Fragment „Fabrica de păpuși”, Elizabeth Macneal

© Silviu Suciu

Ianuarie este despre începuturi. Despre noi obiective – mai multe cărți, mai mult timp cu  oamenii care contează, mai multă liniște, mai mult curaj să facem lucrurile importante pentru noi, pe care le-am tot amânat

În acest context o cunoaștem pe Iris din Fabrica de păpuși, care îndrăznește să își ia viața în propriile mâini atunci când un membru al Frăției Prerafaelite îi oferă șansa să își perfecționeze talentul de pictoriță. În schimbul orelor de pictură oferite de acesta, Iris va trebui să-i pozeze ca model, ceea ce îi va schimba radical existența și o va duce pe un drum greu de imaginat.

Cartea se găsește pe lista lecturilor din luna ianuarie, disponibilă la Pauza de Citit. Citește mai jos un fragment.

FRAGMENT

Marele magazin de păpuşi
al doamnei Salter

   Iris îşi trece degetul mare de‑a lungul tivului fustelor în miniatură, gata să trosnească carapacea vreunui purice. Trage de un fir dus, apoi îl înnoadă. Chiar dacă e aproape amiază, stăpâna prăvăliei, doamna Salter, încă nu s‑a trezit. Sora geamănă a lui Iris e aşezată în spatele ei, cu capul aplecat deasupra lucrului de cusut.
— Măcar n‑are purici. Dar ai mai mult grijă, te rog, cu firele, îi spune Iris lui Albie. Sunt o grămadă de croitorese care şi‑ar vinde pruncii ca să pună mâna pe slujba ta.
— Dar, domnişoară, soră‑mea e bolnavă de gripă şi am îngrijit‑o toată noaptea. N‑am putut să merg nici să patinez de câteva zile şi nici că mi se pare drept.
— Bietul de tine.
   Iris se uită în spate, dar sora ei Rose e adâncită în lucru. Coboară glasul:
— Însă trebuie să‑ţi aminteşti că ai de‑a face c‑un diavol, nu cu o femeie, în persoana doamnei Salter, iar dreptatea n‑a interesat‑o niciodată. Ai văzut‑o vreodată scoţând limba?
   Albie scutură din cap că nu.
— E despicată în două.

   Zâmbetul lui Albie e atât de sincer, atât de lipsit de prefăcătorie, încât Iris vrea să‑l îmbrăţişeze. Părul lui blond soios, dintele singuratic din gură, faţa murdară de funingine: nimic din toate astea nu e vina lui. Într‑o altă lume, s‑ar fi putut naşte în familia lor din Hackney.
   Îi vâră următorul sul de stambă în traistă, se asigură iarăşi că Rose nu vede, apoi îi întinde şase penny. Plănuise să‑i pună deoparte pentru o nouă coală de hârtie şi o pensulă.
— Să‑i cumperi supă surorii tale.
   Albie se zgâieşte la monedă, ezitând.
— Nu te păcălesc, spune ea.
— Mulțumesc, domnişoară, zice băiatul, cu ochii negri ca piunezele.
   Îi smulge monedele din mână, ca şi cum i‑ar fi teamă să nu se răzgândească, şi îşi ia tălpăşiţa din prăvălie, aproape izbindu‑se de flaşnetarul italian, care îl pocneşte cu bastonul. Iris îl priveşte cum dispare şi poate în sfârşit să respire. Chiar dacă e o mică pușlama nespălată, nu poate înţelege nici în ruptul capului de ce duhneşte atât de tare a mortăciune.
   Clădirea îngustă a prăvăliei de pe strada Regent e mărginită de două cofetării rivale. Datorită unor mici spărturi în coşul de fum, în Marele Magazin de Păpuşi al doamnei Salter plutesc permanent mirosuri de zahăr topit şi caramele arse. Câteodată, Iris visează că mănâncă bomboane şi jeleuri de prună, prăjiturele perfecte cu foietaj şi frişcă bătută, că merge în cârca elefanţilor din turtă dulce până la Palatul Buckingham. Alteori visează că se îneacă în melasă clocotită.

   Când surorile Whittle au intrat prima oară în serviciul doamnei Salter – dacă este sau a fost vreodată măritată este un mister pentru ea –, Iris a fost vrăjită de salon. Judecând după clavicula ei diformă şi urmele de vărsat negru ale lui Rose, se aştepta să fie închise în camera cu materiale din pivniță. În schimb, au fost conduse către prăvălie, unde în mijloc se afla o masă de lucru aurită, iar clienţii interesaţi le puteau observa în timp ce lucrează. I‑au fost încredințate pulbere de vopsea şi pensule cu păr de vulpe ca să picteze picioarele, mâinile şi chipurile păpuşilor. Fireşte, ştia că zilele aveau să fie lungi, dar uimirea ei nu contenea la vederea bufetelor din lemn de abanos care acopereau toată lungimea camerei, a rafturilor ticsite cu păpuşi de porţelan. Locul era cald şi bine luminat; lumânările sfârâiau în sfeşnicele prinse în perete, iar în colţ ardea un foc.
   Dar acum, în timp ce stă la masă lângă sora ei, strângând în mână o păpuşă de porţelan şi o pensulă cu fire rărite, se căzneşte să‑ş i înăbuşe un căscat. Simte o extenuare a cărei greutate nu şi‑ar fi putut‑o închipui niciodată, o corvoadă chiar mai mare decât dacă prăvălia ar fi fost fabrică. Mâinile îi sunt înroşite şi crăpate de la frigul iernii; le‑ar unge cu seu, dar atunci pensula i‑ar aluneca din strânsoare și ar strica buzele şi obrajii păpuşilor. Se uită împrejur, la bufetele care nu sunt din abanos, ci din stejar ieftin vopsit în negru, la lacul auriu pe care căldura flăcărilor de lumânare îl decojeşte de pe sfeşnice şi la lucrul care‑i place cel mai puţin dintre toate: porţiunea cheală de covor pe care doamna Salter pășește zilnic, acum mai împuţinată decât creștetul stăpânei casei. Mirosul greţos de cofetărie, aerul îmbâcsit al încăperii şi rândurile de păpuşi care se holbează fac locul să pară mai curând o criptă decât o prăvălie. Sunt dăţi când
Iris se căzneşte să poată respira.
— Moartă? îi şopteşte Iris surorii ei gemene, împingând un dagherotip în direcţia ei.  Mica imagine sepia e a unei fetiţe cu mâinile împreunate în poală, ca doi porumbei cuminţi. Iris îşi ridică privirea când doamna Salter intră în prăvălie şi se opreşte în prag. Cotorul Bibliei trosnește când femeia o deschide.
   Rose îi aruncă o uitătură care îi spune să tacă. E una dintre puţinele distracții ale lui Iris, chiar dacă o face să se simtă vinovată: să‑ş i dea cu părerea dacă dagherotipurile înfăţişează copii morţi sau vii. Dintr‑un motiv pe care nu‑l poate explica, îi place să ştie dacă lucrează la o păpuşă de doliu, care urmează să fie aşezată pe un mormânt, sau dacă pictează o jucărie pentru un copil zglobiu, în carne și oase. Doamna Salter îşi datorează grosul veniturilor din furnizarea acestor păpuşi făcute la comandă. E iarnă acum, iar frigul şi bolile care însoţesc anotimpul dublează volumul de muncă, deseori făcându‑le să muncească nu douăsprezece, ci douăzeci de ore. „Este de înţeles“, obişnuieşte să spună doamna Salter cu tonul ei rezervat pentru clienţi, „şi e perfect normal să vă doriţi să comemoraţi un spirit drag trecut în nefiinţă. Până la urmă, după cum e scris în Corinteni: «Avem încredere şi voim mai bine să plecăm din trup şi să petrecem la Domnul.» Sufletul lor a plecat, iar această păpuşă e un simbol al învelișului pământesc pe care l‑au lăsat în urmă.“

Captivantă pauza de citit? Dă sfară-n țară:

Ce spune despre tine felul în care-ți aranjezi cărțile

De la cititorii care vor să-și vadă cărțile aranjate alfabetic până la creativii care merg pe ordonarea în funcție de culori, iată șase categorii în care se încadrează cititorii de pretutindeni.

Ca să-l parafrazăm pe regizorul John Waters: „dacă pleci acasă cu cineva care nu are cărți în casă, fugi cât te țin picioarele”.

Altfel spus, cărțile sunt o fereastră a sufletului. Sunt ca niște cărămizi prin care ne clădim cunoștințele, speranțele și personalitatea. Să-ți expui biblioteca înseamnă să afișezi o parte din tine – de aceea e foarte important felul în care alegem să ne aranjăm cărțile.

