mai – Pauza de citit

02/05/202203/05/2022

Recomandări de mai

Cititul este diferit pentru fiecare. Unii citesc o carte pe an, alții citesc 20 într-o lună. În ultima lună de primăvară, noi îți recomandăm să mai citești și să trăiești mai multe vieți deodată.

Vlad și Cartea cu Genius

Jungla de acasă, Susanna Isern

Totul începe în ziua în care Paula se hotărăște să-l ia pe „nu” în brațe. Ce idee genială! De-acum poate să facă numai și numai ce vrea.

Ar fi cât se poate de fericită, dacă nu s-ar întâmpla ceva cu totul și cu totul incredibil: casa Paulei se transformă într-o junglă. O junglă ADEVĂRATĂ cu arbori, liane, vegetație luxuriantă și tot felul de animale sălbatice – așa de multe, că ea nu mai are loc nicăieri.

O, ce frumos e în Panama!, Janosch

Micul Urs și micul Tigru trăiesc liniștiți în căsuța lor de pe malul râului. În fiecare zi, micul Urs se duce la pescuit, iar micul Tigru se duce în pădure să caute ciuperci. Dar într-o zi, o lădiță pe care scrie PANAMA vine plutind pe râu. Lădița miroase minunat, a banane, iar cei doi prieteni încep să viseze la locuri îndepărtate. Ajung ei oare în Panama? Într-un fel nu, într-un fel da. Dar poate că într-o călătorie nu destinația contează cel mai mult, ci chiar drumul, felul în care știi să privești, cei pe care îi întâlnești…

Editura Arthur

Prințesa Hamster #1: Invincibila Harriet

Harriet Hamsterbone nu este o prințesă obișnuită. În primul rând, este un hamster. În al doilea rând, nu-i place să ofteze și să leșine. Preferă luptele cu sabia și rezolvarea fracțiilor. Și când află că a fost blestemată la naștere să cadă într-un somn adânc la împlinirea vârstei de doisprezece ani, Harriet nu reacționează așa cum se așteptaseră părinții ei. Până la urmă, orice blestem ajunge să se împlinească: iar Harriet își dă seama că până atunci este… invincibilă!

Un oaspete nedorit, Anne Fine

Kitty luptă pentru o lume mai bună. Și este expertă când vine vorba de posibili tați vitregi nedoriți. Din ziua în care Gerald Faulkner a telefonat și a invitat-o pe mama ei la cinema, Kitty a știut că e începutul unui război. Gerald nu e doar un intrus. Felul în care trăiește, felul cum vorbește sau cum se uită la oameni, mica lui tipografie și opiniile lui conservatoare sunt semne clare că este un inamic.

Youngart

Suntem bine, Nina LaCour

Deși s-a mutat la New York, la mii de kilometri depărtare de San Francisco, Marin tot nu reușește să lase în urmă tragedia care a marcat-o. Nimeni nu știe adevărul despre acele ultime săptămâni, nici măcar Mabel, cea mai bună prietenă a ei, mai ales că relația dintre ele a devenit din ce în ce mai complicată. Acum, după luni întregi de la acel moment, Marin – care nu a mai ținut legătura cu niciunul dintre cunoscuții săi – acceptă hotărârea lui Mabel de a o vizita. Astfel se vede nevoită să confrunte tot ce-a rămas nespus și, în cele din urmă, poate să găsească leac pentru singurătatea care i s-a culcușit nestrămutată în inimă.

Ce-ar fi trebuit să știu , Claire LaZebnik

Chloe Mitchell învață bine, e populară printre colegi și are un iubit arătos. Cum ultimul an de liceu se apropie cu pași repezi, ea trebuie să se gândească bine la ce va face în continuare: orice facultate va alege, va trebui să fie una suficient de aproape de casă, în caz că sora ei va avea nevoie de ea. La aproape 21 de ani, Ivy este în spectrul autist și are probleme cu socializarea. Iese rar din casă, doar cu familia, și nu are nicio prietenă apropiată. Așa încât Chloe decide că ceea ce-i trebuie surorii sale ca să fie mai independentă este… un iubit.

Grafic

Colegul cel nou, Jerry Craft

Jordan Banks are mereu un caiet de schițe la el în care desenează ce i se întâmplă. Însă, în loc să-l trimită la o școală de arte, cum își dorește de când se știe, părinții îl înscriu la o prestigioasă școală privată, care pune accentul pe științe. Mai mult, se dovedește că este printre puținii copii de culoare din anul lui. În timp ce străbate zilnic drumul din cartierul lui modest spre partea bogată a orașului, Jordan își dă seama că este prins între două lumi și că nu se mai regăsește în niciuna dintre ele. Va reuși să se integreze la noua școală și să rămână prieten cu puștii din cartier?

