019).

Ție ce personaj feminin memorabil îți vine prima oară în minte?

Ce citești când iei o pauză de la școală?

În fiecare an, luna septembrie pare că anulează orice eveniment și toată atenția se îndreaptă spre începutul anului școlar. Nu știm cum va fi de data aceasta, dar am început să simțim agitația încă de pe acum. Pentru cei mici și pentru cei care abia se obișnuiesc cu școala, iată 4 recomandări de la Vlad și Cartea cu Genius și Editura Arthur pentru momentele libere și pentru pauzele dintre ore.

Crizantema de Kevin Henkes (publicată la Vlad și Cartea cu Genius în 2017, în traducerea Elenei Morariu) este o șoricică tare mândră de numele ei, doar că în prima zi de școală află că numele ei nu este chiar atât de frumos pe cât își imagina ea. Colegii spun că e prea caraghios și mult prea lung pentru a intra pe ecuson. O profesoară nouă va preda ora de muzică în clasa Crizantemei, iar numele acesteia îi va reda încrederea.

Bobby, personajul principal al cărții Domnișoara învățătoare e un monstu, scrisă de Peter Brown, (publicată la editura Vlad și Cartea cu Genius în 2017, în traducerea Laurei Albulescu) are o mare problemă la școală. Domnișoara Kirby tună și fulgeră, iar copiii stau smirnă în bănci și tremură ca varga. „Copiii care aruncă avioane de hârtie în clasă să-și ia gândul de la pauză“, strigă ea, și ce poate fi mai îngrozitor? În timpul liber, Bobby se duce în parc, să mai uite de probleme. Dar, într-o sâmbătă dimineața, s-a întâmplat ce putea fi mai rău. Cine credeți că stătea pe o bancă, sub o pălărie cât casa? Ați ghicit, era chiar domnișoara Kirby.

Cine zice că micuților nu le place școala? Nicolas și prietenii lui nu se distrează nicăieri mai bine ca acolo. Deși uneori se răfuiește cu prietenii lui, până la urmă, orice s-ar spune, gândesc la fel, așadar se înțeleg. Ce îl uimește însă pe micuțul Nicolas e cum de cei mari nu reușesc să înțeleagă niciodată nimic. Micuțul Nicolas de René Goscinny a apărut la editura Arthur în 2014, în traducerea Ralucăi Dincă.

Când tatăl e un infractor, iar mama, o femeie cicălitoare şi nu tocmai inteligentă, viața nu este cea mai frumoasă. Cei doi cred că Matilda e o adevărată pacoste care pierde prea mult timp cu cititul în loc să se uite la televizor, ca oamenii normali… Nici îngrozitoarea domnişoară Trunchbull, directoarea şcolii, nu are o părere mai bună despre micuţa pasionată de lectură. Matilda de Roald Dahl a fost publicată la editura Arthur în 2018, în traducerea Christinei Anghelina.