Întrebarea este cum facem asta. Ești genul de cititor-librar, care preferă să ordoneze totul după genuri literare? Un tiran al alfabetului care nu acceptă dezordinea? Sau, mai degrabă, un dezordonat creativ care nu vede în fața ochilor decât culori și curcubeu?

Te poți regăsi mai jos, într-una dintre cele șase categorii.

Alfabetic

Varianta clasică. Funcționează foarte bine pentru librării, așa că de ce nu ar funcționa și pentru tine? OK, poate am exagerat puțin cu această aluzie, dar cu siguranță ordonarea alfabetică arată că ești un cititor căruia îi pasă de cărți și care vrea să știe exact unde găsește un anumit titlu. Neal Shusterman în stânga și Sabaa Tahir în dreapta. Simplu.

Există totuși o problemă cu metoda alfabetică, mai ales dacă ești un cititor care vine acasă tot timpul cu o carte nouă. Imaginează-ți așa: ajungi la bibliotecă și ai în mână Elizabeth Macneal, una dintre noutățile musai de la Editura Art, dar nu mai ai spațiu pe raft. Așa că trebuie să-ți petreci următoarea jumătate de oră dând la o parte toate „M”-urile până la Sylvain Neuvel, ca să-i găsești loc. Sau ai putea să-ți cumperi un raft mai mare în loc.

Ce spune această metodă despre tine: Ești un cititor-devorator care vrea să găsească rapid orice titlu în colecția de cărți (probabil vastă).

În funcție de genul literar

Citești cărți din arii largi și probabil asta se vede și în felul în care îți ordonezi volumele. Printr-o metodă flexibilă. Una e să lași fiecare gen să treacă de la sine la următorul: de la istorie la ficțiune istorică; de la crime-ficțiune la crime reale; de la știință la sci-fi și tot așa. Și alta e să-ți ordonezi cărțile alfabetic.

Evident, metoda de ordonare a cărților nu trebuie să fie atât de prozaică – partea cea mai distractivă e să-ți găsești propria metodă. Cum ar suna „cărți cu final fericit”, „nonficțiune de cursă lungă” sau „cărți înfricoșătoare unde personajul negativ e un animal”? Cea mai mare enigmă aici: unde încadrezi Lumea fără noi – la „N” de la nonficțiune sau în funcție de tematica mediului înconjurător/salvarea planetei? Grea decizie.

Ce spune această metodă despre tine: ai o afinitate pentru cultură, ești interesant, știi multe despre multe.

În funcție de culoare

Cărțile înseamnă cunoaștere, dar și artă în același timp. Dacă folosești Instagram, cu siguranță ai văzut mulți cititori care își ordonează rafturile în funcție de culorile curcubeului. Este o metodă populară. Evident, ca să respecți culorile, e nevoie să faci câteva sacrificii. În primul rând, trebuie să te obișnuiești cu un raft întreg de albastru-cobalt dacă ai multe cărți de la Lonely Planets și Rough Guiddes (ceea ce poate să pună la îndoială estetica bibliotecii, în mintea unui perfectionist).

În al doilea rând, și probabil cel mai important, o să fie aproape imposibil să găsești rapid orice titlu, mai ales dacă nu ai o memorie de elefant. Din contră, o să stai în fața bibliotecii scanând cărțile timp de o jumătate de oră de fiecare dată când vrei să găsești un anumit titlu (mai ales dacă ești daltonist). Dar până la urmă, orele pierdute sunt un preț mic pentru o estetică frumoasă. Plus că biblioteca va arăta minunat pe Instagram dacă îi adaugi și un filtru.

Ce spune această metodă despre tine: ești un gânditor vizual cu un ochi creativ bine format. Și ai mult timp liber la dispoziție

Cronologic

Susan Sontag a numit acest principiu „de la Beowulf la Virginia Wolf”. Nu ai voie să faci nicio greșeală: asta nu presupune să-ți organizezi cărțile în funcție de data publicării. Nu, provocarea este să-ți transformi biblioteca într-un timeline pe baza perioadei în care se desfășoară acțiunea, decadă cu decată, eră după eră. Așa cum spune Sontag, îți poți împărți biblioteca deja ordonată cronologic pe ficțiune și nonficțiune. Spre exemplu, dacă așezi The Victorians, de AN Wilson lângă Oliver Twist, e o modalitate amuzantă să afli mai multe despre orfelinatele victoriene sau despre ce înseamnă de fapt fiertura de ovăz.

Ce spune această metodă despre tine: Cunoști istoria. Ai un background academic foarte bine pus la punct. La tine apelează prietenii pe furiș când sunt la un concurs de cultură generală într-un pub.

În funcție de valoarea cărților

Nu, nu e vorba despre cât de mult ai dat pe fiecare carte, ci despre cât de mult valorează pentru tine cartea respectivă. Este cea mai personală metodă de ordonare a titlurilor și, cu siguranță, cea mai dificilă. Dar este la îndemâna oricui dacă o parte din bibliotecă e chiar lângă fereastră și lumina soarelui riscă să deterioreze cărțile. Aici îți poți așeza volumele care înseamnă mai puțin pentru tine; cele mai importante  – primele ediții, exemplare cu autograf, cărți care ți-au schimbat viața – ar trebui să stea în siguranță la întuneric.

Ce spune această metodă despre tine: cărțile te-au transformat, așa că unele dintre ele sunt trofee ale trecutului. S-ar putea să fii și puțin sentimental.

După metoda stack ‘n’ pack

Pe scurt: îți așezi cărțile în multe grămezi. Vei avea nevoie de un raft rezistent, asta dacă nu vrei să te trezești în mijlocul nopții fiindcă s-a prăbușit raftul și a căzut tencuiala de pe pereți. Alternativ, poți să-ți creezi turnulețe pe podea, să le ordonezi într-un orășel al cărților și să te prefaci că ești Gulliver.

Avantajul acestei metode este că-ți vor încăpea o mulțime de cărți în casă. Dezavantajul: dacă vrei să iei un volum de la baza grămezii, s-ar putea să se termine dureros.

Ce spune această metodă despre tine: ai o abordare de „fie ce-o fi” în viață și nu prea crezi în ordine. De asemenea, e posibil să-ți cam placă pericolul.

Ilustrații de Mike Ellis

Articol tradus și adaptat de pe penguin.co.uk.

Captivantă pauza de citit? Dă sfară-n țară:

Cum să citești mai mult în 2020

Cititul e momentul meu de tihnă. Cam singura pauză autentică pe care o am cu mine însămi, oricât de clișeic ar suna asta. La începutul anului 2019 mi-am propus să citesc 40 de cărți. Folosesc goodreads.com ca să țin evidența cărților citite sau a celor pe care vreau să le citesc. Sunt la două cărți distanță să-mi ating targetul. Wish me luck!

Pe cât de frumoase sunt unele începuturi pe atât de grele mi se par. La fel e și cu începutul anului. Avem o tendință, aș zice ușor exagerată, să ne facem așa-zisa listă cu rezoluții (acest sens eronat al cuvântului), care se traduce în „dorințe la început de an sau obiective”. Singurul target pe care mi-l setez la începutul anului este legat de cărți. Și asta doar pentru că am nevoie să-mi organizez timpul ca să citesc cât mai mult. Nu de alta, dar mă cuprinde o ușoară panică gândindu-mă cât de scurtă e viața și cât de multe cărți faine sunt pe lumea asta, haha.

Dacă și tu vrei să citești mai mult în 2020, iată câteva aspecte care au funcționat pentru mine în 2019:

1.Cititul în retrospectivă

Gândește-te retrospectiv la câte cărți ai citit în anul anterior și cu ce frecvență. De exemplu, eu în 2018 mi-am propus să ajung la 30 de cărți (am reușit să citesc 32). Citeam, în general, două cărți pe lună sau uneori doar una, în funcție de cât îmi permitea timpul. La sfârșitul anului mi-am propus să adaug o carte în plus la această rutină. A funcționat, în principiu. Sincer, cred că am fost motivată, mai degrabă, de numărul 40 în loc de 30. Deci oricare a fost targetul tău în 2019, mărește-l puțin. S-ar putea să ai o surpriză plăcută la sfârșitul anului.

2. Recomandări

Cred că e important să citești de drag, nu ghidat neapărat după trenduri. Eu citesc ficțiune, în general, iar recomandările mi le iau de obicei de pe goodreads.com sau de la prieteni foarte apropiați, care citesc tot ficțiune. Cum spuneam, am o stare ușor anxioasă la gândul că sunt atâtea cărți pe lume care merită atenția mea când timpul e atât de limitat. De aceea, cred că e important să avem pe listă intrigi care ni se potrivesc, altfel citim fără niciun impact. Când ne potrivim cu povestea, căutăm lecturi similare, vrem mai mult și mai mult, ceea ce înseamnă  timp extra dedicat cititului și un target atins la sfârșit de an.

