„Micul Prinț”, Antoine de Saint-Exupéry, ilustrații de Dan Ungureanu – fragment

„Să reimaginez Micul Prinț a fost una dintre cele mai mari și mai frumoase provocări de care am avut parte până acum. Tocmai pentru că autorul lui a făcut-o desăvârșit de bine. Prințul meu este un copil cu o coroană de carton pe cap, care încearcă să înțeleagă lumile înconjurătoare. Doar asta fac toți copiii, cu sinceritate, uimire și curiozitate. Să fii prinț nu înseamnă să porți haine și bijuterii, sau să stai pe un tron. Noblețea vine din interior și cred că la micul prinț este vizibilă.“ Dan Ungureanu

„Bine nu se vede decât cu inima. Esențialul e invizibil pentru ochi.”

A fost odată ca niciodată un mic prinț care locuia pe o planetă abia cu un pic mai mare decât el și care avea nevoie de un prieten…» Pentru cei care înțeleg viața, asta ar fi părut mult mai adevărat. Fiindcă nu-mi place să mi se citească superficial cartea. E atât de dureros pentru mine să povestesc amintirile astea. Sunt șase ani deja de când prietenul meu a plecat, împreună cu oaia lui. Dacă mă străduiesc să-l descriu aici este ca să nu-l uit. E trist să-ți uiți un prieten. Nu toată lumea a avut un prieten. (Antoine de Saint-Exupéry)

Deși cartea Micul prinț este destinată, teoretic, copiilor, a ajuns una dintre cele mai iubite și mai citite volume din bibliotecile adulților. Poate pentru că aici, în această carte care ia peste picior înțelegerea limitată, pragmatică, a oamenilor mari, aceștia își verifică rezervele de inocență, ca într-o oglindă, nu de tot crudă, dar nici indulgentă cât să deformeze.

Poate pentru că aici se pot întreba onest dacă au ajuns serioși ca o ciupercă zbârcită sau dacă încă pot recunoaște o oaie invizibilă, dar categoric prezentă într-un desen de copil. Poate pentru că aici își dau voie să se întrebe, netulburați de ritmul niciunui calcul, ce înseamnă să ai un prieten, iar el să fie unic pentru tine, la fel cum floarea Micului prinț e fără de asemănare pentru el, chiar dacă, ajuns pe Pământ, a dat peste o grădină cu cinci mii de alți trandafiri. Toți frumoși și aparent la fel. Cam ca oamenii care locuiau planeta. “Timpul pe care l-ai petrecut cu trandafirul tău îl face să fie atât de important”, îi spune vulpea, prietena lui cea nouă, creatura care l-a învățat ce înseamnă să îmblânzești o altă ființă și cum devii răspunzător pentru ea. Și tot ea îl învață ceva în plus despre privire, și ea parte din ritualul îmblânzirii ființelor: “Bine nu se vede decât cu inima. Esențialul e invizibil pentru ochi”.

Ediția cea mai nouă pe care o avem astăzi la îndemână, în limba română, este tradusă de Ioana Pârvulescu și are ilustrații noi nouțe, semnate de Dan Ungureanu. Este o combinație care face din această capodoperă a tuturor vârstelor o noutate, cu promisiuni și coordonate proaspete. Dan Ungureanu a trezit la viață un mic prinț dilematic și candid, care ne privește cu înțelepciunea unui vechi amator de apusuri de soare, dar și cu vioiciunea unui copil pentru care joaca e însăși viața. I-a imaginat baobabii care amenință să sufoce mica planetă a prințului și cei trei vulcani pitici pe care acesta îi îngrijește zilnic, i-a redesenat celebrul fular galben și mutrița întrebătoare. Iar Ioana Pârvulescu a tradus cu o atenție izvorâtă dintr-o veche dragoste pentru această carte, pe care o mai tradusese în adolescență, pentru uz propriu, într-un caiet pierdut. Tot ea semnează o postfață și personală, și generoasă cu detaliile de viață literară, din care aflăm, în plus, că ea însăși a fost pasionată de zbor, la fel ca aviatorul-povestitor, prăbușit în deșert, și că a făcut cursuri de planorism, reușind să se înalțe până la 2000 de metri.

Pledoaria pentru Micul prinț se poate relua la fiecare recitire, și vârstele la care ne apropiem de el fac vizibile lucruri diferite, ascunse în text. Pentru Nora Iuga, de exemplu, Micul prinț a rămas cartea preferată. Și nu cred că e greu să descoperim o întreagă comunitate de melancolici, din speța celor convinși, la fel ca micul melancolic din această poveste, că drept înainte nu poți merge foarte departe și că lumea asta, cu nenumăratele ei apusuri de soare, idiosincrasii, erori și absurdități, merită explorată și îmblânzită.

Un text de Eliza Ștefan

Apolodor revine alături de o echipă nouă și explorează Delta Dunării în lung și în lat

Îl mai țineți minte pe Apolodor, pinguinul lui Gellu Naum care a bucurat copilăriile atâtor generații de copii? Credeam că vom rămâne doar cu amintirea lui, însă povestea lui continuă. Florin Bican și Dan Ungureanu fac echipă bună. Ies versuri faine din condei și ilustrațiile – o poveste. Florin Bican este autor „în serie“ al Editurii Arthur, ca să spunem așa, și nu demult a publicat Cartea albă cu Apolodor sau Apolododecameronul. Iar Dan Ungureanu desenează cât e ziua de lungă și dă viață, prin formă, culoare și printr-o ghidușie călduroasă, personajelor din cărți.

Pe unde nu a fost Apolodor până acum! Oricum, „el a ajuns și mai departe decât se povestește-n carte“. Când prin aer, când prin apă sau pe sol, se cunoaște, „a dat pământului ocol“. Dar acum pinguinul pornește la drum altfel, cu ochi de explorator. Nu e singur, îl însoțesc maimuțica și pisoiul Tiț.

Chiar dacă nu ați fost în Deltă, numai citind cartea vă veți simți oaspete de onoare la toate aceste vietăți acasă și parcă, în câteva clipe treceți prin toate anotimpurile, prin zi și noapte, pe apă ori pe uscat urmărind cu atenție ilustrațiile.

Dacă ai de la 6 ani în sus, cartea aceasta e și pentru tine. Îi poți ține de urât lui Apolodor și poți face cunoștință cu minunata lume a științei. Tocmai asta își propune și colecția Apolodor Explorator deschisă prin volumul Descoperim cu Apolodor, în Deltă, păsările-n zbor: să le inspire copiilor pasiunea pentru cunoașterea lumii din jur. Dacă ești la început, acesta poate fi un prim pas în descoperirea unei pasiuni ce poate dura o viață întreagă.

Când te face curios vreun cuvânt mai științific, găsești pe pagini un chenar tare dichisit. Nu ai cum să nu le remarci, de ele mai stau agățate ba păsări, ba broscuțe ori alte făpturi curioase. Și dacă vrei să știi și mai multe, la finalul cărții mai ai și un glosar, cu alte explicații precise, cu nume și cuvinte de ținut minte. Iar ca să nu te pierzi prin carte, tot la sfârșit ai un fel de hartă, index i se mai zice, care îți arată la ce pagini să revezi, când ți se face dor, gâște cu cravată, pelicani creți, călifari și multe alte păsări ilustrate cu îndemânare.

De versuri nu mai spunem nimic! E așa frumoasă poezia că până la sfârșit ai să ajungi să vorbești în rime.

Un text de Felicia Roman

4 titluri care îi apropie pe copii de natură

Iubim natura în toate formele ei și ne dorim ca cei mici să-i aprecieze prezența și să se bucure de ea. Dedicăm luna aprilie naturii, plantelor, animalelor și păsărilor și vă propunem 4 titluri de la Vlad și Cartea cu Genius și editura Arthur care să celebreze iubirea pentru natură.

Apolodor, simpaticul pinguin, a călătorit în toată lumea. A văzut multe minunății și a adunat tot felul de vești despre viața din ape, din aer, din spațiu și de pe uscat. Prin Delta Dunării a călătorit cu Maimuțica și cu pisoiul Tiț. Prietenos cum îl știm, împărtășește acum cu noi tot ce a aflat despre locuitoarele înaripate dintre Dunăre și Marea Neagră, în volumul Descoperim cu Apolodor, în Deltă, păsările-n zbor scris de Florin Bican și ilustrat de Dan Ungureanu, publicat la editura Arthur în august 2020.

Trandafirii din Mexic scrisă de Pam Muñoz Ryan (tradusă din limba engleză de Mădălina Vasile, publicată la Editura Arthur în septembrie 2020) ne conduce într-o lume unde se poate întâmpla ca totul să se năruiască, atunci când ți-e lumea mai dragă, și de pe cele mai înalte culmi să ajungi în cele mai întunecate abisuri. Demult, la El Rancho de las Rosas, Esperanza ducea o viață cât se poate de privilegiată: locuia într-o casă mare, avea rochii minunate, păpuși de porțelan, servitoare care erau mereu la dispoziția ei și o familie care o iubea nespus. Acum locuiește cu mama și cu alți oameni într-o baracă mică și înghesuită dintr-o tabără de lucru din California și trebuie să învețe să ia totul de la zero.

Veverița Tremurici scrisă și ilustrată de Mélanie Watt, în traducerea lui Vlad Zografi, ne prezintă povestea unei veverițe puțin cam temătoare, care are o legătură foarte strânsă cu scorbura ei din copac. Ea nu coboară niciodată din copacul ei. Păi cum să coboare? Doar jos o pândesc tot soiul de pericole, care mai de care mai înspâimântătoare: microbi, iederă otrăvitoare, până și rechini! Dar lucrurile scapă curând de sub control și un intrus ticălos o obligă să-și părăsească adăpostul! Vai și amar! Ce poate face o biată veveriță sperioasă? Va supraviețui ea oare calvarului? Și, mai important, cum o va schimba teribila aventură?

Oare ce se întâmplă când un stol de coțofene bârfitoare și veșnic îmbufnate întâlnesc niște păsări prietenoase? Vom afla în volumul Coțofenele clănțănitoare scrisă și ilustrată de Oltea Enache, publicat la editura Vlad și Cartea cu Genius în februarie 2021. Vă spunem că nu e prea bine. Păsările pădurii, de la măcăleandru, pițigoi și aușel, până la codobatură și cucuvea, fac tot ce pot să le îmbuneze pe nemulțumitele coțofene: privighetoarea le cântă o sonată, le aduc mâncare și chiar le construiesc cuiburi. Poate o să credeți că musafirele au fost impresionate? Ei bine, nici pomeneală! Coțofenelor le țiuie urechile de la atâta cântat, mâncarea li se pare oribilă, iar de cuiburi ce să mai vorbim – sunt mult prea pufoase.