Artemis – recomandare SF direct din redacția Paladin

Artemis de Andy Weir este un tehno-thriller plin de acțiune și de suspans, mijlocul perfect pentru cei care vor să scape, chiar și numai pentru o perioadă scurtă de timp, de gravitația planetei Pământ.

Artemis
Artemis, Andy Weir
Traducere din limba engleză de Mihai-Dan Pavelescu
Editura Paladin, 2019

Autorul excelează aducând în atenție concepte, detalii și referințe tehnice, creând o posibilă societate viitoare realistă și fascinantă. Este o carte fermecătoare, cu un solid fundament științific, care prezintă o viziune asupra posibilului viitor al rasei umane pe Lună.

Traiul în Artemis, primul și deocamdată singurul oraș de pe satelitul Terrei, implică privațiuni dacă nu te afli printre turiștii bogați sau miliardarii excentrici curioși și fascinați de experiența voiajului selenar.

Visul lui Jazz Bashara, o tânără cu un job simplu, ce nu îi aduce mari satisfacții, este să se îmbogățească. Problema este însă că nu își poate împlini dorința de înavuțire, ceea ce o face să se implice în contrabandă. Viața fetei va căpăta o întorsătură teribilă în momentul în care planul ei de îmbogățire va pune în pericol existența orașului și a cetățenilor lui.

Romanul Artemis face parte din abonamentul lunii iulie de la Pauza de Citit.

Un text de A., redactor la Editura Paladin

Iulie: 10 cărți pentru plimbări haihui

person writing on white paper
Sursă unsplash.com

În „luna lui cuptor” îți propunem să pornești în călătorii neplănuite. Nu ai nevoie decât de imaginație și creativitate, de recomandări de ocupăm noi. Vezi mai jos cele zece destinații.

  1. Cum să te porți într-o familie mare, Camille Bordas (traducere din limba engleză de Ioana Filat)

Niciunul dintre membrii familiei Mazal nu se pricepe prea bine să socializeze, și asta în ciuda faptului că sunt numeroși. De fapt, nici nu sunt interesați de asta. Toți cei șase petrec mai tot timpul cu nasul în cărți: Berenice și Aurore sunt ocupate cu tezele lor de doctorat și Leonard cu cea de masterat, Jeremie cântă într-o orchestră simfonică, iar Simone a sărit deja peste câteva clase și visează la cariera ei de scriitoare. Între ei, Isidore (sau Dory), mezinul, e singurul care nu se remarcă academic, deși dorește să devină profesor de germană. Tot Dory e cel care îi observă, atent, pe fratii săi și cel care încearcă de mai multe ori să fugă de acasă, căutând… nici el nu stie ce anume. Cum vor reacționa toți în momentul în care o tragedie se abate asupra familiei lor?

Cum să te porți într-o familie mare este o comedie dulce-amăruie, rezultatul jucăuș al frământărilor unui băiat de unsprezece ani.

2. Cititoarea | paperback, Traci Chee (traducere din limba engleză și note de Laura Ciobanu)

Sefia știe ce înseamnă să supraviețuiești. După ce tatăl îi e ucis cu brutalitate, tânăra dispare în sălbăticie împreună cu mătușa ei, Nin, care o învață să vâneze și să fure. Dar după ce Nin este răpită, Sefia rămâne complet singură și niciuna dintre tehnicile de supraviețuire învățate nu o pot ajut să dea de urma mătușii ei. Singurul indiciu pe care îl are este un obiect dreptunghiular straniu, despre care va afla că e o carte, un lucru nemaipomenit într-o societate neinstruită. Cu ajutorul cărții și al unui străin misterios (care are propriile lui secrete întunecate), Sefia pornește să-și salveze mătușa și să-i pedepsească pe cei responsabili de moartea tatălui ei.

3. Sandman #1. Preludii și nocturne, Neil Gaiman (traducere din limba engleză de Alex Văsieș)

Sandman, capodopera lui Neil Gaiman, unul dintre cele mai apreciate romane grafice ale tuturor timpurilor, a impus un standard pentru un fantasy matur în domeniul benzilor desenate. Seria Sandman a fost ilustrată de mai mulți artiști excepționali, fiind un amestec de mitologie antică și modernă în care se întrepătrund perfect ficțiunea contemporană, drama istorică și legendele.

Preludii și nocturne este primul volum dintr-o saga unică în literatura benzilor desenate, care-i introduce pe cititori în lumea fantastică și întunecată a viselor și coșmarurilor, pe tărâmul lui Morfeu. Membrii unei organizații oculte încearcă să captureze Moartea pentru a obține viața veșnică, dar îl prind pe fratele ei, Visul/Morfeu. Șaptezeci de ani mai târziu, Visul reușește să evadeze și pornește în căutarea a trei obiecte magice care i-au fost furate la întemnițare. Și astfel începe una dintre cele mai extraordinare serii din istoria romanului grafic.