3. Lipsa timpului e o iluzie

Ok, m-am tot plâns că timpul e limitat, dar adevărul e că avem timp pentru orice dacă ne dorim cu adevărat lucrul respectiv. Restul sunt doar pretexte. E mai greu la început, dar dacă îți formezi un obicei din a citi zilnic, devine rutină. Eu, spre exemplu, citesc la metrou și circa 15 minute înainte de somn (când nu sunt prea obosită). Saaau poți să-ți creezi pretexte pentru a citi mai mult: de exemplu, un club de lectură cu prietenii apropiați.

Un text de Beatrice,

PR-ul de serviciu al Grupului Editorial Art

Captivantă pauza de citit? Dă sfară-n țară:

10 cărți de pus sub brad de la Pauza de Citit

Foto Silviu Suciu

Acum e momentul să începi cumpărăturile pentru Crăciun (în cazul în care nu le-ai și terminat deja 🙂 ). Ca să-ți venim în ajutor, am pregătit pentru tine 10 recomandări literare, crăciunești sau nu, ideale pentru citit în zilele de sărbătoare. Pentru că decembrie este despre povești frumoase sub brad, familie, cadouri, tihnă și alte delicii, iar noi am adus laolaltă unele dintre cele mai dragi cărți, astfel încât siesta de Crăciun să fie completă.

1. Ursul și privighetoarea (traducere din limba engleză de Cătălina Stanislav, Editura Youngart), Katherine Arden

Cartea e încadrată într-o colecție care are ca destinatari predilecți  adolescenții, dar e de la sine înțeles că oricine poate plonja în lumea pe care scriitoarea americană o reconstruiește, mai ales că e una desprinsă, parcă, din vechile povești rusești, care se spun pe frig, la adăpost de toate relele lumii: acaparantă, complicată și feeerică, în același timp. Pe scurt, este vorba despre Rusia medievală, mai precis despre viața într-un sat din Nordul aspru, în care basmele șoptite la gura sobei înseamnă cu mult mai mult decât un ritual care să facă timpul să treacă mai ușor. Citește continuarea pe blogul Youngart.

Foto Silviu Suciu

2. Crângul de alun (traducere din limba engleză și note de Laura Ciobanu, Editura Youngart), Melissa Albert

Alice și mama sa, Ella, și-au petrecut ultimii 17 ani pe drumuri, fugind mereu de ghinioanele care se încăpățânează să le urmărească oriunde. Atunci când primesc o scrisoare din care află că bunica lui Alice, Althea Proserpine – o scriitoare faimoasă, dar foarte retrasă -, a murit, cele două se liniștesc, crezând, pentru o clipă, că s-a terminat cu nenorocul. Însă, atunci când mama ei e răpită de Hinterland, lumea supranaturală din poveștile bunicii își face loc în realitate. Ca să-și salveze mama, Alice decide, în ciuda interdicției, că trebuie să ajungă la Crângul de Alun. Însă cum îl poate găsi, din moment ce locul nu e trecut pe nicio hartă?

3. Omul de zăpadăEditura Grafic), Raymond Briggs

Ajuns un clasic al literaturii grafice pentru copii, Omul de zăpadă este o bandă desenată mută, adică fără casete diegetice sau baloane de dialog, despre un băiețel care într-o zi de iarnă se pune pe construit un om de zăpadă ce pare să prindă viață cu venirea nopții. Creioanele colorate și cerate ale lui Raymond Briggs evocă iernile din copilărie, maleabile și pline de posibilități, în care gerul nu era așa de aprig, iar căldura era oricum la câțiva pași. Continuarea, pe blogul Grafic.

4. Colecția esențială Calvin și Hobbes (traducere din limba engleză de Florin Bican, Editura Grafic), Bill Watterson

Una dintre cele mai amuzante, inteligente și surprinzătoare benzi desenate din toate timpurile. Calvin și Hobbes o să vă uimească, o să vă încânte, o să vă lase cu zâmbetul pe buze multu după ce ați citit cartea.

5. Ultima zăpadă (traducere din limba engleză de Ana-Veronica Mircea, Editura Paladin), Allen Eskens

Ultima zăpadă este romanul de debut al avocatului de drept penal, specializat în cazuri de omucidere, americanul Allen Eskens, cu care acesta a câștigat nu mai puțin de trei premii literare în țara de origine, precum și prețuirea criticii și publicului anglo-saxon. Din 2014, cartea a fost tradusă în 21 de limbi, fiind primită la fel de călduros la noile sosiri, probabil pentru că Eskens știe să creeze nu numai misterul care vine cu rețeta thriller-ului, nu doar dozează cu măiestrie analiza psihologică peste aventura brută, cât trece dincolo de ce așteaptă un cititor cât de cât familiarizat cu genul, aducând pe pagină mai mult decât scrie. Citește mai multe pe blogul Paladin.

6. Fata cu palton roșu (traducere din limba engleză de Alina Bogdan, Editura Paladin), Kate Hamer

Orice părinte se teme pentru siguranța copilului său. Dar ce faci când temerile ți se adeveresc? Cum reușești să nu-ți pierzi mințile? Festivalul Poveștilor se transformă pentru Beth în cel mai cumplit coșmar: Carmel, fiica ei de opt ani, este răpită. Sensibilă, diferită de copiii de vârsta ei, dotată cu o imaginație surprinzătoare și cu un har special, fetița pornește într-o călătorie extraordinară, o luptă continuă pentru păstrarea identității, trăind cea mai cruntă întemnițare: aceea de a nu ști că este captivă.

Foto Silviu Suciu

7. Rămâi cu mine (traducere din limba engleză de Iulia Gorzo, Editura Art), Ayọ̀bámi Adébáyọ̀

De la începutul relației lor, Yejide și Akin au fost de acord: poligamia nu e pentru ei. Dar după patru ani de căsnicie – și nenumărate vizite la doctori, specialiști în fertilitate și diverși tămăduitori, după leacuri improbabile și combinații ciudate de ierburi –, rodul iubirii celor doi întârzie să apară. Yejide nu-și face probleme – are tot timpul din lume să rămână însărcinată. Însă rudele sale sunt de altă părere: într-o zi, pe nepusă masă, tinerei îi este prezentată cea de-a doua nevastă a soțului ei. Șocată, furioasă și roasă de gelozie, Yejide știe că singura modalitate de a-și salva căsnicia e să rămână însărcinată.

8. Fata cu Leica (traducere din limba italiană de Liviu Ornea, Editura Art), Helena Janeczek

În Fata cu Leica, Helena Janeczek a ales să spună povestea personajului său prin prisma a trei martori, care au împărțit cu Taro aceeași viață și aceleași pasiuni: Willy Chardack, student la medicină, Ruth Cerf, prietena ei cea mai apropiată și jurnalistă, și Georg Kuritzkes, activist zelos, înscris în Brigăzile Internaționale din Spania. Gerda Taro și-a găsit sfârșitul tragic la doar 26 de ani, dar prin subtilitatea și măiestria literară a Helenei Janeczek rămâne până în ziua de azi un model feminin surprinzător prin eleganță și noncorformism.

9. Charles și Emma. Crezul familiei Darwin (traducere din limba engleză de Andrei Bontaș,  Editura Art – colecția Sapiens), Deborah Heiligman

Charles Darwin a publicat Originea speciilor, revoluționara sa lucrare asupra evoluției, în 1859. După mai mult de un secol și jumătate, tezele sale continuă să provoace polemici între oamenii de știință și comunitățile religioase. Dar înainte ca aceste dispute să se fi iscat, Charles a reflectat îndelung la felul în care va fi primită teoria lui de societatea conservatoare. Pietatea soției sale, Emma, și dragostea pe care el i-a purtat-o l-au făcut să cântărească bine fiecare idee care avea să ajungă la public. Această carte vorbește despre viața privată și marea iubire a celui care a revoluționat biologia și totodată viziunea asupra omului.

10. În umbra omului (traducere din limba engleză de Veronica Focșeneanu, Editura Art – colecția Sapiens), Jane Goodall

Cimpanzeii studiați de Jane Goodall au devenit faimoși în întrega lume, iar În umbra omului este un volum clasic în domeniul etologiei. Cercetătoarea a câștigat încrederea primatelor din rezervația Gombe Stream, le-a dat nume și le-a urmărit ani la rând. Cartea aceasta vorbește despre relații sociale complexe, lupte între clanuri și abilități uimitoare, între care utilizarea uneltelor. Cimpanzeii devin adevărate personaje, iar destinul fiecăruia dintre ei este urmărit cu acribia cercetătorului pasionat și talentul naratorului autentic.

Captivantă pauza de citit? Dă sfară-n țară:

Q & A cu Han Kang: „Scrisul este pentru cei care au întrebări, nu pentru cei care au răspunsuri”

Cartea albă de Han Kang (traducere din limba coreeană și note de Iolanda Prodan) este una dintre noutățile editurii ART disponibile la târgul internațional de carte Gaudeamus, în perioada 20 – 24 noiembrie 2019. În plus, cartea face parte din titlurile lunii noiembrie la Pauza de Citit. De aceeași autoare la Editura ART au mai apărut romanele Vegetariana (traducere din limba coreeană și note de Iolanda Prodan) și Disecție (traducere din limba coreeană și note de Iolanda Prodan). Citește mai jos un interviu cu Han Kang, adaptat de Ema Cojocaru pentru blogul ART.

Pentru mine, Han Kang este una dintre scriitoarele care merită urmărite. M-a intrigat de la prima lectură, prin universul straniu și incomod din Vegetariana, iar atracția pentru proza ei a devenit și mai puternică după Disecție, un roman care m-a impresionat prin amestecul de duritate și lirism, dar și prin temele abordate.
 
Asemenea Marianei Enriquez, scriitura autoarei sud-coreene are o anumită ascuțime mai greu de suportat, iar violența este una dintre temele la care revine în cărțile sale. Han Kang este preocupată îndeosebi de complexitatea și de contradicțiile firii umane, care poate trece de la abnegație și sacrificiu de sine la o cruzime greu de imaginat. Poate tocmai asta mă și atrage la proza lui Han Kang – curajul cu care forează mai adânc în inima durerii, pentru a ne prezenta o imagine necosmetizată a realității, și felul cum îndulcește această duritate printr-un limbaj poetic. Am selectat câteva întrebări și răspunsuri relevante din interviurile pe care le-am citit, într-un mix de Q & A care sper să vă apropie un pic mai mult de această autoare atipică.
 
KRYS LEE: Ne poți spune cum ai devenit scriitoare? A fost ceva la care ai aspirat de timpuriu?
 
HAN KANG: Am fost mereu înconjurată de influențe literare – și tatăl meu este scriitor. Am trăit în locuințe modeste, ne mutam destul de des și nu aveam prea multă mobilă, dar tatălui meu îi plăcea să adune cărți, astfel că am trăit întotdeauna în mijlocul lor – podeaua, fiecare ungher al casei, totul era acoperit de cărți, cu excepția ferestrelor și a ușilor. Biblioteca creștea încontinuu, îmi amintesc că aveam cărți din abundență, astfel că am fost surprinsă când, vizitând un prieten, am observat că din casa lui lipseau cărțile.
 
Am citit tot ce am vrut și am asimilat limbajul, iar părinții m-au lăsat în pace, așa că am avut acces neîngrădit la romane mai dificile. Am descoperit că îmi plăcea să citesc. De asemenea, scrisul a venit în mod natural. În adolescență, am simțit genul de angoase existențiale proprii vârstei, pornind de întrebări precum Cine sunt eu? Care este scopul meu? De ce oamenii trebuie să moară și unde se duc după aceea? Toate aceste gânduri erau apăsătoare, astfel că m-am îndreptat din nou spre cărți, unde credeam că voi găsi răspunsurile la multe dintre întrebările din tinerețea mea. Nu conțineau niciun răspuns. În mod ironic, asta m-a încurajat. Mi-a arătat că și eu pot să fiu scriitoare, că scrisul este pentru cei care au întrebări, nu pentru cei care au răspunsuri.
 
HANNAH BECKERMAN: Ai suferit de migrene epuizante încă din adolescență. În ce fel te-a afectat acest lucru?
 
HAN KANG: Migrenele îmi amintesc mereu că sunt om. Atunci când sufăr de o migrenă, sunt nevoită să-mi întrerup munca, lecturile, rutina, ceea ce mă face întotdeauna smerită, amintindu-mi că sunt muritoare și vulnerabilă. Dacă aș fi fost sută la sută sănătoasă și plină de energie, poate că nu aș fi devenit scriitoare.
 
KRYS LEE: Un critic cunoscut, care îți este totodată și fan, a spus la un moment dat că cititorul trebuie să se pregătească și să fie într-o dispoziție diferită înainte de a-ți citi romanele. Cum interpretezi asta?
 
HAN KANG: Cred că are legătură cu faptul că romanele mele explorează suferința umană într-un mod direct. În loc să o evit, încerc să pătrund mai adânc. Am înclinația asta pentru că încerc întotdeauna să descopăr adevărul despre o persoană. Când am scris despre masacrul de la Gwangju, o tragedie care a implicat atât de multă durere, cred că ce a vrut el să spună e că, având un asemenea subiect pe mâinile mele, cititorii trebuie să fie pregătiți să simtă această suferință.  
 
SARAH SHIN: Istoria Coreei în secolul 20 este plină de traume – de ce ai ales să scrii tocmai despre revolta de la Gwangju?
 
HAN KANG: Secolul 20 a lăsat răni adânci nu doar asupra coreenilor, ci asupra întregii omeniri. Fiindcă m-am născut în 1970, n-am cunoscut nici ocupația japoneză, care a durat din 1910 până în 1945, nici Războiul Coreean, care a început în 1950 și s-a încheiat cu un armistițiu în 1953. Am început să public poezie și ficțiune la vârsta de 23 de ani, în 1993; a fost primul an de la lovitura militară din 1961 când a venit la putere un președinte civil, nu unul din rândurile armatei. Datorită acestui lucru, eu și alți scriitori din generația mea am simțit că am obținut libertatea de a investiga interiorul ființei umane, fără presiunea de a face declarații politice în scrierile noastre.
 
Așa că scrisul meu s-a concentrat asupra interiorului. Oamenii nu vor ezita să-și riște propria viață pentru a salva un copil căzut între șinele de tren, dar în același timp pot deveni instrumentele unei cruzimi înspăimântătoare, așa cum s-a întâmplat la Auschwitz. Spectrul vast al umanității, care se întinde de la sublim la brutalitate, a reprezentat pentru mine o problemă dificilă încă din copilărie. S-ar putea spune că scrierile mele sunt variații ale acestei teme, violența umană. În căutarea cauzei prime care a făcut ca acceptarea a ceea ce este omenesc să fie un lucru atât de dureros pentru mine, am bâjbâit în interiorul meu, unde am dat peste Gwangju, pe care l-am trăit în mod indirect în 1980.
 
SARAH SHIN: Cum a evoluat situația politică de când ai început să scrii cartea? Cum a fost primit Disecție și crezi că lucrurile s-ar petrece altfel dacă romanul ar fi publicat astăzi?
 
HAN KANG: Până în momentul publicării, am avut îndoieli cu privire la receptarea romanului. Dar, contrar tuturor așteptărilor, aproape toate publicațiile media (cu excepția celor cu orientare de dreapta) au oferit cărții o acoperire generoasă. Și reacția cititorilor a fost „Vrem să ne amintim de Gwangju în acest moment, nu vrem să fie șters din memorie”. Acel moment era luna mai 2014; dacă romanul ar fi publicat acum, cred că răspunsul ar fi unul foarte asemănător. Situația s-a înrăutățit de atunci și, în mod paradoxal și regretabil, s-ar părea că oamenii vor ajunge să folosească din ce în ce mai des numele Gwangju ca un substantiv comun, un termen în care violența și demnitatea umană coexistă în mod inextricabil.      

SARAH SHIN: Spuneai că toate scrierile tale se preocupă de ceea ce înseamnă să fii om. Disecție acoperă o arie uriașă, pendulând de la cruzime la tandrețe. Disecție, care pregătește dezvoltarea postbelică a unei națiuni tinere care răzbate cu greu spre democrație, pare la prima vedere foarte diferit de Vegetariana, un roman cu o arie intens personală, o arie singulară.
 
HAN KANG: Deși cele două romane par să fie foarte diferite, ele pot fi privite ca o pereche, cu rădăcinile încâlcite. În timp ce lucram la Vegetariana, nutream întrebări despre violența umană și despre (im)posibilitatea inocenței. Dincolo de încercarea extremă a protagonistei Yeong-hye de a întoarce spatele violenței prin renunțarea la propriul corp și prin transformarea într-o plantă, se află o adâncă deznădejde și neîncredere în umanitate. Într-o altă carte, Greek Lessons, protagonista își pierde capacitatea de a vorbi ca un mod de a respinge violența care saturează limbajul. Gestul respingerii conține și o încercare de redobândire – la limită, cu mare dificultate – a demnității printr-un act autodistructiv. Disecție se deschide de asemenea cu o agonizare în fața violenței, dar am vrut ca în final să ajung la demnitate – acel loc luminos, unde plantele înfloresc. A fost cea mai puternică motivație pentru a continua să scriu romanul.
 
