Citești o povestire, totul începe așezat, cu personaje cuminți pe care știi să le recunoști și să le încadrezi în categorii, intri mai adânc în acțiune și afli contextul în care autorul îți prezintă aceste personaje, relațiile lor cu toate cele din jur, apoi apare conflictul – și conflictul e mereu bine creat, te ține cu sufletul la gură. Până aici pare o proză așezată, clară, bună. Dar apoi se întâmplă ceva… și îți dai seama că autorul te-a păcălit tot timpul ăsta, că avea de la început planul să te uimească, să te dea pe spate, și tu nici măcar n-ai bănuit…
Asta aș putea spune despre toate cele 11 povestiri ale lui Roald Dahl din volumul Țoc Țoc. A fost o încântare să le citesc și m-au făcut să chicotesc de una singură sau să dau paginile cu mai multă frenezie pentru că cele citite mă intrigau. Oricum ar fi, astea nu sunt niște texte care să te lase indiferent.
Iar întregul volum are aerul ăsta… cumva convențional, de parcă ar fi un domn cu pălărie și mustață, nimic excentric la protagoniștii aleși, dar domnul cu pălărie și mustață este doar un mulaj din carton din spatele căruia îți face cu ochiul autorul. De fapt finalul textelor lui Dahl este mereu cheia, este partea care îți oferă „aha-ul” după ce te-a păcălit să crezi că citești altceva decât citești, dar toate aceste răsturnări de situație sunt cât se poate de naturale în economia poveștii și narațiunea curge firesc de la început până la final.
N-aș spune că lui Roald Dahl îi place să exploreze partea întunecată a umanității, ci doar că nu se poate abține să își facă cititorii să se foiască puțin stânjeniți pe scaun atunci când le vorbește despre scurtăturile morale pe care suntem dispuși să le alegem și nu se sfiește nici de finalurile care nu seamănă a happy-end. Dar apoi ne bate liniștitor pe umăr cu un nou pasaj plin de umor.
În povestirile lui avem parte de soți tiranici care își torturează soțiile subtil, prin gesturi cotidiene, precum picătura chinezească, dar victimele reușesc în două cazuri să se elibereze de sub dominație: în prima povestire doamna rămasă singură după moartea aproximativă a soțului reușește să se și răzbune („Willian și Mary”) iar în a doua soția docilă ia problema în propriile mâini și scapă de soț într-o manieră care nu o poate indica ca vinovat („Drumul spre rai”).
O povestire despre o tânără familie cu un copil nou-născut se transformă într-o poveste horror atunci când ne dăm seama că substanța care i-a ajuta să conceapă este aceea care îi și transformă în ceva… mai puțin uman („Lăptișor de matcă”). Iar în „Plăcerea pastorului” sufletul cititorului se bucură de artă împreună cu un anticar deghizat în pastor numai ca la final să își simtă sufletul la fel de pustiit ca cel al protagonistului.
Țoc Țoc este un volum unitar și încearcă să ne spună ceva încă din titlul care induce în eroare, dar tocmai faptul că este imposibil să ghicești ce te așteaptă face lectura cu atât mai savuroasă.
Text și fotografii de Andreea Chebac
Cartea face parte din titlurile lunii iulie la Pauza de Citit