Îndrăgostită de cărți, Debbie Tung

Benzile desenate adunate în acest volum redau cu acuratețe cum se simte cineva înnebunit după cărți (cartonate și necartonate)! Și după e-bookuri? Și după biblioteci? Și după librării?

Îndrăgostită de cărți e darul perfect pentru acei prieteni din viața voastră care preferă să-și petreacă timpul cuibăriți într-un fotoliu cu o carte bună și un ceai fierbinte. Desenele lui Debbie Tung sunt amuzante și atât de adevărate – orice cititor se va regăsi în ele.

Editura ART

Pe tine te, Marius Tucă

Eu sunt

poezie

Eu sunt poezie

Ca un arbore

Din care s-a făcut hârtie,

Eu sunt poezie

Ca o pasăre

Zburând din colivie,

Eu sunt poezie

Din ce va fi

Să fie,

Eu sunt poezie

Din tot ce a rămas

Netrebuitor ție,

Eu sunt poezie

Că așa a fost

Să fie.

Beznă vizibilă. Amintiri despre nebunie, William Styron

În vara anului 1985, William Styron a fost copleşit de o insomnie persistentă şi de un sentiment îngrijorător de rău general – primele semne ale unei depresii profunde, care avea să-i sugrume existenţa şi să-l aducă în pragul sinuciderii.

Sapiens

Verde uimitor, Stefano Mancuso, Alessandra Viola

Plantele ne-au precedat pe Terra și sunt pretutindeni în jurul nostru. Trăim în lumea lor. Nu le dăm mare importanță, deși existența noastră depinde de ele. Le negăm capacitățile care le fac atât de asemănătoare nouă. Și totuși atât de diferite. Stefano Mancuso și Alessandra Viola demonstrează că plantele posedă toate cele cinci simțuri ale noastre, la care se adaugă încă… cincisprezece. În regnul vegetal se comunică, se construiesc strategii, se formează alianțe. Nu inteligența e cea care diferențiază animalele superioare de cele inferioare și de plante; ea mai degrabă constituie caracteristica definitorie a întregii lumi vii. Verde uimitor este o carte-manifest care schimbă nu doar știința botanicii, dar și perspectiva asupra locului și importanței omului în Univers.

Tribul. Despre întoarcerea acasă și apartenență, Sebastian Junger

Am evoluat trăind în grupuri mici și egalitariste, dar am ajuns să locuim în comunități de milioane de membri. Mulți occidentali se simt înstrăinați în societatea modernă, în ciuda incontestabilelor beneficii pe care le aduce aceasta, iar fenomenul nu este deloc unul nou. Cu zeci de ani înainte de Revoluția Americană, Benjamin Franklin observa cum coloniștii englezi fugeau pentru a li se alătura amerindienilor; fenomenul invers nu avea loc niciodată.

Editura Paladin

Răzbunare ancilară, Ann Leckie

Breq este aproape de a-și îndeplini obiectivul care a obsedat-o fără încetare vreme îndelungată – acela de a răzbuna distrugerea unei nave spațiale. Dar ultimul pas pe care trebuie să-l facă se dovedește cea mai grea încercare a misiunii ei, în joc fiind propria-i viață. De ce ar fi o navă spațială dispărută demult atât de importantă pentru o locuitoare anonimă din galaxie. Secretul lui Breq ar putea zdruncina temeliile Imperiului Galactic.

Dosarele Thiemis #1. Giganții adormiți, Sylvain Neuvel

Existența singulară a oamenilor în univers este pusă la îndoială după descoperirea întâmplătoare a unui artefact misterios care precedă civilizația umană, probabil cea mai mare enigmă care a confruntat vreodată omenirea. Originile, constructorii și scopul său ridică multe semne de întrebare: se știe doar că descifrarea secretului poate conduce Pământul fie spre evoluție, fie spre extincție. Din fericire, există oameni care nu încetează niciodată să caute răspunsuri.

21/05/202121/05/2021

„Vin de păpădie”, Ray Bradbury – fragment

Ray Bradbury este unul dintre cei mai importanți scriitori ai secolului XX și nu numai. Universul complex și distopic creat de el dăinuie și în prezent, iar scriitura reușește nu doar să țină cititorul în suspans, ci să-l și apropie. Nu degeaba odată ce terminăm o carte, căutăm să citim mai mult și mai mult de acest autor.

