„Și v-am spus povestea așa” – Interviu cu Florin Bican

Laura Frunză: Cum v-aţi înțeles cu caii năzdrăvani? Povesteau pe rând sau se băgau unii peste alții în vorbă de nu mai pricepeați nimic?

Florin Bican: Povesteau pe rând și foarte coerent. Printre super-puterile cailor năzdrăvani ar trebui socotită și capacitatea de a-și respecta interlocutorul. Poate că nu sună a dotare supranaturală, dar privind în jur la omologii lor bipezi, sunt convins că este… Când povestesc, caii năzdrăvani nu numai că nu se bagă unii peste alții, dar nici nu vorbesc doar ca să se afle în treabă. Vorbesc numai când au ceva de spus și stăpânesc la perfecție arta de a asculta și de a-și racorda discursul la replicile interlocutorului. Ca să nu mai vorbesc despre respectul lor față de limbă, pe care o folosesc atât de corect, încât mulți politicieni, jurnaliști, etc., ar trebui trimiși în locul lor în grajduri și hrăniți cu fân, nu cu ovăz, până când învață să spună „pe care” în loc de „care” la acuzativ, „decongestionare” în loc de „deconcesionare” și „imunoglobulină” în loc de „imunoglobină”.

L. F.: Ce basme/poezii/alte texte literare le dăm copiilor sau recitim noi, ca adulți, înainte de a parcurge Şi v-am spus povestea aşa? Căci, nu-i aşa, nici la Împăratul Roș nu te duci nepregătit, darămite în Fantascalia?!

F. B.: Unul dintre motivele pentru care am scris „Aventurile cailor năzdrăvani rememorate de ei înșiși” a fost să (re)semnalez copiilor și adulților basmele pe care au ajuns să le ignore, în speranța că, după lectura cărții, se vor întoarce la ele. Mă bucur de fiecare dată când cititorii îmi mărturisesc că, citind „Și v-am spus povestea așa”, au (re)descoperit basmul nostru cel de toate zilele… Așadar, cartea poate fi abordată și fără lecturi pregătitoare, ba mai mult, se dorește a fi ea însăși o lectură pregătitoare, care să-și îndemne/învețe cititorii să disece tot ce citesc, să pătrundă în spațiul de dincolo de cuvinte, adică „să locuiască în poveste”. Ca lecturi conexe aș recomanda basmele adunate de Frații Grimm, Petre Ispirescu, Ovidiu Bârlea, cartea aproape uitată a lui Petre Dulfu, „Isprăvile lui Păcală”, Ion Creangă citit fără prejudecăți, „Țiganiada” lui Budai-Deleanu, „Cartea cu Apolodor” a lui Gellu Naum, „Enciclopedia zmeilor” a lui Mircea Cărtărescu… Restul cărților vor veni de la sine, iar numărul lor tinde spre infinit.

L. F.: Toată copilăria mea m-am întrebat ce e aia o Gheunoaie (ghionoaie) şi cum nu exista Google când am crescut eu, nu am aflat niciodată. Deci, pentru copilul din mine, ce e aia o gheunoaie? Dar o Scorpie? Iar merele de aur erau domnești sau de Voinești?

F. B.: Mare noroc că pe atunci nu exista Internetul! De-acolo am afla doar că gheunoaia/gheonoaia/ghionoaia poate fi ciocănitoare, codobatură sau femeie rea – explicații total contraproductive în lectura unui basm. Dar când cititorul se întreabă ce-o fi aia Gheunoaie sau Scorpie și nu primește un răspuns bătut în cuie, în mod automat intră în joc imaginația, care le dă acestor ființe chipuri și însușiri mult mai spectaculoase – și vii – decât orice definiție de dicționar sau descriere științifică. Doar de aia sunt imaginare – să ni le imaginăm! Cam la fel e și cu merele…

L. F.: Noi cu cine votăm? Dintre toţi împărații şi craii din carte, pe care să-l punem în fruntea țării?

F. B.: Singurii împărați cu adevărat vrednici din carte sunt cei care renunță la tron. Iar restul, precum se vede, nu fac nicio scofală în fruntea țării. De aceea eu aș propune la conducere un cal. Nu pe Incitatus al lui Caligula, ci un cal ca cel al lui Harap Alb sau un Houyhnhnm dintre cei întâlniți de Gulliver în țara cailor raționali.

L.F: În basmul românesc, deşi Cosânzenele şi fetele de împărat nu sunt întrutotul prezenţe pasive (ba aruncă o perie, ba ştiu vreo slăbiciune de-a zmeului, ba le pun beţe în roate voinicilor), rolul lor se schimbă simţitor în Şi v-am spus povestea aşa. E nevoie de prezenţe feminine mai puternice în basmul modern?

F. B.: Tocmai pentru că era nevoie, în basmul modern, slavă Domnului, prezențele feminine puternice au început să-și facă loc. Un text exemplar în acest sens este The Horse and His Boy, al cincilea volum din seria lui C. S. Lewis „Cronicile din Narnia”. În basmul tradițional, „fetele” sunt, cu puține excepții, cam vai de capul lor, în ciuda rangului și aspectului fizic. Tind să evolueze doar în plan secundar, cât să-i ridice eroului mingea la fileu. Deși basmul clasic lasă de multe ori să li se întrevadă calitățile remarcabile, fetele nu sunt lăsate să-și exercite plenar aceste calități. Am încercat în cartea mea să le emancipez, cât de cât. Dacă le-aș fi dat și drept de vot, sunt sigur că am fi avut în basme cai-împărați.

L. F.: Spuneţi-ne trei lecții pe care copiii le pot lua acasă din carte, în afară de să nu vorbești cu străinii, să nu încalci proprietatea privată şi să ai grijă cu cine te însoţeşti, că o să-ţi spun cine eşti?

F. B.: Să nu faci abuz de somnoroasă, să protejezi animalele mici, să citești.

Un interviu realizat de Laura Frunză

Captivantă pauza de citit? Dă sfară-n țară:

Lasă un răspuns