4. Enciclopedia Pământului Dintâi, Isabel Greenberg (traducere din limba engleză de Iulia Gorzo)

Cititorule, cartea asta nu este o enciclopedie de-adevăratelea, ci o operă de ficțiune!

Vei descoperi aici aventurile și istorisirile unui povestaș pornit în căutarea unei bucăți pierdute din sufletului lui. Vei întâlni mituri reinterpretate, zei, monștri, eroi, regi nebuni, vraci, șamani și vrăjitoare, animale fabuloase și lumi misterioase. Și da, chiar și dragostea adevărată.

5. Testamentele, Margaret Atwood (traducere din limba engleză de Ioana Miruna Voiculescu)

Au trecut mai bine de cincisprezece ani de la evenimentele din Povestea Slujitoarei, iar regimul teocratic al Republicii Galaad încă ţine frâiele puterii cu o mână de fier. Dar apar primele semne că Galaadul începe să se erodeze din interior. Exact în acest moment de răscruce, vieţile a trei femei complet diferite se întrepătrund în mod neaşteptat. Urmările pot fi dezastruoase sau pot duce la un viitor mai bun, dar cu siguranţă vor cutremura zidurile lumii care le ţine captive. Rămâne de văzut dacă aceste ziduri se vor şi prăbuşi.

În paginile Testamentelor Margaret Atwood îi deschide cititorului uşa spre cele mai ascunse cotloane ale Galaadului pe măsură ce fiecare personaj feminin din povestea ei e nevoit să-şi dea seama cine este de fapt şi cât de departe ar merge pentru lucrurile în care crede.

6. Dracula, Bram Stoker (traducere şi note de Ileana Verzea şi Barbu Cioculescu)

Când Jonathan Harker primeşte o scrisoare de la Contele Dracula, în care e invitat la castelul acestuia din inima Carpaţilor, tânărul avocat englez se pregăteşte numaidecât de călătorie, ignorând semnele şi superstiţiile pe care le tot şoptesc localnicii. Prizonier în inima pădurii, bărbatul se va găsi înconjurat de mistere şi demoni străvechi, cu chip de femeie, care dispar odată cu răsăritul. Sau, poate, doar şi le-a imaginat?…

7. Endurance. Incredibila călătorie a lui Shackleton, Alfred Lansing (traducere din engleză și note de Gabriel Tudor)

În august 1914, Ernest Shackleton a pornit la bordul navei Endurance spre Antarctica. Își propusese să traverseze continentul alb, ultima mare provocare a explorărilor terestre. În ianuarie 1915, după sute de kilometri parcurși în apele polare, vasul rămâne captiv într-o insulă de gheață. Astfel începe una dintre cele mai dure lupte pentru supraviețuire, o odisee modernă, în care Shackleton face tot posibilul pentru a-și salva echipajul și a-l duce înapoi acasă.

8. Vânătorii de umbre, Robert Kurson (traducere din limba engleză de Roxana Aneculăesei)

Pentru scufundătorii prefesioniști John Chatterton și Richie Kohler, adâncurile Atlanticului păreau să nu mai aibă niciun secret. Însă la 60 de mile de New Jersey și la 70 de metri adâncime, un ultim vestigiu din cel de-al Doilea Război Mondial așteaptă să fie descoperit. Nici istoricii și nici experții guvernamentali nu știu nimic despre epava submarinului nazist ajuns atât de aproape de coastele Statelor Unite. Ecourile trecutului, rivalitățile și dramele trăite de descoperitori fac din Vânătorii de umbre una dintre cele mai palpitante cărți de aventuri.

9. Circe, Madeline Miller (traducere din limba engleză de Ioana Filat)

Lumea este condusă de zei și titani. O lume plină de rivalități și intrigi în care Circe nu-și poate găsi locul. Mai întâi, îndură umilința și disprețul propriei familii, fiindcă ea, fiica lui Helios, zeul Soarelui și cel mai puternic dintre titani, nu-i nici la fel de puternică precum tatăl său și nici fermecătoare ca mama ei nimfă. Dar Circe se dovedește a fi un copil neobișnuit, care deține puterea vrăjitoriei, ceea ce constituie de acum o amenințare pentru zei…

10. Artemis, Andy Weir (traducere din limba engleză de Mihai-Dan Pavelescu)

Traiul în Artemis, primul și singurul oraș de pe Lună, implică privațiuni dacă nu te numeri printre turiștii bogați sau miliardarii excentrici, iar visul lui Jazz Bashara e să se îmbogățească. Doar că un simplu job de comisionară n-o să-i îndeplinească acest vis. Și nici micile ei acțiuni de contrabandă. Viața lui Jazz va căpăta o întorsătură teribilă atunci când planul ei de îmbogățire pune în pericol existența orașului și a cetățenilor lui.

