Pentru că iunie este despre cărțile care ne-au fost alături în perioada copilăriei (și care poate încă ne mai sunt), ne-am dorit să aflăm direct de la sursă cum ajută lectura de-a lungul timpului. Așa că am întrebat mai mulți cititori, printr-un mic chestionar, ce a însemnat și înseamnă pentru ei cititul. Răspunsurile lor vor apărea săptămânal, pe parcursul lunii, în articole dedicate Festivalului copilăriei.
Articolul din această săptămână este despre Marcia, cititoare visătoare, care caută în cărți emoții și pietre rare.
Cum ai descoperit cititul și la ce vârstă? Ce a însemnat pentru tine lectura la momentul respectiv?
Marcia:Din fericire pentru mine, cititul era ceva firesc acasă, deci n-a fost o descoperire pe cont propriu. Fiindcă eram mezina familiei și le imitam mereu pe surorile mele mai mari, pot să spun că și lectura era o imitație, o activitate pe care o învățam de la ele. Existau în fiecare zi momente când se lăsa liniștea în cameră pentru că toate citeam. Îmi aduc aminte că le urmăream pe surori cum se cufundau în cărțile lor și asta mă făcea să-mi imaginez că erau altfel cărțile pentru adolescenți și oameni mari, sigur ascundeau lucruri pe care eu nu le puteam afla. Nu mai puteam de curiozitate, voiam să mă fac mare ca să citesc cărțile lor stufoase.
Cel mai mult îmi plăcea când citeam și reciteam împreună, unele dintre cărți ajunseseră ferfeniță și le puneam supracoperte de hârtie. Furnica și porumbița de Lev Tolstoi a fost o carte pe care am iubit-o. Pe atunci evident că nu luam în serios învățămintele fabulelor, dar mă atașasem de animăluțele din ilustrații, era o carte cartonată cu o copertă foarte frumoasă. Tot ilustrațiile m-au fascinat și la Vrăjitorul din Oz, cea în format mare de la Editura Ion Creangă. Dar am și amintiri cu cărți fără niciun desen – două volume uriașe de Petre Ispirescu – unul de basme și altul de snoave, pilde și ghicitori. Al doilea volum era obiect de joacă pentru noi. Citeam cu voce tare ghicitorile și ne amuzam, le învățasem pe de rost.
Îmi mai amintesc când am descoperit singură că o carte poate să te facă să trăiești emoții noi împreună cu personajele. Era primul meu roman: La Medeleni. L-am citit într-o vacanță de vară la țară. Ca să nu mă întrerupă nimeni, mă ascundeam în grădină. Mâncam corcodușe sau prune și citeam.
Spune-ne un titlu din copilărie la care te întorci și acum cu drag.
Marcia:Heidi, fetița munților. Și acum, după mai bine de 25 de ani de când am cunoscut-o, am mare încredere în fetița asta veselă. Aș lăsa-o să mă tragă de mână și să alergăm spre cabana bunicului, să ne împrietenim cu Clara, să sărim în sus la primul apus de soare și să strigăm: Peter, Peter! Au luat foc munții!
Pentru că iunie este despre cărțile care ne-au fost alături în perioada copilăriei (și care poate încă ne mai sunt), ne-am dorit să aflăm direct de la sursă cum ajută lectura de-a lungul timpului. Așa că am întrebat mai mulți cititori, printr-un mic chestionar, ce a însemnat și înseamnă pentru ei cititul. Răspunsurile lor vor apărea săptămânal, pe parcursul lunii, în articole dedicate Festivalului copilăriei.
Articolul din această săptămână este despre Alina, cititoare entuziastă și superpovestitoare.
Cum ai descoperit cititul și la ce vârstă?
Alina:Îmi amintesc că în vacanța de vară după clasa întâi n-am făcut decât dictări cu mama. Am umplut trei caiete 😊 și da, încă le mai am. Așa că de la începutul clasei a doua mi-era deja ușor să citesc legat. Am citit repede-repede ce era pe lista de lecturi și apoi am început cu „eu ce pot să citesc”. Oooo și câte opțiuni am primit!
Ce a însemnat pentru tine lectura la momentul respectiv?
Alina:A fost totul.
A fost acces la lucruri necunoscute.
Au fost locuri incredibile în care am ajuns într-o clipită.
Au fost personaje care mi-au devenit instantaneu prieteni.
