Q & A cu Han Kang: „Scrisul este pentru cei care au întrebări, nu pentru cei care au răspunsuri”

Cartea albă de Han Kang (traducere din limba coreeană și note de Iolanda Prodan) este una dintre noutățile editurii ART disponibile la târgul internațional de carte Gaudeamus, în perioada 20 – 24 noiembrie 2019. În plus, cartea face parte din titlurile lunii noiembrie la Pauza de Citit. De aceeași autoare la Editura ART au mai apărut romanele Vegetariana (traducere din limba coreeană și note de Iolanda Prodan) și Disecție (traducere din limba coreeană și note de Iolanda Prodan). Citește mai jos un interviu cu Han Kang, adaptat de Ema Cojocaru pentru blogul ART.

Pentru mine, Han Kang este una dintre scriitoarele care merită urmărite. M-a intrigat de la prima lectură, prin universul straniu și incomod din Vegetariana, iar atracția pentru proza ei a devenit și mai puternică după Disecție, un roman care m-a impresionat prin amestecul de duritate și lirism, dar și prin temele abordate.
 
Asemenea Marianei Enriquez, scriitura autoarei sud-coreene are o anumită ascuțime mai greu de suportat, iar violența este una dintre temele la care revine în cărțile sale. Han Kang este preocupată îndeosebi de complexitatea și de contradicțiile firii umane, care poate trece de la abnegație și sacrificiu de sine la o cruzime greu de imaginat. Poate tocmai asta mă și atrage la proza lui Han Kang – curajul cu care forează mai adânc în inima durerii, pentru a ne prezenta o imagine necosmetizată a realității, și felul cum îndulcește această duritate printr-un limbaj poetic. Am selectat câteva întrebări și răspunsuri relevante din interviurile pe care le-am citit, într-un mix de Q & A care sper să vă apropie un pic mai mult de această autoare atipică.
 
KRYS LEE: Ne poți spune cum ai devenit scriitoare? A fost ceva la care ai aspirat de timpuriu?
 
HAN KANG: Am fost mereu înconjurată de influențe literare – și tatăl meu este scriitor. Am trăit în locuințe modeste, ne mutam destul de des și nu aveam prea multă mobilă, dar tatălui meu îi plăcea să adune cărți, astfel că am trăit întotdeauna în mijlocul lor – podeaua, fiecare ungher al casei, totul era acoperit de cărți, cu excepția ferestrelor și a ușilor. Biblioteca creștea încontinuu, îmi amintesc că aveam cărți din abundență, astfel că am fost surprinsă când, vizitând un prieten, am observat că din casa lui lipseau cărțile.
 
Am citit tot ce am vrut și am asimilat limbajul, iar părinții m-au lăsat în pace, așa că am avut acces neîngrădit la romane mai dificile. Am descoperit că îmi plăcea să citesc. De asemenea, scrisul a venit în mod natural. În adolescență, am simțit genul de angoase existențiale proprii vârstei, pornind de întrebări precum Cine sunt eu? Care este scopul meu? De ce oamenii trebuie să moară și unde se duc după aceea? Toate aceste gânduri erau apăsătoare, astfel că m-am îndreptat din nou spre cărți, unde credeam că voi găsi răspunsurile la multe dintre întrebările din tinerețea mea. Nu conțineau niciun răspuns. În mod ironic, asta m-a încurajat. Mi-a arătat că și eu pot să fiu scriitoare, că scrisul este pentru cei care au întrebări, nu pentru cei care au răspunsuri.
 
HANNAH BECKERMAN: Ai suferit de migrene epuizante încă din adolescență. În ce fel te-a afectat acest lucru?
 
HAN KANG: Migrenele îmi amintesc mereu că sunt om. Atunci când sufăr de o migrenă, sunt nevoită să-mi întrerup munca, lecturile, rutina, ceea ce mă face întotdeauna smerită, amintindu-mi că sunt muritoare și vulnerabilă. Dacă aș fi fost sută la sută sănătoasă și plină de energie, poate că nu aș fi devenit scriitoare.
 
KRYS LEE: Un critic cunoscut, care îți este totodată și fan, a spus la un moment dat că cititorul trebuie să se pregătească și să fie într-o dispoziție diferită înainte de a-ți citi romanele. Cum interpretezi asta?
 