În toamna anului trecut, editura Paladin a publicat Vin de păpădie – un volum personal și semi-autobiografic. Este și pe lista lecturilor de mai la Pauza de Citit. Dacă nu l-ați citit încă, vă invităm mai jos să descoperiți un fragment.

Ca majoritatea cărților și povestirilor mele, și cartea de față a fost o surpriză. Am început să bănuiesc natura acestor surprize, slavă Domnului, pe când îmi făceam ucenicia în ale scrisului. Înainte de asta, ca orice începător, crezusem că poți face orice cu o idee, o poți bate, învineți și lua la pumni până când o forțezi să ia formă, doar că, supusă unui așa tratament, orice idee cât de cât decentă se retrage timidă, se întoarce cu spatele la tine, își fixează privirea asupra eternității și moare. – Ray Bradbury

FRAGMENT

În dimineața aceea liniștită, orașul învelit în întuneric încă dormea. Vara se simțea în aer, în adierile plăcute, în suflul lent, cald și prelung al lumii. Trebuia numai să te ridici și să te apleci pe geam, și îndată știai că erau primele momente de viață adevărată și de libertate, prima dimineață de vară. Douglas Spaulding, un băiat de doisprezece ani, tocmai trezit din somn, se întinse alene în brațele de‑abia însorite ale verii. Din dormitorul cu cupolă de la al treilea etaj, savură puterea falnică, ridicându‑se către înalturi pe vântul de iunie, a celei mai semețe clădiri din oraș. Noaptea, când copacii se legănau împreună, privirea lui era ca raza luminoasă a unui far peste mările neliniștite de ulmi, stejari și arțari. Acum…
— Mamă, șopti Douglas.

O vară întreagă înaintea lui, de bifat zi după zi. Precum zeița Șiva din albumele de călătorie, își văzu mâinile peste tot, culegând mere acre, piersici și prune negre ca noaptea. O să se îmbrace în copaci și tufișuri, și râuri. Cu plăcere o să tremure de frig în ușa acoperită de promoroacă a ghețăriei. O să se coacă cu drag, alături de zece mii de pui, în bucătăria bunicii. Dar deocamdată o sarcină bine‑cunoscută îl aștepta. O noapte pe săptămână avea voie să-i lase pe mama, pe tata și pe Tom, fratele lui mai mic, dormind în căsuța lor de peste drum și să fugă aici, pe scările în spirală întunecate, până la cupola bunicilor, ca să doarmă în acest turn de vrăjitor plin de tunete și viziuni, să se trezească înaintea clinchetului cristalin al sticlelor de lapte și să-și îndeplinească ritualul de magie. Se ridică în picioare în fața ferestrei deschise către întuneric, trase adânc aer în piept și expiră.

Toate felinarele de pe stradă se stinseră ca lumânările de pe un tort negru. Încă o expirație, și încă una, și stelele începură să dispară. Douglas zâmbi și întinse arătătorul. Acolo și dincolo. Acum aici, și dincoace… Pe Pământul dimineții apărură pătrate galbene, pe măsură ce se aprindeau luminile în case. Se aprinseră deodată constelații de ferestre, departe în tărâmul zorilor.
— Toată lumea cască. Toată lumea sus.
Sub el, agitație în casă.
— Bunicule, ia‑ți dinții din paharul cu apă! Apoi, după ce așteptă un timp: Bunica și străbunica, începeți și faceți clătite!

Mirosul cald de aluat prăjit se ridică și se lăsă purtat pe curenții de aer către camerele chiriașilor, mătușilor, unchilor și verilor veniți în vizită.
— Strada unde locuiesc toți bătrânii, sus! Domnișoară Helen Loomis, colonel Freeleigh, domnișoară Bentley! Tușiți, ridicați‑vă, luați‑vă pastilele, mișcați‑vă! Domnule Jonas, înhămați‑vă calul și scoateți‑vă căruța de vechituri!

Casele deprimante de pe partea cealaltă a dealului pe care se afla orașul deschiseră ochi răutăcioși de dragon. În curând, în străzile din vale scăldate de dimineață, două femei bătrâne aveau să iasă să se plimbe cu mașinuța lor electrică, salutând din mers toți câinii.— Domnule Tridden, fugiți la depou!
Și în curând, tramvaiul avea să iasă din depou, împrăștiind scântei albastre și fierbinți, ca o corabie pe râurile pietruite ale străzilor.
— Gata, John Huff, Charlie Woodman? șopti Douglas către Strada Copiilor. Gata! adăugă el spre mingile îngropate în gazoane ude, spre leagănele goale atârnate de copaci.
— Mami, tati, Tom, scularea.