A fost libertatea de a alege în ce lume să mă pierd.
Și tot cititul ăsta a venit cu ușurința de a mă exprima, cu înțelegerea facilă a unui text și cu drag de cuvinte.
Spune-ne un titlu din copilărie la care te întorci și acum cu drag.
Alina:N-o să uit vreodată prima carte citită ca cititor independent. Era Cuore, inimă de copil, de Edmondo de Amicis. Mi-a plăcut foarte mult că personajele principale (doar copii, ceea ce mi se părea super cool) erau atât de curajoase și de dedicate celor din jur. Îmi amintesc povestea unui băiețel care salvase viața altuia, sacrificiul unui fiu care lucra în fiecare noapte pentru ca familia să aibă venituri în plus. Cred că mi-a plăcut mult partea asta eroică 😊)
Am recitit-o acum câțiva ani și m-a surprins că a trezit aceleași sentimente în mine.
Pentru că iunie este despre cărțile care ne-au fost alături în perioada copilăriei (și care poate încă ne mai sunt), ne-am dorit să aflăm direct de la sursă cum ajută lectura de-a lungul timpului. Așa că am întrebat mai mulți cititori, printr-un mic chestionar, ce a însemnat și înseamnă pentru ei cititul. Răspunsurile lor vor apărea săptămânal, pe parcursul lunii, în articole dedicate Festivalului copilăriei.
Astăzi povestim cu Anca, cititoare cu un amestec magic de bun simț și logică.
Cum ai descoperit cititul și la ce vârstă?
Anca: Deși mi se citeau în fiecare seară povești, cititul și răbdarea pentru a lectura singură le-am descoperit târziu, în clasa a IV-a. Am primit în dar Minunata călătorie a lui Nils Holgerson prin Suedia. M-a inspirat titlul și am vrut neapărat să călătoresc în Suedia. A fost un declick fără premeditare. Mi se părea foarte greu, aproape imposibil să ajungi în Suedia. Și tare îmi mai doream. Nu știu de ce, dar Suedia era în topul preferințelor mele, la acea vârstă (prin anii ’80) 😊
Ce a însemnat pentru tine lectura la momentul respectiv?
Anca: Cred că pe vremea copilăriei vedeam lectura ca mijloc de evadare și identificare de soluții pentru năstrușniciile pe care urma să le fac. Eram fascinată de toate peripețiile povestite în cărți. Mi-a fost frică multă vreme de omul invizibil (pe care o luasem din bibliotecă fără știrea vreunui adult din casă). Din fericire, nu am renunțat la lectură după experiența avută cu Omul Invizibil. 😊)
Spune-ne un titlu din copilărie la care te întorci și acum cu drag.
Anca:Sunt multe cărți de care îmi amintesc cu mare drag și pe care le-aș reciti cu mare bucurie. Poveștile lui Alexandr Kuprin, cărțile lui Mark Twain (Tom Sawyer, Huckleberry Finn), Cartea Junglei, Micul Prinț, Cireșarii etc.
Nu mi-au plăcut deloc poveștile cu zâne, prințese, nici cele cu și despre iarnă. Nu am rezonat cu Jules Verne și nici cu Dumas. 🙂
În luna iunie sărbătorim copiii în fiecare zi așa că am pregătit pentru festivalul copilăriei 4 titluri clasice, iubite de generații întregi de copii, titluri pe care adulții iubesc să le citească, cărți care ne apropie și ne amintesc de copilărie în toate formele ei. Hai să vezi povești am pregătit de la Vlad și Cartea cu Genius și Editura Arthur.
Jane și Michael Banks nu se plictisesc nicio clipă în compania guvernantei lor: un pic severă, un pic misterioasă și, cu siguranță, o mare magiciană. Alături de Mary Poppins, o simplă plimbare prin ploaie pe străzile Londrei se transformă într-o călătorie fantastică. O mică plimbare cu Mary Poppins scrisă de Hélène Druvert, în traducerea Svetlanei Cârstean, a apărut la Vlad și Cartea cu Genius în 2018.
E o zi fără soare. Plouă, plouă fără oprire şi e mult prea frig ca să te joci, aşa că Sally și fratele ei stau cuminţi în casă, stau ca niște mormoloci… Asta până când își face apariţia un Cotoi cu pălărioi, care știe o mulţime de jocuri și nu ține seama de vreo regulă. Așa că în scurt timp casa e cu susul în jos și nimeni nu se mai poate plânge de plictiseală. Cotoi cu pălărioiscrisă de Dr. Seuss și tradusă de Florin Bican a apărut la Vlad și Cartea cu Genius în 2018.
