„Micuțul Nicolas în vacanță” scris de René Goscinny și ilustrat de Jean-Jacques Sempé

Majoritatea se bucură c-a scăpat de școală, dar dacă vreți să vă distrați grozav, ar fi bine să luați școala în vacanță. S-o aveți la putător, să vă plimbați cu ea până în parc și să vă alăturați aventurilor haioase de care au parte Nicolas și colegii săi de generală. Evident, Nicolas nu e genul de puști care să se distreze doar la școală. Cea mai tare perioadă e, cât se poate de clar, vacanța. Hai să vedem cum se distrează Micuțul Nicolas în vacanță.

Chiar dacă mulți părinți și-l amintesc pe micuțul Nicolas din propriile copilării, asta nu însemnă că nu-i un personaj cool. Chiar mai mult, cărțile cu Nicolas sunt un fel de preistorie a volumelor cu preferații voștri: Greg Heffley, Nate, Timmy Fiasco sau Tom Gates. Dar nu o preistorie din aia cu fosile, ci de-aia cu dinozauri animați mecanic mai degrabă. Și chiar dacă volumul a fost scris în anii ’50, veți vedea că nu s-au schimbat atât de mult lucrurile.
Și atunci se făceau poze de grup cu clasa, dar nu erau aparate digitale, iar cele care existau trebuiau aduse la fața locului cu un camion. Nici Photoshop n-aveau, așa că dacă voiai să scoți capul cuiva din scenă trebuia să-l ștergi de mână sau să lipești, la propriu, ceva peste el.

Bumbăceala din pauze a rămas aproape neschimbată. Pe atunci nu exista internet să poți pierde timpul, iar și bătăile dintre băieți erau la ordinea zilei și, în plus, o distracție pe cinste.

Fotbalul era la fel, deși nu exista atâta publicitate în jurul lui și nici vreun Messi sau vreun Cristiano Ronaldo și nici transferuri de milioane de euro. Ei îi aveau în schimb pe di Stefano, pe Puskas și pe faimosul Pelé.

Mai există și profesori care nu înțeleg mare lucru și pe care ai senzația că-i poți păcăli.

Dar mai presus de toate astea există prieteni. Și tot ei sunt cei care te bagă și te scot din bucluc. Așa cum știi deja că se întâmplă în viața reală și la fel cum se întâmpla și acum cincizeci de ani în imaginația celor doi creatori francezi – René Goscinny și Jean-Jacques Sempé.

„Pământul iubit de zei” – un fantasy tomnatic

Romanul fantasy Pământul iubit de zei face parte din lista titlurilor disponibile în luna septembrie în abonamentul Pauza de Citit. Te invităm să citești mai jos o recenzie scrisă de Liviu Szoke, moderatorul clubului de lectură Paladin. Dacă vrei să vezi lista completă a cărților tomnatice, intră aici.

Se spune că pe pământul iubit de zei, împăratul Chinei domnește cu binecuvântarea cerurilor și că nimeni nu-l poate doborî de pe tron atât timp cât este protejat de forțe mai presus de înțelegerea oamenilor. Însă 250 de Cai Celești pot înclina balanța puterii dacă în preajma împăratului stau regi barbari cu dorințe de preamărire, miniștri uneltitori și doamne ce plănuiesc din umbră, în timp ce pe la granițele mărețului Imperiu Kitai dau târcoale hoarde de barbari însetați de sânge, nemulțumiți de statutul lor de plătitori de tribut.

Guy Gavriel Kay nu scrie povești simple. N-a scris niciodată și nici nu cred că se va apuca la bătrânețe să scrie astfel de povești. El scrie povești puține, o dată la câțiva ani, însă când o face, ele sunt rodul a ani întregi de cercetare, documentare minuțioasă și scriere laborioasă. Dovadă stau cele câteva cărți, puține la număr, ce reprezintă adevărate fenomene editoriale și vedete incontestabile ale anului respectiv. Nu știu sigur cât de bine sunt primite de publicul larg, cred că mai degrabă se adresează unui public mai pretențios, mai select, mai atent la detalii, dornic să se adâncească zile întregi, cale de câteva sute de bune de pagini, într-o poveste de calitate.