HAN KANG: Cred că are legătură cu faptul că romanele mele explorează suferința umană într-un mod direct. În loc să o evit, încerc să pătrund mai adânc. Am înclinația asta pentru că încerc întotdeauna să descopăr adevărul despre o persoană. Când am scris despre masacrul de la Gwangju, o tragedie care a implicat atât de multă durere, cred că ce a vrut el să spună e că, având un asemenea subiect pe mâinile mele, cititorii trebuie să fie pregătiți să simtă această suferință.  
 
SARAH SHIN: Istoria Coreei în secolul 20 este plină de traume – de ce ai ales să scrii tocmai despre revolta de la Gwangju?
 
HAN KANG: Secolul 20 a lăsat răni adânci nu doar asupra coreenilor, ci asupra întregii omeniri. Fiindcă m-am născut în 1970, n-am cunoscut nici ocupația japoneză, care a durat din 1910 până în 1945, nici Războiul Coreean, care a început în 1950 și s-a încheiat cu un armistițiu în 1953. Am început să public poezie și ficțiune la vârsta de 23 de ani, în 1993; a fost primul an de la lovitura militară din 1961 când a venit la putere un președinte civil, nu unul din rândurile armatei. Datorită acestui lucru, eu și alți scriitori din generația mea am simțit că am obținut libertatea de a investiga interiorul ființei umane, fără presiunea de a face declarații politice în scrierile noastre.
 
Așa că scrisul meu s-a concentrat asupra interiorului. Oamenii nu vor ezita să-și riște propria viață pentru a salva un copil căzut între șinele de tren, dar în același timp pot deveni instrumentele unei cruzimi înspăimântătoare, așa cum s-a întâmplat la Auschwitz. Spectrul vast al umanității, care se întinde de la sublim la brutalitate, a reprezentat pentru mine o problemă dificilă încă din copilărie. S-ar putea spune că scrierile mele sunt variații ale acestei teme, violența umană. În căutarea cauzei prime care a făcut ca acceptarea a ceea ce este omenesc să fie un lucru atât de dureros pentru mine, am bâjbâit în interiorul meu, unde am dat peste Gwangju, pe care l-am trăit în mod indirect în 1980.
 
SARAH SHIN: Cum a evoluat situația politică de când ai început să scrii cartea? Cum a fost primit Disecție și crezi că lucrurile s-ar petrece altfel dacă romanul ar fi publicat astăzi?
 
HAN KANG: Până în momentul publicării, am avut îndoieli cu privire la receptarea romanului. Dar, contrar tuturor așteptărilor, aproape toate publicațiile media (cu excepția celor cu orientare de dreapta) au oferit cărții o acoperire generoasă. Și reacția cititorilor a fost „Vrem să ne amintim de Gwangju în acest moment, nu vrem să fie șters din memorie”. Acel moment era luna mai 2014; dacă romanul ar fi publicat acum, cred că răspunsul ar fi unul foarte asemănător. Situația s-a înrăutățit de atunci și, în mod paradoxal și regretabil, s-ar părea că oamenii vor ajunge să folosească din ce în ce mai des numele Gwangju ca un substantiv comun, un termen în care violența și demnitatea umană coexistă în mod inextricabil.      

SARAH SHIN: Spuneai că toate scrierile tale se preocupă de ceea ce înseamnă să fii om. Disecție acoperă o arie uriașă, pendulând de la cruzime la tandrețe. Disecție, care pregătește dezvoltarea postbelică a unei națiuni tinere care răzbate cu greu spre democrație, pare la prima vedere foarte diferit de Vegetariana, un roman cu o arie intens personală, o arie singulară.
 
