10 povești optimiste cu care să începi 2021

White Love Print Paper on Pink Surface
Sursă pexels.com

Indiferent dacă ne stabilim un set de obiective pentru noul an sau nu, cu siguranță cu toții avem nevoie de perspective mai bune pentru 2021. Prin urmare, am pregătit o listă cu 10 titluri care, indiferent de acțiune, îi lasă pe cititori la final cu gânduri de bine. Așadar, iată 10 povești optimiste pentru 10 începuturi de an mai bune:

1. Fangirl | paperback, Rainbow Rowell (traducere din limba engleză și note de Ela-Evelina Jianu)

Toată lumea este fan al lui Simon Snow, dar Cath și Wren sunt cele mai înfocate admiratoare ale lui, scriind propriile povești despre magicianul adolescent. Fac asta cu pasiune, încercând să se ascundă de problemele lor în universul ficțiunii, unde totul este posibil. Deşi gemene, cele două fete sunt cum nu se poate mai diferite. Părăsite de mamă și crescute de un tată în căutarea echilibrului sufletesc, ele trebuie totuşi să înfrunte viaţa reală. Care le va despărţi pentru un timp. Dar care le va învăţa cât de frumoasă poate fi studenția. Și cât de mare este puterea iubirii. Iar Cath va descoperi ce înseamnă să devină scriitoare în toată puterea cuvântului.

2. Când ți se pune pata, Wendelin Van Draanen (traducere din limba engleză de Ioana Filat)

O poveste comică de dragoste spusă pe două voci: a lui și a ei. Când se întâlnesc pentru prima oară, Bryce și Juli sunt doar niște copii. Ea se îndrăgostește fulgerător de ochii lui, în vreme ce el se panichează și o cataloghează imediat drept o ființă enervantă. Cartea îi urmărește pe cei doi vreme de șase ani, timp în care aceștia se caută – sau se evită – la școală, pe drumul spre casă, ori din spatele ferestrelor, într-o relație plină de suișuri și coborâșuri. Când ți se pune pata pe cineva, nu scapi așa ușor.

3. Izzy cea creativă, Terri Libenson (traducere din limba engleză Lavinia Vasile)

La gimnaziu toți au câte o ETICHETĂ.

Izzy e VISĂTOAREA. Îi place să joace în piese de teatru și să inventeze povești amuzante. Partea proastă e că nu-i stă mintea la teme și învățat. 

Bri e DEȘTEAPTA. Dar vrea ca lumea să vadă că e mai mult decât o elevă de 10 pe linie. 

Izzy și Bri se intersectează într-un mod neașteptat în ziua spectacolului de talente de la școală, care se dovedește a fi mult mai dramatic decât și-au închipuit cele două fete. 

4. Pasărea albă, R.J. Palacio (traducere din limba engleză de Iulia Arsintescu)

În primul ei roman grafic, R.J. Palacio spune o poveste de neuitat despre bunătatea fără margini și curajul nemaipomenit al unor oameni în vreme de război.

Sara Blum credea că e o tânără ca oricare alta: îi plăcea să deseneze, să iasă cu prietenele în oraș și să viseze cu ochii deschiși. Doar că în Franța ocupată de naziști, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a fi evreu nu însemna să fii la fel ca oricare alt cetățean. Când încep raziile naziștilor în oraș și Sara devine o țintă, Julien, colegul ei de bancă, îi sare în ajutor și o ascunde în hambarul familiei.

Iar acum, peste ani și ani, Sara îi povestește nepotului ei, Julian, trauma pe care a trăit-o, în speranța că un om care cunoaște trecutul nu are cum să rămână indiferent la nedreptățile din prezent.

5. Autonauţii de pe cosmodrum, Julio Cortázar, Carol Dunlop (traducere din limba spaniolă de Marin Mălaicu-Hondrari)

Autonauții de pe cosmodrum – ultima carte a lui Julio Cortázar – este o poveste de dragoste și o ireverențioasă carte de călătorii plină de întâmplări amănunțite și de instantanee, care detaliază aventura de treizeci și trei de zile din 1982 a scriitorului argentinian și a lui Carol Dunlop pe autostrada Paris-Marsilia. Dezvăluind comorile – sau ororile – ascunse ale autostrăzii și ale parcărilor din drumul lor, cei doi autonauți împing viața și literatura până la extremele fantasticului.

O satiră la adresa călătorilor moderni – întotdeauna grăbiți, întotdeauna pe picior de plecare dintr-un loc în care abia au ajuns -, Autonauții de pe cosmodrum ne permite să aruncăm o privire în intimitatea ultimei povești de iubire din viața unuia dintre spiritele mărețe ale literaturii universale.

6. Nu contează cât de bun eşti, ci cât de bun vrei să fii, Paul Arden (traducere din limba engleză de Andra Matzal)

Nu contează cât de bun eşti, ci cât de bun vrei să fii este un ghid despre cum să dai tot ce-i mai bun din tine. O “biblie” de buzunar pentru talentaţi şi pentru timizi care îţi spune cum să faci incredibilul credibil şi imposibilul posibil.

Deceniile în care s-a aflat în vârful uneia dintre cele mai competitive industrii l-au învăţat pe Paul Arden o grămadă de lucruri interesante pe care este dispus să ni le împărtăşească. Aflaţi, de pildă, din acest volum despre avantajul de a fi concediat şi de ce e deseori mai bine să nu ai dreptate decât să ai dreptate.

Veţi găsi răspunsuri originale şi logice la întrebările pe care ni le punem zi de zi. Multe dintre ele ni se par evidente când le citim, dar nu sunt oare toate întrebările uşoare atunci când ştim răspunsurile?

Fie că eşti freelancer sau manager, sau că tocmai ai abandonat şcoala, această carte este de nepreţuit pentru oricine aspiră să obţină succesul.

7. În mintea unei caracatițe: o explorare surprinzătoare a miracolului conştiinței, Sy Montgomery (traducere din limba engleză și note de Laura Ciobanu)

Sy Montgomery știe că nu suntem singurele minți conștiente de sine din Univers. Iar pentru a ne convinge, nu ne îndeamnă să privim spre bolta cerească, spre alte galaxii, ci tot spre planeta noastră. Și nu, candidatele la titlul de cele mai enigmatice inteligențe nu provin din rândul mamiferelor, ci dintre… moluște. Curioase, ghidușe, creative, caracatițele lui Sy ne arată că pentru a le înțelege trebuie să renunțăm la prejudecăți, devenind astfel noi înșine mai înțelepți.

8. Verde uimitor, Stefano Mancuso, Alessandra Viola (traducere din italiană de Liliana Angheluță Nechita)

Plantele ne-au precedat pe Terra și sunt pretutindeni în jurul nostru. Trăim în lumea lor. Nu le dăm mare importanță, deși existența noastră depinde de ele. Le negăm capacitățile care le fac atât de asemănătoare nouă. Și totuși atât de diferite. Stefano Mancuso și Alessandra Viola demonstrează că plantele posedă toate cele cinci simțuri ale noastre, la care se adaugă încă… cincisprezece. În regnul vegetal se comunică, se construiesc strategii, se formează alianțe. Nu inteligența e cea care diferențiază animalele superioare de cele inferioare și de plante; ea mai degrabă constituie caracteristica definitorie a întregii lumi vii. Verde uimitor este o carte-manifest care schimbă nu doar știința botanicii, dar și perspectiva asupra locului și importanței omului în Univers.

9. Fahrenheit 451 | serie de autor, Ray Bradbury (traducere din limba engleză și note de Petre Solomon)

În vremea aceea pompierii erau cei care declanșau incendiile. Pompierului Guy Montag îi plăcea să vadă cum ardeau cărțile. Apoi el a întâlnit o fată care i-a povestit despre un trecut când oamenii nu se temeau, și a întâlnit un profesor care i-a povestit despre un viitor când oamenii vor putea gândi. Și Guy Montag a înțeles ce trebuia să facă.

10. Cronicile oraşelor flămânde #1. Mașinării infernale, Philip Reeve (traducere din limba engleză de Mihai-Dan Pavelescu)

Într-un viitor postapocaliptic, lumea este un teren de vânătoare pe care orașele – mașinării infernale pe roți – își dispută supremația, înghițindu-se unele pe altele. În Londra mecanizată din care n-a ieșit niciodată, Ucenicul Istoric Tom visează să devină un erou, însă adânc în pântecele metropolei sale, Hester Sahw face prima mișcare într-o luptă pe viață și pe moarte. Deși nu vrea decât să se răzbune, ea înțelege că, de fapt, și-a asumat o responsabilitate mai mare și descoperă că dragostea și aventura pot fi la îndemâna oricui. Trebuie doar să învețe să aibă încredere în oameni.

De ce Margaret Atwood a spus „nu” continuării romanului Povestea slujitoarei – până acum

Sursă: ctvnews.ca

NOTĂ: Margaret Atwood este unul dintre scriitorii contemporani multipremiați, iar cartea ei, The Testaments, tocmai a câștigat Booker Prize For Fiction. Romanul va fi publicat anul viitor la Editura Art.

Margaret Atwood a scris continuarea pentru Povestea slujitoarei (traducere din limba engleză de Diana Marin-Caea, Editura Paladin, 2017). Propoziția în sine atrage milioane de cititori avizi s-o cumpere cât mai repede.

Noua carte se numește The Testaments și ne readuce, 15 ani mai târziu, la teocrația totalitară a Gileadului, împreună cu Slujitoarele, Servitoarele, Soțiile, Comandanții și Mătușile.

Atwood spune că a simțit nevoia unei continuări. „Oamenii m-au tot rugat să scriu continuarea poveștii și am refuzat pentru că am crezut că vor să duc mai departe povestea lui Offred, ceea ce nu puteam face”, susține scriitoarea. „Dar apoi m-am gândit, dacă altcineva ar spune povestea? Și dacă această poveste s-ar întâmpla 15 sau 16 ani mai târziu? Și am mai simțit că e cazul să o continui pentru că, mult timp am crezut că ne îndepărtăm de Povestea Slujitoarei. Până când am început să ne apropiem din nou, iar prezența ei se simte în tot mai multe părți ale lumii. Așa că am simțit că e timpul să mă reîntorc la întrebarea: cum sfârșesc regimurile ca cel din Gilead? Pentru că așa cum știm din Povestea slujitoarei, acest regim a luat sfârșit.

Idei importante din interviu

Despre cei trei naratori din noul volum

Doi dintre ei sunt tineri și au legătură cu Offred. Unul dintre ei a crescut în interiorul Gileadului, iar celălalt în afară. Cel de-al treilea este un pesonaj pe care îl cunoaștem deja din Povestea slujitoarei, dar îl știm din exterior, adică din perspectiva lui Offred – este vorba despre Mătușa Lydia, conducătoarea contingentului de Mătuși din Gilead.

O altă întrebare care a început să mă intereseze, citind despre istoria regimurilor totalitare, a fost: cum ajung oamenii în poziții înalte într-un astfel de regim? Ce i-a motivat? Cred cu adevărat în politicile totalitare? Sunt oportuniști care speră să se îmbogățească? Sau ajung în această funcție din frică, cum erau cei din regimul lui Stalin – „Dacă nu obțin o funcție mai bună în organizație ca să-mi anihilez rivalii, eu voi fi cel anihilat.” Așadar, care este motivația acestor persoane?

De ce crede că munca ei este ficțiune speculativă și nu science fiction

Există două direcții referitoare la ideea de poveste ce are loc în viitor. Una derivă din Jules Verne care a scris despre lucruri pe care el le credea posibile în viitor, cum ar fi submarinele. Cealaltă are legătură cu H.G.Wells care a scris despre marțienii care invadează Pământul într-o canistră imensă. Și când Jules Verne a citit asta, a spus „dar inventează lucruri!”. El, în schimb, a simțit că scrie despre aspecte care se pot întâmpla cât de curând. Pe când pe H.G. Wells l-a simțit ca fiind un autor care merge în zona fantasticului. Cu toate acestea, H.G. Wells a fost cel care a dat naștere călătoriei interplanetare, navelor spațiale, marțienilor și tuturor acelor caractere pe care le cunoaștem din filmele anilor ’50. Sau, cel puțin, de acolo le știu eu. Și apoi, mai este o direcție care a dus la cărți precum 1984, Minunata lume nouă și Fahrenheit 451. Nimic bazat pe tehnologie sau pe aspecte care se pot întâmpla în viitorul apropiat. La fel se întâmplă și cu Povestea slujitoarei.

Despre cum regimurile asemănătoare cu cel din Gilead ajung să se destrame

Să presupunem că există o generație fondatoare a regimului. Și apoi se nasc alți oameni, care cresc în interiorul lui. Să mai presupunem că cei care dau jos acest regim prin violență ajung să fie responsabili de mersul lucrurilor. Și dețin puterea. Și știți ce se spune despre putere. Normal că ajung să-și stabilească propriile excepții – cum se întâmplă și în Povestea slujitoarei. Regulile sunt pentru restul oamenilor. Și apoi situația devine din ce în ce mai coruptă. Este cazul menșevici versus bolșevici. Sau „reforma bisericii din interior” versus „separarea și nașterea unei noi secte”. De-a lungul timpului, am tot văzut în lume aceste pattern-uri. Așadar, de ce să nu se întâmple și în Gilead?

Despre finalul The Testaments cu un sentiment de speranță

Așa cum știm din prima carte, Gilead ia sfârșit. Unul dintre modelele mele pentru acest sfârșit este chiar cartea 1984, care nu se încheie cu Winston Smith împușcat în cap, ci cu un eseu despre Novlimbă, scris la timpul trecut în engleza standard – ceea ce însemna că lumea din 1984 a luat sfârșit.

George Orwell a făcut asta intenționat. Nu ne spune cum se termină, dar ne dă de înțeles că s-a încheiat… Poate n-o să vă surprindă, dar, când scriam această carte, am fost destul de interesată să aflu mai multe despre agenții dubli și despre cei care lucrează în interiorul regimurilor totalitare, dar sunt împotriva lor.

Un articol de Scott Simon pentru npr.org.