Avem nevoie de echilibru psihic, mai ales într-un haos instalat pe nepusă masă ca-n cele mai sumbre distopii. S-a gândit cineva acum o lună că Bucureștiul va arăta ca Galaadul din Povestea slujitoarei (P.S. Poți comanda continuarea cu 30% reducere)? Din fericire (sau nefericire), tot ce avem de făcut este să stăm izolați. Dar cum gestionăm anxietatea și alte stări negative pe care poate nici nu știam că le avem până acum? Una dintre metode: prin citit. Iată de ce:
- Cititul ne ajută să ne „antrenăm” creierul
Citești și nu știi pe unde a trecut timpul, uneori îți iei notițe, alteori îți pui întrebări, ba chiar devii puțin furios pe autor fiindcă n-a explicat o idee suficient de clar. Ți se întâmplă mai ales când citești nonficțiune – o carte bazată pe studii, date și experimente sociale. Cititul cu scopul de a înțelege mai bine lumea înconjurătoare, prin analiză, observație și gândire critică ne stimulează creierul. Ba chiar, cercetătorii de la Universitatea Stanford au arătat că aceste texte ne dezvoltă funcțiile cognitive.
2. Prin lectură ne „exersăm” omenia
Se spune că, citind ficțiune, ajungem să înțelegem mai bine comportamentul uman, prin simularea diverselor contexte sociale din viața de zi cu zi. De exemplu, eu (autorul acestui text) pot să-l judec inițial pe morocănosul Ove (din cartea Un bărbat pe nume Ove, Fredrick Backman), care încearcă să se sinucidă prin diverse metode. Dar, după ce parcurg firul narativ și aflu mai multe despre viața lui Ove, încerc să-i înțeleg singurătatea și durerea pricinuită de moartea soției, singura care i-a acceptat comportamentul dificil. Spoiler alert! Ove nu se sinucide, ba chiar arată bunătate și își face mulți prieteni, de-asta cititorii ajung să-l placă mult, mult până la final. Rolul minunat al ficțiunii este, așadar, acela că ne duce în lumi în care ne putem „exersa” omenia. Plângem, râdem, înjurăm, regretăm, iubim. Și asta doar stând pe canapea, sub păturică. Nu e grozav? 🙂
3. Cititul ne îmbogățește imaginația
Harry Potter, Narnia, Asimov, Flori pentru Algernon – o înșiruire de cuvinte din popularele lumi fantasy și SF. Și astea sunt doar un procent de 0,0000001 din multitudinea cărților scrise de-a lungul timpului. Și ce e și mai frumos – unele dintre ele au fost și ecranizate. Dacă le-ai citit, nu te grăbi totuși să vezi filmele. Creează-ți propriul film în minte în timp ce citești, s-ar putea chiar să visezi mai frumos la noapte. Ulterior, compară-ți filmul cu ecranizarea oficială și vezi cine a avut imaginația mai bogată. S-ar putea să-ți placă mai mult varianta ta.
4. Lectura este terapie gratuită (sau mai ieftină)
Cititul este o metodă grozavă de a ne conecta la noi înșine, indiferent că citim psihologie, ficțiune, nonficțiune sau poezie. De fapt, nici nu e nevoie să cauți cărți specializate, ci doar să stai un moment cu tine, să încerci să-ți înțelegi starea și să vizitezi o librărie. Virtual, bineînțeles. Printr-o introspecție onestă, dar onestă îți poți crea propriul teanc de terapie, la un preț mai mic față de ședința propriu-zisă. Sau, dacă practici terapia, în completarea ei.
5. Avem nevoie de happy end
Acum mai mult ca oricând avem nevoie de happy end. Aici s-ar putea să fie mai dificil de găsit lectura potrivită. Cum știi dacă o carte are final fericit din moment ce nu ai citit-o, nu? O soluție: un search pe google după cuvintele cărți cu final fericit sau recomandări de la prietenii cititori de încredere. În ciuda greutăților, toți ne dorim un final fericit, asta e sigur. Iar cărțile pot fi prieteni de nădejde în păstrarea echilibrului psihic. Alternat cu sesiuni de yoga și meditație sau alte metode, s-ar putea ca cititul chiar să funcționeze. Încearcă. 🙂