Nu suntem singuri în univers și nu am fost niciodată

Giganții adormiți, prima carte din Dosarele Themis, face parte din lecturile listate în luna mai la Pauza de Citit. Citește în continuare o recenzie scrisă de Adrian, redactor la editura Paladin.

Giganții adormiți

Premiul Seiun pentru cel mai bun roman străin

În urma unui accident, Rose Franklin face o descoperire care va duce, șaptesprezece ani mai târziu, la dezvăluiri fascinante. Rose nu a căzut cu bicicleta doar într-o groapă ai cărei pereți sunt acoperiți cu simboluri complexe, ci și în palma unei mâini metalice uriașe. Firesc, acolo unde se află o mână, undeva în apropiere ar putea fi îngropate mai multe părți ale unui corp ipotetic. Cine a creat însă acea mână și de ce?

Aproape două decenii mai târziu, misterul artefactului bizar rămâne nesoluționat – originile sale, proiectanții și scopul pentru care a fost construit rămân enigmatice. Dar unii oameni nu încetează niciodată să caute răspunsuri, iar Rose știe că structura artificială nu este rezultatul creației umane. Compoziția arată clar că nu a putut fi construită cu tehnologia disponibilă în prezent, iar simbolurile sculptate pe pereții peșterii sunt la fel de criptice ca în ziua în care au fost văzute prima oară.

Rose Franklin este acum un fizician extrem de bine pregătit, care conduce o echipă secretă, formată din piloți și oameni de știință care primesc sarcina de a găsi originile mâinii și alte componente ale corpului, cercetând planeta pentru ceea ce ar putea fi cea mai mare descoperire din istoria omenirii. Iar activitatea lor implică decodarea tehnologiei folosite și reconstituirea unui dispozitiv fără a se cunoaște scopul pentru care acesta a fost construit.

Mâna descoperită inițial este doar o bucată dintr-un artefact care va fi recuperat în întreaga lume, chiar dacă acest lucru implică pătrunderea în spații aeriene străine și inițierea unor acțiuni politice și militare cu urmări aproape catastrofale. Motivele pentru urmărirea aparent oarbă a celorlalte componente ale unui trup artificial devin mai clare în timp, la fel și implicațiile reale ale descoperirii și semnificațiile pentru umanitate.

Alături de colegii ei, Rose este intervievată și supravegheată de un interogator fără nume, care lucrează din umbră, a cărui identitate nu ne este dezvăluită. Puterea pe care acesta pare să o dețină și viziunea asupra a ceea ce trebuie făcut sunt la fel de misterioase ca proveniența relicvei. Bărbatul stabilește derularea întregului proiect și are o abordare rece, care la început pare brutală.

Apoi, odată ce piesele puzzle-ului sunt puse la locul lor, apar noi provocări: rezultatul se va dovedi a fi un instrument aducător de pace, sau o armă de distrugere în masă? Ce mai ascunde subsolul planetei noastre?

Indiferent de răspunsuri, un lucru pare destul de limpede, și anume că nu suntem singuri în univers și că nu am fost niciodată.

Un text de Adrian