Alarmele ceasurilor țiuiră slab. Orologiul tribunalului bubui. Păsările țâșniră din copaci, cântând, ca o plasă aruncată de mâna lui. Douglas, dirijându‑și orchestra, îndreptă un deget spre cerul de răsărit… Iar soarele începu să se ridice. Zâmbi ca un magician, cu brațele încrucișate. „Da, domnule“, își spuse, „când le zic eu, toată lumea sare în picioare, toată lumea o ia la fugă. Ce vară frumoasă are să fie“ – și deasupra orașului mai pocni o dată din degete. Bum, se deschiseră ușile și oamenii ieșiră afară. Așa începu vara anului 1928.

07/05/202107/05/2021

Paradisul literar din lumea lui Baudelaire (fragment)

Luna mai este despre flori, chiar dacă uneori metaforice. Te invităm să citești un fragment din cartea Paradisurile artificiale, aflată pe lista lecturilor din această lună – câteva paragrafe în care neliniștea și natura conturează un tabou literar remarcabil.

Acest budoar este foarte mic, foarte îngust. La înălţimea cornişei, tavanul se rotunjeşte în boltă; pereţii sunt îmbrăcaţi cu oglinzi înguste şi înalte, separate de panouri pe care‑s pictate peisaje în stilul neglijent al decorurilor. La înălţimea cornişei, pe cei patru pereţi, sunt reprezentate diverse siluete alegorice, unele în atitudini de repaus, altele alergând sau zburând. Deasupra lor, câteva păsări strălucitoare şi flori. În spatele siluetelor se înalţă nişte gratii în trompe‑l’oeil urmând, normal, curba tavanului. Acest tavan este aurit. Toate spaţiile dintre baghete şi siluete sunt deci acoperite de aur, iar în centru fundalul auriu nu este întrerupt decât de reţeaua geometrică a gratiilor false. Îţi dai seama că aducea puţin cu o cuşcă foarte distinsă, o cuşcă foarte frumoasă, pentru o pasăre foarte mare. Trebuie să adaug că noaptea era foarte frumoasă, foarte transparentă, lumina lunii foarte vie, în aşa măsură încât, chiar după ce am stins lumânarea, tot acest decor a rămas vizibil, nu iluminat de ochiul spiritului, cum ai putea crede, ci luminat de această frumoasă noapte, ale cărei luciri se agăţau în toată această broderie de aur, de oglinzi şi de culori pestriţe.

La început am fost foarte mirată să văd spaţii uriaşe întinzându‑se în faţă‑mi, alături, în toate părţile; erau râuri limpezi şi peisaje înverzite se oglindeau în ape liniştite. Poţi să‑ţi închipui efectul panourilor reflectate în oglinzi. Ridicându‑mi privirea, văd un amurg ce seamănă cu un metal incandescent care se răceşte. Era poleiala de pe tavan; dar gratiile m‑au făcut să cred că eram într‑un fel de cuşcă sau de casă deschisă pe toate laturile spre spaţiul cel larg şi că nu eram despărţită de toate aceste minunăţii decât prin barele magnificei mele închisori. La început am râs de iluzia mea; dar cu cât priveam mai mult, cu atât magia creştea, prindea viaţă, transparenţă şi o despotică realitate. De atunci ideea claustrării mi‑a dominat spiritul fără să dăuneze prea mult, trebuie s‑o spun, plăcerilor diverse pe care mi le dădea spectacolul dimprejurul şi de deasupra mea. Mă consideram închisă pentru mult timp, pentru mii de ani poate, în această cuşcă somptuoasă, în mijlocul acestor peisaje feerice, între aceste orizonturi minunate. Visam la Frumoasa din pădurea adormită, la ispăşirea ce trebuie îndurată, la viitoarea eliberare. Deasupra capului meu zburau păsările strălucitoare ale tropicelor şi, cum urechea mea percepea sunetul clopoţeilor de la gâtul cailor galopând pe şosea, în depărtare, cele două simţuri contopindu‑şi impresiile într‑o unică idee, atribuiam păsărilor cântul acesta misterios de aramă şi credeam că ele cântă cu glas de metal. Evident, vorbeau despre mine şi îmi celebrau captivitatea. Maimuţe care ţopăiau, satiri caraghioşi păreau că se amuză pe seama acestei captive care sta întinsă, condamnată la nemişcare.

Dar toate divinităţile mitologice mă priveau cu un surâs încântător, încurajându‑mă parcă să îndur răbdătoare vraja, şi toate pupilele lunecau spre colţul pleoapelor ca pentru a‑mi prinde privirea. Am ajuns la concluzia că dacă vechi greşeli, dacă unele păcate necunoscute mie însămi au cerut această pedeapsă temporară, puteam totuşi să contez pe o bunătate superioară care, silindu‑mă să fiu prudentă, mi‑ar oferi plăceri mai grave decât plăcerile de păpuşă care ne umplu tinereţea. După cum vezi, din visul meu nu lipseau consideraţiile morale; dar trebuie să mărturisesc că plăcerea de a contempla aceste forme şi culori strălucitoare şi de a‑mi închipui că sunt centrul unei drame fantastice absorbea adesea orice alte gânduri. Starea asta a durat mult timp, foarte mult timp… A durat până dimineaţa? Nu ştiu. Am văzut deodată soarele matinal instalat în camera mea; am încercat o uimire puternică şi, în ciuda tuturor eforturilor de memorie pe care le‑am putut face, a fost cu neputinţă să‑mi dau seama dacă adormisem sau dacă suportasem răbdătoare o delicioasă insomnie. Adineauri era noapte şi acum zi! Şi între timp trăisem mult, o! foarte mult timp!… Noţiunea de timp sau mai degrabă măsura timpului fiind abolită, pentru mine noaptea întreagă nu se măsura decât prin multitudinea gândurilor mele. Oricât de lungă mi se poate părea din acest punct de vedere, totuşi am avut impresia că nu durase decât câteva clipe sau că nici măcar nu‑şi găsise loc în eternitate.

04/05/202104/05/2021

Mai înflorit: 4 cărți pentru copii

white book on yellow flowers — Photo de Liya Shin pe Unsplash

În luna mai, toate recomandările noastre, atât pentru cititorii mici, cât și pentru cititorii mari, sunt cu și despre flori. Una dintre cele mai frumoase luni din an ne surprinde pregătindu-ne de vară cu patru povești frumoase, unele chiar ilustrate. Te invităm să le descoperi.

Tăurașul Ferdinand, Munro Leaf (traducere din limba engleză de Vlad Zografi)

A fost odată în Spania… A fost odată un tăuraș pe nume Ferdinand. Și, pentru că în Spania coridele sunt la mare căutare, Ferdinand ar fi trebuit să fie mândru că a fost ales să lupte în arenă.

Dar tăurașul nostru nu era deloc un ambițios, așa că banderilierii, picadorii și fiorosul matador au fost puși la grea încercare. Interpretată în fel și chip, Tăurașul Ferdinand, o poveste delicată și plină de umor, rămâne una dintre cele mai îndrăgite cărți pentru copii.

Premii: Indies Choice Book Award for Picture Book Hall of Fame (2010)

Crizantema, Kevin Henkes (traducere din limba engleză de Elena Morariu)

E o șoricică, o cheamă Crizantema și e tare mândră de numele ei.

„E absolut perfect!“, spune mama.

„E absolut perfect!“, repetă și tata.

Dar în prima zi de școală, Crizantema află că numele ei nu e chiar așa cum credea: e nume de floare, e caraghios și așa de lung, de nici nu încape pe ecuson.

Micuța e tristă și pleoștită și numele ei i se pare oribil. Până într-o zi, când o ființă fermecătoare își face apariția în clasă: e profesoara de muzică. Toți o adoră și – surpriză! – o cheamă Margareta. Iar Crizantema înflorește din nou.

Micul Prinț | ilustrații de Dan Ungureanu, Antoine de Saint-Exupéry (traducere din franceză de Ioana Pârvulescu)

„A fost odată ca niciodată un mic prinț care locuia pe o planetă abia cu un pic mai mare decât el și care avea nevoie de un prieten…» Pentru cei care înțeleg viața, asta ar fi părut mult mai adevărat. Fiindcă nu-mi place să mi se citească superficial cartea. E atât de dureros pentru mine să povestesc amintirile astea. Sunt șase ani deja de când prietenul meu a plecat, împreună cu oaia lui. Dacă mă străduiesc să-l descriu aici este ca să nu-l uit. E trist să-ți uiți un prieten. Nu toată lumea a avut un prieten.“ – Antoine de Saint-Exupéry

Grădina de la miezul nopții, Philippa Pearce (traducere din engleză de Alexandru Macovei)

Tom îşi petrece vara în casa unchiului şi a mătuşii, departe de părinţii şi fratele lui. Resemnat şi trist, ascultă bătăile pendulei din hol.