O poveste de calitate este și Pământul iubit de zei (Under heaven), un roman amplu și ambițios, a cărui acțiune se petrece în China secolului al VIII-lea, în timpul Dinastiei Tang. Personajul principal poate fi considerat tânărul Shen Tai, fiul celebrului și viteazului general Shen Gao, mort în plină glorie. Există un obicei conform căruia fiii celui decedat trebuie să petreacă o lungă perioadă de doliu ca urmare a decesului tatălui, timp în care trebuie să cinstească, prin penitență, memoria părintelui dispărut. Iar Tai a ales să îngroape morții rămași pe câmpul de luptă la granița Imperiului Kitai cu un alt stat, în timp ce fratele său mai mare, Shen Liu, a rămas la curtea împăratului, pe post de sfetnic al noului prim-ministru.

Răsplata lui Tai e însă una pe măsură: primește cadou 250 de Cai Celești, mult superiori cailor kitailor, capabili să răstoarne balanța oricărei înfruntări ce ar implica și aruncarea cavaleriei în luptă. Însă acest cadou vine și cu un preț. Enorm. Oricine e în stare să omoare un om pentru un singur Cal Celest, darămite pentru 250. Iar când comploturile încep să se adune în număr alarmant de mare, povestea se complică și se ramifică, personajele încep să-și dezvăluie adevăratele fețe și intenții, iar însăși soarta Imperiului Kitai pare să atârne de intențiile celui care s-a trezit pe cap cu un asemenea dar.

Povestea începe greu, dar o dată ce te lași acaparat de această splendidă lume creionată de Guy Gavriel Kay, practic nu mai ai scăpare. E drept că nu m-aș fi supărat, la un moment dat, dacă ar fi fost mai scurtă, însă, la fel cum e cazul cu această scurtă cronică, mă îndoiesc că autorul ar fi reușit să aștearnă tot ce și-a propus de la bun început pe hârtie într-un număr mai restrâns de pagini. Sunt prea multe ițe, prea multe fire, prea multe personaje, fiecare cu rolul său bine definit, bine stabilit, ca să iasă o poveste de calitate într-un număr mic de pagini. Și ar fi fost tare păcat după documentări atât de minuțioase.

Bazat pe fapte reale, așa ar fi trebuit să sune un subtitlu al cărții. Autorul a citit zeci de poeme și de legende, a împletit realul cu imaginarul, a strecurat pe ici, pe colo niște legende, izbutind să imprime și un discret parfum fantasy unei povești ce ar putea fi, simplu, considerată ficțiune istorică, a aruncat în luptă figuri legendare (personajele sunt unul dintre punctele forte ale acestei povești ample și ambițioase, atât cele masculine, cât și cele feminine) din istoria zbuciumată a Chinei, iar ce-a ieșit… poate fi considerat un roman de referință al ultimului deceniu în materie de romane fantasy. Sincer, sunt tare curios (bine, curiozitatea mi-a fost trezită de ani de zile de niște prieteni binevoitori și mai nerăbdători din fire) ce lumi a mai recreat Kay în celelalte scrieri ale sale. Deocamdată, acest prim roman citit de mine este mai mult decât promițător.

Un articol de Liviu Szoke, moderatorul clubului de carte Paladin, preluat de pe blogul Paladin

„Atlasul penelor. Totul despre păsări” – curiozități din lumea păsărilor

Atlasul penelor face parte din seria Biblioteca educațională Cotoi cu Pălărioi, din care a mai fost tradus la noi volumul Înăuntrul-Afarei tale. Totul despre corpul uman. Seria are în prezent 36 de cărți și a fost scrisă de Tish Rabe, cea care a dus mai departe moștenirea lui Dr Seuss în rândul copiilor.

Tish Rabe a scris peste 160 de titluri pentru copii, printre care și cărți pentru branduri tv cunoscute precum Strada Sesam, Curiosul George, Disney și altele. În 1996, la cinci ani de la moartea faimosului Dr Seuss, editura Random House a angajat-o pe Tish să scrie Biblioteca educațională Cotoi cu Pălărioi, iar ea s-a conformat și a dăruit copiilor o mulțime de cărți minunate care prezintă aspecte ale științei sau vieții într-o manieră nouă și amuzantă.

Așa cum îi spune și titlul, Atlasul penelor este despre ființele cu pene, zise și „neamul păsăresc”. Versurile hazlii îi vor însoți pe copii de-a lungul mapamondului în căutarea asemănărilor și deosebirilor dintre păsări.

„Păsările au trei pleoape-

Trei! – la ochii amândoi.

Nu au dinți. Care-i motivul?

Nu ne întrebați pe noi.”

Copiii vor afla care este cea mai mare dar și cea mai mică pasăre, de unde vin unele denumiri ale păsărilor („pițigoiul după glas/numele și l-a luat./El, cu glas pi-ți-gă-iat, cântă-n arbori ne-ncetat.”), care sunt sunetele pe care le scot păsările („Bufnițele fac bu-hu,/stârcii cârâie de zor./Guguștiucii fac gu-gu/Asta este limba lor.”).

Tot din categoria curiozități, aflăm și ce păsări nu zboară deloc, la ce specie tatăl este cel care clocește oul, cum arată dansul de împerechere al cocorilor sau cum zboară în formație gâștele sălbatice atunci când migrează.

Iar la final, când mama le dăruiește copiilor din carte un pui mic de „pufămăcine”, ei deja știu pe cine să consulte ca să afle cum să-l îngrijească. Pe Cotoi cu Pălărioi, desigur, care știe totul despre „prietenii cu pene”, ba mai mult, are și o mașină cu pene care „zboară bine pe-orice vreme” și care îi duce pe copii în zbor acasă.

Dacă aveți acasă copii cărora le plac versurile jucăușe sau ideea de a afla lucruri noi, dar în joacă, dintr-o carte fără pretenții de enciclopedie, dar cu mari pretenții de umor, atunci Atlasul penelor este pentru voi!

Un text de Laura Frunză

„Trandafirii din Mexic” de Pam Munoz Ryan

Trandafirii din Mexic este un roman scris de Pam Munoz Ryan, o scriitoare americană, cu origini mexicane, cunoscută mai ales pentru romanele cu tentă multiculturală pe care le scrie.

Romanul, inspirat din povestea reală a bunicii autoarei, urmăreşte parcusul unei fetiţe de 13 ani, dintr-o familie bogată de moşieri din Mexic, care se trezeşte, peste noapte, că rămâne fără nimic: tatăl ei este ucis de bandiţi, casa le ia foc, iar restul averii este rechiziţionată într-o bancă de către nişte unchi nemiloşi. Brusc, viaţa confortabilă şi tihnită a fetei se transformă într-o luptă pentru supravieţuire: împreună cu mama şi o familie de foşti servitori, Esperanza va traversa Mexicul pentru a ajunge în America, unde va locui într-o tabără de imigranţi lucrători în agricultură.

Aici, Esperanza va trebui să se adapteze unui nou stil de viaţă: de la o casă plină de servitori, ajunge să locuiască într-o baracă alături de alte două familii. De la rochiile elegante, trece la rochii ponosite donate la cutia milei. De la traiul ei de lux, ajunge să aibă grijă de bebeluşi şi să măture prin curte pentru câţiva bănuţi în plus. Ajutată de prietenii pe care şi-i face, Esperanza va învăţa să spele scutece, să gătească fasole şi să coacă tortillas, va merge la muncă pe linia de ambalat fructe şi legume şi va descoperi că, deşi nu credea, poate merge înainte cu speranţă şi încredere.

Printre temele abordate se numără: rasismul, devotamentul faţă de familie, capacitatea oamenilor de a o lua mereu de la capăt, importanţa educaţiei, prietenia, nedreptatea socială. De asemenea, cartea conţine multiple trimiteri către cultura mexicană, de la feluri de mâncare şi ocupaţii zilnice, până la tradiţii, sărbători şi legende. Cuvintele spaniole păstrate la traducere, cu tonalitatea lor melodioasă, fac deliciul cărţii, şi cu siguranţă copiii vor fi atraşi către această limbă şi vor dori să înveţe mai mult din ea.

Pam Muñoz Ryana scris peste patruzeci de cărţi – romane şi cărţi ilustrate – şi a primit nenumărate distincţii literare pentru contribuţia ei deosebita în domeniul literaturii pentru copii. Printre aceste premii se numără: Premiul pentru Drepturile Omului şi Drepturi Civile oferit de Asociaţia Naţională pentru Educaţie din SUA, Premiul literar Virginia Hamilton pentru literatură multiculturală, premiul Ludington pentru întreaga activitate. Pam Munoz Ryan este nominalizata Statelor Unite pentru Premiul Internaţional Hans Christian Andersen pe anul 2018.

