Interviu cu Lavinia Braniște, autoarea volumelor cu Rostogol

Lavinia Braniște s-a născut în 1983 la Brăila, unde, după lungi peregrinări prin alte locuri, a ajuns să locuiască și în prezent. Scrie poezii, proză scurtă, romane și literatură pentru copii.

De ce ai ales ca personaj principal pentru cărțile tale un purceluș? Şi de ce îl cheamă Rostogol?

Bunicul meu creștea purcei mici și îmi plăcea să mă joc cu ei prin curte. Îmi amintesc că le plăcea mult să‐i scarpini pe burtă, se puneau imediat cu copituțele în sus și te invitau să pui mâna pe ei. I‐am asociat dintotdeauna cu cățeii. Și numele Rostogol tot de la un cățel l‐am luat. Am cunoscut pe cineva din Deltă care avea un cățel mic, alb și cu părul mare, pe care‐l chema Rostogol.

Crezi că și animalele mai oropsite sau mai bătute de soarta precum porcii pot deveni eroi într‐o carte sau într‐un film?

Sigur că da, orice animal sau obiect poate deveni personaj. Dar pentru asta trebuie ca cititorul să se lase purtat de poveste și să creadă – în timp ce citește – că ce e scris acolo e posibil în universul cărții.

Care sunt calitățile și defectele lui Rostogol? Ce îl face un personaj?

Rostogol a fost foarte pasiv în primele două cărți. El nu a vorbit deloc. Abia acum, în Rostogol și vulcanii noroioși, a început să scrie poezii și să le recite. În primele două, totul se întâmplă pe lângă el, el este în centru, dar nu el e personajul principal. Așadar, începem să‐l descoperim (îl descoperim cu toții – întâi eu, apoi cititorii) abia acum. E un purcel muncitor și supus, care‐și dorește și el, ca toată lumea, să aibă prieteni și să fie iubit.

Care este animalul tău favorit din lumea reală?

Aș zice că delfinii sunt favoriții. Îmi plac mult viețuitoarele marine și mediul acvatic în general. Iar delfinii îmi plac atât de mult pentru că sunt inteligenți și se joacă.

Care este animalul tău imaginar favorit?

Când eram mică eram fascinată de Tragempinge, antilopa pe care o salvase Doctorul Aumădoare.

Cărțile tale reprezintă de fapt o fabulă modernă? Asta a fost intenția ta?

Nu, nicidecum. Intenția mea a fost să spun o poveste amuzantă cu animale. Dar pentru că modelele pentru aceste animale au fost de fapt oameni, cu toate necazurile și bucuriile lor, cu toate greutățile și recompensele vieții de azi, a ieșit fără să vreau ceva ce poate fi văzut la un moment dat și ca o fabulă modernă.

Tu scrii și pentru cititori adulți. Când te simți mai în largul tău – atunci când scrii pentru copii sau pentru adulți?

Când scriu pentru copii. Mă simt mai liberă și e mult mai amuzant și pentru mine, văd personajele în minte și râd alături de ele.

Ce părere au copiii cititori cu care te‐ai întâlnit despre Rostogol?

Mi‐au dat de înțeles că le place, deși mi‐au pus întrebări încuietoare despre vârsta lui Rostogol de la o carte la alta sau despre lucruri care nu aveau prea multă logică în poveste (cum ar fi dorința lui Socott de a‐l da vulpiței să‐l mănânce). Cel mai amuzant moment a fost într‐o întâlnire cu copiii la Iași, când un băiețel foarte mic, care știa pesemne că scriitorii n‐o duc prea bine, m‐a întrebat îngrijorat dacă am o viață grea. A trebuit să‐l liniștesc și să‐i spun că sunt bine, mulțumesc.

Interviu realizat de Adina Popescu. 

Interviul a fost publicat în numărul Ordinul Povestitorilor #7.

4 cărți pentru copii de pus în bagaj

Suntem în plină vară, împachetăm și despachetăm de zor bagajele pentru următoarea vacanță. Pe lângă jucării, cu siguranță există și un pachet de cărți pregătit pentru toate călătoriile. În cazul în care vacanța este mai mare decât teancul de cărți, venim în ajutor cu 4 propuneri de cărți pentru copii de la Vlad și Cartea cu Genius și Editura Arthur care să completeze zilele de vară.