Ora unsprezece… Ora douăsprezece…

Ora treisprezece…

Treisprezece! Băiatul dă fuga pe scări în jos şi descoperă o grădină minunată.

Nimeni nu ştie însă de existenţa ei.

În grădina de la miezul nopţii, Tom trăieşte aventuri de neuitat şi nici vorbă să fie singur: întâlneşte acolo câţiva copii care, după hainele pe care le poartă, par a veni din alt secol. Şi asta nu-i nimic: dintre ei, numai o fetiţă, Hatty, îl poate vedea.

Oare sunt nişte fantome?

Sau Tom însuşi e o fantomă?…

14/05/202015/05/2020

Nu suntem singuri în univers și nu am fost niciodată

Giganții adormiți, prima carte din Dosarele Themis, face parte din lecturile listate în luna mai la Pauza de Citit. Citește în continuare o recenzie scrisă de Adrian, redactor la editura Paladin.

În urma unui accident, Rose Franklin face o descoperire care va duce, șaptesprezece ani mai târziu, la dezvăluiri fascinante. Rose nu a căzut cu bicicleta doar într-o groapă ai cărei pereți sunt acoperiți cu simboluri complexe, ci și în palma unei mâini metalice uriașe. Firesc, acolo unde se află o mână, undeva în apropiere ar putea fi îngropate mai multe părți ale unui corp ipotetic. Cine a creat însă acea mână și de ce?

Aproape două decenii mai târziu, misterul artefactului bizar rămâne nesoluționat – originile sale, proiectanții și scopul pentru care a fost construit rămân enigmatice. Dar unii oameni nu încetează niciodată să caute răspunsuri, iar Rose știe că structura artificială nu este rezultatul creației umane. Compoziția arată clar că nu a putut fi construită cu tehnologia disponibilă în prezent, iar simbolurile sculptate pe pereții peșterii sunt la fel de criptice ca în ziua în care au fost văzute prima oară.

Rose Franklin este acum un fizician extrem de bine pregătit, care conduce o echipă secretă, formată din piloți și oameni de știință care primesc sarcina de a găsi originile mâinii și alte componente ale corpului, cercetând planeta pentru ceea ce ar putea fi cea mai mare descoperire din istoria omenirii. Iar activitatea lor implică decodarea tehnologiei folosite și reconstituirea unui dispozitiv fără a se cunoaște scopul pentru care acesta a fost construit.

Mâna descoperită inițial este doar o bucată dintr-un artefact care va fi recuperat în întreaga lume, chiar dacă acest lucru implică pătrunderea în spații aeriene străine și inițierea unor acțiuni politice și militare cu urmări aproape catastrofale. Motivele pentru urmărirea aparent oarbă a celorlalte componente ale unui trup artificial devin mai clare în timp, la fel și implicațiile reale ale descoperirii și semnificațiile pentru umanitate.

Alături de colegii ei, Rose este intervievată și supravegheată de un interogator fără nume, care lucrează din umbră, a cărui identitate nu ne este dezvăluită. Puterea pe care acesta pare să o dețină și viziunea asupra a ceea ce trebuie făcut sunt la fel de misterioase ca proveniența relicvei. Bărbatul stabilește derularea întregului proiect și are o abordare rece, care la început pare brutală.

Apoi, odată ce piesele puzzle-ului sunt puse la locul lor, apar noi provocări: rezultatul se va dovedi a fi un instrument aducător de pace, sau o armă de distrugere în masă? Ce mai ascunde subsolul planetei noastre?

Indiferent de răspunsuri, un lucru pare destul de limpede, și anume că nu suntem singuri în univers și că nu am fost niciodată.

Un text de Adrian

01/05/202014/05/2020

Mai: 10 cărți despre puterea lui „împreună”

character hand wallpaper — © Tim Mossholder –Unsplash

Probabil că dorul de împreună este cel mai puternic în această perioadă. Chiar dacă la nivel psihic ne găsim ușor unii cu alții, prin online/telefon, ne dăm seama, poate mai mult ca niciodată, cât de importantă este apropierea fizică. Și totuși, împreună trecem mai ușor prin toate, oricât de clișeic ar suna. Respectând regulile, ținându-ne de urât la telefon, printr-o vorbă bună sau chiar printr-o poveste inspirațională.

