- Pentru ușurința cu care Roald Dahl te face să înțelegi că în lumea fanteziei ești liber să călătorești cu cele mai stranii mijloace de transport. Cu cât sunt mai neobișnuite, cu atât mai grozavă e aventura. De ce să zbori cu avionul și balonul sau să navighezi cu un vapor, când poți folosi o piersică uriașă? E drept că nu vei fi întotdeauna în siguranță, te așteaptă și pericolele – începând cu rechinii intrigați de fructul zemos și sfârșind cu cel mai mare zgârie-nor din New York.
- Pentru că trăim cu toții momente în care ne simțim singuri și atunci ne e ușor să empatizăm cu personajele nefericite. O să-ți fie de ajuns să citești primele cinci capitole ca să-ți dai seama că nimic nu poate fi mai rău pentru un copil decât să trăiască izolat de lume într-o ,,dărăpănătură de casă pe vârful unui deal înalt din sudul Angliei” împreună cu două mătuși ,,egoiste, leneșe și crude”.
- Pentru că singurii prieteni ai lui James se pricep de minune să compună rime.
Toată lumea aplaudă și îi ceru Miriapodului să mai cânte. Miriapodul începu îndată cântecelul lui preferat:
A fost odat’ ca niciodat’,
Când porcului-i zicea Ignat,
Maimuța mesteca tabac,
Găinile prizau tutun
Să capete curaj nebun,
Și rațele făceau mac-mac,
Iar porcul cu spini
Bea tărie și vin,
Și iezii mâncau tapioca,
Pe când Moș Cocoloș
Se-nchisese-ntr-un c…
(traducerea versurilor de Florin Bican)
- Pentru curiozitățile pe care le vei afla despre insecte.
Maestrul Greierini
Dacă vrei să ştii, eu sunt un greiere cu coarne scurte. Am două antene scurte pe cap. Le vezi? Astea sunt. Şi sunt foarte scurte, nu-i aşa? De aceea ni se spune greierii cu coarne scurte. Noi suntem singurii care cântăm ca la vioară, folosind un arcuş. Rudele mele cu coarne lungi, cele cu antene lungi şi curbate, cântă frecându-şi marginile aripilor superioare. Ei nu sunt violonişti, sunt țârâitori. Frecatul aripilor produce un sunet mult inferior. Seamănă mai mult cu un banjo decât cu o vioară. (p. 105-106)
Râma şi Buburuza
– Data viitoare când mai stai pe un câmp sau în grădină şi te uiți în jurul tău, zise Râma, să ştii că fiecare firicel de pământ pe care îl vezi a trecut în ultimii ani prin corpul unei râme. Nu-i aşa că este minunat?
– Nu se poate! zise James.
– Băiete dragă, chiar aşa stau lucrurile.
– Adică tu chiar înghiți pământ?
– Ca nebuna! zise Râma cu mândrie. Îl înghit printr-o parte şi îl elimin prin cealaltă.
– Dar în ce scop?
– Cum adică în ce scop?
– Adică de ce faci asta?
– Pentru fermieri. Noi facem solul bun, afânat şi moale, ca să fie roditor. Dacă vrei într-adevăr să ştii, fermierii nu s-ar descurca fără noi. Suntem foarte importante. Suntem indispensabile. Aşa că mi se pare normal să ne iubească fermierii. Cred căne iubesc mai mult decât pe buburuze.
– Buburuză! zise James întorcându-se spre ea. Fermierii vă iubesc şi pe voi?
– Aşa mi s-a spus, răspunse modestă Buburuza, roşind toată. De fapt, am înțeles că în unele locuri fermierii ne iubesc atât de mult, încât se duc şi cumpără buburuze cu sacul, iar apoi le dau drumul pe pământul lor. Sunt foarte încântați să aibă multe buburuze.
– Dar de ce? întrebă James.
– Pentru că noi înfulecăm toate micile insecte dăunătoare care înfulecă recolta fermierilor. Suntem foarte utile şi nu cerem niciun bănuț în schimbul serviciilor noastre. (p. 108-109)
- Pentru că vei traversa o faimoasă fabrică de ciocolată. Îți sună cunoscut? Dacă nu știai, James și piersica uriașă a fost publicată cu trei ani înainte de Charlie și fabrica de ciocolată, în 1961.
Clădirea era o faimoasă fabrică de ciocolată. Prin găurile din pereți începu să se reverse aproape imediat un râu cald de ciocolată topită. Într-un minut, ciocolata maronie și lipicioasă curgea pe toate străzile satului, se strecura pe sub ușile caselor, intra în magazine și în grădinile oamenilor. Copiii se afundau în ea până la genunchi, unii chiar încercau să înoate în ea. Și toți se îndopau din ciocolată cu înghițituri mari și hulpave, țipând de bucurie. (p. 65)
O carte despre prietenie, acceptarea celuilalt, integrarea într-o comunitate nouă, Crictor – Șerpișorul cel bun, de Tomi Ungerer, îi va ajuta pe copii să învețe să fie mai atenți la ceilalți, să devină mai prietenoși, mai deschiși, stimulându-le astfel dezvoltarea socio-emoțională. Ilustrațiile delicate, care dezvăluie uneori mai multe amănunte decât textul, îi vor atrage pe cei mici, oferindu-le posibilitatea să descopere tot felul de detalii amuzante, stimulându-le curiozitatea și interesul, motoare cognitive și motivaționale care susțin procesul învățării.
Madame Bodot, o doamnă în vârstă care locuiește într-un orășel din Franța, primește într-o zi un cadou de la fiul său, care e zoolog și studiază reptilele în Brazilia. Spre uimirea ei, când deschide pachetul, doamna Bodot găsește înăuntru un șarpe uriaș. Puțin speriată, dar dornică să afle mai multe despre el, se duce la grădina zoologică, să se asigure că șarpele nu e veninos. Acolo află că e vorba de un boa constrictor, așadar nu-i periculos. Madame Bodot își botează noul animal de companie Crictor și-l îngrijește cu multă dragoste. Îi dă lapte cu biberonul, îi tricotează un pulover și-l ia cu ea la plimbare peste tot, ba chiar îl duce și la școala unde predă. Crictor se atașează de Madame Bodot și de elevii ei, este prietenos și mereu dornic să fie de ajutor. Iar când un hoț pătrunde în locuința doamnei Bodot, șarpele inimos se dovedește și foarte curajos și-și apără stăpâna. Pentru ajutorul dat la prinderea hoțului, Crictor este răsplătit de locuitorii orașului: primește o medalie, i se ridică o statuie, iar un parc e botezat cu numele lui.
Recomandarea psihologului
Teme: 
Inventaţi jocuri pornind de la personajele cărţilor
Recomandarea psihologului
Teme: