Cititorii povestesc despre copilărie și cărți (II)

Pentru că iunie este despre cărțile care ne-au fost alături în perioada copilăriei (și care poate încă ne mai sunt), ne-am dorit să aflăm direct de la sursă cum ajută lectura de-a lungul timpului. Așa că am întrebat mai mulți cititori, printr-un mic chestionar, ce a însemnat și înseamnă pentru ei cititul. Răspunsurile lor vor apărea săptămânal, pe parcursul lunii, în articole dedicate Festivalului copilăriei.

Articolul din această săptămână este despre Alina, cititoare entuziastă și superpovestitoare.

Cum ai descoperit cititul și la ce vârstă?

Alina: Îmi amintesc că în vacanța de vară după clasa întâi n-am făcut decât dictări cu mama. Am umplut trei caiete 😊 și da, încă le mai am. Așa că de la începutul clasei a doua mi-era deja ușor să citesc legat. Am citit repede-repede ce era pe lista de lecturi și apoi am început cu „eu ce pot să citesc”. Oooo și câte opțiuni am primit!

Ce a însemnat pentru tine lectura la momentul respectiv?

Alina: A fost totul.

A fost acces la lucruri necunoscute.

Au fost locuri incredibile în care am ajuns într-o clipită.

Au fost personaje care mi-au devenit instantaneu prieteni.

A fost libertatea de a alege în ce lume să mă pierd.

Și tot cititul ăsta a venit cu ușurința de a mă exprima, cu înțelegerea facilă a unui text și cu drag de cuvinte.

Spune-ne un titlu din copilărie la care te întorci și acum cu drag.

Alina: N-o să uit vreodată prima carte citită ca cititor independent. Era Cuore, inimă de copil, de Edmondo de Amicis. Mi-a plăcut foarte mult că personajele principale (doar copii, ceea ce mi se părea super cool) erau atât de curajoase și de dedicate celor din jur. Îmi amintesc povestea unui băiețel care salvase viața altuia, sacrificiul unui fiu care lucra în fiecare noapte pentru ca familia să aibă venituri în plus. Cred că mi-a plăcut mult partea asta eroică 😊)

Am recitit-o acum câțiva ani și m-a surprins că a trezit aceleași sentimente în mine.

Anchetă de cititor: interviu cu Doina Ruști în #pauzadecitit

Sursă doinarusti.ro

NOTĂ: Prin #anchetadecititor, vrem să înțelegem mai bine perspectiva cărții în era digitală, atât acasă, cât și la serviciu. De aceea, i-am rugat pe câțiva reprezentanți din lumea literară și nu numai să ne răspundă la o serie de întrebări. Mai jos povestește Doina Ruști, scriitoare, profesor universitar și scenarist.

Cărțile în format fizic vs. format digital. Ce avantaje și dezavantaje credeți că au cele două formate pentru cititorii tineri?

Doina Ruști: Ador cărțile în format electronic pentru că pot lua forma pe care eu o doresc; mă refer la font, culoare, așezare în pagină. Uneori „învechesc” pagina, alteori o păstrez imaculată. Cărțile pe hârtie sunt doar de câteva feluri, au literă măruntă și nu pot să citesc decât cu ochelari. În plus sunt făcute să arate voluminos, în mod artificial, ceea ce mi se pare o insultă. Iei o carte groasă și descoperi o poveste subțire! Sau invers: cumperi o carte cu un text amplu, înghesuit într-o plachetă cu scris făcut din furnici. Cărțile tipărite arată după chipul și asemănarea editorului, pe câtă vreme cele electronice arată așa cum vreau eu. Folosesc Cool Reader, un program care-mi permite să modific textul, să fac note s.a.

Nu cred că lectura pe device electronic dăunează cuiva. Deja am văzut copii care citesc pe telefon și scriu cu o viteză incredibilă. Acesta este mersul lumii. Mi se pare firesc ca bătrânele cărți să fie abandonate.

A existat o perioadă lungă în care îmi plăcea să citesc doar carte tipărită. Și-acum mai citesc, mai răsfoiesc cărțile, dar nu mai am acea bucurie pe care mi-o dă textul de pe telefon, de pe laptop. Tableta nu-mi place. Am și un e-reader, care imită foarte bine fila, iluziile care zac în fibra hârtiei:)

Cred sincer că doar cititorii conservatori și cei ocazionali mai citesc pe hârtie: pentru ei cartea rămâne o sărbătoare. Cei înrăiți, mulți dintre ei, fără să știe chiar că sunt cititori, stau cu nasul în telefon.

Copiii citesc doar dacă părinții citesc? Cum ajung cărțile la copiii care nu cresc cu o bibliotecă în casă și cu părinți cititori?

Doina Ruști: Modelul părintesc este esențial, dar am întâlnit și copii care nu voiau să citească, în ciuda faptului că aveau părinți pasionați de cărți. Este cazul acelor părinți lipsiți de tact sau prea prinși în pasiunea lor pentru a constitui un model funcțional. Ca să atragă atenția, copiii resping adeseori valorile părinților, uneori chiar cu ostentație.

Calea spre biblioteci vine numai de la modele (învățători, profesori, mentori, colegi, prieteni, rivali etc) sau din pasiuni spontane (de exemplu, din jocuri). Am întâlnit sportivi care citeau pentru că avuseseră un antrenor care făcea caz de citit, fără ca el să fie vreun mare cititor. Dar am întâlnit și cititori care au ajuns la carte prin film sau prin jocurile electronice.

Mai există și întâlnirile capitale, de exemplu cu un  scriitor invitat la școală, ori cu un librar pasionat. Dar esențial este modelul din familie, din prima parte a adolescenței.

Ne dorim ca toți cititorii să aibă o pauză de citit la locul de muncă. Ce-ați zice dacă într-o zi ați afla că toate companiile încurajează lectura la birou?

Doina Ruști: Aș zâmbi și imediat mi-ar veni în minte Galeria cu viță sălbatică de Constantin Țoiu. Acolo este un personaj proletcultist care dă ordin ca salopetele muncitorilor să fie prevăzute cu un buzunar exact de dimensiunile cărții sale, pe care fiecare e obligat s-o poarte cu el, iar din când în când să facă pauză pentru citit. Nu cred în programe pentru toți. Dar cred în întâlniri. O cafea cu un scriitor/librar/editor/bibliotecar –  asta mi se pare interesant, iar acum vorbesc ca om cu mulți ani de muncă în spate. Ar putea să fie fain ca în pauza de cafea să găsesc un scriitor dispus să stea cu mine de vorbă, apoi cu alt coleg venit să-și facă pauza. Am oroare de sălile pline de lume,  în care e adus un conferențiar să trăncănească în neștire.

De asemenea, cred că sunt utile fragmentele de roman, citatele, textele scurte plasate pe obiecte, într-un spațiu neconvențional etc. Ele pot trimite la carte.