HAN KANG: Deși cele două romane par să fie foarte diferite, ele pot fi privite ca o pereche, cu rădăcinile încâlcite. În timp ce lucram la Vegetariana, nutream întrebări despre violența umană și despre (im)posibilitatea inocenței. Dincolo de încercarea extremă a protagonistei Yeong-hye de a întoarce spatele violenței prin renunțarea la propriul corp și prin transformarea într-o plantă, se află o adâncă deznădejde și neîncredere în umanitate. Într-o altă carte, Greek Lessons, protagonista își pierde capacitatea de a vorbi ca un mod de a respinge violența care saturează limbajul. Gestul respingerii conține și o încercare de redobândire – la limită, cu mare dificultate – a demnității printr-un act autodistructiv. Disecție se deschide de asemenea cu o agonizare în fața violenței, dar am vrut ca în final să ajung la demnitate – acel loc luminos, unde plantele înfloresc. A fost cea mai puternică motivație pentru a continua să scriu romanul.
 
SARAH SHIN: Structura romanului Disecție, cu capitole interconectate și relatate din perspective diferite, aduce aminte de Rashomon, unde fiecare mărturie oferă o dezvăluire parțială. De ce ai ales această structură pentru a spune povestea ultimelor ore din viața personajului central, Dong-Ho?
 
HAN KANG: Povestea despre viața și moartea lui Dong-Ho putea fi spusă doar în acest fel. Adunând fragmentele împrăștiate ale ultimelor sale ore, cititorii pot reconstitui o imagine al cărei adevăr este incomplet și care poate fi întrezărit doar pentru scurtă vreme, înainte de a se dizolva. Am folosit această tehnică și în Vegetariana. Vocea lui Yeong-hye poate fi auzită doar în monologuri scurte, onirice, astfel că imaginea acestei femei hotărâte și tenace se acumulează într-un compozit imperfect, prin intermediul vocilor și al privirilor celor din jurul ei. Mă preocupă acele povești și momente revelatorii care nu pot fi exprimate prin metode narative tradiționale.
 
KRYS LEE: Am aflat că la un moment dat ai fost vegetariană. Cum a influențat acest fapt scrierea romanului Vegetariana?
 
HAN KANG: Am fost vegetariană în jurul vârstei de 25 de ani, iar la acea vreme toți cei din jurul meu și-au făcut o misiune din a mă hrăni cu carne. Societatea coreeană este una foarte colectivă, a fost dificil să fiu singura cu un regim alimentar diferit. În ciuda acestor lucruri, am mers mai departe, până când medicul a devenit îngrijorat pentru sănătatea mea și mi-a spus să reintroduc puțină carne în dietă. Experiența mea personală a influențat cu siguranță romanul – a fost interesant felul cum oamenii din jurul meu au reacționat la decizia mea. Într-un fel, a fost amuzant.
 
Totuși, Vegetariana își are mai degrabă rădăcinile într-o proză scurtă intitulată Fruits of My Woman, publicată când aveam 26 de ani. Personajele sunt un bărbat și o femeie. Într-o zi, bărbatul se întoarce acasă de la muncă și descoperă că soția lui s-a transformat într-o plantă, astfel că o mută într-un ghiveci, o udă și are grijă de ea. Pe măsură ce trec anotimpurile, femeia își scuipă ultimele semințe. În timp ce duce semințele pe balcon, bărbatul se întreabă dacă soția lui va mai înflori primăvara următoare. În esență, povestirea nu este prea întunecată și este totodată magică, însă după ce am scris-o, am vrut s-o rescriu dintr-o perspectivă diferită. M-am gândit mulți ani la cum aș putea să o scriu. Încă de la prima pagină, Vegetariana a ieșit diferită și mult mai întunecată.
 
HANNAH BECKERMAN: Romanul Vegetariana a câștigat Man Booker International Prize în 2016. Ce impact a avut premiul asupra carierei tale?
 
HAN KANG: Am întâlnit mai mulți cititori și am ajuns la un public mai larg. Însă după câteva luni mi-am dorit să revin la viața mea privată, fiindcă prea multă atenție nu e întotdeauna benefică pentru un autor. E imposibil să-ți pese de atenție și să poți scrie în continuare.
 
HANNAH BECKERMAN: Noul tău roman, Cartea albă, spune povestea surorii tale, care a murit la două ore după naștere. Ce te-a determinat să scrii despre acest subiect acum?
 