Nu trebuie să fii neapărat cavaler ca să pornești într-o aventură, ai nevoie însă de o inimă sinceră și de curaj să înfrângi dușmani cruzi. Acestea îl ajută și pe William, un băiețel de 10 ani. El descoperă magia castelului din pod, un cadou de rămas-bun de la menajera familiei, doamna Phillips. Castelul din piatră și lemn are turnuri de apărare, un pod mobil și un cavaler miniatural care prinde viață în mâinile lui. Castelul din pod scrisă de Elizabeth Winthrop, în traducerea Mihaelei Sofonea a apărut la editura Arthur în anul 2018.
Revelion. Consilierul secret în treburi vrăjitoreşti Beelzebub Erezinus şi a sa tante, vrăjitoarea expertă în chestiuni financiare Tyrannja Vamperl, au o problemă. Nu şi-au realizat planul anual la capitolul „Fapte rele“ şi a venit scadenţa; iată că acum se află, în adevăratul sens al cuvântului, în ceasul al doisprezecelea! Doar un plan scelerat ar mai putea să-i ajute, în ultima clipă, să-şi recupereze întârzierea. Punci cu porunci scrisă de Michael Ende, tradusă din limba engleză de Nora Iuga a apărut la editura Arthur în 2019.
În luna iunie ne reamintim de cărțile clasice care ne-au însoțit pe unii dintre noi din copilărie până în prezent. Ți-am pregătit o listă cu titluri consacrate, considerate capodopere literare. Te invităm să le descoperi.
Două găști de copii din Budapesta pornesc un război crâncen: băieții din strada Pál, sub comanda lui Boka, își apără bucata de pământ unde se joacă, atunci când gașca condusă de Áts Feri e hotărâtă s-o cucerească.
Iar lupta se complică, întrucât unul dintre oamenii de încredere ai lui Boka se dovedește a fi un trădător, aliat cu dușmanul.
Se fac planuri de război, se întocmesc strategii de luptă, se confecționează muniție, iar bătălia hotărâtoare se dă într-o zi care va fi cea mai fericită, dar și cea mai tristă pentru băieții din strada Pál.
2. Fetele din castel, Dodie Smith (traducere din limba engleză și note de Laura Ciobanu)
Să locuiești într-un castel vechi de secole pare ceva palpitant și luxos. Pentru tânăra Cassandra Mortmain, însă, viața la Castelul Godsend nu e deloc așa, căci tatăl ei – romancier excentric, cu o sclipire de geniu – se află, de mai mulți ani, într-un „blocaj scriitoricesc”, astfel încât familia a ajuns la sărăcie lucie. În vreme ce tatăl se închide morocănos în locuința portarului, în pragul primăverii, întreaga familie se străduiește să facă rost de bani: Topaz, mama vitregă, fost model, ar putea pleca la Londra să pozeze pentru vreun Pictor, iar Rose, sora mai mare a Cassandrei… ei bine, Rose cade pradă disperării și pune o dorință. Câteva ore mai târziu, la castel apar, pe nepusă masă, doi bărbați…
Una dintre cele mai amuzante, inteligente și surprinzătoare benzi desenate din toate timpurile. Calvin și Hobbes o să vă uimească, o să vă încânte, o să vă lase cu zâmbetul pe buze mult după ce ați citit cartea.
Născut în 1958, Bill Watterson e pasionat de desen încă din copilărie, iar la școală descoperă benzile Pogo, Krazy Kat și Peanuts, care aveau să-l inspire și să-l motiveze să devină artist. În clasa a patra are un schimb de corespondență cu Charles Schulz, creatorul benzii Peanuts. Într-un interviu din 1989 pentru The Comics Journal avea să spună că „Peanuts este una dintre foarte puținele benzi cu suflet. Sofisticarea și subtilitatea operei sunt incredibile.” Află mai multe despre Bill Watterson pe blog.
4. Garfield își dă măsura, Jim Davis (traducere din limba engleză de Florentina Hojbotă)
Cel mai neobrăzat, arțăgos, amuzant și rotofei motan din America se ține numai de poante! Garfield iese pe primul loc la categoria lui de greutate în timp ce își serbează a doua zi de naștere, se luptă cu puricii, se îndrăgostește, inventează o istorie a câinilor, stă în ghips și-și pierde o dungă din blană. El e motanul pe care-l iubesc și cei cărora nu le plac pisicile.