Călătorie, Aaron Becker

Ce face un copil când tata lucrează la calculator, mama gătește și sora mai mare citește? După o vreme, chiar și pisica s-a furișat tiptil din camera în care pare să nu se întâmple nimic. Fetița e singură și nimeni nu are timp pentru ea. Apoi găsește creionul roșu. Desenează o ușă pe perete, face un pas și încă un pas și pătrunde într-o lume în care nu mai e nici urmă de plictiseală. Ba chiar, de multe ori, pericolul e atât de aproape, că nici creionul roșu nu mai face față. O carte uimitoare despre puterea imaginației.

Peștele-curcubeu, Marcus Pfister

Peștele-curcubeu e cel mai frumos pește din ocean și toți îl privesc cu admirație. “Vino și joacă-te cu noi”, îi spun ceilalți pești. Dar Peștele-curcubeu trece lin și nepăsător pe lângă ei, mândru de solzii lui strălucitori. Încet-încet, cu toții se îndepărtează de el, iar Peștele-curcubeu devine cel mai singur pește din ocean.

Micuțul Nicolas în vacanță, René Goscinny, Jean-Jacques Sempé

Și personajele Arthur și-au pregătit planurile de vacanță. Când vine vara e grozav de tot, pentru că e perioada vacanțelor. Și, pentru că e anul în care tatăl lui Nicolas decide că-și vor petrece vacanța în sudul Franței, mama face rezervare la un hotel din Bretania. N-are nimic dacă plouă, pentru că domnul Lanternoiu se oferă să-i distreze pe toți copiii cazați acolo. Când Nicolas pleacă în tabără fără părinți e încă și mai grozav. N-are nimic că tatăl uită să-i dea și bagajul la urcarea în tren. În Tabăra de Azur își face o mulțime de prieteni noi: Gualberto – căruia îi place să doarmă, Paulică – el vrea mereu acasă la mama și la tata, și mulți alții. Fac baie în mare, merg în drumeții și la pescuit. Ce mai, e bine de tot!

Olguța și un bunic de milioane, Alex Moldovan

Olguţa e o puştoaică de doisprezece ani ca oricare alta. Bine, nu chiar ca oricare alta: e neîndemânatică, impertinentă, intră mereu în bucluc, nu prea are prieteni, iar familia ei e atât de dezbinată, încât nu-şi recunoaşte mătuşa când aceasta îşi face apariţia la uşă. Nu-i de mirare că Olguţei nu-i convine deloc când e nevoită să petreacă un weekend cu mătuşa pe care de-abia a cunoscut-o. Ba mai mult, Constantin, bunicul ei, ţine morţiş să o vadă. Şi nu are de gând să accepte un refuz.

4 personaje feminine memorabile din cărțile pentru copii

Iubim cărțile pentru copii care ne ajung imediat la inimă, iar copiilor, chiar și nouă, ne plac tare mult cărțile cu personaje feminine remarcabile. Nu, nu trebuie să fie zâne sau prințese. Ne plac și ele deopotrivă, dar în luna martie am ales patru dintre cele mai apreciate titluri cu personaje feminine memorabile de la Vlad și Cartea cu Genius și Editura Arthur. 

Cine a întâlnit-o măcar o dată pe Olivia (scrisă și ilustrată de Ian Falconer, în traducerea Laurei Albulescu, publicată la editura Vlad și Cartea cu Genius în februarie 2019), n-are cum s-o mai uite vreodată. Este o purceluşă precoce şi încăpăţânată care iubeşte arta, moda, baletul, opera. O are ca model pe nepoata lui Falconer din viaţa reală, iar cartea în sine este o operă de artă, cu desene simple, rafinate, în alb, negru și roșu.

Malala reușește să transmită un mesaj puternic pentru cei mai mici cititori: să creadă în magie și să găsească magia în tot ce ne înconjoară. Ea nu visează la lucruri mărețe, iar dorința ei supremă este o lume mai bună. Personajul este o sursă de inspirație pentru copii, o persoană reală care luptă pentru lucrurile în care crede. Malala și creionul magic scrisă de Malala Yousafzai, ilustrată de Kerascoët, în traducerea Ioanei Bâldea Constantinescu a apărut la editura Vlad și Cartea cu Genius în mai 2019.

Matilda (scrisă de Roald Dahl, ilustrată de Quentin Blake și tradusă de Christina Anghelina a apărut la Editura Arthur în noiembrie 2020) nu-i și ea o fetiță normală, cum ar vrea părinții, e o „pacoste“ care citește tot ce prinde și e as la înmulțire. Adorată de colegi, răbdătoare și glumeață, le vine de hac celor care îi subestimează inteligența. Tatăl ei e un infractor, iar mama, o femeie cicălitoare şi nu tocmai inteligentă. Cei doi cred că Matilda e o adevărată pacoste care pierde prea mult timp cu cititul în loc să se uite la televizor, ca oamenii normali… Nici îngrozitoarea domnişoară Trunchbull, directoarea şcolii, nu are o părere mai bună despre micuţa pasionată de lectură.  Dar Matilda nu e chiar singură. Domnişoara Honey, învăţătoarea ei, ştie că fetiţa e un geniu şi că ascunde câţiva aşi în mânecă.

Am zis că nu avem pe listă prințese, dar avem o vrăjitoare. Timpul e de partea mea . Versul ăsta al trupei de future rock The Leprechauns o însufleţeşte în fiecare zi pe Domnişoara Poimâine, care vrea să revoluţioneze managementul timpului. O fire rebelă, cu o minte sclipitoare, ea contestă modul învechit şi obtuz în care unchiul ei, Tempus Întâiul, guvernează asupra timpului, pe care ea vrea să-l plieze la schimbările rapide din lumea oamenilor. Încăpăţânarea lor îi învaţă pe amândoi o lecţie valoroasă despre acceptare şi familie pe care o vom descoperi în primul volum din Cronicile Domnișoarei Poimâine: Vremea Vrăjitoarei Niciodată  scrisă de Adina Rosetti și ilustrată de Oana Ispir (publicată la Editura Arthur în noiembrie 2019).

Ție ce personaj feminin memorabil îți vine prima oară în minte?

Regele Fistichiu și Împăratul Malefic – aventuri captivante cu intrigi, ciocolată și crocodili arțăgoși

Pe tărâmul Edwinland domnește Edwin, Regele Fistichiu. Are nouă ani, e super amuzant și e înconjurat de prieteni de nădejde. Ministrul Jill îi sare mereu în ajutor, e aproape ca vocea conștiinței micuțului rege. Ea face lucrurile complicate și găsește soluții pentru orice. De exemplu, dacă ai nevoie de un urs dansator pentru o petrecere aniversară, o chemi pe Jill. Dacă ursul i-a mâncat cuiva un braț și e nevoie de cineva care să scrie o scrisoare de iertare, tot la ea apelezi. Mai este și Megan, cu ideile ei trăsnite de cântece la lăută și cu voioșia care îl înveselește pe Edwin Fistichiul.

Probabil ai vizitat deja satul și locuitorii lui – țărani harnici și de treabă, în general. Numai stai să vezi ce repede se poate schimba un om când nu mai are parte de dulciuri. Iar dacă ți-au zis părinții să o lași mai ușor cu ciocolata, au știut ei ce spuneau. Dacă nu ți se pare important, ia aminte. Nu știi când o să apară vreun împărat care să pună stăpânire pe țara ta și să interzică toate distracțiile.

De cealaltă parte a liniei punctate, trecând de câmpurile noroioase și de cocioabele țăranilor, locuiește Împăratul Nurbison. E malefic cât cuprinde și stă mereu cu ochii pe Edwinland. Invidios și ofticos, vrea cu orice preț să pună mâna pe tărâmul vecin. Iar slăbiciunea supușilor lui Edwin îi este servită Împăratului Malefic ca o minge la fileu. Și de acolo pornește toată tevatura.

Se poate să ai tu ceva abilități, dar după ce citești Regele Fistichiu și Împăratul Malefic o să mai aduni câteva. O să ai un râs malefic care le întrece pe toate: FO HOO HOO HOO. O să știi cum să faci cu propriile mâini un dragon înspăimântător. Bine, fie vorba între noi, te sfătuiesc ca nu cumva să înfigi lumânări în nasul vreunei vaci. Și, fie, o să înveți câte ceva și despre ce înseamnă prietenia adevărată, cum să administrezi banii înțelept, cum să asculți sfaturile primite și pentru ce motive ar fi mai bine să nu te răzvrătești.

Cartea este de-a dreptul fistichie, plină de aventuri absurde și amuzante, prietenoasă și călduroasă, scrisă cu naturalețea cu care ar privi un copil lumea din jurul lui.

O recenzie de Felicia Roman

3 pași pentru cititori înainte de Crăciun

red textile near book on table
Sursă unsplash.com

Nu știm tu cum ești, dar noi când ne gândim la zilele de Crăciun, ne vin în minte aproape instantaneu o cameră caldă, un fotoliu confortabil, o pătură pufoasă, un brad de Crăciun, un teanc de cărți și multă liniște. De fapt, un colț de lectură, indiferent cum ar arăta el. Asta după ce am eliminat cadourile din ecuație, care sunt deja despachetate și puse la loc sigur, iar burțile sunt pline după masa copioasă de Sărbători. 🙂

Bun, acum că te-ai bucurat de cadouri, te-ai înfruptat din bunătăți și fiecare membru al familiei își vede de liniștea lui, e timpul să-ți dedici timpul liber (prețiosul timp liber) teancului de cărți. Nu de alta, dar te așteaptă răbdător de atât de multe săptămâni (sau luni) cum numai un prieten devotat o face, fără să ceară nimic la schimb. Dar ce te faci dacă planurile nu merg așa cum vrei tu? Copilul cere constant ceva, pisica se încăpățânează să dărâme bradul de Crăciun sau te trezești cu o vizită neașteptată. Ca să te asiguri că n-o să se întâmple nimic din toate astea, iată 3 pași dedicați cititorilor care vor timp doar pentru ei în zilele de Sărbătoare:

1. În primul rând, asigură-te că ai cărțile dorite din timp

Ficțiune, nonficțiune, SF, chiar și cărți pentru copii, asigură-te că ai lista cărților pe care vrei să le citești cu cel puțin o săptămână înainte de Crăciun. Știi tu despre ce titluri vorbim – acele THE ONE AND ONLY – la care visezi încă de la ultimul concediu, când ai avut cel mai mult timp pentru citit. Dacă mai sunt 3 zile până la MAREA ZI și tu nu ai încă lectura pregătită, mergi până la cea mai apropiată librărie. Cine știe, poate chiar îți dai seama că Moșul a uitat să adauge un cadou pe listă.

2. Ai grijă ca ziua dedicată cititului să fie DOAR a cititului

Știm că e complicat, mai ales într-o familie numeroasă. Iată ce poți face: cu câteva zile înainte de MAREA ZI și chiar și în ajun, anunță-ți intenția și rezervă-ți locul. Ok, există o posibilitate mare ca planurile să-ți fie date peste cap, dar, hei, e Crăciunul. Poate bucuria acestei zile se va revărsa și în colțul tău de lectură. Fii optimist/ă. 🙂

3. Îndrăznește și citește

În MAREA ZI, dacă nimic nu ți-a stricat planul până acum, fă-ți curaj. Pregătește-ți un ceai sau o ciocolată caldă, eventual niște prăjiturele, și așază-te sub pătură. Noi îți ținem pumnii să meargă totul ca pe roate și singura preocupare să fie legată de personajul principal, dacă a reușit să ajungă la un final fericit sau nu.

Crăciun fericit! 🙂

„Cum a furat Grinch Crăciunul” – carte, film și activitate creativă

Într-un interviu acordat revistei Redbook, Dr. Seuss spunea: „Anul trecut, în dimineaţa de 26 decembrie, în timp ce mă spălam pe dinţi, mi-am aruncat ochii în oglindă şi am surprins expresia grinch-iană. Era Grinch! Aşa că am scris despre morocănosul meu prieten, Grinch, într-o încercare de a redescoperi magia Crăciunului sau ceva din Crăciun ce fără îndoială pierdusem de-a lungul timpului.“

A venit din nou acea perioadă a anului în care Grinch cel malefic încearcă să distrugă cu orice preț Crăciunul. Povestea clasică a lui Dr. Seuss, Cum a furat Grinch Crăciunul, ne invită în orașul Cinești privit prin ochii diabolici ai lui Grinch. Pe măsură ce casele locuitorilor din Cinești capătă aer festiv, cu ciorapi atârnați la ferestre, decorațiuni la tot pasul și luminițe aprinse, Grinch se gândește tot mai mult să scape de această sărbătoare, și cum altfel dacă nu furând-o.

Cartea Cum a furat Grinch Crăciunul scrisă de Dr. Seuss este printre preferatele copiilor și este numai bună pentru o lectură lângă brad. După lectură, vă recomandăm filmul cu același nume și o activitate creativă în care cei mici îl pot personaliza pe Grinch în cele mai inedite moduri. Fișa de activitate poate fi descărcată de aici.

Alex Moldovan – despre cărțile fără învățăminte și preferințele copiilor în materie de lectură

Alex Moldovan s-a născut în 1977 la Cluj, unde locuieşte şi acum. E pasionat de literatura pentru copii, de jazz şi e voluntar la o asociaţie pentru protecţia animalelor. A terminat Filozofia, a tradus peste treizeci de cărţi şi a fost librar. După ani, a simţit din nou nevoia să scrie şi şi-a făcut un blog. I-a spus Bicicleta galbenă. În 2016 a publicat la Editura Arthur primul său roman pentru copii, Olguţa şi un bunic de milioaneBăiețelul care se putea mușca de nas e primul său album ilustrat.

1. Până acum ai scris doar pentru copii mai mari. Cum ți-a venit ideea să scrii o carte ilustrată pentru copiii ceva mai mici?

Ideea de la care am pornit a fost să scriu o carte din perspectiva copiilor. O carte care să le țină partea, dacă vrei, pentru că o bună parte a cărților pentru cei mici sunt făcute pentru a valida mai degrabă așteptările părinților/educatorilor. Teritoriul cărților pentru copii s-a transformat treptat într-o industrie, unde cea care a avut de suferit cel mai mult a fost literatura însăși. Părinții de astăzi caută cărți sigure, pline de „învățăminte” și moralizatoare, care să nu dea bătăi de cap. Sigur, orice carte valoroasă are și o latură educativă, dar aceasta nu trebuie vârâtă pe gâtul nimănui, ci strecurată subtil, la un nivel mai adânc. Am răsfoit de curând o carte în care învățămintele pe care copiii trebuiau să le deprindă în urma lecturii erau scrise cu caractere îngroșate! O asemenea practică mi se pare de-a dreptul jignitoare față de sensibilitatea și inteligența cititorilor, care chiar n-au nevoie să fie priviți de sus. Vă asigur că dacă aș fi dat peste o asemenea carte în primii mei ani de cititor avid, aș fi aruncat-o enervat cât colo.

Am crescut, pe de altă parte, citind literatură „periculoasă”. Creangă, Andersen, Grimm, Twain, Dickens sau seria „O mie și una de nopți”, care printr-o fericită bizarerie, a trecut, la noi cel puțin, drept literatură pentru copii și pe care au devorat-o generații întregi de puști și puștoaice. Cărți care dau acum palpitații părinților de pe grupurile destinate cărților pentru copii de pe Facebook, cei care caută să epureze literatura de orice urmă de violență. Toate cărțile autorilor de mai sus mi-au deschis orizonturi de care nu m-aș fi putut bucura altfel. Terry Pratchett scrie undeva că există un loc anume în iad pentru cei care cred că copiilor ar trebui să li se dea doar cărți care sunt potrivite pentru ei. Sunt puține lucruri cu care sunt mai de acord.

2. Cum ți-ai ales subiectul? Crezi că „piața de subiecte” este mai ofertantă pentru copiii mai mici sau pentru cei mai mari?