HAN KANG: Nu plănuisem să scriu despre sora mea mai mare. Am fost crescută de părinții mei, care nu au putut-o uita. Când lucram la Disecție, am scris următoarea frază: „Nu muri. Te rog, nu muri.” În mod straniu, cuvintele îmi erau familiare și continuau să zăbovească în interiorul meu. Am descoperit dintr-o dată că veneau din memoria mamei mele: mi-a spus că rostise acele cuvinte, în repetate rânduri, surorii care murise înainte ca eu să mă nasc.
 
HANNAH BECKERMAN: Spui la un moment dat în carte că, dacă primii doi copii ai mamei tale nu ar fi murit, tu și fratele tău nu ați mai fi fost aduși pe lume. Ce simți vizavi de asta?
 
HAN KANG: Când mama era însărcinată cu mine, era foarte bolnavă și lua multe medicamente. Pentru că se simțea atât de slăbită, s-a gândit să avorteze, dar apoi m-a simțit mișcându-mă în interiorul ei și a decis să păstreze sarcina. Cred că lumea e efemeră și că mi-a fost oferită această lume printr-un noroc.
 
HANNAH BECKERMAN: Ce scriitori te-au influențat și pe care dintre ei, fie că sunt sau nu în viață, ți-ai dori să-i întâlnești?
 
HAN KANG: Dintre scriitorii coreeni, iubesc povestirile lui Lim Chul-woo, iar dintre cei străini îl iubesc pe Dostoievski. Nu îmi doresc să întâlnesc scriitori: i-am întâlnit deja prin intermediul cărților lor. Dacă le-am citit și am simțit ceva, e un lucru îndeajuns de prețios. Scriitorii pun ce-i mai bun din ei în cărțile lor, așa că îmi e suficient să îi citesc.
 
KRYS LEE: Am impresia că scriitorii din Coreea de Sud, indiferent de sex, sunt mai mult sau mai puțin pe picior de egalitate – o raritate în majoritatea țărilor. Impresia mea este corectă sau vezi lucrurile din altă perspectivă?
 
HAN KANG: E adevărat și e chiar uimitor. Nu m-am simțit niciodată discriminată ca scriitoare din cauză că sunt femeie. E ceva normal și celebrat în Coreea. Unul dintre motive este existența atâtor scriitoare talentate, fără de care lumea literară ar fi diminuată în mod drastic. M-am gândit și înainte la chestiunea asta, de când mi-am dat seama că respectul și egalitatea dintre sexe în mediul literar din Coreea de Sud este ceva neobișnuit, în comparație cu situația din cele mai multe țări. Acesta este unul din punctele forte ale literaturii coreene. Pe de altă parte, situația este diferită chiar și în alte domenii artistice: de exemplu, cinematografia națională este extrem de conservatoare. Regizorii de sex masculin dețin în continuare supremația în industria de film coreeană. E un aspect care dă de gândit.
 
Întrebări preluate și traduse de pe thewhitereview.org (Sarah Shin), theguardian.com (Hannah Beckerman), worldliteraturetoday.org (Krys Lee) // Credit foto: www.vg.no
 
Articol de Ema Cojocaru

Captivantă pauza de citit? Dă sfară-n țară:

Toamna literară la Pauza de Citit: 10 noutăți de citit în noiembrie

Dacă în general toamna se numără bobocii, la Pauza de Citit numărăm noutățile editoriale. Indiferent că ești cititor de ficțiune, nonficțiune, Young Adult sau SF, descoperă mai jos o parte dintre titlurile proaspăt scoase din tipar, numai bune de răsfoit în serile tomnatice, sub o pătură călduroasă, cu un ceai aromat alături. Noiembrie e luna noutăților literare.

1. Lungul drum al Aumei (traducere din limba engleză de Bianca Dunav, Editura Youngart), Eucabeth Odhiambo

Auma aleargă de când se știe. În sătucul ei din Kenya, este o atletă de succes, cu vise îndrăznețe. O bursă de atletism i-ar permite să meargă la liceu, și poate chiar să devină medic într-o bună zi. Dar o boală misterioasă, numită SIDA, face prăpăd în sat și, după ce tatăl ei se îmbolnăvește, familia Aumei are nevoie de ajutor. Tot mai multă lume cade pradă bolii, ba chiar mulți mor și nimeni nu pare să știe de ce. Acum, Auma trebuie să ia o hotărâre. Fie renunță la școală și, ca să-și ajute familia, pleacă să muncească, fie îi lasă în urmă pe cei dragi, ca să-și îndeplinească visurile.

Eu voiam să vorbesc. Chiar dacă nimeni nu știa răspunsurile, voiam să pun un milion de întrebări. Și să le rostesc cu voce tare.

2. Eleanor & Park | paperback (traducere din limba engleză de Florentina Hojbotă, Editura Youngart), Rainbow Rowell

Dacă August are alături o familie iubitoare și cel puțin un motiv să zâmbească în fiecare zi, problemele lui Eleanor nu se opresc când ajunge acasă, unde o așteaptă un tată vitreg abuziv și vulgar. Cineva îi lasă mesaje urâte în manuale, iar colegele îi acoperă cu tampoane sanitare dulapul din sala de gimnastică. Este respinsă pentru cum arată și cum se îmbracă, glumele despre greutatea ei fiind o povară greu de îndurat. Părul ei devine doar în câteva secunde motiv de dezbatere și… și nu e drept. Cum să nu te enerveze astfel de reacții? Din fericire, Eleanor găsește un aliat și un prieten în Park, alături de care învață să lupte pentru ce își dorește și să își înfrunte agresorii. Finalul este dulce-amar, dureros de realist. Of, acele trei cuvinte misterioase! Cotinuarea, pe blogul Youngart.

3. Îndrăznește să dezamăgești (traducere din limba engleză de Mădălina Buican, Editura Grafic), Özge Samanci

După ce a emigrat din Turcia în SUA, artista Özge Samancı a început să țină un jurnal online numit Ordinary Things pentru a-și amuza prietenii rămași acasă. Lucrările cuprinse alternau între ilustrație, caricatură, colaj și banda desenată. Tehnicile încercate de-a lungul timpului acolo, precum și în diferite reviste de umor, vor sta la baza romanului grafic de memorii Îndrăznește să dezamăgești. Citește continuarea pe blogul Grafic.

4. Asterix și goții | vol. 3 (traducere din limba franceză de Ioana Pârvulescu, Editura Grafic), René Goscinny, Albert Uderzo

După ce și-a recăpătat cosorul în volumul anterior, Panoramix este pregătit să participe la întrunirea druizilor din Galia pentru a face schimb de experiență. Însă pădurea unde se ține conferința nu este patrulată doar de obișnuiții romani, ci și de o trupă de invadatori goți. După ce aceștia reușesc să captureze druidul, cele trei tabere se aruncă în jocuri de spionaj și contraspionaj pentru a-și îndeplini scopurile. Asterix și Obelix vor să-și salveze compatriotul, goții vor rețeta pentru licoarea magică, iar romanii vor să protejeze granițele însă nu prea pot face diferența între triburile de barbari. Mai multe, pe blogul Grafic.

5. Un străin în Olondria (traducere din limba engleză de Alexandra Fusoi, Editura Paladin), Sofia Samatar

Jevick, fiul negustorului de piper, a crescut cu povești despre Olondria, un tărâm îndepărtat și fascinant, unde cărțile sunt obiecte obișnuite, nefiind atât de rare ca în țara lui. După moartea tatei, noile responsabilități îl vor conduce pe tânăr pe tărâmul acela la care visase cu ochii deschiși întreaga copilărie. Prins în lupta dintre cele mai puternice culte religioase ale imperiului, Jevick va înțelege ce înseamnă arta și viața, căminul și exilul și limitele celei mai seducătoare dintre vrăjitorii: cititul.

O carte este o fortăreață, un loc al plângerii, cheia către deșert, un râu fără poduri, o grădină de lănci.

6. Artemis (traducere din limba engleză de Mihai-Dan Pavelescu, Editura Paladin), Andy Weir

Traiul în Artemis, primul și singurul oraș de pe Lună, implică privațiuni dacă nu te numeri printre turiștii bogați sau miliardarii excentrici, iar visul lui Jazz Bashara e să se îmbogățească. Doar că un simplu job de comisionară n-o să-i îndeplinească acest vis. Și nici micile ei acțiuni de contrabandă. Viața lui Jazz va căpăta o întorsătură teribilă atunci când planul ei de îmbogățire pune în pericol existența orașului și a cetățenilor lui.

Luna este o jigodie bătrână și-afurisită, căreia nu-i pasă de ce ți s-a stricat costumul. Când se-ntâmplă așa, ea te omoară și gata!

7. Cartea albă (traducere din limba coreeană și note de Iolanda Prodan, Editura Art), Han Kang

Pe fundalul unui oraș european cu o istorie recentă zbuciumată, o naratoare nenumită se confruntă cu o tragedie care a urmărit-o peste continente, o poveste adânc ascunsă în carnea familiei sale: povestea surorii ei care a murit în brațele mamei, la câteva ore după naștere. Pornind de la o listă de obiecte albe care conțin în ele atât viața, cât și moartea – scutecul bebelușului, laptele matern, prăjiturile din orez rotunde ca chipul fetiței -, tânăra îi scrie surorii pe care n-a cunoscut-o niciodată, încercând să se împace cu această imensă povară care o apasă.

Citește un Q&A cu autoarea pe blogul Art.

8. Inima cedează ultima (traducere din limba engleză și note de Irina Negrea, Editura Art), Margaret Atwood

După ce economia orașului s-a prăbușit, iar străzile au început să fie pline de bande de vandali, Charmaine și Stan și-au părăsit casa și s-au refugiat în mașină, trăind de pe-o zi pe alta din venitul pe care femeia reușea să-l obțină la barul unde lucra. Frustrarea și mizeria par însă să ia sfârșit când acceptă să intre în Proiectul Positron, o societate-experiment, unde violența și grijile cotidiene au fost eradicate. Singurul preț este renunțarea la libertate, căci, odată ajunși în orașul Consilience, vor fi pentru jumătate din timp prizonieri, iar restul lunilor din an le vor petrece în casa pe care o împart cu Alternanții. Încrezători în fericirea promisă, Charmaine și Stan semnează contractul pe terment nelimitat și se mută în interiorul zidului ce-i separă de lumea în descompunere. Dacă la început totul este conform planului, treptat, lucrurile încep să scape de sub control. Pasiunea pe care fiecare o face pentru Alternanți le pune nu numai căsnicia în pericol, dar și viețile, descoperind pe propria piele că, într-adevăr, inima cedează ultima.

9. Vincent și Theo (traducere din engleză de Gabriel Tudor, Editura Art – colecția Sapiens), Frații van Gogh, Deborah Heiligman

Vincent n-ar fi fost același fără Theo van Gogh. Călătorind prin volutele unei vieți chinuite, pictorul l-a avut mereu alături pe credinciosul său frate. Relația lor a fost zbuciumată, dar profundă, definitorie pentru amândoi. Minuțios documentată, bazată pe corespondența dintre Vincent și Theo, cartea lui Deborah Heiligman spune dramatica poveste a acestor destine și a devotamentului nemărginit care le-a legat.

10. Familia Romanov. Asasinat, revoluție și prăbușirea Rusiei imperiale (traducere din engleză de Gabriel Tudor, Editura Art – colecția Sapiens), Candace Fleming

Era cel mai bogat monarh din lume, avea 130 de milioane de supuși, iar imperiul său acoperea a șasea parte din uscat; însă Nicolae al II-lea al Rusiei n-a luat seama la mizeria extremă în care viețuia poporul său. Aflată mereu lângă țar, taciturna împărăteasă Alexandra trăia doar pentru familie și pentru obsesiile ei religioase, alimentate de viziunile unui mistic corupt, Rasputin. Înăuntrul palatelor, luxul nemăsurat al monarhului care conduce prin voie divină învăluie totul; dincolo de porțile lor, masele trăiesc împresurate de ororile Primului Război Mondial și de sărăcia care hrănește gânduri revoluționare. Curând, cele două lumi se vor ciocni, iar din această confruntare se va naște o nouă societate a terorii: Rusia Sovietică. Candace Fleming redă cu un incontestabil talent narativ destinul lui Nicolae al II-lea, ultimul autocrat rus, de la copilăria lui și a viitoarei sale soții până la abdicare și asasinarea întregii familii.

Captivantă pauza de citit? Dă sfară-n țară: