Aaron Becker: „Destinația mea preferată este imaginația unde mă poți găsi adesea desenând uși secrete și proiecții magice.”

O călătorie nu înseamnă întotdeauna bagaje impachetate și planuri de vacanță deoarece puterea imaginației te poate duce în cele mai surprinzătoare locuri, iar dacă ai la bază câteva ilustrații, călătoriile devin nesfârșite.

Aaron Becker s-a născut în 1974 la Baltimore. Ca mulți băieți născuți în perioada misiunilor Apollo de cucerire a Lunii, micul Aaron visa să devină astronaut. Când a crescut, a văzut că nu e ușor deloc să devii astronaut, așa că a început să deseneze spațiile care-i populau imaginația. A călătorit mult, din Japonia până în Africa, iar acum locuiește la Amherst, Massachusetts, împreună cu soția și fiica lui și cu o pisică leneșă, unde scrie și ilustrează cărți pentru copii.

De-a lungul timpului m-am bucurat de călătorii memorabile. Am văzut cum e viața în Japonia rurală și în Estul Africii și am călătorit cu rucsacul în spate prin Sudul Pacificului și Suedia. Dar până acum destinația mea preferată a rămas imaginația unde mă poți găsi adesea desenând uși secrete și proiecții magice.

Dacă vreți să cunoașteți mai bine lumea lui Aaron Becker răsfoiți Călătoria, o carte despre fascinanta puterea a imaginației, premiată cu Medalia Caldecott.

Lectura de plăcere în activitățile celor mici

„Copilul imită ce vede la părinți.” Nimic mai adevărat. Știm cu toții că cei mici vor fi mereu interesați de lucrurile de „oameni mari”, de aici și dorința lor de a deveni adulți cât mai rapid. Iar dacă dorința lor este atât de mare, trebuie să fim atenți la activitățile pe care le desfășurăm în preajma lor.

Studiile au demonstrat faptul că lectura părinților împreună cu cei mici reprezintă un privilegiu în dezvoltarea emoțională, intelectuală și socială a copiilor. De aceea, se recomandă contactul cu lectura încă din primele șase luni de viață. Bineînțeles că lecturile vor fi alese atent, astfel încât să nu îngreuneze în niciun fel înțelegerea conținutului.

Și cum am început să ne obișnuim cu povestea celor 15 minute de lectură zilnică la birou, este important să cunoaștem beneficiile precum relaxarea, antrenarea imaginației și boost-ul relaxant pe care îl oferă o pauză de lectură. Iar dacă acest lucru a devenit un obicei la birou, nu ne rămâne decât să îl continuăm și acasă.

Ceea ce trebuie să transmitem celor mici este plăcerea lecturii, în niciun caz obligația. Dacă părinții vor fi adesea surprinși cu o carte în mână, curiozitatea și interesul copilului vor crește considerabil.

Ce spuneți despre transformarea celor 15 minute de lectură la birou în 15 minute de lectură pentru un somn liniștit? Pentru ficare variantă avem o mulțime de opțiuni. Dacă micul privitor-ascultător încă nu a învățat să citească, mama și tata vor sări în ajutor cu o lectură super amuzantă de la Vlad și Cartea cu Genius precum 1 oaie… 2 oi… 3 oi… de  sau îl pot lăsa pe cel mic să-și imagineze propria poveste doar din ilustrații, asemenea personajului din Călătorie de Aaron Becker.

Dacă cei mici nu mai sunt atât de mici, iar cititul i-a captivat deja, Editura Arthur ne sare în ajutor cu cele mai apreciate cărți pentru copii de 7-14 ani, având un portofoliu variat, de la autori clasici ca Mark Twain și Michael Ende până la autori români contemporani ca Raluca Poenaru, Alex Moldovan și Ana Rotea.