Sincer, nu cred în subiect și n-am crezut niciodată. Mi se pare una dintre cele mai rezistente prejudecăți, fie că vorbim de literatura pentru copii sau de cea pentru adulți. Mi-e absolut indiferent „despre ce” e o carte și acesta nu e un criteriu după care mă orientez nici când scriu, nici când citesc. După cum spunea cineva, există doar două tipuri de cărți: cărți bune și cărți proaste. Restul sunt detalii. Așa că nu mi-am căutat în mod special subiectul. Când am început Olguța, lucrul care m-a interesat a fost să scriu un roman de aventuri cu copii din zilele noastre, un roman cum mi-ar fi plăcut mie să citesc când eram de vârsta publicului meu. Iar în cazul „Băiețelului”, am reciclat o povestire care era destinată inițial să apară pe blogul meu, Bicicleta galbenă.

3. Cum ai ales ilustratorul? Ce anume din stilul acestuia te-a atras astfel încă să spui: „da, se potrivește perfect cu ce am vrut eu să spun în cartea mea”?

Nu am ales eu ilustratorul, ci editura, așa că n-am avut un rol activ în ilustrarea volumului. Mai mult, n-am discutat absolut deloc cu Irina Georgescu în lunile în care a lucrat la carte, mulțumindu-mă s-o urmăresc pe Instagram – cu inima la gură, ca un stalker adevărat – în așteptarea update-urilor pe care le mai posta acolo. Dar un lucru mi se pare sigur, și anume că a urcat destul de sus ștacheta în zona cărților ilustrate de la noi, pentru că și-a propus foarte mult. Ilustrațiile ei au calitatea rară de a nu înfățișa pur și simplu momente din text, ci de a încerca să creeze o poveste paralelă. Sunt pline de comori ascunse, de indicii atent strecurate care cer cel puțin câteva lecturi atente pentru a se lăsa descoperite. Și cred că merită.

4. Ce-ți place mai mult să scrii? Romane sau cărți ilustrate?

Asta-i un fel de „Pe cine iubești tu mai mult, pe mama sau pe tata?” Până să scriu Olguța eram atras de genul scurt și foarte scurt, așa că aș fi răspuns fără ezitare că prefer concizia, ceea ce se leagă de faptul că locul unde am început să scriu mai serios a fost blogul, unde obișnuiam să public aproape zilnic texte care aveau cel mult câteva propoziții. Apoi textele au crescut în lungime și m-am trezit că vreau să scriu ceva mai consistent.

Romanul și cartea ilustrată sunt lucruri foarte diferite. Dacă un roman îți ia, hai să zicem, cel puțin un an de lucru intens, poți scrie o carte ilustrată în 10 minute. Dar aceasta are în spate – dacă e făcută cum trebuie – ani întregi de acumulări, de reflecție, de concentrare, care se concretizează într-un obiect modest ca dimensiuni. Sunt mirat că multă lume e convinsă că e mult mai ușor să scrii o carte ilustrată decât un roman. Poate și mai mulți au impresia că aceasta funcționează sub semnul efemerului: o citești o dată și apoi treci la alta, ceea ce e total greșit. Tocmai dimensiunea redusă și concentrarea fac ca ea să se preteze la multe, poate la zeci de recitiri.

5. Crezi că este mai greu să scrii pentru cei mici sau mai ușor?

E mai ușor să croiești haine pentru cei mici sau pentru cei mari? E mai ușor să gătești pentru copii sau pentru adulți? Cred că e exact atât de greu sau de ușor pe cât vrei tu să fie.

Circulă o teorie potrivit căreia pe copii nu poți să-i păcălești, pentru că ei, fiind isteți, buni și frumoși de la natură, ar simți imediat înșelătoria. N-am crezut niciodată asta. Și am fost și eu copil, așa că știu ce vorbesc. Dacă așa ar sta lucrurile, ar fi greu să găsim o justificare pentru tonele de maculatură care sunt consumate pe nemestecate de către copii. Și tocmai pentru că sunt vulnerabili, fiind în formare, mi se pare vital să nu-i înșeli pe cei mici oferindu-le maculatură.

Una peste alta, cred că literatura bună pentru copii e distractivă. Că literatura bună pentru copii e palpitantă. Dificilă. Ireverențioasă. Că te face să râzi, să plângi – și să suferi. Dar că la sfârșit te salvează. Nu mă întrebați cum, dar așa se întâmplă. Și ăsta mi se pare nici mai mult, nici mai puțin decât un miracol.

Un articol de Laura Frunză

David Wiesner și realitatea alternativă în cărțile pentru copii

Sursa foto: wfyi.org

Premiat de trei ori cu Medalia Caldecott, David Wiesner și-a găsit surse de inspirație în marile opere ale artiștilor celebri și s-a îndreptat spre povești cu cât mai puține cuvinte, realizate într-un mod natural. Absolvent al facultății de arte, Wiesner a mărturisit că a fost dintotdeauna atras de poveștile care nu implică prea multe replici între personaje. Prima oară am întâlnit o secvență fără cuvinte în benzile desenate ale lui Jim Steranko, și ori de câte ori aveam ocazia, am încercat să introduc această direcție în proiectele mele din facultate.

Când am finalizat studiile, nu am fost convins de lumea benzilor desenate și nu mă reprezenta rolul de autor de supereroi, iar benzile desenate nu erau deloc similare celor din prezent. În timpul facultății, David Macaulay m-a introdus în lumea cărților ilustrate pentru copii și așa mi-am dat seama că acesta este drumul pe care vreau să îl urmez.

Ideea de realități alternative este una dintre temele pe care am ales să le introduc în lucrările mele. Am întâlnit pentru prima oară acest concept într-un desen animat, Droopy Dog, și mult timp am crezut că face parte din celebrul Bugs Bunny – unde personajul aleargă mult și reușește să evadeze din desen. Mi-a plăcut să știu că există o lume aparent goală în afara desenului animat.

M-am tot gândit cum aș putea să dau o formă acestui concept și cum l-aș putea integra într-o carte. Vizualizam foarte bine scenele și cum se vor desfășura din punct de vedere al ilustrațiilor, însă aveam nevoie de o poveste. Am început prin a scrie povestea, însă nu eram mulțumit de niciun rezultat, așa că m-am gândit să adaptez o poveste pe care o știe absolut toată lumea.

Porcii au fost o imagine recurentă în ilustrațiile mele încă din perioada liceului și pur si simplu ador să-i desenez. Au fost personaje secundare în câteva dintre lucrările mele și m-am gândit că s-ar potrivi perfect într-un rol principal. Să nu mai spun că în fiecare lectură a poveștii clasice, doi dintre purcei erau mancați, astfel evadarea din poveste reprezintă chiar un motiv bine întemeiat.

Ai nevoie de personaje care au un motiv să evadeze din poveste și mai presus de asta, ai nevoie de o poveste pe care copiii să-și dorească să o asculte. Cartea trebuie să fie accesibilă celor mici și aici nu mă refer la coborârea standardelor – copiii sunt foarte pretențioși din punct de vedere vizual.

Sursa articolului: tcj.com

Autor: Alex Dueben

„Cu toții au văzut o pisică” de  Brendan Wenzel –  o lecție despre perspective

Povestea lui Brendan Wenzel este una simplă, despre un concept care poate fi privit într-o manieră intelectuală raportată la nivelul de înțelegere al copiilor: toată lumea are o perspectivă diferită asupra lucrurilor. Textul simplu completează perfect ilustrațiile realizate în culori vibrante, reprezentând felul în care este văzută o pisică de către un câine, o vulpe, un șoarece sau o pasăre. Cartea reprezintă alegerea ideală pentru lectura de noapte bună, în timp ce ilustrațiile oferă teme de gândire micilor cititori.

Cu toții au văzut o pisică urmează drumul unei pisici din casă până afară, pe unde pisica își plimbă mustățile, urechile și ghearele. După ce copilul se joacă cu ea, o zăresc un câine, o vulpe, un pește, o albină, un purice, un șarpe, un sconcs, un vierme și un liliac, fiecare oferind posibilitatea de a observa pisica din diferite perspective. În final, pisica ajunge la o apă, iar cititorul este rugat să-și imagineze ce a văzut pisica în apă.

O pisică văzută de alte animale – un prădător, o pradă – fiecare văzând pisica diferit, oferă o lecție despre percepție. Deoarece copiii sunt egocentrici în dezvoltare, și nu pentru că ar fi egoiști, ci din simplul fapt că nu și-au dezvoltat capacitatea de a lua în considerare și alte puncte de vedere, Cu toții au văzut o pisică reprezintă o excelentă introducere în concept, conform căruia cu toții vedem lumea înconjurătoare într-o perspectivă unică.

Textul ritmic transformă lectura cu voce tare într-una fascinantă, iar ilustrațiile introduc concepte științifice precum vederea pixelată a unei albine sau ecolocarea liliecilor, transformă cartea într-o lectură apreciată de părinți și copii. De asemenea, oferă subiecte de discuție precum De ce peștele vede pisica blurată?, De ce șoarecele vede pisica asemenea unui monstru uriaș? Cum vede pisica celelalte animale? Cum a folosit ilustratorul culorile, dimensiunile și formele astfel încât să redea diferite perspective?

Sursa articolului: commonsensemedia.org

Patru recomandări literare haioase pentru luna copiilor

Sursa foto: vecteezy.com

Probabil nu a declarat nimeni oficial, dar pentru noi, luna iunie este luna copiilor. Avem cel mai bun indiciu pentru acest lucru – 1 iunie. Începutul verii, finalul anului școlar și fericirea copiilor pentru cele trei luni de vacanță ne-au inspirat să alegem patru titluri pe măsură de la Vlad și Cartea cu Genius și Editura Arthur – haioase, jucăușe, numai bune pentru vară.

Trei purcei, o căsuță din paie, una din nuiele, una din cărămizi și lupul cel rău… Știm cu toții povestea. Dar, ia stați puțin, cine a zis că trebuie să fie așa? Păi purceii n-au și ei un cuvânt de spus? Doar ei sunt personajele principalele! Haideți să vedem ce se întâmplă când niște purcei cu multă imaginație schimbă regulile jocului și pornesc într-o aventură cum n-a mai văzut lumea și pământul! Cei trei purcei de David Wiesner (apărută la editura Vlad și Cartea cu Genius în 2019 în traducerea lui Radu Paraschivescu) a câștigat Medalia Caldecott în anul 2002.

O pisică pleacă la plimbare la pagina 1, și se plimbă, și se plimbă, până la pagina 40. E o pisică la fel ca toate pisicile – cu mustăți, urechi și gheare –, e aceeași, dar ce-o fi oare de arată așa diferit? Păi sigur, ați ghicit: depinde cine se uită la ea. Mică, micuță, cam cât un ac cu gămălie dacă e privită de o pasăre în zbor, uriașă și cu colți înspăimântători dacă la ea se uită un biet șoricel, lungă, slabă, deșirată când la ea se uită un câine, dolofană și numai bună de ronțăit când se uită la ea o vulpe înfometată. Un joc fantastic al perspectivelor într-o carte uimitoare, simplă și extrem de rafinată, Cu toții au văzut o pisică de Brendan Wenzel (apărută la editura Vlad și Cartea cu Genius în 2017 în traducerea Dianei Zografi) a fost distinsă cu Mențiune Caldecott în anul 2017.

Lui Paddington, cele mai bune idei îi vin când nu are nimic de făcut. Şi atunci… ţine-te bine! Fie că încearcă să-şi redecoreze camera, să facă pe detectivul ori pe fotograful, fie că pur şi simplu merge la cumpărături, ursul venit tocmai din Întunecatul Peru reinventează haosul, aducându-l la o nouă dimensiune, marca Paddington. Noile aventuri ale lui Paddington de Michael Bond a apărut la Editura Arthur în 2020, în traducerea Iuliei Arsintescu.

De când a cunoscut-o pe domnișoara Miau, viața lui Tibbe s-a schimbat mult. Înainte era un tânăr ziarist timid, cât pe ce să fie dat afară de la slujbă pentru că scria doar articole despre pisici. Acum este tot la fel de timid, dar măcar domnișoara Miau îi spune care sunt noutățile din oraș și e tot mai apreciat la ziar și în comunitate. Nu se știe de unde află domnișoara Miau atâtea secrete și, dacă stai bine să te gândești, e cam ciudat că petrece așa de mult timp pe acoperiș, printre pisici, sau că se urcă speriată în primul copac care-i iese în cale dacă aude un câine lătrând, dar lui Tibbe nu-i pasă – lui îi plac pisicile. Domnișoara Miau de Annie M. G. Schmidt a apărut la editura Arthur în 2019 în traducerea lui K.J. Mecklenfeld.