Despre aceste cărți este luna mai. Despre personaje care împreună trec peste obstacole, indiferent sub ce formă. Descoperă-le mai jos.

1. Și soarele e o stea | ediție tie-in, Nicola Yoon ( traducere din limba engleză şi note de Iulia Arsintescu )

Natasha e o adolescentă cu o fire pragmatică. Nu crede în soartă, crede în fapte clare şi demonstrabile. Aceasta e o zi neagră pentru ea: urmează să fie deportată în Jamaica peste doisprezece ore. Nici pentru Daniel, un visător incurabil, asta nu e o zi oarecare: are un interviu care îi va hotărî viitorul. O va lua pe calea care-i va mulţumi pe părinţii săi, sau se va dedica pasiunii sale, poezia? Pentru niciunul dintre ei nu e tocmai momentul să li se aprindă călcâiele. Şi totuşi Natasha şi Daniel ajung să se îndrăgostească unul de altul în cele câteva ore pe care le petrec împreună, iar noi, la rândul nostru, nu putem decât să ne îndrăgostim iremediabil de ei.

2. Elias si spioana Cărturarilor I. Focul din cenușă | paperback, Sabaa Tahir (traducere din limba engleză de Iulia Arsintescu)

Elias este cel mai bun soldat al Academiei militare a Imperiului – şi, în secret, cel care îşi doreşte cel mai puţin să se afle acolo. Aflat pe punctul de a dezerta, se vede obligat să participe la o competiţie nemiloasă al cărei câştigător va fi desemnat împărat. Laia face parte din clanul Cărturarilor, înrobit de mulţi ani de către Războinici. Când fratele ei este arestat sub acuzaţia de trădare, Laia ia legătura cu mişcarea de rezistenţă împotriva asupritorilor, în speranţa că îi vor elibera fratele. În schimbul ajutorului, rebelii îi cer să se strecoare în Academie şi să spioneze pentru ei.

Când Elias şi Laia se întâlnesc, îşi vor da seama că legătura dintre ei este mult mai puternică decât ar fi crezut vreodată şi că soarta Imperiului se află în mâinile lor. Destinele li se încrucişează într-o poveste care se citeşte cu sufletul la gură, despre curaj, iubire, loialitate şi libertate, într-o lume în care totul le este potrivnic.

3. Watchmen, Alan Moore, Dave Gibbons (traducere din limba engleză de Iulia Gorzo)

Acțiunea din Watchmen se petrece într-o lume paralelă, unde supereroii au intervenit în mersul lucrurilor, astfel că mersul istoriei s-a schimbat: America a câștigat războiul împotriva Vietnamului, scandalul Watergate nu a avut loc, iar progresul tehnologic a atins culmi nebănuite. Însă vremea supereroilor a apus acum și activitatea lor e declarată ilegală. Dar când un ucigaș misterios începe să vâneze membri ai fostei echipe de supereroi Crimebusters, aceștia trebuie să intre iar în acțiune, într-o încercare disperată de salvare a propriilor vieți și chiar a lumii întregi, amenințată de izbucnirea unui nou război mondial.

Vândut în milioane de exemplare, Watchmen este romanul grafic care a influențat în mod hotărâtor întreaga industrie a benzilor desenate. Profunzime psihologică, realism, ilustrații uluitoare – toate acestea fac din creația lui Allan Moore și Dave Gibbons o capodoperă.

4. Ștrumfii negri, Y. Delporte, Peyo (traducere din limba franceză de Mihaela Dobrescu)

Cine n-a auzit de ștrumfi, micii spiriduși albaștri care trăiesc în pădure, vorbesc limba ștrumfă și ștrumfesc tot felul de aventuri, care mai de care mai năstrușnice? După mai bine de 50 de ani de când au fost creați de belgianul Peyo, micii ștrumfi naivi și caraghioși, dar curajoși nevoie mare, continuă să-i încânte pe cititorii de toate vârstele cu poveștile lor amuzante. Fie că încearcă să găsească leacul pentru o afecțiune misterioasă pricinuită de o muscă afurisită, vor să construiască un aparat de zbor dintr-o mătură și niște pene de găină, ori îl înfruntă pe maleficul vrăjitor Gargamel, simpaticii ștrumfi găsesc mereu o soluție, chiar dacă e una din cale afară de ștrumfească.

