Până să-l întâlnească pe înfumuratul baset Cutty, blândul și puternicul Fido nici nu știa ce înseamnă să fii sărac. Pentru el, libertatea de a alerga pe coline, pâinea proaspătă aruncată de stăpân, somnul sub cerul înstelat și mângâierile micuței Gabriella erau de ajuns pentru a se considera un câine fericit. Dar iată că remarcile umilitoare ale răsfățatului Cutty – care trăiește la oraș și se laudă cu zgarda lui cu clopoței, supa delicioasă din castronul înflorat și canapelele comode pe care doarme – sunt de ajuns pentru a-i strecura îndoieli în suflet. Printr-o întorsătură a sorții care m-a făcut să mă gândesc la Prinț și cerșetor (în varianta canină, bineînțeles), rolurile celor doi căței se inversează: Fido ajunge la oraș și cunoaște viața de câine-domn, iar Cutty rămâne la țară, unde este nevoit să își înfrunte fricile, aroganța și prejudecățile.
Povestea este relatată prin ochii lui Fido, câinele de pază mare și alb, neștiutor și cam naiv, care iubește copiii și le privește pe celelalte animale cu prietenie și bunătate. Curcanul și bibilica din bătătură par să cunoască mai multe decât el, dar Fido are în schimb o seamă de repere morale pe care le urmează instinctiv: este loial și curajos, cinstit și generos, fără a-i trece prin minte că aceste calități ar fi ceva deosebit. Când vine vorba să se laude cu o abilitate, el spune că e campion la prinsul pâinii din zbor, nicidecum faptul că a salvat un băiețel de la înec.
N-ai cum să nu-l îndrăgești pe Fido, atât de inocent și de modest, care rămâne la fel de împăciuitor în ciuda atitudinii ostile și răutăcioase pe care o întâmpină departe de casă, printre străini. Știindu-l viteaz, e cu atât mai amuzantă întâlnirea lui cu papagalul Lory, care-l înspăimântă prin înfățișarea neobișnuită și prin abilitatea de a vorbi în limba oamenilor. Am izbucnit de câteva ori în hohote de râs, pentru că remarcile ingenue ale lui Fido au un umor irezistibil, iar felul cum percepe el lumea este nespus de simpatic.
Basetul Cutty, la început atât de antipatic, își descoperă instincte latente și abilități neștiute, iar comportamentul lui se transformă radical. Experiențele prin care trec cei doi căței îi învață câte ceva despre curaj și toleranță, despre prietenie și libertate, despre ceea ce îi unește și îi face asemănători. Și mai învață că fericirea nu constă într-o zgardă lucioasă, un pat moale, o plimbare cu automobilul sau o viață comodă și ușoară, ferită de pericole și provocări. Căței bogați, căței săraci este, în fond, o parabolă care ne reamintește și nouă, cititorilor, de bucuriile simple și de lucrurile care merită prețuite.
Text și fotografii de Ema Cojocaru
