4 cărți pentru copii de pus în bagaj

Suntem în plină vară, împachetăm și despachetăm de zor bagajele pentru următoarea vacanță. Pe lângă jucării, cu siguranță există și un pachet de cărți pregătit pentru toate călătoriile. În cazul în care vacanța este mai mare decât teancul de cărți, venim în ajutor cu 4 propuneri de cărți pentru copii de la Vlad și Cartea cu Genius și Editura Arthur care să completeze zilele de vară.

Călătorie, Aaron Becker

Ce face un copil când tata lucrează la calculator, mama gătește și sora mai mare citește? După o vreme, chiar și pisica s-a furișat tiptil din camera în care pare să nu se întâmple nimic. Fetița e singură și nimeni nu are timp pentru ea. Apoi găsește creionul roșu. Desenează o ușă pe perete, face un pas și încă un pas și pătrunde într-o lume în care nu mai e nici urmă de plictiseală. Ba chiar, de multe ori, pericolul e atât de aproape, că nici creionul roșu nu mai face față. O carte uimitoare despre puterea imaginației.

Peștele-curcubeu, Marcus Pfister

Peștele-curcubeu e cel mai frumos pește din ocean și toți îl privesc cu admirație. “Vino și joacă-te cu noi”, îi spun ceilalți pești. Dar Peștele-curcubeu trece lin și nepăsător pe lângă ei, mândru de solzii lui strălucitori. Încet-încet, cu toții se îndepărtează de el, iar Peștele-curcubeu devine cel mai singur pește din ocean.

Micuțul Nicolas în vacanță, René Goscinny, Jean-Jacques Sempé

Și personajele Arthur și-au pregătit planurile de vacanță. Când vine vara e grozav de tot, pentru că e perioada vacanțelor. Și, pentru că e anul în care tatăl lui Nicolas decide că-și vor petrece vacanța în sudul Franței, mama face rezervare la un hotel din Bretania. N-are nimic dacă plouă, pentru că domnul Lanternoiu se oferă să-i distreze pe toți copiii cazați acolo. Când Nicolas pleacă în tabără fără părinți e încă și mai grozav. N-are nimic că tatăl uită să-i dea și bagajul la urcarea în tren. În Tabăra de Azur își face o mulțime de prieteni noi: Gualberto – căruia îi place să doarmă, Paulică – el vrea mereu acasă la mama și la tata, și mulți alții. Fac baie în mare, merg în drumeții și la pescuit. Ce mai, e bine de tot!

Olguța și un bunic de milioane, Alex Moldovan

Olguţa e o puştoaică de doisprezece ani ca oricare alta. Bine, nu chiar ca oricare alta: e neîndemânatică, impertinentă, intră mereu în bucluc, nu prea are prieteni, iar familia ei e atât de dezbinată, încât nu-şi recunoaşte mătuşa când aceasta îşi face apariţia la uşă. Nu-i de mirare că Olguţei nu-i convine deloc când e nevoită să petreacă un weekend cu mătuşa pe care de-abia a cunoscut-o. Ba mai mult, Constantin, bunicul ei, ţine morţiş să o vadă. Şi nu are de gând să accepte un refuz.

5 motive pentru care trebuie să-i lăsăm pe copii șă-și aleagă singuri cărțile

Sursa foto: tes.com

Timp de 18 ani într-un sistem de învățământ tradițional, o profesoară a constatat tot ceea ce făcuse greșit pentru elevii săi. Mecanismul era simplu: tema pentru acasă reprezenta citirea cu atenție a unui număr de pagini, iar ulterior se desfășurau proiecte pe care le considera foarte atractive. În tot acest timp, părerea copiilor nu a contat nicio secundă.  În urmă cu șase ani, profesoara și-a dat seama că mare parte din activitățile desfășurate la clasă nu erau realizate în scopul de a stimula interesul elevilor pentru lectură, ba din contră, alegea o variantă acceptată de sistemul de învățământ învechit. Astfel, în urma unor cursuri specializate în educarea tinerilor, au fost observate 5 modalități prin care profesorii trebuie să se raporteze la un stil de predare-învățare actual.

  1. Când îi lași pe elevi să aleagă ce vor să citească, își vor asuma singuri unele riscuri legate de lectură.

Este important să le lăsăm copiilor posibilitatea de a alege singuri dintr-o varietate de genuri. Fiind plictisiți de clasicele genuri impuse în școală, elevii au apreciat inițiativa, iar titlurile alese au fost dintr-un domeniu pe care școala nu l-ar fi impus niciodată.

  1. Dacă îi lași pe elevi să citească ce vor, cu siguranță vor citi mai mult.

Urmând principiile unui sistem de învățământ deloc prietenos cu elevii, profesoara menționa că în trecut, când lecturile erau alese cu rigurozitate de câtre profesori, rareori se întâmpla ca acestea să fie citite integral. După noua abordare pe care a aplicat-o alături de elevii săi, a observat cu mândrie că, în medie, numărul cârților citite într-un an de un elev ajungea chiar și la 100 de titluri, fiind din ce în ce mai mare de la an la an.

  1. Atunci când au libertatea de a alege ce să citească, elevii tind să se exprime mult mai bine în scris.

Libertatea de a alege să citească ce vor îi va îndrepta spre pasiunea scrisului. Dorința lor pentru scrierea creativă va fi mai accentuată, iar cel mai frecvent se vor îndrepta spre fan fiction, din dorința de a duce mai departe pasiunea pentru anumite titluri.

  1. Când aleg ce să citească, copiii chiar citesc din plăcere.

Acesta este răspunsul pe care elevii îl oferă ori de câte ori sunt întrebați de ce preferă să-și aleagă singuri cărțile. Și pentru că au dorit să susțină cu argumente clare, copiii și-au exprimat frustrarea povestind cât de neplăcut este să citească recomandările profesorilor și să completeze jurnale de lectură cu întrebări învechite care nu presupun creativitate din partea lor.

  1. Copiii devin mult mai încrezători atunci când au libertatea de a-și alege cărțile.

Nimic mai adevărat. Părinții și profesorii ar trebui să manifeste mai multă încredere în copii, în ceea ce privește lectura. Iar această precizare vine din rândul celor mici, susținută de un argument foarte simplu: adultul trebuie să aibă încredere în alegerile copilului, pentru ca mai târziu, cel mic să accepte o propunere din partea adultului.

Sursa articolului: nerdybookclub.wordpress.com

„Strega Nona” – O carte despre încredere și responsabilitate, distinsă cu Mențiune Caldecott

Strega Nona

Text și ilustrații de Tomie dePaola

Carte distinsă cu Mențiune Caldecott

Traducere din limba engleză de Vlad Russo

Timp de lectură: 20 de minute

Vârsta recomandată: 4 ani +

 Recomandarea psihologului

„Strega Nona” este o poveste amuzantă cu ajutorul căreia copiii vor înțelege mai bine de ce este important să respecte regulile și sfaturile părinților și educatorilor. Vor înțelege că orice lucru pe care îl fac are consecințe și că acestea pot fi plăcute sau neplăcute nu doar pentru ei, ci și pentru cei din jur. Pornind de la carte, putem discuta cu copiii despre responsabilități, despre încredere și despre cum trebuie să acționeze și cui pot cere ajutorul atunci când nu respectă regulile și se găsesc într-o situație dificilă.

Subiect

Strega Nona (bunica vrăjitoare) locuiește într-un orășel din Calabria și are puteri magice. Știe să lecuiască dureri de cap, să le ajute pe fete să-și afle alesul inimii, să vindece negi și să facă tot felul de alte minunății. Doar că Strega Nona a cam îmbătrânit și are nevoie de un ajutor în gospodărie, așa că îl anga­jează pe Antonio Lunganul, un băiat bun și inimos, dar „cam fără scaun la cap”. Necazu­rile apar când Strega Nona pleacă într-o vizită și-l lasă pe Antonio Lunganul singur acasă, iar acesta încearcă să folosească oala magică de fiert paste a vrăjitoarei, deși bătrâna îi atră­sese atenția ca nu cumva să se atingă de ea. Antonio încalcă regula vrăjitoarei și curând tot orașul e în pericol, inundat de paste. Strega Nona se întoarce la timp să salveze orașul, însă Antonio nu va scăpa nepedepsit.

Teme

  • responsabilitate
  • încredere
  • respectarea regulilor
  • înțelepciune
  • consecințele acțiunilor

Discutaţi despre imagini şi text

Încercați să le citiți pe roluri, jucați-vă cu textul. Uitați-vă împreună cu ei la imagini și discutați despre ele. Încercați să descoperiți cât mai multe detalii. De câte ori aveți ocazia, faceți trimitere la personajele/întâmplările din cărțile pe care le-ați citit împreună – copiii vor învăța să facă asocieri, să compare situații.

Cărțile premiate – indiciile unor lecturi de calitate pentru cei mai mici cititori

Sursa foto: abc.net.au

Cum găsim cărți bune pentru copii? Recomandările prietenilor, listele de bestseller-uri și rafturile librăriilor sunt modalitățile cele mai practice de a găsi o nouă carte pentru cei mici, însă o altă metodă mult mai eficientă este rareori luată în considerare: listele cu cărți premiate. Două dintre cele mai importante premii pe care American Library Association (ALA) le acordă anual sunt Medalia Newbery pentru autorul cu cea mai distinsă contribuție la literatura americană pentru copii și Medalia Caldecott pentru cea mai distinsă carte ilustrată.

La o căutare mai atentă vom observa că există și alte clasificări pentru care se acordă premii cărților pentru copii, lucru care ne oferă și mai multe variante de a alege o carte excelentă pentru cei mici. Există premii pentru cel mai bun audiobook, pentru cea mai bună carte de mistere și pentru multe alte categorii. Iată câteva premii care vin în ajutorul părinților.

1. Premiile Cybils sunt oferite unui singur volum din 13 categorii diferite, de la cărțile ilustrate până la cele pentru adolescenți. Premiile se acordă cărților care stabilesc un echilibru între interesul copiilor și lectura de calitate dedicată acestora, iar juriul este format din bloggeri de carte, profesioniști și oameni dedicați acestui domeniu.

2. Premiile naționale reprezintă un avantaj pentru fiecare țară deoarece bibliotecile și librăriile vor promova literatura națională, iar cărțile vor fi mult mai accesibile. Editura Arthur organizează anual Trofeul Arthur dedicat scriitorilor și ilustratorilor de cărți pentru copii din România.

3. American Library Asociation nu se rezumă doar la Medalia Newbery și Caldecott, din contră, selecția de premii este mult mai amplă. Premiile Printz se acordă cărților pentru adolescenți, Premiul Odyssey pentru audiobook, Premiul Gisel pentru lectura celor mai mici cititori, Medalia Sibert pentru cărți informaționale, Medalia Belpré dedicată culturii latine și multe altele.

Categoriile sunt mult mai vaste, iar odată ce alegeți o carte din lista celor premiate, vă veți bucura de munca depusă atât de autorii și ilustratorii pasionați, dar și de interesul criticilor pentru livrarea lecturii de calitate încă din primii ani ai copiilor.

Un articol de Alysa Stewart pentru readbrightly.com