SARAH SHIN: Structura romanului Disecție, cu capitole interconectate și relatate din perspective diferite, aduce aminte de Rashomon, unde fiecare mărturie oferă o dezvăluire parțială. De ce ai ales această structură pentru a spune povestea ultimelor ore din viața personajului central, Dong-Ho?
 
HAN KANG: Povestea despre viața și moartea lui Dong-Ho putea fi spusă doar în acest fel. Adunând fragmentele împrăștiate ale ultimelor sale ore, cititorii pot reconstitui o imagine al cărei adevăr este incomplet și care poate fi întrezărit doar pentru scurtă vreme, înainte de a se dizolva. Am folosit această tehnică și în Vegetariana. Vocea lui Yeong-hye poate fi auzită doar în monologuri scurte, onirice, astfel că imaginea acestei femei hotărâte și tenace se acumulează într-un compozit imperfect, prin intermediul vocilor și al privirilor celor din jurul ei. Mă preocupă acele povești și momente revelatorii care nu pot fi exprimate prin metode narative tradiționale.
 
KRYS LEE: Am aflat că la un moment dat ai fost vegetariană. Cum a influențat acest fapt scrierea romanului Vegetariana?
 
HAN KANG: Am fost vegetariană în jurul vârstei de 25 de ani, iar la acea vreme toți cei din jurul meu și-au făcut o misiune din a mă hrăni cu carne. Societatea coreeană este una foarte colectivă, a fost dificil să fiu singura cu un regim alimentar diferit. În ciuda acestor lucruri, am mers mai departe, până când medicul a devenit îngrijorat pentru sănătatea mea și mi-a spus să reintroduc puțină carne în dietă. Experiența mea personală a influențat cu siguranță romanul – a fost interesant felul cum oamenii din jurul meu au reacționat la decizia mea. Într-un fel, a fost amuzant.
 
Totuși, Vegetariana își are mai degrabă rădăcinile într-o proză scurtă intitulată Fruits of My Woman, publicată când aveam 26 de ani. Personajele sunt un bărbat și o femeie. Într-o zi, bărbatul se întoarce acasă de la muncă și descoperă că soția lui s-a transformat într-o plantă, astfel că o mută într-un ghiveci, o udă și are grijă de ea. Pe măsură ce trec anotimpurile, femeia își scuipă ultimele semințe. În timp ce duce semințele pe balcon, bărbatul se întreabă dacă soția lui va mai înflori primăvara următoare. În esență, povestirea nu este prea întunecată și este totodată magică, însă după ce am scris-o, am vrut s-o rescriu dintr-o perspectivă diferită. M-am gândit mulți ani la cum aș putea să o scriu. Încă de la prima pagină, Vegetariana a ieșit diferită și mult mai întunecată.
 
HANNAH BECKERMAN: Romanul Vegetariana a câștigat Man Booker International Prize în 2016. Ce impact a avut premiul asupra carierei tale?
 
HAN KANG: Am întâlnit mai mulți cititori și am ajuns la un public mai larg. Însă după câteva luni mi-am dorit să revin la viața mea privată, fiindcă prea multă atenție nu e întotdeauna benefică pentru un autor. E imposibil să-ți pese de atenție și să poți scrie în continuare.
 
HANNAH BECKERMAN: Noul tău roman, Cartea albă, spune povestea surorii tale, care a murit la două ore după naștere. Ce te-a determinat să scrii despre acest subiect acum?
 
HAN KANG: Nu plănuisem să scriu despre sora mea mai mare. Am fost crescută de părinții mei, care nu au putut-o uita. Când lucram la Disecție, am scris următoarea frază: „Nu muri. Te rog, nu muri.” În mod straniu, cuvintele îmi erau familiare și continuau să zăbovească în interiorul meu. Am descoperit dintr-o dată că veneau din memoria mamei mele: mi-a spus că rostise acele cuvinte, în repetate rânduri, surorii care murise înainte ca eu să mă nasc.
 
HANNAH BECKERMAN: Spui la un moment dat în carte că, dacă primii doi copii ai mamei tale nu ar fi murit, tu și fratele tău nu ați mai fi fost aduși pe lume. Ce simți vizavi de asta?
 
HAN KANG: Când mama era însărcinată cu mine, era foarte bolnavă și lua multe medicamente. Pentru că se simțea atât de slăbită, s-a gândit să avorteze, dar apoi m-a simțit mișcându-mă în interiorul ei și a decis să păstreze sarcina. Cred că lumea e efemeră și că mi-a fost oferită această lume printr-un noroc.
 
HANNAH BECKERMAN: Ce scriitori te-au influențat și pe care dintre ei, fie că sunt sau nu în viață, ți-ai dori să-i întâlnești?
 
HAN KANG: Dintre scriitorii coreeni, iubesc povestirile lui Lim Chul-woo, iar dintre cei străini îl iubesc pe Dostoievski. Nu îmi doresc să întâlnesc scriitori: i-am întâlnit deja prin intermediul cărților lor. Dacă le-am citit și am simțit ceva, e un lucru îndeajuns de prețios. Scriitorii pun ce-i mai bun din ei în cărțile lor, așa că îmi e suficient să îi citesc.
 
KRYS LEE: Am impresia că scriitorii din Coreea de Sud, indiferent de sex, sunt mai mult sau mai puțin pe picior de egalitate – o raritate în majoritatea țărilor. Impresia mea este corectă sau vezi lucrurile din altă perspectivă?
 
HAN KANG: E adevărat și e chiar uimitor. Nu m-am simțit niciodată discriminată ca scriitoare din cauză că sunt femeie. E ceva normal și celebrat în Coreea. Unul dintre motive este existența atâtor scriitoare talentate, fără de care lumea literară ar fi diminuată în mod drastic. M-am gândit și înainte la chestiunea asta, de când mi-am dat seama că respectul și egalitatea dintre sexe în mediul literar din Coreea de Sud este ceva neobișnuit, în comparație cu situația din cele mai multe țări. Acesta este unul din punctele forte ale literaturii coreene. Pe de altă parte, situația este diferită chiar și în alte domenii artistice: de exemplu, cinematografia națională este extrem de conservatoare. Regizorii de sex masculin dețin în continuare supremația în industria de film coreeană. E un aspect care dă de gândit.
 
Întrebări preluate și traduse de pe thewhitereview.org (Sarah Shin), theguardian.com (Hannah Beckerman), worldliteraturetoday.org (Krys Lee) // Credit foto: www.vg.no
 
Articol de Ema Cojocaru

Captivantă pauza de citit? Dă sfară-n țară:

Octombrie: 10 recomandări de cărți-schimbă-lume

Sursă: unsplash.com

Se spune că schimbarea se petrece lent, cu răbdare, dar niciodată stând cu mâinile în sân. Ultimii ani trăiți în România ne-au dezamăgit pe mulți dintre noi, ne-au înverșunat și ne-au semi-bucurat de câteva ori când lucrurile au ieșit cum am vrut noi. Trăim în continuare vremuri controversate și nedrepte. Așadar, în pragul schimbării politice, octombrie este despre acele cărți care provoacă la dezbatere și care ne încurajează să luăm atitudine când ne simțim nedreptățiți. Descoperă-le mai jos!

1. Eu sunt Malala (traducere din limba engleză de Iulian Curuia, Editura Youngart), Malala Yousafzai cu Patricia McCormick

Malala Yousafzai avea doar zece ani când talibanii au pus stăpânire pe regiunea Swat. Aceştia spuneau că muzica este un păcat, femeilor le interziceau să meargă singure pe stradă şi fetelor să meargă la şcoală. Deși a crescut într-o zonă a Pakistanului stăpânită de înfricoşătoarea umbră a terorismului, Malala a învăţat de mică să aibă curajul să vorbească în numele convingerilor sale. Iar convingerea ei cea mai puternică a fost dreptul la educaţie. În 9 octombrie 2012, cauza pentru care lupta a fost cât pe ce să-i aducă moartea. Nimeni nu se aştepta să scape cu viaţă. Dar Malala a supravieţuit, iar astăzi e simbolul protestului paşnic şi cel mai tânăr câştigător al Premiului Nobel pentru Pace.

