Știi că ți-ar fi mult mai benefic să oprești notificările și să evadezi, în schimb, într-o carte, dar ți-e greu să te concentrezi. Fii fără grijă, și noi simțim la fel. Iată ce a funcționat pentru noi și s-ar putea să funcționeze și pentru tine.
În această perioadă apare una dintre cele mai crude ironii ale distanțării sociale. De exemplu, timpul pe care îl petreceam de obicei cu prietenii este acum acaparat 24 de ore din 24 de știri și postări extrem de stresante și supărătoare. Autorii de la Penguin.co.uk ne prezintă câteva abordări care pe ei i-au ajutat în ultima săptămână să-și creeze timp și spațiu pentru deconectare de la realitate și evadare în cărți.
Citește (în continuare) în drum spre muncă
Un mic avantaj al izolării vine din faptul că nu mai e nevoie să te deplasezi spre locul de muncă. Totuși, dacă ești la fel ca mine, probabil îți luai mare pare din porția de lectură citind în tren. Sugestia este, prin urmare, cât se poate de simplă: în cele 40 de minute, cât dura să te deplasezi spre locul de muncă, stai pe canapea (sau, de ce nu, chiar în pat) și citește. Poate fi dificil dacă ai copii mici acasă, dar dacă ești suficient de norocos încât să-ți permiți acest lux, cititul imediat cum te trezești poate fi o metodă extraordinară să-ți începi ziua. –Sam Parker
Creează-ți spațiul ideal pentru citit
Una e să-ți găsești timp pentru citit, alta e să-ți creezi spațiul. Poate fi dificil să te concentrezi pe o carte la masa din bucătărie sau în timp ce copiii aleargă în jurul tău, sau poate te deranjează lumina. Indiferent care e cauza, găsește-ți un loc doar al tău, special pentru lectură, fără să fie nevoie să te ridici întruna sau să te tot muți. Ia-ți și un pahar mare cu apă lângă. Dacă împarți casa cu familia, colegii de apartament sau cu partenerul, roagă-i politicos să te lase în pace pentru o perioadă sau, și mai bine, invită-i și pe ei să citească. Cititul în familie sau cu partenerul ajută la concentrare. Plus că puțină liniște nu face rău nimănui, mai ales dacă locuiți într-un spațiu îngust. – Stephen Carlick
(Re)organizează-ți biblioteca
În autoizolarea din weekendul trecut, am reușit în sfârșit să fac ordine în teancul de cărți care-mi ocupa apartamentul și mi-am „instalat” noul raft. Sună ca o muncă dificilă, dar de fapt a fost terapeutică. Noua bibliotecă, aranjată pe culori, e foarte plăcută la vedere, plus că am avut ocazia să redescopăr cărți de care uitasem. De la favoritele din copilărie până la cărți împrumutate de la prieteni, m-am entuziasmat citind descrierile și am devenit ușor nostalgică. Dacă ai nevoie să-ți retrezești pasiunea pentru citit, îți recomand să dedici timp comorilor literare pe care le ai deja în bibliotecă. Teancul de TBR va fi uriaș. – Francesca Pymm
Implică întreaga familie
Dacă ai copii, să citești în sfârșit cărțile pe care le ai de ceva timp pe listă rămâne în continuare un vis îndepărtat. Cu toate acestea, există și alte metode distractive prin care să incluzi cuvântul scris în rutina zilnică. Primul, începe un club de lectură. Alege un nume amuzant, o dată, o zi și nu uita de gustări. Din experiența mea, copiii mici vorbesc vrute și nevrute despre coperta unei cărți, mai mult decât ți-ai putea imagina, iar adolescenții (dacă insiști puțin) se vor bucura să discute despre teme mai profunde descoperite prin citit. Momentul perfect să luați o pauză de la ecrane.
Al doilea sfat: cititul înainte de culcare. Ascunde cartea pe care micuțul tău ți-a cerut să o citești seară de seară în ultima lună și citește-i, în schimb, una dintre favoritele tale, eventual un clasic pentru copii de care ți-ai dorit să te reapuci.
În al treilea rând și ultimul sfat este să-ți amintești noua superputere pe care ai dobândit-o de când ești părinte: multitasking! În timp ce copiii se joacă sau gătești cina, sau faci baie, asigură-te că ai telefonul încărcat cu o serie de audiobooks. Poate, până la urmă, lista de lecturi nu mai rămâne doar un vis frumos. –Sarah McKenna
Citește ce-ți place, indiferent de gen
Poate sună ciudat, dar să citim ce ne place e foarte important în vremurile bizare pe care le trăim. Gândul că trebuie să citești o carte anume, indiferent că e vorba despre vâlva din jurul ei sau pentru că ți-ai setat un obiectiv, poate să se transforme ușor într-unul de eșec dacă nu reușești să treci de primele pagini. Așa că dacă ai început o carte și nu-ți place, las-o și citește altceva. Dacă ce citești îți provoacă anxietate din cauza contextului mondial, renunță pe moment și găsește ceva diferit. Și dacă nici lectura nouă nu-ți captează atenția, întoarce-te la cartea favorită, deja testată, sau la autorul preferat – nu e nicio rușine. De fapt, ai mai mult de câștigat de la o carte pe care o iubești, care îți oferă o stare de confort și bucurie. Încetează să mai pui presiune pe ce trebuie să citești și-ți garantez că vei găsi lectura care să-ți capteze atenția. –Sarah Shaffi
Pune telefonul deoparte
Un avantaj al izolării e tendința de a fi mai mult în contact cu prietenii și familia. Nu poți să te deplasezi? Sun-o pe mama! Niciun plan? Video call cu prietenii! Odată cu știrile constante, vin conversațiile constante pe Whatsapp și alte chaturi. Dar când citesc, prefer să-mi țin telefonul la distanță. Ca să mă deconectez total – și să citesc neîntrerupt un capitol întreg – mă asigur că nu sunt distrasă de șoaptele telefonului care îmi spun constant să verific ce mai e nou.. – Stephanie Tait
Citește fără să fii distras
Ești în cel mai confortabil fotoliu. Într-o mână ții o cană caldă cu ceai, iar în cealaltă cartea pe care abia așteptai să o începi. Pare momentul ideal pentru citit, dar oricât de mult te-ai autoizola, nimic nu-ți poate opri mintea să hoinărească.
Dacă, la fel ca mine, ți-e foarte greu să te detașezi și să te concentrezi, atunci iată sfatul meu extrem, dar eficient. Citește 5 minute înainte să iei telefonul sau telecomanda. E posibil să nu-ți amintești ce ai citit (nu contează, poți să recitești paginile mai târziu), dar îți va stimula mintea să se deconecteze treptat de la zgomotul interior. Odată ce ți-ai intrat în ritm, o să dai pagină după pagină și o să evadezi în poveste – momentul perfect de tihnă al tuturor șoarecilor de bibliotecă. –Sarah McKenna
Ține evidența lecturilor
Fără rutina zilnică a cititului în autobuz, mi-am dat seama că sunt absorbită de amalgamul știrilor, în loc să mă concentrez pe o carte. Asta se întâmpla în prima săptămână de distanțare socială. Ce m-a motivat a fost un jurnal al cărților citite: un carnețel cu detalii despre ce am citit și când. Îl am de la începutul anului, voiam să-mi îmbunătățesc memoria ca să nu mai uit ce citesc. M-am ținut de el, iar acum carnețelul are o nouă rezonanță în circumstanțele bizare. A devenit, mai degrabă, un jurnal al acestor vremuri fără precedent. – Alice Vincent
Articol preluat și tradus de pe penguin.co.uk.