SERIA GARFIELD cuprinde primele benzi desenate cu Garfield. Poate că motanul Garfield a trecut prin câteva schimbări de-a lungul timpului, dar un lucru a rămas neschimbat: apetitul lui nestăvilit pentru mâncare și distracție. Așa că pregătiți-vă, iubitori de pisici – și nu numai! –, să râdeți alături de cel mai amuzant, cinic și afurisit motan din toate timpurile.
Impresionanta poveste de iubire cu aer interbelic imaginată de Drumeș în Scrisoare de dragoste a trecut testul timpului devenind una dintre cele mai apreciate scrieri ale autorului. Anda şi Dinu, doi tineri care par sortiți unul altuia, trăiesc o aventură tulburătoare și trec prin spectaculoase răsturnări de situație, totul în numele dragostei ideale. Însă viața, cu implacabilitatea ei tăioasă, îi va pune la încercare și le va tulbura visele.
Una dintre cele mai frumoase ediții cu povești și legende tălmăcite de Alexandru Mitru în stilul său simplu, inegalabil.
7. Maimuța goală, Desmond Morris (traducere din limba engleză de Valeriu Rendec)
Această carte clasică a zoologului Desmond Morris își merită locul alături de Originea speciilor, a lui Darwin, prezentându-l pe om nu ca pe un înger căzut, ci ca pe un antropoid evoluat, care dovedește un simț al umorului, o energie și o imaginație remarcabile, dar care nu este altceva decât un animal aflat în pericolul de a uita de unde a plecat. Prin observațiile sale penetrante asupra începuturilor omului, obiceiurilor lui și legăturilor uimitoare cu lumea animalelor, Maimuța goală este o carte-jalon deopotrivă provocatoare, incitantă și durabilă.
În august 1914, Ernest Shackleton a pornit la bordul navei Endurance spre Antarctica. Își propusese să traverseze continentul alb, ultima mare provocare a explorărilor terestre. În ianuarie 1915, după sute de kilometri parcurși în apele polare, vasul rămâne captiv într-o insulă de gheață. Astfel începe una dintre cele mai dure lupte pentru supraviețuire, o odisee modernă, în care Shackleton face tot posibilul pentru a-și salva echipajul și a-l duce înapoi acasă.
9. Fundaţia I. Fundația, Isaac Asimov (traducere din limba engleză de Mihai-Dan Pavelescu)
Hari Seldon, întemeietorul psihoistoriei, prezice prăbuşirea Imperiului Galactic şi instaurarea unei ere de barbarie care va dura treizeci de milenii. Cu ajutorul colaboratorilor săi, Seldon înfiinţează Fundaţia Enciclopediei Galactice, a cărei misiune este să salveze cunoştinţele a 12 000 de ani de evoluţie. Fundaţia este exilată pe Terminus, o planetă de la marginea Galaxiei, de unde se implică mersul istoriei, transformând ştiinţa în religie, iar savanţii în preoţi care s-o răspândească în lumile Imperiului.
Prăbușirea vechiului Imperiu sub loviturile necesității istorice nu reprezintă altceva decât un prolog al prăbușirii Fundației înseși. Pe această scenă apocaliptică are loc ascensiunea neprevăzută a Catârului, un mutant capabil să controleze emoțiile oamenilor și al cărui magnetism malefic amintește de cel al sângeroșilor dictatori care au înspăimântat Europa secolului al XX-lea. Toate speranțele Galaxiei depind acum de acea misterioasă A Doua Fundație, singura care ar putea împiedica expansiunea nelimitată a noului stat totalitar al Catârului.
Vincent și Theo. Frații Van Gogh de Deborah Heiligman este una dintre cărțile lunii iunie de la Pauza de Citit – o istorie emoționantă despre iubirea fraternă.
Vincent n-ar fi fost același fără Theo van Gogh. Călătorind prin volutele unei vieți chinuite, pictorul l-a avut mereu alături pe credinciosul său frate. Relația lor a fost zbuciumată, dar profundă, definitorie pentru amândoi. Minuțios documentată, bazată pe corespondența dintre Vincent și Theo, cartea lui Deborah Heiligman spune dramatica poveste a acestor destine și a devotamentului nemărginit care le-a legat.
Vezi mai jos 5 galerii extrase din carte, alături de fragmente despre călătoria fraților Van Gogh.
„… după atâtea luni de iarnă pariziană geroasă petrecute sub acelaşi acoperiş cu Vincent, Theo a ajuns, atât fizic, cât şi psihic, o epavă. În urmă cu câteva luni, în decembrie, a şi paralizat, nemaiputându‑se mişca zile în şir. Theo nu‑şi poate învinui fratele pentru deplorabila stare de sănătate în care se află, dar ştie că pentru a se pune pe picioare trebuie să se detaşeze de ieşirile şi zbieretele lui Vincent, de cicăleala şi predicile lui interminabile. Pentru a înrăutăți şi mai mult lucrurile, Vincent îşi varsă în ultima vreme nervii pe el. «Nu pierde niciun prilej să‑mi dea de înțeles că mă disprețuieşte şi că îl dezgust», îi mărturiseşte Theo lui Wil. Portretul celor doi frați s‑ar contura acum în tuşe de un roşiatic țipător.”
„Scena se petrece un an şi jumătate mai târziu, la finele lui decembrie 1888. Vincent nu se mai află la Paris, ci la Arles, un oraş din sudul Franței, unde locuieşte alături de un prieten, şi el pictor. Theo este la Paris, mai fericit ca niciodată. Aproape cinci sute de mile îi despart pe cei doi frați. Cu o zi înainte de Crăciun, Theo primeşte o telegramă. Vincent este grav rănit. Theo porneşte de îndată spre fratele său, cu trenul de noapte de la Paris la Arles. Călătoria durează şaisprezece ore. Ajuns la patul de spital al fratelui său, îl găseşte pe acesta aproape inconştient. Are capul bandajat pentru ca sângele să nu se scurgă din urechea retezată. Frații vorbesc, dar Vincent când îşi pierde cunoştința, când îşi revine în simțiri. Uneori, delirează. Nu se ştie sigur dacă va supraviețui. Theo este zdrobit de durere. Îşi sprijină capul pe pernă, lângă cel al fratelui său. Vincent îl simte pe Theo aproape. Cu un picior în prăpastia morții, se lasă purtat înapoi, spre zilele copilăriei, în Olanda, în orăşelul lor natal, în perioada în care totul era simplu, pur şi minunat, când cei doi frați împărțeau o cameră la mansardă, o viață, un viitor. El îi şopteşte lui Theo la ureche: — Întocmai ca la Zundert.” „Începuturile familiei lui Vincent şi a lui Theo au stat sub semnul morții. A existat un frate mai mare. Mama lor, Anna van Gogh‑Carbentus, a adus pe lume primul ei copil pe 30 martie 1852. Copilul s‑a născut însă mort. Levenloos, termenul neerlandez pentru fără viață, apare înscris în registrul Stării Civile de la primăria orăşelului Zundert. Tatăl s‑a semnat alături: Theodorus van Gogh. Numele copilului nu este trecut. Dar ei îi dăduseră deja un nume – Vincent, după bunicul lui – şi îl îngropaseră în cimitirul de lângă biserica unde Theodorus era pastor. Fusese primul copil născut mort îngropat în acel cimitir. Anna şi Dorus locuiau în casa parohială, între biserică şi cimitir, iar acolo, în dormitorul lor, după exact un an, pe 30 martie 1853, la ora unsprezece dimineața, Anna a dat naştere unui alt băiat, de această dată viu şi sănătos. Când un artist pictează peste o lucrare, prima imagine se pierde definitiv, fără posibilitatea de a mai fi recuperată. Dar portretul primului Vincent devenea tot mai vizibil, pe măsură ce Vincent cel viu creştea.”Când se făcea îndeajuns de cald, Vincent, Theo şi surorile lor, Anna şi Lies, se jucau în grădină. Alergau, se cățărau şi săpau în pământul nisipos, construind castele, de parcă s‑ar fi aflat pe plajă. Vincent inventa jocuri pentru copiii mai mici şi într‑o zi s‑au distrat cu toții atât de tare, încât, pentru a‑i mulțumi, Anna, Theo şi Lies au hotărât că lui Vincent i se cuvenea cea mai frumoasă tufă de trandafiri din grădină. Intimitatea fericită din căminul copilăriei avea să‑l însoțească pe Vincent totdeauna. Rănit la Arles, rătăcind pe tărâmul dintre viață şi moarte, el avea în minte doar « cele mai vechi amintiri în legătură cu voi toți » . „Putea ieși pe poarta grădinii, pierzându‑te prin lanurile de secară și, dincolo de acestea, pe pajiști de unde culegeai flori sălbatice, și prin păduri de pin unde hoinăreai, urmând unduirile pârâiașelor. Lui Vincent îi plăcea să hălăduiască, să descopere, să adune tot felul de lucruri. Deseori, pleca de acasă cu o plasă de pescuit și cu o sticlă și se întorcea cu comori ale naturii: un cuib sau un ou de pasăre, pietre, neobișnuite flori sălbatice; avea un talent anume să le găsească, așa cum nimeni altcineva din familie nu o putea face. Se bucura mai ales când prindea gândăcei și gângănii de apă, dar, mai presus de orice, îl pasiona ideea de a colecționa în sine.”