Toamna literară la Pauza de Citit: 10 noutăți de citit în noiembrie

Dacă în general toamna se numără bobocii, la Pauza de Citit numărăm noutățile editoriale. Indiferent că ești cititor de ficțiune, nonficțiune, Young Adult sau SF, descoperă mai jos o parte dintre titlurile proaspăt scoase din tipar, numai bune de răsfoit în serile tomnatice, sub o pătură călduroasă, cu un ceai aromat alături. Noiembrie e luna noutăților literare.

1. Lungul drum al Aumei (traducere din limba engleză de Bianca Dunav, Editura Youngart), Eucabeth Odhiambo

Auma aleargă de când se știe. În sătucul ei din Kenya, este o atletă de succes, cu vise îndrăznețe. O bursă de atletism i-ar permite să meargă la liceu, și poate chiar să devină medic într-o bună zi. Dar o boală misterioasă, numită SIDA, face prăpăd în sat și, după ce tatăl ei se îmbolnăvește, familia Aumei are nevoie de ajutor. Tot mai multă lume cade pradă bolii, ba chiar mulți mor și nimeni nu pare să știe de ce. Acum, Auma trebuie să ia o hotărâre. Fie renunță la școală și, ca să-și ajute familia, pleacă să muncească, fie îi lasă în urmă pe cei dragi, ca să-și îndeplinească visurile.

Eu voiam să vorbesc. Chiar dacă nimeni nu știa răspunsurile, voiam să pun un milion de întrebări. Și să le rostesc cu voce tare.

2. Eleanor & Park | paperback (traducere din limba engleză de Florentina Hojbotă, Editura Youngart), Rainbow Rowell

Dacă August are alături o familie iubitoare și cel puțin un motiv să zâmbească în fiecare zi, problemele lui Eleanor nu se opresc când ajunge acasă, unde o așteaptă un tată vitreg abuziv și vulgar. Cineva îi lasă mesaje urâte în manuale, iar colegele îi acoperă cu tampoane sanitare dulapul din sala de gimnastică. Este respinsă pentru cum arată și cum se îmbracă, glumele despre greutatea ei fiind o povară greu de îndurat. Părul ei devine doar în câteva secunde motiv de dezbatere și… și nu e drept. Cum să nu te enerveze astfel de reacții? Din fericire, Eleanor găsește un aliat și un prieten în Park, alături de care învață să lupte pentru ce își dorește și să își înfrunte agresorii. Finalul este dulce-amar, dureros de realist. Of, acele trei cuvinte misterioase! Cotinuarea, pe blogul Youngart.

3. Îndrăznește să dezamăgești (traducere din limba engleză de Mădălina Buican, Editura Grafic), Özge Samanci

După ce a emigrat din Turcia în SUA, artista Özge Samancı a început să țină un jurnal online numit Ordinary Things pentru a-și amuza prietenii rămași acasă. Lucrările cuprinse alternau între ilustrație, caricatură, colaj și banda desenată. Tehnicile încercate de-a lungul timpului acolo, precum și în diferite reviste de umor, vor sta la baza romanului grafic de memorii Îndrăznește să dezamăgești. Citește continuarea pe blogul Grafic.

4. Asterix și goții | vol. 3 (traducere din limba franceză de Ioana Pârvulescu, Editura Grafic), René Goscinny, Albert Uderzo

După ce și-a recăpătat cosorul în volumul anterior, Panoramix este pregătit să participe la întrunirea druizilor din Galia pentru a face schimb de experiență. Însă pădurea unde se ține conferința nu este patrulată doar de obișnuiții romani, ci și de o trupă de invadatori goți. După ce aceștia reușesc să captureze druidul, cele trei tabere se aruncă în jocuri de spionaj și contraspionaj pentru a-și îndeplini scopurile. Asterix și Obelix vor să-și salveze compatriotul, goții vor rețeta pentru licoarea magică, iar romanii vor să protejeze granițele însă nu prea pot face diferența între triburile de barbari. Mai multe, pe blogul Grafic.

5. Un străin în Olondria (traducere din limba engleză de Alexandra Fusoi, Editura Paladin), Sofia Samatar

Jevick, fiul negustorului de piper, a crescut cu povești despre Olondria, un tărâm îndepărtat și fascinant, unde cărțile sunt obiecte obișnuite, nefiind atât de rare ca în țara lui. După moartea tatei, noile responsabilități îl vor conduce pe tânăr pe tărâmul acela la care visase cu ochii deschiși întreaga copilărie. Prins în lupta dintre cele mai puternice culte religioase ale imperiului, Jevick va înțelege ce înseamnă arta și viața, căminul și exilul și limitele celei mai seducătoare dintre vrăjitorii: cititul.

