„Crizantema” – o poveste despre încredere în sine, încurajare și multă dragoste

Crizantema este unicul pui al familiei de șoricei și pornește în prima ei zi de școală cu mare bucurie: „și-a pus cea mai veselă rochiţă și a fost tare zâmbitoare‟, pregătindu-se ca pentru o mare sărbătoare. Dar copiii uneori pot fi ciudoși și răutăcioși și nemulțumiți și plini de prejudecăți, așa că nu contenesc cu glumele pe seama numelui Crizantemei. „— Dacă aș avea un nume ca al tău, l-aș schimba‟, îi spun colegele de clasă,  iar sărmana Cizantemă se pleoștește la gândul că numele ei e atât de lung încât abia își face loc pe ecuson. În zadar părinții îi spun că numele ei e perfect, mica șoricuță e atât de chinuită, încât seară de seară e măcinată de coșmaruri. Nici profesorii nu știu cum să o liniștească sau nu au timp pentru asta. Până într-o zi, când în clasă apare o profesoară pe care o admiră și o îndrăgesc cu toții. Le vorbește prietenos, deschis și firesc. Și are un nume de floare…

Scrisă și ilustrată de Kevin Henkes, cunoscut cititorilor români pentru romanul „Anul lui Billy Miler‟, apărut la Editura Arthur în 2017, „Crizantema‟ a fost publicată pentru prima oară în anul 1991 și face parte dintre-o serie de cărți dedicate șoriceilor, pentru care autorul pare să aibă o mare pasiune. Kevin Henkes s-a născut în 1960 în oraşul Racine din Wisconsin, Statele Unite ale Americii. În copilărie îi plăcea să viziteze muzeul de artă din localitate şi a fost influenţat de picturile pe care le-a văzut acolo. A studiat la University of Wisconsin Madison, unde a aflat mai multe despre istoria cărţilor pentru copii şi a început să fie tot mai interesat de acest domeniu.

„Crizantema‟ este o carte sensibilă și sinceră despre greutățile pe care copiii le pot întâmpina la școală, despre cum pot deveni subiect de glumă, dar și despre cum pot depăși problemele, despre încrederea în ei înșiși și felul în care părinții trebuie să le fie mereu alături cu încurajări și multă, multă dragoste. Poate chiar și cu un Nu te supăra, frate! din când în când, înainte de culcare.

„Iepurașul care voia să fugă de acasă” – o poveste plină de duioșie și afecțiune

Iepurașul care voia să fugă de acasă de Margaret Wise Brown

Ilustrații de Clement Hurd

Traducere din limba engleză de Elena Morariu

Timp de lectură: 7 minute

Vârsta recomandată: 3 ani +

Recomandarea psihologului

„Iepurașul care voia să fugă de acasă” este o poveste plină de duioșie și afecțiune, despre dragostea mamei pentru copilul ei, despre importanța familiei și sacrificiile pe care le facem pentru cei dragi. Găsim numeroase teme pe care le putem aborda în discuțiile cu copiii, teme care-i vor ajuta să deprindă abilități esențiale pentru dezvoltarea lor socio-emoțională. Urmărind drumul iepurașului printr-o varietate de universuri, copiii vor descoperi situații care nu corespund cu realitatea și care le vor stimula imaginația. Ilustrațiile frumoase îi vor ajuta pe cei mici să descopere singuri tot felul de detalii interesante, dezvoltându-le curiozitatea și interesul, motoare cognitive și motivaționale care susțin procesul învățării.

Subiect

Un iepuraș se hotărăște să fugă de acasă. Când își anunță mama că vrea să fugă, ea nu-l oprește și nu-l ceartă. Cu răbdare și blândețe, îi spune că oriunde va pleca, ea îl va urma negreșit, pentru că este mămica lui. Chiar dacă se va preface într-un pește ca să înoate departe de ea, într-o piatră pe vârf de munte, într-o brândușă dintr-o grădină secretă sau într-o pasăre zburătoare, mămica iubitoare îl va urma la rândul ei peste tot pentru a-l ocroti.

Nu se poate vorbi de întâmplări în această carte – este un dialog între personaje, un joc de-a v-ați ascunselea pe tărâmul imaginației între un iepuraș și mămica lui, care-l găsește de fiecare dată.

Teme: 

  • animale
  • dragoste
  • mamă
  • imaginație
  • devotament
  • sacrificiu
  • fugă

Alegeţi cărţi frumoase!

Alegeți cărți cu ilustrații frumoase, tipărite pe hârtie bună. E foarte important să vadă obiecte frumoase, acum își dezvoltă simțul estetic. Nu le oferiți cărți de calitate proastă, spunând că sunt mici și le vor rupe sau le vor mâzgăli. Dacă se întâmplă să rupă sau să mâzgălească o carte, explicați-le de ce nu e bine să facă asta. Veți vedea că dacă încep să le iubească, nu le vor mai distruge.