5. Noi contra voastră, Fredrik Backman (traducere din limba suedeză de Andreea Caleman)

După toate înfrângerile și deziluziile prin care au trecut, locuitorii din Björnstad primesc o nouă lovitură: clubul de hochei în care toți își pun speranța pentru o viață mai bună va fi în curând desființat. Dar salvarea apare de unde nimeni nu spera. Un politician cu „viziune”, care merge contra curentului, vede în situația dificilă a clubului oportunitatea de a-și asigura scaunul la noile alegeri. Propunerea de salvare pe care i-o face directorului clubului, Peter Andersson, este un joc plin de compromisuri care va dezbina și mai mult comunitatea. Între timp, locuitorii din Björnstad mai au încă de învățat câteva lecții despre acceptare, căci noul antrenor de hochei este femeie și, pe deasupra, lesbiană, iar căpitanul echipei, unul dintre cei mai admirați tineri din Björnstad, se dovedește a fi gay.

6. Prietenul, Sigrid Nunez (traducere din limba engleză de Iulia Gorzo)

În lumea actuală, bântuită de spectrul depresiei, sinuciderea poate deveni contagioasă. Molipsit, prietenul de-o viață și mentorul unei scriitoare îngrozite de contextul literar al momentului, în care autorii urmaresc doar câștigul material și pentru asta n-ar refuza nici măcar oferta de a poza nud în calendare, alege să-și pună capăt zilelor lăsând în grija ei un uriaș dog german și povara unor întrebări cărora doar el le-ar fi putut da răspuns.

Alături de Apollo, uriașul, dar blândul patruped, deprimat – asemenea ei – de moartea stăpânului său, femeia se descoperă capabilă de o relație de prietenie despre care până atunci auzise numai în povești. Amenințată atât cu evacuarea din apartament – în blocul unde locuiește, câinii nu sunt acceptați -,cât și cu despărțirea iminentă și definitivă de noul ei prieten blănos – câinii de talie mare nu trăiesc foarte mult -, începe să-și dorească și să creadă în miracole. Vrea ca Apollo să trăiască la fel de mult ca ea, pentru că mai puțin ar fi nedrept. Știe că nu se poate, dar speră mereu la o vară, două sau trei în plus.

7. Tribul. Despre întoarcerea acasă și apartenență, Sebastian Junger (traducere din engleză și note de Radu Lilea)

Soldații întorși din războaiele prezentului nu se mai regăsesc, odată ajunși acasă. Nostalgia camaraderiei de pe front și, adesea, tulburarea de stres postraumatic îi împiedică să se reintegreze într-o societate care, altfel, pare să le ofere totul. Sintetizând date oferite de istorie, antropologie și psihologie, Sebastian Junger ne dovedește că, plăsmuind o lume mai sigură și mai prosperă, am dat uitării lucruri fundamentale pe care evoluția le-a zidit în chiar ființa umană. Le putem descoperi în această carte, împreună cu amerindienii shawnee sau kiowa, tribul african !kung, supraviețuitorii războiului bosniac și veteranii americani.

8. Charles și Emma. Crezul familiei Darwin, Deborah Heiligman (traducere din limba engleză de Andrei Bontaș)

Charles Darwin a publicat Originea speciilor, revoluționara sa lucrare asupra evoluției, în 1859. După mai mult de un secol și jumătate, tezele sale continuă să provoace polemici între oamenii de știință și comunitățile religioase. Dar înainte ca aceste dispute să se fi iscat, Charles a reflectat îndelung la felul în care va fi primită teoria lui de societatea conservatoare. Pietatea soției sale, Emma, și dragostea pe care el i-a purtat-o l-au făcut să cântărească bine fiecare idee care avea să ajungă la public. Această carte vorbește despre viața privată și marea iubire a celui care a revoluționat biologia și totodată viziunea asupra omului.

9. Giganții adormiți, Sylvain Neuvel (traducere din limba engleză şi note de Alexandra Fusoi)

10. Cronici marțiene, Ray Bradbury (traducere din limba engleză de Mihai‑Dan Pavelescu)

Promisiunea unui nou început îi îndeamnă pe oameni să părăsească o lume aflată pe marginea prăpastiei și să colonizeze Planeta Roșie, aducând cu ei dorințele cele mai adânci, dar și temerile ancestrale, puternic înrădăcinate în conștiința umanității. Marte este modelată de preconcepțiile astronauților și ale coloniștilor care o explorează și își proiectează fanteziile asupra planetei, creând o civilizație care îi va ajuta să și-o amintească pe aceea lăsată în urmă. Fie că spune povestea unui pământean, a unui marțian sau a unei simple case, Bradbury demască ambițiile, slăbiciunile și ignoranța speciei umane într-o lume stranie și fascinantă, căreia omul nu îi aparține.