O carte este o fortăreață, un loc al plângerii, cheia către deșert, un râu fără poduri, o grădină de lănci.

6. Artemis (traducere din limba engleză de Mihai-Dan Pavelescu, Editura Paladin), Andy Weir

Traiul în Artemis, primul și singurul oraș de pe Lună, implică privațiuni dacă nu te numeri printre turiștii bogați sau miliardarii excentrici, iar visul lui Jazz Bashara e să se îmbogățească. Doar că un simplu job de comisionară n-o să-i îndeplinească acest vis. Și nici micile ei acțiuni de contrabandă. Viața lui Jazz va căpăta o întorsătură teribilă atunci când planul ei de îmbogățire pune în pericol existența orașului și a cetățenilor lui.

Luna este o jigodie bătrână și-afurisită, căreia nu-i pasă de ce ți s-a stricat costumul. Când se-ntâmplă așa, ea te omoară și gata!

7. Cartea albă (traducere din limba coreeană și note de Iolanda Prodan, Editura Art), Han Kang

Pe fundalul unui oraș european cu o istorie recentă zbuciumată, o naratoare nenumită se confruntă cu o tragedie care a urmărit-o peste continente, o poveste adânc ascunsă în carnea familiei sale: povestea surorii ei care a murit în brațele mamei, la câteva ore după naștere. Pornind de la o listă de obiecte albe care conțin în ele atât viața, cât și moartea – scutecul bebelușului, laptele matern, prăjiturile din orez rotunde ca chipul fetiței -, tânăra îi scrie surorii pe care n-a cunoscut-o niciodată, încercând să se împace cu această imensă povară care o apasă.

Citește un Q&A cu autoarea pe blogul Art.

8. Inima cedează ultima (traducere din limba engleză și note de Irina Negrea, Editura Art), Margaret Atwood

După ce economia orașului s-a prăbușit, iar străzile au început să fie pline de bande de vandali, Charmaine și Stan și-au părăsit casa și s-au refugiat în mașină, trăind de pe-o zi pe alta din venitul pe care femeia reușea să-l obțină la barul unde lucra. Frustrarea și mizeria par însă să ia sfârșit când acceptă să intre în Proiectul Positron, o societate-experiment, unde violența și grijile cotidiene au fost eradicate. Singurul preț este renunțarea la libertate, căci, odată ajunși în orașul Consilience, vor fi pentru jumătate din timp prizonieri, iar restul lunilor din an le vor petrece în casa pe care o împart cu Alternanții. Încrezători în fericirea promisă, Charmaine și Stan semnează contractul pe terment nelimitat și se mută în interiorul zidului ce-i separă de lumea în descompunere. Dacă la început totul este conform planului, treptat, lucrurile încep să scape de sub control. Pasiunea pe care fiecare o face pentru Alternanți le pune nu numai căsnicia în pericol, dar și viețile, descoperind pe propria piele că, într-adevăr, inima cedează ultima.

9. Vincent și Theo (traducere din engleză de Gabriel Tudor, Editura Art – colecția Sapiens), Frații van Gogh, Deborah Heiligman

Vincent n-ar fi fost același fără Theo van Gogh. Călătorind prin volutele unei vieți chinuite, pictorul l-a avut mereu alături pe credinciosul său frate. Relația lor a fost zbuciumată, dar profundă, definitorie pentru amândoi. Minuțios documentată, bazată pe corespondența dintre Vincent și Theo, cartea lui Deborah Heiligman spune dramatica poveste a acestor destine și a devotamentului nemărginit care le-a legat.

10. Familia Romanov. Asasinat, revoluție și prăbușirea Rusiei imperiale (traducere din engleză de Gabriel Tudor, Editura Art – colecția Sapiens), Candace Fleming

Era cel mai bogat monarh din lume, avea 130 de milioane de supuși, iar imperiul său acoperea a șasea parte din uscat; însă Nicolae al II-lea al Rusiei n-a luat seama la mizeria extremă în care viețuia poporul său. Aflată mereu lângă țar, taciturna împărăteasă Alexandra trăia doar pentru familie și pentru obsesiile ei religioase, alimentate de viziunile unui mistic corupt, Rasputin. Înăuntrul palatelor, luxul nemăsurat al monarhului care conduce prin voie divină învăluie totul; dincolo de porțile lor, masele trăiesc împresurate de ororile Primului Război Mondial și de sărăcia care hrănește gânduri revoluționare. Curând, cele două lumi se vor ciocni, iar din această confruntare se va naște o nouă societate a terorii: Rusia Sovietică. Candace Fleming redă cu un incontestabil talent narativ destinul lui Nicolae al II-lea, ultimul autocrat rus, de la copilăria lui și a viitoarei sale soții până la abdicare și asasinarea întregii familii.