Regele Fistichiu și Împăratul Malefic – aventuri captivante cu intrigi, ciocolată și crocodili arțăgoși

Pe tărâmul Edwinland domnește Edwin, Regele Fistichiu. Are nouă ani, e super amuzant și e înconjurat de prieteni de nădejde. Ministrul Jill îi sare mereu în ajutor, e aproape ca vocea conștiinței micuțului rege. Ea face lucrurile complicate și găsește soluții pentru orice. De exemplu, dacă ai nevoie de un urs dansator pentru o petrecere aniversară, o chemi pe Jill. Dacă ursul i-a mâncat cuiva un braț și e nevoie de cineva care să scrie o scrisoare de iertare, tot la ea apelezi. Mai este și Megan, cu ideile ei trăsnite de cântece la lăută și cu voioșia care îl înveselește pe Edwin Fistichiul.

Are nouă ani, e super amuzant și e înconjurat de prieteni de nădejde. Ministrul Jill îi sare mereu în ajutor, e aproape ca vocea conștiinței micuțului rege. Ea face lucrurile complicate și găsește soluții pentru orice. De exemplu, dacă ai nevoie de un urs dansator pentru o petrecere aniversară, o chemi pe Jill. Dacă ursul i-a mâncat cuiva un braț și e nevoie de cineva care să scrie o scrisoare de iertare, tot la ea apelezi. Mai este și Megan, cu ideile ei trăsnite de cântece la lăută și cu voioșia care îl înveselește pe Edwin Fistichiul.

Probabil ai vizitat deja satul și locuitorii lui – țărani harnici și de treabă, în general. Numai stai să vezi ce repede se poate schimba un om când nu mai are parte de dulciuri. Iar dacă ți-au zis părinții să o lași mai ușor cu ciocolata, au știut ei ce spuneau. Dacă nu ți se pare important, ia aminte. Nu știi când o să apară vreun împărat care să pună stăpânire pe țara ta și să interzică toate distracțiile.

De cealaltă parte a liniei punctate, trecând de câmpurile noroioase și de cocioabele țăranilor, locuiește Împăratul Nurbison. E malefic cât cuprinde și stă mereu cu ochii pe Edwinland. Invidios și ofticos, vrea cu orice preț să pună mâna pe tărâmul vecin. Iar slăbiciunea supușilor lui Edwin îi este servită Împăratului Malefic ca o minge la fileu. Și de acolo pornește toată tevatura.

Se poate să ai tu ceva abilități, dar după ce citești Regele Fistichiu și Împăratul Malefic o să mai aduni câteva. O să ai un râs malefic care le întrece pe toate: FO HOO HOO HOO. O să știi cum să faci cu propriile mâini un dragon înspăimântător. Bine, fie vorba între noi, te sfătuiesc ca nu cumva să înfigi lumânări în nasul vreunei vaci. Și, fie, o să înveți câte ceva și despre ce înseamnă prietenia adevărată, cum să administrezi banii înțelept, cum să asculți sfaturile primite și pentru ce motive ar fi mai bine să nu te răzvrătești.

Cartea este de-a dreptul fistichie, plină de aventuri absurde și amuzante, prietenoasă și călduroasă, scrisă cu naturalețea cu care ar privi un copil lumea din jurul lui.

O recenzie de Felicia Roman

Pippi Șosețica – o fetiță care a influențat lumea întreagă

Cu părul roşu ca morcovul, strâns în două cozi ţepene, pistruiată şi cu gura până la urechi, cu ciorapi desperecheaţi şi cu pantofi în care ar putea încăpea încă o pereche de picioare, fetiţa de nouă ani e o apariţie remarcabilă. Au trecut mai bine de 75 de ani de la debutul ei, însă Pippi continuă să cucerească inimile copiilor de generații întregi.

Personajul creat după al Doilea Război Mondial, într-o lume distrusă, a adus speranță multor copii și adulți și continuă să fie și astăzi o sursă de inspirație. Întotdeauna avem nevoie de încurajare, iar personajele cărților prind viață odată ce le permiți să își facă culcuș într-un colț al inimii tale. Mai ales în zilele noastre, toți avem nevoie de o prietenă de nădejde cum este Pippilotta a lu’ Efraim.