Romanul Trandafirii din Mexic (titlu original Esperanza Rising) a fost transformat şi într-o piesă de teatru, care a fost jucată în teatre importante din Chicago şi Boston.

Celelalte cărţi ale autoarei sunt la fel de profunde ca aceasta tratând teme similare şi având în centru personaje puternice, unele dintre ele reale, cum ar fi Pablo Neruda sau Marian Anderson, altele imaginare, dar inspirate din realitate.

Un text de Laura Frunză

Fotografii de Ema Cojocaru

Premiul Nebula

Sursă nebulas.sfwa.org

În luna septembrie,  citim cărți premiate. Indiferent că e vorba despre literatură pentru copii sau adulți, ne bucurăm de lecturile care au obținut de-a lungul timpului distincții importante precum: Pulitzer, Nebula, Locus, Costa, medaliile Newbery, Caldecott, National Book Award etc.

În lumea SF, unul dintre cele mai notabile premii este Nebula. Mai jos poți citi un articol, preluat de pe blogul Paladin, despre unul dintre cele mai importante premii pe care îl poate obține un autor SF. Dacă nu chiar cel mai important.

Nebula se acordă din 1966 de asociația Science Fiction and Fantasy Writers of America și îl poate primi orice lucrare SF publicată în anul precedent în Statele Unite în limba engleză (sunt acceptate și traducerile din alte limbi). Spre deosebire de Hugo (celălalt mare premiu), Nebula se acordă prin votul profesioniștilor, nu al fanilor. Ca și Premiul Goncourt, nu are o valoare financiară directă, dar câștigătorul (care primește un trofeu sub forma spiralată a unei nebuloase – formațiune de praf interstelar) poate fi sigur că vânzările îi vor crește mulțumitor.

Nebula a avut inițial patru secțiuni: Cel mai bun roman (texte de peste 40.000 de cuvinte: în SUA se plătește la cuvânt, deci aceasta este unitatea de bază a oricărei clasificări), Cea mai bună novella  (pentru texte – de fapt miniromane – între 17.500 și 40.000 de cuvinte), Cea mai bună nuvelă (texte de 7.500-17.500 de cuvinte), cea mai bună povestire (sub 7.500 de cuvinte). De asemenea, între 1974–1978 și 2000–2008 s-a acordat Premiul pentru Cel mai bun scenariu de film (pentru cinema sau tv); începând cu 2009, acest premiu s-a numit Ray Bradbury, în onoarea marelui scriitor, și a încetat să mai fie considerat un premiu Nebula (deși a continuat să fie acordat în cadrul aceleiași ceremonii). Din 2018 se acordă și un Premiu pentru texte în domeniul jocurilor video.

La categoria roman, primul câștigător a fost Frank Herbert, cu Dune. De-a lungul timpului au mai câștigat la această secțiune Samuel R. Delany, Daniel Keyes (Flori pentru Algernon, trad. Dan Rădulescu, Youngart, 2015), Ursula K. Le Guin, Larry Niven (Lumea inelară, trad. Maria Drăguț, Paladin, 2018), Robert Silverberg (Vremea schimbării, trad. Radu Mihai Hăulică, Paladin, 2018), Isaac Asimov (Marginea Fundației, trad. Ana-Veronica Mircea, Paladin, 2016), Arthur C. Clarke (Fântânile Paradisului, trad. Daniel Pătraşcu, Paladin, 2014), Gene Wolfe (Cavalerul, trad. Dan Doboș, 2018), David Brin, William Gibson (Neuromantul, trad. Mihai-Dan Pavelescu, Paladin, 2017), Lois McMaster Bujold, Neil Gaiman (Zei americani, trad. Liviu Radu, Paladin, 2014), Michael Chabon (Sindicatul polițiștilor idiș, trad. Iulia Dromereschi, Paladin, 2017), Jo Walton (Printre ceilalţi, trad. Liviu Szoke, Paladin, 2017), Ann Leckie (Răzbunare ancilară, trad. Petru Iamandi, Paladin, 2017) ș.a.

Volumele Flori pentru Algernon, Lumea inelară și Sindicatul polițiștilor idiș fac parte din kitul de cititor oferit în abonamentele de lectură Pauza de Citit din luna septembrie. Află mai multe: