Șase recomandări despre viața de școlar

pixels.com

În fiecare an, luna septembrie vine cu emoții și cu cel mai important eveniment al toamnei – începutul școlii. Pentru unii cu teamă de necunoscut, pentru alții cu dor, începutul de școală este o adevărată încercare. Pentru că ne dorim ca cei mici să retrăiască aventurile din școală alături de personajele lor preferate, venim cu șase recomandări de la Vlad și Cartea cu Genius și Editura Arthur, numai bune pentru această perioadă a anului.

Scrisă și ilustrată de Kevin Henkes, cunoscut cititorilor români pentru romanul Anul lui Billy Miler, apărut la Editura Arthur în 2017, Crizantema a fost publicată pentru prima oară în anul 1991 și face parte dintr-o serie de cărți dedicate șoriceilor, pentru care autorul pare să aibă o mare pasiune. Crizantema este unicul pui al familiei de șoricei și pornește în prima ei zi de școală cu mare bucurie: „și-a pus cea mai veselă rochiţă și a fost tare zâmbitoare‟, pregătindu-se ca pentru o mare sărbătoare. Dar copiii uneori pot fi răutăcioși, nemulțumiți și plini de prejudecăți, așa că nu contenesc cu glumele pe seama numelui Crizantemei. Citiți continuarea pe blogul Genius.

Domnișoara învățătoare e un monstru! Hmmm… Oare? Peter Brown, un alt autor cunoscut de la Editura Arthur pentru romanul Insula roboților, ne spune de această dată o poveste amuzantă despre felul în care copiii pot percepe imaginea profesorului. „Copiii care aruncă avioane de hârtie în clasă să-și ia gândul de la pauză‟, tună domnișoara Kirby, cea care îi dă fiori bietului Bobby zi de zi la școală. Și de parcă o săptămână de coșmar nu ar fi fost de ajuns, băiețelul dă nas în nas cu îngrozitoarea învățătoare și sâmbătă dimineața, în parcul în care își petrece timpul liber. Continuarea pe blogul Genius.

Rob Scotton ne face cunoștință cu cel mai strașnic cotoi. Splat, un cotoi ca un zgâmboi, face parte dintr-o întreagă serie dedicată pisicosului personaj. Pe site-ul editurii Vlad și Cartea cu Genius găsiți și un volum tematic de Crăciun peste care merită să vă aruncați un ochi. În volumul de față avem de-a face cu un text vioi care abordează într-o notă amuzantă teama ce poate însoți prima zi de școală. Dar cel mai ușor poți trece peste frici dacă le râzi în față. Asta pare și deviza lui Scotton, care desăvârșește textul cu ajutorul unor ilustrații delicioase, cu personaje a căror expresivitate amuză și înduioșează în egală măsură. Citiți mai multe pe blogul Genius.

Pentru cei mai măricei care s-au obișnuit cu viața de școlar, Jurnalul unui puști li se va potrivi ca o mănușă. O serie semnată de Jeff Kinney care descrie cu sinceritate și umor peripețiile școlarilor, cu un succes fenomenal, i-a făcut pe copii să-și lipească mâinile de cărți și să nu le mai poată dezlipi de pe ele. Alături de Greg Heffley, protagonistul seriei, nu numai că se vor distra pe cinste cu secvențe decupate din viața de zi cu zi, dar vor începe să descopere entuziasmul lecturii.

O cunoașteți  pe năzdrăvana Clementina? Cea care e tot timpul alături de prietenii ei dragi? Cea care nu reușește să stea o clipă locului și să fie atentă la lecții, de parcă ar avea furnici în pantaloni? Clementina este acea anti-eroină simpatică care dinamizează și dinamitează activitățile școlare. Un anti-model de elev, dar un model de prietenie care va ține companie în momentele în care cei mici au chef de distracție.

Să ne imaginăm cum ar fi ca cei mici să studieze într-o școală de vrăjitoare și cum ar fi să învețe în fiecare zi câte un nou truc sau o nouă formulă magică? Despre ce complicații pot apărea atunci când încerci să faci o carieră din zburatul pe o coadă de mătură și din transformarea celor din jur în broscoi, atunci volumul O vrăjitoare îngrozitoare de Jill Murphy este un manual perfect de vrăjitorie.

Copiii din ziua de azi nu mai citesc ca noi, ci ca ei

Sursă unsplash.com

Vara aceasta fiica mea de aproape 11 ani a fost în două tabere, la bunica, în două concedii cu noi și într-un concediu cu tatăl ei. A avut peste tot câte o carte-două în bagaj, dar, cu excepția faptului că a terminat Cum să faci să nu citești în vacanța de vară (sugestiv, nu?), nu a acordat prea mult interes cărților, preferând să se joace afară, să lenevească și să se uite la televizor.

