În decembrie ne concentrăm pe cărțile de pus sub brad, indiferent dacă sunt tematice sau nu. Recomandarea de astăzi vine de la Editura Paladin și cuprinde o lectură din colecția crime masters, plină de suspans și mister. Citește mai jos un o recenzie preluată de pe blogul Paladin, scrisă de Simona Stoica.
Știți care este diferența dintre crimă și asasinare? Cea dintre a spera c-o să răsară soarele și a spera că nu va răsări. Răspunsul nu-l mulțumește pe Joe Talbert. Surprinde esența unei metafore și promisiunea unei povești ce ar putea să-i asigure un calificativ bun, salvându-l de un proiect plictisitor, ușor de uitat între cursuri, joburi part-time, un frate autist și o mamă dependentă de alcool și relații toxice, hotărâtă să-i distrugă viața și să-l manipuleze emoțional. Joe ar putea să elucideze o crimă veche de treizeci de ani și să descopere indiciile pierdute într-un open and shut case, dar, dacă vrea să afle adevărul și să asculte mărturisirea lui Carl Iverson, condamnat pe viață pentru uciderea unei minore, trebuie să fie sincer.
Întâlnirile din Joe Talbert și Carl Iverson dezvăluie două suflete rătăcite, bântuite de remușcări și coșmaruri. În timp ce studentul încearcă să-și păstreze obiectivitatea și să nu fie influențat de situația specială în care se află Carl Iverson, criminalul îi află treptat secretele și temerile, oferindu-i răspunsuri și detalii despre anchetă doar după ce îl consideră pe Joe un bun (și interesant) partener de discuție. Proiectul-interviu se transformă într-o confesiune dublă, tema devine personală și (re)trezește interesul pentru caz, iar colaborarea, inițial forțată, dintre cei doi pioni principali în tabloul iernatic pregătit cu minuțiozitate de Allen Eskens, evocă o dramă cutremurătoare și un lanț aparent nesfârșit de fapte mârșave și decizii riscante.
Este aproape imposibil să nu îți placă de Joe. E conștient de limitele și defectele sale, exploatat de cei care ar trebui să-l înțeleagă și să-i fie alături, ignorat, uneori involuntar, de cei pe care îi iubește, și apreciat de singura persoană care are tot interesul să-l mintă și să-l îndrume pe o pistă greșită. Detaliile din viața de zi cu zi, strecurate cu viclenie între interviuri și probleme personale, creează imaginea unui tânăr ce nu caută să dobândească statutul de „erou” sau de „studentul anului”: Joe testează spaghetele azvârlindu-le prin bucătărie (sunt fierte corespunzător doar dacă se lipesc de frigider), devine scutul și gardianul fratelui său, cu care are o legătură neașteptat de emoționantă, se bâlbâie când încearcă să flirteze și se încurcă în greșeli, bazându-se pe improvizație, o privire nevinovată și o promisiune rostită în miez de noapte ca să afle adevărata poveste a lui Carl Iverson.
Eskens ne amintește cât de ușor îi judecăm pe cei din jurul nostru, cât de repede acceptăm păreri preconcepute și ignorăm semnalele de alarmă. Uneori, „justiția instinctuală” are dreptate. Cine știe, poate și Ultima zăpadă se află în această categorie.
Intenția autorului nu a fost să ne ofere un thriller psihologic sau un plot twist șocant. Ancheta se transformă pe rând într-o dramă de familie, o cronică de război și o cursă contracronometru printr-o furtună de zăpadă. Suntem răsplătiți cu o lectură captivantă și un stil alert, un protagonist fermecător și un frate isteț, însă lumina reflectoarelor mereu se va întoarce asupra lui Carl Iverson, căruia i s-au atribuit un număr impresionant de roluri. Nu știi care este cel potrivit sau cel pe care l-ai accepta cu mai multă ușurință. Nu știi cum ai fi reacționat în locul lui sau dacă nu ai fi fost tentat să schimbi interviul pentru a menține povestea prezentată (și acceptată) în urmă cu treizeci de ani. Din păcate, în acest caz, nu există o singură alegere corectă.
Curiozitate: ți-ai vinde secretele pentru un adevăr?