O regăsim pretutindeni ca un simbol cultural, în fotografii ale celebrităților, sub formă de tatuaj, în picturi grafitti, reprezentând puterea feminină, rezistența, bunătatea, dreptatea și acceptarea. Iată și o declarație – din emisiunea americană TODAY – a lui Michelle Obama, soția fostului președinte american, Barack Obama, care a descris-o ca fiind prima carte de care s-a îndrăgostit în viața ei: „Am fost fascinată de această fetiță puternică care era centrul tuturor lucrurilor. Și era cumva aproape magică. Adică era mai puternică și mai vânjoasă decât oricine. Avea puteri supraomenești.“

Primele cărți cu Pippi au fost publicate între 1945 și 1948, urmate de o mulțime de cărți ilustrate și adaptări, vândute în peste 65 de milioane de exemplare în întreaga lume.

Au existat tot felul de ecranizări ale cărților cu Pippi, dar cea mai recentă, care este în lucru, este o decizie de colaborare dintre STUDIOCANAL, Heyday Films și Compania Astrid Lindgren care pregătesc un nou film cu Pippi Șosețica. Cele două studiouri au colaborat cu succes și la filmele Paddington 1 & 2.

Regizorul David Heyman spune că „Pippi a sprijinit și inspirat familii de pretutindeni prin forța ei vitală, prin tăria de caracter și bucuria ei nestăvilită de a trăi. Cărțile lui Astrid Lindgren au fost traduse pe tot globul de-a lungul anilor – un testament al viziunii ei pe care suntem hotărâți să îl onorăm printr-un nou film“.

Curiozități despre Astrid Lindgren

Bineînțeles, când ne gândim la Pippi Șosețica, ne gândim la Astrid Lindgren. Caracterul ei este foarte asemănător cu cel al personajului. De-a lungul vieții, Astrid Lindgren s-a opus vehement nedreptății și opresiunii. Pe lângă cariera de scriitoare, este cunoscută drept unul dintre cei mai importanți formatori de opinie. Cuvintele ei au avut un rol semnificativ când a fost înlăturat de la conducere un guvern și a mai influențat, direct și indirect, anumite legi suedeze care au fost adoptate. La aniversarea ei de optzeci de ani, a primit drept cadou o nouă lege a drepturilor animalelor, cunoscută sub numele de „Lex Lindgren“.

Și să nu uităm părerea autoarei despre cum ar arăta o copilărie fără cărți: „Asta nu se poate numi copilărie. E ca și cum ai fi dat afară dintr-un loc fermecat unde îți este permis să mergi și unde ai găsi cea mai prețioasă formă de a te bucura.“

Dacă plănuiești să dai vreo petrecere în cinstea ei (și dacă te descurci un pic cu limba engleză, dar nu musai), găsești aici mai multe activități, imagini de printat și decupat sau indicații despre cum să-ți confecționezi un costum ca al lui Pippi și chiar un poster ca să ți-l pui pe perete.

Un text de Felicia Irimia

4 povești pentru copii cu care să începem noul an

Ne-am propus să începem noul an cu 4 dintre cele mai amuzante și optimiste povești pentru copii, în speranța că vom păstra această stare pe tot parcursul anului. Iată mai jos ce titluri am pregătit pentru cei mici de la Vlad și Cartea cu Genius și Editura Arthur.

„Cei trei tâlhari” scrisă de Tomi Ungerer este exemplul ideal în care binele triumfă în fața răului. Și ce alt exemplu mai bun să ne încarce cu optimism dacă nu o fetiță neînfricată? Deși au speriat sate întregi, tâlharii nu prezintă nicio teamă pentru micuța Tiffany. Memorabilă și distractivă, cartea a fost tradusă în 16 limbi și a fost vândută în milioane de exemplare.

O altă eroină cu care ne începem noul an este Malala, personajul principal din „Malala și creionul magic” scrisă de Malala Yousafzai. Cea mai tânără câștigătoare a Premiului Nobel pentru Pace a visat dintotdeauna să aibă un creion magic ca cel din emisiunea TV preferată, pentru a scăpa de foamete, sărăcie și război și a luptat pentru visul ei până când s-a făcut auzită peste tot în lume.

Cu părul roşu ca morcovul, strâns în două cozi ţepene, pistruiată şi cu gura până la urechi, cu ciorapi desperecheaţi şi cu pantofi în care ar putea încăpea încă o pereche de picioare, Pippi Șosețica este cea de-a treia eroină care ne umple inima cu optimism și stare de bine datorită apariției sale remarcabile. Acţiunile ei îi lasă pe toţi cu gura căscată, iar după o întâlnire cu Pippi, până şi hoţii se lasă de meserie.