Pe de altă parte, într-una dintre tabere, în mai toate pozele pe care ni le trimitea coordonatoarea, o altă fetiță, cam tot de vârsta ei, apărea mereu cu o carte în mână. În prima zi, abia ajunsă acolo: cartea. În zilele următoare, seara: cartea. Mă tot chinuiam din poze să-mi dau seama ce carte e de a atras-o așa de mult că nu mai putea s-o lase din mână, dar nu am reușit. Am recunoscut doar coperta unei cărți de la Arthur, din colecția Red Adventure, dar cam atât. După câteva zile, am îndrăznit și am întrebat pe grupul de părinți, cu gândul că i-o cumpăr și eu fiică-mii, poate-poate îi stârnește dragul de citit.

Acum, să nu mă înțelegeți greșit. Fiica mea a crescut printre cărți, eu sunt o cititoare avidă iar în casă avem cinci biblioteci ticsite. Citește, asimilează ce citește și îi plac toate personajele. A citit cu aceeași răbdare și Colț Alb, ediția originală, dar și cărți precum Jurnalul unei puștoaice. Însă nu are aceeași pasiune și nerăbdare de a citi CA MINE.

Și cred că aici e problema când părinții se plâng că copiii din ziua de azi nu mai citesc. De fapt, ce vrem să spunem e că ei nu mai citesc CA NOI.

Pentru a înțelege acest fenomen, trebuie să privim un pic la motivele pentru care citeam noi în copilărie. Cititul era forma supremă de entertainment. Nu exista altceva. Citeam tot ce ne cădea în mâini, majoritatea cărți care nu erau musai scrise pentru copii, dar care, cumva, ajunseseră în mâinile noastre. Eu citeam foiletoanele cu haiduci din ziare și romanele cu descrieri cât mai lungi și înșiruiri plictisitoare de obiecte. Iubeam romanele lui Jules Verne, dar și pe cele românești cu pionieri. Am o prietenă care nu avea altceva în bibliotecă decât clasici francezi și ruși. A crescut cu Zola și cu Dostoievski și tot pe ei îi recitește în continuare.

În ziua de azi, cititul trebuie să stea la coadă după televizor, tabletă, telefon, jocuri video, internet. Nu mai e forma supremă de entertainment. Dar cu toate astea, copiii citesc. Ni se pare nouă că nu mai citesc, pentru că nu fac DOAR asta, însă citesc. Partea mai dificilă, însă, în tot acest noian nesfârșit de cărți, e să găsești ceva care să le placă. Ei nu mai iau la întâmplare o carte de pe rafturile bibliotecii părinților și se apucă s-o citească să vadă despre ce e vorba – pentru că desigur nu exista sinopsis pe ultima copertă și nici recenzie pe Goodreads pe vreme noastră – ci își aleg cărțile în funcție de ceea ce citesc colegii, ce mai e la modă, ce tip de acțiune le place (aventură, fantasy, thriller, detectivistic, cu animale, călătorii în timp, distopii, romane moderne, benzi desenate) și ce e mai aproape de sufletul lor.

Copiii din ziua de azi își doresc să se identifice mai mult cu personajele și poate de aceea serii precum Jurnalul unui puști au ajuns să aibă asemenea succes. Cum să nu-ți placă de un personaj nesigur, puțin bleguț, care face numai boacăne în drumul lui spre maturizare? Păi așa se simt și ei!

Dacă vă doriți să aveți copii care să citească, e simplu: puneți-le la dispoziție cărți. Multe cărți. Să aibă opțiunea de a alege ce vor să citească, de a decide singuri ce anume le place și ce nu. Și lăsați-i în pace în ritmul lor. Lăsați-i să citească așa cum vor ei și când vor ei, îndrumându-i mereu din umbră și având răbdare și convingerea că vor ajunge să iubească cititul la fel de mult ca voi.

Și P.S. În copilăria mică, sora mea nu citea cărți cu aceeași pasiune ca mine. Ca s-o spunem pe-a dreaptă, nu citea mai deloc. Și detesta faptul că eu stăteam acolo și râdeam de una singură, scufundată total în lectură, de nu mai auzeam nimic în jur. Și ghici cine e acum absolventă de litere, fostă olimpică națională, traducătoare de cărți și o avidă cititoare?

Un articol de Laura Frunză

Cititoare, blogger, corporatistă și mamă