Căței bogați, căței săraci – o carte despre curaj și toleranță, prietenie și libertate

Până să-l întâlnească pe înfumuratul baset Cutty, blândul și puternicul Fido nici nu știa ce înseamnă să fii sărac. Pentru el, libertatea de a alerga pe coline, pâinea proaspătă aruncată de stăpân, somnul sub cerul înstelat și mângâierile micuței Gabriella erau de ajuns pentru a se considera un câine fericit. Dar iată că remarcile umilitoare ale răsfățatului Cutty – care trăiește la oraș și se laudă cu zgarda lui cu clopoței, supa delicioasă din castronul înflorat și canapelele comode pe care doarme – sunt de ajuns pentru a-i strecura îndoieli în suflet. Printr-o întorsătură a sorții care m-a făcut să mă gândesc la Prinț și cerșetor (în varianta canină, bineînțeles), rolurile celor doi căței se inversează: Fido ajunge la oraș și cunoaște viața de câine-domn, iar Cutty rămâne la țară, unde este nevoit să își înfrunte fricile, aroganța și prejudecățile.

Povestea este relatată prin ochii lui Fido, câinele de pază mare și alb, neștiutor și cam naiv, care iubește copiii și le privește pe celelalte animale cu prietenie și bunătate. Curcanul și bibilica din bătătură par să cunoască mai multe decât el, dar Fido are în schimb o seamă de repere morale pe care le urmează instinctiv: este loial și curajos, cinstit și generos, fără a-i trece prin minte că aceste calități ar fi ceva deosebit. Când vine vorba să se laude cu o abilitate, el spune că e campion la prinsul pâinii din zbor, nicidecum faptul că a salvat un băiețel de la înec.

N-ai cum să nu-l îndrăgești pe Fido, atât de inocent și de modest, care rămâne la fel de împăciuitor în ciuda atitudinii ostile și răutăcioase pe care o întâmpină departe de casă, printre străini. Știindu-l viteaz, e cu atât mai amuzantă întâlnirea lui cu papagalul Lory, care-l înspăimântă prin înfățișarea neobișnuită și prin abilitatea de a vorbi în limba oamenilor. Am izbucnit de câteva ori în hohote de râs, pentru că remarcile ingenue ale lui Fido au un umor irezistibil, iar felul cum percepe el lumea este nespus de simpatic.

Basetul Cutty, la început atât de antipatic, își descoperă instincte latente și abilități neștiute, iar comportamentul lui se transformă radical. Experiențele prin care trec cei doi căței îi învață câte ceva despre curaj și toleranță, despre prietenie și libertate, despre ceea ce îi unește și îi face asemănători. Și mai învață că fericirea nu constă într-o zgardă lucioasă, un pat moale, o plimbare cu automobilul sau o viață comodă și ușoară, ferită de pericole și provocări. Căței bogați, căței săraci este, în fond, o parabolă care ne reamintește și nouă, cititorilor, de bucuriile simple și de lucrurile care merită prețuite.

Text și fotografii de Ema Cojocaru

Cărțile pentru copii cer întotdeaua un final fericit

Sursa foto: shutterstock.com

Izolarea din această perioadă vine cu părți bune și rele, însă noi alegem să ne focusăm pe partea plină a paharului. De câte ori nu ne-am dorit să avem ceva mai mult timp liber pentru activitățile cu copiii, încă 10 minute în plus pentru cartea de somn ușor sau poate o provocare de o zi întreagă pentru lectură. Chiar dacă practica work from home nu este alegerea ideală pentru părinții cu doi sau mai mulți copii, noi venim cu o propunere care vă dă șansa să intrați în meeting-urile online de la job fără teama că veți fi întrerupți de prichindei. Pentru cei mai mici, pentru care cărțile sunt mai mult obiecte de desenat dacă nu este mama în preajma pregătită pentru o lectură-fulger, dar și pentru cei mai mari, care citesc singuri, am pregătit o selecție de 4 cărți cu final fericit de la Vlad și Cartea cu Genius și Arthur.

Se întâmplă uneori să nu știi care este rostul tău în viață. O simplă întrebare poate duce la multe altele despre existența ta. Chiar și atunci când esti un ursuleț de pluș, curiozitățile nu încetează să apară. Lavabil, personajul principal al cărții Ursulețul de pluș și animalele de Michael Ende (publicată la editura Vlad și Cartea cu Genius în 2020), trăiește o mare dilemă. Zace de prea mult timp pe canapea și a decis să caute răspunsul întrebărilor lui în lumea animalelor.

Știați că undeva, în mintea copiilor există niște creaturi pufoase și tare simpatice? Se numesc Plufi și luptă împotriva gândurilor rele ale copiilor. Partea bună este că la fiecare faptă bună pe care o fac cei mici, Plufii se înmulțesc așa de tare încât niciun coșmar nu se mai apropie de copii. Doi plufi curajoși, Micul Roz și Marele Albastru, personajele principale ale cărții Plufii scrisă de Raluca Poenaru (publicată la editura Vlad și Cartea cu Genius în 2019), pornesc într-o aventură cum nu s-a mai văzut, în care ajung pe tărâmuri necunoscute, străbat ape tulburi, întâlnesc pirați fioroși și se luptă cu dragonii.

Domnul Papuzek (de Cornel Vlaiconi, publicată la editura Arthur în 2018) e un papagal dintre cei mici, un peruş. El are familie, prieteni, o slujbă în casa unor oameni. Şi, cum nimic nu-i perfect tot timpul, ei toţi trebuie să rezolve o mulţime de probleme pentru a putea fi împreună. E o lume în care grijile şi bucuriile sunt trăite de papagali, vrăbii, căţei şi chiar de pisici aflate în cârdăşie cu o bandă de hoţi. Cu fiecare pagină, ne dorim ca planurile Domnului Papuzek şi ale prietenilor săi să reuşească, aşa cum ne dorim în fiecare dimineaţă să avem o zi frumoasă.

Fido și Cutty sunt doi căței foarte diferiți care ne poartă într-o poveste clasică, Căței bogați, căței săraci scrisă de Lydia Ugolini (publicată la editura Arthur în 2019). Fido, câinele de pază mare, alb și blând, își duce zilele printre orătăniile din bătătură, doarme în cotețul încins de soare și e campion la prins pâinea din zbor. Cutty, basetul delicat, cu zgarda lui cu clopoței, trăiește la oraș, doarme pe fotoliile din salon și mănâncă supă dintr-un castronaș înflorat. Că Fido nu se adaptează deloc vieții la oraș e lesne de înțeles – cum să poată face asta când dă peste infamul papagal Lory, peste fiorosul boxer Nabucodonosor, peste cel mai perdfid cotoi sau peste o broască țestoasă care vorbește în șarade? Dar adevărata supriză e că basetul îngâmfat și fricos ajunge să iubească viața simplă de la țară. Ca să vezi, cei doi căței nu-s chiar atât de diferiți până la urmă!