Săptămâna trecută îți povesteam despre recomandările noastre din luna iunie – povești aventuroase, de iubit și pus deoparte. Una dintre ele este Cartea memoriei – o carte sinceră, amuzantă şi dulce-amăruie. Citește o recenzie scrisă de Andreea Bichir, participantă în tabăra de creație organizată de Editura Arthur, Locuiește în poveste!.
Atunci când atingi vârsta adolescenței, devine din ce în ce mai greu să găsești lecturi captivante, care să te mai poată impresiona (adolescenții chiar consideră că știu totul, nu-i așa?). Însă, oricât de anevoioasă pare această misiune a descoperirii cărții ideale, sugestia mea este una care sigur vă va plăcea: Cartea memoriei de Lara Avery.
Această operă publicată de editura Youngart abordează teme universale și foarte des întâlnite și disputate, care îi afectează în mod direct pe adolescenții din zilele noastre. Avery ne spune cu ingeniozitate povestea unei fete de șaisprezece ani numită Sammie McCoy, care se străduiește, ca oricare dintre voi, cititorii, să mențină un echilibru între viața școlară, cea socială și cea de familie. Special la ea este faptul că suferă de o boală genetică extrem de rară, care, într-un final, o va face să uite viața. Așa apare Cartea memoriei, care este, de fapt, jurnalul lui Sammie, în care aceasta își notează toate amintirile pentru a le putea citi mai târziu, atunci când boala își va spune cuvântul.
Trebuie să recunosc că primele pagini nu m-au convins cu adevărat de valoarea acestei lecturi; deși este scrisă foarte bine, povestea nu părea să fie cu nimic specială, ci doar banală și oarecum clișeică. Dar, odată ce descoperi cu adevărat firul narativ, acesta se dovedește a fi o carte pe care nu o vei mai putea lăsa din mână cu ușurință (decât dacă a doua zi ai vreun test important la matematică pentru care chiar nu ai învățat nimic).
Viața lui Sammy se dovedește a fi haioasă, dar și serioasă, dezordonată, dar în același timp foarte organizată, lacrimogenă, însă fără să devină „scârboasă”. Un lucru demn de menționat este faptul că povestea este brutal de onestă; autoarea nu se folosește de termeni care să îndulcească situația, ci transmite exact ceea ce gândește, metodă prin care, personal, m-a cucerit. Finalul nu este unul de „Și-au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”, dar, odată ce îți ștergi lacrimile, pe față ți se va schița un zâmbet: nu este un sfârșit previzibil sau care să îi poată mulțumi pe toți cititorii, însă mie mi se pare unul plauzibil, realist și dulce-amărui.
Nu mi-a plăcut niciodată să acord note, pentru că am știut dintotdeauna că meseria de profesor nu este pentru mine, dar aș oferi pentru Cartea memoriei un mare 10 oricând. Acum, în pragul verii, dragi cititori, zic să ne bucurăm și mai mult de lectură.
Un text de Andreea Bichir, participantă în tabăra de creație Locuiește în poveste! 2019.
În luna iunie sărbătorim copiii în fiecare zi așa că am pregătit pentru festivalul copilăriei 4 titluri clasice, iubite de generații întregi de copii, titluri pe care adulții iubesc să le citească, cărți care ne apropie și ne amintesc de copilărie în toate formele ei. Hai să vezi povești am pregătit de la 
