În această perioadă ne căutăm reciproc și tânjim după ideea de a fi împreună. De aceea, în luna mai, la Pauza de Citit am listat 10 titluri care potolesc puțin dorul de împreună și care ne reamintesc de ce laolaltă reușim să trecem mai ușor peste obstacole. O astfel de carte este și Tribul, de Sebastian Junger (traducere din limba engleză și note de Radu Lilea) – cel mai convingător manifest pentru solidaritate într-un prezent tot mai imprevizibil. Citește mai jos o recenzie preluată de pe blogul Art.
Thomas Paine, unul dintre arhitecții democrației americane, se întreba la 1795 dacă civilizația „a stimulat sau a dăunat fericirii omului.” Deși triburile de amerindieni trăiau fără minunile artei, științei și tehnicii de fabricare din țările „civilizate”, spunea el, ele aveau un super avantaj în fața acestora: nu știau ce era sărăcia și susțineau cu tărie drepturile naturale ale omului.
Aceste societăți egalitare, care respingeau acumularea de posesiuni și plasau binele comunității deasupra celui individual, sunt antiteza utopică a societăților moderne (occidentale) în Tribul lui Sebastian Junger. În drumul lor spre civilizare și prosperitate, acestea din urmă au tocit spiritul comunitar în favoarea acumulării bogăției și statutului, alienând individul și șubrezindu-i sănătatea psihică. Oamenii moderni suferă de depresie, anxietate și singurătate cronică mai mult decât în orice alt moment al istoriei omenirii.
Într-un demers care îmbină istoria cu antropologia și psihologia, Junger pornește de la societățile de amerindieni, pe care le consideră un model comunitar perfect, pentru a arăta că lumea de azi are un deficit de solidaritate. În ciuda unei cruzimi feroce, aceste societăți tribale respingeau ideea de clase, înăbușeau dominația în cadrul grupului și aveau moravuri sexuale relaxate, dar și reguli foarte stricte legate de binele comunitar: de exemplu, cei care nu-și respectau datoria de a împărți totul cu ceilalți sau profitau de pe urma muncii altora erau aspru pedepsiți. Asta poate părea o glumă în lumea de azi, unde grupuri restrânse de indivizi profită de pe urma celor mulți.
De cealaltă parte, chiar dacă societățile moderne oferă un confort și o protecție sporite în fața vitregiilor naturii, pe măsură ce devin tot mai îmbelșugate, ele cer tot mai mult timp și dăruire din partea indivizilor și îi îndeamnă să facă alegeri mai egoiste, favorizând acumularea de bunuri personale. Oamenii sunt îndemnați să ducă vieți independente în raport cu comunitatea, iar efortul depus în beneficiul tuturor este diminuat. Junger, celebru pentru scrierile și documentarele sale despre război, se folosește de acest demers comparativ pentru a explica drama soldaților americani la întoarcerea de pe front.
Înainte de a intra în acest subiect, el ține o pledoarie pentru efectele benefice ale catastrofelor – fie naturale, fie produse de om. Junger fetișizează în special războiul, pe care îl vede ca pe un stimulent al solidarității și ca pe un întăritor al sănătății psihice umane. „Comunitățile devastate de dezastre naturale sau provocate de om aproape că niciodată nu alunecă în haos sau neorânduială”, scrie jurnalistul. „Ele devin mai echitabile, mai egalitariste, de o manieră voit mai dreaptă cu individul.” Junger dă exemplul unor dezastre din trecut în timpul cărora legăturile sociale s-au consolidat, iar oamenii și-au investit energia mai mult în binele întregii colectivității decât al lor.
În alte cuvinte, comunitățile se tribalizează în timpul colapsului social. Asta se întâmplă și cu plutoanele de soldați în război. Acesta le dă sentimentul că fac parte dintr-un grup bazat pe întrajutorare și că luptă pentru binele comunității de acasă. Astfel, își depășesc egoismul și lucrează cooperativ. Obișnuiți cu un mediu în care diferențele de rasă, religie și viziune politică sunt în mare parte ignorate, soldații se întorc apoi într-o societate polarizată, care pare în război cu ea însăși și unde se simt înstrăinați. După ce se întorc acasă, ei se lovesc de lipsa de susținere comunitară și ajung să deplângă solidaritatea de pe front.
Junger observă că părăsirea comunității de soldați și întoarcerea într-o societate puternic individualizată și fragmentată poate fi „foarte abrutizant pentru spiritul uman.” Autorul analizează în detaliu și sindromul de stres post-traumatic în rândul veteranilor americani, lansând niște ipoteze provocatoare. Una dintre ele este fix ideea că la mulți dintre foștii soldați n-ar fi vorba de așa ceva, problema fiind mai degrabă lipsa reintegrării în societate.
Ideea cu care putem rămâne după parcurgerea acestei cărți este că solidaritatea şi cooperarea sunt adânc imprimate, din punct de vedere evoluţionar, în ADN-ul uman. Le putem accesa oricând și mai ales în contextul pandemiei de azi. Oamenii sunt construiți ca să se întrajutoreze și se bucură de beneficii enorme când fac asta, scrie Junger. Aceste beneficii sunt atât sociale, cât și psihice – cooperarea ne crește nivelurile de oxitocină, iar asta are efecte pozitive atât pentru individ, cât și pentru comunitate.
Un text de Dacian Negrea