Printre cele trei eroine am strecurat și regele din povestea „Regele fistichiu și împăratul malefic” Pe tărâmul Edwinland domnește Edwin, Regele Fistichiu. Are nouă ani, e super amuzant și e înconjurat de prieteni de nădejde. Totuși, Edwin nu e un băiețel obișnuit. Este rege. Are tron, armură, un castel cu pasaje secrete și toate cele. O, da, și e vecin cu cel mai NESUFERIT și MALEFIC om din Univers. Asta n-are cum să ducă la aventuri captivante cu intrigi, ciocolată și crocodili arțăgoși… Sau are?…

De ce nu-mi faci o poezie de Crăciun? – Gianni Rodari

Gianni Rodari s-a născut la Omegna (Novara, Italia) în 1920. După o scurtă experienţă didactică, devine ziarist şi începe, aproape din întâmplare, să scrie pentru copii. Cărţile sale au avut parte de nenumărate traduceri şi au dobândit numeroase premii, între care prestigiosul Premiu Andersen (1970), „Nobel“ al literaturii pentru copii.

Gianni Rodari e preţuit astăzi de tot mai mulţi cititori, mari şi mici, pentru comunicativitatea sa, pentru umorul său absurd şi irezistibil. Diferite prin sursele de inspiraţie şi prin suflul de care dau dovadă, povestioarele lui Rodari se iau la întrecere cu noile teme ale fanteziei infantile din benzile desenate şi din literatura science-fiction. 

Fragment din Cele mai frumoase povești de Crăciun ale lui Gianni RodariGianni Rodari.

Coraline – despre uși secrete, povești de Halloween și un final neașteptat

Sursa foto: @lumea.cartilor_24

Dacă te întrebi ce poți găsi dincolo de o ușă secretă, iți putem spune doar că ai nevoie de câteva lucruri pentru a afla misterul: curaj, imaginaţie, prezenţă de spirit şi o pisică neagră. Acestea sunt elementele de care are nevoie Coraline pentru a porni în aventură. Nu întotdeauna dacă deschizi o uşă dai de o altă încăpere. Nu ştii niciodată când te aşteaptă o lume paralelă de cealaltă parte. Realitatea nu s-a mai transfigurat atât de straniu de când Alice s-a rostogolit în gaura iepurelui şi a ajuns în Ţara Minunilor.

21 de geamuri și 14 uși sunt în casa lui Coraline. 13 normale, așa cum sunt în orice casă și una specială care o transportă într-o lume în care lucrurile par exact ca-n lumea sa inițială, doar că totul pare mult mai fain! Jucăriile sunt mai interesante și mai multe, mâncarea mult mai bună, iar părinții – mai atenți. Doar că oamenii din lumea asta nouă au nasturi în loc de ochi, iar dacă Coraline vrea să rămână în această lume magică în care părinții au timp de ea, tot ce trebuie să facă fetița e să o lasă pe cealaltă mamă să-i coasă nasturi în locul ochilor. Oare ce o să facă Coraline?

Îmi plac foarte mult filmele de groază pentru că de fiecare dată când mă uit la ele mă gândesc dacă ceva din ce văd ar putea fi adevărat. Mi se face pielea de găină, mă sperii, deschid ușile doar puțin și arunc un ochi să văd dacă sunt în regulă, ca să deschid lumina și să merg să-mi iau sucul din frigider. Dar, cu toate acestea tot mă uit la filme de groază pentru că știu că nu sunt adevărate, că ce văd este doar imaginația unei persoane care a scris un scenariu și talentul alteia de a filma imagini înfricoșătoare. Ca să nu mai zic că-mi place cum mintea mea mă ajută să trăiesc intens tot ceea ce văd. Spre deosebire de filme, cărțile mă fac să pătrund și mai mult pe ciudatul teren al imaginației, deoarece cărțile mă ajută să fiu chiar eu atât scenarist, cât și regizor!

Neil Gaiman este un fel de Messi sau Cristiano Ronaldo al cărților. Scrie cărți la fel de frumoase și spectaculoase precum golurile pe care le înscriu cei doi fotbaliști. Nu știi când se va petrece magia și când vei fi surprins, cam la fel ca la meciurile de fotbal, iar în Coraline, Gaiman ridică deasupra capului trofeul Champions League. Ce vreau să zic e că, dacă te apuci de citit Coraline, o să-ți bată inima mai tare, o să te întristezi, o să tremuri de emoție, o să aștepți cu înfrigurare pauza, dar s-ar putea să te bucuri enorm la final.

Îți mai spun un singur lucru: am citit prima dată cartea acum 6 ani și încă mai caut ușa secretă din casa mea. Încă nu am găsit-o, dar sunt sigur că undeva există. Și dacă, totuși, nu există, măcar o am pe Coraline în bibliotecă și pot să trec oricând prin ușa din casa ei.

Un articol de Răzvan Zamfirescu

Interviu cu autorul și ilustratorul Tomi Ungerer

Tomi Ungerer s-a născut la Strasbourg, în 1931. În 1956 s-a mutat la New York, unde şi-a început cariera de scriitor. Este autorul a numeroase cărţi pentru copii şi câştigător al celor mai importante premii de specialitate, printre care: Medalia Hans Christian Andersen, Premiul Erich Kästner, Premiul European pentru Cultură. A scris în franceză, engleză și germană. 

Poveștile și ilustrațiile lui Ungerer sunt injectate cu porții copioase de absurd, cărțile sale debordează de creativitate, ireverență și umor, iar autorul nu se sfiește să aducă în discuție cuvinte din vocabular sau subiecte care, în mod tradițional, au fost considerate inabordabile în literatura pentru copii.

Numit uneori „băiatul rău al literaturii pentru copii”, Tomi Ungerer respectă inteligența copiilor și nu încearcă să îndulcească realitatea; de pildă, deși poveștile lui încorporează adeseori elemente de teamă, protagoniștii lui nu sunt niciodată speriați! Acesta este unul dintre motivele pentru care cărțile sale au devenit emblematice. Cărțile lui pentru copii includ povești care confruntă diferențele (Flix), rasismul (Making Friends) și războiul (Otto). Cărțile despre animale care trezesc aversiune, de pildă Crictor, o poveste despre un șarpe, și Rufus, o poveste despre un liliac, scot în evidență individualitatea și îi transmit micului cititor sentimentul că fiecare are ceva unic de oferit.

Ce m-a împins spre literatura pentru copii? Cred că dorința de a crea poveștile care mi-ar fi plăcut mie în copilărie. Copilul din mine, puteți să-i spuneți dezvoltare întârziată, a fost întotdeauna prezent, persistând de-a lungul carierei mele. Un element de inocență, care mi-a adus mirare și descoperire și a fost asemenea unui fir care a traversat tot ce am făcut, legând totul laolaltă.

În multe din primele mele cărți pentru copii am urmărit să reabilitez animale cu o reputație proastă, precum șerpii, liliecii, caracatițele, vulturii și șobolanii, sau personaje considerate respingătoare în mod stereotip, precum căpcăunii, tâlharii sau copiii străzii. Cred că este esențial să le arăți copiilor că, indiferent care sunt defectele fiecăruia, există întotdeauna o cale de a supraviețui și de a ieși învingător, fiind diferit și valorificând cât mai bine ceea ce are fiecare de oferit. Vreau să le arăt copiilor că fiecare ființă este diferită și în egală măsură unică.

Un element important este faptul că protagoniștii cărților mele sunt întotdeauna neînfricați. Mama m-a crescut în felul acesta. Nimic nu o putea enerva și umorul câștiga întotdeauna. De pildă, înaintea unei confruntări cu Gestapoul, a spus chicotind și făcând cu ochiul: „Ai să vezi, sunt cu toții niște cretini!”

Probabil că succesul cărților mele, traduse acum în peste 30 de limbi, se datorează faptului că, la vremea respectivă, au încălcat toate regulile literaturii pentru copii, populată de ursuleți drăgălași într-o lume ireală, unde toată lumea este de treabă, fericită și stupidă. Cărțile mele de mai târziu au țintit spre subiecte precise: Making Friends, povestea unui băiat de culoare într-un cartier de albi, vorbește despre integrare, Otto, povestea unui ursuleț de pluș care-i aparține unui băiețel evreu arestat de Gestapo împreună cu părinții, este despre război și prietenie, Flix, o poveste despre pisici și căței care învață să trăiască pașnic laolaltă, este despre toleranță. (Tomi Ungerer)

Un articol de Ema Cojocaru.

Sursa foto: tomiungerer.com

O altfel de prințesă de Halloween

Anul acesta lăsăm la naftalină rochițele cu tulle și paiete și dăm voie unui alt tip de prințesă să domine petrecerile de Halloween.  Aceasta nu-și dorește castele și un prinț pe cal alb. Se poate înțelege foarte bine cu un dragon și cu o plimbare în afara regatului. Prințesele au devenit domnișoare independente puse pe fapte mari, iar broscoii nu se mai transformă în prinți, dar învață să înfrunte viața de la înălțimea lor de broscuțe. 

Cea mai rea prințesă de Anna Kemp începe ca orice basm: A fost odată ca niciodată, / Într-un turn pe-aici, pe-aproape, / O prințesă singurică, / Suzi îi zicea, de mică. Până aici toate bune, dar prințesa noastră nu-i croită din același material care toate celelalte domnițe. Ea se dovedește dornică de aventură, gata să lupte cu oricine și mai ales mare amatoare de călătorii.

Când prințul își face în sfârșit apariția, pare să nu fie nici pe departe ceea ce cu nerăbdare așteptase prințesa Suzi și mult mai pe placul ei se dovedește a fi dragonul pe spinarea căruia pornește să cunoască toată lumea. Sigur, că la o așa prințesă, care nu vrea nici rochițe, nici nunți împărătești, nici celelalte personaje nu pot întruni calitățile clasice. Dragonului jovial îi place din când în când să se delecteze cu câte o ceașcă de ceai, în plus, se dovedește prieten de nădejde în setea de aventură a prințesei Suzi. Singurul care rămâne înțepenit în timp este prințul care până la urmă își dă seama că  are de-aface cu „cea mai rea prințesă”.

4 personaje în care să te costumezi de Halloween

În fiecare an, luna octombrie vine la pachet cu o întrebare: În ce te deghizezi de Halloween? Parca dovlecii, vampirii și vrăjitoarele nu mai sunt în topul costumelor, iar cei mici preferă ceva original. Ce-ar fi să alegi un personaj preferat din cărți și să te deghizezi în el? Nu este obligatoriu să porți prea multe măști și costume pompoase. E suficient să-i împrumuți atitudinea pentru o zi și să devii chiar tu personajul din poveste. Hai să vezi 4 propuneri de personaje de la Vlad și Cartea cu Genius și Arthur în care te poți deghiza Halloweenul acesta.

Știți povestea celor trei tâlhari? Cei îmbrăcați în pelerine și coifuri negre, doar cu ochii la vedere? Cei trei tâlhari au semănat groază și teama în toți cei care le-au tăiat calea vreodată. Nimeni n-a putut să-i înfrunte pe tâlhari până la Tiffany, o fetiță orfană care și-a luat inima în dinți și a decis să afle misterul celor trei. Cartea scrisă de Tomi Ungerer a apărut la editura Vlad și Cartea cu Genius în traducerea lui Gabriel H. Decuble.

Costumele clasice de prințesă sunt atât de folosite de Halloween încât nu mai aduc niciun farmec acestui moment din an. Dar dacă prințesele nu sunt chiar atât de drăguțe cum ni le imaginăm noi? Și dacă mai au drept prieten un ditamai dragonul, cu siguranță vor ieși din tipar. Cea mai rea prințesă de Anna Kemp, publicată la editura Vlad și Cartea cu Genius, în traducerea Andreei Caleman, îndeplinește toate condițiile unei prințese atipice, pregătită oricând de o petrecere de Halloween.

Câți detectivi găsești în general la o petrecere de Halloween? Hmm… poate nici nu ți-ai dat seama că sunt acolo. Cei mai îndrăgiți detectivi pleacă într-un schimb interșcolar la Bran. Nici nu se cazează bine la atipicul Hotel Clementina că Marlău, Gesicaflecer, Bolumbo, Scupidu și Șerloc au un nou caz de rezolvat. De data aceasta investighează dispariția cameleonului Clementina, care se zice că poate ghici viitorul. Volumul #3. Dosarul unei vacanțe de groază  din Seria detectivilor Aerieni, scris de Ana Rotea a fost publicat la editura Arthur.

Oare dacă deschizi o ușă în perioada Halloweenului, te vei teleporta în altă lume? Nu ştii niciodată când te aşteaptă o lume paralelă de cealaltă parte. Realitatea nu s-a mai transfigurat atât de straniu de când Alice s-a rostogolit în gaura iepurelui şi a ajuns în Ţara Minunilor. Curaj, imaginaţie, prezenţă de spirit şi o pisică neagră – acestea sunt elementele de care ai nevoie ca să te transformi în Coraline de Halloween. Cartea scrisă de Neil Gaiman a apărut la editura Arthur în traducerea Florentinei Hojbotă.

Micuțul Nicolas – un mare clasic al literaturii pentru copii

Dacă ar fi să alegem un cadou pentru un copil de 10 ani, atunci cartea Micuțul Nicolas ar fi perfectă. Povestea este despre viața de zi cu zi a lui Nicolas, un băiețel curios, puțin obraznic, care merge la o școală elementară. Succesul cărții constă în stilul unic de scriere: a eliminat orice povestitor și l-a lăsat pe micul personaj să-și povestească singur viața: o combinație perfectă între aventurile petrecute la școală și acasă, de la certurile între prieteni, visele lor, până la vacanța de vară și petrecerea de ziua tatălui, toate într-un stil naiv, potrivit vârstei lui.

Umorul este predominant și se regăsește în fiecare replică și în fiecare poveste, amintind cititorilor de copilăria lor, momentul acela minunat în care orice este posibil. Povestea este o dovadă de iubire pentru familie și pentru prieteni.

Mai presus de orice, cartea amintește cititorilor de copilărie, acea perioadă când suntem liberi să facem totul și suficient de curajoși să ne gândim la toate.

Ilustrațiile realizate de Jean-Jacques Sempé reprezintă un alt motiv pentru succesul cărții. Ilustratorul a realizat o serie de portrete ale lui Nicolas și ale prietenilor săi, deși simple, acestea sunt pline de farmec.

Cartea garantează râs cu lacrimi și o introducere în trecutul minunat al copilăriei, cu râsete și voie bună. Recomandăm lectura și adulților care vor să se rupă de cotidian și să se relaxeze.

Sursa articolului: theguardian.com

„Crizantema” – o poveste despre încredere în sine, încurajare și multă dragoste

Crizantema este unicul pui al familiei de șoricei și pornește în prima ei zi de școală cu mare bucurie: „și-a pus cea mai veselă rochiţă și a fost tare zâmbitoare‟, pregătindu-se ca pentru o mare sărbătoare. Dar copiii uneori pot fi ciudoși și răutăcioși și nemulțumiți și plini de prejudecăți, așa că nu contenesc cu glumele pe seama numelui Crizantemei. „— Dacă aș avea un nume ca al tău, l-aș schimba‟, îi spun colegele de clasă,  iar sărmana Cizantemă se pleoștește la gândul că numele ei e atât de lung încât abia își face loc pe ecuson. În zadar părinții îi spun că numele ei e perfect, mica șoricuță e atât de chinuită, încât seară de seară e măcinată de coșmaruri. Nici profesorii nu știu cum să o liniștească sau nu au timp pentru asta. Până într-o zi, când în clasă apare o profesoară pe care o admiră și o îndrăgesc cu toții. Le vorbește prietenos, deschis și firesc. Și are un nume de floare…

Scrisă și ilustrată de Kevin Henkes, cunoscut cititorilor români pentru romanul „Anul lui Billy Miler‟, apărut la Editura Arthur în 2017, „Crizantema‟ a fost publicată pentru prima oară în anul 1991 și face parte dintre-o serie de cărți dedicate șoriceilor, pentru care autorul pare să aibă o mare pasiune. Kevin Henkes s-a născut în 1960 în oraşul Racine din Wisconsin, Statele Unite ale Americii. În copilărie îi plăcea să viziteze muzeul de artă din localitate şi a fost influenţat de picturile pe care le-a văzut acolo. A studiat la University of Wisconsin Madison, unde a aflat mai multe despre istoria cărţilor pentru copii şi a început să fie tot mai interesat de acest domeniu.

„Crizantema‟ este o carte sensibilă și sinceră despre greutățile pe care copiii le pot întâmpina la școală, despre cum pot deveni subiect de glumă, dar și despre cum pot depăși problemele, despre încrederea în ei înșiși și felul în care părinții trebuie să le fie mereu alături cu încurajări și multă, multă dragoste. Poate chiar și cu un Nu te supăra, frate! din când în când, înainte de culcare.