2. Toate drepturile rezervate (traducere din limba engleză de Vlad Pojoga, Editura Youngart), Gregory Scott Katsoulis

Ai putea să trăiești într-un univers distopic unde fiecare cuvânt este Marcă Înregistrată™, Restricționată® sau sub incidența Drepturilor de Autor©? Ai putea să-ți limitezi sentimentele, visele și dorințele, să îți urmărești părinții cum suferă, sora cum plânge, prietenii cum tremură de durere, știind că nu ai suficienți bani pentru a-i alina? Într-o viziune cutremurătoare a viitorului, Gregory Scott Katsoulis taxează trecerea de la copil la adult. Fiecare cuvânt rostit, fiecare gest, indiferent cât de scurt sau cât de neînsemnat poate să pară în ochii cititorilor, are un preț. Vrei să țipi și să îți eliberezi furia? Te costă 1,98 $ (doar două secunde). Vrei să îți pui mâinile pe urechi? 7,99 $. Pe minut. Vrei să îți ceri Scuze? Sper că ai zece 10 $, pentru că este un cuvânt cu preț fix și reprezintă o recunoaștere a vinovăției în fața legii. Citește continuarea pe blogul Youngart.

3. Persepolis vol 1 (traducere din limba franceză de Mihaela Dobrescu, Editura Grafic), Marjane Satrapi

Interzis în Iran, Persepolis este un roman grafic controversat. Nu este deloc surprinzător că a fost cenzurat în țara sa originară, fiind printre altele, o critică adusă politicilor sale violente și represive. Dar, ce este mai frapant, este că a reușit să provoace conflicte în învățământ chiar și în SUA. În Chicago, Persepolis rămâne și astăzi interzis elevilor de gimnaziu. Romanul a fost pe punctul de a fi scos din biblioteci și din programă și în Oregon, Illinois și Texas, însă, din fericire, consiliile școlare au reușit să facă față presiunilor. Articolul complet, pe blogul Grafic.

4. Persepolis vol 2 (traducere din limba franceză de Mihaela Dobrescu, Editura Grafic), Marjane Satrapi

Este imposibil de separat Persepolis de biografia lui Marjane Satrapi. Este până la urmă un memoriu. Dar și o istorie a Iranului, așa cum a resimțit-o autoarea, crescând într-o familie înstărită animată de idealuri revoluționare, dar și cum o redescoperă la maturitate după o adolescență petrecută în Austria. Petrecându-se într-o perioadă tumultuoasă a Iranului din copilăria autoarei, prima parte este cea mai plină de încărcătură politică și expunere istorică. Aflăm cum educația timpurie a lui Marjane s-a făcut citind benzi desenate despre materialismul dialectic și marile religii monoteiste ale lumii, dezvoltând o sinteză a celor două. În ochii săi Marx arăta precum Dumnezeu, Dumnezeu precum Marx, iar ea le era profet. Ultimul profet, care ar fi adus menajera familiei la aceeași masă cu șefii ei, care ar fi alinat durerile de genunchi ale bunicii. Continuarea, pe blogul Grafic.

5. Tădătoarea Baru Cormoran (traducere din engleză de Loredana Frățilă-Cristescu, Editura Paladin), Seth Dickinson

Trădătoarea Baru Cormoran este primul roman al lui Seth Dickinson și poate fi descris drept un fantasy progresist. El face parte dintr-o mișcare mai largă a SF&F-ului actual de a revizita vechile teme ale genului, rescriindu-le radical din punct de vedere ideologic. Două astfel de teme sunt înroman imperialismul și orientarea sexuală a protagonistei. Baru Cormoran este atrasă sexual de femei. Câte fantasy-uri ați citit în care personajul principal este gay? Seth Dickinson integrează acest detaliu (polemic, fără îndoială, față de o întreagă istorie straight a genului SF&F) în lupta eroinei contra imperiului. Citește mai mult pe blogul Paladin.

6. Leibowitz (traducere din limba engleză de Gabriel Stoian, Editura Paladin), Walter M. Miller, Jr

În lumea de coșmar postapocaliptic, în care oamenii reînvie lumina cunoașterii, descoperirile științifice și tehnologice sunt păzite cu grijă de călugări dedicați studierii și păstrării relicvelor Sfântului Isaac Liebowitz. Într-o epocă terifiantă a beznei și a decăderii, obiectele acestea ar putea fi cheia pentru mântuirea omenirii. Cum va avea loc schimbarea? Din nefericire, la fel cum apar toate schimbările. Prin violență și revoltă, prin foc și furie dezlănțuită, fiindcă nicio transformare a lumii nu are loc în mod pașnic.

7. Fiecare moare singur (traducere din limba germană şi note de Gabriella Eftimie, Editura Art), Hans Fallada

Romanul Fiecare moare singur este inspirat de povestea adevărată a unor oameni simpli care au luptat împotriva nazismului: Otto și Elisa Hampel, un cuplu de vârstă mijlocie din Berlinul anului 1940, al căror dosar întocmit de Gestapo a ajuns în posesia lui Hans Fallada prin intermediul unui prieten. În roman, Otto și Anna Quangel duc o existență discretă în Germania aflată sub teroarea regimului nazist. După ce află de moartea fiului lor pe front, soții Quangel încep să se revolte și să răspândească prin oraș cărți poștale cu mesaje anti-naziste. Citește un fragment pe blogul Art.

8. Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău (traducere din limba suedeză de Andreea Caleman, Editura Art), Fredrik Backman

Supereroii nu se ascund doar în benzi desenate și blockbusters. Nu se nasc din cerneală și dispar după câteva luni în box office. Nu sunt făcuți din lemn, plastic sau metal, figurine rătăcite pe rafturile bibliotecii sau aruncate neglijent în cutii, modele ce își pierd influența și sunt răpuse de indiferență și uitare. Supereroii sunt reali și, așa cum ne va confirma și Elsa, foarte periculoși, mai ales dacă au o imaginație bogată, nu înțeleg semnificația cuvântului „decență” și profită de fiecare ocazie pentru a-și teroriza vecinii. Articolul complet pe guerillaradio.ro.

9. Supraviețuitorii. Întâmplări extraordinare din sălbăticie și dincolo de ea (traducere din engleză de Iulia Pomagă, Editura Art – colecția Sapiens), David Long

O adolescentă se prăbușește în junglă de la înălțimea de 3000 de metri, după ce avionul în care călătorește este lovit de un fulger și se dezintegrează în aer. Un polițist sicilian care participă la un ultramaraton în Sahara este surprins de o furtună de nisip și se rătăcește în deșert. Singurul medic de la o stație de cercetare din Antarctica se îmbolnăvește și este nevoit să se opereze de apendicită, fără niciun fel de anestezie. În al Doilea Război Mondial, un britanic reușește să scape dintr-un submarin scufundat la o adâncime de 82 de metri și se strecoară neobservat pe insula Kefalonia, ocupată de trupele fasciste. Sună captivant? Citește continuarea pe blogul Art.

10. Lumea fără noi (traducere din engleză şi note de Mihaela Sofonea, Editura Art – colecția Sapiens), Alan Weisman

Lumea fără noi este o naraţiune ştiinţifică sclipitoare, cu o documentaţie solidă şi cu un stil care cucereşte şi cel mai indiferent cititor. Pistele pe care le deschide informează cititorul nu numai despre ceea ce ar putea urma, drept consecinţă a unor scurt-circuitări cu efecte definitive, ci despre ceea ce se întâmplă chiar acum, sub ochii noştri, în industriile producătoare de plastic, de exemplu, în marile centrale şi uzine sau în pădurile milenare care riscă să dispară prin dispoziţii iresponsabile. Este o carte ca un memento, un volum informat şi de o stringentă actualitate, devenit bestseller şi tradus deja în peste 30 de limbi. Pe blogul Art, poți citi un fragment din carte.

Captivantă pauza de citit? Dă sfară-n țară:

De ce Margaret Atwood a spus „nu” continuării romanului Povestea slujitoarei – până acum

Sursă: ctvnews.ca

NOTĂ: Margaret Atwood este unul dintre scriitorii contemporani multipremiați, iar cartea ei, The Testaments, tocmai a câștigat Booker Prize For Fiction. Romanul va fi publicat anul viitor la Editura Art.

Margaret Atwood a scris continuarea pentru Povestea slujitoarei (traducere din limba engleză de Diana Marin-Caea, Editura Paladin, 2017). Propoziția în sine atrage milioane de cititori avizi s-o cumpere cât mai repede.

Noua carte se numește The Testaments și ne readuce, 15 ani mai târziu, la teocrația totalitară a Gileadului, împreună cu Slujitoarele, Servitoarele, Soțiile, Comandanții și Mătușile.

Atwood spune că a simțit nevoia unei continuări. „Oamenii m-au tot rugat să scriu continuarea poveștii și am refuzat pentru că am crezut că vor să duc mai departe povestea lui Offred, ceea ce nu puteam face”, susține scriitoarea. „Dar apoi m-am gândit, dacă altcineva ar spune povestea? Și dacă această poveste s-ar întâmpla 15 sau 16 ani mai târziu? Și am mai simțit că e cazul să o continui pentru că, mult timp am crezut că ne îndepărtăm de Povestea Slujitoarei. Până când am început să ne apropiem din nou, iar prezența ei se simte în tot mai multe părți ale lumii. Așa că am simțit că e timpul să mă reîntorc la întrebarea: cum sfârșesc regimurile ca cel din Gilead? Pentru că așa cum știm din Povestea slujitoarei, acest regim a luat sfârșit.

Idei importante din interviu

Despre cei trei naratori din noul volum

Doi dintre ei sunt tineri și au legătură cu Offred. Unul dintre ei a crescut în interiorul Gileadului, iar celălalt în afară. Cel de-al treilea este un pesonaj pe care îl cunoaștem deja din Povestea slujitoarei, dar îl știm din exterior, adică din perspectiva lui Offred – este vorba despre Mătușa Lydia, conducătoarea contingentului de Mătuși din Gilead.

O altă întrebare care a început să mă intereseze, citind despre istoria regimurilor totalitare, a fost: cum ajung oamenii în poziții înalte într-un astfel de regim? Ce i-a motivat? Cred cu adevărat în politicile totalitare? Sunt oportuniști care speră să se îmbogățească? Sau ajung în această funcție din frică, cum erau cei din regimul lui Stalin – „Dacă nu obțin o funcție mai bună în organizație ca să-mi anihilez rivalii, eu voi fi cel anihilat.” Așadar, care este motivația acestor persoane?

De ce crede că munca ei este ficțiune speculativă și nu science fiction

Există două direcții referitoare la ideea de poveste ce are loc în viitor. Una derivă din Jules Verne care a scris despre lucruri pe care el le credea posibile în viitor, cum ar fi submarinele. Cealaltă are legătură cu H.G.Wells care a scris despre marțienii care invadează Pământul într-o canistră imensă. Și când Jules Verne a citit asta, a spus „dar inventează lucruri!”. El, în schimb, a simțit că scrie despre aspecte care se pot întâmpla cât de curând. Pe când pe H.G. Wells l-a simțit ca fiind un autor care merge în zona fantasticului. Cu toate acestea, H.G. Wells a fost cel care a dat naștere călătoriei interplanetare, navelor spațiale, marțienilor și tuturor acelor caractere pe care le cunoaștem din filmele anilor ’50. Sau, cel puțin, de acolo le știu eu. Și apoi, mai este o direcție care a dus la cărți precum 1984, Minunata lume nouă și Fahrenheit 451. Nimic bazat pe tehnologie sau pe aspecte care se pot întâmpla în viitorul apropiat. La fel se întâmplă și cu Povestea slujitoarei.

Despre cum regimurile asemănătoare cu cel din Gilead ajung să se destrame

Să presupunem că există o generație fondatoare a regimului. Și apoi se nasc alți oameni, care cresc în interiorul lui. Să mai presupunem că cei care dau jos acest regim prin violență ajung să fie responsabili de mersul lucrurilor. Și dețin puterea. Și știți ce se spune despre putere. Normal că ajung să-și stabilească propriile excepții – cum se întâmplă și în Povestea slujitoarei. Regulile sunt pentru restul oamenilor. Și apoi situația devine din ce în ce mai coruptă. Este cazul menșevici versus bolșevici. Sau „reforma bisericii din interior” versus „separarea și nașterea unei noi secte”. De-a lungul timpului, am tot văzut în lume aceste pattern-uri. Așadar, de ce să nu se întâmple și în Gilead?

Despre finalul The Testaments cu un sentiment de speranță

Așa cum știm din prima carte, Gilead ia sfârșit. Unul dintre modelele mele pentru acest sfârșit este chiar cartea 1984, care nu se încheie cu Winston Smith împușcat în cap, ci cu un eseu despre Novlimbă, scris la timpul trecut în engleza standard – ceea ce însemna că lumea din 1984 a luat sfârșit.

George Orwell a făcut asta intenționat. Nu ne spune cum se termină, dar ne dă de înțeles că s-a încheiat… Poate n-o să vă surprindă, dar, când scriam această carte, am fost destul de interesată să aflu mai multe despre agenții dubli și despre cei care lucrează în interiorul regimurilor totalitare, dar sunt împotriva lor.

Un articol de Scott Simon pentru npr.org.

Captivantă pauza de citit? Dă sfară-n țară:

5 moduri prin care îi faci pe copii să iubească lectura

Cititul poate fi o activitate dificilă pentru copii, mai ales la început, când cei mici nu înțeleg rostul unei cărți. Însă cu puțin efort și multă joacă, cititul va deveni o activitate distractivă și relaxantă atât pentru copii, cât și pentru părinți.

1. Dă viață cărților! Transformă orice carte într-o activitate amuzantă și creativă, astfel cel mic va reține povestea mai ușor și va fi mult mai interesat de carte.

2. Sărbătoriți zilele de naștere ale autorilor. Dr Seuss este unul dintre cei mai iubiți autori de carte pentru copii, iar multe școli transformă ziua de 2 martie într-una destinată lui. Gătiți o prăjitură în cinstea autorului și o puteți decora cu personajele din cărțile sale.

Sursa foto: pinterest.com

3. Citiți cartea și vizionați filmul. După o seară de lectură, pregătiți popcornul și vizionați ecranizarea cărții. Puteți comenta punctele tari și punctele slabe ale ambelor variante. Cu siguranță povestea va rămâne în mintea copiilor mult mai ușor.

Sursa foto: pexels.com

4. Transformați vizitele la bibliotecă într-o aventură. Bibliotecarii îi vor introduce pe cei mici în lumea cărților, iar cei mici vor fi cu siguranță fascinați.

5. Recitește o carte de mai multe ori. Copiii vor observa întâi de toate ilustrațiile, apoi povestea, iar ușor, ușor vor întoarce pagina singuri, interesați de ce se va întămpla cu personajele din carte. Lectura va fi unică de fiecare dată.

Articol de  Jesse Wisnewski, tradus din parents.com

Captivantă pauza de citit? Dă sfară-n țară:

10 cărți ecranizate de citit în vacanță

Sursă pexels.com

August este despre cărțile ecranizate. Acele titluri de care sigur ai auzit de la prieteni sau pe care deja le-ai văzut. Luna aceasta îți recomandăm 10 cărți ecranizate care au făcut și încă fac furori. Pregătește-ți popcornul și descoperă-le mai jos.

  1. Miss Peregrine 1. Căminul copiilor deosebiți | paperback de Ransom Riggs, ecranizată în 2016, este o carte pentru copii serioși și oameni mari copilăroși, scrisă în 2011. Tânărul autor american, Ransom Riggs, și-a început cariera de scriitor chiar prin acest titlu. Lucrul cel mai fascinant al acestei cărțulii este faptul că ideea ei a pornit de la o grămadă de fotografii vechi, alb-negru, adunate de autor de prin târguri de vechituri sau de prin valizele colecționarilor. Mai multe despre carte poți citi pe bookaholic.ro.
  2. Și soarele e o stea de Nicola Yoon. Uneori nu e nevoie să apelezi la unelte fantastice pentru ca realitatea să se pună în calea dragostei tale, asta află Natasha și Daniel. Ea este rațională și înclinată spre științe, el e un poet visător, și până și aspectul lor fizic îți spune că nu ar trebui să aibă prea multe în comun – ea afro, el asiatic –, dar dragostea trece peste toate și cei doi au nevoie doar de câteva ore pentru a se îndrăgosti. În cosmopolitul New York, amândoi învață să privească orașul cunoscut prin ochii celuilalt. Ecranizarea cărții a fost lansată chiar anul acesta. Vezi aici trailerul.
  3. V de la Vendetta de Alan Moore și David Lloyd are un aspect familiar chiar și pentru cei care n-au citit romanul grafic al lui Alan Moore și David Lloyd. Masca lui Guy Fawkes desenată de David Lloyd este unul dintre simbolurile cele mai iconice ale ultimului deceniu și ceva. Ea a fost adoptată ca logo de gruparea de hackeri Anonymous, dar și de mișcarea Occupy din 2011. Desigur, nu e vorba de nici o întâmplare sau coincidență: V de la Vendetta este biblia grafică a anarhismului contemporan. Mult mai hardcore decât filmul lansat în 2005 pe un scenariu scris de realizatorii trilogiei Matrix, frații Wachowski (transformați între timp în surorile Wachowski). Citește continuarea recenziei pe blogul Grafic.
  4. Watchmen de Alan Moore și Dave Gibbons nu seamănă cu nimic altceva. Pentru cei mai mulți dintre cunoscătorii benzilor desenate, e o carte-fetiș. Pentru pasionații de film, e romanul grafic după care s-a făcut filmul cu supereroi întunecați din 2009. Pentru cititorii mai degrabă clasici, care spun că literatura înseamnă text și atât, e o ciudățenie spre care privesc suspicioși. Mai degrabă acestora din urmă și celor care au tot ezitat să citească romane grafice, le-aș sugera să-și înceapă inițierea cu Watchmen. Fiindcă e una dintre cele mai puternice lovituri pe care un autor le-a dat în istoria genului. Recenzia completă, pe blogul Grafic.
  5. Povestea slujitoarei | ediție tie-in de Margaret Atwood. Caracterul memorialistic al romanului este cel care îi dă viață, veridicitate și oferă o subliniere a problemelor pe care le prezintă. Margaret Atwood este o autoare extraordinară pentru că a reușit nu doar să creeze o lume atât de complexă și un personaj atât de uman, ci și pentru că a reușit să îi insufle viață. Povestea Slujitoarei respiră. Te îndeamnă să îți pui întrebările importante, să studiezi cu atenție factorii care au ușurat munca celor care au creat această lume. Te îndeamnă să te întrebi cine ești tu și cine sunt ceilalți. Te îndeamnă să îți cauți libertatea, oferindu-le și altora libertatea de a fi cine sunt cu adevărat, nu cine crezi tu că sunt. Cartea este ecranizată într-un serial din 2017.
  6. Cronicile orașelor flămânde #1. Mașinării infernale de Philip Reeve. În viitorul post-apocaliptic al romanului, orașele s-au transformat în vehicule uriașe, care vânează, de-a lungul unei câmpii nesfârșite, orașe mai slabe pentru a le încorpora resursele. Este, pe scurt, un roman cu pirați în care navele au fost înlocuite de uriașe tancuri urbane. Dar, dincolo de conceptul steampunk și de felul în care acesta modelează lumea imaginată de Philip Reeve, toate elementele literaturii de aventuri (pirați, dueluri, explorări arheologice în căutarea unor Sfinte Graaluri, povești de dragoste, trădări, evadări spectaculoase și bătălii epice) sunt prezente. Citește mai multe pe blogul Paladin. Cartea a fost ecranizată în 2018.
  7. Camera de Emma Donoghue. O mamă îşi riscă sănătatea, atât cea psihică, cât şi cea fizică, pentru a-i asigura fiului său stabilitate în viaţă, un echilibru precar, prin care încearcă să-l protejeze şi să îi ofere iluzia normalităţii, chiar dacă sunt prizonieri în Cameră, de şapte, respectiv cinci ani. Găsești continuarea recenziei pe blogul Art. Romanul a fost ecranizat în 2015, iar în 2016 a fost nominalizat la Premiul Oscar pentru cel mai bun film
  8. Alegerea Sofiei de William Styron. Tema Holocaustului a fost abordată în nenumărate rânduri de scriitori de pretutindeni, dar puțini dintre ei au reușit să o redea cu precizie, iar și mai puțini au avut talentul de a transpune cititorul în universul dramatic al acelor vremuri. William Styron, însă, a dovedit pe deplin această capacitate în romanul „Alegerea Sofiei” (1979): povestea tulburătoare a unei femei puse în fața unei alegeri, pentru mulți dintre noi, imposibile. Citește recenzia completă pe blogdecarti.ro. Cartea a fost ecranizată în 1982, obținând numeroase premii.
  9. Z, orașul pierdut de David Grann. Cartea merge pe urmele unei enigma: dispariția învăluită în mister a marelui exploratory Percy Fawcett în goana sa pentru descoperirea Orașului Pierdut Z. Autorul a devenit fascinat de celebrul colonel după ce a dat întâmplător peste câteva dintre jurnalele acestuia. Nu a fost singurul captivat de această poveste. Sute de oameni s-au simțit atât de inspirați de el încât au plecat în jungle amazoniană pentru a-l căuta. Continuarea recenziei este disponibilă aici. Ecranizarea cărții a apărut în 2016.
  10. Furtuna perfectă de Sebastian Junger. Octombrie 1991. „Furtuna perfectă“ izbucnește în apropierea coastelor atlantice ale Canadei și Statelor Unite. Cu o forță distructivă ce apare o dată într-un secol, ea dezlănțuie valuri monstruoase, de înălțimea unei clădiri de zece etaje. Sunt stihii cum nimeni n-a mai înfruntat. Nimeni în afara micului echipaj al vasului de pescuit Andrea Gail, care se îndreaptă chiar spre centrul furtunii. Romanul a fost ecranizat în anul 2000.
Captivantă pauza de citit? Dă sfară-n țară:

6 motive să devii partener Pauza de Citit

1. Boost de motivație la birou. Din când în când, probabil ți se întâmplă să nu te poți concentra pe taskuri. Deadline-urile bat la ușă, dar orice ai face, gândul îți fuge la vacanță sau la filmul pe care urmează să-l vezi pe seară. Pune stop 15 minute și ia-ți o pauză de citit! Te va ajuta să-ți limpezești mintea și să te reapuci de treabă. Cartea nu are nevoie de nimic de la tine, dar îți dă totul, iar Pauza de Citit îți oferă lectura de care ai nevoie.

2. Te ajută să reduci stresul, mai ales dacă îți faci un obicei din a citi zilnic 20 – 30 de pagini. Iar cu Pauza de Citit, vei avea mereu o carte la îndemână, indiferent că ești acasă sau la birou. Citește la metrou, în sala de așteptare de la stomatolog, când iei o pauză de la treabă sau oricând ai un răgaz. Spune-ne cum te simți după. 😊

3. Păstrezi cărțile, nu le împrumuți. Nouă, cititorilor, ne place de cele mai multe ori să păstrăm cartea pe care am citit-o. Desigur, nu e literă de lege, dar se întâmplă ca după ce am terminat o carte care ne-a plăcut foarte mult, să o păstrăm în bibliotecă și să o răsfoim din când în când. Sau doar să o știm acolo, ca pe un prieten la care să apelăm când avem nevoie. Cu Pauza de Citit, primești cărțile fără să le mai dai înapoi. E alegerea ta dacă vrei să le păstrezi în bibliotecă sau să le dăruiești.

4. Lecturi indiferent de vârstă. Pentru noi ideea de cititor nu ține cont de vârstă. De aceea, editurile din proiectul nostru se adresează oricărei etape din viață: Vlad și Cartea cu Genius (cărți ilustrate pentru copii de la 0 la 7 ani), Arthur (cărți pentru copii între 7 – 14 ani), Youngart (cărți dedicate adolescenților), Art (literatură pentru adulți, ficțiune), Paladin (literatură SF, Fantasy și Crime), Grafic (benzi desenate, romane grafice, serii clasice și cărți-cult) și colecția Sapiens (literatură pentru adulți, non-ficțiune, despre știință și lumea înconjurătoare dintr-o perspectivă aparte).

5. Ai la îndemână noutățile și cărțile care fac vâlvă. Dacă intri în comunitatea Pauza de Citit, vei fi primul care citește noutățile Grupului Editorial Art și ai acces la titlurile care fac vâlvă. Indiferent că vrei cărți pentru cei mici, pentru tine sau pentru alți oameni mari dragi ție, noi te ținem la curent cu cele mai cele titluri.

6. Cărți + alte beneficii pentru companii. Proiectul Pauza de Citit oferă companiilor o mulțime de alte beneficii, pe lângă titlurile lunare:

  • Cărți-cadou (numărul lor diferă în funcție de tipul de abonament ales);
  • discount-uri personalizate;
  • vouchere pentru angajați ca bonusuri pentru performanță, zile de naștere sau ocazii speciale;
  • card Pauza de citit cu o sumă la alegere pentru achiziționarea de cărți de pe site-urile Grupului Editorial ART;
  • târg de carte personalizat pentru angajați;
  • târg de carte pentru copiii angajaților personalizat în funcție de context (Crăciun, Paște, Ziua Copilului etc.);
  • ateliere tematice pentru angajați, precum și pentru copiii acestora.

În plus, în funcție de tipul parteneriatului, proiectul presupune și un Bookcorner Concept ca spațiu dedicat cititului. În ce constă: un bibliotoliu (o bibliotecă tip fotoliu) plin cu cărți și alte surprize.

Captivantă pauza de citit? Dă sfară-n țară: